ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 28 martie 2012
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 17902/63/2008,
reclamanta SC E.L. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.B.I.L. SA,
solicitând instanței să constate acordul expres de voință al societății
finanțatoare SC T.B.I.L. SA în substituirea societății utilizatoare cu
societatea SC E.L. SRL ca debitoare, în cele două contracte de leasing ale SC M.A.
SRL, aflată în imposibilitatea de a îndeplini obligațiile de plată asumate față
de finanțator;
-
efectuarea plăților succesive de către societatea reclamantă SC E.L. SRL la
nivelul sumei de 225.000 lei ce reprezintă aproape întreaga valoare a
contractelor de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 și nr. 9275 din
23 februarie 2006, incluzând și valoarea reziduală, plată acceptată și dedusă din
întreaga datorie datorată către pârâta SC T.B.I.L. SA;
-
refuzul nejustificat al pârâtei SC T.B.I.L. SA de a încheia noile contracte de
leasing cu societatea reclamantă ca urmare a substituirii acestei societăți în
drepturile SC M.A. SRL.
În
consecință, se solicită:
-
obligarea pârâtei SC T.B.I.L. SA la încheierea noilor contracte de leasing
financiar cu societatea reclamantă, ca urmare a acordului acestei societăți
finanțatoare ca reclamanta să efectueze toate plățile ce reprezentau
obligațiile asumate de către societatea utilizatoare SC M.A. SRL pentru cele
două contracte de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 respectiv nr.
9275 din 23 februarie 2006 și a asumării de către pârâtă a obligației de a
realiza novațiunea prin schimbarea debitoarei cu societatea reclamantă;
-
obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru
fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligației de a încheia contractele de
leasing financiar pentru bunurile al căror utilizator a fost SC M.A. SRL,
începând cu data pronunțării hotărârii de către instanța de fond și data
realizării efective a novației.
Prin
sentința nr. 105/2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 17902/63/2008,
a fost admisă excepția de necompetență teritorială, cauza fiind declinată în
favoarea Tribunalului București.
Curtea
de Apel Craiova, prin decizia nr. 572/2009, a admis recursul promovat împotriva
sentinței nr. 105/2009 a Tribunalului Dolj, sentința a fost modificată, în
sensul că a fost respinsă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului
Dolj, cauza fiind trimisă la Tribunalul Dolj.
Prin
sentința nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul
nr. 10541/63/2009, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC E.L.
SRL, în contradictoriu cu pârâta SC T.B.I.L. SA.
Curtea
de Apel Craiova
, prin decizia nr. 228 din 15
noiembrie 2010, a r
espins apelul formulat de reclamanta SC E.L. SRL
împotriva sentinței nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj,
în contradictoriu cu intimata SC T.B.I.L. SA.
În
motivarea deciziei, instanța de apel a avut în vedere clauzele contractelor
încheiate de finanțator și utilizator. Astfel, conform art. 11.14 din
contractul de leasing financiar nr. 9027 din 9 februarie 2006, finanțatorul
și-a rezervat dreptul de a declara scadente toate sumele datorate de utilizator
la data constatării culpei așa cum este definită prin art. 11.4, art. 11.5 și
art. 11.6 din contract.
Conform
art. 11.6, contractul de leasing financiar, este reziliat de drept, fără a fi
necesară o notificare prealabilă în cazul în care utilizatorul nu achită două
luni consecutive redevența datorată finanțatorului sau oricare dintre
cheltuielile contractuale datorate și facturate de finanțator.
Manifestarea
de voință a părților de a înceta necondiționat efectele contractului reprezintă
un pact comisoriu de gradul IV iar cele două declarații de reziliere
unilaterală din 17 noiembrie 2006 respectiv 23 noiembrie 2006 făcute de
finanțator și comunicate utilizatorului au constituit o manifestare de voință
de a aplica sancțiunea neexecutării culpabile a contractului.
Raportându-se
la obiectul cererii de chemare în judecată instanța de apel a respins critica
apelantei potrivit căreia utilizatorul datora finanțatorului doar sumele
restante până la data de 16 noiembrie 2006, analizând condițiile ce trebuie
îndeplinite pentru a avea loc novația prin schimbare de debitor solicitată de
reclamantă.
În
cauză nu sunt îndeplinite condițiile novației, respectiv existența unei
obligații valabile și intenția finanțatorului de a nova, nefiind necesară
analiza intenției de a nova a reclamantei, manifestată prin achitarea a 10
rate, ulterior datei de 16 noiembrie 2006.
Potrivit
art. 1130 C. civ., novația nu se prezumă, voința de a nova trebuie să rezulte
evident din act iar în lipsa unei manifestări în acest sens condițiile speciale
ale novației nu sunt îndeplinite.
Și
critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. final C. proc. civ. a
fost înlăturată având în vedere că instanța de fond nu a fost investită cu o
cerere a reclamantei de recuperare a sumelor plătite, analizarea aspectelor
legate de continuarea raporturilor dintre părți, ulterior rezilierii însemnând
încălcarea dispozițiilor art. 126 pct. 6 C. proc. civ.
Împotriva
deciziei
comerciale nr. 228 din 15 noiembrie 2010
pronunțată de Curtea de Apel Craiova
a declarat recurs reclamanta SC E.L.
SRL, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere, în vederea
judecării cauzei de către instanța competentă iar în subsidiar modificarea
deciziei recurate, admiterea apelului cu consecința admiterii acțiunii astfel
cum a fost formulată.
În
dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5,
7, 9 C. proc. civ., recurenta arată că au fost încălcate dispozițiile art. 2
alin. (1) pct. a C. proc. civ. raportat la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, în condițiile în care competența de soluționare a
prezentului litigiu aparține Judecătoriei Craiova iar instanța de apel a
respins excepția privind competența materială a Tribunalului Dolj dar nu a
motivat respingerea excepției încălcând astfel dispozițiile art. 268 alin. (4)
coroborat cu art. 21 alin. (3) din Constituție.
Instanța
de apel nu a analizat motivele de apel, nu a cercetat efectiv fondul cauzei și
nu a ținut cont de faptul că ulterior declarațiilor unilaterale de reziliere
trimise de finanțator utilizatorului, raporturile juridice au continuat,
utilizatorul efectuând plata ratelor acceptate de finanțator.
Nu
au fost analizate motivele de apel vizând condiția novației, respectiv acordul
creditorului; posibilitatea intervenirii novației în contractele de leasing; nu
a fost examinată critica vizând starea de fapt și de drept în raporturile
dintre părți, cauza nefiind cercetată efectiv pe fond.
Deasemenea,
instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii vizând cheltuielile de
judecată solicitate de intimată, cheltuieli exagerate în raport de
complexitatea cauzei, valoarea pricinii și demersurile concrete ale apărării.
În
speță a intervenit o novație cu schimbare de debitor, prin manifestarea voinței
părților de la data de 15 mai 2008 când au fost emise și primite filele CEC de
plată a obligațiilor contractuale și au fost preluate de la finanțator bunurile
pentru folosință.
SC
M.A. SRL a plătit în continuare, după adresele de reziliere, ratele de leasing
pentru ambele contracte, achitând 10 rate ulterior datei de 16 noiembrie 2006,
sume acceptate de către finanțator care a permis utilizarea în continuare a
bunurilor.
Novația
a intervenit la data emiterii CEC-ului de plată, acestea fiind acceptate și
încasate de finanțator, SC E.L. SRL nefiind un fidejusor în contractele de
leasing, în cauză fiind îndeplinite condițiile art. 1132 C. civ.
Prin
acordul părților se poate înlocui debitorul și atâta timp cât există acordul
finanțatorului nu se pune problema unei nerespectări a caracterului
intuitu
personae
al contractului de leasing.
Intimata
SC T.B.I.L. IFN SA a formulat întâmpinare prin care solicită, în esență,
respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivele invocate de recurentă
sunt nefondate.
Analizând
decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept
invocate, se constată că recursul este nefondat.
Primul
motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este
neîntemeiat, având în vedere obiectul acțiunii respectiv - novația prin
schimbarea utilizatorului în contractele de leasing nr. 9027/2006 și nr.
9275/2006, respectiv novația prin schimbare de debitor și dispozițiile art. 2
alin. (1) lit. a) teza a II-a.
Între
părțile litigante nu există un raport contractual direct, obiectul cererii
constituindu-l stabilirea pe cale judecătorească a obligației SC T.B.I.L. IFN
SA de a încheia noi contracte de leasing financiar, situație în care nu se
poate reține critica recurentei vizând încălcarea normelor de competență
materială. Dealtfel, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 159
1
alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc termenul pentru invocarea excepției de
necompetență materială.
Recurenta
a invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fără a arăta în ce
constă nelegalitatea deciziei pronunțate în apel din perspectiva textului de
lege evocat și care sunt formele de procedură încălcate de instanța de apel
pentru a se putea dispune aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (2), context
în care nu se poate reține ca fiind incident motivul de recurs arătat.
Hotărârea
judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței, în acest sens fiind și dispozițiile art. 261 alin. (5) C.
proc. civ. dar hotărârea recurată respectă dispozițiile art. 261 alin. (5) C.
proc. civ., instanța de apel demonstrând în scris, de ce s-a oprit la soluția
dată și de ce a înlăturat criticile apelantei, astfel că sancțiunea prevăzută
de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi aplicată.
Este
adevărat că noțiunea de proces echitabil în raport de dispozițiile art. 6 alin.
(1) din CEDO, presupune ca instanța să examineze în mod real problemele ce i-au
fost supuse atenției și să răspundă la argumentele invocate dar instanța de
apel a analizat criticile formulate, argumentând care au fost motivele pentru
care a apreciat că declarațiile de reziliere unilaterală din data de 17
noiembrie 2006 și 23 noiembrie 2006 constituie o manifestare de voință a
utilizatorului de a denunța contractele de leasing pentru neexecutarea
culpabilă a obligațiilor contractuale de către utilizator ținând cont și de
dispozițiile art. 11.6 din contractele încheiate de intimata pârâtă cu SC M.A.
SRL.
De
asemenea, instanța a arătat pe larg motivele pentru care nu a putut reține că
în cauză a intervenit novația prin schimbare de debitor (utilizator), în cauză
nefiind îndeplinite condițiile speciale prevăzute de art. 1130-1131 C. civ., situație
în care nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304
pct. 7 C. proc. civ.
Nici
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi
reținut, instanța de apel dând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor
legale incidente.
Astfel,
între intimata pârâtă, în calitate de finanțator și SC M.A. SRL în calitate de
utilizator au fost încheiate contractele de leasing financiar nr. 9026 din 6
februarie 2006 și nr. 9275 din 23 februarie 2006 dar prin neachitarea la
scadență a ratelor stabilite, cele două contracte au fost reziliate unilateral
de către finanțator având în vedere pactul comisoriu de gradul IV prevăzut la
art. 11.6 din contractele arătate.
Faptul
că după rezilierea contractelor, reclamanta recurentă a achitat 10 rate
restante către finanțator nu poate duce la concluzia că în cauză a avut loc o
novație prin schimbare de debitor, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 1131 C. civ., aspect reținut corect de instanța de apel.
Novația
prin schimbare de debitor are loc atunci când un terț se angajează față de
creditor să plătească datoria. Fiind un contract, novația este supusă tuturor
condițiilor de valabilitate ale contractelor și în același timp trebuie să
îndeplinească și alte condiții speciale.
În
condițiile în care cele două contracte de leasing financiar, încheiate de
intimata pârâtă în calitate de finanțator și SC M.A. SRL în calitate de
utilizator, au fost reziliate în raport de clauzele contractuale nu se poate
reține ca fiind îndeplinită condiția existenței unor obligații valabile care
urmează a se stinge prin novație.
De
asemenea lipsește și
animus novandi
din partea intimatei pârâte,
întrucât voința părților de a nova trebuie să fie clar exprimată în raport de
dispozițiile art. 1130 C. civ. Intenția de a nova trebuie să rezulte expres din
convenția părților, iar plățile făcute de recurenta reclamantă pentru
utilizatorul inițial și acceptarea acestei plăți de către finanțator nu poate
fi considerată o novație, întrucât voința creditorului de a libera pe debitorul
inițial trebuie să fie clar exprimată.
Ca
urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 969-970
C. civ. cât și dispozițiile art. 1130-1131 C. civ. privind novația, criticile
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incidente.
Criticile
invocate cu referire la greșita stabilire a situației de fapt, a probatoriului
administrat și a cheltuielilor de judecată vizează aspecte de netemeinicie ce
nu pot fi valorificate pe calea recursului având în vedere că dispozițiile art.
304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. au fost abrogate.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.
civ., va r
espinge ca nefondat recursul formulat de
reclamanta SC E.L. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 228 din 15 noiembrie 2010
pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.L. SRL
Craiova împotriva deciziei nr. 228 din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea
de Apel Craiova, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 28 martie
2012.