ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2119/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova reclamantul D.R.N., în contradictoriu cu pârâții SC S. SA Craiova, SC I.F.O. SA și SC O.U. SA Podari, a solicitat următoarele: Constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 1 noiembrie 1995 între SC S. SA Craiova și F.P.P.V. Oltenia (S.I.F. Oltenia) privind activul „Clădire administrativă" situat în Craiova; Constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 11 februarie 1999 încheiat între SC I.F.O. SA și SC O.U. SA Podari cu privire la imobilul situat în Craiova; Constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 6 martie 1998 de M.I.C.

în favoarea SC S. SA Craiova pentru terenul intravilan în suprafața de teren de 588 mp situat în Craiova; Constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 15 martie 1999 încheiat între SC S. SA Craiova și SC O.U. SA Podari cu privire la suprafață de 588 mp situat în Craiova; Obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul susmenționat. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Este unicul moștenitor al defunctei D.M.M. care a deținut în proprietate imobilul situat în Craiova, compus din teren în suprafață de 597,50 mp și construcții (casă S+P+E și trei corpuri de clădire anexe).

Imobilul a fost dobândit de autoarea reclamantului prin actul de donație încheiat la 26 septembrie 1929. Prin procesul - verbal din 20 aprilie 1950, imobilul a fost preluat de Comitetul provizoriu al orașului Craiova, deși nu a fost cuprins în anexa la Decretul nr. 92/1950, și s-a aflat succesiv în administrarea mai multor instituții de stat. Urmare notificării formulate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, primarul municipiului Craiova a emis din 20 mai 2003, prin care a dispus restituirea parțială în natură către D.R.N. a suprafeței de teren de 406,64 mp, pe care se află corpurile de clădire anexe, iar suprafața de 597,50 mp și corpul principal de clădire (casă S+P+E) a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat și, ulterior, au fost înstrăinate prin actele succesive de vânzare - cumpărare ce fac obiectul acțiunii.

Față de aceste aspecte, reclamantul susține că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, format din construcție și teren aferent, care a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat și că bunul respectiv nu a intrat niciodată în proprietatea statului prin vreunul din mijloacele prevăzute de lege. Prin întâmpinare, SC O.U. SA Podari a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, susținând că, în raport cu emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține Curții de Apel Craiova. Pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune privind lit. a), b) și d) din cererea de chemare în judecată și excepția inadmisibilității acțiunii în privința lit. e) din cerere.

Pe fond, pârâta solicită respingerea acțiunii. Prin precizarea de acțiune depusă la 5 noiembrie 2003, reclamantul a solicitat să se constate că, în fapt, imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, să fie introdus în cauză C.L.M.C. și să fie respinse excepțiile invocate de pârâta SC O.U. SA Podari. La termenul din 14 martie 2005, Judecătoria Craiova, prin încheiere, a dispus disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În urma disjungerii s-a format Dosarul nr. 7436/2005 al aceleiași Instanțe, iar, prin sentința civilă nr. 3414 din 11 aprilie 2005, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Craiova, reținând, în esență, că actul contestat este emis de o autoritate publică centrală, astfel că sunt incidente prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. Cauza a format obiectul Dosarului nr. 947/A/2005 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. La termenul din 25 octombrie 2005, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită chemarea în judecată a M.I.C., în calitate de emitent al actului contestat. Prin sentința civilă nr. 54 din 17 februarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de D.R.N., reținând, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. A.N. pentru I.M.M., în calitate de succesoare a fostului M.E.C. (succesor al fostului M.I.C.) în ceea ce privește activitatea pentru întreprinderi mici și mijlocii, a invocat neîndeplinirea de către reclamant a procedurii prealabile.

Curtea de Apel a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, reținând că nu a fost depus la dosar nici un înscris care să ateste faptul că reclamantul s-a adresat organului emitent anterior introducerii acțiunii, în condițiile în care potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990 este obligatorie realizarea acestei proceduri. Împotriva sentinței civile nr. 54 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul D.R.N. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul - reclamant susține că, în mod greșit Instanța de Fond a reținut neîndeplinirea procedurii prealabile, întrucât, potrivit art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996, termenul pentru îndeplinirea acestei proceduri începe să curgă de la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate atestat prin certificatul contestat, iar în cauză nu a fost depus nici un act care să facă dovada faptului că s-ar fi făcut înscrierea în cartea funciară. Astfel, reclamantul susține că, întrucât dreptul de proprietate nu a fost înscris în cartea funciară, nu a început să curgă termenul prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru îndeplinirea procedurii prealabile.

Totodată, reclamantul susține că cererea sa nu este întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu este un simplu act administrativ, ci este un veritabil titlu de proprietate așa cum se prevede la art. 14 alin. (3) din Legea nr. 55/1995. În consecință, recurentul - reclamant solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași Instanțe. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatele - pârâte A.N. pentru I.M.M., SC I.F.O. SA Craiova și SC S. SA Craiova au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate. Prin cererea depusă la data de 15 februarie 2007, însoțită de documentele doveditoare, SC C.O.

SA Podari a solicitat să fie citată în proces, în urma modificării denumirii societății pârâte SC O.U. SA Podari. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Cu ocazia soluționării recursului, Înalta Curte va analiza criticile pe care recurentul - reclamant le aduce sentinței civile atacate în privința naturii juridice a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum și în privința procedurii prealabile. În mod constant, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 834/1991 este un act administrativ. Sub acest aspect, nu pot fi primite susținerile recurentului - reclamant în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un veritabil titlu de proprietate. De altfel, dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 55/1995, invocate de recurent, potrivit cărora „Schimbul și vânzarea de acțiuni la oricare dintre societățile comerciale cu capital de stat, care dețin terenuri a căror situație juridică în privința proprietății este în curs de clarificare, se vor efectua în limita capitalului social, fără a include valoarea terenurilor pentru care societatea comercială nu deține titlu de proprietate", nu conduc la concluzia că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ.

Este de reținut faptul că practica judecătorească este unitară, atât sub imperiul Legii nr. 29/1990, cât și al Legii nr. 554/2004, în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor are natura juridică a unui act administrativ unilateral, fiind emis de o autoritate publică în executarea art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, în cadrul procedurii administrative reglementate de H.G nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat. În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 554/2004, se constată că acțiunea, fiind introdusă la Judecătoria Craiova la data de 16 iunie 2003, se judecă potrivit legii aplicabile în momentul sesizării Instanței, și anume Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, „înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta". În practica judecătorească s-a reținut în mod constant că neîndeplinirea procedurii prealabile administrative este o excepție peremptorie, care atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă. În cauză, întemeiat a reținut Curtea de Apel că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, fapt, de altfel, necontestat de D.R.N., care, prin motivele de recurs a făcut referire doar cu privire la data la care începe să curgă termenul pentru efectuarea procedurii.

Nu pot fi primite susținerile recurentului - reclamant, întemeiate pe prevederile art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul pentru îndeplinirea procedurii prealabile în cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât acestea nu prezintă relevanță în condițiile în care procedura prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 nu a fost realizată anterior introducerii acțiunii. Astfel, acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile este de prisos analizarea argumentelor invocate de D.R.N. cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul în care putea fi exercitat recursul administrativ.

O astfel de chestiune ar fi putut să facă obiectul analizei în situația în care, anterior sesizării Instanței, reclamantul s-ar fi adresat autorității emitente a actului contestat, dar cu nerespectarea termenului prevăzut de lege. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că, în mod corect, în raport cu lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut că reclamantul D.R.N. nu a îndeplinit procedura prealabilă, obligatorie de realizat conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, reglementare conform căreia se judecă litigiul, întrucât nu s-a adresat, anterior sesizării Instanței, emitentului actului administrativ contestat. În temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul D.R.N.

împotriva sentinței civile nr. 54 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.R.N. împotriva sentinței civile nr. 54 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2007.