ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5791/2007

Asupra recursului de față:

Deliberând, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 335 din 7 aprilie 2006 Tribunalul Dolj a admis în parte

acțiunea reclamantei J.N. în contradictoriu cu pârâții primarul municipiului

Craiova, Primăria Craiova, Prefectura Dolj și Ministerul Finanțelor Publice

privind anularea dispoziției nr. 7632 din 1 aprilie 2005 emisă de pârâta

Primăria Craiova, a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a

imobilului situat în Craiova, a admis în parte capătul de cerere privind

acordarea despăgubirilor bănești, în sensul că a stabilit dreptul reclamantei

la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 13.093.296.200 lei,

din care 11.213.833.000 lei pentru terenul de 1818 mp și 1.879.463.100 lei

pentru construcțiile demolate, a respins cererea pentru acordarea

despăgubirilor bănești și a obligat pârâții la 6.000.000 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a se

pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat

restituirea în natură a terenului situat în Craiova, în suprafață de 1939 mp,

expropriat prin Decretul nr. 433/1962.

Prin acest

decret s-a expropriat în vederea construirii de blocuri, pe numele reclamantei,

suprafața de teren de 1818 mp și 2 construcții în suprafață de 121 mp, imobile

înscrise în procesul verbal din 22 octombrie 1962.

Astfel s-a

făcut dovada că reclamantei i s-a preluat imobilul compus din teren de 1818 mp

și construcții în suprafață de 121 mp.

În urma

formulării notificării s-a încheiat procesul verbal de negociere din 18

octombrie 2004, valoarea propusă de subcomisie fiind de 7.478.568.000 lei,

făcându-se mențiunea că reclamanta a solicitat despăgubiri bănești, refuzând

acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni.

În cauză s-a

efectuat o expertiză construcții care a stabilit valoarea celor două corpuri de

clădire preluate la suma de 1.894.868.100 lei.

S-a efectuat

și o expertiză topo pentru identificarea terenului, constatându-se că din

întreaga suprafață de teren solicitată de 1939 mp, suprafața de 524 mp este

ocupată de construcții, iar din suprafața de 1311 mp, 313 mp reprezintă alee

asfaltată ce face legătura între C. și strada N., de-a lungul întregii

suprafețe existând trei cămine pentru vanele conductelor de termoficare și două

cămine de canalizare.

Întrucât

reclamanta nu a depus acte de proprietate, întinderea dreptului de proprietate

s-a prezumat a fi cea recunoscută în actul de expropriere, conform art. 22

1

din Legea 10/2001.

Față de

această situație, instanța a concluzionat că scopul exproprierii a fost

realizat, pe teren edificându-se blocuri de locuințe cu utilitățile aferente,

motiv pentru care, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001 măsurile

reparatorii trebuie stabilite pentru întregul imobil. Măsurile reparatorii

urmează a fi acordate conform Titlului VII al Legii 247/2005, în limita sumelor

stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, respectiv de

1.879.463.100 lei pentru construcțiile demolate și 11.213.833.100 lei pentru

suprafața de 1818 mp teren.

Împotriva

sentinței au declarat apel pârâții Primăria municipiului Craiova, Prefectul

județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice.

În apelul

formulat de pârâta Primăria municipiului Craiova s-a susținut că cererea de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia respinsă ca prematură

față de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005. De asemenea, competența

materială aparține instanței de contencios administrativ, atunci când se

contestă cuantumul măsurilor reparatorii. S-a mai susținut și greșita aplicare

a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât dispoziția atacată, privind imposibilitatea

restituirii în natură a terenului a fost menținută.

Apelanții

Prefectul județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice au invocat, în

motivarea apelurilor, lipsa calității procesuale pasive.

Curtea de

Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 686 din 20 septembrie 2006 a respins

apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Craiova și a admis celelalte

apeluri, schimbând în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii

față de pârâții Prefectul județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice.

În

considerentele deciziei s-a reținut că dispoziția atacată de reclamantă a fost

emisă anterior apariției Legii 247/2005. Cum această nouă lege nu cuprinde

norme tranzitorii prin care să se fi stabilit ce se va întâmpla, din punt de

vedere procedural, cu litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, s-a

apreciat că în mod just tribunalul a procedat la soluționarea cauzei. Pentru

litigiile care se aflau pe rol la data apariției Legii 247/2005 tribunalele au

rămas competente să verifice legalitatea dispozițiilor emise în baza Legii

10/2001.

Aplicarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ. s-a făcut corect, întrucât reclamanta a

contestat atât dispoziția prin care s-a refuzat restituirea în natură a

imobilului, cât și procesul verbal de negociere, iar prin sentința atacată s-a

stabilit un alt cuantum al măsurilor reparatorii decât cel din procesul verbal

de negociere.

Referitor la

apelurile pârâților prefectul județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice

s-a reținut că reclamanta, prin acțiune, a contestat acte emise de Primăria

Craiova, așa încât ceilalți pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva

deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului

Craiova și instituția primarului municipiului Craiova, în temeiul art. 304 pct.

3 și 9 în motivarea căruia s-au învederat următoarele:

- soluția

privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material

- cererea

privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia respinsă ca

prematur formulată, potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) al Titlului VII al

Legii 247/2005

-

cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele sunt nejustificate

pentru că actul administrativ prin care a fost soluționată notificarea nu s-a

anulat de către instanță.

Recursul

este nefondat pentru considerentele care succed.

Legea nr. 247/2005 nu cuprinde nici o prevedere expresă potrivit căreia

tribunalele nu ar mai fi competente să analizeze legalitatea dispozițiilor

emise în baza Legii 10/2001, ci, prin Titlul VII a instituit doar o nouă

procedură administrativă privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii

ce se vor acorda pentru imobilele care nu se pot restitui în natură, conform

căreia evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent este atributul

evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Faptul că,

în speță, s-a stabilit o valoare a măsurilor reparatorii conform rapoartelor de

expertiză nu împiedică derularea procedurii administrative prevăzută de Titlul

VII al Legii 247/2005 și de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.

1095/2005.

Astfel, conform art. 16.6 ultimul

alineat al H.G. 1095/2005 după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii

judecătorești, decizia sau dispoziția care a făcut obiectul litigiului va fi

înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va transmite, împreună cu

toată documentația privind imobilul, evaluatorului sau societății de

evaluatori.

Potrivit

art. 16.12 din același act normativ, raportul întocmit de evaluator va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire.

Nu se poate

reține nici critica privitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., întrucât, în speță, a fost admisă parțial acțiunea reclamantei cu

consecința anulării, tot parțiale, a dispoziției atacate, doar în ceea ce

privește cuantumul măsurilor reparatorii cuvenite. Ca atare, instanța de apel a

stabilit culpa procesuală a recurenților care au creat un prejudiciu

reclamantei și, în mod corect, i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Față de

aceste considerente, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și instituția primarului

municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 686 din 20 septembrie 2006 a Curții

de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 septembrie 2007.