ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3296/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SA CRAIOVA a chemat în judecată C.L.M. Craiova și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 2622,39 mp situat în Craiova, Str. Popoveni pe care se află amplasată unitatea 551 cu motivarea că terenul nu face parte din domeniul public și că se află în folosința sa din anul 1981. Reclamanta și-a motivat și interesul în promovarea acțiunii în sensul că obținerea dreptului de folosință ar duce la o mai bună delimitare ce i-ar permite să-l întrețină în concordanță cu obiectul său de activitate. În drept a fost invocat art. 111 C. proc.

civ. Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 1640 din 17 aprilie 2007, a admis acțiunea și a constatat dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului în suprafață de 2622,39 mp, pe care se află amplasată unitatea 551. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a preluat toate activele fostei SC A. SA inclusiv unitatea 551 situată pe terenul în litigiu, că dreptul de folosință nu este contestat și că terenul nu face parte din domeniul public sau privat al localității și astfel a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 111 C. proc. civ. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova care, prin decizia nr. 215 din 8 octombrie 2007, a respins, ca nefundat, apelul pârâtului C.L.M.

Craiova. Prin apel a fost contestată suprafața asupra căreia s-a constatat dreptul de folosință, apelanta referindu-se la o adresă din 6 aprilie 1976 prin care fostul C.P.M. Craiova a transmis în folosință I.C.S.M.A. Craiova numai suprafața de 500 mp situată în târgul de săptămână și nu suprafața de 2622,39 mp cât s-a solicitat prin acțiune. De asemenea, a susținut că reclamanta trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de H.G. nr. 834/1991 și nu procedura prevăzută de art. 111 C. proc. civ. Criticile aduse sentinței au fost respinse, instanța de apel apreciind că după constatarea în instanță a dreptului de folosință asupra terenului, reclamanta se va adresa autorității administrației publice județene conform H.G.

nr. 834/1991. A fost respinsă și critica referitoare la suprafața pentru care s-a constatat dreptul de folosință pe considerentul că probele au demonstrat că suprafața pe care se află amplasată unitatea nr. 551 este de 2622,39 mp. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs P.M. Craiova ca reprezentant al unității administrativ teritoriale, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 și 159 C. proc. civ. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susținut că acțiunea în constatare are un caracter eminamente civil chiar dacă una dintre părți este comerciant, că prin derogare de la art. 2 1 C. proc.

civ., acțiunea în constatare trebuia introdusă la Judecătorie. A doua critică se referă la cadrul procesual reglementat de art. 111 C. proc. civ., care în opinia recurentului nu a fost bine stabilit pentru că nu s-a observat un lucru esențial și anume că s-a cerut instanței să facă aprecieri asupra unor situații de fapt, prin aprecieri subiective fără motivare în drept. Acțiunea în constatare a mai susținut recurenta potrivit art. 111 C. proc. civ., are caracter subsidiar în raport de posibilitățile legale aflate la dispoziția intimatei pentru a-și realiza drepturile în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 adresându-se autorității administrative publice județene. În continuare, față de adresa Primăriei Craiova prin care s-a atestat că terenul în litigiu nu aparține domeniului public sau privat al municipiului, recurentul a invocat lipsa calității procesuale pasive a C.L.

Craiova. A mai arătat că din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă faptul că terenul aparține domeniului public al Municipiului Craiova și nici că autoritatea locală chemată în judecată, a contestat dreptul de folosință. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a fost argumentat de recurentă cu referire la art. 1169 C. civ. și art. 112 alin. (5) C. proc. civ., concluzia acesteia fiind aceea că situația juridică a terenului nu a fost lămurită și că sarcina probei îi revenea reclamantei, iar instanțele anterioare a trecut peste aceste prevederi neținând seama de reglementările din H.G. nr. 834/1991, prin care se stipulează că situația juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale la data înființării lor se determină prin decizia autorității administrative publice județene căreia trebuia să i se adreseze intimata.

Pentru aceste motive a solicitat ca hotărârile anterior pronunțate să fie modificate în sensul respingerii acțiunii întrucât s-au încălcat prevederile mai sus evocate. Recursul este fondat. 1. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., vizează situația când „hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”. În argumentarea acestui motiv recurenta a avut în vedere caracterul acțiunii, care în opinia sa este civil cât și recomandarea cuprinsă în Circularea Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 85145/1993, pe care o consideră derogare de la normele de competență prevăzute de art. 2 1 C. proc. civ. Critica este nefondată. Este evident că art. 304 alin. (3) C. proc. civ., are în vedere pronunțarea unei hotărâri de către instanța necompetentă fără să distingă după natura litigiului sau a normelor de competență încălcate.

Încălcarea competenței „altei instanțe” potrivit recurentei s-a săvârșit de tribunal, care a judecat în primă instanță acțiunea în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 137, 159 C. proc. civ., pentru că nu a observat că judecătoria era instanța de drept comun. Susținerea recurentei se bazează pe faptul că acțiunea în constatare în sine este eminamente civilă și nu comercială, astfel că soluționarea acesteia revenea în competență judecătoriei ca instanță de drept comun. Înalta Curte față de aceste susțineri va reține că în principiu, acțiunea în constatare se adresează instanței competente să judece o astfel de cerere după natura litigiului dedus judecății. În cazul de față s-a pus în discuție un drept care se referă la bunurile din patrimoniul social, astfel că, natura comercială a litigiului se deduce din aceste împrejurări care trebuie raportate la prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

Contrariul, și anume că bunul nu servește activității comerciale nu a fost dovedit de recurentă pentru ca o astfel de prezumție să fie înlăturată așa încât nu se poate reține caracterul „eminamente civil” al litigiului. În al doilea rând dispozițiile care reglementează competența instanțelor, nu pot fi modificate printr-o Circulară a unui minister, astfel că nici din acest punct de vedere critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (3) C. proc. civ., nu va fi primită. 2. Examenul de legalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă impune verificarea reglementărilor H.G. nr. 834/1991 și ale art. 111 C. proc. civ. Astfel, H.G. nr. 834/1991 oferă societăților comerciale procedura de urmat pentru clarificarea situației juridice a terenurilor aflate în patrimoniul lor.

În art. 1 se stipulează expres să „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale se determină de organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort sau de către autoritatea administrativă publică județeană, după caz. În continuare același act normativ prin art. 5 stabilește obligația acelorași organe care, potrivit legii îndeplinesc atribuțiile menționate mai sus, de a elibera societăților comerciale, certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit modelului și criteriilor de stabilire și evaluare aprobate de M.E.F. împreună cu M.L.P.A.T. În fine, hotărârea mai stabilește că rapoartele de evaluare se anexează documentațiilor care se înaintează în scopul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Din reglementările de mai sus ca de altfel din întreg conținutul H.G. nr. 834/1991 rezultă că procedura clarificării situației juridice a terenurilor se desfășoară în fața autorităților administrative fără ca aceasta să fie precedată de o hotărâre judecătorească așa cum s-a reținut greșit, în alți termeni, prin soluțiile pronunțate, acest lucru fiind și de neconceput de vreme ce în privința terenurilor s-a stabilit obligația părților interesate de a se adresa autorităților administrative care au atribuții în legătură cu verificarea situațiilor terenurilor și emiterea titlurilor de proprietate.

Distinct de aceste considerente mai trebuie reținut că cererile în constatare au ca scop recunoașterea dreptului sau confirmarea lui, drept care nu poate fi privit în afara unui raport juridic concret . În acest sens este de remarcat faptul că din actele depuse la dosar nu rezultă că folosința terenului în discuție a fost contestată de pârâta recurentă sau tulburată de aceasta, ci doar că terenurile sale se învecinează cu terenurile intimatei. În consecință, acțiunea în constatare prevăzută de art. 111 C. proc. civ., nu poate să servească, chiar dacă hotărârile pronunțate în soluționarea acestor acțiuni nu sunt titluri executorii, la asigurarea unor dovezi în scopul de a urma apoi calea administrativă pentru obținerea titlurilor asupra terenurilor în discuție.

Prin urmare, nu se impune ca intimata să încerce să-și dovedească dreptul de folosință față de recurentă. De asemenea, intimata nu se află nici în situația în care recurenta trebuie să-i recunoască dreptul, în mod preventiv, înainte de a se adresa autorităților administrative publice numite prin H.G. nr. 834/1991 din moment ce folosința nu i-a fost tulburată sau pusă la îndoială. În fine, în niciuna din ipotezele menționate mai sus nu se poate reține împrejurarea că prin atitudinea recurentei, intimata a fost constrânsă să-și valorifice imediat dreptul de folosință asupra terenurilor sau mai bine-zis să solicite constatarea acestui drept. Or, în aceste condiții interesul unei astfel de acțiuni în constatare nu apare ca născut și actual ci numai eventual.

În consecință, față de cele ce preced, și având în vedere că reclamanta are la îndemână calea administrativă pentru realizarea dreptului, în mod greșit s-a admis acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Așa fiind potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis iar decizia modificată în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta P.M. Craiova. Modifică decizia nr. 215 din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, admite apelul pârâtei, schimbă sentința civilă nr. 1640 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Dolj în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA CRAIOVA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.