ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2166/2011

Ședința publică de la 2 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 14 ianuarie 2010, sub nr. 1374/3/2010, reclamanta SC A.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.B.I., solicitând anularea hotărârii unilaterale luate de pârâtă în calitate de finanțator de majorare a dobânzii convenite inițial prin contractul de leasing financiar nr. 54675 din 4 octombrie 2007. Prin sentința comercială nr. 3509 din 18 martie 2010, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în dosarul nr. 1374/3/2010, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.

SRL, în contradictoriu cu pârâta SC T.B.I. A fost anulată decizia pârâtei de majorare începând cu data de 1 ianuarie 2009 a dobânzii la soldul rămas de achitat pentru contractul de leasing nr. 54675 din 4 octombrie 2007 încheiat între părți. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1012 lei cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții instanța de apel a constatat că pârâta a procedat la modificarea clauzelor contractuale privind dobânda, convenite cu reclamanta, invocând posibilitatea oferită de art. 14.3 din contractul de leasing, că într-adevăr pârâta avea această posibilitate, că reclamanta însăși a fost de acord cu această clauză, întrucât a semnat contractul de leasing, dar aceasta nu înseamnă că finanțatorul poate modifica oricând și oricum cuantumul ratelor ramase de achitat, ci doar în condițiile convenite cu reclamanta la art. 14.3.

Tribunalul a reținut că în cauză pârâta nu a făcut dovada că modificarea dobânzii începând cu data de 1 ianuarie 2009, notificată reclamantei, ar fi fost făcută cu respectarea condițiilor impuse de art. 14.3, și anume că ar fi intervenit o modificare în costurile sale de finanțare sau că modificarea dobânzii s-ar fi făcut proporțional cu modificarea acestor costuri, deși potrivit art. 1169 C. civ., îi revenea sarcina de a-și dovedi aceste afirmații. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC T.B.I. SA București și prin decizia comerciale nr. 626/2010 din 14 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pentru a justifica majorarea în baza art. 14.3, finanțatorul trebuia să facă dovada creșterii costurilor de finanțare și a calculului de corelație proporțională cu modificarea condițiilor de finanțare și/sau refinanțare.

Fără aceste dovezi, modificarea unilaterală a dobânzii este nelegală, nefiind respectate dispozițiile articolului 14.3 din contract. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.B.I. SA București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de SC A.T. SRL Mărăcineni și obligării intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Decizia atacată cuprinde în motivarea sa dispoziții contradictorii.

Odată instanța de apel reține că potrivit voinței părților la încheierea contractului finanțatorul poate modifica unilateral cuantumul ratelor rămase de plată în condițiile prevăzute de art. 14.3 din contract, pentru ca ulterior să afirme că era nevoie de acordul celeilalte părți în temeiul art. 14.5 din contract. În situația de față era aplicabilă clauza cuprinsă în art. 14.3 din contract. - Instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația stabilită de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., de motivare în fapt și în drept a fiecărui capăt de cerere din apel. - Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

A reținut că finanțatorul poate să modifice unilateral cuantumul ratelor rămase de achitat, dar nu „oricând și oricum”, ci numai în condițiile prevăzute de art. 14.3, însă se poate observa că această măsură nu a fost luată „oricum și oricând”, ci datorită apariției uneia din cele două situații prevăzute de art. 14.3 din contractul de leasing, respectiv datorită modificării costurilor de finanțare și/sau refinanțare ale finanțatorului. - Decizia s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. și art. 14.3 din contract. Potrivit art. 14.3 finanțatorul era obligat la justificarea cu documente a deciziei de modificare unilaterală a ratelor rămase de achitat numai în cazul în care decizia era luată ca urmare a unor prevederi legale noi.

- Instanța de apel reține, în mod eronat, că potrivit art. 14.3 din contract finanțatorul trebuia să facă dovada creșterii costurilor de finanțare și a calculului de corelație proporțională cu modificarea condițiilor de finanțare și/sau refinanțare. Art. 14.3 din contract nu prevede însă obligația transmiterii unui utilizator a dovezii unui calcul aritmetic, ci avea numai obligația operării unul calcul corelativ și de notificare a acestuia cu privire la modificarea cuantumului ratelor rămase de plată.

- Modificarea costurilor de finanțare a fost determinată și justificată de următorii factori: riscul de neplată (a fost depusă situația detaliată a penalităților de unde se putea observa întârzierea la plata ratelor de leasing și documentul care atesta înregistrarea acestor întârzieri în C.R.B.); riscul economic (pe fondul înrăutățirii comportamentului de plată a utilizatorului recurenta a fost obligată la o creștere a provizioanelor în anul 2008 față de 2007 cu 146 % situație care s-a menținut și în 2009); riscul de bun (creșterea riscului de valorificare a bunului); riscul de sector al utilizatorului SC A.T. SRL Mărăcineni; creșterea costurilor de refinanțare. - SC T.B.I. SA București și-a îndeplinit obligația contractuală de înștiințare a utilizatorului despre modificarea ratelor, neexistând obligația de a cere acordul utilizatorului și nici de a încheia un act adițional.

Intimata SC A.T. SRL Mărăcineni a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că hotărârea cuprinde în considerente argumentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților din apel, oferind posibilitatea verificării temeiniciei și legalității ei, respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Nu se poate reține că motivarea este contradictorie întrucât chiar dacă instanța a făcut trimitere și la dispozițiile art. 14.5 din contract și a interpretat și această clauză a concluzionat că modificarea unilaterală a dobânzii de către finanțator fără justificare este nelegală, nefiind respectate dispozițiile art. 14.3 din contract, motivare care conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este fondat întrucât instanța de apel a apreciat și interpretat corect raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de leasing financiar nr. 54675 din 4 octombrie 2007 și s-a pronunțat în raport de acesta când a respins apelul pârâtei.

Instanța de apel a reținut corect față de prevederile art. 14.3 din contract, că finanțatorul poate să modifice unilateral cuantumul ratelor rămase de achitat numai în situația în care costurile de finanțare ale finanțatorului se modifică după încheierea contractului, aplicând un calcul de corelație proporțională cu modificarea condițiilor de finanțare și/sau refinanțare, însă recurenta nu a prezentat nici un mod de calcul și nici nu a făcut dovada modificării condițiilor de finanțare și/sau refinanțare. Nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, întrucât instanța a interpretat și aplicat corect prevederile contractuale (art. 14.3) în raport cu voința părților consfințită de art. 969 C. civ.

În raport de starea de fapt stabilită, necenzurabilă, în recurs instanța a reținut corect că nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit o modificare în costurile de finanțare ale finanțatorului sau că modificarea dobânzii s-ar fi făcut proporțional cu modificarea acestor costuri, ce atrage nulitatea absolută. Restul criticilor formulate de reclamantă vizează aspecte legale de netemeinicia hotărârii recurate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere. De asemenea, referirile de forță probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 raportat la art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC T.B.I. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 626/2010 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.