ÎCCJ, decizie (scj.ro #82916)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82916) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de leasing financiar.

Novație prin schimbare de debitor. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept

comercial. Obligații

Index alfabetic: contract de

leasing financiar

-

novație

prin schimbare de debitor

-

reziliere

C. civ., art. 1130, art.

1131

Novația prin

schimbare de debitor are loc atunci când un terț se angajează

față de creditor să plătească datoria, intenția

de a nova trebuind să rezulte expres din convenția

părților.

Astfel, faptul că

după rezilierea unui contract de leasing financiar o terță

persoană achită pentru utilizatorul inițial câteva rate restante

- cu acceptarea de către finanțator a acestor plăți - nu

poate fi considerat o novație, întrucât voința creditorului de a

libera pe debitorul inițial trebuie să fie clar exprimată.

Secția  a II-a civilă, Decizia nr. 1752 din 28

martie 2012

Notă

: În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din

vechiul Cod civil

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC E.L. SRL a chemat

în judecată pe pârâta SC TBIL SA, solicitând instanței să

constate acordul expres de voință al societății

finanțatoare SC TBIL SA în substituirea societății utilizatoare

cu societatea SC E.L. SRL ca debitoare, în cele două contracte de leasing

ale SC M.A. SRL, aflată în imposibilitatea de a îndeplini obligațiile

de plată asumate față de finanțator;

- efectuarea

plăților succesive de către societatea reclamantă SC E.L.

SRL la nivelul sumei de 225.000 lei ce reprezintă aproape întreaga valoare

a contractelor de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 și nr.

9275 din 23 februarie 2006, incluzând și valoarea reziduală,

plată acceptată și dedusă din întreaga datorie

datorată către pârâta SC TBIL SA;

- refuzul nejustificat

al pârâtei SC TBIL SA de a încheia noile contracte de leasing cu societatea

reclamantă ca urmare a substituirii acestei societăți în

drepturile SC M.A. SRL.

În consecință,

se solicită:

- obligarea pârâtei SC

TBIL SA la încheierea noilor contracte de leasing financiar cu societatea

reclamantă, ca urmare a acordului acestei societăți

finanțatoare ca reclamanta să efectueze toate plățile ce

reprezentau obligațiile asumate de către societatea utilizatoare SC

M.A. SRL pentru cele două contracte de leasing financiar nr. 9027 din 6

februarie 2006 respectiv nr. 9275 din 23 februarie 2006 și a asumării

de către pârâtă a obligației de a realiza novațiunea prin

schimbarea debitoarei cu societatea reclamantă;

- obligarea pârâtei la

plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere

în îndeplinirea obligației de a încheia contractele de leasing financiar

pentru bunurile al căror utilizator a fost SC M.A. SRL, începând cu data

pronunțării hotărârii de către instanța de fond

și data realizării efective a novației.

Prin sentința nr.

105/2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xx902/63/2008,

a fost admisă excepția de necompetență teritorială,

cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului București.

Curtea de Apel Craiova,

prin decizia nr. 572/2009, a admis recursul promovat împotriva sentinței

nr.105/2009 a Tribunalului Dolj, sentința a fost modificată, în

sensul că a fost respinsă excepția de necompetență

teritorială a Tribunalului Dolj, cauza fiind trimisă la Tribunalul

Dolj.

Prin sentința nr.

133 din 9 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.

10541/63/2009, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta

SC Euro Loc SRL, în contradictoriu cu pârâta SC TBI Leasing SA.

Curtea de Apel Craiova,

prin decizia nr. 228 din 15 noiembrie 2010, a respins apelul formulat de

reclamanta SC E.L. SRL împotriva sentinței nr. 133 din 9 februarie 2010

pronunțată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimata SC TBIL

SA.

În motivarea deciziei,

instanța de apel a avut în vedere clauzele contractelor încheiate de finanțator

și utilizator. Astfel, conform art. 11.14 din contractul de leasing

financiar nr. 9027 din 9 februarie 2006, finanțatorul și-a rezervat

dreptul de a declara scadente toate sumele datorate de utilizator la data

constatării culpei așa cum este definită prin art. 11.4, 11.5

și 11.6 din contract.

Conform art. 11.6,

contractul de leasing financiar, este reziliat de drept, fără a fi

necesară o notificare prealabilă în cazul în care utilizatorul nu

achită două luni consecutive redevența datorată

finanțatorului sau oricare dintre cheltuielile contractuale datorate

și facturate de finanțator.

Manifestarea de

voință a părților de a înceta necondiționat efectele

contractului reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, iar cele două

declarații de reziliere unilaterală din 17 noiembrie 2006, respectiv

23 noiembrie 2006 făcute de finanțator și comunicate

utilizatorului au constituit o manifestare de voință de a aplica

sancțiunea neexecutării culpabile a contractului.

Raportându-se la

obiectul cererii de chemare în judecată instanța de apel a respins

critica apelantei potrivit căreia utilizatorul datora finanțatorului

doar sumele restante până la data de 16 noiembrie 2006, analizând

condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a avea loc novația prin

schimbare de debitor solicitată de reclamantă.

În cauză nu sunt

îndeplinite condițiile novației, respectiv existența unei

obligații valabile și intenția finanțatorului de a nova,

nefiind necesară analiza intenției de a nova a reclamantei,

manifestată prin achitarea a 10 rate, ulterior datei de 16 noiembrie 2006.

Potrivit art. 1130 C.

civ., novația nu se prezumă, voința de a nova trebuie să

rezulte evident din act, iar în lipsa unei manifestări în acest sens

condițiile speciale ale novației nu sunt îndeplinite.

Și critica vizând

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. final C. proc. civ. a fost

înlăturată având în vedere că instanța de fond nu a fost

învestită cu o cerere a reclamantei de recuperare a sumelor plătite,

analizarea aspectelor legate de continuarea raporturilor dintre

părți, ulterior rezilierii însemnând încălcarea

dispozițiilor art. 126 pct. 6 C. proc. civ.

Împotriva deciziei comerciale nr. 228 din 15 noiembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta SC

E.L. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere, în vederea

judecării cauzei de către instanța competentă iar în

subsidiar modificarea deciziei recurate, admiterea apelului cu consecința

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5,7, 9 C. proc.

civ., recurenta a arătat că au fost încălcate dispozițiile

art. 2 alin. (1) pct. a) C. proc. civ. raportat la decizia nr. 32/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în

care competența de soluționare a prezentului litigiu aparține

Judecătoriei Craiova, iar instanța de apel a respins excepția

privind competența materială a Tribunalului Dolj dar nu a motivat

respingerea excepției încălcând astfel dispozițiile art. 268

alin. (4) coroborat cu art. 21 alin. (3) din Constituție.

Instanța de apel nu

a analizat motivele de apel, nu a cercetat efectiv fondul cauzei și nu a

ținut cont de faptul că ulterior declarațiilor unilaterale de

reziliere trimise de finanțator utilizatorului, raporturile juridice au

continuat, utilizatorul efectuând plata ratelor acceptate de finanțator.

Nu au fost analizate

motivele de apel vizând condiția novației, respectiv acordul

creditorului; posibilitatea intervenirii novației în contractele de

leasing; nu a fost examinată critica vizând starea de fapt și de

drept în raporturile dintre părți, cauza nefiind cercetată

efectiv pe fond.

De asemenea,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii vizând cheltuielile

de judecată solicitate de intimată, cheltuieli exagerate în raport de

complexitatea cauzei, valoarea pricinii și demersurile concrete ale

apărării.

În speță a

intervenit o novație cu schimbare de debitor, prin manifestarea

voinței părților de la data de 15 mai 2008 când au fost emise

și primite filele CEC de plată a obligațiilor contractuale

și au fost preluate de la finanțator bunurile pentru

folosință.

SC M.A. SRL a

plătit în continuare, după adresele de reziliere, ratele de leasing pentru

ambele contracte, achitând 10 rate ulterior datei de 16 noiembrie 2006, sume

acceptate de către finanțator care a permis utilizarea în continuare

a bunurilor.

Novația a

intervenit la data emiterii CEC-ului de plată, acestea fiind acceptate

și încasate de finanțator, SC E.L. SRL nefiind un fidejusor în

contractele de leasing, în cauză fiind îndeplinite condițiile art.

1132 C. civ.

Prin acordul

părților se poate înlocui debitorul și atâta timp cât

există acordul finanțatorului nu se pune problema unei nerespectări

a caracterului

intuitu personae

al contractului de leasing.

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

invocate, s-a constatat că recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este neîntemeiat,

având în vedere obiectul acțiunii respectiv - novația prin schimbarea

utilizatorului în contractele de leasing nr. 9027/2006 și nr. 9275/2006,

respectiv novația prin schimbare de debitor și dispozițiile art.

2 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. civ.

Între părțile

litigante nu există un raport contractual direct, obiectul cererii

constituindu-l stabilirea pe cale judecătorească a obligației SC

TBIL IFN SA de a încheia noi contracte de leasing financiar, situație în

care nu se poate reține critica recurentei vizând încălcarea normelor

de competență materială. De altfel, trebuie avute în vedere

și dispozițiile art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ. care

stabilesc termenul pentru invocarea excepției de necompetență materială.

Recurenta a invocat

formal dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fără a

arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunțate în apel din

perspectiva textului de lege evocat și care sunt formele de procedură

încălcate de instanța de apel pentru a se putea dispune aplicarea

dispozițiilor art. 105 alin. (2), context în care nu se poate reține

ca fiind incident motivul de recurs arătat.

Hotărârea

judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, în acest sens fiind și

dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. dar hotărârea

recurată respectă dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.,

instanța de apel demonstrând în scris de ce s-a oprit la soluția

dată și de ce a înlăturat criticile apelantei, astfel că

sancțiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu

poate fi aplicată.

Este adevărat

că noțiunea de proces echitabil în raport de dispozițiile art. 6

alin. (1) din CEDO, presupune ca instanța să examineze în mod real

problemele ce i-au fost supuse atenției și să răspundă

la argumentele invocate, dar instanța de apel a analizat criticile

formulate, argumentând care au fost motivele pentru care a apreciat că

declarațiile de reziliere unilaterală din data de 17 noiembrie 2006

și 23 noiembrie 2006 constituie o manifestare de voință a

utilizatorului de a denunța contractele de leasing pentru neexecutarea

culpabilă a obligațiilor contractuale de către utilizator

ținând cont și de dispozițiile art. 11.6 din contractele

încheiate de intimata-pârâtă cu SC M.A. SRL.

De asemenea,

instanța a arătat pe larg motivele pentru care nu a putut reține

că în cauză a intervenit novația prin schimbare de debitor

(utilizator), în cauză nefiind îndeplinite condițiile speciale

prevăzute de art. 1130-1131 C. civ., situație în care nu se poate

reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Nici motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut,

instanța de apel dând o corectă interpretare și aplicare a

prevederilor legale incidente.

Astfel, între

intimata-pârâtă, în calitate de finanțator și SC M.A. SRL în

calitate de utilizator au fost încheiate contractele de leasing financiar nr.

9026 din 6 februarie 2006 și nr. 9275 din 23 februarie 2006 dar prin neachitarea

la scadență a ratelor stabilite, cele două contracte au fost

reziliate unilateral de către finanțator având în vedere pactul

comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 11.6 din contractele arătate.

Faptul că după

rezilierea contractelor, reclamanta-recurentă a achitat 10 rate restante

către finanțator nu poate duce la concluzia că în cauză a

avut loc o novație prin schimbare de debitor, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1131 C. civ., aspect reținut corect

de instanța de apel.

Novația prin

schimbare de debitor are loc atunci când un terț se angajează

față de creditor să plătească datoria. Fiind un

contract, novația este supusă tuturor condițiilor de

valabilitate ale contractelor și în același timp trebuie să

îndeplinească și alte condiții speciale.

În condițiile în

care cele două contracte de leasing financiar, încheiate de

intimata-pârâtă în calitate de finanțator și SC M.A. SRL în

calitate de utilizator au fost reziliate în raport de clauzele contractuale nu

se poate reține ca fiind îndeplinită condiția existenței

unor obligații valabile care urmează a se stinge prin novație.

De asemenea

lipsește și

animus novandi

din partea intimatei-pârâte,

întrucât voința părților de a nova trebuie să fie clar

exprimată în raport de dispozițiile art.1130 C. civ. Intenția de

a nova trebuie să rezulte expres din convenția părților,

iar plățile făcute de recurenta-reclamantă pentru

utilizatorul inițial și acceptarea acestei plăți de către

finanțator nu poate fi considerată o novație, întrucât

voința creditorului de a libera pe debitorul inițial trebuie să

fie clar exprimată.

Ca urmare, instanța

de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 969-970 C.

civ. cât și dispozițiile art. 1130-1131 C. civ. privind novația,

criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind

incidente.

Criticile invocate cu

referire la greșita stabilire a situației de fapt, a probatoriului

administrat și a cheltuielilor de judecată vizează aspecte de

netemeinicie ce nu pot fi valorificate pe calea recursului având în vedere

că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. au fost

abrogate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul

formulat de reclamanta SC E.L. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 228 din 15

noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția

comercială.