ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2945/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1397/2000 la Tribunalul Dolj, reclamanta F.C.P. Craiova a chemat în judecată pe pârâții, Consiliul Județean Dolj, sectorul de servicii publice, și pe M.D., pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie spațiul comercial de la parterul blocului cu 4 apartamente din comuna B., județul Dolj sau să-i restituie contravaloarea acestui imobil la valoarea de circulație. Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, față de pârâtul M.D., pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât este străin convenției încheiate în anul 1987, care s-a încheiat între reclamantă și Consiliul Județean Dolj.

Cu privire la aceasta din urmă s-a reținut că reclamanta nu poate invoca un drept de proprietate asupra unui imobil care nu există, iar dreptul de creanță este prescris prin scurgerea a mai mult de 3 ani de la data nașterii sale. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 460 din 17 mai 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea față de pârâtul, Consiliul Județean Dolj și l-a obligat la plata sumei de 228.964.918 lei, reprezentând despăgubiri, precum și la 19.455.400 lei cheltuieli de judecată. A respins acțiunea față de pârâtul M.D. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că vânzarea imobilului s-a făcut în baza Hotărârii nr. 52 din 14 septembrie 1997, iar suma obținută trebuia împărțită între Consiliul Județean și F.C.P.

Deci, reclamanta nu a devenit proprietara părții din imobil achitată, întrucât instituția nu a fost finalizată și predată, dar la data de 14 septembrie 1997 s-a născut pentru aceasta un drept de creanță pentru suma ce-i revenea în raport cu aportul adus. Expertiza efectuată în cauză a stabilit că suma reactualizată, datorată de pârâtul, consiliul județean, către reclamantă este de 22.964.918 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, Consiliul Județean Dolj, sectorul de servicii publice, criticând-o pentru următoarele considerente: - decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, atunci când s-a reținut că a vândut imobilul, întrucât, în realitate, nu a intervenit nici o vânzare, pârâtul M.D.

schimbând destinația bunului. - decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât dreptul la acțiune al reclamantei pentru prezentul solicitat s-a prescris, instanța reținând greșit că termenul de prescripție începe să curgă de la data de 14 septembrie 1997. - instanța nu s-a pronunțat asupra un or dovezi administrate (contract de asociere, adresa nr. 2232/1998) care aveau relevanță în dezlegarea corectă a pricinii. Verificând legalitatea și temeinicia deciziei, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente. Instanța de apel a arătat clar, în decizia recurată, motivele de fond și de drept pe care se sprijină aceasta, motive ce sunt în concordanță cu probele administrate în cauză.

Recurentul recunoaște vânzarea imobilului către M.D. în întâmpinarea pe care a depus-o în dosarul Judecătoriei Craiova nr. 10127/2000, unde a arătat că aceasta a fost hotărâtă de consiliul județean, prin Hotărârea nr. 52/1997, împrejurare reținută în mod corect de instanța de apel. În mod just a reținut instanța de apel că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, întrucât termenul de prescripție începe să curgă de la data vânzării și nu din anul 1988, cum susține recurentul, deoarece la acea dată realizarea construcției nu se mai putea face în condițiile stabilite inițial. Or, cum vânzarea s-a hotărât, la 14 septembrie 1997, termenul de prescripție nu putea să înceapă să curgă mai devreme de această dată, așa încât, față de data înregistrării acțiunii, 4 aprilie 2000, dreptul la acțiune nu este prescris.

Instanța a făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor administrate în cauză, inclusiv a celor invocate de recurent, probe din care rezultă, fără dubiu, că reclamanta nu poate recupera sumele respective de la pârâtul M.D., întrucât nu are nici un raport juridic cu acesta. Așa fiind, acțiunea reclamantei este întemeiată, așa încât, în mod corect, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 228.964.918 lei stabilită în baza expertizei efectuată în cauză. În consecință, decizia atacată este legală și temeinică, motiv pentru care Curtea, în conformitate cu art. 316 și 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul, Consiliul Județean Dolj, sectorul de servicii publice Craiova, împotriva deciziei nr. 460 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2003.