ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1305/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1305/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 1082/2006, reclamanții G.C.,

G.L., G.G.G., G.L., G.O.G.Ș. și B.M.E. au chemat în judecată pe pârâtul

Primarul Orașului Eforie, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea în parte a dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006 și obligarea

pârâtului la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 364 m.p., situat în Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța și, în subsidiar, la atribuirea

unui teren în compensare, într-o zonă urbanistică echivalentă a orașului Eforie

Nord, jud. Constanța, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că dispoziția menționată nu este legală în ceea

ce privește refuzul de restituire în natură a terenului, în primul rând pentru

că nu este motivată sub acest aspect și, în al doilea rând, pentru că nu este

incidentă vreo situație în care restituirea în natură nu este posibilă.

Terenul în suprafață

de 364 m.p. este liber de construcții în cea mai mare parte și numai o suprafață

restrânsă este ocupată de o construcție provizorie, pentru care deținătorul nu posedă

acte valabil încheiate, motive pentru care reclamanții au considerat că măsura

reparatorie prin despăgubiri bănești, nu este întemeiată.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 24 art. 2, 9, 10 alin. (3) și 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

Legea nr. 50/1991 republicată, H.G. nr. 498/2003.

Soluționând pe fond

cauza, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 332 din 9 februarie

2007, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; s-a dispus

anularea în parte a dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006 emisă de

Primarului Orașului Eforie, în privința terenului în suprafață de 364 m.p., situat în Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța; pârâtul a fost obligat să

restituie reclamanților, în natură, parte din terenul în suprafață de 364 m.p., situat in Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța, respectiv suprafețele de 47 m.p., 76 m.p. și 29 m.p., delimitate prin punctele O-M-C-N, P-D-E-S-R si O-N-D-P în schița de plan

anexă la raportul de expertiză topografică, întocmit în cauza de expert F.D.,

raport ce face parte integrantă din sentință; s-a dispus obligarea pârâtului să

emită o nouă dispoziție motivată, prin care să stabilească în favoarea

reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile prevăzute de art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafețele de 96 m.p., 68 m.p., 5 m.p. și 43 m.p., delimitate prin punctele A-B-S-F, H-G-J-K-I, B-G-H si

I-K-J-L-M-N-O-P-R în schița de plan anexă la raportul de expertiză topografică,

întocmit de expert F.D.

Au fost respinse ca

nefondate cererile privind corectarea dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006

și acordarea de teren în compensare în variantele indicate de reclamanți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru suprafața de 364 m.p. întrucât o parte din suprafața solicitată a le fi restituită este ocupată parțial de

construcții și afectată de amenajări de interes public, s-a dispus restituirea

în natură a suprafețelor de 47 m.p., 76 m.p. și 29 m.p., astfel cum au fost individualizate în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert F.D.

Pentru diferența de

teren, pârâtul a fost obligat să emită o dispoziție motivată constând în măsuri

reparatorii în echivalent pentru suprafețele de 96 m.p., 68 m.p., 5 m.p. și 43 m.p. delimitate prin punctele A-B-S-F, H-G-J-K-I, B-G-H si

1-K-J-L-M-N-O-P-R în schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de

același expert.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe, au formulat apel atât reclamanții cât și pârâtul,

criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În etapa judecării

apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 51 C. proc. civ., P.E. și P.M.M.

au formulat cerere de intervenție în interes pârâtului Primarul Orașului

Eforie, în baza căreia au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a

sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți și cu

privire la restituirea în natură a suprafețelor de 47 m.p., 76 m.p. și 29 m.p.

S-a motivat cererea

de intervenție, arătându-se de către intervenienți că sunt sigurii moștenitori

legali ai defunctului P.M., asociatul unic al SC C.M. SRL.

Terenul în suprafață

de 332 m.p. a fost concesionat de SC M. SRL al cărui asociat unic a fost soțul

intervenientei P.E. și, întrucât societatea nu avea prevăzut în statut o clauză

de continuare de către moștenitor în caz de deces, patrimoniul, inclusiv

contractul de concesiune, a fost transmis către moștenitorii legali.

S-a mai arătat de

către intervenienți că pe acest teren atribuit în concesiune au fost ridicate

construcțiile cu caracter provizoriu, conform autorizației de construire cu nr.

20 bis din 16 mai 1994 eliberată de Primăria Orașului Eforie care ulterior au

fost extinse și transformate în construcție definitivă, în baza autorizației de

construire nr. 58 din 9 decembrie 1996 eliberată de aceeași instituție.

Conform sentinței

civile nr. 8631/COM din 18 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a

dispus închiderea procedurii insolvenței, toate părțile sociale ale asociatului

unic transmițându-se către moștenitorii legali.

Întrucât în prezent

drepturile intervenienților ar putea fi afectate prin menținerea sentinței

apelate, au formulat cererea de intervenție pentru a se preîntâmpina rămânerea

irevocabilă a acestei hotărâri care îi prejudiciază în mod vădit.

Intervenienții și-au

justificat interesul procesual, arătând că acesta este personal, actual și

legitim, întrucât menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța ar conduce

la prejudicierea lor, întrucât pe cele 3 loturi pentru care instanța a dispus

restituirea în natură către reclamanți, s-a perfectat contractul de concesiune

și s-a edificat o construcție, iar menținerea sentinței ar bloca întreaga

activitate comercială a societății.

Această cerere de

intervenție, conform art. 52 C. proc. civ., a fost admisă în principiu la

termenul de judecată din 1 octombrie 2007.

Prin decizia civilă nr.

188/C din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul formulat

de reclamanți, în timp ce apelul pârâtului a fost admis, sentința apelată fiind

schimbată în tot, iar pe fond, contestația reclamanților a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001

reclamanții au declanșat procedura administrativă, formulând prin intermediul B.E.J.

V.D.G., notificarea nr. 334 din 13 august 2001, adresată Primăriei Orașului

Eforie.

Prin această notificare,

reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 364 m.p. situat în Eforie Nord, B-dul Republicii, jud. Constanța și acordarea de despăgubiri bănești

pentru clădirea demolată în mod abuziv.

În baza art. 23 din

Legea nr. 10/2001, Primarul Orașului Eforie a emis dispoziția nr. 75 din 21

februarie 2006 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului

compus din teren și construcție și a dispus că pentru acest imobil,

notificatorii vor beneficia de despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale, privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

În baza înscrisurilor

cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt succesorii legali ai autorilor G.S.

și G.I.L.

Prin contractul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 860 din 25 februarie 1935, reclamanții au

făcut dovada că autorii lor au dobândit în proprietate imobilul în litigiu.

În baza actului de

donație nr. 4553 din 28 noiembrie 1961 G.I. și G.G. au donat statului imobilul

situat în Eforie, b-dul Republicii, lot. 58, compus din terenul în suprafață de

364 m.p. și 282 m.p. construcții, conform Decretului nr. 181/1961.

Prin dispozițiile art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, se prevede că prin imobile preluate

abuziv se înțeleg și cele donate statului sau altor persoane juridice în baza

Decretului nr. 410/1948, a Decretului 478/1954 privind donațiile făcute

statului sau altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și

imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă

autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis

acțiunea în anularea sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă.

Având în vedere

înscrisurile cauzei, instanța de apel a reținut că acțiunea prin care s-a

solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație 4553/1961 privind

imobilul aparținând autorilor reclamanților, a fost respinsă prin sentința

civilă nr. 15891 din 16 decembrie 1996 a Judecătoriei Constanța, rămasă

irevocabilă.

Față de împrejurarea

că există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a

respins acțiunea având ca obiect constatarea nulității actului de donație, instanța

de apel a concluzionat că imobilul nu a fost preluat abuziv.

În atare situație, nu

se impunea acordarea de despăgubiri pentru imobilul litigiu, astfel cum a apreciat

unitatea deținătoare, întrucât proprietar este statul.

Instanța de apel a

apreciat că tribunalul în mod greșit a reținut că imobilul a fost preluat

abuziv, conform sentinței civile nr. 268 din 26 februarie 1991 a Judecătoriei

Vălenii de Munte prin care s-ar fi constatat nulitatea contractului de donație,

însă, această hotărâre viza un imobil situat în raza teritorială a Judecătoriei

Vălenii de Munte, iar cu a Judecătoriei Constanța, astfel că eronat s-a

constatat că actul de donație a fost anulat, motiv pentru care s-a admis apelul

formulat de Primarul orașului Eforie, dispunându-se schimbarea sentinței, iar pe

fond s-a respins acțiunea ca nefondată, în timp ce apelul formulat de

reclamanți a fost respins ca nefondat.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamanții au promovat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs (concepute de avocat T.C.), recurenții G.Ș., G.L. și G.O., au

învederat că prin greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a

reținut că nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii

pentru preluarea abuzivă a imobilului ce a aparținut autorului lor,

considerându-se că imobilul nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care acțiunea în constatarea

nulității donației, promovate de unii dintre reclamanți, a fost respinsă prin

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Calitatea reclamanților

de „persoane îndreptățite” însă, nu a fost pusă în discuția părților de către

instanță, din perspectiva celor arătate anterior, iar pe de altă parte,

intimatul nu a contestat niciodată dreptul reclamanților la măsuri reparatorii,

ci numai modalitatea de reparare.

Procedând astfel,

instanța de apel a încălcat dreptul reclamanților la apărare.

În măsura în care

acest aspect ar fi fost supus dezbaterii contradictorii, reclamanții ar fi fost

în măsură să invoce împrejurarea că nu toți coproprietarii care dobândiseră

drepturi de proprietate asupra imobilului prin succesiunea lăsată de autorul comun

– S.G.- au participat la întocmirea actului formal de donație din noiembrie

1961.

Astfel, potrivit

actului notarial, la întocmirea lui, s-a precizat că din cei patru

coproprietari (soția supraviețuitoare – G.I.L. și cei trei fii menționați la pct.

2), numai doi au declarat că înțeleg sa renunțe la cotele lor de proprietate,

care totalizează 3/4 din imobil.

Ceilalți doi copii - G.Ș.

(autorul recurenților G.Ș., G.L. și G.O.) și G.F. (autorul reclamantelor B.M. și

B.M.E.), nu luat parte la întocmirea actului notarial.

Recurenții mai susțin

că în concluziile orale susținute în fața instanței de apel, precum și prin

notele scrise depuse la dosar au invocat apărările anterior arătate (formulate

drept critici în prezentul recurs), însă nu au fost analizate în considerentele

hotărârii de instanța de apel.

Art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la un proces echitabil,

una din componentele acestuia fiind obligația tribunalului de a examina efectiv

motivele, argumentele și cererile părților, iar hotărârea judecătorului trebuie

să demonstreze că observațiile părților au fost într-adevăr auzite.

Or, instanța de apel

nu face nicio referire la eventuala înlăturare a argumentelor aduse de

reclamanți cu privire la lipsa de relevanță a actului de donație și fixarea

datei preluării de către stat a imobilului la 3 noiembrie 1960.

Apelantei reclamante G.L.

i-a fost refuzat dreptul la susținerea cauzei prin formularea de concluzii

orale, în condițiile în care cei doi apărători prezenți la judecarea apelului,

nu asigurau și apărarea acesteia, conform împuternicirilor avocațiale ce se

regăsesc la dosar.

Recurenții mai arată

că apelul formulat de pârât s-a fundamentat, în principal, pe pretinsa

„apartenență la domeniul public" a două din loturile cu privire la care

prima instanță a dispus restituirea către reclamanți (76 mp + 29 mp) și că

aceasta situație conduce la aplicabilitatea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art.

11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, ceea ce ar împiedica restituirea în natură.

Reiese astfel că

instanța de apel a încălcat principiul disponibilității în procesul civil,

respectiv, limitele învestirii sale întrucât a analizat un motiv de apel cu

care nu a fost învestită, contrar prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Mai grav, motivul de

apel care a stat la baza soluției recurate în prezenta cale de atac, nici nu a

fost pus în discuția părților.

Prin motivele de

recurs formulate de avocat C.F. pentru reclamanții G.G.G., B. (G.) M.E., G.Ș.,

G.L. și G.O., în timp ce reclamanta G.L. le-a formulat în nume propriu, s-au

susținut 5 motive de nelegalitate a soluției.

că există neconcordanțe între dispozitivul deciziei recurate și considerentele

acesteia, de vreme ce se admite apelul pârâtului Primarul Orașului Eforie și se

respinge contestația acestora împotriva dispoziției administrative prin care li

s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma

despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru imobilul notificat, în timp

ce prin considerente s-a concluzionat că nu au calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

În acest context li

s-a agravat situația în propria lor cale de atac, iar instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut, întrucât ambele părți ale dispoziției contestate au

achiesat la cele statuate prin aceasta, care le recunoștea calitatea de

persoane îndreptățite și prin care li s-au acordat despăgubiri; dacă această

dispoziție nu ar fi fost contestată, ea ar fi fost pusă în executare în forma

în care a fost adoptată; critica a fost susținută de recurenți pe temeiul art. 304

pct. 6 C. proc. civ. – plus petita, prin analizarea unor motive care nu au fost

formulate cu titlu de critici în apel și nu au fost supuse dezbaterii

contradictorii a părților.

arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la reclamanții B. (G.) M.E., G.Ș.,

G.L. și G.O., ca descendenți ai autorilor G.F. și G.Ș., care nu au donat

drepturile lor statului, astfel că nu au fost examinate pe fond drepturile

acestora.

Pe de altă parte,

donația invocată în cauză nu a produs efecte translative de proprietate,

întrucât la încheierea ei nu au fost prezentate actele necesare – autorizația

de înstrăinare și formalitățile de publicitate imobiliară.

Contractul de donație

este un act solemn, iar nerespectarea oricărei condiții de formă și a

cerințelor prealabile obligatorii pentru perfectarea lui, atrage nulitatea

absolută a convenției, situație în care dreptul la acțiune este

imprescriptibil.

Recurenții mai arată

că Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (H.G. nr. 498/2003 și,

respectiv, H.G. nr. 250/2007) precum și art. 2 lit. c) din Legea nr. 1072001

aveau formulări diferite la data soluționării cauzei în fond și la data

pronunțării deciziei în apel.

Donatorii nu puteau

gratifica regimul de la momentul anului 1961, același regim care cu 13 ani în

urmă (în 1947) l-a arestat și la scurt timp, la 17 septembrie 1947, i-a

suprimat viața autorului lor, S.G., soțul și tatăl celor doi donatori, chemați

la 28 noiembrie 1961 și forțați să încheie actul de donație sub amenințarea

răului produs autorului lor, la 1 an după evacuarea lor forțată din 3 noiembrie

1960 fără niciun act de expropriere.

În același timp,

Decretul nr. 181/1961, în considerarea căruia s-a procedat la întocmirea

actului de donație, nu figurează în legislația timpului și nu a fost publicat

niciodată, fiind numai un pretext menit să acopere un abuz.

Prin urmare, actul

notarial nu a fost decât o operațiune destinată să ofere o aparență de

legalitate unei preluări abuzive, la un an după demolarea construcției,

preluare care se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr.

10/2001.

Se arată că prin

dispozițiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007 s-a prevăzut că deciziile

și dispozițiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse în., precum și în

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează

valabilitatea.

Recurenții

învederează, totodată, că însușirea de persoană îndreptățită în contextul Legii

nr. 10/2001, este o calitate specială, iar lipsa acesteia nu putea fi constată

decât pe calea punerii în discuție a unei excepții procesuale.

Instanța de apel nici

nu a observat că actul de donație nu a fost semnat de toți moștenitorii lui S.G.,

ci numai de soția supraviețuitoare a acestuia G.I.L. și numai de unul dintre

cei trei fii ai defunctului – G.G., iar nu și de ceilalți doi – G.F. și G.Ș.

i-a fost încălcat dreptul de apărare de către instanța de apel, întrucât

aceasta a stat în judecată în nume propriu și nu a fost asistată de niciun

apărător; totodată, din considerentele deciziei reiese că instanța de apel nici

nu a lecturat concluziile scrise depuse de părți la dosar, astfel că acestea au

fost lipsite de un proces echitabil din perspectiva art. 6 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Motivele de apel invocate

de reclamanți nu au fost analizate, ci au fost respinse de plano, dată fiind

soluția pronunțată de instanța de apel.

accesorie trebuia respinsă pe fond, întrucât contractul de concesiune încheiat

de SC M. SRL era lovit de nulitate, având în vedere prevederile art. 11 din

Legea nr. 50/1991 care dispun: până la reglementarea prin lege a situației

juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții,

aflate în administrarea primăriilor și care pot fi revendicate de foștii

proprietari; or, terenul în litigiu, îndeplinea toate condițiile textului

anterior citat.

omis a se pronunța asupra cererii lor privind foloasele nerealizate și pe care

le-au solicitat cu titlu de despăgubiri prin notificarea formulată.

Totodată, s-a mai

arătat că nu au fost introduși în cauză, deși aveau calitate procesuală pasivă:

Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local al Orașului Eforie.

Recurenții

învederează că data preluării imobilului este data preluării efective a

acestuia, 3 noiembrie 1960, fiind acaparat de statul comunist prin izgonirea

proprietarilor lui de drept: G.I.L. și cei trei fii: G.G., G.F. și G.Ș.

Deși instanța de apel

nu a analizat apărările apelanților reclamanți pe fond (privind modalitatea de

restituire), aceștia redau și critici pe fondul cauzei, care nu se impun a fi

redate în prezentul recurs, întrucât acestea nu ar putea fi analizate omisso

medio.

Recurenții reclamanți

au depus în recurs înscrisuri care se regăseau deja la dosarul cauzei, dar la

care au făcut referire în cuprinsul motivelor de recurs, precum și dispoziția nr.

535 din 5 octombrie 2009 emisă de Primarul Orașului Eforie prin care s-a dispus

rectificarea anumitor erori materiale din cuprinsul dispoziției nr. 75 din 21

februarie 2006, contestate în cauză, a aceluiași emitent.

Recursul formulat

este fondat.

Analizând materialul

probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de

recurs și examinând, în baza acestora, decizia recurată, Înalta Curte constată

a fi întrunite cerințele art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., potrivit celor ce

urmează.

Prin motivele de

recurs, în ambele formulări ale acestora, s-a criticat soluția pentru

valorificarea unui motiv ce nu a fost pus în discuția părților de către

instanță, ceea ce a condus la pronunțarea unei decizii prin care li s-a agravat

situația în propria cale de atac, critică susținută atât pe temeiul aplicării

greșite a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), dar și din perspectiva art. 306 pct. 6 C. proc. civ. – plus

petita.

Instanța de fond a

fost învestită cu o contestație formulată de reclamanții cauzei, împotriva

dispoziției nr. 75 din 21 februarie 2006 emisă de Primarul orașului Eforie,

prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în

suprafață de 364 mp din Eforie, str. Republicii, jud. Constanța și s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale (Titlul VII din Legea

247/2005), atât pentru teren cât și pentru construcția ce a fost demolată după

preluarea abuzivă de către stat; prin promovarea contestației, în condițiile art.

26 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat anularea în parte a

dispoziției, susținând că este posibilă restituirea în natură a terenului, sau,

în subsidiar, acordarea unui teren în compensare pe raza orașului Eforie,

urmând a se menține dispozițiile privind despăgubirile pentru construcție.

În conținutul

dispoziției nr. 75/2006, emitentul a reținut că preluarea abuzivă reclamată

prin notificarea cu a cărei soluționare a fost învestit, s-ar încadra în

dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, constatare ce a fost

rectificată prin dispoziția nr. 535 din 5 octombrie 2009 emisă de Primarul

Orașului Eforie (fila 40 dosar recurs), din care reiese că încadrarea reținută

privește dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, deci o preluare nu

numai abuzivă, ci fără titlu valabil.

Pe de altă parte,

instanța de apel a reținut că preluarea imobilului ce a aparținut autorilor

reclamanților se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr.

10/2001, dată fiind existența contractului de donație aut. sub nr. 4553 din 28

noiembrie 1961 de Notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea, încheiat de G.I. și G.G.,

în calitate de donatori și Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului

Constanța, în calitate de donatar, dar și sentința civilă nr. 15891 din 16

decembrie 1996 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 141

din 22 februarie 1999 a Tribunalului Constanța, Secția Civilă (filele 24-28,

vol. III dosar apel) prin care s-a respins cererea în constatarea nulității

absolute a acestui contract de donație, acțiune promovată de G.G. și G.Ș.

Soluția instanței de

apel, deși posibilă, nu putea fi pronunțată fără a se pune în discuție această

calificare a preluării imobilului, care, din punct de vedere procedural, are

corespondentul în infirmarea calității procesule active în formularea

notificării, cu consecința negării calității reclamanților de persoane

îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (raportat

la datele speței).

Contrar celor

susținute de recurenți însă, acest aspect putea fi pus în dezbaterea părților

din oficiu de către instanța de apel, în conformitate cu art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., chiar dacă demersul de contestare a dispoziției emise de Primar

reprezintă o cale de atac promovată de reclamanți, dat fiind regimul juridic al

calității procesuale active de a fi o excepție procesuală de fond, absolută,

peremptorie și care poate fi invocată și de instanță din oficiu, în orice fază

a judecății, iar pe de altă parte, normele ce reglementează restituirea

imobilelor preluate abuziv de stat cu privire la calitatea de persoane

îndreptățite, sunt de ordine publică.

Cum instanța

anterioară nu a supus dezbaterii părților această chestiune, s-a încălcat o

regulă de procedură esențială a procesului civil, contradictorialitatea, ceea

ce a produs recurenților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

casarea deciziei, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât

consecința negării calității de persoană îndreptățită (deoarece s-a reținut în

realitate o preluare cu titlu valabil – contract de donație, neanulat prin

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) a condus la neanalizarea

criticilor reclamanților cu privire la modalitatea de restituire dintre

tipurile de măsuri reparatorii prevăzute de legea specială, prima instanță

dispunând restituirea în natură a unor părți din terenul de 364 mp excesiv

fărâmițate, de la adresa în litigiu.

Critica nu poate fi

valorificată și pe temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., plus petita, întrucât

această ipoteză de recurs vizează cererile deduse judecății instanței de fond

(principale, accesorii sau incidentale) și care constituie cadrul obiectiv al

pricinii, garantat de principiul disponibilității părților ca și prin

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Decizia recurată este

dată și cu aplicarea greșită a legii, astfel că Înalta Curte va reține ca

fondat și motivul de recurs descris prin ipoteza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din cuprinsul

dispoziției contestate nr. 75/2006, rectificată prin dispoziția nr. 535 din 5

octombrie 2009, ambele emise de Primarul Orașului Eforie, reiese că s-a reținut

ca moment al preluării imobilului în discuție, anul 1960, existând probe care

susțin o atare concluzie: procese verbale din 26 noiembrie 1960 și din 22 mai

1961 de inventariere a materialelor rămase în urma demolării construcției ce a

aparținut numiților G.I., G., F. și Ș., ca și sentința civilă nr. 3503 din 3

august 1960 a Tribunalului Popular al Orașului Constanța, definitivă prin

decizia civilă nr. 868 din 8 august 1961 a Tribunalului Regional Dobrogea și

prin care s-a dispus evacuarea pârâtului G.G. și a familiei sale din imobil,

imobil care „a fost demolat printr-un decret special pentru înfrumusețarea

litoralului”, astfel cum se reține în aceste hotărâri judecătorești.

Acest Decret nr. 181/1961,

nepublicat (fila 129 fond) este menționat ca temei al preluării și în cuprinsul

contractului de donație aut. sub nr. 4553 din 28 noiembrie 1961, moment la care

donatorii – coproprietarii doar a unei cote părți din imobil în calitate de

moștenitori ai lui G.S., au menționat această trecere în proprietatea statului,

anterioară donației.

Or, instanța de apel,

pentru a reține incidența art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, trebuia să

analizeze într-o ordine logică ținând de cronologia derulării actelor de

preluare, așa cum au fost anterior menționate, și înlăture argumentat dovezile

din care reiese fără îndoială preluarea în fapt, fără titlu valabil, a

imobilului la momentul anului 1960, data deposedării celor 4 moștenitori ai lui

G.S. (soția supraviețuitoare și cei 3 fii ai lor, conform certificatului de

moștenitor de la fila 23 fond), dată ce coincide cu data preluării de către

stat și care interesează din perspectiva solicitării de măsuri reparatorii,

formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar nu prin contractul de donație a unei

cote indivize (2/3), act ulterior, lipsit de efecte datorită caducității lui.

În consecință, situația

de fapt dedusă judecății a primit o greșită încadrare în prevederile art. 2 lit.

c) din Legea nr. 10/2001, iar nu în dispozițiile art. 2 lit. i) din același act

normativ, potrivit celor deja arătate.

Înalta Curte constată

a fi nefondate criticile privind nepronunțarea instanței pe fond asupra cererii

de intervenție în interesul pârâtului, formulată în apel de P.E. și P.M.M.,

întrucât dispozițiile art. 105 alin. (2) corob. cu art. 108 alin. (2) C. proc.

civ., prevăd că nulitățile (virtuale, în acest caz) nu pot fi invocate decât de

partea care se pretinde vătămată prin actul de procedură omisiv sau defectuos

îndeplinit.

Nici necitarea în

cauză a Orașului Eforie sau a Consiliului Local Eforie nu reprezintă critici

fondate, susținerea fiind contrară principiului disponibilității părților în

procesul civil, în absența unei cereri exprese a acestora privind lărgirea

cadrului procesual prin modalitățile permise de Codul de procedură civilă,

cererea care nu ar putea fi formulată direct în apel, astfel cum dispune art. 294

alin. (1) C. proc. civ. și, cu atât mai puțin, să fie dispusă de instanță din

oficiu, indiferent de faza procesuală a cauzei.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., cu

ref. la art. 304 pct. 5 și 9 și corob. cu art. 313 C. proc. civ., va admite

recursul și va casa decizia recurată, dispunând trimiterea cauzei spre

rejudecarea ambelor apeluri aceleiași instanțe, întrucât niciuna dintre

criticile apelanților nu au fost cercetate, urmând a se ține seama de cele deja

dezlegate prin prezenta decizie și a se analiza pe fond pretențiile

reclamanților, valorificându-se probele deja administrate și a se dispune, dacă

este cazul, orice probă s-ar dovedi utilă soluționării apelurilor (cu referire,

în special, la pretenția subsidiară a reclamanților de acordare a unui teren în

compensare).

Nu se poate primi

solicitarea recurenților de a se dispune trimiterea spre rejudecare la o altă

instanță egală în grad, întrucât cazul de prorogare judecătorească de competență

reglementat de art. 313 C. proc. civ., este aplicabil când, din motive

obiective, instanța nu ar putea ea însăși să procedeze la rejudecare (a fost

desființată, nu s-ar mai putea alcătui completul pentru motive de

incompatibilitate, etc.).

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții G.Ș., G.L., G.G.G., B. (G.) M.E., G.L. și G.O. împotriva

deciziei nr. 188/C din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța - Secția civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea ambelor apeluri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 februarie 2010.