ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2632/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 646 din 20 martie 2007 a Tribunalului Constanța a fost admisă acțiunea formulată de Ș.A. și Ș.G., dispunându-se anularea deciziei nr. 435 din 9 decembrie 2005 emisă de SC C.S. SA prin care le-a fost respinsă cererea celor în cauză de restituire în natură a imobilului situat în Eforie Sud, județul Constanța, ce a aparținut autorilor lor și de la care a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, figurând în anexa II, poziția 351. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002 la BNP G.P. și obligarea pârâților SC C.S.

SA și SC E. SRL să restituie reclamanților imobilul situat la adresa menționată compus din teren în suprafață de 300 mp și două construcții, descrise în raportul de expertiză efectuat de ing. I.L. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a aparținut bunicii reclamanților H.S., de la care a fost preluat abuziv prin naționalizare. S-a dispus restituirea în natură a acestuia și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat înainte de soluționarea procedurii de restituire inițiate în condițiile Legii nr. 10/2001, operațiunea fiind lovită de nulitate absolută, conform art. 20 alin. (4) din lege. Apelul declarat de pârâta SC C.S. SA împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 279 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

S-a avut în vedere în esență că prin adresa nr. 453 din 9 decembrie 2005 prin care pârâta și-a exprimat ferm punctul de vedere în sensul de a nu trece la restituirea în natură a imobilului și de a intenționa să facă o ofertă de restituire prin echivalent. Ca urmare, reclamanții au fost îndreptățiți să formuleze contestație în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (5) din lege privitor la prescripția dreptului de a cere anularea actelor de înstrăinare într-un anumit termen, ce se aplică numai contractelor de vânzare-cumpărare încheiate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Pe fondul cauzei, s-a constatat că tribunalul a procedat corect la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a bunului care era indisponibilizat legal, conform art. 20 alin. (1) din lege.

Cât privește dispoziția de restituire a întregului imobil, construcție și teren s-a avut în vedere că cererea de restituire s-a referit la imobilul în întregul său și nu numai la construcție. Împotriva acestei decizii pârâta SC C.S. SA a declarat recursul de față în baza prevederilor art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. susținând că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât fără temei a fost respinsă excepția prematurității acțiunii, în situația în care nu se emisese în cauză o decizie sau dispoziție motivată asupra cererii persoanelor îndreptățite. Este invocată în recurs și excepția prescripției dreptului la acțiune față de capătul de cerere văzând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14 februarie 2002 între recurentă și SC E. SRL, susținându-se că prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță.

Se aduc și critici de fond hotărârii, în sensul că în mod greșit s-a dispus restituirea terenului aferent, în situația în care acesta este în patrimoniul orașului Eforie. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin deciziei sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. În speță, a contestat o astfel de pronunțare a unității deținătoare, care prin adresa nr. 435 din 9 decembrie 2005 a comunicat celor în cauză că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, întrucât a fost înstrăinat.

Contestația de față este îndreptată tocmai împotriva acestui răspuns dat la notificarea adresată în termen legal unității deținătoare, astfel că nu este întemeiată excepția prematurității formulării acțiunii. De altfel, și în lipsa oricărui răspuns instanța era competentă să soluționeze pe fond cererea, în interpretarea corectă a prevederilor art. 26 alin. (3) din lege. În ceea ce privește prescrierea dreptului de a cere constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002 se constată că prevederile art. 45 alin. (5) din lege nu sunt aplicabile în speță. Potrivit acestui text prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an, ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Se stabilește astfel un termen special de prescripție, determinându-se expres și momentul de la care acest termen începe să curgă. În acest fel s-a avut în vedere cu evidență că acest termen se referă la contractele de vânzare-cumpărare încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, căci de la această dată se calculează termenul menționat. În speță, nu subzistă o asemenea situație pentru că actul de înstrăinare supus analizei a fost încheiat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la 14 februarie 2002, dată la care nu mai era posibilă vânzarea, pentru că notificarea formulată în termen legal de persoanele îndreptățite era în curs de soluționare.

Cu privire la soluționarea pe fond a cererii ce are în vedere întreg imobilul ce a format obiectul înstrăinării se constată că soluția adoptată este în afara criticii, pentru că toate prevederile legii aplicabile se referă la „unitatea deținătoare” fără a circumscrie anumite obligații față de persoana care invocă un drept de proprietate. Față de cele arătate, toate criticile aduse hotărârii prin recursul de față sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare, fiind legală și temeinică decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.S. SA împotriva deciziei nr. 279 C din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.