ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2978/2009

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 19 mai 2006, reclamantele

S.M. și P.V. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Primarul orașului

Eforie, Orașul Eforie, prin primar și Consiliul Local al orașului Eforie,

anularea dispoziției din 11 aprilie 2006 a Primarului Orașului Eforie și

obligarea pârâților la restituirea în natură a terenului solicitat.

În motivarea acțiunii,

reclamantele au arătat că prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea de

restituire în natură a terenului tară ca motivele reținute să justifice această

soluție, întrucât din cuprinsul dispoziției se deduce că o parte din teren nu

se află în domeniul privat al orașului, ci se află în patrimoniul unei

societăți comerciale, fără a fi indicată această societate, iar pe o altă parte

a terenului solicitat se află o parcare, ceea ce nu împiedică restituirea în

natură.

Prin sentința civilă nr. 334 din

9 februarie 2007, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțunea dispunând,

în esență, că restituirea în natură a terenului solicitat în suprafață de

420,75 mp

situat în Eforie Nord,

nu

este posibilă, întrucât terenul este ocupat în întregime de construcții

edificate cu respectarea condițiilor impuse de lege, ce deservesc interesul

public, precum și de o parcare auto ce face parte

din domeniul public al orașului, astfel că dispoziția contestată a fost

emisă în conformitate cu dispozițiile art. 10 și art. 26 din Legea nr.

10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent constituind

modalitatea legală de soluționare a solicitării

reclamantelor.

Prin decizia civilă nr.

16/ C din 21 ianuarie 2008, Curtea de

Apel

Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele

P.V. și S.M.

împotriva sentinței sus -menționate.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de apel a reținut următoarele:

Reclamantele

și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite și de titulare ale dreptului

de proprietate asupra terenului solicitat a fi restituit.

Urmare a

notificării înregistrată la B.E.J. din 25 septembrie 2001, Primarul orașului

Eforie a emis dispoziția din

11 aprilie 2006,

prin care s-a respins cererea de restituire în natură a

imobilului teren

și s-a stabilit că reclamantele vor beneficia de despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

În cuprinsul dispoziției s-a menționat că terenul este afectat de

construcții pentru care, în baza H.C.L. nr. 106/1997, respectiv H.C.L. nr. 52/1998

s-a emis acordul pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului în conformitate cu H.G.R. nr. 834/1991, precum și

de parcare ce aparține domeniului public al orașului, aprobat prin H.C.L. nr. 904/2002

și H.C.L. nr. 117/2003.

Din raportul de expertiză

întocmit la instanța de fond, rezultă că cele două suprafețe de teren de 37,50

mp și, respectiv, de 75,25 mp, despre care reclamantele pretind că ar fi libere

și întrunesc condițiile de restituire în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și art. 6.1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a legii, nu pot fi

restituite în natură.

În acest sens, instanța de apel a constatat că în fața complexului

alimentar se află trotuarul și o suprafață de

teren, până în bulevard, de 74,25 mp, pe care nu se pot edifica construcții

independente, conform regulamentului de urbanism, astfel că restituirea nu

și-ar produce efectele de folosință și dispunere din motive de amplasament și

întindere a suprafeței de teren. În plus, suprafața de teren de lângă trotuar este

ocupată de o parcare, dotare tehnică edilitară, care este cuprinsă în

inventarul domeniului public al orașului atestat prin H.G. nr. 904/2002.

Cu privire la terenul în suprafață de 37,50 mp, s-a constatat că

este ocupat de construcții cu caracter definitiv,

fiind în continuarea clădirii principale, așa cum rezultă din același raport de

expertiză.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantele P.V. și S.M., criticând-o

pentru nelegalitate pentru următoarele motive:

Instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 10

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și în mod nelegal

a stabilit că cele două

suprafețe de teren de 37,50 mp și 74,25 mp, care

nu sunt afectate de construcții, potrivit răspunsului la obiecțiuni întocmit de

expert, nu pot fi restituite în natură.

În

plus, Legea nr. 10/2001 nu face distincție în ceea ce privește

condițiile de restituire în funcție de

intenția pe care o are persoana îndreptățită în legătură cu terenul ce îi va fi

restituit, dreptul de dispoziție, ca atribut al dreptului de proprietate,

nefiind limitat la posibilitatea de a construi, iar reclamantele nici nu și-au

exprimat vreo intenție în acest sens.

Cu privire la suprafața de 37,50

mp, instanța a încălcat și dispozițiile art. 6.1 alin. (2) din Normele

Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, iar H.G. nr. 904/2002 a

fost adoptată după înregistrarea notificării la Primăria Orașului Eforie,

astfel că includerea terenului notificat în domeniul public al orașului nu le

este opozabilă reclamantelor.

Au mai

susținut recurentele că motivele reținute în considerentele dispoziției

contestate sunt în contradicție cu cele

reținute

de instanță în ceea ce privește regimul juridic al terenului, în

sensul că din cuprinsul dispoziției s-ar deduce că

terenul nu se află în domeniul Orașului

, ci în patrimoniul unei societăți

comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1991.

Examinând

decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., instanța

constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele motive:

Instanța de

apel a stabilit, ca stare de fapt, pe baza probelor administrate, inclusiv a

raportului de expertiză tehnică - judiciară, împrejurarea că întreaga suprafață

de teren de 420,75 mp solicitată de reclamante, prin notificare este ocupată de

construcții cu caracter

definitiv, ce

deservesc interesul public, și de construcții ce aparțin de

domeniul

public, inclusiv cele două suprafețe despre care reclamantele susțin că sunt

libere și pot fi restituite în natură.

Astfel,

suprafața de 74,25 mp este ocupată de o parcare auto, ce reprezintă o

construcție, dotare tehnico - edilitară, care este cuprinsă în inventarul

domeniului public al Orașului Eforie atestat prin H.G. nr. 904 din 22 august 2002,

publicată în M. Of. al României nr. 645 bis din 30 august 2002, iar

suprafața de 37,50 mp este ocupată de spațiile

comerciale din piața

agroalimentară, așa cum rezultă din concluziile

raportului de expertiză și din răspunsul la obiecțiuni întocmite de expertul

tehnic judiciar B.E.

Conform art. 10.3

din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de

destinația și suprafața acestora, în maniera de a nu afecta căile de acces

(străzi, alei, trotuare, parcări amenajate și alte asemenea), existența și utilizarea

amenajărilor subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol,

electricitate de mare calibru, adăposturi militare și alte asemenea), ori

amenajările de utilitate publică ale localităților, respectiv suprafețele de

teren destinate a deservi căile de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc),

dotările tehnico - edilitare subterane, amenajările de spații verzi din jurul

blocurilor de locuit, parcări, grădini publice, piețe și altele. Sunt avute în

vedere, la determinarea terenului liber, atât servitutile legale, cât și

documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism.

Prin

urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la

împrejurările de fapt ce au fost deplin

stabilite, terenul în litigiu neputând fi restituit în natură, criteriile

formulate de recurente în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită

a art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 6.1 alin. (2) din

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 fiind

neîntemeiate.

Cât privește H.G. nr. 904/2002, se constată că prin motivele de recurs

este invocată relativ la suprafața de 37,50 mp deși, după cum

s-a și reținut în cauză, vizează cealaltă

suprafață de teren.

Nici ultima

critică a recurentelor cu privire la neconcordanța între motivele reținute prin

dispoziție și cele reținute de instanță în privința regimului juridic al

terenului nu este întemeiată, atâta timp cât în mod corect s-a constatat că parte

din terenul solicitat este ocupat de construcțiile (magazine) aparținând SC D. SA,

care a obținut acordul pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului în baza H.C.L. nr.

52 din 30 aprilie 1998 și SC C. SA care, de asemenea, a obținut în

baza H.C.L. nr. 106 din 7 august 1997 acordul

pentru eliberarea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului, iar parte din teren aparține domeniului public, respectiv

parcarea auto și trotuarul de acces pietonal din fața complexului alimentar.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantele

P.V. și S.M. se va privi ca nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele

P.V. și S.M., împotriva deciziei nr. 16/ C din

21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie

2009.