ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2013

Deliberând asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de

30 noiembrie 2007, reclamanții N.C.

și A.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului E.,

Consiliul Local al orașului E., Orașul E., prin primar , obligarea pârâților la

restituirea în natură a și lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie

a imobilului teren în suprafața de 1500 mp situat în localitatea E.S., județul

Constanța, iar în subsidiar, în eventualitatea în care terenul nu este liber,

emiterea dispoziției care să cuprindă oferta de despăgubire, precum și

obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin dispoziția din 19 octombrie 2007 emisă

de către Primarul orașului E. a fost respinsă cererea de restituire formulată de

către reclamanții N.C. și A.I. în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001,

reținându-se că aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite la aplicarea măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

La termenul de judecată din data de 12

ianuarie 2010, SC P.I.G. SRL a formulat o cerere de intervenție în interes alăturat

pârâților Primarul orașului E., Consiliul Local al orașului E. și Orașul E., prin

primar, arătând că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului construcție

grădină „U.", împrejmuită cu un zid de beton, iar în interior având o construcție

tip scenă și un spațiu P+1E, cu destinație autoservire, complex comercial situat

în Eforie Nord, drept dobândi prin contractul de vânzare-cumpărare din 10

aprilie 2008 la Biroul Notarila Public  B.C.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă

nr. 1076 din 23 februarie 2011,

a

admis contestația formulată de reclamanții N.C. și A.I. în contradictoriu cu pârâții

Primarul Orașului E. și Orașul E. prin Primar și Consiliul Local al Orașului E.

A fost anulată în parte, ca nelegală, dispoziția

din 19 octombrie 2007 emisă de către Primarul orașului E., privind soluționarea

notificării din 13 august 2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc

V.P., formulată de către petenți, în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea

nr. 10/2001.

S-a constatat că reclamanții au calitatea

de persoane îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii cuprinse în Legea

nr. 10/2001 pentru cota de 1/3 din imobilul teren în suprafață de 1.500 mp situat

în Eforie Nord.

S-a respins cererea de restituie în natură

a cotei de 1/3 din imobilul în suprafață de 1.500 mp situat în Eforie Nord, ca nefondată.

S-a respins cererea de restituire în natură

a întregului imobil în suprafață de 1.500 mp situat în Eforie Nord, ca nefondată.

S-a dispus înaintarea dosarului format

în baza notificării nr 1248 din 13 august 2001 către Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru cota de 1/3 din imobilul

teren în suprafață de 1.500 mp situat în E.N., cuvenite reclamanților.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale dispoziției din 19 octombrie 2007 emisă de către Primarul orașului E.

A fost respinsă cererea de intervenție

în interes alăturat pârâților Consiliul Local al orașului E. și Primarul orașului

E., formulată de către SC P.I.G. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul

art. 3 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii

pentru cota de 1/3 din imobilul în litigiu dobândit de autoarea lor, defuncta V.S.,

de pe urma autorului A.H.

Întrucât imobilul în litigiu care a făcut

obiectul notificării nu este liber, fiind înstrăinat către intervenientă, instanța,

în baza constatării îndeplinirii cumulative a celor două condiții, a calității de

persoane îndreptățite și preluării abuzive, a dispus înaintarea dosarului formulat

în vederea soluționării notificării din 13 august 2001 către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamanților pentru cota de 1/3 din imobilul în suprafață de 1.500 mp situat în

E.N.

Prin decizia nr. 341C din 30 aprilie 2012,

Curtea de Apel Constanța,

secția

I civilă, a respins recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a reținut că, în cauză s-a făcut dovada că reclamanții moștenesc cota de 1/3 din

imobilul în litigiu, astfel cum a reținut și Tribunalul Constanța și nu întreg imobilul,

au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 raportat la art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „de prevederile prezentei legi beneficiază

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.

În speță reclamanții au solicitat restituirea

în natură și, în subsidiar, teren în echivalent.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 1,

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, rezultă principiul prevalentei

restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, cum este cazul

în speță, indiferent în forma în care se găsesc în prezent, se restituie în natură

în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Prin urmare, numai în situația în care

restituirea în natură nu este posibilă ca urmare a verificării, cel învestit va

acorda măsuri reparatorii prevăzute de lege.

În speță, deși reclamanții au solicitat

restituirea în natură, în urma efectuării expertizei tehnice imobiliare s-a dovedit

că imobilul care a făcut obiectul notificării nu este liber, fiind înstrăinat către

intervenientul SC P.I.G. SRL și cota de 1/3 nu poate fi restituită în natură.

Întrucât în baza probelor administrate

în cauză a rezultat că la dispoziția Primarului orașului E. nu se găsesc terenuri

echivalente cu acela preluat abuziv în proprietatea statului de la autorul reclamanților,

instanța de fond în mod corect a constatat că aplicarea măsurii reparatorii a restituirii

unui teren echivalent nu este posibilă și a dispus înaintarea documentației în vederea

soluționării notificării din 13 august 2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pentru cota de 1/3 din imobil (în timpul soluționării procesului,

reclamanta N.C. a cesionat drepturile litigioase din prezentul dosar, reclamantului

A.I.).

Împotriva acestei decizii a declarat un

nou recurs reclamantul A.C.,

invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând, pe fond, admiterea

acțiunii prin care a cerut restituirea întregului imobil și nu doar a unei cote

de 1/3 din acesta.

La termenul de judecata din data de 9 aprilie

2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului,

în raport cu dispozițiile art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate

această excepție.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea

nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevederile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate în sensul că „decizia

sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în

termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului,

care este de competența curții de apel."

Acest act normativ a fost publicat în M.

Of. nr. 714/26.10.2010 și a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010.

Cum sentința Tribunalului Constanța, prin

care a fost soluționată acțiunea reclamanților N.C. și A.I., a fost pronunțată la

data de 23 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, această

hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei soluționare este de competența

curții de apel, în conformitate cu textul legal mai sus-menționat.

Drept urmare, Curtea de Apel Constanța

în mod corect a calificat calea de atac exercitată de reclamant drept recurs, pe

care l-a soluționat ca atare, pronunțând o decizie irevocabilă.

Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt

supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum

și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute

de lege.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin.

(2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile

date în recurs, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi

atacate cu recurs împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau

recurs, potrivit principiului unicității căii de atac.

Prin instituirea de către legiuitor a unor

prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești

nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul

dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat

împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o

asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp

cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi

calea de atac.

Așadar, cum împotriva unei hotărâri irevocabile

nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat

în cauză este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.C. împotriva deciziei nr. 341C

din data de 30 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.