ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2768/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2768/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 84/COM din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de contestatorii O.A. și A.O., ca tardiv formulată. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs contestatorii O.A. și A.O., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii excepției tardivității, cu consecința admiterii contestației în anulare. Criticile aduse deciziei recurate vizează, în esență, greșita soluționare a cauzei, privind excepția tardivității formulării contestației în anulare, având în vedere dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc.
civ. coroborat cu art. 401 alin. (1) lit. b) același cod. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege. Totodată, aceleași dispoziții legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele statuate prin legea procesuală. În raport de principiul consacrat prin textul de lege sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, și pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Or, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac prevăzute de lege pentru hotărârea contestată. În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Curtea de Apel s-a pronunțat asupra contestației în anulare formulată de către contestatori, împotriva unei hotărâri irevocabile, decizia nr. 474 din 9 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care au fost respinse recursurile pârâților O.A. și A.O. Hotărârea atacată de contestatori a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Este de observat așadar, că recursurile declarate în cauză, nu sunt admisibile, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 320 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Pe cale de consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de contestatorii O.A. și A.O., ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de contestatorii O.A. și A.O., împotriva deciziei nr. 84/COM din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 noiembrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.