ÎCCJ, Decizia nr. 1717/2003

Contract de vânzare cumpărare. Nulitate absolută. Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte comerciale Index alfabetic : contract de vânzare-cumpărare - bună-credință - nulitate absolută - societate comercială C. civ., art.948, art.1095 alin.(1) Legea nr.7/1996, art.33 alin.1 Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care a cumpărat, pe riscul său, un bun al altuia, este lovit de nulitate absolută conform art.948 C. civ.. Sintagma „proprietarul capabil” nu se referă doar la capacitatea de folosință sau la exercițiul de a înstrăina, ci și la calitatea de proprietar a vânzătorului. ICCJ, Secția comercială, Decizia nr.2228 din 1 octombrie 2009 Reclamanta L.S.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC C.P. SRL Craiova, N.L., Ș.D., Ș.I., D.D., D.M., T.C. să se constate nulitatea absolută a contractelor nr.859, 864/2002 și 1870/2002 având ca obiect imobilul situat în Craiova, tarlaua 66, parcela 4, compus din teren în suprafață de 5.000 mp și construcția edificată pe acest teren, precum și radierea din cartea funciară a dreptului pretins de părți cu privire la acest imobil. Reclamanta a arătat că este proprietara imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.2808/1998 înregistrată în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Craiova, valabilitatea actului său de proprietate fiind verificată pe cale judecătorească, respectiv prin decizia nr.1717/2003 a Curții de Apel Craiova.

Ulterior cumpărării imobilului, vânzătoarea, SC C.P. SRL, a vândut același imobil către pârâta N.L., contabila firmei, care avea cunoștință de faptul că imobilul fusese vândut reclamantei, fiind de rea-credință la întocmirea actului, imediat după cumpărarea acestuia înstrăinându-l către fiul său T.C., care la rându-i l-a vândut pârâților Ș. și D., contractele fiind încheiate cu frauda la lege și având o cauză și un obiect nelicit. S.C.N. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei SC C.P. SRL, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor încheiate cu privire la imobilul din Craiova. În motivarea cererii s-a invocat cauza falsă, ilicită și imorală a respectivelor contracte.

Tribunalul Dolj, Secția comercială, prin sentința nr.276 din 11 martie 2008, a admis cererea și a constatat nulitatea absolută a contractelor nr.859 din 14 noiembrie 2002 încheiat între pârâtele SC C.P. SRL și N.L., 864 din 18 noiembrie 2002 încheiat între pârâții N.L. și T.C. nr.1870 din 24 noiembrie 2002 încheiat între pârâții T.C., D.D.A., Ș.D.. S-a dispus totodată radierea dreptului de proprietate intabulat în CF Craiova în favoarea pârâților Ș.D., D.D.A..(…) Instanța de fond a reținut că încheierea contractului 859 din 14 noiembrie 2002 s-a făcut de către vânzătoarea SC C.P. SRL în frauda drepturilor reclamantei cu complicitatea și pe riscul cumpărătoarei N.L. care a cunoscut că imobilul în discuție nu mai era proprietatea vânzătoarei.

(…) Ulterior, la doar 4 zile de la încheierea contractului nul mai sus arătat, pârâta N.L. a perfectat cu fiul său T.C. contractul de vânzare-cumpărare nr.864 din 18 noiembrie 2002 având același obiect și acesta din urmă a înțeles să dobândească pe riscul său imobilul fiind evident că știe adevărata situație juridică a acestuia, date fiind relațiile de rudenie ale părților. Pentru aceleași considerente s-a considerat nulă absolut și vânzarea consimțită de pârâtul T.C. în favoarea pârâților Ș.D. și D.D. prin contractul nr.1870 din 24 decembrie 2002. Aceștia din urmă cunoșteau nu doar pe N.L., dar și pe administratorul social al pârâtei SC C.P. SRL cu care a avut afaceri constând în vânzări speculative de imobile.(…) Împotriva acestei soluții au promovat apel pârâții D.D.A., D.M., Ș.D.

și Ș.I. criticile vizând faptul că hotărârea instanței de fond este nemotivată în ceea ce privește petitul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1870/24 decembrie 2002. De asemenea, s-a susținut că nu s-a făcut dovada relei credințe la momentul încheierii contractului, mai ales că fusese obținut extrasul de carte funciară în care se menționa că imobilul nu are sarcini și că proprietar este T.C.. Au mai susținut apelanții că nu s-a făcut dovada conivenței frauduloase pentru a face operabilă frauda la lege. Curtea de Apel Craiova, Secția comercială, prin decizia nr.231 din 11 septembrie 2008, a respins apelul ca nefondat. Instanța a reținut că buna-credință este prezumată și la fel și cauza conform art.967 C. civ.

astfel încât ele nu trebuie dovedite și, prin urmare, cel de invocă lipsa ori nevalabilitatea actului juridic trebuie să dovedească aceasta și, în consecință, să răstoarne prezumția. Or, în speță, aceste prezumții au fost răsturnate prin dovadă contrară a existenței complicității, a conceptului fraudulos cu care au acționat atât T.C., cât și apelanții pârâți D.D.A., D.M., Ș.D. și Ș.I. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1870, înstrăinând și respectiv cumpărând un imobil asupra căruia nu mai avea dreptul de dispoziție. S-a considerat că este incident atât principiul de drept civil „nemo dat quod non habet”, dar și principiul „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis” potrivit căruia desființarea dreptului transmițătorului (prin anulare în speță) duce la desființarea dreptului dobânditorului.

Au declarat recurs împotriva acestei decizii D.D.A., D.M., Ș.D., Ș.I., fiind invocate dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ.. Se consideră că, în mod eronat, s-a respins critica referitoare la vânzarea lucrului altuia și la compararea titlurilor, pe considerentul că instanța de fond nu ar fi reținut o asemenea motivare în argumente. De asemenea, se arată că printr-o formulare generală, instanța și-a motivat soluția și cu privire la aspectul particular al anulării contractului de vânzare-cumpărare al recurentei. Se critică, de asemenea, modul de interpretare a probatoriilor administrate cauzei și faptul că nu s-a făcut dovada relei credințe, bucurându-se de prezumția legală conferită de art.33 alin.1 din Legea nr.7/1996.

De asemenea, recurenții consideră că litigiul este de natură civilă, chiar dacă unul din contractele încheiate era de natură comercială, instanța având obligația de a pune în discuție disjungerea acțiunii și soluționarea separată a cererilor privind nulitatea contractelor încheiate între persoane fizice. Recursul este nefondat. (…)În speță, deși invocă dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ., criticile recurenților fac referire la aspecte de netemeinicie, cum ar fi modul de interpretare a probelor administrate, situație în care se vor avea în vedere numai cele cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor art.1095 C. civ. și art.33 alin.1 din Legea nr.7/1996.

Caracterul translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare determină aplicarea în această materie a unui principiu consacrat, potrivit căruia, vânzătorul trebuie să fie proprietarul bunului ce înstrăinează „nemo plus juris ad allium transferre potest quam ipse habet” sau, altfel spus, nimeni nu poate transmite ceea ce nu are (nemo dat quod non habet). Față de cele arătate, rezultă că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care a cumpărat, pe riscul său, un bun al altuia, este lovit de nulitate absolută conform art.948 C. civ.. Teza nulității vânzării lucrului altuia rezultă și din dispozițiile art.1095 alin.(1) C. civ., care precizează că plata, în general (inclusiv transferul proprietății), ca să fie valabilă trebuie să fie făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată.

Astfel, sintagma „proprietarul capabil” din textul citat nu se referă doar la capacitatea de folosință sau de exercițiul de a înstrăina, ci și la calitatea de proprietar al vânzătorului.(…) Mai mult chiar, recurenții-pârâți se cunoșteau între ei tocmai prin prisma vânzării speculative de imobile, acestea fiind doar una dintre vânzările efectuate de către aceștia, în realitate ocupându-se împreună de astfel de vânzări speculative și de cumpărarea unor imobile aflate în litigiu. În ceea ce privește întabularea pe care o afirmă recurenții, reclamanta a solicitat inclusiv radierea din cartea funciară a înscrierilor făcute. Nu se poate reține susținerea recurenților-pârâți cum că va avea câștig de cauză cel care și-a întabulat mai întâi dreptul de proprietate, deoarece cauza dedusă judecății a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, și nu o acțiune în revendicare care să pună problema comparării unor titluri.

În realitate, reclamanta a dovedit că este proprietara imobilului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare amintit, înregistrat la Registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Craiova, iar valabilitatea actului de vânzare-cumpărare fiind verificată pe cale judecătorească, respectiv decizia Curții de Apel Craiova din anul 2003, care a stabilit că actul de proprietate a fost valabil încheiat. Ulterior cumpărării de către reclamantă a imobilului, vânzătoarea, în speță SC C.P. SRL, a vândut același imobil către N.L., contabila firmei, care avea cunoștință de faptul că imobilul fusese vândut, fiind de rea credință la întocmirea actului. Imediat după cumpărarea imobilului aceasta înstrăinându-l către fiul său T.C., care la rândul lui l-a vândut recurenților-pârâți.

Totodată, T.C. împrumută de la recurenții-pârâți D.D. și Ș.D. sume de bani punând garanție imobilul în cauză iar acest împrumut este garantat de către administratorul SC C.P. SRL, S.C. și de către N.L.. Deci, afirmațiile precum că recurenții-pârâți nu cunoșteau situația imobilului sunt false. Ulterior, la doar 4 zile de la încheierea contractului, N.L. a perfectat cu fiul său T.C. un alt contract, iar acesta din urmă cunoscând situația imobilului a înțeles să-l dobândească pe riscul său. Recurenții-pârâți cunoșteau nu doar pe N.L. dar și pe administratorul SC C.P. SRL cu care au avut relații de vânzări speculative de imobile. Astfel având în vedere că actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară este nul absolut s-a dispus radierea din cartea funciară a înscrierilor nevalabile.(…) În aceste condiții, văzând dispozițiile art.312 C. proc.

civ., recursul a fost respins ca nefondat.