ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanții V.F. și V.R.D. au solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului Constanța, prin primar de a emite dispoziție motivată cu privire la notificarea din 19 septembrie 2005, prin care au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului situat în Eforie Sud, Județul Constanța, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1541/1961 a fostului Tribunal Popular al orașului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 8019 din 6 septembrie 2006, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, iar prin încheierea nr. 1137 din 21 decembrie 2006, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ, a constatat natura civilă a cauzei și a trimis dosarul la secția civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. 1667/118/2007. La data de 6 iunie 2008, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul Constanța, prin primar în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 961 din 1 septembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul Constanța, prin primar să emită dispoziție motivată cu privire la măsurile reparatorii solicitate prin notificare, în ce privește imobilul situat în Eforie Sud, în suprafață de 907 mp, lot 90, matricola 1167, reținând în esență că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra măsurilor reparatorii solicitate prin notificare în termen de 60 de zile. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 61/C din 25 februarie 2009, a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar.

În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel a reținut că Municipiul Constanța, în calitate de unitate deținătoare, reprezentat prin Primar, are calitate procesuală pasivă de a sta în proces întrucât administrează domeniul privat, din care face parte și terenul solicitat de reclamanți prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare la care nu s-a răspuns prin decizie sau dispoziție motivată. Totodată, conform dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile referitoare la proprietate, unitățile administrativ teritoriale, în speță municipiile, sunt reprezentate de consiliile locale, care dau mandat scris în fiecare caz primarului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanța care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., formulează următoarele critici: Atât instanța de fond, cât și cea de apel au soluționat cauza ignorând procedura de citare cu pârâtul, în sensul că, deși reclamantul a precizat acțiunea în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu Municipiul Constanța, prin primar (fila 33, dosar fond), pentru toate termenele de judecată a fost citată Primăria municipiului Constanța. Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța, pentru a se stabili cadrul procesual corect. În subsidiar, dacă se va trece peste acest motiv de recurs, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Municipiului Constanța, cât și a Primarului municipiului Constanța, întrucât nu au fost investiți cu o notificare de către reclamant pentru a li se putea reține culpa de a nu răspunde în termenul de 60 de zile, prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Notificarea la care face referire reclamantul vizează un teren din Eforie Sus, este formulată în baza Legii nr. 247/2005 și comunicată Primăriei Eforie la data de 19 septembrie 2005. Este real că în dosarul judecătoriei se găsește și o altă notificare, înregistrată la BEJ M.A., purtând data de 23 octombrie 2001, însă nu s-a făcut dovada că această notificare a fost înregistrată la Primăria Constanța. Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

A nalizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Prima critică formulată de recurent vizând neîndeplinirea procedurii de citare la întrucât, deși reclamanții au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul Constanța, prin primar, (fila 33, dosar fond) pentru toate termenele de judecată a fost citată Primăria municipiului Constanța, este inadmisibilă, întrucât este formulată omisso medio , fără să fi constituit motiv de apel, astfel că el nu poate fi invocat pentru prima dată pe calea recursului.

În ce privește cea de-a doua critică, în sensul că Municipiul Constanța nu are calitate procesuală pasivă, aceasta este nefondată în considerarea următoarelor considerente: În înțelesul reglementările legale, „unitatea de ținătoare” este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată asupra bunului care face obiectul Legii nr. 10/2001, fie entitatea care are înregistrat în patrimoniul său un asemenea bun. Aceleași reglementări semnifică „entitatea investită cu soluționarea notificării” ca fiind, după caz, unitatea de ținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.

Nu mai puțin, textele art. 3-5 din Legea nr. 10/2001 circumscriu sfera și criteriile de identificare a „persoanelor îndreptățite” la restituire potrivit procedurii prevăzute de această lege. Rezultă că în concepția acestor reglementări raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între „entitatea investită cu soluționarea notificării” și „persoana îndreptățită”, adică numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material reglementat de Legea nr. 10/2001 și dedus judecății. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea 247/2005, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor se face prin dispoziția motivată a primarilor.

Deși în forma inițială a Legii nr. 10/2001 legiuitorul a înțeles că unitatea deținătoare era primăria [art. 20. alin. (3) în redactarea inițială], după modificarea prin Legea 247/2005, unitatea deținătoare a fost considerată ca fiind unitatea administrativ teritorială, în speță Municipiul Constanța. Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ teritoriale. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ. În raport de aceste dispoziții, Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. În redactarea acestui text, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul fiind abilitat să emită dispoziția motivată. Pârâtul are obligația de a emite decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea din data de 23 octombrie 2001, înregistrată la BEJ M.A., chiar dacă aceasta a fost greșit îndreptată către Primăria Eforie Sud, atât față de considerentele ce preced, dar și în raport de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa inițială, potrivit cărora: „notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități, … a respectării termenului prevăzut la alin. (1) (nn: de formulare a notificării), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul”.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin primar împotriva deciziei nr. 61/C din 25 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2010.