ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Constanța, reclamanții

V.F. și V.R.D. au solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului

Constanța, prin primar de a emite dispoziție motivată cu privire la notificarea

din 19 septembrie 2005, prin care au solicitat restituirea în natură sau prin

echivalent a terenului situat în Eforie Sud, Județul Constanța, trecut în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, astfel cum rezultă din

sentința civilă nr. 1541/1961 a fostului Tribunal Popular al orașului

Constanța.

Prin sentința civilă nr. 8019 din 6 septembrie 2006,

Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, iar prin

încheierea nr. 1137 din 21 decembrie 2006, Tribunalul Constanța, secția

contencios administrativ, a constatat natura civilă a cauzei și a trimis

dosarul la secția civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului

Constanța, secția civilă, sub nr. 1667/118/2007.

La data de 6 iunie 2008, reclamanții și-au precizat

acțiunea, în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul Constanța,

prin primar în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 961 din 1 septembrie 2008,

Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâtul

Municipiul Constanța, prin primar să emită dispoziție motivată cu privire la

măsurile reparatorii solicitate prin notificare, în ce privește imobilul situat

în Eforie Sud, în suprafață de 907 mp, lot 90, matricola 1167, reținând în

esență că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra

măsurilor reparatorii solicitate prin notificare în termen de 60 de zile.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 61/C din 25 februarie 2009, a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar.

În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel a

reținut că Municipiul Constanța, în calitate de unitate deținătoare,

reprezentat prin Primar, are calitate procesuală pasivă de a sta în proces

întrucât administrează domeniul privat, din care face parte și terenul

solicitat de reclamanți prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.

10/2001, notificare la care nu s-a răspuns prin decizie sau dispoziție

motivată.

Totodată, conform dispozițiilor art. 11 alin. (5) din

Legea nr. 213/1998, în litigiile referitoare la proprietate, unitățile

administrativ teritoriale, în speță municipiile, sunt reprezentate de

consiliile locale, care dau mandat scris în fiecare caz primarului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul

Municipiul Constanța care, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., formulează

următoarele critici:

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au soluționat

cauza ignorând procedura de citare cu pârâtul, în sensul că, deși reclamantul a

precizat acțiunea în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu

Municipiul Constanța, prin primar (fila 33, dosar fond), pentru toate termenele

de judecată a fost citată Primăria municipiului Constanța.

Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare Tribunalului Constanța, pentru a se stabili cadrul procesual corect.

În subsidiar, dacă se va trece peste acest motiv de recurs, invocă

excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Municipiului Constanța, cât

și a Primarului municipiului Constanța, întrucât nu au fost investiți cu o

notificare de către reclamant pentru a li se putea reține culpa de a nu

răspunde în termenul de 60 de zile, prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Notificarea la care face referire reclamantul vizează un

teren din Eforie Sus, este formulată în baza Legii nr. 247/2005 și comunicată

Primăriei Eforie la data de 19 septembrie 2005.

Este real că în dosarul judecătoriei se găsește și o altă

notificare, înregistrată la BEJ M.A., purtând data de 23 octombrie 2001, însă

nu s-a făcut dovada că această notificare a fost înregistrată la Primăria Constanța.

Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului și,

în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare,

iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de

pârâtul Municipiul Constanța, prin primar și admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâților.

A

nalizând hotărârea atacată în limitele criticilor

formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare, pentru următoarele considerente:

Prima critică formulată de recurent vizând

neîndeplinirea procedurii de citare la întrucât, deși reclamanții au precizat

acțiunea în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul

Constanța, prin primar, (fila 33, dosar fond) pentru toate termenele de

judecată a fost citată Primăria municipiului Constanța, este inadmisibilă,

întrucât este formulată

omisso medio

, fără să fi constituit motiv de

apel, astfel că el nu poate fi invocat pentru prima dată pe calea recursului.

În ce privește cea de-a doua

critică, în sensul că Municipiul Constanța nu are calitate procesuală pasivă,

aceasta este nefondată în considerarea următoarelor considerente:

În înțelesul reglementările legale, „unitatea

de

ținătoare” este fie entitatea cu personalitate

juridică care exercită, în numele statului, dreptul

de

proprietate publică sau privată asupra bunului care face obiectul Legii nr. 10/2001, fie entitatea care are înregistrat în

patrimoniul său un asemenea bun. Aceleași reglementări semnifică „entitatea

investită cu soluționarea notificării” ca fiind, după caz, unitatea

de

ținătoare sau persoana juridică abilitată

de

lege să soluționeze o notificare cu privire la un

bun care nu se află în patrimoniul său. Nu mai puțin, textele art. 3-5 din Legea nr. 10/2001 circumscriu sfera și

criteriile

de

identificare a „persoanelor

îndreptățite” la restituire potrivit procedurii prevăzute

de

această lege.

Rezultă că în concepția acestor reglementări raportul

de

drept procesual nu se poate lega valabil decât între

„entitatea investită cu soluționarea notificării” și „persoana îndreptățită”,

adică numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul

de

drept material reglementat de Legea nr. 10/2001 și dedus judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea

247/2005, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale,

restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor se face prin dispoziția

motivată a primarilor. Deși în forma inițială a Legii nr. 10/2001 legiuitorul a

înțeles că unitatea deținătoare era primăria [art. 20. alin. (3) în redactarea

inițială], după modificarea prin Legea 247/2005, unitatea deținătoare a fost

considerată ca fiind unitatea administrativ teritorială, în speță Municipiul

Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, sunt persoane juridice

de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile

administrativ teritoriale.

Aceste persoane juridice pot sta în

justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67

alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ.

În raport de aceste dispoziții,

Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la

restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al

legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ

teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana

îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.

În redactarea acestui text,

legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ

teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a

imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are

personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot

afla bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul

întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în

procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea

administrativ teritorială în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate

de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul fiind

abilitat să emită dispoziția motivată.

Pârâtul are obligația de a emite decizie

sau dispoziție motivată cu privire la notificarea din data de 23 octombrie

2001, înregistrată la BEJ M.A., chiar dacă aceasta a fost greșit îndreptată către

Primăria Eforie Sud, atât față de considerentele ce preced, dar și în raport de

dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa

inițială, potrivit cărora: „notificarea înregistrată face dovada deplină în

fața oricărei autorități, … a respectării termenului prevăzut la alin. (1) (nn:

de formulare a notificării), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea

care deține imobilul”.

Față de cele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin primar împotriva deciziei nr.

61/C din 25 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 ianuarie 2010.