ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 391/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 391/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 1 august 2005, reclamanta SC C. SA Craiova a chemat în judecată pe

pârâtul C.L. Craiova, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se

constate dreptul de folosință și de administrare al reclamantei asupra

terenului în suprafață de 324 m.p, aferent restaurantului C.S., situat în

Craiova, necesar pentru obținerea atestării dreptului de proprietate conform H.G.

nr. 834/1991.

Tribunalul Dolj. prin

sentința nr. 205 din 28 martie 2006. a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, potrivit art. 111 C. proc. civ., nu poate fi

primită acțiunea în constatare dacă partea cere realizarea dreptului.

Reclamanta este proprietara restaurantului, iar terenul a fost dat în

folosință, astfel încât reclamanta tinde să obțină certificatul de proprietate

pe care îl poate obține potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991. Pentru aceasta

reclamanta trebuie să întocmească documentația cerută și să urmeze procedura

prevăzută de H.G. nr. 834/1991.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta, care a susținut că pentru obținerea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991 este necesară o

documentație care să includă și titlul în baza căruia este folosit terenul.

Întrucât apelanta nu deține acte cu privire la folosința terenului, s-a impus

promovarea cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Craiova,

secția comercială, prin decizia nr. 149 din 27 iunie 2006, a admis apelul a

schimbat sentința criticată și pe fond, a admis acțiunea și constată dreptul de

folosință și administrare asupra suprafeței de 324 m.p. aferent restaurantului C.S.

conform schiței de plan anexate raportului de expertiză întocmit de expert D.V.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că deși considerentele hotărârii atacate

încep cu o analiză a cerințelor art. 111 C. proc. civ., privind admisibilitatea

acțiunii în constatare, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale soluției se

referă la fondul litigiului.

Concluzia referitoare la

netemeinicia acțiunii este greșită, susține instanța apelului întrucât H.G. nr.

834/1991 reglementează în adevăr o procedură specială de atestare a dreptului

de proprietate pentru societățile comerciale cu capital de stat reorganizate

conform Legii nr. 15/1990, iar pentru societățile care nu dețin dovezi cu

privire la dreptul de administrare directă asupra terenurilor, această

procedură implică promovarea prealabilă a unei acțiuni în baza art. 111 C.

proc. civ.

Împotriva acestei decizii, pârâtul

a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că în

baza rolului său activ instanța a făcut încadrarea corectă a cererii pe

dispozițiile H.G. nr. 834/1991, situație în care potrivit Circularei nr. 85415

din 17 august 1995 emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației se putea

formula acțiune în constatare la Judecătorie.

Mai mult, acțiunea în

constatare are un caracter subsidiar în raport de toate posibilitățile

procedurale pe care partea le are pentru a-și realiza drepturile sale.

Recursul este fondat.

În motivarea acțiunii

reclamanta justifică interesul promovării acțiunii pe Circulare Ministerul

Agriculturii și Alimentației nr. 854/1993 și care prevede obligația

societăților comerciale care nu mai dețin acte privind terenurile pe care le au

în folosință de foarte mult timp, să promoveze acțiuni în constatarea dreptului

de folosință în contradictoriu cu C.L.

Față de obiectul cauzei, și

temeiul legal invocat motivarea instanței de apel potrivit căreia există

neconcordanță între analiza cerințelor art. 111 C. proc. civ. și motivare nu

poate fi primită, critica formulată fiind justificată, făcându-se o încadrare corectă

față de temeiul legal invocat.

În adevăr potrivit art. 111 C.

proc. civ., „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea

existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea

poate cere realizarea dreptului”.

Din actele dosarului rezultă

că proprietara restaurantului este reclamanta, iar terenul i-a fost dat în

folosință pe durată nedeterminată în vederea realizării obiectului său de

activitate.

Or, prin acțiunea formulată,

justificând interesul, rezultă fără putință de tăgadă că se tinde la obținerea

certificatului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991 care are o procedură

specială, în temeiul unor legi speciale.

Față de cele arătate,

critica privind încălcarea competenței altei instanțe nu se justifică față de

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind întemeiate criticile

privind aplicarea greșită a legii astfel că în considerarea dispozițiilor art. 312

C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, decizia criticată modificată în

sensul respingerii apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul C.L. CRAIOVA împotriva deciziei civile nr. 149 din 27 iunie 2006 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o modifică în sensul că

respinge apelul declarat de reclamanta SC C. SA Craiova împotriva sentinței nr.

205 din 28 martie 2006 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.