ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 918/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția comercială a Tribunalului București, prin sentința civilă nr. 8677 din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei S.C. I. S.A., cu sediul în București, și a obligat pârâta S.C. C.I.T.C. S.A., cu sediul în București, la plata sumei de 31.258,68 USD, calculată în lei la ziua efectuării plății, reprezentând diferența dintre suma solicitată prin acțiune (123.828,27 USD) ea fiind datorată pentru lucrările pentru lucrările executate și neachitate și suma recunoscută de pârâtă, la plata căreia a fost obligată prin sentința civilă nr. 6918 din 10 noiembrie 2000 a secției comerciale a Tribunalului București, posterioară datei introducerii acțiunii (92.569,59 USD) și la plata sumei de 6.000.000 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.

Cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care se solicita obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere în sumă de 13.852 USD, ca urmare a finalizării lucrării peste termenul convenit, a fost respinsă ca nefondată. Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 850 din 15 mai 2001, a respins ca nefondat apelul pârâtei care a susținut că plata integrală a lucrării executate trebuia făcută, așa cum s-a prevăzut în contract, în termen de 7 zile de la recepția loco obiect încheiată de reprezentanții antreprenorului general, de proiectant și de antreprenorul de specialitate, iar în ce privește lucrările de montaj, plata trebuia făcută pe baza situațiilor lunare de lucrări acceptate la plată de antreprenorul general, nici una din acestea neexistând la dosar, iar obligarea reclamantei la penalități de întârziere decurgea firesc din întârzierea, fără acordul părților, a finalizării lucrării.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Într-un prim motiv de recurs se susține că instanța nu a ținut seamă de actele dosarului din care rezulta că întârzierea în construcția structurilor metalice s-a datorat culpei reclamantei, neavând legătură cu executarea fundațiilor pe care această structură urma a fi sortată și care trebuiau efectuate de pârâtă. Se mai susține că s-a apreciat greșit, fără dovadă, că apelanta a recuperat de la bugetul de stat cota TVA care reprezintă suma de 31.258,68 USD la care a fost obligată (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.). Într-un al doilea motiv de recurs, hotărârea criticată pentru greșita reținere a existenței unui act adițional la contract, prin care s-a prelungit termenul de execuție și montaj ce revenea reclamantei actul neexistând la dosar (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). În fine, într-un al treilea motiv de recurs, hotărârea este criticată pentru faptul că a reținut eronat că neobținerea autorizației de construcție și nepredarea la termen a frontului de lucru a condus la executarea lucrărilor în perioada de iarnă când nu se puteau face suduri la construcțiile metalice. Obligația obținerii autorizației de construcție era în sarcina pârâtei - antreprenor general - și nu avea legătură cu confecționarea construcțiilor metalice. Încheierea contractului la 29 octombrie 1999 și fixarea termenului de execuție la 15 decembrie 1999 exclude scuza timpului nefavorabil, obligația fiind asumată cu luarea în considerare a condițiilor de vreme (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). Criticile sunt neîntemeiate. Recursul este conceput ca o cale de atac devolutivă, în cadrul căreia se face o examinare a hotărârii atacate, strict în limitele motivelor expres și limitativ enumerate de art. 304 C. proc. civ. Ori, criticile formulate de recurentă nu se înscriu în cerințele textelor care au fost invocate, constituind aprecieri cu privire la temeinicia concluziilor instanței. Astfel, aprecierea asupra culpei uneia din părți sau a recuperării TVA de către apelantă, nu înseamnă nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau a unei dovezi administrate care este hotărâtoare pentru soluționarea cauzei. Greșita reținere a existenței unui act adițional la contractul încheiat de părți nu înseamnă că hotărârea a fost pronunțată fără a avea un temei legal sau cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În fine, greșita reținere a unor elemente care au determinat concluzia lipsei de culpă a reclamantei în neexecutarea la termen a lucrărilor la care s-a obligat, nu echivalează cu o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății și nici cu schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În consecință, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C.I.T.C. S.A. București împotriva deciziei nr. 850 din 15 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 februarie 2003.