ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 832/2010

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 11 octombrie 2006, reclamanții Ș.G. și Ș.A. au chemat în judecată pe pârâtul P.O. Eforie și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 361 din 08 septembrie 2006 emisă de pârât și să-l oblige la restituirea în natură a terenului în suprafață de 300 mp. aferent Vilei „O.”, situat în orașul Eforie, lotul 926, jud. Constanța, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 717 din 09 iunie 2006, Tribunalul Constanța a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 361 din 08 septembrie 2006, dispunând restituirea în natură a imobilului casă și teren în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud, str. Ștefan cel Mare precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanții au, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul-teren ce a făcut obiectul notificării, întrucât au probat pe deplin atât dreptul de proprietate al autorului lor, cât și calitatea lor de succesori legali ai acestuia, iar preluarea imobilului de către stat a avut caracter abuziv în înțelesul legii speciale. Astfel, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, figurând în anexa la acest decret la poziția 351, proprietar Ș.H., ai cărei moștenitori legali sunt reclamanții, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 66/1996 eliberat de B.N.P.

E.B. Dovada calității de proprietar a autoarei reclamanților s-a făcut cu actul de donație autentificat sub nr. 17270 din 10 iulie 1924, prin care A.S. a donat fiicei sale, S.H. (căsătorită cu Ș.N.), imobilul situat în localitatea Carmen Sylva, jud. Constanța, reprezentând Vila „R.” (cunoscută în prezent sub denumirea de Vila „O.”) cu terenul aferent în suprafață de 300 mp., corespunzător lotului 926 din Parcelarea Movila Techirghiol. Față de modalitatea de preluare, imobilul în litigiu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, sunt considerate a fi preluate în mod abuziv și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

Asupra situației de fapt și de drept expuse, ce vizează dovada dreptului de proprietate al autoarei rec1amanților și a calității acestora de moștenitori, precum și încadrarea imobilului în litigiu în categoria celor reglementate de Legea nr. 10/2001, s-a statuat în mod irevocabil și prin sentința civilă nr. 646/20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, menținută prin decizia civilă nr. 279 din 2 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța și prin decizia civilă nr. 2632 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin această sentință, ca urmare a contestației formulate de reclamanți, a fost anulată decizia nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă SC C.S. SA (în soluționarea notificării înregistrate la B.E.J.

S.C.A. sub nr. 2970101 noiembrie 2001, ce a vizat și terenul ce face obiectul acțiunii de față), s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002 la B.N.P. G.P., încheiat între pârâtele SC C.S. SA și SC E. SRL și au fost obligate pârâtele să restituie, în natură, reclamanților imobilul situat în Eforie Sud, str. Ștefan cel Mare, jud. Constanța, compus din teren în suprafață de 300 mp. și două construcții: o construcție compusă din parter și etaj, amplasată în partea dreaptă a curții și o construcție parter, având următoarele vecinătăți: la N - proprietate SC C.S. SA, la S - str. Ștefan cel Mare, la E – P.O. Eforie, la V – P.O.

Eforie, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic I.L. Chiar dacă este vorba de pârâți diferiți, nu pot fi ignorate constatările instanțelor de judecată din procesul anterior sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate și preluării abuzive a imobilului în proprietatea statului. În ceea ce privește modalitatea propriu-zisă de restituire, s-a reținut că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră regula restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul de reglementare al acestei legi, excepțiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare. Împrejurarea că printr-o hotărâre anterioară reclamanții au obținut restituirea natură a terenului de la alți pârâți nu împiedică admiterea unei asemenea cereri față de pârâtul P.O.

Eforie, în condițiile în care, în calitate de titular al obligației stabilite în sarcina sa prin legea specială (ca reprezentant legal al „unității deținătoare” în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv unitatea administrativ teritorială în al cărei patrimoniu este inclus terenul litigios), a emis dispoziția contestată în soluționarea notificării adresate de către reclamanți, În ceea ce privește identificarea terenului, pentru a nu exista neconcordanțe sub acest aspect între două hotărâri judecătorești, și întrucât expertiza tehnică imobiliară întocmită în cauză de ing. C.G. nu este pe deplin lămuritoare, s-a apreciat că nu există nici un impediment pentru a fi avută în vedere expertiza tehnică imobiliară întocmită de expertul I.L.

și omologată de Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 646 din 20 martie 2007, expertiză ce a fost adusă la cunoștința pârâtului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul P.O. Eforie, iar prin decizia civilă nr. 308/ C din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanții Ș.G. și Ș.A. au notificat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare solicitând restituirea în natura a imobilului casă și teren în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud, lotul nr. 926 aferent Vilei „O.”. Prin dispoziția nr. 361/2006 P.O. Eforie respinge notificarea cu motivarea ca nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, că nu s-a făcut dovada calității de moștenitori legali, așa cum prevăd dispozițiile act.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar în decretul de naționalizare apare o altă persoană și nu autorul reclamanților. În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, Curtea de Apel a reținut că, prin actul de donație încheiat în anul 1924, A.S. îi donează fiicei sale, H.S., imobilul Vila „R.” din localitatea Carmen Sylva, construită pe lotul nr. 926 ce fusese cumpărat de donator în anul 1908 cu actul de vânzare autentificat sub nr. 5579. Potrivit procesului-verbal încheiat cu ocazia evaluării imobilelor, în vederea stabilirii impozitului succesoral după defunctul A.S., bunul donat se compune din construcție p+1 și teren în suprafață de apr. 300 mp. Prin certificatul de moștenitor nr. 66/1996 se stabilește calitatea reclamanților de moștenitori legali, ca descendenți ai defuncților Ș.N.

și H.(fosta S.). Conform art. 23.1 lit. d) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau autorul acesteia, la data preluării abuzive. Astfel, reclamanții se legitimează ca succesori legali ai defunctei S.H., proprietara imobilului ce face obiectul notificării, condiția prevăzută în art. 3 din Legea nr. 10/2001 fiind, prin urmare, îndeplinită. În cauză, autoritatea administrativă nu a dovedit că terenul ar fi fost deținut de autorul reclamanților cu alt titlu decât cel de proprietar, ori că s-ar fi aflat în proprietatea altei persoane fizice sau juridice, astfel că nu a răsturnat prezumția instituită prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat, făcând obiectul Decretului nr. 92/1950. În anexa acestui decret apare menționată la poziția 351, Ș.H. cu imobilul situat în Vasile Roaită, str. Ștefan cel Mare. Atât în expertiza C.Gh. cât și în expertiza I. s-a stabilit că Vila „O.” este una și aceeași cu Vila „R.”, iar în raportul de expertiză efectuat de expertul I. se menționează că imobilul în litigiu este, în prezent, situat pe str. Ștefan cel Mare. Pârâtul nu a contestat amplasarea imobilului la nr. 7 la judecata cauzei în fond și nici nu a depus dovezi din care să rezulte o situație contrară celei reținute în rapoartele de expertiză sus menționate. Pe cale de consecință, a reținut instanța de apel, față de aceste înscrisuri și de dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul a fost în mod abuziv preluat în proprietatea statul.

Anterior, reclamanții au notificat, tot în temeiul Legii nr. 10/2001 C.S. SA solicitând restituirea imobilului situat în Eforie Ștefan cel Mare, jud. Constanța, iar prin decizia nr. 4359/2005 cererea acestora a fost respinsă motivat de faptul că bunul nu mai face parte din patrimoniul societății fiind înstrăinat către SC E. SRL. Prin sentința civilă nr. 646 din 20 martie 2007, Tribunalul Constanța a constatat nulitatea înstrăinării imobilului și a dispus restituirea în natură a acestuia către reclamanți. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea atât a apelului, cât și a recursului declarate de SC C.S. SA. P.O. Eforie a emis dispoziția contestată în prezenta cauză fără a invoca faptul că nu este persoana deținătoare a bunului, ci a analizat notificarea din prisma dovezii dreptului de proprietate și a modalității de preluare a imobilului în proprietatea statului.

Curtea de Apel a apreciat că, deși este adevărat că se poate vorbi de existența a două dispoziții de restituire a bunului, această împrejurare nu poate fi reținută ca motiv de nelegalitate a sentinței apelate întrucât, în procedura de executare, debitorul obligației va fi executat doar pentru bunul pe care îl deține în patrimoniu. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs pârâtul P.O. Eforie. Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate: 1. Hotărârea recurată este nelegală deoarece, prin respingerea apelului declarat de pârât, Curtea de Apel a confirmat soluția de restituire a aceluiași teren, de două ori, prin hotărâri judecătorești diferite.

2. Reclamanții nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunului. În evidențele fiscale ale P.O. Eforie, lotul 926 apare înscris ca fiind deținut de G.H. încă din anul 1940, iar această împrejurare coroborată cu faptul că în listele anexe la Decretul nr. 92/1950, la poziția 351, este menționată Ș.H. ca proprietar al imobilul din str. Ștefan cel Mare nr. x, în cauză fiind vorba despre un alt imobil, anume acela din Ștefan cel Mare nr. y, dovedește că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: 1. Prin sentința civilă nr. nr. 646 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost anulată decizia nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă de SC C.S.

SA, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002, încheiat între pârâtele SC C.S. SA și SC E. SRL și au fost obligate pârâtele să restituie, în natură, reclamanților imobilul situat în Eforie Sud, str. Ștefan cel Mare nr. y, jud. Constanța. Chiar dacă în cauza finalizată prin sentința civilă nr. 646 din 20 martie 2007 a Tribunalului Constanța s-a dispus restituirea în natură a terenului solicitat și în prezentul litigiu, în cauză nu poate opera autoritatea de lucru judecat. Așa cum rezultă din cuprinsul art. 1201 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate: de părți, de obiect și de cauză. Între cele două litigii menționate nu există o identitate de obiect și de părți deoarece pretențiile juridice deduse judecății au fost diferite și au fost formulate în contradictoriu cu pârâți diferiți.

Astfel, în primul litigiu, reclamanții au contestat, în contradictoriu cu SC C.S. SA și SC E. SRL, decizia nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă de SC C.S. SA, pe când în prezentul litigiu, s-a solicitat în procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 361 din 08 septembrie 2006 emisă de P.O. Eforie. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, împrejurarea că prin ambele hotărâri s-a dispus restituirea în natură a aceluiași imobil nu este de natură să afecteze legalitatea celei de-a hotărâri, ci reprezintă o problemă ce ține de executarea pretențiilor la care instanța a constatat că sunt îndreptățiți reclamanții.

De altfel, recurentul nu a contestat în procedura administrativă prealabilă calitatea sa de „unitate deținătoare”, motivele pentru care, prin dispoziția contestată, a respins pretențiile reclamanților, vizând alte aspecte și anume lipsa calității reclamanților de moștenitori legali și lipsa dovezii de proprietate asupra bunului în litigiu. 2. Nefondate sunt și susținerile legate de greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 23 – art. 24 din Legea nr. 10/2001. Art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede necesitatea depunerii „actelor doveditoare” ale dreptului de proprietate, ori, așa cum corect a reținut instanța de apel această dovadă a fost făcută în cauză. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5579/1908, A.S.

a dobândit dreptul de proprietate pe care apoi l-a transmis fiicei sale, H.S., prin actul de donație încheiat în anul 1924, asupra imobilul Vila „R.” din localitatea Carmen Sylva, construită pe lotul nr. 926. Prin certificatul de moștenitor nr. 66/1996 s-a stabilit calitatea reclamanților de moștenitori legali, ca descendenți, ai defuncților Ș.N. și H.(fosta S.). Imobilul în litigiu a fost naționalizat, făcând obiectul Decretului nr. 92/1950. În anexa acestui decret apare menționată la poziția 351, Ș.H. cu imobilul situat în Vasile Roaită, str. Ștefan cel Mare nr. x. Identitatea dintre imobilul ce a aparținut defunctei Ș.H. și cel menționat la poziția 351 în listele anexe la Decretul nr. 92/1950 (contestată prin motivele de recurs formulate), a fost stabilită prin probele administrate în cauză.

Această împrejurare vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt, prin interpretarea probelor administrate. Însă, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Evidențele fiscale invocate de recurent nu reprezintă acte juridice cu efect constitutiv de drept, și nu pot avea o forță probantă superioară înscrisurilor menționate anterior.

Conținutul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5579/1908 și al celui de donație încheiat în anul 1924, coroborate cu conținutul listei anexe la Decretul nr. 92/1950 și prezumția legală relativă care operează în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, probează împrejurarea că reclamanții au dovedit existența dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire a solicitat-o în patrimoniul autorilor lor. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în temeiul art. 316 C. proc.

civ., raportat la art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul la plata sumei de 5950 lei cheltuieli de judecată către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.O. Eforie împotriva deciziei nr. 308/ C din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă recurentul la plata sumei de 5950 lei cheltuieli de judecată către recurenții-reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.