ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5594/2007

Deliberând, asupra recursului de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin

notificarea nr. 15771 din 29 mai 2007 I.I. a solicitat Primăriei Municipiului

Craiova plata de despăgubiri pentru casă de locuit demolată cu suprafață de

330,80 mp constând în diferența dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea

de circulație a construcțiilor demolate și a terenului reactualizată cu

indicele de inflație în raport de coeficientul de devalorizare a monedei

naționale, precum și restituirea în natură a terenului în suprafață de 2270,80

mp, expropriat împreună cu casa de locuit prin Decretul 460/1977, poziția 3

anexa 3.

Prin

dispoziția nr. 8399 din 28 aprilie 2005 Primarul Municipiului Craiova a

dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă

de titluri de valoare nominală pentru

imobilul notificat, imposibil de

restituit în natură, situat în Craiova în limita sumei de 4.042.764.000 lei.

Împotriva

acestei dispoziții persoana îndreptățită a formulat contestație, arătând că a

avut în proprietate o construcție de 160 mp și teren în suprafață de 1940 mp și

că prin Decretul nr. 460/1977 i-au fost expropriați 970 mp, iar în prezent

parte din acest teren este liberă de construcții și poate fi restituită în

natură.

Prin

sentința nr. 555 din 23 mai 2006 Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în

parte acțiunea, în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la măsuri

reparatorii prin echivalent în limita sumei de 5.130.890.999 lei pentru terenul

în suprafață de 970 mp și

a respins capătul

de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova.

Pentru

a hotărî astfel tribunalul a reținut că întreaga suprafață de 1940 mp care

figurează în actul de vânzare-cumpărare din anul 1967 este ocupată de

construcții.

Pentru suprafața de teren de

970 mp pentru care reclamantul a făcut dovada dreptului de

proprietate

urmează a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent, și nu despăgubiri

bănești, față de modificările aduse Legii nr.

10/2001 prin Legea nr. 247/2005 Titlul VII.

Prin

decizia nr. 91 din 15 februarie 2007 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a

admis apelul reclamantului și a schimbat sentința în sensul că a constatat că

acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața

de 1940 mp teren situat în Craiova și construcția existentă pe teren, ce a fost

demolată, cuantumul acestora urmând a fi stabilit potrivit Titlului VII din

Legea nr. 247/2005. Prin aceeași decizie a menținut restul dispozițiilor

sentinței referitoare la respingerea cererii pentru restituirea terenului în

natură.

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel a avut în vedere că reclamantul a deținut în

coindiviziune cu C.I. terenul în suprafață de 1940 mp, teren ce a fost preluat

abuziv de stat înainte de a se proceda la o ieșire din indiviziune, astfel

încât nu se cunoaște o cotă ideală cuvenită sau partea materială din bun ce ar

reveni în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei. Față de acest aspect

este lipsită de efecte juridice simpla mențiune în tabelul nominal al

Decretului de expropriere a unor suprafețe distincte pe numele celor doi

coproprietari. Dintre aceștia doar reclamantul de astăzi a formulat cerere de

restituire, astfel încât este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru întreaga suprafață de

1940 mp.

împotriva

acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul I.I.I., cât și pârâții

Primarul și Primăria Municipiului Craiova, formulând critici întemeiate pe art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamantul

I.I.I. a criticat decizia curții de apel pentru că a omis să

menționeze, pe de-o parte valoarea măsurilor

reparatorii în cuantum de 10.273.621.787 lei, iar pe de altă parte nu a

stabilit valoarea construcției pe calea expertizei, critici ce se circumscriu

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fața instanței

de apel a solicitat să fie evaluată și construcția, ceea ce nu s-a

întâmplat, dar în dispozitiv s-a trecut valoarea casei. Au fost cerute

cheltuieli de judecată compuse din onorariul de avocat și onorariul de expert,

fila 17 dosar apel, dar nu au fost acordate.

Pârâții primarul și Primăria Municipiului Craiova

au criticat decizia sub aspectul că a constatat că reclamantul este îndreptățit

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

suprafața de

1940 mp, în condițiile în care în anexa Decretului nr. 460/1977 este menționată

suprafața de 970 mp. Soluția este greșit față de prevederile art. 23 și art. 24

din Legea nr. 10/2001, întrucât dovada dreptului de proprietate respectiv

întinderea lui se prezumă a fi cea recunoscută în actul prin care s-a dispus

măsura preluării abuzive. Nu se aplică prevederile art. 4 alin. (2) și (3) din

Legea nr. 10/2001, ci a coproprietarului care solicită măsuri reparatorii

pentru un imobil preluat abuziv, conform art. 4 alin. (1) din aceeași lege.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în

raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a

apreciat că recursul reclamantului este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Reclamantul

a făcut dovada că a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din data de

15 aprilie 1967 în indiviziune cu C.C. imobilul compus din teren în suprafață

de 1940 mp și construcția existentă pe acesta, situat în Craiova și că acest

imobil a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul nr. 460/1997.

Reclamantul a fost singurul care a înțeles să formuleze cerere de restituire a

imobilului, în condițiile Legii nr. 10/2001. Anterior preluării imobilului

coindivizarii nu procedaseră la ieșirea din indiviziune, astfel că exercitau

împreună prerogativele dreptului de proprietate asupra întregului bun indiviz,

fără a se cunoaște cota ideală cuvenită sau partea materială din bun ce ar

reveni în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei, fiind corectă soluția

curții de apel prin care s-a constatat

că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

suprafața de

teren de 1940 mp.

Este

întemeiată critica reclamantului care se referă la omiterea menționării

cuantumului măsurilor reparatorii.

S-a

reținut de către curtea de apel că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1940 mp, însă cuantumul

acestora va fi stabilit conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Această

hotărâre este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ale art. 24 din Legea nr. 10/2001, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Aceasta

deoarece interpretarea corectă a sintagmei „notificări soluționate până la data

intrării în vigoare a noii legi" din perspectiva art. 16 alin. (1) al

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este cea potrivit căreia aceste notificări

sunt cele în urma cărora entitățile investite au emis decizii sau dispoziții

motivate, prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul

prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după modificare.

Prin

urmare, dispozițiile care se aflau deja pe rolul instanțelor la data intrării

în vigoare a legii noi și anume data de 25 iulie 2005 sau cele care erau deja

soluționate și au fost ulterior atacate în termenul legal nu pot fi trimise

secretariatului Comisiei

Centrale, ci rămân

supuse controlului de temeinicie și/sau legalitate declanșat în temeiul

art.

24 (26) din Legea nr. 10/2001.

În

măsura în care pentru notificările soluționate înainte de intrarea în vigoare a

legii noi, contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la

măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, dar și, după caz, natura

sau întinderea acestora, instanțele urmează a se pronunța asupra contestațiilor

în limitele învestirii lor, potrivit principiului plenitudinii de competență a

instanței.

În

acest sens este și decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 prin care Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii și a

stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005

privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr.

10/2001,

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

247/2005.

În

speța de față curtea de apel a soluționat apelul reclamantului modificând

hotărârea tribunalului sub aspectul suprafeței de

teren pentru care este îndreptățit să primească măsuri reparatorii, fără a

menționa cuantumul acestor măsuri, deși în cauză

fusese efectuat un

raport de expertiză, cu acest obiectiv, iar la data pronunțării deciziei erau

în vigoare prevederile art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, deci trebuia

menționat cuantumul măsurilor reparatorii.

Se

apreciază fondată și critica reclamantului privind evaluarea construcției,

pentru că deși în dispozitivul deciziei s-a reținut că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii, totuși curtea de apel nu a stabilit și

valoarea acesteia, caz în care se

constată

necesitatea administrării de probe noi, față de prevederile art. 312 alin. (3)

C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a

contestat dispoziția emisă de

pârâte, sub aspectul

suprafeței de teren menționată și a valorii construcției.

Prin

sentința pronunțată tribunalul s-a referit doar la suprafața de teren a

imobilului în litigiu, și față de imposibilitatea restituirii în natură, a

constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

terenul în suprafață de 970

mp. În acest

sens a fost efectuată expertiză de către inginerul P.M., care a avut ca

obiective

stabilirea suprafeței de teren liberă de construcții, individualizarea

acesteia, întocmirea schiței topografice precum și evaluarea terenului.

Instanța

de apel a fost sesizată cu această critică și deși a constatat dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii și pentru

clădirea demolată, totuși nu a menționat în

obiectivul suplimentului

raportului de expertiză și stabilirea valorii construcției despre care se face

referire că ar fi demolată.

Prin

Decretul de expropriere nr. 460/1997 s-a făcut dovada preluării abuzive de

către stat a construcției edificată pe terenul de 300,08 mp, conform anexei nr.

3 poziția 3 din actul de preluare, aspect reținut de altfel și de curtea de

apel. Cu toate acestea, instanța a omis să stabilească valoarea construcției,

iar suplimentarea raportului de expertiză în etapa procesuală a recursului nu

se poate dispune.

Potrivit

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea va fi cu trimitere la aceeași

instanță de apel deoarece este necesar ca să se stabilească valoarea

construcției evidențiată în actul de preluare, prin administrarea de dovezi,

eventual întocmirea unui supliment la raportul de expertiză.

De

asemenea se vor stabili și menționa cuantumul măsurilor reparatorii prin

echivalent pentru suprafața de teren de 1940 mp, la care este îndreptățit

reclamantul.

Cu ocazia rejudecării fondului vor fi avute în

vedere și celelalte critici formulate

prin motivele de

apel și de recurs.

PENTRU

ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul I.I.I. împotriva deciziei nr.

91 din data de 15 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2007.