ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3221/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea promovată la

Judecătoria Craiova la data de 4 iunie 2000, reclamanta SC O. SRL Craiova a

chemat în judecată pârâtul C.J.D. S.S.P. (fost R.A.I. Dolj), solicitând

instanței să constate dreptul său de proprietate asupra construcției situată în

Craiova, Calea București, în suprafață de 160 mp.

În motivarea acțiunii a arătat că,

la data de 24 ianuarie 1992 s-a asociat cu pârâtul, între părți intervenind

contractul de asociere, ce avea ca obiect finalizarea și exploatarea în comun a

spațiului comercial și, deși reclamanta și-a asumat doar obligația de a

contribui cu 90 % din valoarea lucrărilor sub supravegherea tehnică și

contabilă a pârâtului, acesta din urmă a acceptat ca și aceste obligații să fie

îndeplinite tot de către reclamantă.

Contribuția pârâtului, constând în

valoarea stâlpilor de rezistență, apreciată de părți la 10 % din valoarea

totală a lucrării a fost restituită acesteia, prin convenția părților.

În faza primului ciclu procesual,

pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând instanței obligarea

reclamantei la plata sumei de 30.931.457 lei, reprezentând cotă asociere și

penalități de întârziere.

Tribunalul Dolj, secția comercială

și contencios administrativ, sesizat după admiterea apelului și desființarea

sentinței civile nr. 13545 din 12 iulie 2000 a Judecătoriei Craiova, prin

sentința civilă nr. 1261 din 8 mai 2001 a admis acțiunea și a respins cererea

reconvențională.

Împotriva acestei sentințe pârâtul a

declarat recurs.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 644 din 23 octombrie 2001, a admis recursul, a

casat sentința tribunalului în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei astfel

pronunțate a recomandat ca instanța de fond să administreze toate probele

necesare, eventual și o expertiză contabilă și să aprecieze care a fost voința

reală a părților cu privire la drepturile asupra bunurilor aduse în asociere.

Tribunalul Dolj, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 6747 din 23 decembrie 2003,

în fond, după casare, admite în parte acțiunea reclamantei, constată dreptul de

proprietate al reclamantei în procent de 85,54 % asupra spațiului comercial,

obiect al contractului de asociere și admite în parte cererea de cheltuieli de

judecată formulată de către pârât, în sensul că obligă reclamanta la plata

către pârât a sumei de 375.000 lei. Disjunge cererea reconvențională a

pârâtului C.J.D. S.S.P. și cererea de intervenție formulată în acest ciclu

procesual de către C.J.D., privind obligarea reclamantei la plata chiriei

reactualizată, a majorărilor și penalităților de întârziere.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a avut în vedere aportul asociaților la realizarea bunului care a

făcut obiectul asocierii (aport stabilit prin expertiza finală omologată de

instanță) fapt ce a condus la admiterea în parte a acțiunii în aplicarea

dispozițiilor art. 4 din contractul de asociere referitor la împărțirea

beneficiilor.

Astfel, a constatat dreptul de

coproprietate al asociaților în cotele de 85,54 % pentru reclamantă și

respectiv de 14,46 % pentru pârât motivat de faptul că în speță nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 254 C. com., ce se referă la bunurile puse în

asociațiune ci sunt bunuri rezultate din asociațiune, astfel că se impune

stabilirea cotelor ce revin acestora, precum și dreptul de coproprietate ce izvorăște

din profitul rezultat.

Capătul de cerere privind

desființarea contractului de asociere a fost respins pe considerentul că în

cauză nu s-a făcut dovada că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin

contract.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel toate părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel, apelanta

reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că în

mod greșit instanța de fond a luat în considerare raportul de expertiză final

întocmit de expertul asistent B.C., fără a motiva înlăturarea celorlalte

rapoarte ce fac o determinare mai corectă a cotelor de coproprietari, în raport

de contribuția fiecărei părți, respectiv de 97,93 % pentru reclamantă și 2,07 %

pentru pârât.

Apelantul pârât C.J.D. S.S.P. a

criticat sentința fondului arătând că soluția calificării din punct de vedere

juridic a părților contributive a fiecărui cocontractant este greșit, scopul

asocierii fiind finisarea spațiului comercial și nu dobândirea bunului.

Motivele invocate de intervenientul

C.J.D. se referă în esență tot la calificarea juridică a contribuției părților

arătând că fiecare participant are un drept de creanță asupra contribuției

proprii și asupra părții din beneficiile ce se pot obține și că imobilul face

parte din domeniul privat al unității administrative teritoriale a județului

Dolj. De asemenea, s-a mai invocat că instanța nu s-a pronunțat asupra

inadmisibilității acțiunii în constatare în condițiile în care reclamanta a

demonstrat intenția sa de a transforma această acțiune, într-una în realizare.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 250 din 2 iunie

2004, a admis apelurile pârâtei și intervenientei și a schimbat în parte

sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei. A respins apelul

declarat de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că între părțile în litigiu au existat raporturi contractuale

de tip comercial, din conținutul clauzelor contractului de asociere rezultă în

mod neîndoielnic voința liber exprimată a părților de a încheia un contract de

asociere în participațiune reglementată de dispozițiile art. 251 și urm. C.

civ. și că, în fond, acțiunea reclamantei astfel formulată este și

inadmisibilă.

Reclamanta SC O. SRL Craiova a declarat

recurs împotriva acestei din urmă hotărâri și a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva hotărârii

primei instanțe și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prima critică formulată de

reclamantă este aceea că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut în sensul că prin

acțiunea introductivă a solicitat constatarea unui drept de proprietate asupra

imobilului, ulterior precizând că înțelege să-și transforme acțiunea în

constatare într-una în realizarea dreptului, instanța fiind sesizată astfel cu

o acțiune în realizare asupra căreia nu s-a pronunțat.

Prin cea de-a doua critică formulată

în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susține că instanța în mod

greșit a calificat contractul de asociere dintre părți ca fiind o asociere în

participațiune supusă regulilor art. 251 și urm. C. com. când, în realitate,

contractul existent între părți este un contract ne numit și că, în

conformitate cu clauzele contractuale acesta trebuia interpretat în sensul de a

decela voința internă reală a părților, instanța încălcând astfel regulile de

interpretare a convențiilor, reguli generale aplicabile în speță și prevăzute

de art. 997 C. civ., art. 979 și urm. C. civ.

De altfel, instanța nu s-a preocupat

de a examina și stabili natura juridică a dreptului reclamantei care, în orice

caz este un drept de proprietate.

O altă critică formulată este aceea

a nemotivării deciziei, în sensul că hotărârea nu cuprinde considerentele avute

în vedere de instanță la calificarea obiectului dedus judecății, contractul de

asociere în participațiune, instanța limitându-se la o analiză sumară a

textelor de drept comercial art. 251 și urm. C. com., analiză ce nu poate ține

loc de motivare.

Ulterior, în temeiul art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., reclamanta a formulat în cauză un alt motiv de recurs (dosar

recurs), de ordine publică, susținând ca soluționarea cauzei a fost făcută cu

încălcarea competenței materiale de către instanța comercială care, în mod

greșit a caracterizat raportul juridic ca fiind de natură comercială, în sensul

că obiectul dedus judecății a fost în realitate o asociere civilă și nu una

comercială, astfel încât efectele ce derivă din aplicarea greșită a legii a

atras după sine prejudicierea gravă a reclamantei în dreptul dobândit în baza

contractului.

Fiind încălcate normele imperative

privind competența materială se impune casarea celor două hotărâri pronunțate

în cauză și trimiterea spre competentă soluționare Judecătoriei Craiova.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate, s-a stabilit în cauză că între reclamanta SC O. SRL

Craiova și pârâta C.J.D. S.S.P., a intervenit un contract de asociere privitor

la finalizarea spațiului comercial situat în Craiova, Cal. București și

exploatarea în comun a bunului.

dispozițiile art. 893 C. com., raportat la art. 56 C. com., cu mențiunea că

prin „act” cele două texte nu au în vedere numai contractele ori convențiile ci

orice fapt juridic apt de a crea obligații, în mod legal s-a apreciat că

litigiul este de competența jurisdicției comerciale, având în vedere și

obiectul contractului de asociere, spațiul comercial, recursul se constată a fi

nefondat sub aspectul criticii formulate în temeiul art. 306 pct. 2 C. proc.

civ.

contractului de asociere rezultă fără putință de tăgadă voința liber exprimată

a părților în scopul constituirii unei asociații în participațiune, astfel cum

este reglementată de dispozițiile art. 251 și urm. C. com.

O susținere contrară în sensul

arătat de reclamantă, nu poate fi primită, în condițiile în care scopul

asocierii, așa cum rezultă din conținutul clauzelor, este participarea la

finalizarea construcției spațiului comercial și împărțirea profitului în raport

de contribuțiile proprii ale părților contractante.

Nu există în tot cuprinsul

contractului o clauză expresă care să îndrituiască părțile la dobândirea

vreunui drept de proprietate asupra bunurilor aduse asociațiunii sau chiar a

bunului ce face obiectul asocierii.

Dimpotrivă, în mod corect instanța

de apel a calificat contractul ca fiind o asociere în participațiune cu toate

efectele legale ce decurg din acesta și în mod judicios a apreciat că în speță,

oricare ar fi contribuția și valoarea efectuată de una din părți, aceasta nu se

poate interveni într-un drept de proprietate asupra bunurilor, ci conferă doar

un drept de creanță valorificabil pe calea unei acțiuni în realizare.

susținerea conform căreia reclamanta și-ar fi transformat acțiunea în

constatare într-o acțiune în realizare când, prin însuși cererea de recurs, pe

fondul cauzei solicită ca instanța să constate că a devenit unica proprietară a

imobilului ce a făcut obiectul contractului de asociere. De altfel, cum corect

a sesizat și instanța de apel, o atare acțiune este inadmisibilă în condițiile

în care reclamanta tinde la constatarea unei situații de fapt și în consecință,

să i se constituie un drept de proprietate asupra unui bun ce face obiectul

unei asocieri în participațiune și nu la valorificarea dreptului său de creanță.

Prin urmare, nici această critică

nu-și găsește fundament raportat la clauzele convenției.

hotărârii este neîntemeiată, în raport de motivele apelului formulate de

reclamantă.

În mod judicios instanța de apel a

răspuns criticilor aduse sentinței de fond prin considerentele arătate,

raportat la dispozițiile codului comercial ce reglementează asocierea în

participațiune.

În consecință, potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, decizia pronunțată în apel va

fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC O. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 250 din 2 iunie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 mai 2005.