ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7244/2008

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios

administrativ, sub nr. 951/CAF/2006 reclamanta P.M. a chemat în judecată pe

pârâții Primarul municipiului Craiova, Primăria Craiova, Școala generală nr. 21

Craiova și R.A.A.D.P.F.L. Craiova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 7103/2006 emisă de Primarul

municipiului Craiova și obligarea pârâților la restituirea în natură a

terenului în suprafață de 1005 mp, situat în Craiova, situat în continuarea

casei sale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a deținut în proprietate suprafața de 1425 mp, conform actului dotal

nr. 1167/1947, fiindu-i preluată abuziv suprafața de 155 mp și ulterior, prin

expropriere, în anul 1963 suprafața de 850 mp, fără a fi despăgubită.

Prin încheierea de ședință din 8 mai

2006, cauza a fost scoasă de pe rolul Secției comerciale și de contencios

administrativ și înaintată spre competentă soluționare Secției civile a

Tribunalului Dolj, fiind înregistrată sub nr. 1766/63/2006.

Tribunalul Dolj, prin sentința

civilă nr. 259 din 27 februarie 2007 a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanta P.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut, în esență, că în fapt, prin notificarea înregistrată la nr.

507/N/2001 reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 155 mp,

teren situat în Craiova, ocupat de Școala generală nr. 21 Craiova, invocând

faptul că, deși conform actului dotal nr. 1681/1947, ar trebui să dețină în

proprietate diferența dintre 1425 mp și 850 mp, ce i-au fost expropriate, nu

posedă în prezent decât 420 mp, restul de până la 575 mp fiind ocupați de

pârâta Școala generală nr. 21 Craiova.

Prin dispoziția nr. 31 din 15 ianuarie

2003 emisă de Primarul municipiului Craiova a fost respinsă notificarea cu

motivarea că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură întrucât este

situat în incinta unei unității de învățământ, urmând ca reclamantei să îi fie

acordate măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești.

Potrivit raportului de expertiză

tehnică întocmit în cauză, terenul în litigiu este în suprafață de 1005 mp, și

este ocupat de Școala generală nr. 21 Craiova, constituind incinta și curtea

școlii.

Din întreaga suprafață, curtea

școlii reprezintă suprafața de 176,15 mp teren parțial betonat și parțial

acoperit cu iarbă.

Apreciind astfel că școala folosește

terenul încă din momentul înființării ei, că este afectat direct și nemijlocit

procesului instructiv- educativ al acestei instituții, prima instanță a respins

ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta P.M. criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât

prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 16 din Legea nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, prin aprecierea că terenul nu poate

fi restituit în natură întrucât este afectat de o unitate de învățământ, cât și

pentru faptul că nu a manifestat rol activ nesolicitând lămuriri suplimentare expertului

pentru a-și forma convingere obiectivă asupra cauzei deduse judecății.

La solicitarea apelantei, instanța a

încuviințat proba cu înscrisuri și completarea raportului de expertiză,

dispunând verificări în ceea ce privește suprafața totală a Școlii generală nr.

21, existența construcțiilor pe acest teren, a vechimii gardului împrejmuitor

și efectuarea unei cercetări locale.

Municipiul Craiova prin Primar a

invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva dispoziției nr.

7103 din 29 martie 2006 întrucât reclamanta P.M. nu a contestat mai întâi

dispoziția nr. 31 din 15 ianuarie 2003 emisă de același intimat.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 807 din 11 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta P.M.

În ceea ce privește excepția

tardivității formulării contestației invocată de intimatul pârât Municipiul

Craiova prin Primar, instanța de apel a reținut, că în speță, a fost emisă mai

întâi dispoziția nr. 31 din 15 ianuarie 2003, prin care i-a fost respinsă

notificarea privind restituirea în natură a terenului întrucât acesta era

situat în incinta unei unități de învățământ, cererea urmând a fi înaintată

Prefecturii Dolj cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent sub forma despăgubirilor bănești.

Ulterior, prin dispoziția nr. 7103

din 29 martie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri către reclamantă,

dosarul urmând să fie înaintat Secretariatului Comisiei Centrale.

Aceasta din urmă dispoziție este

emisă în acord cu noile modificări ale Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

247/2005, în sensul că despăgubirile se acordă după procedura prevăzută în

titlul VII din legea specială, astfel că prezenta contestație a fost formulată

în acord cu aceste modificări.

Pe fondul cauzei, instanța de apel,

a reținut, că expertiza tehnică dispusă în cauză cu completările efectuate în

apel, respectiv cercetarea locală, scot în evidență imposibilitatea restituirii

în natură a suprafeței de 176,15 mp, teren neafectat de utilități, acesta fiind

însă necesar desfășurării activităților sociale și cultural- educative ale

Școlii generale nr. 21 Craiova.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta P.M., criticile de nelegalitate vizând, în esență,

nerestituirea în natură a suprafeței de 176,15 mp, teren liber, neafectat de

utilități publice, lipsa rolului activ al instanței în a solicita intimaților

dovada deținerii terenului și faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină soluția pronunțată.

Criticile formulate permit

încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dar

sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri judecătorești se poate cere când aceasta „nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii”.

Teza I a textului legal citat

vizează nemotivarea hotărârii și nu situația învederată care de fapt, se referă

la greșita interpretare sau aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu referire la criticile încadrate

în motivul de recurs indicat, Înalta Curte, constată următoarele:

Prin Legea nr. 247/2005 au fost

aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea

ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și

procedura de stabilire și acordare a acestora.

Articolul 16 alin. (2) din Legea nr.

247/2005 prevede că notificările soluționate până la data intrării în vigoare a

acestei legi se trimit Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea de

Despăgubiri, însoțite de decizia sau dispoziția conținând propunerea motivată

de acordare de despăgubiri și de documentația aferentă.

Aceste dispoziții legale au schimbat

esențial procedura de atacare în instanță a deciziilor emise în faza

administrativă prealabilă și instanța competentă.

Astfel, pentru deciziile sau

dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența

instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în

etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să

soluționeze notificarea, respinge notificarea sau cererea de restituire în

natură.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză a instanței de

contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de

Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

Prevederile art. 16 și urm. din

Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise anterior

intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată.

În cauză, prin dispoziția nr. 31 din

15 ianuarie 2003, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

Primarul municipiului Craiova a respins cererea de restituire în natură a

imobilului ce a făcut obiectul notificării și a propus acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești prevăzute de Legea

nr. 10/2001, pentru suprafața de teren în litigiu.

Dispoziția nr. 31 din 15 ianuarie

2003, nu a fost atacată în instanță în termenul prevăzut de art. 24 din Legea

nr. 10/2001, devenit art. 26 după modificare.

Ulterior, intimatul pârât Primarul

Municipiului Craiova a emis dispoziția nr. 7103 din 29 martie 2006 prin care

s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantei, urmând ca dosarul să fie

înaintat Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, dispoziție în acord

cu modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

Pe de altă parte, art. 16 din Legea

nr. 10/2001 republicată are în vedere construcțiile preluate abuziv de către

stat nu și imobilele terenuri.

Pentru considerentele de fapt

arătate, care se substituie celor reținute de curtea de apel va menține soluția

pronunțată de această instanță, și constatând că recursul declarat de

reclamanta P.M. este nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

P.M. împotriva deciziei nr. 807 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 noiembrie

2008.