ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8528/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

4 noiembrie 2003 (expediată prin poștă la data de 31 octombrie 2003 conform

plicului de la fila 34 dosar fond) reclamanții: M.A.G., M.C.Z., M.M.V., M.C.N.,

M.M.S. și M.I.I., în contradictoriu cu Primăria orașului Eforie, reprezentat de

Primar, au formulat contestația împotriva Dispoziției nr. 456 din 23 septembrie

2003 emisă de Primarul orașului Eforie, comunicată la data de 2 octombrie 2003

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

– desființarea menționatei

dispoziții și

– obligarea Primăriei orașului

Eforie de a le soluționa notificarea înregistrată sub nr. 1961 din 8 august

2001 la Biroul Executorului Judecătoresc S.C.A. din Constanța, în sensul

restituirii în natură a imobilului notificat sau prin alte măsuri reparatorii

sau compensarea cu un alt teren echivalent ca suprafață și amplasament.

În subsidiar, reclamanții au

solicitat restituirea în natură a unei porțiuni din terenul notificat,

combinată cu plata de despăgubiri bănești calculate la valoarea de piață a

terenului pentru suprafața care s-ar aprecia că nu poate fi restituită în

natură.

În motivarea contestației,

reclamanții au arătat că terenul de 600 mp situat în orașul Eforie a aparținut

autorului lor, M.Ș., conform titlului de proprietate nr. 26 din 30 ianuarie

1926 emis de Ministerul Agriculturii și Domeniilor.

Au notificat Primăria orașului

Eforie pentru restituirea în natură a terenului, iar prin dispozițiile nr. 456

din 23 septembrie 2003 Primarul orașului Eforie le-a respins cererea cu

motivarea că terenul este afectat parțial de construcția restaurantului

„Splendid”, iar restul suprafeței face parte din domeniul public, propunându-se

ca valoare echivalentă a terenului imposibil de restituit și cuvenită

notificatorului, suma de 18.000 dolari SUA, reprezentând 30 dolari SUA/mp.

Reclamanta susține că primarul a

emis dispoziția fără a-i consulta, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 și fără a le da posibilitatea de a susține punctul lor de

vedere și că terenul, în proporție de 90% poate fi restituit în natură.

Au mai arătat că în privința

despăgubirilor, în varianta propusă de emitentul dispoziției, nu s-au respectat

prevederile pct. 10. 8. B din H.G. nr. 498/2003 care prevăd obligația de a

negocia cu persoana îndreptățită cuantumul acestora, fiind astfel privați de

dreptul legal de a opune valorii oferite de primărie o valoare rezultată

dintr-o expertiză tehnică.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 77 din 23 ianuarie 2004, a admis

excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei orașului Eforie și a

respins contestația reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane

lipsite de capacitate de folosință.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că Primăria orașului Eforie nu au capacitatea de a sta în proces

în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ. coroborate cu art. 19 și art. 91

din Legea nr. 215/2001, texte în baza cărora capacitate de folosință are orașul

Eforie, prin Primar.

Hotărârea primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, care, prin decizia nr.

424/C din 28 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs reclamanții invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenții-reclamanți susțin, în

esență, că au chemat în judecată Primăria orașului Eforie, prin Primar,

întrucât raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, (cum este și cazul în

speță) primarul este abilitat de lege în rezolvarea notificărilor prin emiterea

unei dispoziții motivate de restituire/despăgubire/respingere, nu în calitate

de reprezentant al comunei sau orașului (potrivit Legii nr. 215/2001) ci în

calitate de organ de conducere al Primăriei, potrivit pct. 20. 5 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

498/2003.

În această situație, în mod nelegal

ambele instanțe au reținut lipsa calității procesuale pasive a Primăriei

orașului Eforie.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Cererea introductivă de instanță,

întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, a fost

formulată împotriva Primăriei orașului Eforie, reprezentată prin Primar.

Instanța de fond cât și instanța de

apel și-au întemeiat soluția pe dispozițiile art. 4 C. proc. civ., ignorând

însă prevederile art. 42 din același cod conform cărora „Persoanele care nu au

exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate,

asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc

capacitatea sau organizarea lor.

Or, așa cum s-a arătat, Primăria

orașului Eforie a fost chemată în judecată prin Primar care este abilitat de

lege în mod expres pentru a reprezenta primăria în calitatea de organ de

conducere al acesteia. Art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede că:

„Primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice,

cu persoane fizice sau juridice comune sau străine, precum și în justiție”.

În speță, primul capăt de cerere îl

constituie desființarea Dispoziției nr. 456 din 23 septembrie 2003 emisă de Primarul

orașului Eforie. Este evident că raportat la acest capăt de cerere acțiunea

reclamanților nu putea fi îndreptată decât împotriva emitentului actului a

cărei desființare s-a solicitat, respectiv Primarul.

Celelalte două capete de cerere

privesc obligarea entității notificate, respectiv Primăria Eforie de a

soluționa notificarea așa cum ea a fost formulată. Deci și aici este vorba de

Primar, dar în calitatea lui de reprezentant al entității notificate, Primăria.

Drept urmare, cum în speță unitatea

deținătoare notificată potrivit legii este Primăria orașului Eforie, care este

și entitatea investită cu soluționarea notificării, iar Primarul orașului

Eforie este abilitat de lege în mod expres în acest sens pentru a reprezenta

primăria în calitate de organ de conducere al acesteia se constată că Primăria

orașului Eforie, prin Primar, are calitatea de a sta în judecată, instanțele

reținând greșit lipsa capacității de folosință.

De reținut, așadar, este că prin

prevederile Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003 coroborarea cu art. 42 C.

proc. civ., pentru situațiile ce intră sub incidența acestor acte normative,

primăriile capătă capacitate de folosință a drepturilor civile, fiind

considerate persoane juridice ce pot fi notificate.

Ca atare, în raport de considerentele

expuse și având în vedere că procesul s-a soluționat pe excepție, fără a se

intra în cercetarea fondului, recursul declarat în cauză va fi admis în baza

art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. și se vor casa atât decizia instanței

de apel cât și sentința primei instanțe și se va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții M.A.G., M.C.Z., M.M.V., M.C.N., M.M.S. și M.I.I.

Casează decizia civilă nr. 424/C din

28 aprilie 2004 a Curții de Apel Constanța precum și sentința civilă nr. 77 din

23 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanța și trimite cauza spre rejudecare

Tribunalului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2005.