ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 24

noiembrie 2005, și precizată ulterior, reclamantul M.F.A.K. a chemat în

judecată Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, solicitând

anularea deciziilor nr. 39937/B.F./IV București din 11 octombrie 2005 și 176720/DD/IV

București din 21 octombrie 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de

stabilire a domiciliului în România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut

că a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 4 din

O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că din anul 1991 de când se află pe teritoriul

României, i-a fost prelungit succesiv dreptul de ședere.

Prin sentința civilă nr. 3101 din 23

noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității acțiunii invocată de

pârâtă și pe fond, a admis acțiunea reclamantului, a anulat deciziile

contestate și a obligat autoritatea pârâtă să emită o nouă decizie prin care să

încuviințeze reclamantului stabilirea domiciliului în România.

S-a reținut pentru aceasta că reclamantul a

avut o ședere legală și continuă și pentru perioadele menționate în nota raport

ca fiind întrerupte, considerând că nu s-a făcut dovada sancționării

contravenționale ci dimpotrivă a acordării vizei de ședere și pentru acestea. În

ce privește tardivitatea sesizării instanței de contencios s-a apreciat că

reclamantul a respectat termenul legal de 30 de zile prevăzut de O.U.G. nr. 194/2002,

în raport de data comunicării deciziei nr. 176720/DD/IV din 21 octombrie 2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, care a

susținut în esență că în raport de dispozițiile art. 73 din O.U.G. nr. 194/2002,

sesizarea instanței de contencios cu contestație împotriva deciziei nr. 39937/B.F./IV

din 11 octombrie 2005 este tardivă.

Pe fondul cauzei recurenta a apreciat că nu

s-a făcut dovada șederii continue în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii,

întârzierile pentru solicitarea prelungirii dreptului de ședere fiind de 61 de

zile.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 73 alin.

(3) din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată, respingerea cererii

de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată pe calea

contenciosului administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cum în cauză s-a dovedit că reclamantul căruia

i s-a comunicat un asemenea răspuns prin decizia nr. 3393 din 11 octombrie 2005

nu a rămas în pasivitate și a solicitat autorităților administrative

reverificarea condițiilor pentru care a solicitat stabilirea domiciliului în

România, legal și temeinic Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a apreciat ca termenul de 30 de zile se

calculează în raport de data comunicării raportului autorităților pârâte, respectiv

23 noiembrie 2005, decizia nr. 176720.

În ce privește fondul litigiului, din nota

raport întocmită de Autoritatea pentru străini, rezultă că în intervalul 4

noiembrie 1999 – 27 martie 2006, reclamantul a beneficiat de prelungirea succesivă

a dreptului de ședere și că a întârziat cu solicitarea prelungirii termenului un

număr de 61 de zile, discontinuitate care nu este de natură să conducă la

respingerea cererii de stabilire a domiciliului întrucât în sensul

dispozițiilor art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, șederea este

legală și continuă în ultimii 5 ani anteriori formulării cererii când perioada de

întrerupere nu depășește 90 de zile pentru întreaga perioadă.

Astfel fiind, și cum pentru acordarea dreptului

de ședere se cere a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 70 alin.

(1) lit. a) - f) legal și temeinic s-a apreciat de către instanța fondului că

în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii lor și s-a dispus în consecință obligarea

autorității pârâte să emită o nouă decizie de stabilire a domiciliului în

România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 3101 din 23

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

aprilie 2007.