ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2916/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2916/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului de față, constată următoarele:

1.

Instanța de fond

Tribunalul Constanța prin sentința

civilă nr. 1830 din 22 septembrie 2006 a respins acțiunea formulată la 23 mai 2006

de reclamantul P.N.D. prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 145 din 11

aprilie 2006 emisă de Primăria orașului Eforie Nord, ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.

Curtea de Apel Constanța prin

decizia civilă nr. 12 din 17 ianuarie 2007 completată cu încheierea din 7

martie 2007 de îndreptare a erorii materiale, a admis apelul reclamantului și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, constatând că pârâta are

calitate procesuală în cauză.

Ca urmare, Tribunalul Constanța,

primind cauza spre rejudecare prin sentința civilă nr. 1948 din 6 noiembrie 2007

a admis acțiunea în contradictoriu, cu pârâții Primăria și Primarul orașului

Constanța a anulat dispoziția nr. 145/2006 și a obligat pârâții să restituie în

natură reclamantului imobilul în suprafață de 540 mp situat în intravilanul

orașului Eforie Nord între calea ferată și băile reci (lotul 987 din Parcela

Eforia Spitalelor Civile delimitat în punctele 12 – 13 – 14 – 15 din anexa I,

la documentația topo – cadastrală întocmită de ing. C.C.C. în martie 2006.

În esență s-a reținut în motivarea

acestei soluții, că în mod greșit s-a respins pentru lipsă de calitate de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a notificării formulate de petent.

Terenul a fost dobândit în

proprietate de I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5287din 25

februarie 1927 încheiat cu Eforia Spitalelor (lotul cu nr. 987 în suprafață de

540 mp), suprafață ce figurează în evidențele fiscale ale orașului începând cu

anul 1940.

Succesoarea lui D.I. este I.K. iar

după decesul acesteia, succesiunea a fost preluată de fiul P.N.D. și fiica P.D.M.S.

(conform certificatului de moștenitor nr. 1469 din 16 octombrie 1986).

Prin declarația autentificată la nr.

2975 din 23 august 2005 P.D.M.S. a cedat în favoarea fratelui său toate

drepturile legate de revendicarea averii imobiliare ce a aparținut defunctei

lor mame.

S-a constatat că reclamantul

beneficiază de regulile de reparație instituite de Legea nr. 10/2001 în

virtutea disp. art. 4 alin. (2) și (4).

Nu s-a primit apărarea pârâtei,

potrivit căreia dreptul de proprietate ar fi fost pierdut de I.D., prin neplata

tuturor ratelor și neîndeplinirea obligației de construire stabilite prin

contract. În raport de dispozițiile art. 3 din contractul încheiat între I.D.,

și E.S.C. București au fost instituite o serie de sancțiuni pentru cazul nerespectării

clauzelor contractuale de către cumpărător, însă potrivit art. 10 din același

contract aplicarea sancțiunilor era un drept exclusiv al vânzătorului, care nu

s-a dovedit că s-ar fi prevalat de clauzele inserate în contract și ar fi

procedat la vânzarea prin licitație publică a imobilului prevăzută de art. 3

din contract în caz de neplată a vreuneia din ratele stabilite, la termenele

fixate.

S-a mai considerat excesiv a se

pretinde reclamantului depunerea chitanțelor doveditoare a achitării ratelor

din perioada 1927 – 1928, păstrarea și transmiterea unor asemenea înscrisuri

fiind greu dacă nu imposibil de realizat într-un timp atât de îndelungat.

Cât privește clauza de reziliere a

contractului (neridicarea construcției pentru care s-a încheiat vânzarea

terenului), s-a reținut din adresa Consiliului Popular Regional Constanța,

Secțiunea Arhitectură și Sistematizare (nr. 51524 din 13 noiembrie 1958 că

parcela 987 în suprafață de 540 mp situată în Stațiunea Eforie Nord este

neconstruită deoarece planurile de sistematizare se află într-o zonă verde.

În raport de aceste documente s-a

reținut că nu se poate vorbi de o neexecutare culpabilă a obligației de

construire și ca urmare nu a operat pactul comisoriu inserat în contract și nu

s-a dovedit nici că vânzătorul creditor și-ar fi manifestat expres și

neîndoielnic voința de a da eficiență pactului comisoriu, din contră,

cumpărătorul a continuat să figureze ca proprietar în evidențele oficiale ale

autorității locale mult timp după ce au expirat termenele prevăzute în contract

pentru îndeplinirea obligațiilor.

S-a constatat că preluarea

imobilului din proprietatea fostului proprietar a fost abuzivă, actele

normative în vigoare ocroteau proprietatea, o asemenea preluare neputând fi

făcută decât prin expropriere pentru realizarea unor lucrări de interes obștesc

și cu plata unei juste despăgubiri sau, în cazul de speță, prin scoaterea

bunului la vânzare prin licitație publică.

S-a apreciat astfel că în cauză

operează prezumția unei preluări fără titlu în proprietatea statului în

perioada de referire a Legii nr. 10/2001, fără întocmirea vreunei formalități

care să constate această preluare și, ca urmare, reclamantului i se cuvin

măsuri reparatorii.

La stabilirea modalității de

reparație s-au avut în vedere documente din care rezultă amplasarea terenului

și faptul că el nu este supus înstrăinării sau concesiunii nu este ocupat de

construcții fiindu-i afectate de domeniul public latura din sud pe o adâncime

de 9 m. S-a reținut și din concluziile raportului de expertiză că nu există

impedimente la restituirea terenului în natură.

2.

Instanța de apel

Curtea de Apel Constanța prin

decizia nr. 243/C din 19 octombrie 2009 a respins apelul pârâtei ca nefondat.

Analizând criticile formulate

împotriva instanței de fond instanța de apel a reținut în esență următoarele:

S-a făcut o corectă aplicare a

prevederilor legale cât privește efectele clauzei rezolutorii inserate în

contract sub forma pactului comisoriu de gradul IV. Acest contract nu se putea

rezilia de drept ci numai în virtutea unui act juridic al vânzătorului.

S-a apreciat corect că în cauză a

avut loc o preluare nelegală, jurisprudența constantă în aplicarea art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 (dispoziție preluată în pct. 2 din Normele

metodologice) excluzând împrejurarea că ar exista în sarcina notificatorului

vreo obligație procesuală de a proba modul de preluare a bunului în patrimoniul

statului. Solicitantul este ținut să probeze, pe cât posibil, existența

dreptului nu și actul normativ în temeiul căruia a pierdut posesia. Statul

(prin entitățile sale )fiind cel ținut să dovedească titlul în virtutea căruia

deține bunul în mod valabil.

S-a apreciat astfel că trimiterea la

art. 23.1 lit. c) din Normele metodologice aprobate de H.G. nr. 250/1997 nu

este justificată deoarece deși se prevede o obligație generală de probă pentru

petent care pretinde dreptul, același act normativ în teza ultimă a textului invocat

, instituie o prezumție relativă de preluare abuzivă pentru cazul când nu se

poate face dovada formală a preluării imobilului de către stat.

Ca urmare, chiar dacă în

considerentele sentinței au fost reținute elemente care nu fac trimitere

expresă la susținerile părților s-a constat că sentința a dat o dezlegare

corectă și legală situației deduse judecății.

Din expertiza tehnică efectuată în

apel s-a reținut că imobilul se află la 30 de metri de axa căii ferate,

imobilul aflându-se plasat în exteriorul zonei de siguranță a căii ferate,

astfel cum a fost definită prin art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998 iar cât

privește zona de protecție reglementată prin art. 29 alin. (4) din același act

normativ, aceasta nu exclude existența unor construcții sau efectuarea unor

lucrări edilitare ci presupune doar notificarea proprietarilor asupra limitei

concrete a acestei zone în fiecare caz particular și respectarea

reglementărilor emise de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor.

S-a reținut din înscrisurile

administrate că nu s-a probat existența pe teren a unor construcții cu caracter

definitiv care să-l afecteze fie și în parte, iar existența unei autorizații de

construcție pentru derularea programului de reparații capitale la obiectivele

unității sanitare (Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și

Balneologie Eforie Nord) nu exclude aplicarea măsurii reparatorii cu caracter

prevalent în accepțiunea Legii nr. 10/2001, situația de fapt neînscriindu-se în

sintagma teren ocupat prevăzută de art. 10 din lege.

S-a mai reținut că restituirea în natură

este posibilă și justificată de rațiunea respectării dreptului de proprietate

al petentului fiind conformă cu jurisprudența C.E.D.O. și impusă și de realitatea,

atestată de autoritățile locale, că nu există posibilitatea acordării de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Împotriva deciziei Curții de Apel

recurenta Primăria orașului Eforie Nord a declarat recurs.

În drept a fost invocat motivul

prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a considerat că soluția de

respingere a apelului este nelegală pentru următoarele aspecte greșit

apreciate:

- reclamantul are calitate de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 deși nu s-au făcut asemenea

dovezi în cauză întrucât reclamantul care este nepotul proprietarului nu a

dovedit că restul de plată (după achitarea avansului de 16.200 lei) prevăzut în

rate pentru următorii patru ani 1925 – 1928, ar fi fost achitat ceea ce face să

nu se fi transmis dreptul de proprietate asupra terenului, în mod valabil

(lotul fiind vândut pentru ridicarea unei clădiri);

- aprecierea că terenul a intrat

abuziv în proprietatea statului ca urmare a unei prezumții relative, deși

simpla aflare a terenului în posesia orașului Eforie nu este suficientă pentru

a justifica argumentația instanței în preluarea nelegală; sub acest aspect s-a

făcut o greșită apreciere a art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. 250/2007 și a pct. 1 lit. e)

din aceleași Norme potrivit cu care „sarcina probei proprietății, a deținerii

legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană

îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul în

conformitate cu art. 1 lit. a) și art. 23 din lege iar prezumția relativă de

preluare abuzivă se naște numai în condițiile în care prin înscrisuri rezultă

că bunul a fost preluat de stat în una din modalitățile indicate de art. 2 din

Legea nr. 10/2001;

- restituirea în natură a imobilului

s-a făcut cu ignorarea adresei nr. 13248 din 3 iunie 2009 a Direcției Administrare

Publică Locală din cadrul Primăriei Orașului Eforie Nord, în sensul că

platforma betonată și gardul se află în incinta Pavilionului „Băi Reci” a

Spitalului și în favoarea unității sanitare fiind eliberată o autorizație de

construcție pentru reparații capitale lotul făcând parte din domeniul public.

Examinând criticile formulate prin

motivul de recurs invocat în raport de concluziile deciziei atacate și având în

vedere situația de fapt și de drept stabilită în cauză se constată că acestea

sunt nefondate, recursul urmând a se respinge pentru considerentele de mai jos.

În primul rând este de observat că

recurenta nu aduce argumente care să infirme sau să contrazică argumentele și

explicațiile date de instanță în analizarea motivelor de apel, fiind reluate

aceleași critici ca în apel.

Din textul invocat și redat de

recurent, art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 3 alin.

(1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă clar că ceea ce

se cere a fi dovedit este dreptul de proprietate la momentul deposedării și calitatea

petentului fie de proprietar, fie de urmaș al proprietarului.

Textul nu lasă loc de interpretare

fiind foarte precis și prezumția relativă de care chiar textul vorbește este

instituită tocmai pentru a complini situațiile în care nu se pot face dovezi

cât privește modalitatea de preluare a bunului, această din urmă dovadă căzând

în sarcina entității deținătoare ca răspuns la dovezile produse de petent

pentru proprietatea pe care o solicită.

Este ilogică și total opusă scopului

urmărit de legiuitor susținerea recurentului că prezumția ar opera („s-ar

naște”) numai după dovedirea - prin înscrisuri colaterale - că bunul a fost

preluat de stat printr-una din modalitățile indicate în art. 2 din Legea nr.

10/2001.

În ipoteza în care s-ar produce

asemenea înscrisuri, dovada se complinește prin mijlocul de probă respectiv, o

atare dovadă excluzând prezumția legală care la rândul ei este un mijloc de

probă.

Cât privește dreptul de proprietate

în mod corect s-a considerat că reclamantul a produs această probă, titlul de

proprietate pentru autorul său fiind contractul de vânzare-cumpărare în

virtutea căruia cumpărătorul a plătit un avans și ulterior rate anuale și

respectiv vânzătorul a predat bunul vândut, un teren de 540 mp.

Analiza făcută de instanță cât

privește neintervenția rezilierii contractului prin simplul fapt al menționării

în contract a unor clauze a căror nerespectare conducea la reziliere este

corectă și în conformitate cu efectele legale prevăzute de Codul civil, pentru

convenții (art. 969), pactele comisorii (art. 1365-1370), perfectarea vânzării

(art. 1294- 1295).Această interpretare rezultă și se impune și din art. 970-971

C. civ. Ca urmare orice imperfecțiune sau lipsă de efecte juridice cu referire la

titlurile de proprietate, potrivit regulii prevăzute de art. 1169 C. civ., trebuie probată de cel ce pretinde această împrejurare, situație neîmplinită în cauza

de față de pârâtă.

Nici critica referitoare la

modalitatea de realizare a reparației dispusă prin restituirea în natură, nu poate

fi primită.

Instanțele au aplicat în mod corect

regula generală instituită de Legea nr. 10/2001 în sensul că restituirea se

face în principal în natură.

Imobilul (parcela nr. 987 de 540 mp),

a fost individualizat atât prin documentele existente la dosar, printre ele și

cele emanând de la pârâtă, cât și prin constatările expertului ing. E.B. în

sensul că se află situat în stațiunea Eforie Nord între calea ferată și activul

„Băi Reci ce se află în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare Medicină

Fizică și Balneologie conform planului de situație”. În acest sens sunt adresa

nr. 12033 din 25 iulie 2006 emisă de Consiliul Local al Orașului Eforie –

Direcția Administrarea domeniului public și privat (aflată la fila 185 din

dosarul Curții de Apel) și din adresa nr. 734 din 5 iulie 2007 (fila 186 în

același dosar) din care rezultă că terenul din parcela în discuție nu este

constituit în domeniul public.

Nici expertul și nici pârâta prin

probele administrate nu au indicat că pe terenul în discuție, abuziv preluat de

stat, s-ar afla elemente de construcție amenajări sau amplasări care să facă

imposibil restituirea acestuia în natură.

Împrejurarea că există o autorizație

de construcție care permite unității sanitare (aflate în vecinătatea terenului)

să execute lucrări de reparații generale - emisă în anul 2008, față de

contestația reclamantului formulată la 23 mai 2006 și îndreptată împotriva unei

dispoziții care a soluționat la 11 mai 2006 o notificare de restituire a unui

teren, notificare adresată Primăriei în 5 octombrie 2001, apare evident ca

lipsită de importanță și fără de legătură cu cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele arătate în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul

pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul

pârâtei Primăria Orașului Eforie împotriva deciziei 243/C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai

2010.