ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1429/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2186 din 29 noiembrie 2007,

Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții

P.D.D. și Z.M.G., în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Eforie și

Orașul Eforie, prin primar.

A dispus anularea dispoziției nr. 352 din 5

septembrie 2006, emisă de Primarul orașului Eforie și a obligat pârâții să

restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 300 mp, situat în

orașul Eforie, reprezentând lotul 595, astfel cum a fost identificat prin Anexa

1 la raportul de expertiză tehnică judiciară.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că, prin dispoziția nr. 352 din 5 septembrie 2006, Primarul orașului Eforie a

respins cererea reclamanților de restituire în natură a terenului în suprafață de

300 mp, reprezentând lotul nr. 595, situat în intravilanul orașului Eforie,

motivat de faptul că aceștia nu au făcut dovada preluării abuzive.

Tribunalul a reținut că reclamanții au

făcut dovada că sunt moștenitori legali ai lui P.P. (fiu și nepoată), care a

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului solicitat prin actul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 mai 1938, transcris sub nr. 3219 din

24 mai 1938 la Grefa Tribunalului Constanța.

Imobilul a fost preluat abuziv de către

stat, deoarece se află în patrimoniul acestuia, situație în care operează

prezumția relativă de preluare abuzivă.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, de

teren a dispus Primăria orașului Eforie, prin încheierea unui contract de

închiriere cu SC M. SRL, precum și prin darea în folosință către o persoană

fizică, respectiv M.G.

Prin adresa nr. 4458 din 20 iulie 1990, emisă

de Primăria Eforie s-a adus la cunoștința reclamantului că imobilul a trecut în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 712/1966, dar, în lipsa unor

înscrisuri în acest sens, tribunalul a constatat că operează prezumția de

preluare abuzivă.

A mai reținut tribunalul, că, imobilul

poate fi restituit în natură, pentru că nu este afectat de detalii de

sistematizare sau de clădiri, ci doar de un gard de beton, ridicat fără

autorizație de construire.

Prin decizia nr. 78/C din 11 aprilie

2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâți.

Curtea de apel a reținut că, din probele

administrate în cauză, a rezultat că terenul este folosit parțial de SC M. SRL,

conform unui contract de asociere încheiat cu primăria în anul 1992 și de o

persoană fizică, M.G.

Pârâții, în apelul declarat, s-au limitat numai

la susțineri generale cu privire la neidentificarea imobilului în evidențele

fiscale ale primăriei fără să combată în nici un fel situația de fapt reținută

prin raportul de expertiză sau să depună înscrisuri care să ateste apartenența

bunului în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.

Câtă vreme pârâții nu au prezentat nici

un certificat de atestare a dreptului de proprietate, eliberat conform art. HG.

nr. 834/1991 pentru SC M. SRL sau titlul de proprietate eliberat pentru

persoane fizice, concluzia este că terenul se află în patrimoniul unității

administrativ teritoriale, fiind doar în folosința persoanelor identificate cu

ocazia efectuării expertizei.

A mai reținut curtea de apel, că prezumția de

preluare abuzivă nu a fost răsturnată de pârâți prin administrarea unor probe

contrare celor pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs Primarul orașului Eforie și Orașul Eforie, prin primar.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții au arătat că decizia este nelegală, deoarece, în mod greșit,

instanța de apel a reținut că terenul a ieșit din patrimoniul reclamanților.

Din istoricul de rol fiscal nu rezultă

că bunul a fost vreodată preluat de stat, motiv pentru care nu sunt aplicabile

dispozițiile pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 și art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Recurenții au arătat că primăria nu

putea închiria imobilul către o societate comercială în lipsa hotărârii

consiliului local, iar terenul a fost atribuit persoanei fizice încă din

perioada comunistă.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate,

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001,

republicată, „persoana îndreptățită

va notifica în termen de 6 luni de

la

data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare,

solicitând restituirea în natură a imobilului',

iar potrivit Cap.

II

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, unitate deținătoare este entitatea cu personalitate juridică

care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată

cu privire la bunul solicitat sau entitatea cu personalitate juridică care

are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.

Prin urmare,

în sistemul Legii nr. 10/2001, notificarea

transmisă de

persoana îndreptățită trebuie soluționată, ca

regulă

generală, de persoana juridică deținătoare a bunului.

Există situații, totuși, în care unitatea

deținătoare nu face parte din categoria persoanelor juridice care sunt

obligate potrivit dispozițiilor legii speciale să

soluționeze

notificările, măsurile

reparatorii urmând a fi aplicate de alte

persoane juridice, care nu au

bunul în patrimoniul lor

(A.V.A.S.,

Ministerul Finanțelor Publice, etc).

De aceea, în

cadrul procedurii de acordare a măsurilor

reparatorii, o

etapă importantă o constituie stabilirea persoanei juridice care, potrivit

legii, are obligația de a răspunde la notificare.

In cauză, atât

prima instanță, cât și instanța de apel au

constatat că operează prezumția de preluare

abuzivă și că

pârâților le

incumbă obligația de a soluționa notificarea

reclamanților, ca fiind beneficiarii acestei

preluări.

Numai că,

stabilirea persoanei juridice care are obligația

de a răspunde la notificare și de a stabili

măsuri reparatorii

nu se determină în funcție de persoana

juridică în

patrimoniul căruia a intrat

bunul la momentul preluării, ci în

funcție

de persoana deținătoare a bunului, în sensul legii

speciale, la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001.

În cauză, nici

instanța de fond și nici instanța de apel nu

au lămurit pe deplin circumstanțele cauzei legate

de persoana

juridică deținătoare a bunului.

Astfel, prin

adresa 349 din 28 martie 2006, Consiliul

local al orașului Eforie comunică Direcției Administrației

Publice Locale că lotul 595 este liber de

construcții și se află

parțial

în incinta spațiului Mica Industrie aparținând SC U. SRL

, a unui depozit de materiale de construcții

aparținând SC M. SRL și a depozitului de ape

minerale a SC E.T. SRL (fila 22 fond).

Din adresa nr. 693 din/1991, transmisă de

Consiliul local către reclamant, rezultă că lotul nr. 595 a fost identificat în

incinta secției de industrie mică din cadrul R.A.G.C.P.S. I.M. Eforie, în

administrarea căreia se află (fila 50 fond).

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză

(fila 124 fond), s-a constatat că partea de est a lotului 595 se află parțial

în incinta depozitului de materiale aflate în folosința SC M. SRL, iar la vest

se află o suprafață cultivată cu viță de vie și o suprafață ocupată de o

livadă, ambele aparținând lui M.G.

Se constată, așadar, că pârâții au negat în mod

constant că ar fi deținătorii imobilului solicitat, iar înscrisurile existente

la dosar și constatările expertului atestă situații diferite cu privire le

deținător.

In această situație, instanțele trebuiau să dea

dovadă de rol activ și să administreze toate probele necesare, chiar și din

oficiu, pentru a, stabili cine sunt deținătorii terenului și titlul în baza

căruia este exercitată detenția, care este entitatea juridică obligată să

soluționeze notificarea și, în funcție de aceasta, dacă restituirea în natură

este posibilă.

Nefondate sunt, în schimb, criticile

referitoare la faptul că reclamanții nu au făcut dovada preluării abuzive a

imobilului.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii proprietarii

imobilelor preluate abuziv de către stat, precum și moștenitorii acestora.

In ceea ce privește dovada preluării abuzive în

situația în care nu există dovada formală a preluării de către stat, dar există

dovezi că imobilul s-a regăsit în patrimoniul statului după data preluării și

în lipsa oricăror alte probe care să dovedească contrariul, operează prezumția

de preluare abuzivă.

Or, în mod corect au stabilit instanța de fond

și de apel că în cauză operează prezumția de preluare abuzivă, deoarece, cu

probele administrate în cauză, s-a dovedit că autorul reclamanților a fost

proprietarul imobilului, care, anterior anului 1989, a trecut în proprietatea

statului.

De altfel, la dosarul primei instanțe

există adresa nr. 4458 din 20 iulie 1990, prin care Primăria orașului Eforie

comunică reclamantului P.D. că imobilul a trecut în proprietatea statului în

temeiul prevederilor Decretului nr. 712/1966 și în baza Instrucțiunilor

Ministerului Finanțelor nr. 1549/1966.

Chiar dacă la dosar nu a fost depus

nici un înscris care să ateste preluarea în baza acestui act normativ, adresa

invocată atestă fără dubiu faptul că cel puțin din anul 1966 autorul

reclamanților a pierdut posesia asupra bunului solicitat prin notificare.

In această situație și în condițiile în

care nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi rămas în continuare în posesia

reclamanților sau că preluarea s-ar fi realizat în baza unui alt titlu, care ar

exclude imobilul de la aplicarea Legii nr. 10/2001, prezumția de preluare

abuzivă este pe deplin aplicabilă.

Față de cele arătate, se va admite

recursul declarat de pârâți, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi

trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La apel se vor administra toate probele

necesare în sensul celor arătate și se vor avea în vedere toate susținerile și

apărările părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții Primarul

orașului Eforie și Orașul Eforie, prin primar, împotriva deciziei nr. 78/C din

11 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează.

Trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 12 februarie 2009.