ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 918/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Secția comercială a Tribunalului București, prin

sentința civilă nr. 8677 din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei

S.C. I. S.A., cu sediul în București, și a obligat pârâta S.C. C.I.T.C. S.A.,

cu sediul în București, la plata sumei de 31.258,68 USD, calculată în lei la ziua

efectuării plății, reprezentând diferența dintre suma solicitată prin acțiune

(123.828,27 USD) ea fiind datorată pentru lucrările pentru lucrările executate

și neachitate și suma recunoscută de pârâtă, la plata căreia a fost obligată

prin sentința civilă nr. 6918 din 10 noiembrie 2000 a secției comerciale a

Tribunalului București, posterioară datei introducerii acțiunii (92.569,59 USD)

și la plata sumei de 6.000.000 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.

Cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin

care se solicita obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere în

sumă de 13.852 USD, ca urmare a finalizării lucrării peste termenul convenit, a

fost respinsă ca nefondată.

Secția

a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 850 din 15

mai 2001, a respins ca nefondat apelul pârâtei care a susținut că plata

integrală a lucrării executate trebuia făcută, așa cum s-a prevăzut în

contract, în termen de 7 zile de la recepția loco obiect încheiată de

reprezentanții antreprenorului general, de proiectant și de antreprenorul de

specialitate, iar în ce privește lucrările de montaj, plata trebuia făcută pe

baza situațiilor lunare de lucrări acceptate la plată de antreprenorul general,

nici una din acestea neexistând la dosar, iar obligarea reclamantei la

penalități de întârziere decurgea firesc din întârzierea, fără acordul

părților, a finalizării lucrării.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat

recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Într-un prim motiv de recurs se susține că

instanța nu a ținut seamă de actele dosarului din care rezulta că întârzierea

în construcția structurilor metalice s-a datorat culpei reclamantei, neavând

legătură cu executarea fundațiilor pe care această structură urma a fi sortată

și care trebuiau efectuate de pârâtă.

Se mai susține că s-a apreciat greșit, fără

dovadă, că apelanta a recuperat de la bugetul de stat cota TVA care reprezintă

suma de 31.258,68 USD la care a fost obligată (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).

Într-un al doilea motiv de recurs, hotărârea

criticată pentru greșita reținere a existenței unui act adițional la contract,

prin care s-a prelungit termenul de execuție și montaj ce revenea reclamantei

actul neexistând la dosar (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În fine, într-un al treilea motiv de recurs,

hotărârea este criticată pentru faptul că a reținut eronat că neobținerea

autorizației de construcție și nepredarea la termen a frontului de lucru a

condus la executarea lucrărilor în perioada de iarnă când nu se puteau face

suduri la construcțiile metalice. Obligația obținerii autorizației de

construcție era în sarcina pârâtei - antreprenor general - și nu avea legătură

cu confecționarea construcțiilor metalice. Încheierea contractului la 29

octombrie 1999 și fixarea termenului de execuție la 15 decembrie 1999 exclude

scuza timpului nefavorabil, obligația fiind asumată cu luarea în considerare a

condițiilor de vreme (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Criticile sunt neîntemeiate.

Recursul este conceput ca o cale de atac

devolutivă, în cadrul căreia se face o examinare a hotărârii atacate, strict în

limitele motivelor expres și limitativ enumerate de art. 304 C. proc. civ.

Ori, criticile formulate de recurentă nu se

înscriu în cerințele textelor care au fost invocate, constituind aprecieri cu

privire la temeinicia concluziilor instanței.

Astfel, aprecierea asupra culpei uneia din părți

sau a recuperării TVA de către apelantă, nu înseamnă nepronunțarea asupra unui

mijloc de apărare sau a unei dovezi administrate care este hotărâtoare pentru

soluționarea cauzei.

Greșita reținere a existenței unui act adițional

la contractul încheiat de părți nu înseamnă că hotărârea a fost pronunțată fără

a avea un temei legal sau cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În fine, greșita reținere a unor elemente care

au determinat concluzia lipsei de culpă a reclamantei în neexecutarea la termen

a lucrărilor la care s-a obligat, nu echivalează cu o interpretare greșită a

actului juridic dedus judecății și nici cu schimbarea naturii ori înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În consecință, recursul pârâtei urmează a fi

respins ca nefondat conform art. 312  C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. C.I.T.C. S.A. București împotriva deciziei nr. 850 din 15 mai 2001 a

Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14

februarie 2003.