ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3019/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3019/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 1 septembrie
2006 sub nr. 15411/Com/2006, reclamanta SC A. SA Craiova a chemat în judecată
pe pârâtul C.L.M. Craiova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
constate dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului în suprafață de
911,95 mp. situat în Craiova, str. Dezrobirii, pe care este amplasat Complexul
Comercial P.
În motivarea cererii
reclamanta a arătat că terenul se află în posesia acesteia din anul 1968, pe
acest teren aflându-se spațiul comercial.
În drept au fost
invocate dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
Prin sentința
comercială nr. 1420 pronunțată la 6 octombrie 2006, Judecătoria Craiova a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția
comercială.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială, sub nr. 883/63/2006.
Prin sentința nr. 3948 din 12
septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr.
883/63/2006 (număr în format vechi 5228/COM/2006), s-a admis acțiunea în
constatare formulată de reclamanta SC A. SA Craiova, și s-a constatat dreptul
de folosință al reclamantei asupra terenului în suprafață exclusivă de 844,15
mp și indiviziune de 67,81 mp, situat în Craiova, str. Dezrobirii – Complex
Comercial P.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal din 1968
s-a efectuat recepția investiției intitulată „spații complex” situat în
Dezrobirii – P. de către D.C.J. Dolj. Spațiile au fost date în administrarea
Întreprinderii comerciale de stat pentru produse alimentare. Ulterior, prin
decizia nr. 147/1990 emisă de Prefectura Dolj, Întreprinderea comercială de
stat pentru produse alimentare și-a încetat activitatea, înființându-se SC A. SA
Craiova, în patrimoniul acesteia fiind inclus și complex comercial P. –
Unitatea xx.
Terenul pe care este
situat complexul, asupra căruia s-a solicitat dreptul de folosință are
suprafața de 911,95 mp, din care 67,81 mp reprezintă calea de acces. Din adresa
emisă de Primăria Craiova a rezultat că terenul a intrat în proprietatea
statului prin expropriere, iar în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost trimise
notificări de foștii proprietari.
A mai reținut că
reclamanta este proprietară asupra imobilului construcție, iar pentru
desfășurarea activității comerciale și folosirii spațiilor sale este necesară
recunoașterea dreptului de folosință asupra terenului, potrivit art. 492 C.
civ.
Dreptul de folosință
există indiferent de existența notificărilor pe Legea nr. 10/2001, scopul
acestei legi fiind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâtul C.L. Craiova prin P.M. Craiova, criticând-o
pentru netemeinicie și nelegalitate.
Curtea de Apel Craiova,
secția comercială, prin decizia nr. 33 din 5 februarie 2008, a respins, ca nefundat,
apelul formulat de apelantul pârât C.L. Craiova prin P.M. Craiova în
contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SA Craiova.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut în esență că:
Potrivit art. 111 C.
proc. civ., cererea în constatarea existenței unui drept poate fi promovată de
partea care justifică interes și dacă aceasta nu poate cere realizarea
dreptului. Acțiunea în constatare are caracter subsidiar, însă apelantul pârât
nu a indicat ce acțiune avea la îndemână reclamanta pentru realizarea dreptului
de folosință asupra terenului.
Societatea reclamantă
s-a înființat prin decizia nr. 147 din 26 octombrie 1990 a Prefecturii Dolj,
figurând în anexă la poziția nr. 1, iar terenul pentru care s-a solicitat
constatarea dreptului de folosință este aferent complexului P. - dezrobirii,
echivalentul dreptului de folosință fiind trecut în structura capitalului
social, însă ulterior nu s-a emis decizie a organului administrației locale
prin care să se determine terenul, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Prin urmare, în
condițiile în care dreptul de folosință a fost transmis societății încă de la
înființare, că aceasta exercită acest drept, suprafața de teren fiind stabilită
în procesul verbal de delimitare, situația terenului plus schița anexată cu
semnătura tuturor vecinilor, iar reclamanta justifică interes în constatarea
dreptului, hotărârea fiindu-i necesară pentru obținerea certificatului de
atestare a dreptului de proprietate, neavând la îndemână calea acțiunii în
realizarea dreptului de folosință asupra terenului pe care-l folosește, corect
tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 111 C. proc.
civ.
Instanța de fond a
constatat dreptul de folosință asupra terenului în suprafață exclusivă de
844,15 mp și indiviziune de 67,81 mp, aceste suprafețe sunt identice cu cele
trecute în înscrisurile aflate la dosar nr. 15411/2006, procesul verbal de delimitare
fiind semnat de vecinii terenului, printre care și apelantul, ceea ce înseamnă
că aceștia au fost de acord cu delimitarea terenului, suprafețe regăsite
întocmai și în documentația topo întocmită în anul 1993, dosar nr. 883/63/2006.
Din adresa 343345 din
25 ianuarie 2008 emisă de Primăria Craiova – S.E.D.P.P. rezultă că terenul din
litigiu în suprafață de 911,95 mp aparține domeniului privat, așa încât sunt
nefondate susținerile din apel, în sensul că terenul face parte din domeniul
public și este exceptat de la aplicarea H.G. nr. 834/1991.
Cât privește
notificările efectuate de foștii proprietari în baza Legii nr. 10/2001, din
același înscris rezultă că acestora li s-au acordat despăgubiri și nu s-au emis
dispoziții de restituire în natură, astfel că sunt nefondate criticile
referitoare la prejudicierea persoanelor îndreptățite la restituirea în natură.
Aplicarea
dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu este împiedicată de constatarea dreptului de
folosință al intimatei reclamante asupra terenului, cum corect a reținut și
tribunalul.
Dreptul de folosință
asupra terenului a fost dobândit în temeiul H.G. nr. 834/1991 care
reglementează situația terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale
constituite în baza Legii nr. 15/1990, așa încât dispozițiile art. 492 C. civ.,
nu erau incidente în cauză, însă această situație nu afecta legalitatea și
temeinicia hotărârii, neimpunându-se desființarea sau schimbarea acesteia.
Împotriva acestei
ultime hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul C.L.M. Craiova prin P.M.
Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând, în esență,
că instanța de fond și instanța de apel nu s-au pronunțat pe excepția
competenței materiale de soluționare a cauzei de către instanța de fond având
în vedere dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 C.
proc. civ., raportat la art. 159 C. proc. civ.
A invocat această
excepție pe calea recursului, dat fiind faptul că acțiunea în constatare are un
caracter eminamente civil, chiar dacă una părți este comerciant, această
acțiune nu dobândește un caracter comercial iar instanța competentă material în
judecarea acțiunii în fond este Judecătoria Craiova și nu Secția Comercială a
Tribunalului Dolj.
Sub acest aspect
conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ., a solicitat admiterea excepției, casarea
hotărârilor atacate și trimiterea cauzei pentru soluționare Judecătoriei
Craiova, ca instanță competentă.
Instanța de apel prin
hotărârea pronunțată a constatat dreptul de folosință și administrare al
reclamantei asupra terenului, stabilind cadrul procesual reglementat de art. 111
C. proc. civ., aceasta este inadmisibilă întrucât se bazează pe situații de
fapt, aprecieri subiective, fără a cuprinde și motivele de drept pe are se
întemeiază.
Potrivit art. 111 C.
proc. civ., pentru care are interes poate solicita constatarea existenței sau
inexistenței unui drept însă cererea nu poate fi primită atunci când partea are
la îndemână acțiunea în realizarea dreptului.
Acțiunea în
constatare are un caracter subsidiar în raport de toate posibilitățile
procedurale pe care partea le are pentru a-și realiza drepturile sale.
Reclamanta trebuia să
urmeze procedura administrativă prevăzută de H.G. nr. 834/1991 în urma căreia
terenul se determină de autoritatea administrativă publică județeană.
Un alt motiv de
nelegalitate al hotărârilor atacate este dat de dispozițiile art. 20 din Legea nr.
15/1990 privind statutul regiilor autonome și societăților comerciale raportat
la art. 1 din H.G. nr. 834/1991 care face trimitere la bunurile aflate în
patrimoniul societăților comerciale, patrimoniu care se inventariază în
evidența contabilă a societății și care presupune o prezumție relativă a
dreptului de proprietate.
În mod greșit
instanța de apel a nesocotit apărarea autorității locale cu privire la
existența cererilor formulate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001,
reținând că aceste cereri au fost soluționate și înaintate A.N.R.P. în vederea
acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, fără a ține cont că potrivit H.G.
nr. 1095/2005 această instituție poate reveni și modifica actul autorității
locale.
A mai arătat că
acțiunea reclamantei nu poate fi admisă întrucât situația juridică a imobilului
în cauză nu este stabilită, în concret de reclamantă, căreia îi revine sarcina
probei, aceasta nedovedind necesitatea desfășurării activității conform
obiectului de activitate.
Pârâtul C.L.M. Craiova
prin P.M. Craiova a solicitat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea
recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârilor
atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea
actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor
legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat
actul dedus judecății și probatoriile administrate în cauză.
Cu privire la
excepția formulară privind competența materială de soluționare a cauzei,
Judecătoria Craiova, prin sentința nr. 1420 din 6 octombrie 2006, în mod corect,
a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj
întrucât potrivit art. 2 C. proc. civ., litigiul este de natură comercială și
nu este evaluabil.
În ceea ce privește
motivul de recurs privind inadmisibilitatea acțiunii în temeiul art. 111 C.
proc. civ., în mod corect instanța de fond și instanța de apel au analizat
acestor motiv și au constatat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 111
C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cererea pentru constatarea
existenței sau inexistenței unui drept.
Societatea reclamantă
s-a înființat prin decizia nr. 147 din 26 octombrie 1990 a Prefecturii Dolj
figurând în anexă la poziția 1, iar terenul pentru care s-a solicitat
constatarea dreptului de folosință este aferent completului P. - Dezrobirii,
echivalentul dreptului de folosință fiind trecut în structura capitalului
social, însă ulterior nu s-a emis decizie a organului administrației locale
prin care să se determine temeiul potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Instanța de fond și
instanța de apel au constatat dreptul de folosință asupra terenului în
suprafață exclusivă de 844,15 mp și indiviziune de 67,81 mp, aceste suprafețe
sunt identice cu cele trecute în înscrisurile aflate la dosar nr. 15411/2006,
procesul verbal de delimitare a terenului fiind semnat de vecinii terenului
printre care și pârâtul, ceea ce înseamnă că aceștia au fost de acord cu
delimitarea terenului, suprafețe regăsite întocmai și în documentația topo
întocmită în anul 1993, dosar nr. 883/63/2006.
Instanța de fond și
instanța de apel în mod corect au reținut că pârâtul C.L.M. Craiova este
proprietar al imobilului construcție lucru dovedit cu acte și raportul de
expertiză.
Procedura specială de
atestare a dreptului de proprietate prevăzută de H.G. nr. 834/1991 implică
promovarea prealabilă a acțiunii în constatarea dreptului de folosință
prevăzută de art. 111 C. proc. civ., pentru societățile care nu dețin dovezi cu
privire la dreptul de administrare directă asupra terenului.
Notificările
efectuate de foștii proprietari în baza Legii nr. 10/2001 au fost analizate de
instanța de fond și instanța de apel deoarece din adresa 343345 din 25 ianuarie
2008 emisă de Primăria Craiova – S.E.D.P.P. rezultă că acestora li s-au acordat
despăgubiri și nu s-au emis dispoziții de restituire în natură.
Aplicarea
dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu este împiedicată de constatarea dreptului de
folosință al intimatei reclamante asupra terenului cum corect a reținut
instanța de fond și instanța de apel.
Dreptul de folosință
asupra terenului a fost dobândit în temeiul H.G. nr. 834/1991 care
reglementează situația terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale
constituite în baza Legii nr. 15/1990, așa încât dispozițiile art. 492 C. civ.,
nu sunt incidente în cauză.
Pentru aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte
urmează a respinge recursul declarat de pârâtul C.L.M. Craiova prin P.M.
Craiova, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâtul C.M. Craiova prin P.M. Craiova împotriva deciziei nr.
33 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2008.