ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 832/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 832/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 11 octombrie 2006, reclamanții

Ș.G. și Ș.A. au chemat în judecată pe pârâtul P.O. Eforie și au solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea

dispoziției nr. 361 din 08 septembrie 2006 emisă de pârât și să-l oblige la

restituirea în natură a terenului în suprafață de 300 mp. aferent Vilei „O.”,

situat în orașul Eforie, lotul 926, jud. Constanța, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 717 din 09 iunie 2006, Tribunalul Constanța a admis contestația și a

anulat dispoziția nr. 361 din 08 septembrie 2006, dispunând restituirea în

natură a imobilului casă și teren în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud,

str. Ștefan cel Mare precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanții au, potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru imobilul-teren ce a făcut obiectul notificării, întrucât au

probat pe deplin atât dreptul de proprietate al autorului lor, cât și calitatea

lor de succesori legali ai acestuia, iar preluarea imobilului de către stat a

avut caracter abuziv în înțelesul legii speciale.

Astfel, imobilul în

litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950,

figurând în anexa la acest decret la poziția 351, proprietar Ș.H., ai cărei

moștenitori legali sunt reclamanții, potrivit certificatului de calitate de

moștenitor nr. 66/1996 eliberat de B.N.P. E.B.

Dovada calității de

proprietar a autoarei reclamanților s-a făcut cu actul de donație autentificat

sub nr. 17270 din 10 iulie 1924, prin care A.S. a donat fiicei sale, S.H. (căsătorită

cu Ș.N.), imobilul situat în localitatea Carmen Sylva, jud. Constanța,

reprezentând Vila „R.” (cunoscută în prezent sub denumirea de Vila „O.”) cu

terenul aferent în suprafață de 300 mp., corespunzător lotului 926 din

Parcelarea Movila Techirghiol.

Față de modalitatea

de preluare, imobilul în litigiu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, sunt considerate a fi preluate în mod

abuziv și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

Asupra situației de

fapt și de drept expuse, ce vizează dovada dreptului de proprietate al autoarei

rec1amanților și a calității acestora de moștenitori, precum și încadrarea

imobilului în litigiu în categoria celor reglementate de Legea nr. 10/2001, s-a

statuat în mod irevocabil și prin sentința civilă nr. 646/20 martie 2007

pronunțată de Tribunalul Constanța, menținută prin decizia civilă nr. 279 din 2

septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța și prin decizia civilă nr. 2632 din 17

aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această

sentință, ca urmare a contestației formulate de reclamanți, a fost anulată decizia

nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă SC C.S. SA (în soluționarea notificării

înregistrate la B.E.J. S.C.A. sub nr. 2970101 noiembrie 2001, ce a vizat și

terenul ce face obiectul acțiunii de față), s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002

la B.N.P. G.P., încheiat între pârâtele SC C.S. SA și SC E. SRL și au fost

obligate pârâtele să restituie, în natură, reclamanților imobilul situat în

Eforie Sud, str. Ștefan cel Mare, jud. Constanța, compus din teren în suprafață

de 300 mp. și două construcții: o construcție compusă din parter și etaj,

amplasată în partea dreaptă a curții și o construcție parter, având următoarele

vecinătăți: la N - proprietate SC C.S. SA, la S - str. Ștefan cel Mare, la E – P.O. Eforie, la V – P.O. Eforie, conform raportului de expertiză întocmit în

cauză de expert tehnic I.L.

Chiar dacă este vorba

de pârâți diferiți, nu pot fi ignorate constatările instanțelor de judecată din

procesul anterior sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate și preluării

abuzive a imobilului în proprietatea statului.

În ceea ce privește

modalitatea propriu-zisă de restituire, s-a reținut că art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 consacră regula restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul

de reglementare al acestei legi, excepțiile privind restituirea prin echivalent

fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare.

Împrejurarea că printr-o

hotărâre anterioară reclamanții au obținut restituirea natură a terenului de la

alți pârâți nu împiedică admiterea unei asemenea cereri față de pârâtul P.O. Eforie,

în condițiile în care, în calitate de titular al obligației stabilite în

sarcina sa prin legea specială (ca reprezentant legal al „unității deținătoare”

în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv unitatea administrativ teritorială în al

cărei patrimoniu este inclus terenul litigios), a emis dispoziția contestată în

soluționarea notificării adresate de către reclamanți,

În ceea ce privește

identificarea terenului, pentru a nu exista neconcordanțe sub acest aspect

între două hotărâri judecătorești, și întrucât expertiza tehnică

imobiliară întocmită în cauză de ing. C.G. nu este pe deplin

lămuritoare, s-a apreciat că nu există nici un impediment pentru a fi avută în

vedere expertiza tehnică imobiliară întocmită de expertul I.L. și omologată de

Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 646 din 20 martie 2007, expertiză

ce a fost adusă la cunoștința pârâtului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul P.O. Eforie, iar prin decizia civilă nr. 308/ C

din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanții Ș.G. și Ș.A.

au notificat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, unitatea

deținătoare solicitând restituirea în natura a imobilului casă și teren în

suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud, lotul nr. 926 aferent Vilei „O.”.

Prin dispoziția nr. 361/2006

P.O. Eforie respinge notificarea cu motivarea ca nu s-a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra imobilului, că nu s-a făcut dovada calității de

moștenitori legali, așa cum prevăd dispozițiile act. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

iar în decretul de naționalizare apare o altă persoană și nu autorul reclamanților.

În ceea ce privește

calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, Curtea de Apel a reținut

că, prin actul de donație încheiat în anul 1924, A.S. îi donează fiicei sale, H.S.,

imobilul Vila „R.” din localitatea Carmen Sylva, construită pe lotul nr. 926 ce

fusese cumpărat de donator în anul 1908 cu actul de vânzare autentificat sub nr.

5579.

Potrivit

procesului-verbal încheiat cu ocazia evaluării imobilelor, în vederea

stabilirii impozitului succesoral după defunctul A.S., bunul donat se compune

din construcție p+1 și teren în suprafață de apr. 300 mp.

Prin certificatul de

moștenitor nr. 66/1996 se stabilește calitatea reclamanților de moștenitori

legali, ca descendenți ai defuncților Ș.N. și H.(fosta S.).

Conform art. 23.1 lit.

d) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin acte

doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de

către persoana îndreptățită sau autorul acesteia, la data preluării abuzive.

Astfel, reclamanții

se legitimează ca succesori legali ai defunctei S.H., proprietara imobilului ce

face obiectul notificării, condiția prevăzută în art. 3 din Legea nr. 10/2001

fiind, prin urmare, îndeplinită.

În cauză, autoritatea

administrativă nu a dovedit că terenul ar fi fost deținut de autorul

reclamanților cu alt titlu decât cel de proprietar, ori că s-ar fi aflat în

proprietatea altei persoane fizice sau juridice, astfel că nu a răsturnat

prezumția instituită prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că imobilul

în litigiu a fost naționalizat, făcând obiectul Decretului nr. 92/1950. În anexa

acestui decret apare menționată la poziția 351, Ș.H. cu imobilul situat în

Vasile Roaită, str. Ștefan cel Mare.

Atât în expertiza C.Gh.

cât și în expertiza I. s-a stabilit că Vila „O.” este una și aceeași cu Vila „R.”,

iar în raportul de expertiză efectuat de expertul I. se menționează că imobilul

în litigiu este, în prezent, situat pe str. Ștefan cel Mare.

Pârâtul nu a

contestat amplasarea imobilului la nr. 7 la judecata cauzei în fond și nici nu

a depus dovezi din care să rezulte o situație contrară celei reținute în

rapoartele de expertiză sus menționate.

Pe cale de

consecință, a reținut instanța de apel, față de aceste înscrisuri și de

dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul a fost în mod

abuziv preluat în proprietatea statul.

Anterior, reclamanții

au notificat, tot în temeiul Legii nr. 10/2001 C.S. SA solicitând restituirea

imobilului situat în Eforie Ștefan cel Mare, jud. Constanța, iar prin decizia nr.

4359/2005 cererea acestora a fost respinsă motivat de faptul că bunul nu mai

face parte din patrimoniul societății fiind înstrăinat către SC E. SRL.

Prin sentința civilă nr.

646 din 20 martie 2007, Tribunalul Constanța a constatat nulitatea înstrăinării

imobilului și a dispus restituirea în natură a acestuia către reclamanți.

Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea atât a apelului, cât și a

recursului declarate de SC C.S. SA.

P.O. Eforie a emis

dispoziția contestată în prezenta cauză fără a invoca faptul că nu este

persoana deținătoare a bunului, ci a analizat notificarea din prisma dovezii

dreptului de proprietate și a modalității de preluare a imobilului în

proprietatea statului.

Curtea de Apel a

apreciat că, deși este adevărat că se poate vorbi de existența a două

dispoziții de restituire a bunului, această împrejurare nu poate fi reținută ca

motiv de nelegalitate a sentinței apelate întrucât, în procedura de executare,

debitorul obligației va fi executat doar pentru bunul pe care îl deține în patrimoniu.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs pârâtul P.O. Eforie.

Prin motivele de

recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează

următoarele critici de nelegalitate:

este nelegală deoarece, prin respingerea apelului declarat de pârât, Curtea de

Apel a confirmat soluția de restituire a aceluiași teren, de două ori, prin hotărâri

judecătorești diferite.

dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunului. În

evidențele fiscale ale P.O. Eforie, lotul 926 apare înscris ca fiind deținut de

G.H. încă din anul 1940, iar această împrejurare coroborată cu faptul că în

listele anexe la Decretul nr. 92/1950, la poziția 351, este menționată Ș.H. ca

proprietar al imobilul din str. Ștefan cel Mare nr. x, în cauză fiind vorba

despre un alt imobil, anume acela din Ștefan cel Mare nr. y, dovedește că, în

mod nelegal, instanța de apel a apreciat că reclamanții au calitatea de

persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

nr. nr. 646 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost

anulată decizia nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă de SC C.S. SA, s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 189 din 14 februarie 2002, încheiat între pârâtele SC C.S. SA și SC E.

SRL și au fost obligate pârâtele să restituie, în natură, reclamanților

imobilul situat în Eforie Sud, str. Ștefan cel Mare nr. y, jud. Constanța.

Chiar dacă în cauza

finalizată prin sentința civilă nr. 646 din 20 martie 2007 a Tribunalului

Constanța s-a dispus restituirea în natură a terenului solicitat și în

prezentul litigiu, în cauză nu poate opera autoritatea de lucru judecat. Așa

cum rezultă din cuprinsul art. 1201 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat

presupune o triplă identitate: de părți, de obiect și de cauză.

Între cele două

litigii menționate nu există o identitate de obiect și de părți deoarece

pretențiile juridice deduse judecății au fost diferite și au fost formulate în

contradictoriu cu pârâți diferiți. Astfel, în primul litigiu, reclamanții au

contestat, în contradictoriu cu SC C.S. SA și SC E. SRL, decizia nr. 435 din 09

decembrie 2005 emisă de SC C.S. SA, pe când în prezentul litigiu, s-a solicitat

în procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001, anularea dispoziției nr.

361 din 08 septembrie 2006 emisă de P.O. Eforie.

Așa cum în mod corect

a reținut și instanța de apel, împrejurarea că prin ambele hotărâri s-a dispus

restituirea în natură a aceluiași imobil nu este de natură să afecteze

legalitatea celei de-a hotărâri, ci reprezintă o problemă ce ține de executarea

pretențiilor la care instanța a constatat că sunt îndreptățiți reclamanții.

De altfel, recurentul

nu a contestat în procedura administrativă prealabilă calitatea sa de „unitate

deținătoare”, motivele pentru care, prin dispoziția contestată, a respins

pretențiile reclamanților, vizând alte aspecte și anume lipsa calității

reclamanților de moștenitori legali și lipsa dovezii de proprietate asupra

bunului în litigiu.

susținerile legate de greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art.

23 – art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Art. 23 din Legea nr.

10/2001 prevede necesitatea depunerii „actelor doveditoare” ale dreptului de

proprietate, ori, așa cum corect a reținut instanța de apel această dovadă a

fost făcută în cauză.

Prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 5579/1908, A.S. a dobândit dreptul de proprietate pe care

apoi l-a transmis fiicei sale, H.S., prin actul de donație încheiat în anul

1924, asupra imobilul Vila „R.” din localitatea Carmen Sylva, construită pe

lotul nr. 926.

Prin certificatul de

moștenitor nr. 66/1996 s-a stabilit calitatea reclamanților de moștenitori

legali, ca descendenți, ai defuncților Ș.N. și H.(fosta S.).

Imobilul în litigiu a

fost naționalizat, făcând obiectul Decretului nr. 92/1950. În anexa acestui

decret apare menționată la poziția 351, Ș.H. cu imobilul situat în Vasile

Roaită, str. Ștefan cel Mare nr. x.

Identitatea dintre

imobilul ce a aparținut defunctei Ș.H. și cel menționat la poziția 351 în

listele anexe la Decretul nr. 92/1950 (contestată prin motivele de recurs

formulate), a fost stabilită prin probele administrate în cauză. Această

împrejurare vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt,

prin interpretarea probelor administrate. Însă, în condițiile art. 304 C. proc.

civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea

hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.,

care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel

a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate

prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Evidențele fiscale

invocate de recurent nu reprezintă acte juridice cu efect constitutiv de drept,

și nu pot avea o forță probantă superioară înscrisurilor menționate anterior.

Conținutul actului de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5579/1908 și al celui de donație

încheiat în anul 1924, coroborate cu conținutul listei anexe la Decretul nr. 92/1950 și prezumția legală relativă care operează în temeiul art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia în absența unor probe contrare,

existența și întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive,

probează împrejurarea că reclamanții au dovedit existența dreptului de

proprietate asupra imobilului a cărui restituire a solicitat-o în patrimoniul

autorilor lor.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare

în cauză a prevederilor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, în

baza art. 312 alin. (1) va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în

temeiul art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 274 C. proc. civ., va obliga

recurentul la plata sumei de 5950 lei cheltuieli de judecată către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul P.O. Eforie împotriva deciziei nr. 308/ C

din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurentul la

plata sumei de 5950 lei cheltuieli de judecată către recurenții-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.