ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3296/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC A. SA CRAIOVA a chemat

în judecată C.L.M. Craiova și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța

să se constate dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 2622,39 mp

situat în Craiova, Str. Popoveni pe care se află amplasată unitatea 551 cu

motivarea că terenul nu face parte din domeniul public și că se află în

folosința sa din anul 1981. Reclamanta și-a motivat și interesul în promovarea acțiunii

în sensul că obținerea dreptului de folosință ar duce la o mai bună delimitare

ce i-ar permite să-l întrețină în concordanță cu obiectul său de activitate. În

drept a fost invocat art. 111 C. proc. civ.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 1640

din 17 aprilie 2007, a admis acțiunea și a constatat dreptul de folosință al reclamantei

asupra terenului în suprafață de 2622,39 mp, pe care se află amplasată unitatea

551.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că reclamanta a preluat toate activele fostei SC A. SA inclusiv unitatea

551 situată pe terenul în litigiu, că dreptul de folosință nu este contestat și

că terenul nu face parte din domeniul public sau privat al localității și

astfel a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 111 C. proc. civ.

Sentința a fost confirmată de Curtea de

Apel Craiova care, prin decizia nr. 215 din 8 octombrie 2007, a respins, ca

nefundat, apelul pârâtului C.L.M. Craiova. Prin apel a fost contestată

suprafața asupra căreia s-a constatat dreptul de folosință, apelanta

referindu-se la o adresă din 6 aprilie 1976 prin care fostul C.P.M. Craiova a

transmis în folosință I.C.S.M.A. Craiova numai suprafața de 500 mp situată în

târgul de săptămână și nu suprafața de 2622,39 mp cât s-a solicitat prin

acțiune. De asemenea, a susținut că reclamanta trebuia să urmeze procedura

specială prevăzută de H.G. nr. 834/1991 și nu procedura prevăzută de art. 111 C.

proc. civ.

Criticile aduse sentinței au fost respinse,

instanța de apel apreciind că după constatarea în instanță a dreptului de

folosință asupra terenului, reclamanta se va adresa autorității administrației

publice județene conform H.G. nr. 834/1991. A fost respinsă și critica referitoare

la suprafața pentru care s-a constatat dreptul de folosință pe considerentul că

probele au demonstrat că suprafața pe care se află amplasată unitatea nr. 551

este de 2622,39 mp.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Craiova a declarat recurs P.M. Craiova ca reprezentant al unității

administrativ teritoriale, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct.

3 și 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 și 159 C. proc. civ.

În argumentarea motivului prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susținut că acțiunea în constatare are

un caracter eminamente civil chiar dacă una dintre părți este comerciant, că

prin derogare de la art. 2

1

C. proc. civ., acțiunea în constatare trebuia

introdusă la Judecătorie.

A doua critică se referă la cadrul procesual

reglementat de art. 111 C. proc. civ., care în opinia recurentului nu a fost bine

stabilit pentru că nu s-a observat un lucru esențial și anume că s-a cerut

instanței să facă aprecieri asupra unor situații de fapt, prin aprecieri

subiective fără motivare în drept. Acțiunea în constatare a mai susținut

recurenta potrivit art. 111 C. proc. civ., are caracter subsidiar în raport de

posibilitățile legale aflate la dispoziția intimatei pentru a-și realiza

drepturile în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 adresându-se autorității

administrative publice județene.

În continuare, față de adresa

Primăriei Craiova prin care s-a atestat că terenul în litigiu nu aparține

domeniului public sau privat al municipiului, recurentul a invocat lipsa calității

procesuale pasive a C.L. Craiova. A mai arătat că din înscrisurile depuse la dosar,

nu rezultă faptul că terenul aparține domeniului public al Municipiului Craiova

și nici că autoritatea locală chemată în judecată, a contestat dreptul de folosință.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9)

C. proc. civ., a fost argumentat de recurentă cu referire la art. 1169 C. civ.

și art. 112 alin. (5) C. proc. civ., concluzia acesteia fiind aceea că situația

juridică a terenului nu a fost lămurită și că sarcina probei îi revenea

reclamantei, iar instanțele anterioare a trecut peste aceste prevederi neținând

seama de reglementările din H.G. nr. 834/1991, prin care se stipulează că

situația juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale

la data înființării lor se determină prin decizia autorității administrative publice

județene căreia trebuia să i se adreseze intimata.

Pentru aceste motive a solicitat ca

hotărârile anterior pronunțate să fie modificate în sensul respingerii acțiunii

întrucât s-au încălcat prevederile mai sus evocate.

Recursul este fondat.

C. proc. civ., vizează situația când „hotărârea s-a dat cu încălcarea

competenței altei instanțe”. În argumentarea acestui motiv recurenta a avut în

vedere caracterul acțiunii, care în opinia sa este civil cât și recomandarea

cuprinsă în Circularea Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 85145/1993,

pe care o consideră derogare de la normele de competență prevăzute de art. 2

1

C. proc. civ.

Critica este nefondată. Este evident

că art. 304 alin. (3) C. proc. civ., are în vedere pronunțarea unei hotărâri de

către instanța necompetentă fără să distingă după natura litigiului sau a normelor

de competență încălcate. Încălcarea competenței „altei instanțe” potrivit

recurentei s-a săvârșit de tribunal, care a judecat în primă instanță acțiunea în

constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 137, 159 C.

proc. civ., pentru că nu a observat că judecătoria era instanța de drept comun.

Susținerea recurentei se bazează pe faptul că acțiunea în constatare în sine

este eminamente civilă și nu comercială, astfel că soluționarea acesteia

revenea în competență judecătoriei ca instanță de drept comun. Înalta Curte

față de aceste susțineri va reține că în principiu, acțiunea în constatare se

adresează instanței competente să judece o astfel de cerere după natura

litigiului dedus judecății. În cazul de față s-a pus în discuție un drept care

se referă la bunurile din patrimoniul social, astfel că, natura comercială a

litigiului se deduce din aceste împrejurări care trebuie raportate la prezumția

de comercialitate instituită de art. 4 C. com. Contrariul, și anume că bunul nu

servește activității comerciale nu a fost dovedit de recurentă pentru ca o

astfel de prezumție să fie înlăturată așa încât nu se poate reține caracterul „eminamente

civil” al litigiului.

În al doilea rând dispozițiile care

reglementează competența instanțelor, nu pot fi modificate printr-o Circulară a

unui minister, astfel că nici din acest punct de vedere critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 alin. (3) C. proc. civ., nu va fi primită.

dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă impune

verificarea reglementărilor H.G. nr. 834/1991 și ale art. 111 C. proc. civ.

Astfel,

H.G. nr. 834/1991 oferă societăților comerciale procedura de urmat pentru

clarificarea situației juridice a terenurilor aflate în patrimoniul lor. În

art. 1 se stipulează expres să „terenurile aflate în patrimoniul societăților

comerciale se determină de organele care, potrivit legii, îndeplinesc

atribuțiile ministerului de resort sau de către autoritatea administrativă

publică județeană, după caz. În continuare același act normativ prin art. 5

stabilește obligația acelorași organe care, potrivit legii îndeplinesc

atribuțiile menționate mai sus, de a elibera societăților comerciale,

certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit

modelului și criteriilor de stabilire și evaluare aprobate de M.E.F. împreună

cu M.L.P.A.T.

În fine, hotărârea mai stabilește că

rapoartele de evaluare se anexează documentațiilor care se înaintează în scopul

eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Din reglementările de mai sus ca de

altfel din întreg conținutul H.G. nr. 834/1991 rezultă că procedura

clarificării situației juridice a terenurilor se desfășoară în fața

autorităților administrative fără ca aceasta să fie precedată de o hotărâre

judecătorească așa cum s-a reținut greșit, în alți termeni, prin soluțiile

pronunțate, acest lucru fiind și de neconceput de vreme ce în privința

terenurilor s-a stabilit obligația părților interesate de a se adresa

autorităților administrative care au atribuții în legătură cu verificarea

situațiilor terenurilor și emiterea titlurilor de proprietate.

Distinct de aceste considerente mai

trebuie reținut că cererile în constatare au ca scop recunoașterea dreptului

sau confirmarea lui, drept care nu poate fi privit în afara unui raport juridic

concret .

În acest sens este de remarcat faptul

că din actele depuse la dosar nu rezultă că folosința terenului în discuție a

fost contestată de pârâta recurentă sau tulburată de aceasta, ci doar că terenurile

sale se învecinează cu terenurile intimatei.

În

consecință, acțiunea în constatare prevăzută de art. 111 C. proc. civ., nu

poate să servească, chiar dacă hotărârile pronunțate în soluționarea acestor

acțiuni nu sunt titluri executorii, la asigurarea unor dovezi în scopul de a

urma apoi calea administrativă pentru obținerea titlurilor asupra terenurilor

în discuție.

Prin urmare, nu se impune ca intimata să

încerce să-și dovedească dreptul de folosință față de recurentă. De asemenea,

intimata nu se află nici în situația în care recurenta trebuie să-i recunoască

dreptul, în mod preventiv, înainte de a se adresa autorităților administrative

publice numite prin H.G. nr. 834/1991 din moment ce folosința nu i-a fost

tulburată sau pusă la îndoială.

În fine, în niciuna din ipotezele menționate

mai sus nu se poate reține împrejurarea că prin atitudinea recurentei, intimata

a fost constrânsă să-și valorifice imediat dreptul de folosință asupra

terenurilor sau mai bine-zis să solicite constatarea acestui drept. Or, în

aceste condiții interesul unei astfel de acțiuni în constatare nu apare ca

născut și actual ci numai eventual.

În consecință, față de cele ce preced, și

având în vedere că reclamanta are la îndemână calea administrativă pentru

realizarea dreptului, în mod greșit s-a admis acțiunea în constatare întemeiată

pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Așa fiind potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi admis iar decizia modificată în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta P.M.

Craiova.

Modifică decizia nr. 215 din 8

octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, admite apelul pârâtei, schimbă

sentința civilă nr. 1640 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Dolj în sensul că

respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA CRAIOVA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  7

noiembrie 2008.