ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1305/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1305/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 1082/2006, reclamanții G.C., G.L., G.G.G., G.L., G.O.G.Ș. și B.M.E. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Orașului Eforie, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006 și obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 364 m.p., situat în Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța și, în subsidiar, la atribuirea unui teren în compensare, într-o zonă urbanistică echivalentă a orașului Eforie Nord, jud. Constanța, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dispoziția menționată nu este legală în ceea ce privește refuzul de restituire în natură a terenului, în primul rând pentru că nu este motivată sub acest aspect și, în al doilea rând, pentru că nu este incidentă vreo situație în care restituirea în natură nu este posibilă. Terenul în suprafață de 364 m.p. este liber de construcții în cea mai mare parte și numai o suprafață restrânsă este ocupată de o construcție provizorie, pentru care deținătorul nu posedă acte valabil încheiate, motive pentru care reclamanții au considerat că măsura reparatorie prin despăgubiri bănești, nu este întemeiată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 24 art. 2, 9, 10 alin. (3) și 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 50/1991 republicată, H.G.
nr. 498/2003. Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 332 din 9 februarie 2007, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; s-a dispus anularea în parte a dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006 emisă de Primarului Orașului Eforie, în privința terenului în suprafață de 364 m.p., situat în Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța; pârâtul a fost obligat să restituie reclamanților, în natură, parte din terenul în suprafață de 364 m.p., situat in Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța, respectiv suprafețele de 47 m.p., 76 m.p.
și 29 m.p., delimitate prin punctele O-M-C-N, P-D-E-S-R si O-N-D-P în schița de plan anexă la raportul de expertiză topografică, întocmit în cauza de expert F.D., raport ce face parte integrantă din sentință; s-a dispus obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziție motivată, prin care să stabilească în favoarea reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafețele de 96 m.p., 68 m.p., 5 m.p. și 43 m.p., delimitate prin punctele A-B-S-F, H-G-J-K-I, B-G-H si I-K-J-L-M-N-O-P-R în schița de plan anexă la raportul de expertiză topografică, întocmit de expert F.D. Au fost respinse ca nefondate cererile privind corectarea dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006 și acordarea de teren în compensare în variantele indicate de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru suprafața de 364 m.p. întrucât o parte din suprafața solicitată a le fi restituită este ocupată parțial de construcții și afectată de amenajări de interes public, s-a dispus restituirea în natură a suprafețelor de 47 m.p., 76 m.p. și 29 m.p., astfel cum au fost individualizate în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert F.D. Pentru diferența de teren, pârâtul a fost obligat să emită o dispoziție motivată constând în măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de 96 m.p., 68 m.p., 5 m.p. și 43 m.p. delimitate prin punctele A-B-S-F, H-G-J-K-I, B-G-H si 1-K-J-L-M-N-O-P-R în schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de același expert.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, au formulat apel atât reclamanții cât și pârâtul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. În etapa judecării apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 51 C. proc. civ., P.E. și P.M.M. au formulat cerere de intervenție în interes pârâtului Primarul Orașului Eforie, în baza căreia au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți și cu privire la restituirea în natură a suprafețelor de 47 m.p., 76 m.p. și 29 m.p. S-a motivat cererea de intervenție, arătându-se de către intervenienți că sunt sigurii moștenitori legali ai defunctului P.M., asociatul unic al SC C.M.
SRL. Terenul în suprafață de 332 m.p. a fost concesionat de SC M. SRL al cărui asociat unic a fost soțul intervenientei P.E. și, întrucât societatea nu avea prevăzut în statut o clauză de continuare de către moștenitor în caz de deces, patrimoniul, inclusiv contractul de concesiune, a fost transmis către moștenitorii legali. S-a mai arătat de către intervenienți că pe acest teren atribuit în concesiune au fost ridicate construcțiile cu caracter provizoriu, conform autorizației de construire cu nr. 20 bis din 16 mai 1994 eliberată de Primăria Orașului Eforie care ulterior au fost extinse și transformate în construcție definitivă, în baza autorizației de construire nr. 58 din 9 decembrie 1996 eliberată de aceeași instituție.
Conform sentinței civile nr. 8631/COM din 18 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, toate părțile sociale ale asociatului unic transmițându-se către moștenitorii legali. Întrucât în prezent drepturile intervenienților ar putea fi afectate prin menținerea sentinței apelate, au formulat cererea de intervenție pentru a se preîntâmpina rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri care îi prejudiciază în mod vădit. Intervenienții și-au justificat interesul procesual, arătând că acesta este personal, actual și legitim, întrucât menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța ar conduce la prejudicierea lor, întrucât pe cele 3 loturi pentru care instanța a dispus restituirea în natură către reclamanți, s-a perfectat contractul de concesiune și s-a edificat o construcție, iar menținerea sentinței ar bloca întreaga activitate comercială a societății.
Această cerere de intervenție, conform art. 52 C. proc. civ., a fost admisă în principiu la termenul de judecată din 1 octombrie 2007. Prin decizia civilă nr. 188/C din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul formulat de reclamanți, în timp ce apelul pârâtului a fost admis, sentința apelată fiind schimbată în tot, iar pe fond, contestația reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 reclamanții au declanșat procedura administrativă, formulând prin intermediul B.E.J. V.D.G., notificarea nr. 334 din 13 august 2001, adresată Primăriei Orașului Eforie.
Prin această notificare, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 364 m.p. situat în Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța și acordarea de despăgubiri bănești pentru clădirea demolată în mod abuziv. În baza art. 23 din Legea nr. 10/2001, Primarul Orașului Eforie a emis dispoziția nr. 75 din 21 februarie 2006 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren și construcție și a dispus că pentru acest imobil, notificatorii vor beneficia de despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În baza înscrisurilor cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt succesorii legali ai autorilor G.S.
și G.I.L. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 860 din 25 februarie 1935, reclamanții au făcut dovada că autorii lor au dobândit în proprietate imobilul în litigiu. În baza actului de donație nr. 4553 din 28 noiembrie 1961 G.I. și G.G. au donat statului imobilul situat în Eforie, b-dul Republicii, lot. 58, compus din terenul în suprafață de 364 m.p. și 282 m.p. construcții, conform Decretului nr. 181/1961.
Prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, se prevede că prin imobile preluate abuziv se înțeleg și cele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948, a Decretului 478/1954 privind donațiile făcute statului sau altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis acțiunea în anularea sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Având în vedere înscrisurile cauzei, instanța de apel a reținut că acțiunea prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație 4553/1961 privind imobilul aparținând autorilor reclamanților, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 15891 din 16 decembrie 1996 a Judecătoriei Constanța, rămasă irevocabilă.
Față de împrejurarea că există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a respins acțiunea având ca obiect constatarea nulității actului de donație, instanța de apel a concluzionat că imobilul nu a fost preluat abuziv. În atare situație, nu se impunea acordarea de despăgubiri pentru imobilul litigiu, astfel cum a apreciat unitatea deținătoare, întrucât proprietar este statul.
Instanța de apel a apreciat că tribunalul în mod greșit a reținut că imobilul a fost preluat abuziv, conform sentinței civile nr. 268 din 26 februarie 1991 a Judecătoriei Vălenii de Munte prin care s-ar fi constatat nulitatea contractului de donație, însă, această hotărâre viza un imobil situat în raza teritorială a Judecătoriei Vălenii de Munte, iar cu a Judecătoriei Constanța, astfel că eronat s-a constatat că actul de donație a fost anulat, motiv pentru care s-a admis apelul formulat de Primarul orașului Eforie, dispunându-se schimbarea sentinței, iar pe fond s-a respins acțiunea ca nefondată, în timp ce apelul formulat de reclamanți a fost respins ca nefondat. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanții au promovat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.
civ. În dezvoltarea motivelor de recurs (concepute de avocat T.C.), recurenții G.Ș., G.L. și G.O., au învederat că prin greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a reținut că nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii pentru preluarea abuzivă a imobilului ce a aparținut autorului lor, considerându-se că imobilul nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care acțiunea în constatarea nulității donației, promovate de unii dintre reclamanți, a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Calitatea reclamanților de „persoane îndreptățite” însă, nu a fost pusă în discuția părților de către instanță, din perspectiva celor arătate anterior, iar pe de altă parte, intimatul nu a contestat niciodată dreptul reclamanților la măsuri reparatorii, ci numai modalitatea de reparare.
Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dreptul reclamanților la apărare. În măsura în care acest aspect ar fi fost supus dezbaterii contradictorii, reclamanții ar fi fost în măsură să invoce împrejurarea că nu toți coproprietarii care dobândiseră drepturi de proprietate asupra imobilului prin succesiunea lăsată de autorul comun – S.G.- au participat la întocmirea actului formal de donație din noiembrie 1961. Astfel, potrivit actului notarial, la întocmirea lui, s-a precizat că din cei patru coproprietari (soția supraviețuitoare – G.I.L. și cei trei fii menționați la pct. 2), numai doi au declarat că înțeleg sa renunțe la cotele lor de proprietate, care totalizează 3/4 din imobil. Ceilalți doi copii - G.Ș.
(autorul recurenților G.Ș., G.L. și G.O.) și G.F. (autorul reclamantelor B.M. și B.M.E.), nu luat parte la întocmirea actului notarial. Recurenții mai susțin că în concluziile orale susținute în fața instanței de apel, precum și prin notele scrise depuse la dosar au invocat apărările anterior arătate (formulate drept critici în prezentul recurs), însă nu au fost analizate în considerentele hotărârii de instanța de apel. Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la un proces echitabil, una din componentele acestuia fiind obligația tribunalului de a examina efectiv motivele, argumentele și cererile părților, iar hotărârea judecătorului trebuie să demonstreze că observațiile părților au fost într-adevăr auzite.
Or, instanța de apel nu face nicio referire la eventuala înlăturare a argumentelor aduse de reclamanți cu privire la lipsa de relevanță a actului de donație și fixarea datei preluării de către stat a imobilului la 3 noiembrie 1960. Apelantei reclamante G.L. i-a fost refuzat dreptul la susținerea cauzei prin formularea de concluzii orale, în condițiile în care cei doi apărători prezenți la judecarea apelului, nu asigurau și apărarea acesteia, conform împuternicirilor avocațiale ce se regăsesc la dosar. Recurenții mai arată că apelul formulat de pârât s-a fundamentat, în principal, pe pretinsa „apartenență la domeniul public" a două din loturile cu privire la care prima instanță a dispus restituirea către reclamanți (76 mp + 29 mp) și că aceasta situație conduce la aplicabilitatea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, ceea ce ar împiedica restituirea în natură.
Reiese astfel că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității în procesul civil, respectiv, limitele învestirii sale întrucât a analizat un motiv de apel cu care nu a fost învestită, contrar prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Mai grav, motivul de apel care a stat la baza soluției recurate în prezenta cale de atac, nici nu a fost pus în discuția părților. Prin motivele de recurs formulate de avocat C.F. pentru reclamanții G.G.G., B. (G.) M.E., G.Ș., G.L. și G.O., în timp ce reclamanta G.L. le-a formulat în nume propriu, s-au susținut 5 motive de nelegalitate a soluției.
Astfel, s-a arătat că există neconcordanțe între dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, de vreme ce se admite apelul pârâtului Primarul Orașului Eforie și se respinge contestația acestora împotriva dispoziției administrative prin care li s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru imobilul notificat, în timp ce prin considerente s-a concluzionat că nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001. În acest context li s-a agravat situația în propria lor cale de atac, iar instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât ambele părți ale dispoziției contestate au achiesat la cele statuate prin aceasta, care le recunoștea calitatea de persoane îndreptățite și prin care li s-au acordat despăgubiri; dacă această dispoziție nu ar fi fost contestată, ea ar fi fost pusă în executare în forma în care a fost adoptată; critica a fost susținută de recurenți pe temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. – plus petita, prin analizarea unor motive care nu au fost formulate cu titlu de critici în apel și nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților.
Recurenții au mai arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la reclamanții B. (G.) M.E., G.Ș., G.L. și G.O., ca descendenți ai autorilor G.F. și G.Ș., care nu au donat drepturile lor statului, astfel că nu au fost examinate pe fond drepturile acestora. Pe de altă parte, donația invocată în cauză nu a produs efecte translative de proprietate, întrucât la încheierea ei nu au fost prezentate actele necesare – autorizația de înstrăinare și formalitățile de publicitate imobiliară. Contractul de donație este un act solemn, iar nerespectarea oricărei condiții de formă și a cerințelor prealabile obligatorii pentru perfectarea lui, atrage nulitatea absolută a convenției, situație în care dreptul la acțiune este imprescriptibil. Recurenții mai arată că Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (H.G. nr. 498/2003 și, respectiv, H.G. nr. 250/2007) precum și art. 2 lit. c) din Legea nr. 1072001 aveau formulări diferite la data soluționării cauzei în fond și la data pronunțării deciziei în apel. Donatorii nu puteau gratifica regimul de la momentul anului 1961, același regim care cu 13 ani în urmă (în 1947) l-a arestat și la scurt timp, la 17 septembrie 1947, i-a suprimat viața autorului lor, S.G., soțul și tatăl celor doi donatori, chemați la 28 noiembrie 1961 și forțați să încheie actul de donație sub amenințarea răului produs autorului lor, la 1 an după evacuarea lor forțată din 3 noiembrie 1960 fără niciun act de expropriere. În același timp, Decretul nr. 181/1961, în considerarea căruia s-a procedat la întocmirea actului de donație, nu figurează în legislația timpului și nu a fost publicat niciodată, fiind numai un pretext menit să acopere un abuz. Prin urmare, actul notarial nu a fost decât o operațiune destinată să ofere o aparență de legalitate unei preluări abuzive, la un an după demolarea construcției, preluare care se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Se arată că prin dispozițiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007 s-a prevăzut că deciziile și dispozițiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse în., precum și în Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează valabilitatea. Recurenții învederează, totodată, că însușirea de persoană îndreptățită în contextul Legii nr. 10/2001, este o calitate specială, iar lipsa acesteia nu putea fi constată decât pe calea punerii în discuție a unei excepții procesuale. Instanța de apel nici nu a observat că actul de donație nu a fost semnat de toți moștenitorii lui S.G., ci numai de soția supraviețuitoare a acestuia G.I.L. și numai de unul dintre cei trei fii ai defunctului – G.G., iar nu și de ceilalți doi – G.F. și G.Ș.
Recurentei G.L. i-a fost încălcat dreptul de apărare de către instanța de apel, întrucât aceasta a stat în judecată în nume propriu și nu a fost asistată de niciun apărător; totodată, din considerentele deciziei reiese că instanța de apel nici nu a lecturat concluziile scrise depuse de părți la dosar, astfel că acestea au fost lipsite de un proces echitabil din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Motivele de apel invocate de reclamanți nu au fost analizate, ci au fost respinse de plano, dată fiind soluția pronunțată de instanța de apel.
Cererea de intervenție accesorie trebuia respinsă pe fond, întrucât contractul de concesiune încheiat de SC M. SRL era lovit de nulitate, având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991 care dispun: până la reglementarea prin lege a situației juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții, aflate în administrarea primăriilor și care pot fi revendicate de foștii proprietari; or, terenul în litigiu, îndeplinea toate condițiile textului anterior citat.
Instanța de apel a omis a se pronunța asupra cererii lor privind foloasele nerealizate și pe care le-au solicitat cu titlu de despăgubiri prin notificarea formulată. Totodată, s-a mai arătat că nu au fost introduși în cauză, deși aveau calitate procesuală pasivă: Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local al Orașului Eforie. Recurenții învederează că data preluării imobilului este data preluării efective a acestuia, 3 noiembrie 1960, fiind acaparat de statul comunist prin izgonirea proprietarilor lui de drept: G.I.L. și cei trei fii: G.G., G.F. și G.Ș. Deși instanța de apel nu a analizat apărările apelanților reclamanți pe fond (privind modalitatea de restituire), aceștia redau și critici pe fondul cauzei, care nu se impun a fi redate în prezentul recurs, întrucât acestea nu ar putea fi analizate omisso medio. Recurenții reclamanți au depus în recurs înscrisuri care se regăseau deja la dosarul cauzei, dar la care au făcut referire în cuprinsul motivelor de recurs, precum și dispoziția nr. 535 din 5 octombrie 2009 emisă de Primarul Orașului Eforie prin care s-a dispus rectificarea anumitor erori materiale din cuprinsul dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006, contestate în cauză, a aceluiași emitent. Recursul formulat este fondat. Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând, în baza acestora, decizia recurată, Înalta Curte constată a fi întrunite cerințele art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., potrivit celor ce urmează. Prin motivele de recurs, în ambele formulări ale acestora, s-a criticat soluția pentru valorificarea unui motiv ce nu a fost pus în discuția părților de către instanță, ceea ce a condus la pronunțarea unei decizii prin care li s-a agravat situația în propria cale de atac, critică susținută atât pe temeiul aplicării greșite a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), dar și din perspectiva art. 306 pct. 6 C. proc. civ. – plus petita. Instanța de fond a fost învestită cu o contestație formulată de reclamanții cauzei, împotriva dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006 emisă de Primarul orașului Eforie, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 364 mp din Eforie, str. Republicii, jud. Constanța și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale (Titlul VII din Legea 247/2005), atât pentru teren cât și pentru construcția ce a fost demolată după preluarea abuzivă de către stat; prin promovarea contestației, în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat anularea în parte a dispoziției, susținând că este posibilă restituirea în natură a terenului, sau, în subsidiar, acordarea unui teren în compensare pe raza orașului Eforie, urmând a se menține dispozițiile privind despăgubirile pentru construcție. În conținutul dispoziției nr. 75/2006, emitentul a reținut că preluarea abuzivă reclamată prin notificarea cu a cărei soluționare a fost învestit, s-ar încadra în dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, constatare ce a fost rectificată prin dispoziția nr. 535 din 5 octombrie 2009 emisă de Primarul Orașului Eforie (fila 40 dosar recurs), din care reiese că încadrarea reținută privește dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, deci o preluare nu numai abuzivă, ci fără titlu valabil. Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că preluarea imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dată fiind existența contractului de donație aut. sub nr. 4553 din 28 noiembrie 1961 de Notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea, încheiat de G.I. și G.G., în calitate de donatori și Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului Constanța, în calitate de donatar, dar și sentința civilă nr. 15891 din 16 decembrie 1996 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 141 din 22 februarie 1999 a Tribunalului Constanța, Secția Civilă (filele 24-28, vol. III dosar apel) prin care s-a respins cererea în constatarea nulității absolute a acestui contract de donație, acțiune promovată de G.G. și G.Ș. Soluția instanței de apel, deși posibilă, nu putea fi pronunțată fără a se pune în discuție această calificare a preluării imobilului, care, din punct de vedere procedural, are corespondentul în infirmarea calității procesule active în formularea notificării, cu consecința negării calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (raportat la datele speței). Contrar celor susținute de recurenți însă, acest aspect putea fi pus în dezbaterea părților din oficiu de către instanța de apel, în conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă demersul de contestare a dispoziției emise de Primar reprezintă o cale de atac promovată de reclamanți, dat fiind regimul juridic al calității procesuale active de a fi o excepție procesuală de fond, absolută, peremptorie și care poate fi invocată și de instanță din oficiu, în orice fază a judecății, iar pe de altă parte, normele ce reglementează restituirea imobilelor preluate abuziv de stat cu privire la calitatea de persoane îndreptățite, sunt de ordine publică. Cum instanța anterioară nu a supus dezbaterii părților această chestiune, s-a încălcat o regulă de procedură esențială a procesului civil, contradictorialitatea, ceea ce a produs recurenților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât consecința negării calității de persoană îndreptățită (deoarece s-a reținut în realitate o preluare cu titlu valabil – contract de donație, neanulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) a condus la neanalizarea criticilor reclamanților cu privire la modalitatea de restituire dintre tipurile de măsuri reparatorii prevăzute de legea specială, prima instanță dispunând restituirea în natură a unor părți din terenul de 364 mp excesiv fărâmițate, de la adresa în litigiu. Critica nu poate fi valorificată și pe temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., plus petita, întrucât această ipoteză de recurs vizează cererile deduse judecății instanței de fond (principale, accesorii sau incidentale) și care constituie cadrul obiectiv al pricinii, garantat de principiul disponibilității părților ca și prin dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Decizia recurată este dată și cu aplicarea greșită a legii, astfel că Înalta Curte va reține ca fondat și motivul de recurs descris prin ipoteza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din cuprinsul dispoziției contestate nr. 75/2006, rectificată prin dispoziția nr. 535 din 5 octombrie 2009, ambele emise de Primarul Orașului Eforie, reiese că s-a reținut ca moment al preluării imobilului în discuție, anul 1960, existând probe care susțin o atare concluzie: procese verbale din 26 noiembrie 1960 și din 22 mai 1961 de inventariere a materialelor rămase în urma demolării construcției ce a aparținut numiților G.I., G., F. și Ș., ca și sentința civilă nr. 3503 din 3 august 1960 a Tribunalului Popular al Orașului Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 868 din 8 august 1961 a Tribunalului Regional Dobrogea și prin care s-a dispus evacuarea pârâtului G.G. și a familiei sale din imobil, imobil care „a fost demolat printr-un decret special pentru înfrumusețarea litoralului”, astfel cum se reține în aceste hotărâri judecătorești. Acest Decret nr. 181/1961, nepublicat (fila 129 fond) este menționat ca temei al preluării și în cuprinsul contractului de donație aut. sub nr. 4553 din 28 noiembrie 1961, moment la care donatorii – coproprietarii doar a unei cote părți din imobil în calitate de moștenitori ai lui G.S., au menționat această trecere în proprietatea statului, anterioară donației. Or, instanța de apel, pentru a reține incidența art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, trebuia să analizeze într-o ordine logică ținând de cronologia derulării actelor de preluare, așa cum au fost anterior menționate, și înlăture argumentat dovezile din care reiese fără îndoială preluarea în fapt, fără titlu valabil, a imobilului la momentul anului 1960, data deposedării celor 4 moștenitori ai lui G.S. (soția supraviețuitoare și cei 3 fii ai lor, conform certificatului de moștenitor de la fila 23 fond), dată ce coincide cu data preluării de către stat și care interesează din perspectiva solicitării de măsuri reparatorii, formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar nu prin contractul de donație a unei cote indivize (2/3), act ulterior, lipsit de efecte datorită caducității lui. În consecință, situația de fapt dedusă judecății a primit o greșită încadrare în prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, iar nu în dispozițiile art. 2 lit. i) din același act normativ, potrivit celor deja arătate. Înalta Curte constată a fi nefondate criticile privind nepronunțarea instanței pe fond asupra cererii de intervenție în interesul pârâtului, formulată în apel de P.E. și P.M.M., întrucât dispozițiile art. 105 alin. (2) corob. cu art. 108 alin. (2) C. proc. civ., prevăd că nulitățile (virtuale, în acest caz) nu pot fi invocate decât de partea care se pretinde vătămată prin actul de procedură omisiv sau defectuos îndeplinit. Nici necitarea în cauză a Orașului Eforie sau a Consiliului Local Eforie nu reprezintă critici fondate, susținerea fiind contrară principiului disponibilității părților în procesul civil, în absența unei cereri exprese a acestora privind lărgirea cadrului procesual prin modalitățile permise de Codul de procedură civilă, cererea care nu ar putea fi formulată direct în apel, astfel cum dispune art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și, cu atât mai puțin, să fie dispusă de instanță din oficiu, indiferent de faza procesuală a cauzei. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., cu ref. la art. 304 pct. 5 și 9 și corob. cu art. 313 C. proc. civ., va admite recursul și va casa decizia recurată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecarea ambelor apeluri aceleiași instanțe, întrucât niciuna dintre criticile apelanților nu au fost cercetate, urmând a se ține seama de cele deja dezlegate prin prezenta decizie și a se analiza pe fond pretențiile reclamanților, valorificându-se probele deja administrate și a se dispune, dacă este cazul, orice probă s-ar dovedi utilă soluționării apelurilor (cu referire, în special, la pretenția subsidiară a reclamanților de acordare a unui teren în compensare). Nu se poate primi solicitarea recurenților de a se dispune trimiterea spre rejudecare la o altă instanță egală în grad, întrucât cazul de prorogare judecătorească de competență reglementat de art. 313 C. proc. civ., este aplicabil când, din motive obiective, instanța nu ar putea ea însăși să procedeze la rejudecare (a fost desființată, nu s-ar mai putea alcătui completul pentru motive de incompatibilitate, etc.). PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții G.Ș., G.L., G.G.G., B. (G.) M.E., G.L. și G.O. împotriva deciziei nr. 188/C din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța - Secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea ambelor apeluri. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.