ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2013

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 30 noiembrie 2007, reclamanții N.C. și A.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului E., Consiliul Local al orașului E., Orașul E., prin primar , obligarea pârâților la restituirea în natură a și lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului teren în suprafața de 1500 mp situat în localitatea E.S., județul Constanța, iar în subsidiar, în eventualitatea în care terenul nu este liber, emiterea dispoziției care să cuprindă oferta de despăgubire, precum și obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin dispoziția din 19 octombrie 2007 emisă de către Primarul orașului E. a fost respinsă cererea de restituire formulată de către reclamanții N.C. și A.I. în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, reținându-se că aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2010, SC P.I.G. SRL a formulat o cerere de intervenție în interes alăturat pârâților Primarul orașului E., Consiliul Local al orașului E. și Orașul E., prin primar, arătând că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului construcție grădină „U.", împrejmuită cu un zid de beton, iar în interior având o construcție tip scenă și un spațiu P+1E, cu destinație autoservire, complex comercial situat în Eforie Nord, drept dobândi prin contractul de vânzare-cumpărare din 10 aprilie 2008 la Biroul Notarila Public B.C.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1076 din 23 februarie 2011, a admis contestația formulată de reclamanții N.C. și A.I. în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului E. și Orașul E. prin Primar și Consiliul Local al Orașului E. A fost anulată în parte, ca nelegală, dispoziția din 19 octombrie 2007 emisă de către Primarul orașului E., privind soluționarea notificării din 13 august 2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc V.P., formulată de către petenți, în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001. S-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii cuprinse în Legea nr. 10/2001 pentru cota de 1/3 din imobilul teren în suprafață de 1.500 mp situat în Eforie Nord.

S-a respins cererea de restituie în natură a cotei de 1/3 din imobilul în suprafață de 1.500 mp situat în Eforie Nord, ca nefondată. S-a respins cererea de restituire în natură a întregului imobil în suprafață de 1.500 mp situat în Eforie Nord, ca nefondată. S-a dispus înaintarea dosarului format în baza notificării nr 1248 din 13 august 2001 către Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru cota de 1/3 din imobilul teren în suprafață de 1.500 mp situat în E.N., cuvenite reclamanților. Au fost menținute celelalte dispoziții ale dispoziției din 19 octombrie 2007 emisă de către Primarul orașului E. A fost respinsă cererea de intervenție în interes alăturat pârâților Consiliul Local al orașului E. și Primarul orașului E., formulată de către SC P.I.G.

SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul în litigiu dobândit de autoarea lor, defuncta V.S., de pe urma autorului A.H. Întrucât imobilul în litigiu care a făcut obiectul notificării nu este liber, fiind înstrăinat către intervenientă, instanța, în baza constatării îndeplinirii cumulative a celor două condiții, a calității de persoane îndreptățite și preluării abuzive, a dispus înaintarea dosarului formulat în vederea soluționării notificării din 13 august 2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru cota de 1/3 din imobilul în suprafață de 1.500 mp situat în E.N.

Prin decizia nr. 341C din 30 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamanți, ca nefondat. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în cauză s-a făcut dovada că reclamanții moștenesc cota de 1/3 din imobilul în litigiu, astfel cum a reținut și Tribunalul Constanța și nu întreg imobilul, au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „de prevederile prezentei legi beneficiază moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”. În speță reclamanții au solicitat restituirea în natură și, în subsidiar, teren în echivalent.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 1, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, rezultă principiul prevalentei restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, cum este cazul în speță, indiferent în forma în care se găsesc în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Prin urmare, numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă ca urmare a verificării, cel învestit va acorda măsuri reparatorii prevăzute de lege. În speță, deși reclamanții au solicitat restituirea în natură, în urma efectuării expertizei tehnice imobiliare s-a dovedit că imobilul care a făcut obiectul notificării nu este liber, fiind înstrăinat către intervenientul SC P.I.G.

SRL și cota de 1/3 nu poate fi restituită în natură. Întrucât în baza probelor administrate în cauză a rezultat că la dispoziția Primarului orașului E. nu se găsesc terenuri echivalente cu acela preluat abuziv în proprietatea statului de la autorul reclamanților, instanța de fond în mod corect a constatat că aplicarea măsurii reparatorii a restituirii unui teren echivalent nu este posibilă și a dispus înaintarea documentației în vederea soluționării notificării din 13 august 2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru cota de 1/3 din imobil (în timpul soluționării procesului, reclamanta N.C. a cesionat drepturile litigioase din prezentul dosar, reclamantului A.I.). Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs reclamantul A.C., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând, pe fond, admiterea acțiunii prin care a cerut restituirea întregului imobil și nu doar a unei cote de 1/3 din acesta. La termenul de judecata din data de 9 aprilie 2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010. Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate în sensul că „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel." Acest act normativ a fost publicat în M. Of.

nr. 714/26.10.2010 și a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010. Cum sentința Tribunalului Constanța, prin care a fost soluționată acțiunea reclamanților N.C. și A.I., a fost pronunțată la data de 23 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, această hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei soluționare este de competența curții de apel, în conformitate cu textul legal mai sus-menționat. Drept urmare, Curtea de Apel Constanța în mod corect a calificat calea de atac exercitată de reclamant drept recurs, pe care l-a soluționat ca atare, pronunțând o decizie irevocabilă. Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac. Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac. Așadar, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.C. împotriva deciziei nr. 341C din data de 30 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.