ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2978/2009

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 19 mai 2006, reclamantele S.M. și P.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie, prin primar și Consiliul Local al orașului Eforie, anularea dispoziției din 11 aprilie 2006 a Primarului Orașului Eforie și obligarea pârâților la restituirea în natură a terenului solicitat. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului tară ca motivele reținute să justifice această soluție, întrucât din cuprinsul dispoziției se deduce că o parte din teren nu se află în domeniul privat al orașului, ci se află în patrimoniul unei societăți comerciale, fără a fi indicată această societate, iar pe o altă parte a terenului solicitat se află o parcare, ceea ce nu împiedică restituirea în natură.

Prin sentința civilă nr. 334 din 9 februarie 2007, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțunea dispunând, în esență, că restituirea în natură a terenului solicitat în suprafață de 420,75 mp situat în Eforie Nord, nu este posibilă, întrucât terenul este ocupat în întregime de construcții edificate cu respectarea condițiilor impuse de lege, ce deservesc interesul public, precum și de o parcare auto ce face parte din domeniul public al orașului, astfel că dispoziția contestată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 10 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituind modalitatea legală de soluționare a solicitării reclamantelor. Prin decizia civilă nr. 16/ C din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele P.V.

și S.M. împotriva sentinței sus -menționate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite și de titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului solicitat a fi restituit. Urmare a notificării înregistrată la B.E.J. din 25 septembrie 2001, Primarul orașului Eforie a emis dispoziția din 11 aprilie 2006, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren și s-a stabilit că reclamantele vor beneficia de despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În cuprinsul dispoziției s-a menționat că terenul este afectat de construcții pentru care, în baza H.C.L.

nr. 106/1997, respectiv H.C.L. nr. 52/1998 s-a emis acordul pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în conformitate cu H.G.R. nr. 834/1991, precum și de parcare ce aparține domeniului public al orașului, aprobat prin H.C.L. nr. 904/2002 și H.C.L. nr. 117/2003. Din raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, rezultă că cele două suprafețe de teren de 37,50 mp și, respectiv, de 75,25 mp, despre care reclamantele pretind că ar fi libere și întrunesc condițiile de restituire în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 6.1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a legii, nu pot fi restituite în natură.

În acest sens, instanța de apel a constatat că în fața complexului alimentar se află trotuarul și o suprafață de teren, până în bulevard, de 74,25 mp, pe care nu se pot edifica construcții independente, conform regulamentului de urbanism, astfel că restituirea nu și-ar produce efectele de folosință și dispunere din motive de amplasament și întindere a suprafeței de teren. În plus, suprafața de teren de lângă trotuar este ocupată de o parcare, dotare tehnică edilitară, care este cuprinsă în inventarul domeniului public al orașului atestat prin H.G. nr. 904/2002. Cu privire la terenul în suprafață de 37,50 mp, s-a constatat că este ocupat de construcții cu caracter definitiv, fiind în continuarea clădirii principale, așa cum rezultă din același raport de expertiză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele P.V. și S.M., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive: Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și în mod nelegal a stabilit că cele două suprafețe de teren de 37,50 mp și 74,25 mp, care nu sunt afectate de construcții, potrivit răspunsului la obiecțiuni întocmit de expert, nu pot fi restituite în natură. În plus, Legea nr. 10/2001 nu face distincție în ceea ce privește condițiile de restituire în funcție de intenția pe care o are persoana îndreptățită în legătură cu terenul ce îi va fi restituit, dreptul de dispoziție, ca atribut al dreptului de proprietate, nefiind limitat la posibilitatea de a construi, iar reclamantele nici nu și-au exprimat vreo intenție în acest sens.

Cu privire la suprafața de 37,50 mp, instanța a încălcat și dispozițiile art. 6.1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, iar H.G. nr. 904/2002 a fost adoptată după înregistrarea notificării la Primăria Orașului Eforie, astfel că includerea terenului notificat în domeniul public al orașului nu le este opozabilă reclamantelor. Au mai susținut recurentele că motivele reținute în considerentele dispoziției contestate sunt în contradicție cu cele reținute de instanță în ceea ce privește regimul juridic al terenului, în sensul că din cuprinsul dispoziției s-ar deduce că terenul nu se află în domeniul Orașului , ci în patrimoniul unei societăți comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1991.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive: Instanța de apel a stabilit, ca stare de fapt, pe baza probelor administrate, inclusiv a raportului de expertiză tehnică - judiciară, împrejurarea că întreaga suprafață de teren de 420,75 mp solicitată de reclamante, prin notificare este ocupată de construcții cu caracter definitiv, ce deservesc interesul public, și de construcții ce aparțin de domeniul public, inclusiv cele două suprafețe despre care reclamantele susțin că sunt libere și pot fi restituite în natură. Astfel, suprafața de 74,25 mp este ocupată de o parcare auto, ce reprezintă o construcție, dotare tehnico - edilitară, care este cuprinsă în inventarul domeniului public al Orașului Eforie atestat prin H.G.

nr. 904 din 22 august 2002, publicată în M. Of. al României nr. 645 bis din 30 august 2002, iar suprafața de 37,50 mp este ocupată de spațiile comerciale din piața agroalimentară, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză și din răspunsul la obiecțiuni întocmite de expertul tehnic judiciar B.E. Conform art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de destinația și suprafața acestora, în maniera de a nu afecta căile de acces (străzi, alei, trotuare, parcări amenajate și alte asemenea), existența și utilizarea amenajărilor subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și alte asemenea), ori amenajările de utilitate publică ale localităților, respectiv suprafețele de teren destinate a deservi căile de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc), dotările tehnico - edilitare subterane, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcări, grădini publice, piețe și altele. Sunt avute în vedere, la determinarea terenului liber, atât servitutile legale, cât și documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite, terenul în litigiu neputând fi restituit în natură, criteriile formulate de recurente în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 6.1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 fiind neîntemeiate. Cât privește H.G. nr. 904/2002, se constată că prin motivele de recurs este invocată relativ la suprafața de 37,50 mp deși, după cum s-a și reținut în cauză, vizează cealaltă suprafață de teren.

Nici ultima critică a recurentelor cu privire la neconcordanța între motivele reținute prin dispoziție și cele reținute de instanță în privința regimului juridic al terenului nu este întemeiată, atâta timp cât în mod corect s-a constatat că parte din terenul solicitat este ocupat de construcțiile (magazine) aparținând SC D. SA, care a obținut acordul pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în baza H.C.L. nr. 52 din 30 aprilie 1998 și SC C. SA care, de asemenea, a obținut în baza H.C.L. nr. 106 din 7 august 1997 acordul pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, iar parte din teren aparține domeniului public, respectiv parcarea auto și trotuarul de acces pietonal din fața complexului alimentar.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantele P.V. și S.M. se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele P.V. și S.M., împotriva deciziei nr. 16/ C din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2009.