ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 24 noiembrie 2005, și precizată ulterior, reclamantul M.F.A.K. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, solicitând anularea deciziilor nr. 39937/B.F./IV București din 11 octombrie 2005 și 176720/DD/IV București din 21 octombrie 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 4 din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că din anul 1991 de când se află pe teritoriul României, i-a fost prelungit succesiv dreptul de ședere.

Prin sentința civilă nr. 3101 din 23 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă și pe fond, a admis acțiunea reclamantului, a anulat deciziile contestate și a obligat autoritatea pârâtă să emită o nouă decizie prin care să încuviințeze reclamantului stabilirea domiciliului în România. S-a reținut pentru aceasta că reclamantul a avut o ședere legală și continuă și pentru perioadele menționate în nota raport ca fiind întrerupte, considerând că nu s-a făcut dovada sancționării contravenționale ci dimpotrivă a acordării vizei de ședere și pentru acestea. În ce privește tardivitatea sesizării instanței de contencios s-a apreciat că reclamantul a respectat termenul legal de 30 de zile prevăzut de O.U.G.

nr. 194/2002, în raport de data comunicării deciziei nr. 176720/DD/IV din 21 octombrie 2005. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, care a susținut în esență că în raport de dispozițiile art. 73 din O.U.G. nr. 194/2002, sesizarea instanței de contencios cu contestație împotriva deciziei nr. 39937/B.F./IV din 11 octombrie 2005 este tardivă. Pe fondul cauzei recurenta a apreciat că nu s-a făcut dovada șederii continue în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, întârzierile pentru solicitarea prelungirii dreptului de ședere fiind de 61 de zile. Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată, respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cum în cauză s-a dovedit că reclamantul căruia i s-a comunicat un asemenea răspuns prin decizia nr. 3393 din 11 octombrie 2005 nu a rămas în pasivitate și a solicitat autorităților administrative reverificarea condițiilor pentru care a solicitat stabilirea domiciliului în România, legal și temeinic Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a apreciat ca termenul de 30 de zile se calculează în raport de data comunicării raportului autorităților pârâte, respectiv 23 noiembrie 2005, decizia nr. 176720. În ce privește fondul litigiului, din nota raport întocmită de Autoritatea pentru străini, rezultă că în intervalul 4 noiembrie 1999 – 27 martie 2006, reclamantul a beneficiat de prelungirea succesivă a dreptului de ședere și că a întârziat cu solicitarea prelungirii termenului un număr de 61 de zile, discontinuitate care nu este de natură să conducă la respingerea cererii de stabilire a domiciliului întrucât în sensul dispozițiilor art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 194/2002, șederea este legală și continuă în ultimii 5 ani anteriori formulării cererii când perioada de întrerupere nu depășește 90 de zile pentru întreaga perioadă. Astfel fiind, și cum pentru acordarea dreptului de ședere se cere a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. a) - f) legal și temeinic s-a apreciat de către instanța fondului că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii lor și s-a dispus în consecință obligarea autorității pârâte să emită o nouă decizie de stabilire a domiciliului în România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 3101 din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2007.