ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8908/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la 27 octombrie 2003, reclamantul D.R.N. a chemat în judecată pe pârâta SC O.U. SA Podari, solicitând anularea deciziei nr. 7406 din 26 septembrie 2003, prin care pârâta a refuzat restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, județul Dolj, compus din teren în suprafață de 597,50 mp și construcția aflată pe acesta.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului Craiova pentru restituirea în natură a imobilului situat la adresa menționată și că, prin dispoziția nr. 5715 din 20 mai 2003, această instituție a dispus retrocedarea parțială a terenului, pe care se află trei corpuri de clădire.

Reclamantul a menționat că, prin aceeași dispoziție, Primăria Municipiului Craiova a înaintat notificarea și actele doveditoare pârâtei, spre competentă soluționare pentru terenul de 597,50 mp și construcția edificată pe acesta. Pârâta a refuzat restituirea imobilului, motivând că a dobândit în mod legal atât terenul cât și construcția, fiind o societate cu capital integral privat, care nu poate fi obligată la restituire.

Reclamantul a mai arătat că preluarea imobilului din patrimoniul autoarei sale, D.M.M., s-a făcut fără titlu, întrucât, deși în procesul-verbal de preluare din 20 aprilie 1950 întocmit de delegatul Comitetului Provizoriu al Orașului Craiova, s-a menționat drept act de preluare Decretul nr. 92/1950, în realitate, imobilul nu se regăsește în nicio listă anexă la actul normativ menționat.

La data de 4 februarie 2004, reclamantul a depus la dosar o precizare, prin care a solicitat ca, în situația în care se va constata că restituirea în natură nu este posibilă, pârâta să fie obligată la plata echivalentului bănesc al imobilului revendicat, cerere subsidiară la care reclamantul a renunțat, însă, ulterior.

Pârâta a invocat prin întâmpinare, lipsa calității sale de unitate deținătoare a imobilului, pe fond invocând calitatea sa de proprietar de bună credință al imobilului, care a intrat în patrimoniul său în baza unor acte cu titlu oneros, construcția fiind dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 290 din 11 februarie 1999, încheiat cu S.I.F. Oltenia, iar terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 476 din 15 martie 1999, încheiat cu SC S. SA Craiova.

Judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare menționate și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. M 08 – 01444.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 11 din 19 ianuarie 2009 a admis contestația, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SC C.O. SA (fostă SC O.U. SA).

S-a anulat decizia nr. 7406 din 26 septembrie 2003, emisă de pârâtă, și s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, compus din teren în suprafață de 597,50 mp și construcția edificată pe acesta – corp I.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul este moștenitor, în calitate de descendent de gradul II, al autorului G.G., fiind fiul defunctei D.M.M., fiica adoptivă a autorului.

S-a mai constatat că imobilul în litigiu, dobândit de autorul G.G. prin actul de vânzare-cumpărare din 7 mai 1916, a fost preluat de stat, ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950, moment la care figura ca fiind situat pe str. O.

Examinând conținutul adresei nr. 7406 din 26 septembrie 2003, contestate de reclamant, instanța a reținut că, deși sub aspectul structurii, ea nu are elementele specifice unei dispoziții sau decizii, prin aceasta pârâta soluționează notificarea reclamantului, exprimându-și poziția în sensul refuzului de restituire în natură a imobilului.

În ceea ce privește legalitatea soluției adoptate, s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea de la data apariției legii, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilelor solicitate.

Per a contrario, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite puteau obține, conform acestei reglementări, restituirea în natură a terenului evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.

Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, art. 27 din Legea nr. 10/2001 a devenit, în urma renumerotării art. 29, prevederile sale excluzând orice posibilitate de redobândire în natură a imobilului aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizare.

Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, Curtea Constituțională a stabilit că art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin care a fost modificat fostul art. 27 din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional, în sensul că, prin abrogarea sintagmei, „imobilele preluate cu titlu valabil”, din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Urmare a acestei decizii au redevenit aplicabile prevederile anterioare în forma redată de fostul art. 27 (actual art. 29), ceea ce înseamnă că persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a imobilului aflat în prezent în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral privat atunci când imobilul a fost preluat fără titlu sau în lipsa unui titlu valabil.

S-a reținut că preluarea imobilului din Craiova, s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, fiind înlăturată în acest mod apărarea pârâtei în sensul că nu are calitatea de unitate deținătoare a imobilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C.O. SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita reținere a preluării imobilului fără titlu valabil și aplicarea art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 121 din 8 aprilie 2009, a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința primei instanțe în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, însă a considerat că soluția restituirii în natură este eronată, fiind aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora entitatea investită cu soluționarea notificării va emite o decizie prin care va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și anume, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

S-a considerat că, pentru a prevala dreptul de proprietate al reclamantului, care a fost deposedat abuziv de stat prin nerespectarea Decretului nr. 92/1950, ar fi fost necesar să fie vorba, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., de un bun actual, calitatea de proprietar să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească, sau pe calea unor măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul reclamanților existența unor speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea lui.

S-a avut în vedere că, în speță, reclamantului i-au fost respinse cererile întemeiate pe art. 45 din Legea nr. 10/2001, de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, prin care intimata a dobândit imobilul ce face obiectul acțiunii.

Pe cale de consecință, s-a considerat că persoana îndreptățită urmează să primească despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilului solicitat.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamantul D.R.N., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut în dezvoltarea motivelor de recurs că, în motivarea deciziei, instanța de apel a făcut două afirmații contrare probelor și dispozițiilor legale.

Prima se referă la faptul că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorul său, G.G.

Cea de a doua afirmație eronată este aceea că dispozițiile art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001, aplicabil în speță, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 nu mai distinge asupra modului de preluare a imobilului, fiind necesară doar evidențierea acestuia în patrimoniul societății comerciale privatizate.

Recurentul reclamant a susținut că pentru a putea fi aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, art. 29 încetând să se mai aplice, este necesară întocmirea cumulativă a două condiții, și anume, ca imobilul să fie preluat cu titlu valabil și ca atare să se afle în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.

Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții, în speță preluarea fără titlu, duce la restituirea în natură a imobilului.

Intimata SC C.O. SA a formulat întâmpinare în care a arătat că declararea ca neconstituțională a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu conduce la reinstaurarea art. 27 din varianta inițială a Legii nr. 10/2001 și a solicitat respingerea recursului.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate de recurent, raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:

Instanța de apel a reținut prin considerentele deciziei recurate că imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și face parte din categoria imobilelor preluate abuziv potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Prima instanță a stabilit corect situația de fapt, reținând că fostul proprietar al imobilului în litigiu, G.G., nu figurează în listele anexe la Decretul nr. 92/1950, fiica sa D.M. regăsindu-se într-adevăr la poziția nr. 163, dar cu alte imobile, și nu cu cel aflat la data naționalizării la adresa din str. O.

Acesta din urmă apare ulterior ca fiind trecut în proprietatea statului în tabelul cuprinzând imobilele aflate în administrarea I.R.C.F.L. Craiova, naționalizate ulterior, ai căror proprietari figurează în anexa la Decretul nr. 92/1950, tabel în care este indicat drept proprietar al acestui imobil tot fiica autorului, D.M.

Autorul G.G., care a dobândit proprietatea imobilului prin actul de vânzare-cumpărare din 7 mai 1916, era în viață la data naționalizării, el decedând la 5 august 1952, conform certificatului de deces de la dosar (fila 12), astfel că în favoarea fiicei sale adoptive nu ar fi putut opera la acea dată transmisiunea succesorală a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Este evident astfel că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, act normativ care era abuziv în ansamblul său, fiind în contradicție cu prevederile constituționale în vigoare la acea dată și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România, ceea ce înseamnă că preluarea s-a făcut fără titlu valabil.

Raportat la această situație de fapt, urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 147/2005, prin care a fost modificat fostul art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008, redevin aplicabile dispozițiile legale anterioare, în forma inițială a art. 29 (fost art. 27), ceea ce înseamnă că persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a imobilului aflat în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral privat, atunci când imobilul a fost preluat fără titlu sau în lipsa unui titlu valabil.

Așa cum se arată și în cuprinsul deciziei menționate a Curții Constituționale în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a bunurilor respective.

De altfel, adoptarea unei alte soluții ar fi contrară și dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. Ca atare se impune soluția restituirii în natură a imobilului preluat fără titlu de către societatea comercială privatizată integral, în speță pârâta deținătoare SC C.O. SA.

Pentru aceste considerente se va constata că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi admis.

Se va modifica decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 11 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Dolj, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

D.R.N. împotriva deciziei nr. 121 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.O. SA împotriva sentinței civile nr. 11 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Dolj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.