ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de

6 aprilie 2004, reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. au formulat contestație

împotriva dispoziției nr. 298 din 3 martie 2004 emisă de pârâtul Primarul

Orașului Eforie solicitând anularea acesteia, considerând ca greșită soluția

prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren

situat în Eforie Nord - lotul nr. 22 bis parcelarea L., în suprafață de 1.130

m.p.; ca efect al anulării dispoziției s-a solicitat obligarea pârâtului să

restituie partea liberă din teren, iar pentru partea ocupată, să fie obligat la

despăgubiri.

În motivarea

cererii, s-a arătat că dispoziția se întemeiază pe faptul că imobilul este afectat

de domeniul public, respectiv Restaurant N. și atelier frigotehnic, aflate în

administrarea SC E. SA

, astfel că se

propune acordarea de despăgubiri bănești;

reclamanții au susținut că

normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 permit restituirea terenurilor din

intravilan neocupate de

construcții sau

care nu au făcut obiectul reconstituirii ori constituirii

dreptului de

proprietate în baza legilor speciale anterioare, ca în cazul de speță.

Reclamanții au

învederat că, în termen legal au formulat notificarea nr. 294 din 8 august 2001,

prin care au solicitat restituirea în natură a terenului, anexând atât actele

care făceau dovada proprietății, precum și cele referitoare la calitatea de

moștenitori, ocazie cu care reclamanții s-au referit și la notificările nr. 286,

287, 288 și 292, solicitând conexarea dosarelor constituite în cadrul comisiei

de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Reclamanții au

precizat că, în condițiile în care autorii reclamanților nu au înstrăinat

bunurile, ele fiind preluate de stat și existând dovezi incontestabile în acest

sens, existând o dispoziție de restituire pentru un teren care provenea din

același loc și care avea același proprietar și implicit moștenitori, se

argumentează contradictoriu că reclamanții nu au făcut dovada proprietății.

Primarul

orașului Eforie, în calitate de pârât (deși acțiunea nu a precizat persoana cu

care reclamanții înțeleg să se judece) a formulat întâmpinare, prin a solicitat

respingerea contestației, prezentând și documentația care a stat însă la baza

emiterii dispoziției nr. 298 din 3 martie 2004 referitoare la imobil teren

lotul nr. 22 din Eforie Nord; pârâtul a susținut în întâmpinare că lotul solicitat

aparține în prezent domeniului public conform H.C.L. nr. 126/2000, iar din

suprafața lotului, 76% este afectat de construcții definitive - Restaurant N.

și atelier frigotehnic, aflate în administrarea SC E. SA

La termenul

din 06 iulie 2004, reclamanții și-au modificat acțiunea, sub aspectul cadrului

procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză a pârâtului Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor și a SC E. SA deoarece terenul liber

aparține domeniului public, au cerut restituirea părții libere de 282,5 m.p.,

în natură, iar pentru partea de teren ocupată - 847,5 m.p., acordarea

despăgubirilor majorate pornind de la un preț de 50 euro/mp.

Pârâta SC E.

SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității

cererii modificatoare, motivat de faptul că pretenția reclamanților privind

restituirea în natură a imobilului este inadmisibilă, cât timp societatea a

fost privatizată integral în anul 1999, până la apariția Legii nr. 10/2001; s-a

invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât

pârâta nu a primit nicio notificare referitoare la terenul în cauză; pe fondul

cauzei, s-a solicitat respingerea contestației având în vedere faptul că

reclamanții nu au făcut dovada identității între imobilul solicitat și cel

descris în contractul de vânzare-cumpărare, nu au făcut dovada calității de

persoane îndreptățite la restituire și nici a persoanei deținătoare a terenului

anterior anului 1940.

Prin

întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a

invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesual-pasive

întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, H.G. nr. 113/1992

și Legea nr. 215/2001, acte normative potrivit cărora pârâtul reprezintă

interesele statului în justiție doar în cazurile/ litigiile în care obiectul

judecății îl reprezintă bunurile din domeniul public de interes național.

Printr-o corespondență adresată instanței pentru termenul din

25 februarie 2005, pârâta SC E. SA a

comunicat că denumirea sa a fost schimbată în SC T.H.R.M.N. SA, ca urmare a

adoptării Hotărârii A.G.A. nr. 17 din 18 decembrie 2004.

Prin

încheierea de ședință din 25 februarie 2005 au fost respinse ca nefondate

excepțiile lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții SC E. SA și

Statul Român.

La termenul

din 22 aprilie 2005, pârâta SC T.H.R.M.N. SA a invocat excepția prematurității

acțiunii în susținerea căreia a menționat aceleași motive ca și pentru excepția

lipsei calității procesual pasive (lipsa procedurii administrative față de

societate).

Prin

încheierea de ședință din 2 iunie 2006, excepția inadmisibilității și excepția

prematurității acțiunii invocate de SC T.H.R.M.N. SA, au fost respinse ca

nefondate.

Prin sentința

civilă nr. 19 din 01 februarie 2008, Tribunalul Constanta a respins ca

nefondată contestația,

considerând

că, deși reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. sunt persoane îndreptățite la

restituirea imobilului-teren, dat fiind că acesta este ocupat de construcții,

nu poate fi restituit în natură, ei având dreptul la despăgubiri, astfel cum a stabilit

unitatea deținătoare.

Prin decizia

civilă nr. 22 din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis excepția

lipsei calității procesual-pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor,

a admis apelul și, schimbând în tot sentința apelată, a admis contestația

împotriva dispoziției nr. 298/2004 a Primarului Orașului Eforie și a obligat

Primarul Orașului Eforie să restituie reclamanților suprafața de 248,50 m.p.

(suprafață ocupată de C.Ș.), conform schiței anexă la raportul de expertiză,

suprafață situată în Eforie Nord,

lotul 22

bis din parcelarea Techirghiol; pentru diferența de teren de

882,50

m.p., a fost obligat Primarul Orașului Eforie să emită o dispoziție motivată

pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 26 din

Legea nr. 10/2001.

Pentru a

pronunța această soluție, curtea a reținut că reclamanții au făcut dovada,

potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, că sunt persoane îndreptățite

pentru a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, așa cum

prevăd dispozițiile din aceeași lege.

Instanță de

apel a mai observat că imobilul în litigiu a fost identificat - printr-o

expertiză însușită în totalitate de către instanță - pe strada Brizei, Eforie,

județul Constanța, fiind delimitat conform schiței anexă la raportul de

expertiză - de dreptunghiul A.B.C.D. conturat de culoare roșie: suprafața de

496,40 m.p. este ocupată de construcția restaurantului „N.

”

ce aparține SC T.H.R.M.N. SA;

suprafața de 248,50 m.p. din care construită 193,50 m.p., construcții ce

aparțin numitului C.Ș. teren ocupat pentru care nu există decizie de atribuire

în folosință, construcții ce au fost ridicate în mod abuziv, neexistând

autorizație de construire (adresa nr. 1326 din 17 noiembrie 2000 emisă de Direcția

Administrației Domeniului Public și privat a orașului Eforie); teren liber de

construcții 385,10 m.p. ce aparține domeniului public - spații verzi.

Având în

vedere aceste concluzii precum și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001,

curtea a dispus restituirea suprafeței de 248,50 m.p. (suprafața ocupată de

numitul C.Ș., în mod abuziv, fără a-i fi atribuită în folosință și

construcțiile ridicate fără autorizație de construcție), iar pentru diferența

de 882,50 m.p., Primarul orașului Eforie va emite dispoziție motivată conform art.

26 din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Referitor la excepția lipsei calității procesual-pasive a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor,

curtea a considerat că, deoarece o parte din teren aparține domeniului public

al orașului Eforie, iar o parte este afectată de construcții, aflate în

administrarea SC T.H.R.M.N. SA, calitate de pârât nu poate avea Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât nu acesta este deținătorul

imobilului a cărui restituire o solicită reclamanții.

Prin decizia

civilă nr. 328 din 19 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

ambele recursuri, a casat decizia instanței de apel și trimis cauza pentru

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a

pronunța această soluție, înalta Curte a reținut că, argumentându-și soluția cu

privire la suprafața de teren de 385,10 m.p., instanța de apel a făcut o

trimitere generică la expertiza efectuată în cauză, fără a detalia celelalte

probe avute în vedere (la care face trimitere) și nu a arătat totodată motivele

pentru care criticile formulate de către apelanți au fost apreciate a fi

nefondate.

Instanța de

recurs a considerat că, procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat

dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea trebuie

să cuprindă motivele de fapt și de drept

care

au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat

cererile părților.

De asemenea,

nu s-a stabili în mod clar care este regimul juridic al suprafețe de teren de

496,40 m.p., despre care s-a reținut de către instanța de apel că este ocupată

de construcția restaurantului ce aparține SC T.H.R.M.N. SA, dispunând obligarea

pârâtului Primarul Orașului să emită o dispoziție motivată pentru acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent; aceasta, întrucât, dacă deținătorul în

sensul Legii nr. 10/2001 al acestei suprafețe este o altă instituție - aspect

indicat detaliat și în recursul formulat de reclamant - pârâtul obligat prin

decizia instanței de apel nu i se poate impune o asemenea obligație, decât cu

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 incidente, respectiv art. 21 și

următoarele.

Înalta Curte a

mai stabilit că, cu ocazia rejudecării cauzei, trebuie avut în vedere că, deși

prin decizia de apel s-a schimbat în tot sentința și s-a admis contestația

formulată împotriva dispoziției emisă de pârât Primarul Orașului Eforie,

dispunându-se asupra măsurilor ce se impune, nu s-a indicat sancțiunea care se

aplică actului contestat.

Referitor la recursul

formulat de pârâtul Primarului Orașului Eforie cu privire la suprafața de teren

de 248,50 m.p., din care construită 193,50 m.p., instanță de recurs a precizat

că după cum rezultă din art. 10 din Legea nr. 10/2001, nu este suficient numai

ca o construcție să fie ridicată fără autorizație în condițiile legii, textul

prevăzând o distincție în ceea ce privește perioada de ridicare a construcției,

respectiv înainte și după data de 01 ianuarie 1990, aspect nelămurit de către

instanța de apel.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, pentru rejudecarea apelului,

sub nr. 859/36/2010.

La 17 septembrie  2010 pârâtul intimat Statul Român a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive,

motivând că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă interesele statului în

justiție în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public

de interes național; or, bunul revendicat face parte în prezent din domeniul

privat al unității administrativ-teritoriale astfel încât calitate procesuală

pasivă are doar Orașul Eforie.

Având în

vedere că, prin încheierea din 25 februarie 2005 (Dosar nr. 547/2004 cu nr. nou

153/118/2004), Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de acest pârât și că împotriva sentinței civile nr. 91

din 01 februarie 2008 au formulat apel doar

reclamanții

(apel în a cărui rejudecare s-a aflat curtea în urma casării

deciziei

civile nr. 221/ C din 23 ianuarie 2008), având în vedere dispozițiile art. 311 alin.

(1) și respectiv 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea a considerat că nu se mai

poate pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

intimatul Statul Român, din nou, după respingerea ei în mod irevocabil.

Aceasta

deoarece, ca urmare a exercitării căii de atac a apelului doar de către

reclamant, apel care nu privea soluția asupra

excepției,

dezlegarea dată de tribunal asupra problemei în discuție a

intrat în

autoritate de lucru judecat, din moment ce statul, singurul care avea interesul

să conteste respingerea excepției nu a făcut aceasta; în plus, deși, prin

decizia civilă nr. 22/ C din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de stat, din nou, în apel,

ca efect al casării integrale a acestei decizii soluția asupra excepției (în

principiu corectă) nu mai are nicio putere, astfel încât, la rejudecarea

apelului, curtea poate să constate că verificarea corectitudinii soluției

excede limitelor de învestire a instanței de apel.

Având în vedere cuprinsul deciziei de casare cât și motivele de

recurs ale părților dar și conținutul

dispoziției 298 din 03 martie 2004 a Primarului Orașului Eforie, curtea a

constatat ca fiind învestită cu cercetarea unui singur aspect: verificarea

posibilității restituirii în natură a imobilului ce a aparținut autorilor

apelantului (și, din această perspectivă, și a legalității dispoziției

298/2004); aceasta deoarece celelalte aspecte care trebuiau lămurite în cadrul

unei acțiuni întemeiate pe Legea nr. 10/2001 (preluarea abuzivă a bunului

imobil de către stat și calitatea de persoană îndreptățită a notificantului) nu

sunt contestate, astfel încât, instanța le consideră câștigate cauzei.

Din

perspectiva posibilității restituirii în natură a imobilului, curtea a

considerat că apelul reclamantului este întemeiat, putându-se restitui acestuia

o suprafață de teren liberă care nu este ocupată de construcția restaurantului „N.

”

.

Astfel, prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1940, numita E.C. a cumpărat suprafața de

1130 m.p. teren ce se învecina la nord cu proprietatea vânzătorilor M.O. și E.H.P.

lotul 22 din Parcelarea L. pe lungime de 50 m. (extras din copia contractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 30 martie 1940 la Grefa Tribunalului

Constanța astfel cum a fost înscris în Registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni - fila 8 dosar tribunal, voi. I.).

Deși, în

contract (aflat la fila 32 dosar tribunal, vol. II), nu se menționează expres

numărul lotului, pârâtul Orașul Eforie a putut identifica imobilul ca fiind

lotul 22 bis (ex. prin adresa din 09 octombrie 2007 a D.A.A.P. - fila 37 dosar

tribunal).

Cu prilejul

rejudecării apelului s-a refăcut raportul de expertiză imobiliară administrată

și în primul ciclu procesual, avându-se în vedere și indicațiile instanței de

recurs privind identificarea suprafeței de teren ocupată de restaurantul „N.”,

precum și a suprafețelor ocupate de numitul C.Ș. respectiv de pretinsul

parc-spațiu verde.

Verificându-se

(conform îndrumărilor instanței de apel) certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor din 08 noiembrie 1999 cu documentația

cadastrală înregistrată la O.J.C.G.C. Constanța din 24 septembrie 1999, H.C.L.

Eforie nr. 12 din 6 august 2000 și H.G. nr. 904 din 22 august 2002, prin

expertiză s-a constatat că restaurantul „N.” ocupă un teren în suprafață de

495,4 m.p.

Conform

certificatului menționat, SC E. SA i s-a recunoscut la 08 noiembrie 1999 (în

fapt, constituit) dreptul de proprietate pentru un teren de 2.431,45 m.p.

aferent restaurantului „N.”.

După cum reiese

din analiza documentației cadastrale înregistrată la O.J.C.G.C. Constanța sub nr.

6389/1999 (fila 193 dosar tribunal, vol. I) acest teren de 2.341,45 m.p.

cuprindea toate suprafețele construite (restaurant, terase, cofetărie, anexe,

curte).

Deși inițial SC E. SA (denumire ulterior modificată în

SC T.H.R.M.N. SA conform hotărârea

A.G.A. nr. 27 din 18 decembrie 2004 - filele 93-97 dosar Tribunal, vol. I) a

învederat că este proprietarul terenurilor care se solicită a fi restituite

(conform întâmpinării - filele 71-72 dosar tribunal, vol. I.) poziție

confirmată de întâmpinarea din recursul depus la dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție unde pretinde că „terenul aferent restaurantului N. a fost

dobândit mult după înființarea societății” (fila 37, dosar Î.C.C.J.), în

rejudecarea apelului, această pârâtă nu a avut o poziție procesuală clară; cu

toate acestea, având în vedere conținutul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor din 08 noiembrie 1999, care nu a

fost contestat de vreuna dintre părți, curtea a considerat că suprafața de

496,4 m.p. identificată în raportul de expertiză (filele 69-75 Dosar nr. 859/36/2010)

în poligonul creat de punctele C.F.E.G.H.L. se găsește în proprietatea SC

T.H.R.M.N. SA, proprietar și al restaurantului „N.” care ocupă terenul.

În zona unde

se găseau anterior loturile 22 și 22 bis din parcelarea L. care în prezent se

găsește la intersecția străzii Brizei cu b-dul T. Vladimirescu, expertul a

identificat și mai multe spații verzi împărțite în două categorii: zona „Statuia

Fata cu floarea” și zona „plantații cu pomi și vegetație spontană” despărțite

de o alee pietonală (schița fila 74 Dosar nr. 859/36/2010),

despre care se

consideră că ar fi domeniu public al orașului Eforie.

Referitor la

zona „statuia Fata cu floarea”, curtea a observat că, într-adevăr, aceasta este

inventariată și atestată ca fiind domeniu public al Orașului Eforie.

Astfel, H.G.

904/2002 privind atestarea domeniului public al orașelor din județul Constanța,

în anexa cu nr. 7 privind bunurile ce aparțin domeniului public al orașului

Eforie, la poziția 59 este menționată zona verde statuia „Fata cu floarea”

cuprinsă între hotel „N.” la sud, str. Brizei la nord, b-dul T. Vladimirescu la

est, în suprafață de 400 m.p.; acest spațiu ocupă o parte a lotului 22 din

parcelarea L. și nu lotul 22 bis.

Anexa nr. 7 a

H.G. nr. 904/2002 mai cuprinde o serie de spații verzi și parcuri la lit. g) „sisteme

de infrastructuri privind administrarea domeniului public, cu terenurile

aferente” dar niciunul dintre terenurile menționate la pozițiile 1-67

(pozițiile 68-83 privesc alte elemente ale domeniului public) nu se găsește la

intersecția str. Brizei cu b-dul T. Vladimirescu (filele 114-118, dosar

tribunal, vol. I).

De aceea,

curtea a considerat că terenul identificat de expert

drept „spațiu verde și plantații de pomi” nu face parte din domeniul

public

al Orașului Eforie ci din domeniul privat al acestui oraș, în conformitate cu

prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 conform căruia domeniul privat al

statului sau al unităților administrativ-

teritoriale

este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu

fac parte

din domeniul public, asupra acestor bunuri statul sau unitățile

administrativ-teritoriale având un drept de proprietate privată.

Astfel, după

efectuarea expertizei, instanța a solicitat o situație juridică actuală a

imobilului, astfel cum a fost identificat de

specialist;

conform adresei din 01 februarie 2011 a D.A.P.L. a Orașului

Eforie (fila

98, dosar curte), terenul aferent restaurantului „N.” - dar în suprafață de

1.479 m.p. - s-ar afla doar în folosința SC T.H.R.M.N. SA menționându-se că nu

se află în domeniul privat al orașului Eforie; cu toate acestea, în adresa din 15

octombrie 2010, pârâtul arată că terenul aferent activului restaurant „N.” se

află în proprietatea Orașului Eforie conform H.C.L nr.35/2007 completată prin

H.C.L. nr. 149/20101 în baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 213/1998 și a Legii nr.

215/2001 și în folosința SC

T.H.R.M.N. SA

astfel încât solicită intabularea dreptului

de proprietate în favoarea

Orașului Eforie.

Cu privire la

partea din acest teren măsurând 385,1 m.p. despre care expertul consideră că „aparține

domeniului public neinventariat în acte”, pârâtul Orașul Eforie arată - în

adresa din 01 februarie 2011, fila 98 dosar - „suntem de acord cu expertul”

referitor la apartenența la domeniul public; această afirmație indirectă este

însă contrazisă de mențiunile următoare conform cărora terenul se află în

folosința SC T.H.R.M.N. SA pentru activul „N.” și de adresa de intabulare în

domeniul privat al Orașului Eforie a unei suprafețe de 1.479 m.p.

De aceea,

chiar dacă pârâtul Orașul Eforie a evitat să recunoască expres că terenul din

partea sudică a aleii care delimitează zona statuia „Fata cu Floarea” se

găsește în domeniul privat al orașului, curtea a reglementat că are suficiente

argumente în a stabili aceasta în ciuda atitudinii evazive a pârâtului Orașul

Eforie.

Pe această

suprafață expertul a evidențiat la trotuarul din b-dul T. Vladimirescu,

separat, o suprafață dreptunghiulară (22,6 x 2m.) delimitată de un soclu

zidărie și gard pe care este amplasată, pe un suport de dale, o bancă; din

schița expertului reiese că această fâșie lată de 2 m. începe din dreptul aleii

care creează conturul zonei statuii „Fata cu floarea” și se continuă de-a

lungul bd. T. Vladimirescu.

Deși b-dul T.

Vladimirescu este menționat în anexa nr. 7 lit. a) a H.G. nr. 904/2002 „străzi

cu trotuare aferente” la poziția nr. 47 cu o lățime de 25 m., în lipsa unor

altor mențiuni speciale referitoare la

includerea

în noțiunea „trotuar aferent” și a fâșiei de 2 m. din partea

estică a

bulevardului, curtea a considerat că și suprafața de 22,6 x 2 m.

corespunzătoare lotului 22 bis, face parte din domeniul privat al orașului

Eforie și nu din domeniul public, nefiind inclusă în trotuarul acestei căi de

comunicație.

În fine,

expertul a identificat o a treia suprafață măsurând 248,5 m.p. pe care se află

edificate mai multe construcții (două magazii, un atelier frigotehnic și o

locuință particulară a numitului C.Ș.) - linia acestor construcții depășind cu

1,3 m. latura de nord a lotului 22 bis - și suprafețe de circulație din jurul

locuințelor, totul făcând parte dintr-un imobil cu ieșire la str. Brizei, cu o

suprafață mai mare, conform împrejmuirilor evidențiate de expert.

După cum a

rezultat din declarațiile olografe ale numitului

C.Ș. (aflate și la dosarul Î.C.C.J., filele 68 și 78), declarații

însușite

expres și însoțite de recunoașterea acestei persoane din fața instanței de apel

(încheierea din 01 septembrie 2010), această persoană a ocupat în anul 1994,

fără a deține vreo repartiție de la primărie, o suprafață de aproximativ

700-800 m.p. pe care a îngrădit-o; pe acest

teren,

deși nu avea autorizație de construire, C.Ș. a început

edificarea

inițial a unui atelier frigotehnic și apoi, în 1996, a unei locuințe compusă de

2 camere.

Coroborând

aceste susțineri cu situația juridică a imobilului reieșind din adresa nr. x/2011

și cererea de intabulare nr. x/2010, curtea a considerat că suprafața de 248,5

m.p. teren se găsește în domeniul privat al Orașului Eforie și, pe aceasta, au

fost ridicate, începând cu anul 1994, mai multe construcții pentru care nu a

existat o autorizație de construcție.

Potrivit art.

1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.

139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în

condițiile prezentei legi.

În sensul legii, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:

orice imobile preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,

precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor

locale ale puterii sau ale administrației de stat precum și orice alte imobile

preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum

este definit la art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și

completările ulterioare (art. 2 alin. (1) lit. h) și i)).

Sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau,

după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice îndreptățite (art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2)).

Cum

reclamantul este succesorul lui E.A.C., iar aceasta a fost proprietara

terenului solicitat, curtea a considerat că petentul are calitate de persoană

îndreptățită în înțelesul textelor enunțate.

Conform art. 7

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă,

imobilele

preluate în mod abuziv se restituie în natură; de asemenea,

potrivit art.

9 alin. (1) imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află

în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini”.

Corespunzător,

în temeiul art. 10 alin. (2), măsurile reparatorii se stabilesc numai în

echivalent în cazul în care pe terenurile (pe care s-au aflat construcții - ipoteză

fără aplicabilitate în speța de față) preluate în mod abuziv s-au edificat noi

construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură

a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții

noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc

în echivalent; se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat

construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990,

precum și construcții ușoare sau demontabile (art. 10 alin. (3)).

Este și

situația terenului în suprafață de 496,4 m.p. ocupat de restaurantul „N.” aflat

în proprietatea SC T.H.R.M.N. SA (pentru care, însă, acest pârât nu a

evidențiat a fi necesară delimitarea vreunei servituți privind folosința

clădirii), teren care nu poate fi restituit în natură reclamantului; dimpotrivă

suprafața de 193,5 m.p. ocupată abuziv de numitul C.Ș. pe care acesta a

edificat fără autorizație de construcție mai multe construcții începând cu anul

1994, poate fi restituită în natură notificatorului (împreună evident cu restul

suprafeței deținută fără titlu de C.Ș. constând în alei de acces de 55 m.p.).

Pentru aceste

motive, s-a considerat că suprafața de teren care se încadrează în poligonul

creat de punctele A.B.F.E.G.H.L.D.A., însumând 633,6 m.p. poate fi restituită

în natură.

Având în

vedere disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001 conform cărora dacă restituirea în

natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului

sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea

notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită,

Având în

vedere că, prin dispoziția nr. 298 din 09 martie 2004, s-a considerat că

cererea de restituire în natură trebuie respinsă pe motiv că terenul solicitat

este afectat domeniului public, restaurantului „N.” și unui atelier

frigotehnic, mențiune care s-a adeverit a fi inexactă (mai puțin în partea

privitoare la restaurantul „N.”).

Prin decizia nr.

82/ C din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat

de reclamanți C.I.A., C.Ș. și C.A., S.A. și S.G. împotriva sentinței civile nr.

91 din 01 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanta.

A schimbat în

tot sentința apelată în sensul că a admis contestația.

A anulat

dispoziția nr. 298 din 03 martie 2004 emisă de Primarul Orașului Eforie.

A obligat

pârâtul Primarul Orașului Eforie să emită dispoziție de restituire în natură a

terenului în suprafață de 633,6 m.p. situat în orașul Eforie, bd. Tudor

Vladimirescu, pe aliniamentul A.B.E.F.G.H.L.D.A. conform raportului de

expertiză de la fila 74 din Dosarul nr. 859/36/2010.

A fost

respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 496,4 m.p. și obligat

pârâtul primarul Orașului Eforie să emită dispoziție cu propunere despăgubiri

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru această suprafață.

A fost

respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român și SC T.H.R.M.N.

SA ca nefondată.

A fost obligat

pârâtul Primarul Orașului Eforie la 3.918 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva susmenționatei

hotărâri au declarat recurs reclamantul C.I.A. și pârâtul Primarul orașului

Eforie, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care reclamantul a invocat

incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ,

criticile din recursul pârâtului nefiind încadrate în vreunul dintre cazurile

de casare/modificare prevăzute de textul art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea

recursului său reclamantul a susținut că deși în cauză au fost depuse

înscrisuri care dovedesc că atât la data notificării cât și ulterior depunerii

acesteia, unitatea deținătoare a bunului pretins în cauză este pârâta SC T.H.R.M.N.

SA, societate ce se încadra în prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr.

10/2001, în mod greșit această pârâtă nu a fost obligată la restituire.

Or, atâta timp

cât această societate este deținătoarea construcției restaurantului N. și a

terenului aflat sub această construcție, pretins în cauză, în suprafață de

496,40 mp, aceasta trebuia să fie cea obligată să propună/ofere măsuri

reparatorii prin echivalent (măsuri reparatorii în modalitatea compensării cu

alte bunuri sau servicii din patrimonial acesteia ori să propună despăgubiri în

situația în care măsura compensării nu este acceptată de persoana

îndreptățită).

Ca urmare, a

solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei curții de apel, în

partea referitoare la respingerea acțiunii

formulate

în contradictoriu cu această pârâtă, cu consecința obligării

acesteia la

acordarea măsurilor reparatorii menționate prevăzute de legea specială de

reparație.

A solicitat

obligarea pârâților în solidar la plata sumei de

3.918 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în

cauză.

Pârâtul

Primarul orașului Eforie a susținut în dezvoltarea recursului său ale cărui

critici nu au fost încadrate în drept, dar care, în conformitate cu prevederile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., ca fiind greșită dispoziția de restituire în natură a

terenului în suprafață de 385,10

m.p. dată

cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

întrucât

terenul menționat este ocupat cu amenajări de utilitate publică, caz în care

măsurile reparatorii se stabilesc doar în echivalent, sens în care sunt și

normele metodologice date în aplicarea acestei norme (pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007).

A susținut că

partea de teren identificată ca fiind soclu de zidărie și gard, reprezintă o

lucrare de lățire a trotuarului cu spațiu pentru bănci, ceea ce dovedește

utilitatea sa publică.

Suprafața de

339,90 mp., reprezintă spațiu verde în jurul restaurantului N., care deservește

bunei funcționări a acestuia.

Păstrarea

aleilor și spațiilor verzi într-o stațiune turistică de interes național, cum

este stațiunea Eforie, prezintă o deosebită importanță în realizarea unor servicii

turistice de calitate, în concordanță cu standardele internaționale, sens în

care au fost invocate și dispozițiile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, modificată și completată prin

O.U.G. nr. 114/2007, potrivit cărora schimbarea destinației terenurilor

amenajate ca spatii

verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de

urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă

indiferent de regimul juridic al acestora, actele încheiate cu nerespectarea acestor

prevederi legale fiind lovite de nulitate absolută.

A fost

criticată totodată și dispoziția instanței prin care s-a dispus obligarea sa la

plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant în cauză, apreciate ca

fiind exagerate, sens în care s-a solicitat diminuarea acestora, pe

considerentul că nu au o culpă procesuală care să justifice acordarea acestora

în cuantumul reținut de instanță.

În consecință,

au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei în parte în sensul

restituirii în natură numai a suprafeței de 248 mp, ocupate de construcțiile

edificate de numitul C.Ș., pentru diferența de 385,10 mp., solicitând să se

constate dreptul reclamantului de a obține despăgubiri în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005 cu obligarea sa să emită dispoziție în acest sens.

Recursurile nu

sunt fondate.

Deși

reclamantul a invocat în recursul său cazurile de casare/modificare prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora nu permite

încadrarea criticilor în normele legale invocate, care reglementează alte

ipoteze decât cele dezvoltate în recurs, context în care criticile astfel

dezvoltate se vădesc a fi exclusiv formale, ele verificându-se ca aparținând

celui

de-al nouălea motiv de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Analizând

recursul reclamantului din perspectiva acestui motiv de recurs se constată ca

nefondate criticile aduse deciziei curții de apel, instanță care a făcut o

corectă aplicare a textului art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

invocat a fi încălcat.

Potrivit

acestei norme legale, „imobilele - terenuri și construcții-preluate în mod

abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în

vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională,

o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație

cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi

restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Prin urmare,

în accepțiunea legii speciale de reparație, are calitate de „unitate

deținătoare” și are obligația de a răspunde la notificarea formulată de

persoanele pretins îndreptățite în baza acestei legi, acea entitate cu

personalitate juridică care are înregistrat imobilul în patrimonial său,

indiferent de titlul cu care a fost acesta înregistrat, cerința legii fiind

aceea ca entitatea menționată să aibă drept de dispoziție asupra bunului

pretins în procedura reglementată de legea specială.

Or, cu

referire la acest aspect, legal s-a reținut că obligația restituirii (în

modalitatea dispusă prin hotărâre) incumbă pârâtului Primarul orașului Eforie,

care are înscris terenul preluat de stat de la antecesoarea reclamantului în

evidentele unității administrativ - teritoriale locale.

Se reține astfel că, potrivit probațiunii cauzei, terenul în litigiu

figurează în inventarul domeniului privat

al orașului Eforie, atestat

prin H.C.L. nr.

35/2007 completată prin H.C.L. nr. 149/2010, aflat parțial

în folosința

activului restaurant N., activ edificat anterior anului 1989 și care se află în

proprietatea pârâtei SC T.H.R.M.N. SA. Acesta este regimul juridic al terenului

menționat și potrivit înscrierilor de carte funciară ce-l privesc (adeverința din

1 februarie 2011).

Ca urmare,

legal s-a reținut în sarcina pârâtului Primarul orașului Eforie, emitentul

dispoziție contestată în prezenta

procedură,

obligația de a propune măsuri reparatorii (în modalitatea

despăgubirilor)

și pentru suprafața de teren de 496,4 mp., teren pe

care se află edificat restaurantul N., proprietatea pârâtei societate

comercială.

Nu sunt fondate nici criticile din recursul pârâtului, întrucât în

aplicarea normei legale invocate a fi

încălcate - art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 -, instanța de apel a

procedat la aplicarea și interpretarea sa corespunzător acestor dispoziții

legale.

Se reține că

dispoziția de excepție de regula restituirii în natură, impusă de textul art. 7,

9 din Legea nr. 10/2001, vizează impedimentele legale la restituirea în natură,

care constituindu-se într-o excepție de la această regulă, nu pot fi decât cele

strict și limitativ reglementate de legea specială, ipoteză în care nu se

înscrie și pretinsele amenajări invocate de pârât (soclu de zidărie și o

bancă). Atâta vreme cât aceste lucrări nu se constituie în amenajări de

utilitate publică/ construcții vizate de textul legii, operează regula instituită

de legea specială, a restituirii în natură, legal aplicată de instanța de apel.

Nu sunt

fondate nici criticile privind cuantumul exagerat al

cheltuielilor de judecată acordate în cauză, atâta timp cât fiind parte

căzută în pretenții, în aplicarea art. 274 C. proc. civ, legal pârâtul a

fost obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant cu

purtarea prezentei cauze, neavând relevanță sub acest aspect, gravitatea culpei

în declanșarea procedurii judiciare, criteriu neprevăzut de normele procesual-civile.

Ca urmare,

față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul C.l.A. și de pârâtul Primarul Orașului

Eforie împotriva

deciziei nr. 82/ C din 10

februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, s

ecția civilă, minori si

familie, litigii de muncă si asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.