ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată,
la data de 1 aprilie 2005, reclamanta L.S. a solicitat în contradictoriu cu
pârâții SC C.P. SRL Craiova, N.L., Ș.D., Ș.I., D.D., D.M., T.C. să se constate
nulitatea absolută a contractelor nr. 859, 864/2002 și 1870/2002 având ca
obiect imobilul situat în Craiova cart. Bariera Vâlcii, compus din teren în
suprafață de 5.000 mp și construcția edificată pe acest teren, precum și
radierea din cartea funciară a dreptului pretins de părți cu privire la acest
imobil.
În susținerea cererii
reclamanta a arătat că este proprietara imobilului ce face obiectul
contractului de vânzare-cumpărare nr. 2808/1998 înregistrată în registrul de
transcripțiuni al Judecătoriei Craiova sub nr. 10438/1998 valabilitatea actului
său de proprietate fiind verificată pe cale judecătorească respectiv prin
decizia nr. 1717/2003 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a stabilit că actul
său de proprietate a fost valabil încheiat.
Ulterior cumpărării
imobilului, vânzătoarea, în speță SC C.P. SRL, a vândut același imobil către
pârâta N.L., contabila firmei, care avea cunoștință de faptul că imobilul
fusese vândut reclamantei, fiind de rea credință la întocmirea actului, imediat
după cumpărarea acestuia înstrăinându-l către fiul său T.C., care la rându-i
l-a vândut pârâților Ș.D. și D.D.A., contractele fiind încheiate cu frauda la
lege și având o cauză și un obiect nelicit.
La data de 27 noiembrie 2007
s-a formulat de către S.C.N. o cerere de intervenție în interesul pârâtei SC C.P.
SRL, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor
încheiate cu privire la imobilul din Craiova str. Prelungirea Corneșului.
În motivarea cererii s-a
invocat cauza falsă, ilicită și imorală a respectivelor contracte.
Tribunalul Dolj, secția
comercială, prin sentința nr. 276 din 11 martie 2008, a admis cererea și a
constatat nulitatea absolută a contractelor nr. 859 din 14 noiembrie 2002
încheiat între pârâtele SC C.P. SRL și N.L., 864 din 18 noiembrie 2002 încheiat
între pârâții N.L. și T.C. nr. 1870 din 24 noiembrie 2002 încheiat între
pârâții T.C., D.D.A., Ș.D.
S-a dispus totodată radierea
dreptului de proprietate intabulat în CF Craiova 26529 în favoarea pârâților Ș.D.,
D.D.A.
Cererea de intervenție
accesorie formulată de S.C.B.N. a fost respinsă ca nefondată.
În motivarea soluției,
instanța de fond a reținut că încheierea contractului 859 din 14 noiembrie 2002
s-a făcut de către vânzătoarea SC C.P. SRL în frauda drepturilor reclamantei cu
complicitatea și pe riscul cumpărătoarei N.L. care a cunoscut că imobilul în
discuție nu mai era proprietatea vânzătoarei.
S-a avut în vedere că,
înstrăinând un imobil asupra căruia nu mai avea drept de dispoziție vânzătoarea
a fost de rea credință poziție subiectivă pe care a asumat-o deopotrivă și
cumpărătoarea care cunoștea acest aspect.
Ulterior, la doar 4 zile de
la încheierea contractului nul mai sus arătat, pârâta N.L. a perfectat cu fiul
său T.C. contractul de vânzare-cumpărare nr. 864 din 18 noiembrie 2002 având
același obiect și acesta din urmă a înțeles să dobândească pe riscul său imobilul
și este evident că știe adevărata situație juridică a acestuia, date fiind
relațiile de rudenie ale părților.
Pentru aceleași considerente
s-a considerat nulă absolut și vânzarea consimțită de pârâtul T.C. în favoarea
pârâților Ș.D. și D.D. prin contractul nr. 1870 din 24 decembrie 2002. Aceștia
din urmă cunoșteau nu doar pe N.L., dar și pe administratorul social al pârâtei
SC C.P. SRL cu care a avut afaceri constând în vânzări speculative de imobile.
Cu privire la cererea de
intervenție formulată de S.C., instanța a considerat că este inadmisibilă, dat
fiind că pârâta SC C.P. SRL nu a susținut valabilitatea contractelor pentru
care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute, aceasta putând fi
reținută ca o simplă apărare.
Împotriva acestei soluții a
promovat apel pârâții D.D.A., D.M., Ș.D. și Ș.I. criticile vizând faptul că
hotărârea instanței de fond este nemotivată în ceea ce privește petitul având
ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.
1870 din 24 decembrie 2002. De asemenea, apelanții pârâți susțin că nu s-a
făcut dovada relei credințe la momentul încheierii contractului, mai ales că
fusese obținut extrasul de carte funciară în care se menționa că imobilul nu
are sarcini și că proprietar este T.C.
Au mai susținut apelanții că
nu s-a făcut dovada conivenței frauduloase pentru a face operabilă frauda la
lege.
Curtea de Apel Craiova, secția
comercială, prin decizia nr. 231 din 11 septembrie 2008, a respins apelul ca
nefondat.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar a reținut că buna credință este prezumată și la
fel și cauza conform art. 967 C. civ., astfel încât ele nu trebuie dovedite și,
prin urmare, cel de invocă lipsa ori nevalabilitatea actului juridic trebuie să
dovedească aceasta și, în consecință, să răstoarne prezumția. Or, în speță,
aceste prezumții au fost răsturnate prin dovadă contrară a existenței
complicității, a concernului fraudulos cu care au acționat atât T.C., cât și
apelanții pârâți D.D.A., D.M., Ș.D. și Ș.I. la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1870, înstrăinând și respectiv cumpărând
un imobil asupra căruia nu mai avea dreptul de dispoziție.
S-a considerat că, în speță,
este incident atât principiul de drept civil „nemo dat quod non habet”, dar și
principiul „resoluto jure dantis, resolvitar jus occipientis” potrivit căruia
desființarea dreptului transmițătorului (prin anulare în speță) duce la
desființarea dreptului dobânditorului.
Cu petiția înregistrată, la
data de 28 octombrie 2009, au declarat recurs împotriva soluției instanței de
apel D.D.A., D.M., Ș.D., Ș.I., criticile făcând referire la aspecte de
nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se consideră că în mod
eronat s-a respins critica referitoare la vânzarea lucrului altuia și la
compararea titlurilor, pe considerentul că instanța de fond nu ar fi reținut o
asemenea motivare în argumente.
De asemenea, se arată că
printr-o formulare generală instanța și-a motivat soluția și cu privire la aspectul
particular al anulării contractului de vânzare-cumpărare al recurentei.
Se critică, de asemenea,
modul de interpretare a probatoriilor administrate cauzei și faptul că nu s-a
făcut dovada relei credințe, bucurându-se de prezumția legală conferită de art.
33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.
Prin concluziile scrise,
recurenții ridică excepția greșitei calificări a căii de atac și implicit
motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanța de
apel soluționând greșit calea de atac în compunerea specifică instanței de
apel, având în vedere dispozițiile art. 282
1
C. proc. civ. și
decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008.
De asemenea, recurenții
consideră că litigiul este de natură civilă, chiar dacă unul din contractele
încheiate era de natură comercială, instanța având obligația de a pune în
discuție disjungerea acțiunii și soluționarea separată a cererilor privind
nulitatea contractelor încheiate între persoane fizice.
Recursul este nefondat.
La data promovării acțiunii,
față de obiectul acesteia, erau incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C.
proc. civ., iar prin decizia nr. 956 din 15 mai 2007 a Tribunalului Dolj, secția
civilă, s-a stabilit irevocabil natura comercială a cauzei deduse judecății și
instanța competentă a o judeca.
Sub acest aspect criticile
formulate de către recurenți sunt nefondate urmând a fi înlăturate.
Potrivit art. 304 C. proc.
civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face pentru motive de
nelegalitate.
În speță, deși invocă dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurenților fac referire la aspecte
de netemeinicie cum ar fi modul de interpretare a probelor administrate
situație în care se vor avea în vedere numai cele cu privire la modul de
interpretare a dispozițiilor art. 1095 C. civ. și art. 33 alin. (1) din Legea nr.
7/1996.
Caracterul translativ de
proprietate al contractului de vânzare-cumpărare determină aplicarea în această
materie a unui principiu consacrat, potrivit căruia, vânzătorul trebuie să fie
proprietarul bunului ce înstrăinează „nemo plus juris ad allium transferre
potest quam ipse habet” sau, altfel spus, nimeni nu poate transmite ceea ce nu
are (nemo dat quod non habet).
Față de cele arătate rezultă
că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător în frauda dreptului
proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care a cumpărat, pe riscul său
un bun al altuia este lovit de nulitate absolută conform art. 948 C. civ.
Teza nulității vânzării
lucrului altuia rezultă și din dispozițiile art. 1095 alin. (1) C. civ., care
precizează că plata, în general (inclusiv transferul proprietății) ca să fie
valabilă trebuie să fie făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul
dat în plată.
Astfel, sintagma
„proprietarul capabil” din textul citat nu se referă doar la capacitatea de
folosință sau de exercițiul de a înstrăina, ci și la calitatea de proprietar al
vânzătorului.
În concret, dovada relei
credințe a fost dovedită atât prin probele existente așa cum rezultă din
interogatoriile luate în cauză respectiv D.D.A. și Ș.D. cunoșteau nu doar pe N.L.
dar și pe administratorul SC C.P. SRL cu care au avut afaceri.
Aceștia știau adevărata
situație a imobilului și și-au asumat deliberat consecințele încheierii unui
contract cu cauză ilicită.
Mai mult chiar,
recurenții-pârâți se cunoșteau între ei tocmai prin prisma vânzării speculative
de imobile, acestea fiind doar una dintre vânzările efectuate de către aceștia,
în realitate ocupându-se împreună de astfel de vânzări speculative și de
cumpărarea unor imobile aflate în litigiu.
În ceea ce privește
intabularea pe care o afirma recurenții reclamanta a solicitat inclusiv
radierea din cartea funciară a înscrierilor făcute.
Nu se poate reține
susținerea recurenților-pârâți cum că va avea câștig de cauză cel care și-a
intabulat mai întâi dreptul de proprietate deoarece cauza dedusă judecății a
avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare și nu o acțiune în revendicare care să pună problema
comparării unor titluri.
În realitate reclamanta a
dovedit că este proprietara imobilului care face obiectul contractului de
vânzare-cumpărare amintit, înregistrat la Registrul de Transcripțiuni al
Judecătoriei Craiova iar valabilitatea actului de vânzare-cumpărare fiind
verificată pe cale judecătorească, respectiv decizia Curții de Apel Craiova din
anul 2003 care a stabilit că actul de proprietate a fost valabil încheiat.
Ulterior cumpărării de către
reclamantă a imobilului, vânzătoarea în speță SC C.P. SRL, a vândut același
imobil către N.L., contabila firmei, care avea cunoștință de faptul că imobilul
fusese vândut, fiind de rea credință la întocmirea actului, imediat după
cumpărarea imobilului aceasta înstrăinându-l către fiul său T.C., care la
rândul lui l-a vândut recurenților-pârâți.
Totodată, T.C. împrumută de
la recurenții-pârâți D.D.A. și Ș.D. sume de bani punând garanție imobilul în
cauză iar acest împrumut este garantat de către administratorul SC C.P. SRL, S.C.
și de către N.L., potrivit probelor administrate.
Deci afirmațiile precum că
recurenții-pârâți nu cunoșteau situația imobilului sunt false.
Ulterior, la doar 4 zile de
la încheierea contractului, N.L. a perfectat cu fiul său T.C. un alt contract
iar acesta din urmă cunoscând situația imobilului a înțeles să-l dobândească pe
riscul său și este evident că date fiind relațiile de rudenie dintre părți, T.C.
cunoștea situația imobilului.
Recurenții-pârâți cunoșteau
nu doar pe N.L. așa cum reiese din interogatoriile existente în dosarul cauzei
dar și pe administratorul SC C.P. SRL cu care au avut relații de vânzări
speculative de imobile.
Astfel, având în vedere că
actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară este nul
absolut s-a dispus radierea din cartea funciară a înscrierilor nevalabile.
De reținut este și faptul că
administratorul SC C.P. SRL a formulat cerere de intervenție aceasta fiind
respinsă ca inadmisibilă.
În concluzie, atât
recurenții-pârâți cât și N.L., T.C. și administratorul SC C.P. SRL au acționat
în mod fraudulos cunoscându-se între ei și cunoscând situația imobilului au
perfectat între ei contracte succesive de vânzare-cumpărare.
Nu se poate reține faptul că
recurenții-pârâți nu cunoșteau situația imobilului deoarece aceștia au
împrumutat cu sume de bani pe administratorul SC C.P. SRL, prin intermediul lui
N.L.
În aceste condiții, văzând
dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâții D.D.A., D.M., Ș.D. și Ș.I. împotriva deciziei nr. 231 din 11
septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1octombrie 2009.