ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3805/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 23 aprilie 2003, reclamanta G.F. a solicitat anularea parțială a

H.G. nr. 965/2002, pentru poziția nr. 414 din Anexa nr. 2, privind terenul de

161 mp, situat în municipiul Craiova, județul Dolj.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a moștenit terenul respectiv de la părinții săi, conform

certificatului de moștenitor nr. 1971/1984 și în mod nelegal a fost inclus în

domeniul public al municipiului Craiova, prin actul administrativ contestat.

La data de 13 iunie 2003,

I.V. și I.L. au formulat o cerere de intervenție în interesul reclamantei,

solicitând admiterea acțiunii principale, întrucât terenul intravilan în

litigiu a fost trecut ilegal și abuziv în domeniul public de interes local.

Prin sentința civilă nr. 224

din 23 mai 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins atât acțiunea introductivă, continuată de moștenitorii F.G.,

respectiv G.A.B. și G.I., cât și cererea de intervenție accesorie formulată de I.V.

și I.L.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5804

din 7 decembrie 2005, a admis recursul declarat de G.A.B., casând sentința

atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

S-a reținut că această

soluție se impune pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a regimului

juridic al terenului, după verificarea apărărilor formulate de părți și

examinarea întregului material probator administrat.

Prin sentința civilă nr. 86

din 9 martie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea principală ca tardivă, iar pe cale de consecință,

cererile de intervenție formulate de I.V. și I.L., în interesul reclamantei, de

Ministerul Administrației și Internelor și Consiliul Local al municipiului

Craiova și pârâtului Guvernul României.

Instanța a reținut că

reclamanta G.F. și intervenientul I.V. au adresat Guvernului, plângerea

prealabilă înregistrată sub nr. 17/13120 din 18 noiembrie 2002. Că, în raport

cu răspunsul autorității publice comunicat la 13 decembrie 2002, sesizarea

instanței de judecată cu acțiunea pentru anularea hotărârii guvernamentale s-a

realizat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) al

Legii nr. 29/1990, atunci în vigoare.

S-a mai motivat că nu au

fost invocate și nici dovedite existența unor împrejurări mai presus de voința

părților care să justifice introducerea acțiunii în contencios administrativ în

termen de 1 an, stabilit prin alineatul ultim al aceluiași articol.

Împotriva sentinței au

declarat recurs G.A.B., care a continuat acțiunea principală formulată de mama

sa, G.F. și intervenienții I.V. și I.L.

Recurenții au susținut, în

cadrul unei critici ce se regăsește în ambele recursuri, că în mod eronat

instanța de fond a soluționat litigiul pe baza excepției de tardivitate a

introducerii acțiunii.

Că în realitate, răspunsul

comunicat cu adresa nr. 9522/I.C. din 13 decembrie 2001, nu aparține Guvernului

României, ci Ministerului Administrației și Internelor și el se referă la mai

multe memorii prin care defuncta G.F. semnala unele abuzuri săvârșite de

funcționari ai Primăriei municipiului Craiova.

Dacă instanța era preocupată

să soluționeze în mod temeinic acțiunea principală și cererea de intervenție

accesorie formulată în interesul reclamantei, ea ar fi constatat, din înscrisul

anexat la dosarul că scrisoarea 9522/I.C. din 13 decembrie 2001 se referă la

anul 2001 și nu la anul 2002.

În sfârșit, s-a reproșat

curții de apel, greșeala de a nu fi indicat în mod concret, numărul

documentului anexat la dosarul. Recurentul G.A.B. a precizat că de fapt, a luat

cunoștință de existența și conținutul anexelor hotărârii guvernamentale din

dosarul nr. 395/A/2002, având ca obiect acțiunea formulată împotriva Hotărârii

Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 173/2001, împrejurare ce

justifică aplicarea prevederilor art. 5 alin. ultim din Legea contenciosului

administrativ nr. 29/1990.

Ulterior au formulat cereri

de intervenție în interesul intimatului-pârât, Guvernul României, P.I., B.M.,

I.C., C.I., I.D. și P.I., care au solicitat respingerea recursurilor declarate

în cauză, ca nefondate.

Criticile formulate de

recurenți nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau

obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru

apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat

actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2),

autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30

de zile de la aceasta.

În conformitate cu

dispoziția cuprinsă în alin. următor al aceluiași articol, în cazul în care cel

care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale,

el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.

Aplicațiunea normelor

juridice mai sus enunțate a fost corect făcută de prima instanță, devreme ce în

adevăr, din adresa nr. 9522/I.C. din 13 decembrie 2001, rezultă fără echivoc că

Ministerul Administrației și Internelor a răspuns la petiția G.F. și a lui

I.V., nr. 17/13120 din 18 noiembrie 2002, în legătură cu includerea terenului

intravilan în domeniul public al municipiului Craiova.

În adresa de răspuns s-a

cerut petenților să comunice copia hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile pronunțate în cauza ce are ca obiect poziția nr. 414 din Anexa nr.

4 a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 173/2001.

Adresa menționată se referă

fără echivoc, la un memoriu înaintat Primului Ministru.

Ori, în raport cu data

comunicării răspunsului, dar și cu data la care a expirat termenul de 30 de

zile în care Guvernul României trebuia să rezolve plângerea administrativă

prealabilă, este evident că sesizarea instanței de judecată, abia la 23 aprilie

2003, s-a realizat după expirarea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 29/1990, în vigoare atunci.

Concluzia se impune și în

raport cu răspunsul comunicat reclamantei G.F., cu adresa nr.

11.187/11.214/I.C. din 5 noiembrie 2002, prin care s-a confirmat punctul de

vedere exprimat anterior de Ministerul Administrației și Internelor.

Pe de altă parte, așa cum

s-a reținut în sentință, nu au fost invocate și nici dovedite împrejurări mai

presus de voința reclamantei și a intervenientului, pentru a se justifica

exercitarea dreptului la acțiune în termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin.

ultim al legii organice.

Afirmația recurentului

G.A.B., în legătură cu împrejurările în care a luat cunoștință de conținutul

anexelor la hotărârea guvernamentală contestată, nu se sprijină pe nici un

mijloc de probațiune, așa încât ea nu poate justifica o soluție de reformare a

sentinței în sensul cerut.

Având în vedere

considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge ambele recursuri

ca nefondate.

Totodată, se vor admite cererile de

intervenție formulate în interesul Guvernului de către de P.I., I.C., C.I.,

I.D., B.M. și P.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

I.V. și I.L., precum și de G.A.B., împotriva sentinței nr. 86 din 9 martie 2006

a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Admite cererile de intervenție

formulate în interesul Guvernului României, de P.I., I.C., C.I., I.D., B.M. și

P.I.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2006.