ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3805/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 aprilie 2003, reclamanta G.F. a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 965/2002, pentru poziția nr. 414 din Anexa nr. 2, privind terenul de 161 mp, situat în municipiul Craiova, județul Dolj. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a moștenit terenul respectiv de la părinții săi, conform certificatului de moștenitor nr. 1971/1984 și în mod nelegal a fost inclus în domeniul public al municipiului Craiova, prin actul administrativ contestat. La data de 13 iunie 2003, I.V. și I.L. au formulat o cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii principale, întrucât terenul intravilan în litigiu a fost trecut ilegal și abuziv în domeniul public de interes local.

Prin sentința civilă nr. 224 din 23 mai 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins atât acțiunea introductivă, continuată de moștenitorii F.G., respectiv G.A.B. și G.I., cât și cererea de intervenție accesorie formulată de I.V. și I.L. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5804 din 7 decembrie 2005, a admis recursul declarat de G.A.B., casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. S-a reținut că această soluție se impune pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a regimului juridic al terenului, după verificarea apărărilor formulate de părți și examinarea întregului material probator administrat.

Prin sentința civilă nr. 86 din 9 martie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea principală ca tardivă, iar pe cale de consecință, cererile de intervenție formulate de I.V. și I.L., în interesul reclamantei, de Ministerul Administrației și Internelor și Consiliul Local al municipiului Craiova și pârâtului Guvernul României. Instanța a reținut că reclamanta G.F. și intervenientul I.V. au adresat Guvernului, plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 17/13120 din 18 noiembrie 2002. Că, în raport cu răspunsul autorității publice comunicat la 13 decembrie 2002, sesizarea instanței de judecată cu acțiunea pentru anularea hotărârii guvernamentale s-a realizat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) al Legii nr. 29/1990, atunci în vigoare.

S-a mai motivat că nu au fost invocate și nici dovedite existența unor împrejurări mai presus de voința părților care să justifice introducerea acțiunii în contencios administrativ în termen de 1 an, stabilit prin alineatul ultim al aceluiași articol. Împotriva sentinței au declarat recurs G.A.B., care a continuat acțiunea principală formulată de mama sa, G.F. și intervenienții I.V. și I.L. Recurenții au susținut, în cadrul unei critici ce se regăsește în ambele recursuri, că în mod eronat instanța de fond a soluționat litigiul pe baza excepției de tardivitate a introducerii acțiunii. Că în realitate, răspunsul comunicat cu adresa nr. 9522/I.C. din 13 decembrie 2001, nu aparține Guvernului României, ci Ministerului Administrației și Internelor și el se referă la mai multe memorii prin care defuncta G.F.

semnala unele abuzuri săvârșite de funcționari ai Primăriei municipiului Craiova. Dacă instanța era preocupată să soluționeze în mod temeinic acțiunea principală și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei, ea ar fi constatat, din înscrisul anexat la dosarul că scrisoarea 9522/I.C. din 13 decembrie 2001 se referă la anul 2001 și nu la anul 2002. În sfârșit, s-a reproșat curții de apel, greșeala de a nu fi indicat în mod concret, numărul documentului anexat la dosarul. Recurentul G.A.B. a precizat că de fapt, a luat cunoștință de existența și conținutul anexelor hotărârii guvernamentale din dosarul nr. 395/A/2002, având ca obiect acțiunea formulată împotriva Hotărârii Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 173/2001, împrejurare ce justifică aplicarea prevederilor art. 5 alin. ultim din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Ulterior au formulat cereri de intervenție în interesul intimatului-pârât, Guvernul României, P.I., B.M., I.C., C.I., I.D. și P.I., care au solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză, ca nefondate. Criticile formulate de recurenți nu sunt întemeiate. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta.

În conformitate cu dispoziția cuprinsă în alin. următor al aceluiași articol, în cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției. Aplicațiunea normelor juridice mai sus enunțate a fost corect făcută de prima instanță, devreme ce în adevăr, din adresa nr. 9522/I.C. din 13 decembrie 2001, rezultă fără echivoc că Ministerul Administrației și Internelor a răspuns la petiția G.F. și a lui I.V., nr. 17/13120 din 18 noiembrie 2002, în legătură cu includerea terenului intravilan în domeniul public al municipiului Craiova. În adresa de răspuns s-a cerut petenților să comunice copia hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în cauza ce are ca obiect poziția nr. 414 din Anexa nr. 4 a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 173/2001.

Adresa menționată se referă fără echivoc, la un memoriu înaintat Primului Ministru. Ori, în raport cu data comunicării răspunsului, dar și cu data la care a expirat termenul de 30 de zile în care Guvernul României trebuia să rezolve plângerea administrativă prealabilă, este evident că sesizarea instanței de judecată, abia la 23 aprilie 2003, s-a realizat după expirarea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare atunci. Concluzia se impune și în raport cu răspunsul comunicat reclamantei G.F., cu adresa nr. 11.187/11.214/I.C. din 5 noiembrie 2002, prin care s-a confirmat punctul de vedere exprimat anterior de Ministerul Administrației și Internelor. Pe de altă parte, așa cum s-a reținut în sentință, nu au fost invocate și nici dovedite împrejurări mai presus de voința reclamantei și a intervenientului, pentru a se justifica exercitarea dreptului la acțiune în termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin. ultim al legii organice.

Afirmația recurentului G.A.B., în legătură cu împrejurările în care a luat cunoștință de conținutul anexelor la hotărârea guvernamentală contestată, nu se sprijină pe nici un mijloc de probațiune, așa încât ea nu poate justifica o soluție de reformare a sentinței în sensul cerut. Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge ambele recursuri ca nefondate. Totodată, se vor admite cererile de intervenție formulate în interesul Guvernului de către de P.I., I.C., C.I., I.D., B.M. și P.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de I.V. și I.L., precum și de G.A.B., împotriva sentinței nr. 86 din 9 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Admite cererile de intervenție formulate în interesul Guvernului României, de P.I., I.C., C.I., I.D., B.M. și P.I. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2006.