ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3221/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea promovată la Judecătoria Craiova la data de 4 iunie 2000, reclamanta SC O. SRL Craiova a chemat în judecată pârâtul C.J.D. S.S.P. (fost R.A.I. Dolj), solicitând instanței să constate dreptul său de proprietate asupra construcției situată în Craiova, Calea București, în suprafață de 160 mp. În motivarea acțiunii a arătat că, la data de 24 ianuarie 1992 s-a asociat cu pârâtul, între părți intervenind contractul de asociere, ce avea ca obiect finalizarea și exploatarea în comun a spațiului comercial și, deși reclamanta și-a asumat doar obligația de a contribui cu 90 % din valoarea lucrărilor sub supravegherea tehnică și contabilă a pârâtului, acesta din urmă a acceptat ca și aceste obligații să fie îndeplinite tot de către reclamantă.

Contribuția pârâtului, constând în valoarea stâlpilor de rezistență, apreciată de părți la 10 % din valoarea totală a lucrării a fost restituită acesteia, prin convenția părților. În faza primului ciclu procesual, pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând instanței obligarea reclamantei la plata sumei de 30.931.457 lei, reprezentând cotă asociere și penalități de întârziere. Tribunalul Dolj, secția comercială și contencios administrativ, sesizat după admiterea apelului și desființarea sentinței civile nr. 13545 din 12 iulie 2000 a Judecătoriei Craiova, prin sentința civilă nr. 1261 din 8 mai 2001 a admis acțiunea și a respins cererea reconvențională. Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat recurs.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 644 din 23 octombrie 2001, a admis recursul, a casat sentința tribunalului în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei astfel pronunțate a recomandat ca instanța de fond să administreze toate probele necesare, eventual și o expertiză contabilă și să aprecieze care a fost voința reală a părților cu privire la drepturile asupra bunurilor aduse în asociere. Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 6747 din 23 decembrie 2003, în fond, după casare, admite în parte acțiunea reclamantei, constată dreptul de proprietate al reclamantei în procent de 85,54 % asupra spațiului comercial, obiect al contractului de asociere și admite în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de către pârât, în sensul că obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 375.000 lei.

Disjunge cererea reconvențională a pârâtului C.J.D. S.S.P. și cererea de intervenție formulată în acest ciclu procesual de către C.J.D., privind obligarea reclamantei la plata chiriei reactualizată, a majorărilor și penalităților de întârziere. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere aportul asociaților la realizarea bunului care a făcut obiectul asocierii (aport stabilit prin expertiza finală omologată de instanță) fapt ce a condus la admiterea în parte a acțiunii în aplicarea dispozițiilor art. 4 din contractul de asociere referitor la împărțirea beneficiilor.

Astfel, a constatat dreptul de coproprietate al asociaților în cotele de 85,54 % pentru reclamantă și respectiv de 14,46 % pentru pârât motivat de faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 254 C. com., ce se referă la bunurile puse în asociațiune ci sunt bunuri rezultate din asociațiune, astfel că se impune stabilirea cotelor ce revin acestora, precum și dreptul de coproprietate ce izvorăște din profitul rezultat. Capătul de cerere privind desființarea contractului de asociere a fost respins pe considerentul că în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel, apelanta reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că în mod greșit instanța de fond a luat în considerare raportul de expertiză final întocmit de expertul asistent B.C., fără a motiva înlăturarea celorlalte rapoarte ce fac o determinare mai corectă a cotelor de coproprietari, în raport de contribuția fiecărei părți, respectiv de 97,93 % pentru reclamantă și 2,07 % pentru pârât. Apelantul pârât C.J.D. S.S.P. a criticat sentința fondului arătând că soluția calificării din punct de vedere juridic a părților contributive a fiecărui cocontractant este greșit, scopul asocierii fiind finisarea spațiului comercial și nu dobândirea bunului. Motivele invocate de intervenientul C.J.D.

se referă în esență tot la calificarea juridică a contribuției părților arătând că fiecare participant are un drept de creanță asupra contribuției proprii și asupra părții din beneficiile ce se pot obține și că imobilul face parte din domeniul privat al unității administrative teritoriale a județului Dolj. De asemenea, s-a mai invocat că instanța nu s-a pronunțat asupra inadmisibilității acțiunii în constatare în condițiile în care reclamanta a demonstrat intenția sa de a transforma această acțiune, într-una în realizare. Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 250 din 2 iunie 2004, a admis apelurile pârâtei și intervenientei și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei.

A respins apelul declarat de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că între părțile în litigiu au existat raporturi contractuale de tip comercial, din conținutul clauzelor contractului de asociere rezultă în mod neîndoielnic voința liber exprimată a părților de a încheia un contract de asociere în participațiune reglementată de dispozițiile art. 251 și urm. C. civ. și că, în fond, acțiunea reclamantei astfel formulată este și inadmisibilă. Reclamanta SC O. SRL Craiova a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prima critică formulată de reclamantă este aceea că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut în sensul că prin acțiunea introductivă a solicitat constatarea unui drept de proprietate asupra imobilului, ulterior precizând că înțelege să-și transforme acțiunea în constatare într-una în realizarea dreptului, instanța fiind sesizată astfel cu o acțiune în realizare asupra căreia nu s-a pronunțat. Prin cea de-a doua critică formulată în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susține că instanța în mod greșit a calificat contractul de asociere dintre părți ca fiind o asociere în participațiune supusă regulilor art. 251 și urm. C. com.

când, în realitate, contractul existent între părți este un contract ne numit și că, în conformitate cu clauzele contractuale acesta trebuia interpretat în sensul de a decela voința internă reală a părților, instanța încălcând astfel regulile de interpretare a convențiilor, reguli generale aplicabile în speță și prevăzute de art. 997 C. civ., art. 979 și urm. C. civ. De altfel, instanța nu s-a preocupat de a examina și stabili natura juridică a dreptului reclamantei care, în orice caz este un drept de proprietate. O altă critică formulată este aceea a nemotivării deciziei, în sensul că hotărârea nu cuprinde considerentele avute în vedere de instanță la calificarea obiectului dedus judecății, contractul de asociere în participațiune, instanța limitându-se la o analiză sumară a textelor de drept comercial art. 251 și urm. C. com., analiză ce nu poate ține loc de motivare.

Ulterior, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta a formulat în cauză un alt motiv de recurs (dosar recurs), de ordine publică, susținând ca soluționarea cauzei a fost făcută cu încălcarea competenței materiale de către instanța comercială care, în mod greșit a caracterizat raportul juridic ca fiind de natură comercială, în sensul că obiectul dedus judecății a fost în realitate o asociere civilă și nu una comercială, astfel încât efectele ce derivă din aplicarea greșită a legii a atras după sine prejudicierea gravă a reclamantei în dreptul dobândit în baza contractului. Fiind încălcate normele imperative privind competența materială se impune casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea spre competentă soluționare Judecătoriei Craiova.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, s-a stabilit în cauză că între reclamanta SC O. SRL Craiova și pârâta C.J.D. S.S.P., a intervenit un contract de asociere privitor la finalizarea spațiului comercial situat în Craiova, Cal. București și exploatarea în comun a bunului. 1. Drept urmare, față de dispozițiile art. 893 C. com., raportat la art. 56 C. com., cu mențiunea că prin „act” cele două texte nu au în vedere numai contractele ori convențiile ci orice fapt juridic apt de a crea obligații, în mod legal s-a apreciat că litigiul este de competența jurisdicției comerciale, având în vedere și obiectul contractului de asociere, spațiul comercial, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul criticii formulate în temeiul art. 306 pct. 2 C. proc.

civ. 2. Din cuprinsul clauzelor contractului de asociere rezultă fără putință de tăgadă voința liber exprimată a părților în scopul constituirii unei asociații în participațiune, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 251 și urm. C. com. O susținere contrară în sensul arătat de reclamantă, nu poate fi primită, în condițiile în care scopul asocierii, așa cum rezultă din conținutul clauzelor, este participarea la finalizarea construcției spațiului comercial și împărțirea profitului în raport de contribuțiile proprii ale părților contractante. Nu există în tot cuprinsul contractului o clauză expresă care să îndrituiască părțile la dobândirea vreunui drept de proprietate asupra bunurilor aduse asociațiunii sau chiar a bunului ce face obiectul asocierii.

Dimpotrivă, în mod corect instanța de apel a calificat contractul ca fiind o asociere în participațiune cu toate efectele legale ce decurg din acesta și în mod judicios a apreciat că în speță, oricare ar fi contribuția și valoarea efectuată de una din părți, aceasta nu se poate interveni într-un drept de proprietate asupra bunurilor, ci conferă doar un drept de creanță valorificabil pe calea unei acțiuni în realizare. 3. Nu poate fi primită nici susținerea conform căreia reclamanta și-ar fi transformat acțiunea în constatare într-o acțiune în realizare când, prin însuși cererea de recurs, pe fondul cauzei solicită ca instanța să constate că a devenit unica proprietară a imobilului ce a făcut obiectul contractului de asociere.

De altfel, cum corect a sesizat și instanța de apel, o atare acțiune este inadmisibilă în condițiile în care reclamanta tinde la constatarea unei situații de fapt și în consecință, să i se constituie un drept de proprietate asupra unui bun ce face obiectul unei asocieri în participațiune și nu la valorificarea dreptului său de creanță. Prin urmare, nici această critică nu-și găsește fundament raportat la clauzele convenției. 4. Critica ce vizează nemotivarea hotărârii este neîntemeiată, în raport de motivele apelului formulate de reclamantă. În mod judicios instanța de apel a răspuns criticilor aduse sentinței de fond prin considerentele arătate, raportat la dispozițiile codului comercial ce reglementează asocierea în participațiune.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, decizia pronunțată în apel va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 250 din 2 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 mai 2005.