ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5398/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 februarie 2003, reclamantele I.N. și O.P.T. au chemat în judecată pârâtele SC C.C. SRL Craiova și SC R.I. SRL Moțăței, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2000 să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 27 august 2001 și constatarea consemnării între reclamanta I.N. și cele două societăți pârâte a sumei de 61.562.644 lei reprezentând creanțe datorate reciproc. În susținerea pretențiilor reclamanții au arătat că prin contractul din 13 iulie 2000 au vândut către pârâta SC C.C.

SRL imobilul situat în comuna Moțăței, Județul Dolj, compus din suprafața de 15.000 m.p. și construcții edificate pe acest teren, prețul vânzării fiind de 18.590 dolari S.U.A. echivalent la acea dată 400.000.000 lei din care reclamantul a primit numai 1859 dolari S.U.A. și de comun acord s-a comunicat că diferența de preț de 17.731 dolari S.U.A. să o primească până la 31 decembrie 2003, fapt neconcretizat. Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, contractul din 27 august 2001, nu reflectă practic o situație reală, ci a fost încheiat în mod fictiv, pentru a fi fraudat privilegiul vânzătorilor consacrat prin dispozițiile art. 1737 alin. (1) C. civ. Tribunalul Dolj prin sentința nr. 6122 din 24 octombrie 2003 a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin probele administrate s-a făcut dovada că pârâta SC C.C. SRL Craiova și-a onorat obligația de plată a prețului, prin dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2000 este valabil încheiat și ca o consecință nu poate interveni nici compensarea creanțelor respective, deoarece este lipsită de obiect, iar referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 27 august 2001, reclamanții nu au interes, deoarece nu îndeplinesc calitatea de creditori. Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanții, criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a interpretat probele administrate și s-a reținut situația de fapt.

Astfel se susține că pârâtele intimate nu și-au îndeplinit obligația contractuală a diferenței de preț reprezentând echivalentul în lei, la cursul valutar din 16 noiembrie 2000, a sumei de 16.731 dolari S.U.A., întrucât suma de 360.000.000 lei cât este înscrisă în dispoziția de plată din 16 ianuarie 2000, care de altfel nici nu a primit-o, iar acest înscris nu este conform cerințelor în materia legislației contractuale și plata unei sume de bani atât de mari trebuie efectuată prin intermediul unei bănci, prin ordin de plată. O altă critică invocată de apelanții reclamanți se referă la faptul că expertiza criminalistică în cauză este incompletă, concluziile sale fiind în mod fundamental eronate, astfel că se impune o nouă expertiză criminalistică, întrucât semnătura înscrisă pe dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 nu este a sa.

Se mai critică și faptul că excepția lipsei de interes privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare trebuia pusă în discuția părților, iar prin evaluarea acestui contract au fost încălcate dispozițiile art. 1295 alin. (2) C. civ., nefiind exprimat consimțământul părților. În cadrul rejudecării apelului s-a încuviințat și administrat proba cu expertiză criminalistică și o contraexpertiză, ambele efectuate de I.N.E.C. din cadrul Ministerului Justiției. Rapoartele de expertiză au constatat că semnătura de pe dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 a fost executată de I.N., iar prin decizia civilă nr. 27 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel instanța de control judiciar a reținut că, deși apelantul reclamant I.N., prin acțiunea introductivă a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 iulie 2000, invocându-se neîndeplinirea obligației de plată a diferenței de preț, din probele administrate, rezultă că această obligație contractuală a fost executată diferența de preț fiind încasată prin dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 ce poartă semnătura reclamantului apelant. În aceste condiții prețul fiind achitat chiar anterior termenului stipulat în contract nu se impune rezoluțiunea contractului, prin convenția intervenită nefiind stipulată modalitatea instrumentelor prin care se efectuează plata.

De asemenea, s-a reținut că nici una dintre condițiile de valabilitate pentru încheierea actelor juridice prevăzute de dispozițiile art. 948 C. civ., nu au fost încălcate nefiind demonstrat că scopul urmărit de intimatele pârâte la încheierea contractului din 27 august 2001 a fost unul ilicit, contractul fiind executat, părțile îndeplinindu-și obligațiile asumate, iar interesele apelantului reclamant nu au fost fraudate. Cu petiția înregistrată la data de 25 februarie 2005 reclamanții au declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind încălcate dispozițiile art. 1020-1021 C. civ. și Legea contabilității nr. 82/1991.

Astfel se susține că fiind vorba despre un raport juridic cu o societate comercială supusă anumitor reguli stricte în privința formularelor cu regim special argumentul instanței de apel excede legii, deoarece modul cum a fost folosită dispoziția de plată contravine legislației în vigoare la acea dată. De asemenea se critică modul cum s-a efectuat rapoartele de expertiză întrucât cercetarea a vizat numai semnăturile de pe actele mai vechi anterioare sau aproximativ concomitente cu data ce figurează pe dispoziția de plată, între semnături existând inadvertențe și deosebiri.

Cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare recurenții susțin că au fost încălcate dispozițiile art. 1295 alin. (2) C. civ., art. 67 din Legea nr. 18/1991 și art. 2 din Legea nr. 54/1998, în sensul că transmiterea imobilului din patrimoniul unei societăți în cel al celorlalți s-a făcut prin simplă convenție a acestora fără a exista un consimțământ valabil exprimat al ambelor părți care să fi fost date în fața N.P. Faptul că ulterior la cererea doar a uneia din părți s-a cerut autentificarea actului de către N.P., fără însă să fi fost exprimat un consimțământ valabil în fața notarului, situație în care compensația datoriilor ar fi fost o consecință firească. Recursul este nefondat.

Așa cum a reținut instanța de apel, în condițiile în care la data de 16 noiembrie 2000, deci anterior termenului stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, 31 decembrie 2002, reclamantul recurent a acceptat și încasat fără nici un fel de obiecțiuni suma de 360.000.000 lei, ca fiind echivalentul în lei de la acea dată a diferenței de preț de 1672 dolari S.U.A. Criticile privind faptul că dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 nu este completată conform cerințelor din metodologia legislației contabile, nu pot fi reținute pe de o parte aceasta fiind un act perfect valabil ca înscris sub semnătură privată, iar pe de altă parte pentru nerespectarea formelor stabilite de legislația fiscală plătitorul poate fi sancționat contravențional, dar nu poate fi înlăturat efectul doveditor al plății diferenței de preț.

Aceiași motivare se impune și pentru înlăturarea criticii privind faptul că diferența de preț trebuia achitată prin ordin de plată. Cu privire la contestarea semnăturii existente pe dispoziția de plată din 16 noiembrie 2000 critica recurentului nu poate fi reținută întrucât expertizele efectuate în cauză au constatat fără putință de tăgadă, că-i aparține observațiile de ordin tehnic fiind reținute în lucrările grafologice omologate de instanțe. Cu privire la criticile referitoare la cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat între cele două intimate pârâte având ca obiect același imobil, instanța de apel a reținut corect că în speță convenția intervenită este perfect valabilă, întrucât nici una din condițiile de valabilitate pentru încheierea actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ., nu au fost încălcate.

Față de cele arătate, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele I.N. și O.P.T., împotriva deciziei nr. 27 din 28 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2005.