ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 859/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 06 aprilie 2004, reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. au solicitat anularea Dispoziției nr. 297 din 03 martie 2004 emisă de pârâtul Primarul Orașului Eforie, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în Eforie Nord, în suprafață de 948 mp și obligarea Primăriei Orașului Eforie prin Primar să emită o dispoziție de restituire în natură a acestui imobil.

În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că dispoziția nu îndeplinește condițiile de formă și de fond impuse de lege în sensul că nu este precizat actul comisiei tehnice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar actele doveditoare a calității reclamanților de moștenitori ai proprietarului terenului și titlul de proprietate al autorului au fost depuse în termen legal la dosarul de notificare, acestea fiind Actul de vânzare-cumpărare nr. 8/920 din 27 mai 1920, planul de situație Eforie Nord, anexă la acest act din 22 septembrie 1945 și Certificatul de moștenitor nr. 35 din 30 iulie 2001. În susținerea acțiunii, s-a precizat că, prin Notificarea nr. 292 din 08 august 2001 formulată în termen legal, au solicitat restituirea în natură a terenului anexând în termen legal atât actele care făceau dovada proprietății, precum și cele referitoare la calitatea de moștenitori, ocazie cu care reclamanții sau referit și la Notificările nr. 286, nr. 287, nr. 288 și nr. 292, solicitând conexarea dosarelor constituite în cadrul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001; în condițiile în care autorii lor nu au înstrăinat bunurile, ele fiind preluate de stat și existând dovezi incontestabile în acest sens, existând o dispoziție de restituire pentru un teren care provenea din același loc și care avea același proprietar și implicit moștenitori,

se argumentează contradictoriu că ei nu au făcut dovada proprietății. La 23 iunie 2004, reclamanții și-au modificat acțiunea solicitând ca, în temeiul art. 132 C. proc. civ., să fie introdus în cauză R.A.A.P.P.S. în calitate de unitate deținătoare a ternului ce face obiectul notificării nr. 292, astfel ca, pe calea anularii în totalitate a Dispoziției nr. 297 din 03 martie 2004 să li se atribuie în natură terenul în suprafață de 948 mp. La 29 octombrie 2004, pârâta R.A.A.P.P.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii modificatoare și excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât nu deține terenul solicitat de reclamanți. Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2005 au fost respinse ca nefondate excepțiile inadmisibilității cererii modificatoare și lipsei calității procesual pasive invocate de R.A.A.P.P.S.

Ca urmare a efectuării unui raport de expertiză ce a concluzionat că terenul este ocupat de două corpuri de clădire și de spații verzi și pomi, pârâta R.A.A.P.P.S. a reiterat excepția lipsei calității sale procesual pasive, excepție care a fost admisă prin încheierea din 09 noiembrie 2007, motivat pe faptul că terenul nu este în deținerea acestei instituții. În aceeași ședință din 09 noiembrie 2007, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC N.O. SA, motivat pe faptul că la dosar a fost depus protocolul încheiat la data de 01 decembrie 2001 între R.A.A.P.P.S. și Sucursala pentru reprezentare și protocol Neptun, pe de o parte, și SC N.O. SA, pe de altă parte, prin care au fost transmise imobile din patrimoniul SC N.O.

SA în domeniul public al statului și administrare R.A.A.P.P.S., imobile printre care se află și Complexul A. Prin încheierea din 09 noiembrie 2007, cererea de completare a cadrului procesual a fost respinsă; în motivarea acestei soluții - care se regăsește în cuprinsul Sentinței civile nr. 92 din 1 februarie 2008 -, s-a arătat că obiectul litigiului îl constituie contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în care dubla identitate între persoana chemată în judecată și persoana-debitor a obligației ce se cere a fi executată, se regăsește doar pentru emitentul dispoziției contestate, Primarul orașului Eforie. Prin Sentința civilă nr. 92 din 1 februarie 2008, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată contestația, apreciind că reclamanții nu au dovedit calitatea de proprietari ca succesori ai autorului, iar situația juridică a terenului nu se încadrează în categoria celor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și se pot restitui.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții nu mai pot pretinde restituirea terenurilor pe care autorul lor le-a înstrăinat prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 8/920 din 27 mai 1920, deținute din anul 1914, prin Actul de vânzare-cumpărare nr. 723 din 17 ianuarie 1914, întrucât nu fac dovada calității de proprietari de pe urma autorului lor care a înstrăinat terenurile, inclusiv parcelele 20-31-32-33-24-60 și 61. Tribunalul a mai constatat, din expertiza efectuată în cauză, că în prezent, terenul este ocupat în proporție de 17,62% de o construcție, două corpuri de clădire pe o suprafață de 167 mp, restul terenului fiind amenajat ca spațiu verde, cu plantații de pomi și cu destinația de parc.

Pentru a ajunge la concluzia respingerii acțiunii, tribunalul a apreciat că partea ocupată de construcție, nu poate fi restituită în condițiile în care aparține Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat al Orașului Eforie, SC N.O. SA, iar partea ocupată de amenajările cu spații verzi, conform O.U.G. nr. 195/2005, nu poate fi restituită deoarece schimbarea destinației terenurilor amenajate astfel și/sau prevăzute ca atare în urbanism, este interzisă, indiferent de regimul acestora, actele administrative sau juridice fiind lovite de nulitate absolută. Prin Decizia nr. 7/C din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de reclamanți și, desființând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat că reclamanții s-au legitimat că moștenitori legali ai defunctei C.E., decedată la 2 februarie 1998, conform Certificatului de moștenitor nr. 35 din 30 iulie 2001, eliberat de B.N.P. D.G., București; la rândul său, aceasta a fost unica succesoare a defunctului L.R.M.J., decedat la 3 decembrie 1954, conform Certificatului de moștenitor nr. 38 din 11 martie 2003 eliberat de B.N.P. F.N., București; L.R.M.J. este fiul lui C.A.L., conform extrasului din Registrul actelor de naștere al comunei Rolampont - Franța, înregistrat sub nr. 5226 la Primăria Rolampont, iar reclamanții sunt identificați ca moștenitori prin retransmitere, ai defunctului C.A.L.

conform Certificatului de calitate de moștenitor nr. 11 din 24 ianuarie 2007 emis de B.N.P. G.C., București, calitate necontestată de intimații-pârâți. Instanța de apel a mai reținut că autorul comun al reclamanților, C.A.L., a dobândit, prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 723 din 17 ianuarie 1914, transcris la Tribunalul Constanța, alături de C.A.P. și I.N.D., suprafața de teren de 7,2244 ha din parcelele 34 și 35, divizie I din moșia Techirghiol, conform planului statului întocmit în anul 1884; în anul 1920, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10586/1920, C.A.P., C.A.L. și I.N.D.

au înstrăinat Societății Anonime Techirghiol suprafața de teren menționată în planul parcelelor care face parte integrantă din contract, precizându-se la obiectul contractului în mod expres loturile înstrăinate, și anume: "din lotul A, numai parcelele 103 și 104, din lotul B, parcelele 117 - 129, în afară de parcelele 214 și 215; lotul C în întregime; lotul D în întregime" . În aceste condiții, din compararea actelor de vânzare-cumpărare nr. 723 din 17 ianuarie 1914 și nr. 10586/1920 și a planurilor anexate, tribunalul a considerat că, din suprafața de 7,2244 ha cumpărate în anul 1914, cei trei proprietari între care și autorul reclamanților C.A.L., nu au vândut, din lotul A, parcelele 1-102.

Instanța de apel a mai reținut - din "Registrul proprietăților cartierului Techirghiol - Plajă - că cei trei asociați și-au împărțit parcelele din lotul A încă din 19 ianuarie 1915, lotul 100 în suprafață de 948 mp fiind preluat în proprietate exclusivă de autorul reclamanților, C.A.L. Verificând situația juridică a lotului 100 din Parcela A așa cum rezultă din certificatul Administrației Financiare a Județului Constanța din 26 ianuarie 1948, declarația pentru recensământul proprietăților din 1950 și foaia matricolă nr. 409 cu rolul fiscal nr. 99, adresa din 13 ianuarie 1949 înaintată de R.L. Administrației Financiare a Comunei Carmen Sylva, raportat la art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 3.1.

din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, Curtea a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de proprietari ai terenului în suprafață de 948 mp ce a făcut obiectul Notificării nr. 292 din 08 august 2001, prima instanță dezlegând în mod greșit problema calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 deoarece terenul în litigiu a figurat în patrimoniul autorilor reclamanților începând cu anul 1914 până în anul 1950. Instanța de apel a mai reținut că, la data pronunțării deciziei sale, acest teren se afla în patrimoniul SC N.O. SA, în urma transmiterii acestuia în baza H.G. nr. 1033 din 18 octombrie 2001 de la R.A.A.P.P.S.

și este afectat complexului hotelier A., conform expertizei efectuate în cauză; mai mult inexistența unui act formal de preluare a acestui teren și deținerea lui de către SC N.O. SA, în baza H.G. nr. 1033/2001, precum și afectarea acestuia, anterior anului 1989, unui complex hotelier, a constituit pentru Curtea de Apel Constanța o prezumție relativă a preluării abuzive a terenului, prezumție ce nu a fost răsturnată de pârâții. Curtea de Apel Constanța a mai considerat greșite și soluțiile primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesual pasive a R.A.A.P.P.S. și respingerea cererii reclamanților de introducere în cauză a SC N.O. SA, în calitate de succesor cu titlu particular al R.A.A.P.P.S.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a constatat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data notificării, R.A.P.P.P.S. era "unitatea deținătoare" a terenului în suprafață de 948 mp revendicată de reclamanți (identificat prin expertiză, necontestată de părți, în cadrul complexului hotelier "A.N."), conform H.G. nr. 639/1995; prin H.G. nr. 854 din 28 septembrie 2000 publicată în M. Of. nr. 492/9.11.2000, bunurile imobile prevăzute în anexa 4 au trecut din domeniul public în domeniul privat al statului și au constituit patrimoniu administrat de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"; în această anexă 4, figurează menționat la poziția nr. 107 "Complex A.N.", compus din Hotel-Restaurant "A." și Hotel "N.", cu anexe și teren aferent, inclusiv teren de volei, din Eforie Nord, județul Constanța.

Această situație juridică a îndreptățit instanța de apel să considere că Dispoziția nr. 297 din 3 martie 2004 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, Orașul Eforie neavând calitatea de unitate deținătoare și, deci, trebuind să trimită notificarea unității deținătoare, conform art. 27 din lege, iar nu să emită o dispoziție de respingere a notificării; de asemenea, Primarul Orașului Eforie era obligat să comunice reclamanților toate datele privind persoana juridică deținătoare, astfel încât, reclamanții să fie în măsură să adreseze notificarea conform art. 27 din Legea nr. 10/2001 adevăratului deținător, în speță R.A.A.P.P.S. După ce a stabilit că R.A.A.P.P.S.

avea calitate procesuală pasivă în virtutea calității de persoană deținătoare a imobilului, căreia i s-a înmânat notificarea formulată de reclamanți, instanța de apel a apreciat că, împrejurarea că pe parcursul derulării procedurii declanșată de reclamanți prin Notificarea nr. 292 din 8 august 2001, R.A.A.P.P.S. a transmis terenul notificat, aferent complexului "A.", unei societății comerciale, SC N.O. SA, conform H.G. nr. 1033/2001, nu determină pierderea calității procesual pasive în procedura declanșată de reclamanți, conform Legii nr. 10/2001. Considerând că în speță a operat o transmisiune cu titlu particular a bunului indisponibilizat prin notificarea formulată de reclamanți, instanța de apel a statuat că se impunea admiterea cererii reclamanților de chemare în judecată și a SC N.O.

SA în calitate de succesor cu titlu particular al pârâtei R.A.A.P.P.S. pentru ca, în contradictoriu cu toate părțile interesate, care pretind un drept asupra imobilului ce face obiectul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, să se soluționeze notificarea reclamanților, ce viza restituirea în natură a terenului în suprafață de 948 mp integrat Complexului "A.". Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta R.A.A.P.P.S, iar prin Decizia nr. 9539 din 20 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia Curții de Apel prin care s-a dispus desființarea soluției pronunțate în prima instanță și trimiterea la rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut că, prin Sentința civilă nr. 92 din 1 februarie 2008, Tribunalul Constanța a constatat nulitatea dispoziției emise de o persoană necompetentă (Primarul Orașului Eforie) datorită încălcării prevederilor art. 27 din lege, iar consecința anulării era stabilirea cadrului procesual corect prin menținerea și atragerea în proces a tuturor părților interesate în cauză, potrivit cererilor inițiate de reclamanți pentru lărgirea cadrului procesual. Împrejurarea că, după momentul intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001) prin H.G. nr. 1033 din 18 octombrie 2001 s-a dispus trecerea acestui teren din administrarea R.A.A.P.P.S. în cea a SC "N.O." SA, teren ce se găsește în incinta Complexului A.N., nu este de natură a infirma calitatea procesuală pasivă a recurentei, calitate care s-a transmis către deținătorul actual al imobilului (succesor cu titlu particular al R.A.

A.P.P.S.), urmare a aplicării efectelor acesteia în plan procesual, așa cum legal a dezlegat acest aspect instanța de apel. În aceste condiții, Înalta Curte a statuat că prezența în proces a R.A.A.P.P.S. se va limita doar la constatarea transmisiunii de calitate procesuală pasivă către SC "N.O." SA, care o va substitui în proces în poziția de pârâtă, dată fiind calitatea sa de unitate deținătoare a terenului solicitat de intimați; or, pentru a se face aplicarea în plan procesual a efectelor H.G. nr. 1033/2001, este necesar a se cita la fond recurenta R.A.A.P.P.S. și a se dispune introducerea în cauză a succesoarei sale cu titlu particular, procesul urmând a continua doar între intimatul C.I.A.

și SC "N.O." SA, respectiv între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare; pentru aceste motive, s-a constatat a fi nefondată critica privind împrejurarea că procesul va continua în contradictoriu cu părți care nu au calitate procesuală. Instanța de recurs a mai stabilit că trebuie să se țină seama de dezlegările date de instanța de apel cu privire la constatarea calității de persoană îndreptățită a intimatului reclamant, la dovedirea dreptului de proprietate al autorului acestuia ca și în ce privește preluarea abuzivă a imobilului (cu precizarea că acesta apare ca fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950, nefiind necesară aplicarea prezumției de preluare abuzivă instituită prin dispozițiile Cap. I, pct. 1 lit. e) din H.G.

nr. 250/2007, așa cum s-a reținut în decizia recurată), fără însă ca instanța de apel să fi statuat dacă a operat o preluare cu sau fără titlu valabil. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4983/118/2009 instanță care, procedând la rejudecarea cauzei, a pus în discuție cadrul procesual pasiv în raport de dispozițiile deciziei instanței de apel, sens în care, constatând transmiterea calității procesuale de la R.A.A.P.P.S către SC N.O. SA a dispus citarea acesteia în calitate de pârât și refacerea probei cu expertiza tehnica de specialitate, pentru respectarea dreptului la apărare al acestei părți. Prin Decizia civilă nr. 1742 din 02 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 297 din 3 martie 2004 emisă de primarul Orașului Eforie și a obligat pârâta SC N.O.

SA să restituie reclamantului, în natură, suprafața de teren de 791,20 mp situată în Eforie Nord, str. B., identificată în punctele A-B-C-6-5-4-3-2-1-E-F-A în anexa 3 a lucrării de expertiză întocmite de expert B.E.; de asemenea, a fost obligată pârâta SC N.O. S.A, să acorde reclamantului, pentru terenul în suprafață de 156,80 mp, situat la adresa menționată mai sus, identificat în punctele 1-2-3-4-5-6-D-l în anexa 3 a lucrării de expertiză întocmite de expert B.E., imposibil de restituit în natură, în compensare alte bunuri și servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3.430 RON în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 7/C din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța precum și Decizia nr. 9539 din 20 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit cu titlu irevocabil că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită făcând dovada că este moștenitorul proprietarului căruia i s-a preluat bunul de către stat, iar preluarea a fost una abuzivă; de asemenea, s-a constatat că instanțele de apel și de recurs au stabilit că dispoziția emisa de Primarul Orașului Eforie este atinsă de nulitate întrucât a fost emisă de care un organ necompetent a dispune asupra restituirii. Prima instanță a reținut că imobilul a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B.E.

care a constatat că doar o parte din teren, în suprafață de 156,80 mp, este ocupat de corpuri de construcție cu caracter definitiv având destinația ateliere și garaj auto (inclusiv suprafață necesară folosirii lor în condiții de bună vecinătate), cu caracter definitiv; în consecință, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a dispus restituirea în natură a unui teren liber în suprafață de 791,20 mp, iar pentru suprafața de 156,80 mp a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent. Prin Decizia civilă nr. 440/C din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Referitor la motivul de apel vizând lipsa calității procesuale pasive a SC "N.O." SA, s-a constatat că problema privind persoana juridică care ar trebui să stea în judecată a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat de Curtea de Apel Constanța prin Decizia nr. 7/C din 2009 și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9539/2009. S-a reținut că instanța de rejudecare era ținută să soluționeze nu atât o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (cum părea a fi cererea introductivă), ci o acțiune întemeiată pe Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție raportat la refuzul unității deținătoare - stabilită de instanță a fi SC "N.O." SA - de a răspunde notificării persoanelor îndreptățite.

Instanța de apel a făcut o analiză a noțiunilor de preluare abuzivă, calitate de proprietar și titlu și a concluzionat că imobilul în speță a fost preluat în mod abuziv, fără titlu valabil de la autorul reclamantului. Pentru imobilele fără titlu valabil, s-a creat un regim juridic aparte, caracterizat nu numai de prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar și de cele ale art. 45 alin. (2) conform căruia actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută -, la care se adaugă prevederile 48 alin. (2); în plus, interpretarea contrară a dispozițiilor din Legea nr. 10/2001 privind imobilele preluate cu titlu [art. 29 alin. (1) și alin. (4)], conturează mai clar regulile care guvernează această situație juridică.

Apoi, în raport de art. 29 alin. (1) Legea nr. 10/2001, este incidentă Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 care abrogă sintagma "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Decizia prezintă interes deoarece, în cuprinsul ei, având de analizat efectele diferitelor modificări ale Legii nr. 10/2001, Curtea Constituțională a stabilit că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare; legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi". Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curții Constituționale capătă relevanță sub aspectul interpretării prevederilor din Legea nr. 10/2001 modificate după expirarea termenului prevăzut la art. 22 și care au relevanță în solicitarea reclamantului de restituire a lotului 100; fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) sau art. 18 alin. (2), abrogate prin Legea nr. 1/2009, publicată în M. Of.

nr. 63/03.02.2009 raportate la art. 29 și art. 21 din Legea nr. 10/2001. În baza principiului "ubi eadem este ratio ibi esse jus", soluția din art. 29 alin. (4) instituită pentru bunurile imobile preluate fără titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administrației publice centrale sau locale adică restituirea în natură, se impune și pentru bunurile imobile preluate fără titlu valabil, înstrăinate din patrimoniul unei societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat. În acest context s-a constatat că Ministerul Turismului este acționar la SC "N.O." SA cu o cotă de 52% din acțiuni.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 316 din 01 februarie 2008 SC "N.O." SA a vândut SC "A.H." SA activele "atelier tâmplărie, garaj auto, grădină cinema și garaj auto mare" precum și "dreptul de folosință asupra terenurilor aferente". Conform raportului de expertiză tehnică judiciară topografică, imobilul a cărui restituire se cere este situat pe strada B. în poligonul ABCDE, iar din acesta este liberă doar o suprafață de 786 mp, restul fiind ocupat de "garaj" pe 28 mp, "atelier" pe o suprafață de 50 mp și o locuință (fost atelier), care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 316 din 01 februarie 2008 (anume "atelier tâmplărie plus garaj auto", indicat la art. 1 pct. "a", întreg imobilul, teren și construcție, identificat cu numărul cadastral 2246). Față de situația că reclamantul nu a formulat apel cu privire la partea din teren ocupată de construcțiile vândute SC "A.H." SA, măsurile reparatorii în echivalent dispuse prin Sentința civilă nr. 1742 din 02 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanța au căpătat caracter de autoritate de lucru judecat, constatând îndeplinite condițiile art. 2, art. 3, art. 7 alin. (1), art. 9, art. 21 și art. 22 alin. (4), instanța a respins apelul pârâtei.

Referitor la motivul de apel privind obligarea ambilor pârâți la plata în solidar a cheltuielilor de judecată Curtea a considerat că raportul de solidaritate reiese din aplicarea art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC N.O. SA, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici: Instanța de apel în mod cu totul eronat, prin aplicarea greșită a legii, a apreciat ca SC N.O. SA are în cauză calitate procesuală pasivă, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, suprafața de teren ce reprezintă obiectul litigiului nu era deținută de către SC N.O.

SA ci de către R.A.A.P.P.S, conform H.G. nr. 639/1995. În condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, Primăria Eforie avea obligația de a redirecționa notificarea cu anexele aferente către R.A.A.P.P.S, instituție ce avea competența legală de a soluționa această notificare. Instanțele de fond și de apel s-au substituit eronat entității învestite de legiuitor cu competența soluționării notificării, întrucât în speță nu poate fi vorba de faptul că SC "N.O." SA a refuzat nejustificat de a răspunde la notificarea părții interesate. În această situație se pune în discuție dacă SC N.O. SA este unitatea deținătoare în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt imperative în sensul că unitatea deținătoare este cea care deține imobilul la data intrării în vigoare a acestei legi.

SC "N.O." SA nu a avut cunoștință de existența acestei notificări și a vândut către SC A.H. SA activele din cadrul Complexului A., active ce erau grevate de contracte de asociere în participațiune. În aceste condiții imobilul a cărei restituire în natură se solicita este grevat de Contractul de vânzare-cumpărare nr. 316 din 1 februarie 2008 încheiat între SC "N.O." SA în calitate de vânzător și SC A.H. SA în calitate de cumpărător. Instanțele în mod greșit au stabilit că reclamanții au calitate de persoane îndreptățite, întrucât autorul acestora a vândut Societății Anonime Române toate terenurile ce făceau parte din moșia Techirghiol, inclusiv parcelele ce reprezintă obiectul prezentului litigiu.

De asemenea nu s-a făcut dovada că imobilul a fost confiscat în mod abuziv de către stat. În ceea ce privește obligarea în solidar a SC "N.O." SA cu Primăria Eforie la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susține că nu are nicio culpă în ceea ce privește nesoluționarea notificării reclamanților în termen legal, în aceste condiții nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nefiind inițial parte în proces, fiind introdusă în cauză după propunerea de probe și administrarea parțială a acestora. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză de către recurenta SC "N.O." SA este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă). Legitimarea procesuală se determină după împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Pe parcursul procesului civil părțile pot dobândi sau transmite drepturile lor.

Persoana care dobândește drepturi sau care și-a asumat obligații în legătură cu pretențiile deduse judecății va deveni parte în procesul civil. Ea va avea o poziție procesuală corespunzătoare situației nou-create, după caz, legitimare procesuală activă sau pasivă. Transmisiunea calității procesuale poate avea loc în temeiul legii sau în baza acordului de voință al părților. În speță, R.A..A.P.P.S. a avut calitatea de unitate deținătoare a imobilului din litigiu și în mod corect intimatul - reclamant a notificat această instituție. Din actele aflate la dosar rezultă că terenul în suprafață de 948 mp se află în cadrul complexului hotelier "A.N.". Ulterior, prin H.G. nr. 854 din 28 septembrie 2000, bunul în litigiu a trecut din domeniul public în domeniul privat al statului.

Regimul juridic al terenului a fost comunicat și de pârâtul Orașul Eforie. Prin H.G. nr. 1033 din 18 octombrie 2001, imobilul complex "A." a fost transmis în patrimoniul SC "N.O." SA În aceste condiții a avut loc o transmisiune cu titlu particular a unui bun, astfel încât în mod corect, instanța supremă, prin Decizia civilă nr. 9539 din 20 noiembrie 2009, a statuat că pârâta SC "N.O." SA are calitate procesuală pasivă în cauză. Dat fiind calitatea sa de unitate deținătoare a terenului din litigiu, SC "N.O." SA avea și obligația soluționării notificării.

Dezlegările date prin Decizia nr. 7/C din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța confirmate prin Decizia nr. 9539 din 29 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la constatarea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, la dovedirea dreptului de proprietate și la modalitatea de preluare a imobilului au intrat în puterea lucrului judecat astfel că aceste critici nu mai pot fi reiterate pe calea prezentului recurs. Este nefondată și critica potrivit căreia SC "N.O." SA nu a avut cunoștință de existența notificării din acest motiv ar fi înstrăinat activele Complexului "A.", active grevate de contracte de asociere în participațiune.

Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect recurenta-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât și această critică este nefondată. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta SC N.O. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Împotriva Deciziei civile nr. 440/C din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013. Procesat de GGC - GV