ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8528/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2003 (expediată prin poștă la data de 31 octombrie 2003 conform plicului de la fila 34 dosar fond) reclamanții: M.A.G., M.C.Z., M.M.V., M.C.N., M.M.S. și M.I.I., în contradictoriu cu Primăria orașului Eforie, reprezentat de Primar, au formulat contestația împotriva Dispoziției nr. 456 din 23 septembrie 2003 emisă de Primarul orașului Eforie, comunicată la data de 2 octombrie 2003 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: – desființarea menționatei dispoziții și – obligarea Primăriei orașului Eforie de a le soluționa notificarea înregistrată sub nr. 1961 din 8 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc S.C.A.

din Constanța, în sensul restituirii în natură a imobilului notificat sau prin alte măsuri reparatorii sau compensarea cu un alt teren echivalent ca suprafață și amplasament. În subsidiar, reclamanții au solicitat restituirea în natură a unei porțiuni din terenul notificat, combinată cu plata de despăgubiri bănești calculate la valoarea de piață a terenului pentru suprafața care s-ar aprecia că nu poate fi restituită în natură. În motivarea contestației, reclamanții au arătat că terenul de 600 mp situat în orașul Eforie a aparținut autorului lor, M.Ș., conform titlului de proprietate nr. 26 din 30 ianuarie 1926 emis de Ministerul Agriculturii și Domeniilor.

Au notificat Primăria orașului Eforie pentru restituirea în natură a terenului, iar prin dispozițiile nr. 456 din 23 septembrie 2003 Primarul orașului Eforie le-a respins cererea cu motivarea că terenul este afectat parțial de construcția restaurantului „Splendid”, iar restul suprafeței face parte din domeniul public, propunându-se ca valoare echivalentă a terenului imposibil de restituit și cuvenită notificatorului, suma de 18.000 dolari SUA, reprezentând 30 dolari SUA/mp. Reclamanta susține că primarul a emis dispoziția fără a-i consulta, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și fără a le da posibilitatea de a susține punctul lor de vedere și că terenul, în proporție de 90% poate fi restituit în natură.

Au mai arătat că în privința despăgubirilor, în varianta propusă de emitentul dispoziției, nu s-au respectat prevederile pct. 10. 8. B din H.G. nr. 498/2003 care prevăd obligația de a negocia cu persoana îndreptățită cuantumul acestora, fiind astfel privați de dreptul legal de a opune valorii oferite de primărie o valoare rezultată dintr-o expertiză tehnică. Fiind astfel investit, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 77 din 23 ianuarie 2004, a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei orașului Eforie și a respins contestația reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Primăria orașului Eforie nu au capacitatea de a sta în proces în raport de prevederile art. 41 C. proc.

civ. coroborate cu art. 19 și art. 91 din Legea nr. 215/2001, texte în baza cărora capacitate de folosință are orașul Eforie, prin Primar. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, care, prin decizia nr. 424/C din 28 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin, în esență, că au chemat în judecată Primăria orașului Eforie, prin Primar, întrucât raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, (cum este și cazul în speță) primarul este abilitat de lege în rezolvarea notificărilor prin emiterea unei dispoziții motivate de restituire/despăgubire/respingere, nu în calitate de reprezentant al comunei sau orașului (potrivit Legii nr. 215/2001) ci în calitate de organ de conducere al Primăriei, potrivit pct. 20. 5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003. În această situație, în mod nelegal ambele instanțe au reținut lipsa calității procesuale pasive a Primăriei orașului Eforie.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Cererea introductivă de instanță, întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, a fost formulată împotriva Primăriei orașului Eforie, reprezentată prin Primar. Instanța de fond cât și instanța de apel și-au întemeiat soluția pe dispozițiile art. 4 C. proc. civ., ignorând însă prevederile art. 42 din același cod conform cărora „Persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor. Or, așa cum s-a arătat, Primăria orașului Eforie a fost chemată în judecată prin Primar care este abilitat de lege în mod expres pentru a reprezenta primăria în calitatea de organ de conducere al acesteia.

Art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede că: „Primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice comune sau străine, precum și în justiție”. În speță, primul capăt de cerere îl constituie desființarea Dispoziției nr. 456 din 23 septembrie 2003 emisă de Primarul orașului Eforie. Este evident că raportat la acest capăt de cerere acțiunea reclamanților nu putea fi îndreptată decât împotriva emitentului actului a cărei desființare s-a solicitat, respectiv Primarul. Celelalte două capete de cerere privesc obligarea entității notificate, respectiv Primăria Eforie de a soluționa notificarea așa cum ea a fost formulată. Deci și aici este vorba de Primar, dar în calitatea lui de reprezentant al entității notificate, Primăria.

Drept urmare, cum în speță unitatea deținătoare notificată potrivit legii este Primăria orașului Eforie, care este și entitatea investită cu soluționarea notificării, iar Primarul orașului Eforie este abilitat de lege în mod expres în acest sens pentru a reprezenta primăria în calitate de organ de conducere al acesteia se constată că Primăria orașului Eforie, prin Primar, are calitatea de a sta în judecată, instanțele reținând greșit lipsa capacității de folosință. De reținut, așadar, este că prin prevederile Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003 coroborarea cu art. 42 C. proc. civ., pentru situațiile ce intră sub incidența acestor acte normative, primăriile capătă capacitate de folosință a drepturilor civile, fiind considerate persoane juridice ce pot fi notificate.

Ca atare, în raport de considerentele expuse și având în vedere că procesul s-a soluționat pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, recursul declarat în cauză va fi admis în baza art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. și se vor casa atât decizia instanței de apel cât și sentința primei instanțe și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.A.G., M.C.Z., M.M.V., M.C.N., M.M.S. și M.I.I. Casează decizia civilă nr. 424/C din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Constanța precum și sentința civilă nr. 77 din 23 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanța și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2005.