ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5398/2005

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 4 februarie 2003, reclamantele I.N. și O.P.T. au chemat în judecată pârâtele

SC C.C. SRL Craiova și SC R.I. SRL Moțăței, solicitând ca în baza sentinței ce

se va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 13

iulie 2000 să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 27 august 2001 și constatarea consemnării între reclamanta I.N. și cele

două societăți pârâte a sumei de 61.562.644 lei reprezentând creanțe datorate

reciproc.

În susținerea pretențiilor

reclamanții au arătat că prin contractul din 13 iulie 2000 au vândut către

pârâta SC C.C. SRL imobilul situat în comuna Moțăței, Județul Dolj, compus din

suprafața de 15.000 m.p. și construcții edificate pe acest teren, prețul

vânzării fiind de 18.590 dolari S.U.A. echivalent la acea dată 400.000.000 lei

din care reclamantul a primit numai 1859 dolari S.U.A. și de comun acord s-a

comunicat că diferența de preț de 17.731 dolari S.U.A. să o primească până la

31 decembrie 2003, fapt neconcretizat.

Cu privire la cel de al doilea capăt

de cerere, contractul din 27 august 2001, nu reflectă practic o situație reală,

ci a fost încheiat în mod fictiv, pentru a fi fraudat privilegiul vânzătorilor

consacrat prin dispozițiile art. 1737 alin. (1) C. civ.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 6122

din 24 octombrie 2003 a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că prin probele administrate s-a făcut dovada că

pârâta SC C.C. SRL Craiova și-a onorat obligația de plată a prețului, prin

dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000, astfel încât contractul de

vânzare-cumpărare din 13 iulie 2000 este valabil încheiat și ca o consecință nu

poate interveni nici compensarea creanțelor respective, deoarece este lipsită

de obiect, iar referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între

părți la data de 27 august 2001, reclamanții nu au interes, deoarece nu

îndeplinesc calitatea de creditori.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanții, criticile vizând modul eronat în care instanța de

fond a interpretat probele administrate și s-a reținut situația de fapt.

Astfel se susține că pârâtele

intimate nu și-au îndeplinit obligația contractuală a diferenței de preț

reprezentând echivalentul în lei, la cursul valutar din 16 noiembrie 2000, a

sumei de 16.731 dolari S.U.A., întrucât suma de 360.000.000 lei cât este înscrisă

în dispoziția de plată din 16 ianuarie 2000, care de altfel nici nu a primit-o,

iar acest înscris nu este conform cerințelor în materia legislației

contractuale și plata unei sume de bani atât de mari trebuie efectuată prin

intermediul unei bănci, prin ordin de plată.

O altă critică invocată de apelanții

reclamanți se referă la faptul că expertiza criminalistică în cauză este

incompletă, concluziile sale fiind în mod fundamental eronate, astfel că se

impune o nouă expertiză criminalistică, întrucât semnătura înscrisă pe

dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 nu este a sa.

Se mai critică și faptul că excepția

lipsei de interes privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare trebuia pusă în discuția părților, iar prin evaluarea acestui

contract au fost încălcate dispozițiile art. 1295 alin. (2) C. civ., nefiind

exprimat consimțământul părților.

În cadrul rejudecării apelului s-a

încuviințat și administrat proba cu expertiză criminalistică și o

contraexpertiză, ambele efectuate de I.N.E.C. din cadrul Ministerului

Justiției.

Rapoartele de expertiză au constatat

că semnătura de pe dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 a fost executată

de I.N., iar prin decizia civilă nr. 27 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de control judiciar a reținut că, deși apelantul reclamant I.N., prin acțiunea

introductivă a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 13 iulie 2000, invocându-se neîndeplinirea obligației de

plată a diferenței de preț, din probele administrate, rezultă că această

obligație contractuală a fost executată diferența de preț fiind încasată prin

dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 ce poartă semnătura reclamantului

apelant.

În aceste condiții prețul fiind

achitat chiar anterior termenului stipulat în contract nu se impune

rezoluțiunea contractului, prin convenția intervenită nefiind stipulată

modalitatea instrumentelor prin care se efectuează plata.

De asemenea, s-a reținut că nici una

dintre condițiile de valabilitate pentru încheierea actelor juridice prevăzute

de dispozițiile art. 948 C. civ., nu au fost încălcate nefiind demonstrat că

scopul urmărit de intimatele pârâte la încheierea contractului din 27 august

2001 a fost unul ilicit, contractul fiind executat, părțile îndeplinindu-și

obligațiile asumate, iar interesele apelantului reclamant nu au fost fraudate.

Cu petiția înregistrată la data de

25 februarie 2005 reclamanții au declarat recurs criticile vizând aspecte de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind încălcate

dispozițiile art. 1020-1021 C. civ. și Legea contabilității nr. 82/1991.

Astfel se susține că fiind vorba

despre un raport juridic cu o societate comercială supusă anumitor reguli

stricte în privința formularelor cu regim special argumentul instanței de apel

excede legii, deoarece modul cum a fost folosită dispoziția de plată contravine

legislației în vigoare la acea dată.

De asemenea se critică modul cum s-a

efectuat rapoartele de expertiză întrucât cercetarea a vizat numai semnăturile

de pe actele mai vechi anterioare sau aproximativ concomitente cu data ce

figurează pe dispoziția de plată, între semnături existând inadvertențe și

deosebiri.

Cu privire la nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare recurenții susțin că au fost încălcate

dispozițiile art. 1295 alin. (2) C. civ., art. 67 din Legea nr. 18/1991 și art.

2 din Legea nr. 54/1998, în sensul că transmiterea imobilului din patrimoniul

unei societăți în cel al celorlalți s-a făcut prin simplă convenție a acestora

fără a exista un consimțământ valabil exprimat al ambelor părți care să fi fost

date în fața N.P.

Faptul că ulterior la cererea doar a

uneia din părți s-a cerut autentificarea actului de către N.P., fără însă să fi

fost exprimat un consimțământ valabil în fața notarului, situație în care

compensația datoriilor ar fi fost o consecință firească.

Recursul este nefondat.

Așa cum a reținut instanța de apel,

în condițiile în care la data de 16 noiembrie 2000, deci anterior termenului

stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, 31 decembrie 2002, reclamantul

recurent a acceptat și încasat fără nici un fel de obiecțiuni suma de

360.000.000 lei, ca fiind echivalentul în lei de la acea dată a diferenței de

preț de 1672 dolari S.U.A.

Criticile privind faptul că

dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 nu este completată conform cerințelor

din metodologia legislației contabile, nu pot fi reținute pe de o parte aceasta

fiind un act perfect valabil ca înscris sub semnătură privată, iar pe de altă

parte pentru nerespectarea formelor stabilite de legislația fiscală plătitorul

poate fi sancționat contravențional, dar nu poate fi înlăturat efectul

doveditor al plății diferenței de preț.

Aceiași motivare se impune și pentru

înlăturarea criticii privind faptul că diferența de preț trebuia achitată prin

ordin de plată.

Cu privire la contestarea semnăturii

existente pe dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 critica recurentului nu

poate fi reținută întrucât expertizele efectuate în cauză au constatat fără

putință de tăgadă, că-i aparține observațiile de ordin tehnic fiind reținute în

lucrările grafologice omologate de instanțe.

Cu privire la criticile referitoare

la cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat între cele două

intimate pârâte având ca obiect același imobil, instanța de apel a reținut

corect că în speță convenția intervenită este perfect valabilă, întrucât nici

una din condițiile de valabilitate pentru încheierea actelor juridice prevăzute

de art. 948 C. civ., nu au fost încălcate.

Față de cele arătate, văzând și

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantele I.N. și O.P.T., împotriva deciziei nr. 27 din 28 ianuarie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 noiembrie 2005.