ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1783/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Primarul orașului Eforie a emis, în

temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 951 din 27 iunie 2007 prin care a

fost respinsă notificarea formulată de petentul

C.M.A., care a solicitat restituirea în natură a

terenului situat în Eforie, lot 36, în suprafață de 750 mp, cu motivarea că

acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și nici a celei de

moștenitor.

Împotriva

dispoziției emisă de primar a formulat contestație petentul, susținând că a

făcut dovada că terenul a fost proprietatea bunicii sale materne, care a fost

deposedată abuziv de dreptul ei de proprietate.

În cauză a

formulat cerere de intervenție în interes propriu B.S., solicitând a fi

constatată valabilitatea contractului de concesiune nr. 110 din 13 mai 1996,

precum și a dreptului său de proprietate asupra construcției edificată și pe

parcela 36, ce formează obiectul litigiului.

Prin

sentința nr. 661 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

civilă, a fost admisă acțiunea principală, a fost anulată dispoziția nr. 951

din 27 iunie 2007 emisă de Primarul orașului Eforie, a fost dispusă restituirea

în natură către contestator a terenului situat în Eforie Nord, lot. 36, în

suprafață de 566 mp, a fost respinsă cererea contestatorului de restituire a

diferenței de 184 mp teren, situat în parcelarea R.L. Eforie, a fost obligat

pârâtul să înainteze documentația aferentă pentru acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, reprezentând contravaloarea suprafețelor de 184 mp

ce nu poate fi restituită în natură, a fost respinsă cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenientul B.S. și a fost obligat pârâtul să-i

plătească reclamantului suma de 3100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 894

din 9 iunie 1916, S.P.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 750 mp, reprezentând lotul nr. 36, situat în orașul Eforie Nord,

că reclamantul a făcut dovada calității de succesor al acesteia, că imobilul a

fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil, cu încălcarea art. 1

din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor omului și că nu este

posibilă restituirea în natură decât a terenului în suprafață de 566 mp,

diferența de 184 mp neputând fi restituită în natură, deoarece este ocupată de

alei de acces.

În privința

cererii de intervenție formulată de intervenientul B.S., prima instanță a

constatat că este neîntemeiată, deoarece acesta a preluat în folosință terenul

în suprafață de 90 mp, respectiv loturile 36 și 37, în baza contractului de

concesiune nr. 110 din 13 mai 1996 încheiat cu Consiliul local al orașului

Eforie, că din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză

rezultă că pe o parte din terenul ce a format obiectul notificării este

amplasată o fundație realizată de intervenient și că aceasta nu are regimul

unei construcții în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991.

Apelul

formulat împotriva sentinței tribunalului de pârâtul Primarul orașului Eforie,

a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 81 C din 26 aprilie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, iar apelantul a fost obligat să-i

plătească reclamantului suma de 3500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul orașului Eforie susținând,

în esență, că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, și anume a calității de

succesor al fostei proprietare V.S., căsătorită cu S.P. și că nu s-a dovedit că

V.S.P. este aceeași persoană cu V.C., că nu a fost dovedită preluarea abuzivă a

imobilului și că, în conformitate cu prevederile art. II din O.U.G. nr.

184/2002 cetățenii străini sau apatrizii pot dobândi doar un drept de folosință

special, iar reclamantul fiind cetățean german nu poate beneficia de

restituirea în natură a terenului.

Recursul

este nefondat.

Terenul ce

formează obiectul litigiului a fost cumpărat de V.S.P., conform actului de

vânzare-cumpărare nr. 894 din 9 iunie 1916 (fila 52 din dosarul tribunalului).

Astfel cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 73 din 11 noiembrie 2004 emis de

Biroul notarului public D.P., de pe urma defunctei C.V.(fostă P.V.) au rămas ca

moștenitori V.C. și C.M.C., iar de pe urma defunctului V.C. a rămas unică moștenitoare

C.M.C. (filele 37 și 38 dosar fond).

La fila 55

din dosarul tribunalului se află copia certificatului de moștenitor nr. 45 din

31 mai 2001 al Biroului notarului public I.M., conform căruia de pe urma

defunctei C.M.C. a rămas ca unic succesor A.C.M.A.C.M), cetățean german,

căruia, în calitate de fiu îi revine întreaga masă succesorală.

Conform,

declarației de notorietate autentificată sub nr. 430 din 6 aprilie 2004 de

notarul public D.P., numita G.P.C.V. a precizat că V.C. este una și aceeași

persoană cu V.P.

Cu aceste

înscrisuri, precum și cu actele de stare civilă depuse la dosar, contestatorul

a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

atât în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra terenului ce formează obiectul

litigiului, cât și calitatea sa de moștenitor.

În cauză nu

a fost făcută dovada modalității preluării imobilului, dar simplul fapt că

acesta se află în patrimoniul statului demonstrează că trecerea bunului în

proprietatea statului s-a făcut abuziv, fără titlu valabil, astfel că este

nefondată și critica vizând acest aspect.

Neîntemeiat

este și ultimul motiv de recurs.

Este

adevărat că potrivit art. II din O.U.G. nr. 184/2002, cetățenii străini sau

apatrizii puteau dobândi doar un drept de folosință special asupra terenurilor

pentru care erau îndreptățiți a le fi restituite în natură, dar ulterior

această dispoziție a fost abrogată prin Legea nr. 312/2005 care a intrat în

vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.

Conform art.

3 al capitolului II din Legea nr. 312/2005, cetățeanul unui stat membru al

Uniunii Europene poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în

aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, iar

potrivit art. 8 lit. b) din aceeași lege, la data intrării ei în vigoare se

abrogă orice dispoziție contrară.

În

consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul

orașului Eforie împotriva deciziei nr. 81/C din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 01 martie 2011.