ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2916/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1830 din 22 septembrie 2006 a respins acțiunea formulată la 23 mai 2006 de reclamantul P.N.D. prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 145 din 11 aprilie 2006 emisă de Primăria orașului Eforie Nord, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală. Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 12 din 17 ianuarie 2007 completată cu încheierea din 7 martie 2007 de îndreptare a erorii materiale, a admis apelul reclamantului și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, constatând că pârâta are calitate procesuală în cauză.

Ca urmare, Tribunalul Constanța, primind cauza spre rejudecare prin sentința civilă nr. 1948 din 6 noiembrie 2007 a admis acțiunea în contradictoriu, cu pârâții Primăria și Primarul orașului Constanța a anulat dispoziția nr. 145/2006 și a obligat pârâții să restituie în natură reclamantului imobilul în suprafață de 540 mp situat în intravilanul orașului Eforie Nord între calea ferată și băile reci (lotul 987 din Parcela Eforia Spitalelor Civile delimitat în punctele 12 – 13 – 14 – 15 din anexa I, la documentația topo – cadastrală întocmită de ing. C.C.C. în martie 2006. În esență s-a reținut în motivarea acestei soluții, că în mod greșit s-a respins pentru lipsă de calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a notificării formulate de petent.

Terenul a fost dobândit în proprietate de I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5287din 25 februarie 1927 încheiat cu Eforia Spitalelor (lotul cu nr. 987 în suprafață de 540 mp), suprafață ce figurează în evidențele fiscale ale orașului începând cu anul 1940. Succesoarea lui D.I. este I.K. iar după decesul acesteia, succesiunea a fost preluată de fiul P.N.D. și fiica P.D.M.S. (conform certificatului de moștenitor nr. 1469 din 16 octombrie 1986). Prin declarația autentificată la nr. 2975 din 23 august 2005 P.D.M.S. a cedat în favoarea fratelui său toate drepturile legate de revendicarea averii imobiliare ce a aparținut defunctei lor mame. S-a constatat că reclamantul beneficiază de regulile de reparație instituite de Legea nr. 10/2001 în virtutea disp.

art. 4 alin. (2) și (4). Nu s-a primit apărarea pârâtei, potrivit căreia dreptul de proprietate ar fi fost pierdut de I.D., prin neplata tuturor ratelor și neîndeplinirea obligației de construire stabilite prin contract. În raport de dispozițiile art. 3 din contractul încheiat între I.D., și E.S.C. București au fost instituite o serie de sancțiuni pentru cazul nerespectării clauzelor contractuale de către cumpărător, însă potrivit art. 10 din același contract aplicarea sancțiunilor era un drept exclusiv al vânzătorului, care nu s-a dovedit că s-ar fi prevalat de clauzele inserate în contract și ar fi procedat la vânzarea prin licitație publică a imobilului prevăzută de art. 3 din contract în caz de neplată a vreuneia din ratele stabilite, la termenele fixate.

S-a mai considerat excesiv a se pretinde reclamantului depunerea chitanțelor doveditoare a achitării ratelor din perioada 1927 – 1928, păstrarea și transmiterea unor asemenea înscrisuri fiind greu dacă nu imposibil de realizat într-un timp atât de îndelungat. Cât privește clauza de reziliere a contractului (neridicarea construcției pentru care s-a încheiat vânzarea terenului), s-a reținut din adresa Consiliului Popular Regional Constanța, Secțiunea Arhitectură și Sistematizare (nr. 51524 din 13 noiembrie 1958 că parcela 987 în suprafață de 540 mp situată în Stațiunea Eforie Nord este neconstruită deoarece planurile de sistematizare se află într-o zonă verde.

În raport de aceste documente s-a reținut că nu se poate vorbi de o neexecutare culpabilă a obligației de construire și ca urmare nu a operat pactul comisoriu inserat în contract și nu s-a dovedit nici că vânzătorul creditor și-ar fi manifestat expres și neîndoielnic voința de a da eficiență pactului comisoriu, din contră, cumpărătorul a continuat să figureze ca proprietar în evidențele oficiale ale autorității locale mult timp după ce au expirat termenele prevăzute în contract pentru îndeplinirea obligațiilor. S-a constatat că preluarea imobilului din proprietatea fostului proprietar a fost abuzivă, actele normative în vigoare ocroteau proprietatea, o asemenea preluare neputând fi făcută decât prin expropriere pentru realizarea unor lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri sau, în cazul de speță, prin scoaterea bunului la vânzare prin licitație publică.

S-a apreciat astfel că în cauză operează prezumția unei preluări fără titlu în proprietatea statului în perioada de referire a Legii nr. 10/2001, fără întocmirea vreunei formalități care să constate această preluare și, ca urmare, reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii. La stabilirea modalității de reparație s-au avut în vedere documente din care rezultă amplasarea terenului și faptul că el nu este supus înstrăinării sau concesiunii nu este ocupat de construcții fiindu-i afectate de domeniul public latura din sud pe o adâncime de 9 m. S-a reținut și din concluziile raportului de expertiză că nu există impedimente la restituirea terenului în natură. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 243/C din 19 octombrie 2009 a respins apelul pârâtei ca nefondat.

Analizând criticile formulate împotriva instanței de fond instanța de apel a reținut în esență următoarele: S-a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale cât privește efectele clauzei rezolutorii inserate în contract sub forma pactului comisoriu de gradul IV. Acest contract nu se putea rezilia de drept ci numai în virtutea unui act juridic al vânzătorului. S-a apreciat corect că în cauză a avut loc o preluare nelegală, jurisprudența constantă în aplicarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (dispoziție preluată în pct. 2 din Normele metodologice) excluzând împrejurarea că ar exista în sarcina notificatorului vreo obligație procesuală de a proba modul de preluare a bunului în patrimoniul statului.

Solicitantul este ținut să probeze, pe cât posibil, existența dreptului nu și actul normativ în temeiul căruia a pierdut posesia. Statul (prin entitățile sale )fiind cel ținut să dovedească titlul în virtutea căruia deține bunul în mod valabil. S-a apreciat astfel că trimiterea la art. 23.1 lit. c) din Normele metodologice aprobate de H.G. nr. 250/1997 nu este justificată deoarece deși se prevede o obligație generală de probă pentru petent care pretinde dreptul, același act normativ în teza ultimă a textului invocat , instituie o prezumție relativă de preluare abuzivă pentru cazul când nu se poate face dovada formală a preluării imobilului de către stat. Ca urmare, chiar dacă în considerentele sentinței au fost reținute elemente care nu fac trimitere expresă la susținerile părților s-a constat că sentința a dat o dezlegare corectă și legală situației deduse judecății.

Din expertiza tehnică efectuată în apel s-a reținut că imobilul se află la 30 de metri de axa căii ferate, imobilul aflându-se plasat în exteriorul zonei de siguranță a căii ferate, astfel cum a fost definită prin art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998 iar cât privește zona de protecție reglementată prin art. 29 alin. (4) din același act normativ, aceasta nu exclude existența unor construcții sau efectuarea unor lucrări edilitare ci presupune doar notificarea proprietarilor asupra limitei concrete a acestei zone în fiecare caz particular și respectarea reglementărilor emise de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor.

S-a reținut din înscrisurile administrate că nu s-a probat existența pe teren a unor construcții cu caracter definitiv care să-l afecteze fie și în parte, iar existența unei autorizații de construcție pentru derularea programului de reparații capitale la obiectivele unității sanitare (Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord) nu exclude aplicarea măsurii reparatorii cu caracter prevalent în accepțiunea Legii nr. 10/2001, situația de fapt neînscriindu-se în sintagma teren ocupat prevăzută de art. 10 din lege. S-a mai reținut că restituirea în natură este posibilă și justificată de rațiunea respectării dreptului de proprietate al petentului fiind conformă cu jurisprudența C.E.D.O.

și impusă și de realitatea, atestată de autoritățile locale, că nu există posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent. 3. Recursul Împotriva deciziei Curții de Apel recurenta Primăria orașului Eforie Nord a declarat recurs. În drept a fost invocat motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a considerat că soluția de respingere a apelului este nelegală pentru următoarele aspecte greșit apreciate: - reclamantul are calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 deși nu s-au făcut asemenea dovezi în cauză întrucât reclamantul care este nepotul proprietarului nu a dovedit că restul de plată (după achitarea avansului de 16.200 lei) prevăzut în rate pentru următorii patru ani 1925 – 1928, ar fi fost achitat ceea ce face să nu se fi transmis dreptul de proprietate asupra terenului, în mod valabil (lotul fiind vândut pentru ridicarea unei clădiri); - aprecierea că terenul a intrat abuziv în proprietatea statului ca urmare a unei prezumții relative, deși simpla aflare a terenului în posesia orașului Eforie nu este suficientă pentru a justifica argumentația instanței în preluarea nelegală; sub acest aspect s-a făcut o greșită apreciere a art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

250/2007 și a pct. 1 lit. e) din aceleași Norme potrivit cu care „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu art. 1 lit. a) și art. 23 din lege iar prezumția relativă de preluare abuzivă se naște numai în condițiile în care prin înscrisuri rezultă că bunul a fost preluat de stat în una din modalitățile indicate de art. 2 din Legea nr. 10/2001; - restituirea în natură a imobilului s-a făcut cu ignorarea adresei nr. 13248 din 3 iunie 2009 a Direcției Administrare Publică Locală din cadrul Primăriei Orașului Eforie Nord, în sensul că platforma betonată și gardul se află în incinta Pavilionului „Băi Reci” a Spitalului și în favoarea unității sanitare fiind eliberată o autorizație de construcție pentru reparații capitale lotul făcând parte din domeniul public.

4. Analiza instanței de recurs Examinând criticile formulate prin motivul de recurs invocat în raport de concluziile deciziei atacate și având în vedere situația de fapt și de drept stabilită în cauză se constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a se respinge pentru considerentele de mai jos. În primul rând este de observat că recurenta nu aduce argumente care să infirme sau să contrazică argumentele și explicațiile date de instanță în analizarea motivelor de apel, fiind reluate aceleași critici ca în apel. Din textul invocat și redat de recurent, art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă clar că ceea ce se cere a fi dovedit este dreptul de proprietate la momentul deposedării și calitatea petentului fie de proprietar, fie de urmaș al proprietarului.

Textul nu lasă loc de interpretare fiind foarte precis și prezumția relativă de care chiar textul vorbește este instituită tocmai pentru a complini situațiile în care nu se pot face dovezi cât privește modalitatea de preluare a bunului, această din urmă dovadă căzând în sarcina entității deținătoare ca răspuns la dovezile produse de petent pentru proprietatea pe care o solicită. Este ilogică și total opusă scopului urmărit de legiuitor susținerea recurentului că prezumția ar opera („s-ar naște”) numai după dovedirea - prin înscrisuri colaterale - că bunul a fost preluat de stat printr-una din modalitățile indicate în art. 2 din Legea nr. 10/2001. În ipoteza în care s-ar produce asemenea înscrisuri, dovada se complinește prin mijlocul de probă respectiv, o atare dovadă excluzând prezumția legală care la rândul ei este un mijloc de probă.

Cât privește dreptul de proprietate în mod corect s-a considerat că reclamantul a produs această probă, titlul de proprietate pentru autorul său fiind contractul de vânzare-cumpărare în virtutea căruia cumpărătorul a plătit un avans și ulterior rate anuale și respectiv vânzătorul a predat bunul vândut, un teren de 540 mp. Analiza făcută de instanță cât privește neintervenția rezilierii contractului prin simplul fapt al menționării în contract a unor clauze a căror nerespectare conducea la reziliere este corectă și în conformitate cu efectele legale prevăzute de Codul civil, pentru convenții (art. 969), pactele comisorii (art. 1365-1370), perfectarea vânzării (art. 1294- 1295).Această interpretare rezultă și se impune și din art. 970-971 C. civ.

Ca urmare orice imperfecțiune sau lipsă de efecte juridice cu referire la titlurile de proprietate, potrivit regulii prevăzute de art. 1169 C. civ., trebuie probată de cel ce pretinde această împrejurare, situație neîmplinită în cauza de față de pârâtă. Nici critica referitoare la modalitatea de realizare a reparației dispusă prin restituirea în natură, nu poate fi primită. Instanțele au aplicat în mod corect regula generală instituită de Legea nr. 10/2001 în sensul că restituirea se face în principal în natură. Imobilul (parcela nr. 987 de 540 mp), a fost individualizat atât prin documentele existente la dosar, printre ele și cele emanând de la pârâtă, cât și prin constatările expertului ing.

E.B. în sensul că se află situat în stațiunea Eforie Nord între calea ferată și activul „Băi Reci ce se află în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie conform planului de situație”. În acest sens sunt adresa nr. 12033 din 25 iulie 2006 emisă de Consiliul Local al Orașului Eforie – Direcția Administrarea domeniului public și privat (aflată la fila 185 din dosarul Curții de Apel) și din adresa nr. 734 din 5 iulie 2007 (fila 186 în același dosar) din care rezultă că terenul din parcela în discuție nu este constituit în domeniul public. Nici expertul și nici pârâta prin probele administrate nu au indicat că pe terenul în discuție, abuziv preluat de stat, s-ar afla elemente de construcție amenajări sau amplasări care să facă imposibil restituirea acestuia în natură.

Împrejurarea că există o autorizație de construcție care permite unității sanitare (aflate în vecinătatea terenului) să execute lucrări de reparații generale - emisă în anul 2008, față de contestația reclamantului formulată la 23 mai 2006 și îndreptată împotriva unei dispoziții care a soluționat la 11 mai 2006 o notificare de restituire a unui teren, notificare adresată Primăriei în 5 octombrie 2001, apare evident ca lipsită de importanță și fără de legătură cu cauza dedusă judecății. Pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Primăria Orașului Eforie împotriva deciziei 243/C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.