ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2632/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 646 din 20

martie 2007 a Tribunalului Constanța a fost admisă acțiunea formulată de Ș.A.

și Ș.G., dispunându-se anularea deciziei nr. 435 din 9 decembrie 2005 emisă de

SC C.S. SA prin care le-a fost respinsă cererea celor în cauză de restituire în

natură a imobilului situat în Eforie Sud, județul Constanța, ce a aparținut

autorilor lor și de la care a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr.

92/1950, figurând în anexa II, poziția 351. S-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie

2002 la BNP G.P. și obligarea pârâților SC C.S. SA și SC E. SRL să restituie

reclamanților imobilul situat la adresa menționată compus din teren în

suprafață de 300 mp și două construcții, descrise în raportul de expertiză

efectuat de ing. I.L.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că imobilul în litigiu a aparținut bunicii reclamanților H.S., de la

care a fost preluat abuziv prin naționalizare.

S-a dispus restituirea în natură a

acestuia și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat înainte de

soluționarea procedurii de restituire inițiate în condițiile Legii nr. 10/2001,

operațiunea fiind lovită de nulitate absolută, conform art. 20 alin. (4) din

lege.

Apelul declarat de pârâta SC C.S. SA

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 279 din

12 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

S-a avut în vedere în esență că prin

adresa nr. 453 din 9 decembrie 2005 prin care pârâta și-a exprimat ferm punctul

de vedere în sensul de a nu trece la restituirea în natură a imobilului și de a

intenționa să facă o ofertă de restituire prin echivalent. Ca urmare,

reclamanții au fost îndreptățiți să formuleze contestație în condițiile art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat că nu sunt aplicabile

prevederile art. 45 alin. (5) din lege privitor la prescripția dreptului de a

cere anularea actelor de înstrăinare într-un anumit termen, ce se aplică numai

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate până la intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că

tribunalul a procedat corect la constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare a bunului care era indisponibilizat legal, conform art. 20

alin. (1) din lege.

Cât privește dispoziția de

restituire a întregului imobil, construcție și teren s-a avut în vedere că

cererea de restituire s-a referit la imobilul în întregul său și nu numai la

construcție.

Împotriva acestei decizii pârâta SC

C.S. SA a declarat recursul de față în baza prevederilor art. 304 pct. 6, 8 și

9 C. proc. civ. susținând că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea

greșită a legii întrucât fără temei a fost respinsă excepția prematurității

acțiunii, în situația în care nu se emisese în cauză o decizie sau dispoziție

motivată asupra cererii persoanelor îndreptățite.

Este invocată în recurs și excepția

prescripției dreptului la acțiune față de capătul de cerere văzând constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14 februarie

2002 între recurentă și SC E. SRL, susținându-se că prevederile art. 20 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță.

Se aduc și critici de fond

hotărârii, în sensul că în mod greșit s-a dispus restituirea terenului aferent,

în situația în care acesta este în patrimoniul orașului Eforie.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin deciziei sau, după caz, prin dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură.

În speță, a contestat o astfel de

pronunțare a unității deținătoare, care prin adresa nr. 435 din 9 decembrie

2005 a comunicat celor în cauză că nu este posibilă restituirea în natură a

imobilului, întrucât a fost înstrăinat. Contestația de față este îndreptată

tocmai împotriva acestui răspuns dat la notificarea adresată în termen legal

unității deținătoare, astfel că nu este întemeiată excepția prematurității

formulării acțiunii. De altfel, și în lipsa oricărui răspuns instanța era

competentă să soluționeze pe fond cererea, în interpretarea corectă a prevederilor

art. 26 alin. (3) din lege.

În ceea ce privește prescrierea

dreptului de a cere constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002 se constată că

prevederile art. 45 alin. (5) din lege nu sunt aplicabile în speță.

Potrivit acestui text prin derogare

de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se

prescrie în termen de un an, ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, de la data intrării în vigoare a prezentei

legi.

Se stabilește astfel un termen

special de prescripție, determinându-se expres și momentul de la care acest

termen începe să curgă.

În acest fel s-a avut în vedere cu

evidență că acest termen se referă la contractele de vânzare-cumpărare

încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001,

căci de la această dată se calculează termenul menționat.

În speță, nu subzistă o asemenea

situație pentru că actul de înstrăinare supus analizei a fost încheiat după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la 14 februarie 2002, dată la

care nu mai era posibilă vânzarea, pentru că notificarea formulată în termen

legal de persoanele îndreptățite era în curs de soluționare.

Cu privire la soluționarea pe fond a

cererii ce are în vedere întreg imobilul ce a format obiectul înstrăinării se

constată că soluția adoptată este în afara criticii, pentru că toate

prevederile legii aplicabile se referă la „unitatea deținătoare” fără a

circumscrie anumite obligații față de persoana care invocă un drept de

proprietate.

Față de cele arătate, toate

criticile aduse hotărârii prin recursul de față sunt neîntemeiate, urmând a fi

respinse ca atare, fiind legală și temeinică decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC C.S. SA împotriva deciziei nr. 279 C din 12 septembrie

2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie

2008.