ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC
M. SA Constanța a chemat în judecată pe pârâții
A.V.A.S.
București și M.F.P. București și a
solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea
pârâților la plata sumei de 2.575.946 lei, cu titlu de despăgubiri pentru trei
imobile, ca urmare a restituirii în natură către foștii proprietari.
Prin sentința nr. 47/COM din
11 ianuarie 2008, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins excepția
autorității de lucru judecat și excepția de inadmisibilitate a acțiunii
invocate de pârâta
A.V.A.S.
București și a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă,
obligată fiind aceasta la plata sumei de 2.575.946 lei.
Prin aceeași hotărâre, a
fost respinsă acțiunea față de pârâtul M.F.P. București.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța fondului a reținut că în urma pronunțării unor hotărâri
judecătorești irevocabile, reclamanta SC M. SA Constanța a restituit în natură,
foștilor proprietari, imobilele situate în Constanța.
Totodată, s-a reținut că
prin sentința nr. 19/COM din 24 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanța a admis
acțiunea reclamantei SC M. SA Constanța, în contradictoriu cu
A.V.A.S.
București și s-a constatat
cuantumul despăgubirilor în sumă de 2.575.946 lei, soluție menținută de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția comercială, care prin decizia nr. 3353 din
26 octombrie 2007, a respins ca nefondate recursurile reclamantei și pârâtei.
A mai reținut instanța că,
prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, s-a solicitat obligarea
pârâților la plata despăgubirilor, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea
judecătorească sus menționată, iar potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (3) din
Legea nr. 137/2002, instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor
cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin
restituirea către foștii proprietari, a bunurilor imobile preluate de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (2) din Legea nr. 99/1999, instituțiile
publice au obligația de a plăti societăților comerciale, o despăgubire care să
reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în
natură a imobilelor, către foștii proprietari.
Soluția instanței de fond a
fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială de contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 137/COM
din 11 septembrie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei
A.V.A.S.
București.
Împotriva deciziei sus
menționate, a declarat recurs pârâta
A.V.A.S.
București, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.
9 C. proc. civ., admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, a
prematurității și autorității lucrului judecat, admiterea apelului, în sensul
respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Totodată, în
temeiul dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a solicitat
suspendarea executării sentinței nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008, menținută
prin decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel
Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ
și fiscal.
În argumentarea motivului de
recurs invocat, recurenta a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu
aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7201 și art. 244 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ., în sensul că anterior introducerii cererii de chemare în judecată,
nu a fost îndeplinită procedura concilierii prealabile și că în mod greșit a
fost suspendată judecarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă și irevocabilă
a dosarului nr. 15/36/2004 al Curții de Apel Constanța.
A mai susținut recurenta că
decizia criticată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 111 C.
proc. civ., în sensul că după ce a obținut constatarea unui drept, reclamanta a
solicitat realizarea acestuia printr-o acțiune separată, motiv pentru care
consideră cererea formulată a fi inadmisibilă.
În ceea ce privește excepția
autorității lucrului judecat, recurenta a susținut că decizia atacată a fost
pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ.
Pentru motivele, arătate,
recurenta a solicitat admiterea excepțiilor invocate, admiterea apelului, în
sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Recursul este nefondat,
pentru considerentele ce urmează:
Analizând criticile
formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată
că recurenta reiterează susținerile făcute atât în fața instanței de fond, cât
și în fața instanței de control judiciar, aspecte asupra cărora s-au pronunțat
cel două instanțe.
Așa cum rezultă din actele
dosarului și din considerentele deciziei recurate, instanța de judecată a
reținut în mod judicios că reclamanta a îndeplinit procedura prevăzută de dispozițiile
art. 7201 C. proc. civ., potrivit convocării cu confirmare de primire de la 12
februarie 2007, astfel încât critica potrivit căreia în mod greșit a fost
respinsă excepția prematurității, se dovedește a fi nefondată. De asemenea,
nici critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 244 alin. (1)
pct. 1 C. proc. civ., nu este întemeiată, având în vedere că față de obiectul
celor două cereri de chemare în judecată, instanța a apreciat în mod corect că
se impune luarea acestei măsuri, până la pronunțarea unei soluții irevocabile
în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.
Cu privire la excepția
inadmisibilității acțiunii, prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 111
C. proc. civ., se constată că a făcut de asemenea obiectul analizei instanței
de control judiciar, care a reținut în mod corect că promovarea prezentei
acțiuni în realizare nu era ținută de existența unei hotărâri anterioare de
constatare a dreptului.
Mai mult decât atât,
conținutul art. 111 C. proc. civ. statuează principiul subsidiarității acțiunii
în constatare, în raport cu acțiunea în realizare, astfel încât, recurenta avea
cel mult posibilitatea invocării excepției mai sus-evocate, în fața instanței
ce s-a pronunțat asupra cererii în constatarea dreptului.
Referitor la excepția
autorității lucrului judecat în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ.,
pretins a fi fost încălcate, se constată că în mod corect s-a reținut că în
cauză nu există tripla identitate de natură să conducă la admiterea excepției,
obiectul celor două cereri fiind diferit, astfel încât nu sunt întrunite
condițiile prevăzute de textul legal sus citat.
În ceea ce privește cererea
de suspendare a executării silite a sentinței nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008,
menținută prin decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, având în vedere
soluționarea recursului declarat împotriva deciziei sus menționate, la acest
termen, urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Pentru cele ce preced, în
temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca
nefondat recursul.
În considerarea
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata
cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta
A.V.A.S.
București,
împotriva deciziei nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de
Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 5.000
lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC M. SA Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 19 martie 2009.