ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1662/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1299 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului S.Z., cetățean chinez, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini, ca neîntemeiată. În motivarea sentinței se reține că reclamantul nu a îndeplinit condiția șederii temporare continuă și legală în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii de stabilire a domiciliului în România, astfel cum prevede art. 71 din O.U.G. nr. 94/2002, modificată și completată prin Legea nr. 482/2004, în vigoare la data verificării și analizării condițiilor legale de stabilire a domiciliului în România.

Se reține că reclamantul a lipsit din țară 667 zile, din care 333 consecutiv. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul S.Z., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. În susținerea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul arată că la data depunerii cererii sale de stabilire a domiciliului în România, 8 septembrie 2004, îndeplinea toate condițiile prevăzute de legea în vigoare la acea dată, respectiv O.U.G. nr. 194/2002, în forma republicată în M. Of. nr. 201/8.03.2004, (adică înainte de a fi modificată și completată prin Legea nr. 482/2004). În mod greșit, susține recurentul, Autoritatea pentru Străini a analizat cererea sa în baza Legii nr. 482/2004 (M. Of.

nr. 1116/27.11.2004), adică în baza unor modificări legislative intervenite între data depunerii cererii și data soluționării acesteia. La rândul său, instanța de fond, în mod nelegal a menținut decizia autorității administrative, ca fiind corectă. Recurentul mai susține că instanța de fond și-a însușit afirmațiile pârâtei, în sensul că ar fi absentat din țară 667 zile, din care 333 zile consecutive, deși la dosar nu existau probe în acest sens. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este neîntemeiat. Astfel, deși susținerea recurentului, că cererea sa ar fi trebuit analizată în funcție de legislația aplicabilă la data înregistrării, iar nu de cea existentă la data soluționării cererii, este principial corectă, în speță decizia de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România s-a bazat pe neîndeplinirea unei condiții reglementate, în anumite privințe identic, atât în O.U.G.

nr. 194/2002, în forma anterioară Legii nr. 482/2004, cât și ulterior modificărilor introduse prin această lege. Astfel, anterior legii menționate, ordonanța prevedea la art. 71, condiția șederii legale și continue în România o perioadă de 6 ani, anterioară depunerii cererii de stabilire a domiciliului, iar noua reglementare prevede o ședere legală și continuă de 5 ani, precizând că „șederea va fi considerată continuă, atunci când perioada de absență de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive și nu depășește în total 10 luni pe întreaga perioadă”, iar ședere va fi considerată legală, atunci când discontinuitățile între perioade pentru care s-a acordat dreptul de ședere, sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancționați contravențional.

Din Raportul privind situația numitului S.Z., întocmit de Autoritatea pentru Străini, a rezultat că reclamantul-recurent figurează în evidența traficului de frontieră, ca fiind ieșit din țară, 667 zile, din care consecutive 333 zile, în decursul ultimilor 5 ani anteriori depunerii cererii; această situație de fapt nu a fost combătută în nici un fel de reclamant. Față de această împrejurare rezultă că recurentul nu îndeplinea condiția șederii legale și continue în România, pentru perioada de timp prevăzută de lege, nici anterior modificării legislative intervenite prin Legea nr. 482/2004, nici ulterior acestui moment, astfel că soluția instanței de fond, de respingere a contestației, este legală și temeinică.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.Z. împotriva sentinței civile nr. 1299 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2006.