ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7751/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7751/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3182/CIV/2005 reclamantul B.M. a
solicitat, în contradictoriu cu pârâții primarul municipiului Craiova și
Primăria municipiului Craiova, anularea Dispoziției nr. 9126 din 30 mai 2005,
precum și restituirea în natură a suprafeței de teren de 354 mp, situată în
municipiul Craiova, județul Dolj.
Reclamantul, în motivarea cererii, a arătat că suprafața de teren sus
menționată a făcut obiectul notificării nr. 686/N/2001, formulată în calitate
de moștenitor al autoarei M.B., terenul fiind preluat de către stat prin
efectul Decretului nr. 143/1971.
El a mai arătat că a realizat dovada calității de moștenitor, iar
anularea certificatului de moștenitor cu nr. 102 din 3 august 2001, prin
sentința civilă nr. 12926 din 3 iunie 2002 a Judecătoriei Craiova nu duce la
concluzia lipsei calității sale de moștenitor, iar el este singurul moștenitor
care a urmat procedura de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001.
Prin cererea depusă la 13 septembrie 2005 și calificată de către
instanță ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu, terțul
intervenient S.A. a solicitat să se constate calitatea sa de moștenitoare a
autoarei M.B., în calitate de ascendent de gradul I în linie directă, precum și
dreptul său la restituirea imobilului preluat de către stat, arătând că
autoarea M.B. a decedat la data de 13 ianuarie 2000.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1113 din 18 septembrie 2006, a
admis acțiunea, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 9126 din 30 mai 2005, emisă
de primarul municipiului Craiova, a fost respinsă cererea de intervenție
principală formulată de S.A.
Instanța a reținut că, în speță, calitatea de moștenitor al autorului
îndreptățit la restituirea imobilului preluat de către stat aparține autoarei
M.B., decedată la 13 ianuarie 2000, anterior intrării în vigoare a
dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
La data decesului, autoarea era căsătorită cu reclamantul, iar conform
art. 1 din Legea nr. 319/1944, soțul supraviețuitor beneficiază de dreptul la
moștenirea soțului defunct.
Instanța a apreciat că reclamantul, prin retransmisiune succesorală,
este succesor în înțelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, beneficiind
de dispozițiile normelor de restituire în numele soției defuncte.
Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de
S.A., instanța a constatat că terțul intervenient are calitatea de moștenitor
legal acceptant al succesiunii autoarei, fiind constatată prin încheierea de
admitere în principiu partaj succesoral, pronunțată în dosarul nr. 17577/2002
al Judecătoriei Craiova.
Terțul intervenient nu a urmat, însă, procedura administrativă
prealabilă, astfel încât instanța a apreciat că în procedura plângerii
împotriva unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă
cererea în realizare, obiect al cererii de intervenție principală.
Împotriva sentinței au declarat apel atât pârâții, cât și intervenienta.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 396 din 29 martie 2007,
a respins apelurile, menținând astfel, soluția primei instanțe.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtul primarul
municipiului Craiova și intervenienta S.A.
Prin recursul declarat, primarul municipiului Craiova a susținut că
hotărârea atacată este nelegală, deoarece reclamantul B.M. nu are calitate de
persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001, pentru a revendica
imobilul din Craiova, astfel încât în mod greșit instanța a anulat Dispoziția
nr. 9126 din 30 mai 2005.
S-a mai arătat că până la data emiterii dispoziției, solicitantul a înțeles
să dovedească dreptul de persoană îndreptățită prin certificatul de moștenitor
nr. 102 din 3 august 2001, care era însă deja anulat prin sentința civilă nr.
12926/2002, pronunțată de Judecătoria Craiova.
Astfel încât, față de actele doveditoare depuse de reclamant, Dispoziția
nr. 9126/2005 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 23 și art. 25 din
Legea nr. 10/2001.
S-a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a
Primăriei municipiului Craiova.
Intervenienta S.A. a susținut prin motivele de recurs, în esență, că
hotărârea este nelegală, deoarece, atâta timp cât și-a dovedit calitatea de
moștenitoare a autoarei M.B., este persoană îndreptățită în sensul Legii nr.
10/2001, alături de reclamantul B.M., cu privire la terenul în suprafață de 354
mp.
Ea a mai arătat că nu a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001,
deoarece a așteptat soluționarea judecății privind anularea falsului certificat
de moștenitor al reclamantului, ulterior aflând că termenul pentru depunerea
notificării a expirat, dar că a formulat cerere în baza Legii nr. 247/2005,
cererea ei fiind în curs de soluționare.
Ambele recursuri sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în
continuare.
Referitor la recursul primarului municipiului Craiova, excepția lipsei
calității procesual pasive a Primăriei nu poate fi primită.
Așa cum se știe, în materia Legii nr. 10/2001, entitatea administrativă
investită cu soluționarea notificării este Primăria, care, prin persoana
Primarului emite decizia sau dispoziția de soluționare a notificării, ea având
calitate procesual pasivă.
Criticile exprimate cu privire la faptul că reclamantul nu are calitate
de persoană îndreptățită sunt neîntemeiate.
Așa cum rezultă din cuprinsul prevederilor Legii nr. 10/2001, măsurile
reparatorii se cuvin atât foștilor proprietari, cât și moștenitorilor legali
sau testamentari ai acestora, cu condiția ca aceștia să urmeze procedura
administrativă prevăzută de art. 22 și urm. din lege.
În speță, cel care a formulat notificare în vederea retrocedării
terenului în suprafață de 354 mp a fost reclamantul B.M., care a susținut că
este soțul supraviețuitor al autoarei M.B. și, ca atare, este îndreptățit la
restituirea terenului în calitate de moștenitor al autoarei.
Reclamantul a înțeles să-și dovedească calitatea de moștenitor
prevalându-se de certificatul de moștenitor nr. 102/2001, act anulat ulterior
prin sentința civilă nr. 12926 din 3 iunie 2002 pronunțată de Judecătoria
Craiova.
Pentru dovedirea calității sale de moștenitor, reclamantul a invocat
ulterior hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile prin decizia
civilă nr. 2146 din 15 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Prin aceste hotărâri, reclamantul a făcut dovada calității sale de
moștenitor al defunctei M.B., ca soț supraviețuitor și, implicit, a calității
de persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește susținerile recurentei S.A., în mod corect instanța
de apel a reținut că aceasta, deși și-a dovedit calitatea de moștenitoare a
autoarei M.B., ea nu poate beneficia de măsurile cu caracter reparator ale
Legii nr. 10/2001, întrucât nu a urmat procedura administrativă prealabilă
obligatorie.
Ea nu a formulat notificare și, pe cale de consecință, nu are calitatea
de persoană îndreptățită în sensul legii.
În prezenta cauză, nu prezintă relevanță juridică susținerea recurentei
interveniente în sensul că a formulat cerere în baza Legii nr. 247/2005,
deoarece prin aceasta nu a operat o prelungire a termenului de depunere a
notificărilor bazate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Așa fiind, cele două recursuri sunt nefondate și urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile
declarate de pârâtul primarul municipiului Craiova și de intervenienta S.A.
împotriva deciziei nr. 396 din 29 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel
Craiova, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie
2007.