ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2561/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 mai 2009, pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul M.C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.N.P. R., anularea deciziei nr. 257 din 24 aprilie 2009 și reintegrarea sa în funcția avută, aceea de director al D.S. Olt, cu plata drepturilor salariale aferente până la data reintegrării efective. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că la data de 15 decembrie 2004 a fost numit în funcția de director al D.S.

Olt și că ulterior acestei date contractul său individual de muncă a fost suspendat de drept pe perioada mandatului său de deputat în legislatura 2004 – 2008. În baza deciziei nr. 474/2008 a revenit în funcția publică deținută anterior suspendării, iar prin decizia nr. 257/2009 a cărei anulare o solicită s-a dispus începând cu 25 mai 2009 desființarea posturilor de director tehnic și director economic la 41 de direcții silvice, între care și direcția pe care o conduce. A precizat că a formulat plângere prealabilă împotriva acestui act, care i-a fost respinsă prin decizia nr. 13162 din 5 mai 2009 de către pârâtă. A menționat reclamantul că desființarea locului de muncă pe care l-a ocupat nu a fost efectivă, deoarece potrivit O.U.G.

nr. 37/2009, ocuparea postului era condiționată de verificarea cunoștințelor. Prin sentința nr. 448 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamantul M.C.L.; a anulat parțial decizia nr. 257 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, numai cu privire la reclamant; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente, până la reintegrarea efectivă și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, din preambulul deciziei atacate, că aceasta a fost emisă în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice centrale.

S-a mai reținut că prin decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 au fost declarate neconstituționale, iar decizia Curții Constituționale este definitivă și obligatorie. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile sunt general obligatoriu și au putere numai pentru viitor, având efect numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. A concluzionat instanța că neconstituționalitatea unei dispoziții legale conduce la suspendarea de drept și la încetarea efectelor sale juridice, astfel că prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009. Prin urmare, s-a constatat nelegalitatea deciziei nr. 257/2009 care a fost emisă în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale.

Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâta R.N.P. R., invocând generic prin art. 304 pct. 3, 4 și 9 C. proc. civ., fără a structura criticile de nelegalitate pe temeiurile de drept invocate în motivele de recurs. Prin modul cum au fost expuse Înalta Curte reține că acestea vizează hotărârea fondului sub următoarele aspecte: instanța de fond, în mod greșit reține că Decizia nr. 257/2009 este nelegală, fiind emisă în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale, prin decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, deoarece această decizie constată că este neconstituțională Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 și nu ordonanța în temeiul căreia au fost desființate posturile de director din cadrul direcțiilor silvice.

S-a motivat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, anterior declarării ca neconstituțională, și că în temeiul acestui act normativ funcțiile publice prevăzute în anexa 1, sunt și rămân desființate, nefiind dispusă repunerea părților în situația anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 și că deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor. Recurenta arată că anterior emiterii deciziei atacate, intimatul a optat în mod expres pentru postul de inginer șef birou producție în cadrul D.S. Olt și că nimeni nu l-a împiedicat pe reclamantul-reclamant și nici nu i-a îngrădit dreptul de a participa la concursul organizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în vederea ocupării postului de director coordonator al D.S.

Olt. Apreciază recurenta că hotărârea atacată este nulă, deoarece nu a fost trecut termenul în care avea posibilitatea să declare recurs, încălcând astfel dispozițiile art. 261, pct. 7 C. proc. civ., care prevede că hotărârea trebuie să cuprindă calea de atac și termenul în care se poate exercita. Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută. Intimatul-reclamantul M.C.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 257 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General R.N.P. R. prin care, potrivit art.1, în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice s-au desființat posturile de director, director tehnic și director economic de la 41 de direcții silvice, unități fără personalitate publică, din structura R.N.P. R., prevăzute în anexa la decizie, unde la poziția 32 apare funcția de director, ocupată de reclamantul-intimat. Curtea de apel, cu o motivare care este la adăpost de orice critică, a reținut că, urmare pronunțării Deciziei nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională, actul administrativ individual examinat apare ca fiind nelegal, fiind lipsit de suportul dispozițiilor legale pe care se fundamenta.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești fiind un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției. Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe.

În ceea ce privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992. Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi. Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În ceea ce privește ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcția deținută de reclamant a fost și rămâne desființată, Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanțe a fost constatată prin decizia nr. 1257/2009 ca neconstituțională, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

În ceea ce privește desființarea funcției deținută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curții Constituționale măsura contravine c onstituției. Este real că prin actul nr. 14450 din 5 iunie 2009 (fila 48, dosar fond), intimatul a optat pentru funcția de inginer șef birou producție din cadrul Direcției Silvice Olt, dar această opțiune s-a făcut în termenul de preaviz acordat prin Decizia nr. 650 din 2 mai 2009 emisă de Directorul General al R.N.P. R. și la solicitarea recurentului exprimată în această decizie. Recurentul încearcă să inverseze raportul de cauzalitate între ordinul de eliberare din funcție și opțiunea de a trece într-o altă funcție publică vacantă într-o manieră incorectă, acreditând ideea că voința reală a intimatului a fost în sensul modificării raportului de serviciu.

În realitate, după cum rezultă din cronologia actelor și faptelor juridice, apărările intimatului expuse la pct. I.4 din decizie sunt solide, rezultând cu evidență din probele dosarului că inițiativa modificării raportului de serviciu a aparținut recurentului. Pe de altă parte, Înalta Curte observă că excepția lipsei de obiect, astfel cum a fost concepută de autorul ei nu are suport, câtă vreme ordinul atacat își produce efectele, nefiind revocat de emitent. În fine, desființarea postului deținut de reclamant prin cele 2 ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

Împrejurarea că în dispozitivul sentinței recurate, nu s-a inserat termenul în care se poate exercita calea de atac conform prevederilor art. 261 alin. (7) C. proc. civ., nu poate conduce la anularea hotărârii recurate astfel cum solicită recurenta în condițiile în care lipsa acestei mențiuni nu i-a provocat nicio vătămare, recursul fiind exercitat în temeiul prevăzut de lege, iar calea de atac este cea care rezultă din dispozițiile art. 301 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori de casare, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.N.P. R. împotriva sentinței nr. 448 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.