ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2004, reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 298 din 3 martie 2004 emisă de pârâtul Primarul Orașului Eforie solicitând anularea acesteia, considerând ca greșită soluția prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în Eforie Nord - lotul nr. 22 bis parcelarea L., în suprafață de 1.130 m.p.; ca efect al anulării dispoziției s-a solicitat obligarea pârâtului să restituie partea liberă din teren, iar pentru partea ocupată, să fie obligat la despăgubiri.

În motivarea cererii, s-a arătat că dispoziția se întemeiază pe faptul că imobilul este afectat de domeniul public, respectiv Restaurant N. și atelier frigotehnic, aflate în administrarea SC E. SA , astfel că se propune acordarea de despăgubiri bănești; reclamanții au susținut că normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 permit restituirea terenurilor din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut obiectul reconstituirii ori constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare, ca în cazul de speță.

Reclamanții au învederat că, în termen legal au formulat notificarea nr. 294 din 8 august 2001, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului, anexând atât actele care făceau dovada proprietății, precum și cele referitoare la calitatea de moștenitori, ocazie cu care reclamanții s-au referit și la notificările nr. 286, 287, 288 și 292, solicitând conexarea dosarelor constituite în cadrul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001. Reclamanții au precizat că, în condițiile în care autorii reclamanților nu au înstrăinat bunurile, ele fiind preluate de stat și existând dovezi incontestabile în acest sens, existând o dispoziție de restituire pentru un teren care provenea din același loc și care avea același proprietar și implicit moștenitori, se argumentează contradictoriu că reclamanții nu au făcut dovada proprietății.

Primarul orașului Eforie, în calitate de pârât (deși acțiunea nu a precizat persoana cu care reclamanții înțeleg să se judece) a formulat întâmpinare, prin a solicitat respingerea contestației, prezentând și documentația care a stat însă la baza emiterii dispoziției nr. 298 din 3 martie 2004 referitoare la imobil teren lotul nr. 22 din Eforie Nord; pârâtul a susținut în întâmpinare că lotul solicitat aparține în prezent domeniului public conform H.C.L.

nr. 126/2000, iar din suprafața lotului, 76% este afectat de construcții definitive - Restaurant N. și atelier frigotehnic, aflate în administrarea SC E. SA La termenul din 06 iulie 2004, reclamanții și-au modificat acțiunea, sub aspectul cadrului procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a SC E. SA deoarece terenul liber aparține domeniului public, au cerut restituirea părții libere de 282,5 m.p., în natură, iar pentru partea de teren ocupată - 847,5 m.p., acordarea despăgubirilor majorate pornind de la un preț de 50 euro/mp.

Pârâta SC E. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii modificatoare, motivat de faptul că pretenția reclamanților privind restituirea în natură a imobilului este inadmisibilă, cât timp societatea a fost privatizată integral în anul 1999, până la apariția Legii nr. 10/2001; s-a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât pârâta nu a primit nicio notificare referitoare la terenul în cauză; pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației având în vedere faptul că reclamanții nu au făcut dovada identității între imobilul solicitat și cel descris în contractul de vânzare-cumpărare, nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire și nici a persoanei deținătoare a terenului anterior anului 1940. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesual-pasive întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, H.G.

nr. 113/1992 și Legea nr. 215/2001, acte normative potrivit cărora pârâtul reprezintă interesele statului în justiție doar în cazurile/ litigiile în care obiectul judecății îl reprezintă bunurile din domeniul public de interes național. Printr-o corespondență adresată instanței pentru termenul din 25 februarie 2005, pârâta SC E. SA a comunicat că denumirea sa a fost schimbată în SC T.H.R.M.N. SA, ca urmare a adoptării Hotărârii A.G.A. nr. 17 din 18 decembrie 2004. Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2005 au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții SC E. SA și Statul Român. La termenul din 22 aprilie 2005, pârâta SC T.H.R.M.N. SA a invocat excepția prematurității acțiunii în susținerea căreia a menționat aceleași motive ca și pentru excepția lipsei calității procesual pasive (lipsa procedurii administrative față de societate).

Prin încheierea de ședință din 2 iunie 2006, excepția inadmisibilității și excepția prematurității acțiunii invocate de SC T.H.R.M.N. SA, au fost respinse ca nefondate. Prin sentința civilă nr. 19 din 01 februarie 2008, Tribunalul Constanta a respins ca nefondată contestația, considerând că, deși reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului-teren, dat fiind că acesta este ocupat de construcții, nu poate fi restituit în natură, ei având dreptul la despăgubiri, astfel cum a stabilit unitatea deținătoare. Prin decizia civilă nr. 22 din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis excepția lipsei calității procesual-pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, a admis apelul și, schimbând în tot sentința apelată, a admis contestația împotriva dispoziției nr. 298/2004 a Primarului Orașului Eforie și a obligat Primarul Orașului Eforie să restituie reclamanților suprafața de 248,50 m.p.

(suprafață ocupată de C.Ș.), conform schiței anexă la raportul de expertiză, suprafață situată în Eforie Nord, lotul 22 bis din parcelarea Techirghiol; pentru diferența de teren de 882,50 m.p., a fost obligat Primarul Orașului Eforie să emită o dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001. Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că reclamanții au făcut dovada, potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, că sunt persoane îndreptățite pentru a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, așa cum prevăd dispozițiile din aceeași lege. Instanță de apel a mai observat că imobilul în litigiu a fost identificat - printr-o expertiză însușită în totalitate de către instanță - pe strada Brizei, Eforie, județul Constanța, fiind delimitat conform schiței anexă la raportul de expertiză - de dreptunghiul A.B.C.D.

conturat de culoare roșie: suprafața de 496,40 m.p. este ocupată de construcția restaurantului „N. ” ce aparține SC T.H.R.M.N. SA; suprafața de 248,50 m.p. din care construită 193,50 m.p., construcții ce aparțin numitului C.Ș. teren ocupat pentru care nu există decizie de atribuire în folosință, construcții ce au fost ridicate în mod abuziv, neexistând autorizație de construire (adresa nr. 1326 din 17 noiembrie 2000 emisă de Direcția Administrației Domeniului Public și privat a orașului Eforie); teren liber de construcții 385,10 m.p. ce aparține domeniului public - spații verzi. Având în vedere aceste concluzii precum și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, curtea a dispus restituirea suprafeței de 248,50 m.p.

(suprafața ocupată de numitul C.Ș., în mod abuziv, fără a-i fi atribuită în folosință și construcțiile ridicate fără autorizație de construcție), iar pentru diferența de 882,50 m.p., Primarul orașului Eforie va emite dispoziție motivată conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Referitor la excepția lipsei calității procesual-pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, curtea a considerat că, deoarece o parte din teren aparține domeniului public al orașului Eforie, iar o parte este afectată de construcții, aflate în administrarea SC T.H.R.M.N. SA, calitate de pârât nu poate avea Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât nu acesta este deținătorul imobilului a cărui restituire o solicită reclamanții.

Prin decizia civilă nr. 328 din 19 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ambele recursuri, a casat decizia instanței de apel și trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această soluție, înalta Curte a reținut că, argumentându-și soluția cu privire la suprafața de teren de 385,10 m.p., instanța de apel a făcut o trimitere generică la expertiza efectuată în cauză, fără a detalia celelalte probe avute în vedere (la care face trimitere) și nu a arătat totodată motivele pentru care criticile formulate de către apelanți au fost apreciate a fi nefondate. Instanța de recurs a considerat că, procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., care prevăd că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. De asemenea, nu s-a stabili în mod clar care este regimul juridic al suprafețe de teren de 496,40 m.p., despre care s-a reținut de către instanța de apel că este ocupată de construcția restaurantului ce aparține SC T.H.R.M.N. SA, dispunând obligarea pârâtului Primarul Orașului să emită o dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent; aceasta, întrucât, dacă deținătorul în sensul Legii nr. 10/2001 al acestei suprafețe este o altă instituție - aspect indicat detaliat și în recursul formulat de reclamant - pârâtul obligat prin decizia instanței de apel nu i se poate impune o asemenea obligație, decât cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 incidente, respectiv art. 21 și următoarele.

Înalta Curte a mai stabilit că, cu ocazia rejudecării cauzei, trebuie avut în vedere că, deși prin decizia de apel s-a schimbat în tot sentința și s-a admis contestația formulată împotriva dispoziției emisă de pârât Primarul Orașului Eforie, dispunându-se asupra măsurilor ce se impune, nu s-a indicat sancțiunea care se aplică actului contestat. Referitor la recursul formulat de pârâtul Primarului Orașului Eforie cu privire la suprafața de teren de 248,50 m.p., din care construită 193,50 m.p., instanță de recurs a precizat că după cum rezultă din art. 10 din Legea nr. 10/2001, nu este suficient numai ca o construcție să fie ridicată fără autorizație în condițiile legii, textul prevăzând o distincție în ceea ce privește perioada de ridicare a construcției, respectiv înainte și după data de 01 ianuarie 1990, aspect nelămurit de către instanța de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, pentru rejudecarea apelului, sub nr. 859/36/2010. La 17 septembrie 2010 pârâtul intimat Statul Român a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă interesele statului în justiție în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național; or, bunul revendicat face parte în prezent din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale astfel încât calitate procesuală pasivă are doar Orașul Eforie.

Având în vedere că, prin încheierea din 25 februarie 2005 (Dosar nr. 547/2004 cu nr. nou 153/118/2004), Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât și că împotriva sentinței civile nr. 91 din 01 februarie 2008 au formulat apel doar reclamanții (apel în a cărui rejudecare s-a aflat curtea în urma casării deciziei civile nr. 221/ C din 23 ianuarie 2008), având în vedere dispozițiile art. 311 alin. (1) și respectiv 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea a considerat că nu se mai poate pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Statul Român, din nou, după respingerea ei în mod irevocabil.

Aceasta deoarece, ca urmare a exercitării căii de atac a apelului doar de către reclamant, apel care nu privea soluția asupra excepției, dezlegarea dată de tribunal asupra problemei în discuție a intrat în autoritate de lucru judecat, din moment ce statul, singurul care avea interesul să conteste respingerea excepției nu a făcut aceasta; în plus, deși, prin decizia civilă nr. 22/ C din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de stat, din nou, în apel, ca efect al casării integrale a acestei decizii soluția asupra excepției (în principiu corectă) nu mai are nicio putere, astfel încât, la rejudecarea apelului, curtea poate să constate că verificarea corectitudinii soluției excede limitelor de învestire a instanței de apel.

Având în vedere cuprinsul deciziei de casare cât și motivele de recurs ale părților dar și conținutul dispoziției 298 din 03 martie 2004 a Primarului Orașului Eforie, curtea a constatat ca fiind învestită cu cercetarea unui singur aspect: verificarea posibilității restituirii în natură a imobilului ce a aparținut autorilor apelantului (și, din această perspectivă, și a legalității dispoziției 298/2004); aceasta deoarece celelalte aspecte care trebuiau lămurite în cadrul unei acțiuni întemeiate pe Legea nr. 10/2001 (preluarea abuzivă a bunului imobil de către stat și calitatea de persoană îndreptățită a notificantului) nu sunt contestate, astfel încât, instanța le consideră câștigate cauzei. Din perspectiva posibilității restituirii în natură a imobilului, curtea a considerat că apelul reclamantului este întemeiat, putându-se restitui acestuia o suprafață de teren liberă care nu este ocupată de construcția restaurantului „N.

” . Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1940, numita E.C. a cumpărat suprafața de 1130 m.p. teren ce se învecina la nord cu proprietatea vânzătorilor M.O. și E.H.P. lotul 22 din Parcelarea L. pe lungime de 50 m. (extras din copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 martie 1940 la Grefa Tribunalului Constanța astfel cum a fost înscris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni - fila 8 dosar tribunal, voi. I.). Deși, în contract (aflat la fila 32 dosar tribunal, vol. II), nu se menționează expres numărul lotului, pârâtul Orașul Eforie a putut identifica imobilul ca fiind lotul 22 bis (ex. prin adresa din 09 octombrie 2007 a D.A.A.P. - fila 37 dosar tribunal).

Cu prilejul rejudecării apelului s-a refăcut raportul de expertiză imobiliară administrată și în primul ciclu procesual, avându-se în vedere și indicațiile instanței de recurs privind identificarea suprafeței de teren ocupată de restaurantul „N.”, precum și a suprafețelor ocupate de numitul C.Ș. respectiv de pretinsul parc-spațiu verde. Verificându-se (conform îndrumărilor instanței de apel) certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 08 noiembrie 1999 cu documentația cadastrală înregistrată la O.J.C.G.C. Constanța din 24 septembrie 1999, H.C.L. Eforie nr. 12 din 6 august 2000 și H.G. nr. 904 din 22 august 2002, prin expertiză s-a constatat că restaurantul „N.” ocupă un teren în suprafață de 495,4 m.p.

Conform certificatului menționat, SC E. SA i s-a recunoscut la 08 noiembrie 1999 (în fapt, constituit) dreptul de proprietate pentru un teren de 2.431,45 m.p. aferent restaurantului „N.”. După cum reiese din analiza documentației cadastrale înregistrată la O.J.C.G.C. Constanța sub nr. 6389/1999 (fila 193 dosar tribunal, vol. I) acest teren de 2.341,45 m.p. cuprindea toate suprafețele construite (restaurant, terase, cofetărie, anexe, curte). Deși inițial SC E. SA (denumire ulterior modificată în SC T.H.R.M.N. SA conform hotărârea A.G.A.

nr. 27 din 18 decembrie 2004 - filele 93-97 dosar Tribunal, vol. I) a învederat că este proprietarul terenurilor care se solicită a fi restituite (conform întâmpinării - filele 71-72 dosar tribunal, vol. I.) poziție confirmată de întâmpinarea din recursul depus la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție unde pretinde că „terenul aferent restaurantului N. a fost dobândit mult după înființarea societății” (fila 37, dosar Î.C.C.J.), în rejudecarea apelului, această pârâtă nu a avut o poziție procesuală clară; cu toate acestea, având în vedere conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 08 noiembrie 1999, care nu a fost contestat de vreuna dintre părți, curtea a considerat că suprafața de 496,4 m.p.

identificată în raportul de expertiză (filele 69-75 Dosar nr. 859/36/2010) în poligonul creat de punctele C.F.E.G.H.L. se găsește în proprietatea SC T.H.R.M.N. SA, proprietar și al restaurantului „N.” care ocupă terenul. În zona unde se găseau anterior loturile 22 și 22 bis din parcelarea L. care în prezent se găsește la intersecția străzii Brizei cu b-dul T. Vladimirescu, expertul a identificat și mai multe spații verzi împărțite în două categorii: zona „Statuia Fata cu floarea” și zona „plantații cu pomi și vegetație spontană” despărțite de o alee pietonală (schița fila 74 Dosar nr. 859/36/2010), despre care se consideră că ar fi domeniu public al orașului Eforie. Referitor la zona „statuia Fata cu floarea”, curtea a observat că, într-adevăr, aceasta este inventariată și atestată ca fiind domeniu public al Orașului Eforie.

Astfel, H.G. 904/2002 privind atestarea domeniului public al orașelor din județul Constanța, în anexa cu nr. 7 privind bunurile ce aparțin domeniului public al orașului Eforie, la poziția 59 este menționată zona verde statuia „Fata cu floarea” cuprinsă între hotel „N.” la sud, str. Brizei la nord, b-dul T. Vladimirescu la est, în suprafață de 400 m.p.; acest spațiu ocupă o parte a lotului 22 din parcelarea L. și nu lotul 22 bis. Anexa nr. 7 a H.G.

nr. 904/2002 mai cuprinde o serie de spații verzi și parcuri la lit. g) „sisteme de infrastructuri privind administrarea domeniului public, cu terenurile aferente” dar niciunul dintre terenurile menționate la pozițiile 1-67 (pozițiile 68-83 privesc alte elemente ale domeniului public) nu se găsește la intersecția str. Brizei cu b-dul T. Vladimirescu (filele 114-118, dosar tribunal, vol. I). De aceea, curtea a considerat că terenul identificat de expert drept „spațiu verde și plantații de pomi” nu face parte din domeniul public al Orașului Eforie ci din domeniul privat al acestui oraș, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 conform căruia domeniul privat al statului sau al unităților administrativ- teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public, asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale având un drept de proprietate privată.

Astfel, după efectuarea expertizei, instanța a solicitat o situație juridică actuală a imobilului, astfel cum a fost identificat de specialist; conform adresei din 01 februarie 2011 a D.A.P.L. a Orașului Eforie (fila 98, dosar curte), terenul aferent restaurantului „N.” - dar în suprafață de 1.479 m.p. - s-ar afla doar în folosința SC T.H.R.M.N. SA menționându-se că nu se află în domeniul privat al orașului Eforie; cu toate acestea, în adresa din 15 octombrie 2010, pârâtul arată că terenul aferent activului restaurant „N.” se află în proprietatea Orașului Eforie conform H.C.L nr.35/2007 completată prin H.C.L. nr. 149/20101 în baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 213/1998 și a Legii nr. 215/2001 și în folosința SC T.H.R.M.N.

SA astfel încât solicită intabularea dreptului de proprietate în favoarea Orașului Eforie. Cu privire la partea din acest teren măsurând 385,1 m.p. despre care expertul consideră că „aparține domeniului public neinventariat în acte”, pârâtul Orașul Eforie arată - în adresa din 01 februarie 2011, fila 98 dosar - „suntem de acord cu expertul” referitor la apartenența la domeniul public; această afirmație indirectă este însă contrazisă de mențiunile următoare conform cărora terenul se află în folosința SC T.H.R.M.N. SA pentru activul „N.” și de adresa de intabulare în domeniul privat al Orașului Eforie a unei suprafețe de 1.479 m.p. De aceea, chiar dacă pârâtul Orașul Eforie a evitat să recunoască expres că terenul din partea sudică a aleii care delimitează zona statuia „Fata cu Floarea” se găsește în domeniul privat al orașului, curtea a reglementat că are suficiente argumente în a stabili aceasta în ciuda atitudinii evazive a pârâtului Orașul Eforie.

Pe această suprafață expertul a evidențiat la trotuarul din b-dul T. Vladimirescu, separat, o suprafață dreptunghiulară (22,6 x 2m.) delimitată de un soclu zidărie și gard pe care este amplasată, pe un suport de dale, o bancă; din schița expertului reiese că această fâșie lată de 2 m. începe din dreptul aleii care creează conturul zonei statuii „Fata cu floarea” și se continuă de-a lungul bd. T. Vladimirescu. Deși b-dul T. Vladimirescu este menționat în anexa nr. 7 lit. a) a H.G. nr. 904/2002 „străzi cu trotuare aferente” la poziția nr. 47 cu o lățime de 25 m., în lipsa unor altor mențiuni speciale referitoare la includerea în noțiunea „trotuar aferent” și a fâșiei de 2 m. din partea estică a bulevardului, curtea a considerat că și suprafața de 22,6 x 2 m. corespunzătoare lotului 22 bis, face parte din domeniul privat al orașului Eforie și nu din domeniul public, nefiind inclusă în trotuarul acestei căi de comunicație.

În fine, expertul a identificat o a treia suprafață măsurând 248,5 m.p. pe care se află edificate mai multe construcții (două magazii, un atelier frigotehnic și o locuință particulară a numitului C.Ș.) - linia acestor construcții depășind cu 1,3 m. latura de nord a lotului 22 bis - și suprafețe de circulație din jurul locuințelor, totul făcând parte dintr-un imobil cu ieșire la str. Brizei, cu o suprafață mai mare, conform împrejmuirilor evidențiate de expert. După cum a rezultat din declarațiile olografe ale numitului C.Ș. (aflate și la dosarul Î.C.C.J., filele 68 și 78), declarații însușite expres și însoțite de recunoașterea acestei persoane din fața instanței de apel (încheierea din 01 septembrie 2010), această persoană a ocupat în anul 1994, fără a deține vreo repartiție de la primărie, o suprafață de aproximativ 700-800 m.p.

pe care a îngrădit-o; pe acest teren, deși nu avea autorizație de construire, C.Ș. a început edificarea inițial a unui atelier frigotehnic și apoi, în 1996, a unei locuințe compusă de 2 camere. Coroborând aceste susțineri cu situația juridică a imobilului reieșind din adresa nr. x/2011 și cererea de intabulare nr. x/2010, curtea a considerat că suprafața de 248,5 m.p. teren se găsește în domeniul privat al Orașului Eforie și, pe aceasta, au fost ridicate, începând cu anul 1994, mai multe construcții pentru care nu a existat o autorizație de construcție. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.

În sensul legii, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat precum și orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare (art. 2 alin. (1) lit. h) și i)). Sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite (art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2)). Cum reclamantul este succesorul lui E.A.C., iar aceasta a fost proprietara terenului solicitat, curtea a considerat că petentul are calitate de persoană îndreptățită în înțelesul textelor enunțate.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură; de asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Corespunzător, în temeiul art. 10 alin. (2), măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care pe terenurile (pe care s-au aflat construcții - ipoteză fără aplicabilitate în speța de față) preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent; se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile (art. 10 alin. (3)). Este și situația terenului în suprafață de 496,4 m.p.

ocupat de restaurantul „N.” aflat în proprietatea SC T.H.R.M.N. SA (pentru care, însă, acest pârât nu a evidențiat a fi necesară delimitarea vreunei servituți privind folosința clădirii), teren care nu poate fi restituit în natură reclamantului; dimpotrivă suprafața de 193,5 m.p. ocupată abuziv de numitul C.Ș. pe care acesta a edificat fără autorizație de construcție mai multe construcții începând cu anul 1994, poate fi restituită în natură notificatorului (împreună evident cu restul suprafeței deținută fără titlu de C.Ș. constând în alei de acces de 55 m.p.). Pentru aceste motive, s-a considerat că suprafața de teren care se încadrează în poligonul creat de punctele A.B.F.E.G.H.L.D.A., însumând 633,6 m.p.

poate fi restituită în natură. Având în vedere disp.

art. 26 din Legea nr. 10/2001 conform cărora dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, Având în vedere că, prin dispoziția nr. 298 din 09 martie 2004, s-a considerat că cererea de restituire în natură trebuie respinsă pe motiv că terenul solicitat este afectat domeniului public, restaurantului „N.” și unui atelier frigotehnic, mențiune care s-a adeverit a fi inexactă (mai puțin în partea privitoare la restaurantul „N.”).

Prin decizia nr. 82/ C din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de reclamanți C.I.A., C.Ș. și C.A., S.A. și S.G. împotriva sentinței civile nr. 91 din 01 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanta. A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis contestația. A anulat dispoziția nr. 298 din 03 martie 2004 emisă de Primarul Orașului Eforie. A obligat pârâtul Primarul Orașului Eforie să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 633,6 m.p. situat în orașul Eforie, bd. Tudor Vladimirescu, pe aliniamentul A.B.E.F.G.H.L.D.A. conform raportului de expertiză de la fila 74 din Dosarul nr. 859/36/2010. A fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 496,4 m.p.

și obligat pârâtul primarul Orașului Eforie să emită dispoziție cu propunere despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru această suprafață. A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român și SC T.H.R.M.N. SA ca nefondată. A fost obligat pârâtul Primarul Orașului Eforie la 3.918 lei cheltuieli de judecată. Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs reclamantul C.I.A. și pârâtul Primarul orașului Eforie, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care reclamantul a invocat incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ, criticile din recursul pârâtului nefiind încadrate în vreunul dintre cazurile de casare/modificare prevăzute de textul art. 304 C. proc.

civ. În dezvoltarea recursului său reclamantul a susținut că deși în cauză au fost depuse înscrisuri care dovedesc că atât la data notificării cât și ulterior depunerii acesteia, unitatea deținătoare a bunului pretins în cauză este pârâta SC T.H.R.M.N. SA, societate ce se încadra în prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în mod greșit această pârâtă nu a fost obligată la restituire. Or, atâta timp cât această societate este deținătoarea construcției restaurantului N. și a terenului aflat sub această construcție, pretins în cauză, în suprafață de 496,40 mp, aceasta trebuia să fie cea obligată să propună/ofere măsuri reparatorii prin echivalent (măsuri reparatorii în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii din patrimonial acesteia ori să propună despăgubiri în situația în care măsura compensării nu este acceptată de persoana îndreptățită).

Ca urmare, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei curții de apel, în partea referitoare la respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea măsurilor reparatorii menționate prevăzute de legea specială de reparație. A solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 3.918 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în cauză. Pârâtul Primarul orașului Eforie a susținut în dezvoltarea recursului său ale cărui critici nu au fost încadrate în drept, dar care, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind greșită dispoziția de restituire în natură a terenului în suprafață de 385,10 m.p.

dată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul menționat este ocupat cu amenajări de utilitate publică, caz în care măsurile reparatorii se stabilesc doar în echivalent, sens în care sunt și normele metodologice date în aplicarea acestei norme (pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007). A susținut că partea de teren identificată ca fiind soclu de zidărie și gard, reprezintă o lucrare de lățire a trotuarului cu spațiu pentru bănci, ceea ce dovedește utilitatea sa publică. Suprafața de 339,90 mp., reprezintă spațiu verde în jurul restaurantului N., care deservește bunei funcționări a acestuia. Păstrarea aleilor și spațiilor verzi într-o stațiune turistică de interes național, cum este stațiunea Eforie, prezintă o deosebită importanță în realizarea unor servicii turistice de calitate, în concordanță cu standardele internaționale, sens în care au fost invocate și dispozițiile art. 71 din O.U.G.

nr. 195/2005 privind protecția mediului, modificată și completată prin O.U.G. nr. 114/2007, potrivit cărora schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spatii verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă indiferent de regimul juridic al acestora, actele încheiate cu nerespectarea acestor prevederi legale fiind lovite de nulitate absolută. A fost criticată totodată și dispoziția instanței prin care s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant în cauză, apreciate ca fiind exagerate, sens în care s-a solicitat diminuarea acestora, pe considerentul că nu au o culpă procesuală care să justifice acordarea acestora în cuantumul reținut de instanță.

În consecință, au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei în parte în sensul restituirii în natură numai a suprafeței de 248 mp, ocupate de construcțiile edificate de numitul C.Ș., pentru diferența de 385,10 mp., solicitând să se constate dreptul reclamantului de a obține despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu obligarea sa să emită dispoziție în acest sens. Recursurile nu sunt fondate. Deși reclamantul a invocat în recursul său cazurile de casare/modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora nu permite încadrarea criticilor în normele legale invocate, care reglementează alte ipoteze decât cele dezvoltate în recurs, context în care criticile astfel dezvoltate se vădesc a fi exclusiv formale, ele verificându-se ca aparținând celui de-al nouălea motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Analizând recursul reclamantului din perspectiva acestui motiv de recurs se constată ca nefondate criticile aduse deciziei curții de apel, instanță care a făcut o corectă aplicare a textului art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, invocat a fi încălcat. Potrivit acestei norme legale, „imobilele - terenuri și construcții-preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Prin urmare, în accepțiunea legii speciale de reparație, are calitate de „unitate deținătoare” și are obligația de a răspunde la notificarea formulată de persoanele pretins îndreptățite în baza acestei legi, acea entitate cu personalitate juridică care are înregistrat imobilul în patrimonial său, indiferent de titlul cu care a fost acesta înregistrat, cerința legii fiind aceea ca entitatea menționată să aibă drept de dispoziție asupra bunului pretins în procedura reglementată de legea specială. Or, cu referire la acest aspect, legal s-a reținut că obligația restituirii (în modalitatea dispusă prin hotărâre) incumbă pârâtului Primarul orașului Eforie, care are înscris terenul preluat de stat de la antecesoarea reclamantului în evidentele unității administrativ - teritoriale locale.

Se reține astfel că, potrivit probațiunii cauzei, terenul în litigiu figurează în inventarul domeniului privat al orașului Eforie, atestat prin H.C.L. nr. 35/2007 completată prin H.C.L. nr. 149/2010, aflat parțial în folosința activului restaurant N., activ edificat anterior anului 1989 și care se află în proprietatea pârâtei SC T.H.R.M.N. SA. Acesta este regimul juridic al terenului menționat și potrivit înscrierilor de carte funciară ce-l privesc (adeverința din 1 februarie 2011). Ca urmare, legal s-a reținut în sarcina pârâtului Primarul orașului Eforie, emitentul dispoziție contestată în prezenta procedură, obligația de a propune măsuri reparatorii (în modalitatea despăgubirilor) și pentru suprafața de teren de 496,4 mp., teren pe care se află edificat restaurantul N., proprietatea pârâtei societate comercială.

Nu sunt fondate nici criticile din recursul pârâtului, întrucât în aplicarea normei legale invocate a fi încălcate - art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 -, instanța de apel a procedat la aplicarea și interpretarea sa corespunzător acestor dispoziții legale. Se reține că dispoziția de excepție de regula restituirii în natură, impusă de textul art. 7, 9 din Legea nr. 10/2001, vizează impedimentele legale la restituirea în natură, care constituindu-se într-o excepție de la această regulă, nu pot fi decât cele strict și limitativ reglementate de legea specială, ipoteză în care nu se înscrie și pretinsele amenajări invocate de pârât (soclu de zidărie și o bancă). Atâta vreme cât aceste lucrări nu se constituie în amenajări de utilitate publică/ construcții vizate de textul legii, operează regula instituită de legea specială, a restituirii în natură, legal aplicată de instanța de apel.

Nu sunt fondate nici criticile privind cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată acordate în cauză, atâta timp cât fiind parte căzută în pretenții, în aplicarea art. 274 C. proc. civ, legal pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant cu purtarea prezentei cauze, neavând relevanță sub acest aspect, gravitatea culpei în declanșarea procedurii judiciare, criteriu neprevăzut de normele procesual-civile. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.l.A. și de pârâtul Primarul Orașului Eforie împotriva deciziei nr. 82/ C din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, s ecția civilă, minori si familie, litigii de muncă si asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.