ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6 din 12 ianuarie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 8277/95/2010, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I.,

P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A., în contradictoriu cu pârâtele SC SC S.N.L.O. SA

și E.C. Husnicioara.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că reclamanții sunt autorii invenției „Cupă poligonală

pentru excavator”, conform brevetului de invenție din 30 decembrie 2005.

Anterior contractului

de cesiune, contract ce a fost înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 sub

nr. 135611, titularul brevetului de invenție a fost SC U. SA Rovinari.

Potrivit art. 45 alin.

(3) din Legea nr. 64/1991 transmiterea drepturilor decurgând din brevet și

opozabilitatea acesteia față de terți au loc de la momentul publicării în B.O.P.I.

a cesiunii.

Potrivit adeverinței

din 29 iulie 2009, cesiunea s-a publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009. Ca

atare, anterior acestei date reclamanții nu erau titularii brevetului invocat,

eventualele despăgubiri putându-se solicita pentru perioada ulterioară.

Față de temeiurile de

drept invocate în acțiune, tribunalul a reținut că reclamanții și-au

fundamentat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenției de către

titularul de brevet și pe dreptul la reparație patrimonială pentru încălcarea

dreptului exclusiv de exploatare.

Potrivit art. 32 din

Legea nr. 64/1991, prin eliberarea brevetului de invenție se asigură

titularului un drept exclusiv de exploatare a invenției, drept care este

opozabil erga omnes și dreptul de a transmite prerogativele acestui drept altor

persoane.

Dreptul conferit de art.

32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de limitele impuse de art. 34

și de dispozițiile art. 45 din aceeași lege, care reglementează transmiterea

drepturilor decurgând din brevet și opozabilitatea transmiterii față de terți,

precum și în raport de sancțiunea decăderii prevăzută de art. 43.

În cazul de față,

pentru brevetul s-a dispus decăderea din drepturi a titularului de brevet

pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare, respectiv SC U. SA

Rovinari a fost decăzută din drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005

începând cu data de 23 decembrie 2003. Decăderea este totală și are ca efect

pierderea drepturilor titularului de brevet.

Legea nr. 64/1991

prevede posibilitatea revalidării brevetului, revalidare care a intervenit și

în privința brevetului din 30 decembrie 2005 și care a fost publicată în B.O.P.I.

din 30 martie 2009, conform hotărârii din data de 24 februarie 2009.

În intervalul dintre

decăderea din drepturi și revalidarea brevetului, invenția aparține domeniului

public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi fără a se

reține că s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.

În cauză, pentru

perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 (solicitată prin acțiune) și 30 martie 2009,

când s-a publicat revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenției ce face

obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 nu constituie o încălcare a dreptului

exclusiv la exploatare, întrucât în această perioadă de decădere invenția nu a

fost protejată juridic.

Mai mult chiar,

tribunalul a constatat că reclamanții au devenit titulari ai brevetului din 30

decembrie 2005 ca urmare a contractului de cesiune încheiat cu SC U. SA

Rovinari, cesiune care a fost publicată în B.O.P.I. nr. 7 din 30 iulie 2009,

astfel că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de reclamanți

împotriva pârâtei numai după această dată, conform art. 45 alin. (3) din Legea

64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte față de terți numai începând

cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M.

Pentru intervalul de

timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, tribunalul a apreciat că pârâta a

dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, astfel că

folosirea unei părți din invenție în această perioadă nu constituie o încălcare

a dreptului exclusiv de exploatare al titularului de brevet și nu dă dreptul la

reparația patrimonială solicitată de reclamanți.

Aceasta deoarece,

potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 „nu constituie încălcarea

drepturilor prevăzute de art. 32 și 33

folosirea cu

bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției

de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului

de brevet și revalidarea brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în

continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii

revalidării, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul

persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este

afectat exploatării invenției”.

Reglementarea

posesiunii ulterioare este în favoarea terților, permițând exploatarea unei

invenții, care, într-o anumită perioadă, se găsește în domeniul public.

Titularul

brevetului de invenție datorează anual taxe de menținere în vigoare a

brevetului de invenție. Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din

drepturile decurgând din brevet.

Titularul

decăzut din drepturi poate solicita O.S.I.M. revalidarea brevetului de

invenție. Cererea de revalidare se face în termen de 6 luni de la data

publicării decăderii, sub condiția plății taxelor datorate. În perioada

cuprinsă între data decăderii și data revalidării brevetului, invenția se află

în domeniul public.

Terțul

care folosește cu bună-credință sau a luat măsuri efective și serioase de

folosire a invenției beneficiază de un drept de posesiune ulterioară și

personală. Din considerente de echitate, terțul poate folosi în continuare

invenția, în limita existentă la momentul publicării mențiunilor de revalidare.

Folosirea fiind personală, dreptul nu poate fi transmis decât cu patrimoniul

afectat exploatării.

Pentru

a beneficia de dreptul de posesiune ulterioară și personală se cer întrunite

deci următoarele condiții: folosirea cu bună-credință sau luarea de măsuri,

efective și serioase, de folosire a invenției de către terțul interesat,

invenția să fie folosită în intervalul dintre decăderea titularului din

drepturi și publicarea revalidării.

În

cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, terțul poate continua, și după

revalidarea brevetului, folosirea invenției începută anterior revalidării

brevetului. Toate activitățile terțului, deși efectuate fără acordul

titularului de brevet, nu constituie contrafacere și nu dau dreptul titularului

de brevet de a cere despăgubiri. Exploatarea invenției trebuie să aibă același

volum cu cel existent la data revalidării și folosirea să fie personală.

Prin

raportul de expertiză întocmit de expert tehnic C.I.G. în urma analizării celor

trei desene de execuție ale dinților folosiți la cupele pentru excavatoare s-au

constatat următoarele:

Dinții

folosiți la cupele pentru excavatoare executați după desenul de execuție nu au

caracteristici tehnice similare cu dinții pentru cupele de la excavatoare care

fac obiectul brevetului de invenție, ca și dinții executați după desen, în timp

ce dinții folosiți la cupele pentru excavatoare executați după desenul de

execuție au caracteristici tehnice similare cu dinții pentru cupele de excavatoare

care fac obiectul brevetului de invenție, fiind evidențiate în tabelul întocmit

de expert perioadele în care excavatoarele au folosit dinții cu caracteristici

tehnice similare dinților care fac obiectul brevetului de invenție, însă în

răspunsul la obiectivul 3 expertul a precizat că producătorul dinților folosiți

la cupele de la excavatoarele din cadrul exploatării de Carieră Husnicioara

care au caracteristici tehnice similare dinților care fac obiectul brevetului

de invenție este SC M.C.F. SA Pitești care are documentație proprie ce constă

într-un desen de execuție a dintelui, întocmit în anul 2007.

Prin

răspunsul la obiecțiuni rezultă că analiza celor trei desene de execuție ale

dinților s-a realizat prin compararea acestora având în vedere actele ce au

stat la baza emiterii brevetului de invenție, cu precizarea că brevetul de

invenție nu conține desene de execuție ale dinților, stabilirea caracterelor

similare a dinților folosiți de către pârâtă cu cele ai cupei poligonale pentru

excavator ce a făcut obiectul invenției, raportându-se astfel la anumite

caracteristici rezultate din descrierea acestei invenții (concluzionându-se

astfel că diferențele constatate nu creează o personalitate distinctă dintelui

astfel încât să se afirme că acesta este diferit față de cel din brevetul de

invenție).

Așadar

din raportul de expertiză tehnică rezultă cu certitudine faptul că E.C.

Husnicioara a folosit la cupele de la excavatoare, dinți cu caracteristici

similare celor care fac obiectul brevetului de invenție ai căror producător

este SC M.C.F. SA Pitești cu care pârâta SC S.N.L.O. SA are relații

contractuale în vederea furnizării acestor dinți, societatea producătoare având

o documentație proprie constând într-un desen de execuția dintelui întocmit în

anul 2007.

Ori,

potrivit dispozițiilor din contractele încheiate între furnizor și achizitor,

furnizorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror reclamații

și acțiuni în justiție ce rezultă în încălcarea unor drepturi de proprietate

intelectuală legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele

folosite pentru sau în legătură cu produsele achiziționate.

Acțiunea

nu a fost îndreptată și împotriva furnizorului pe de o parte iar pe de altă

parte raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică nu se poate

reține că dinții folosiți de către pârâte în procesul de producție sunt cei

care se raportează nemijlocit la invenția brevetată.

Având

însă în vedere considerentele expuse anterior în raport de care s-a reținut că

pentru intervalul de timp 30 iulie 2009-30 iunie 2010 pârâtele au dobândit un

drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, chiar dacă s-ar reține că

acestea au folosit o parte din invenție având în vedere caracteristicile

similare ale unora din dinții folosiți cu cei care corespund invenției, cererea

reclamanților pentru acordarea drepturilor patrimoniale rezultate din folosirea

invenției este neîntemeiată.

Cât

privesc hotărârile judecătorești depuse de către apărătorul reclamanților în

vederea susținerii temeiniciei cererii formulate, s-a apreciat că în esență

acestea vizează cauze diferite, sau se referă la perioade de timp diferite

pentru care drepturile bănești acordate reclamanților au avut în vedere alte

împrejurări și alte temeiuri de drept.

Față

de cele expuse, s-a respins acțiunea, apreciindu-se că reclamanții nu sunt

îndreptățiți la acordarea drepturilor bănești ce reprezintă eficiența economică

ca urmare a folosirii dinților de cupă poligonală.

Prin Decizia nr. 242

din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate.

Pentru a decide

astfel, s-a apreciat că nu sunt întemeiate criticile din primul motiv de apel,

prin care s-a invocat faptul că prima instanță a ignorat puterea lucrului

judecat a sentinței nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj pronunțate în Dosarul nr. 6064/95/2007,

prin care a fost admisă acțiunea reclamanților împotriva pârâtelor SC S.N.L.O.

SA și E.C. Husnicioara, care au fost obligate să plătească drepturile de autor

rezultate în perioada 01 iulie 2004-30 iunie 2007, hotărâre rămasă definitivă

prin Decizia nr. 14/2009 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 3238/2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speță, este în

discuție o altă perioadă de timp decât în cele invocate anterior, astfel că nu

se poate reține exclusivitatea hotărârilor invocate, ca efect al puterii de

lucru judecat, care face ca un litigiu între aceleași părți, pentru același

obiect și cu aceeași cauză, să nu mai poată fi cu putință.

De asemenea, cu

privire la susținerea apelanților că au calitate de procesuală activă de a

solicita drepturile de autor de la SC S.N.L.O. SA și E.C. Husnicioara în

calitate de titulari ai brevetului de invenție, pe întreaga durată de exploatare

a invenției, potrivit Deciziei nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, se constată că aceasta a avut ca temei legal dispozițiile art. 32 din

Legea nr. 64/1991.

Prin acea decizie,

Înalta Curte a statuat cu privire la existența legitimării procesuale active în

formularea unei acțiuni în despăgubiri întemeiate pe art. 32 din Legea nr. 64/1991

republicată, dar nu în sensul îndreptățirii apelanților de a obține despăgubiri

de la intimate pe acest temei legal și de aceea nu se poate reține autoritatea

lucrului judecat.

Instanța de apel a

respins ca neîntemeiate și criticile din cel de-al doilea motiv de apel, în

sensul că instanța de fond s-ar fi pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, atunci

când a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

„Extra petita” are în

vedere situația în care instanța s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu

care nu a fost învestită, iar nu asupra unei apărări care nu a fost invocată

prin întâmpinare.

Prin raportare la

temeiul de drept invocat prin cererea introductivă, instanța trebuia să

verifice dacă pârâta a efectuat acte din cele care să constituie o încălcare a

dreptului exclusiv de exploatare a invenției, iar o asemenea analiză nu se

putea face decât prin prisma dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991

republicată, care enumeră actele care aduc atingere dreptului prevăzut la alin.

(1) al acestui articol, dar și prin raportare la dispozițiile art. 34 lit. a)-g)

din Lege, la care legiuitorul a prevăzut limitativ situațiile de excepție care

nu constituie astfel de încălcări.

Instanța s-a

pronunțat în limitele învestirii, reținând corect că în intervalul dintre

decăderea din drepturi și revalidarea brevetului, invenția aparține domeniului

public, nefiind protejată juridic, astfel că terții o pot folosi fără a se

reține că s-a încălcat dreptul conferit de art. 32 din Lege.

Nu au fost primite

nici criticile din ultimul motiv de apel, în sensul că intimata nu putea

beneficia de protecția prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991,

în condițiile în care în perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009 invenția nu a

fost protejată juridic.

Așa cum prevede în

mod expres art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, dreptul exclusiv la

exploatarea invenției este recunoscut titularului brevetului de invenție, iar

despăgubirile potrivit art. 59 alin. (3) din aceeași lege se acordă pentru

încălcarea dreptului conferit prin textul menționat, ceea ce duce la concluzia

că persoana îndreptățită la aceste despăgubiri este tot titularul brevetului de

invenție.

Astfel, până la

încheierea contractului de concesiune cu SC U.R. SA și până la înregistrarea

acestuia în B.O.P.I. cu efect de opozabilitate față de terți, respectiv 30

iulie 2009, apelanții nu au avut calitatea de titulari ai brevetului de

invenție, această calitate revenind cedentului SC U.R. SA, astfel că este

legală soluția instanței, în sensul că dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr.

64/1991 nu poate fi invocat de apelanți anterior datei de 30 iulie 2009.

Instanța a apreciat judicios

că s-a dispus decăderea din drepturi a titularilor de brevet pentru neplata

taxelor legale de menținere în vigoare, respectiv de titularul SC U.R. SA, care

a fost decăzută din drepturile conferite de brevetul la 31 decembrie 2005,

începând cu data de 23 decembrie 2003, așa cum rezultă din publicarea mențiunii

decăderii ce a fost publicată în B.O.P.I. din 28 martie 2008, decăderea fiind

totală și are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet.

De aceea, este justă

concluzia la care s-a ajuns cu privire la perioada cuprinsă între 1 iulie 2007-30

martie 2009 când s-a publicat revalidarea, în sensul că folosirea de către

intimată a invenției ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 nu

constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare deoarece în această

perioadă de decădere, invenția nu a fost protejată juridic.

Cu privire la

perioada de timp cuprinsă între 30 iulie 2009 și 30 iunie 2010 s-a reținut

corect de instanță că intimata a dobândit un drept de folosință ulterioară, personal

și gratuit, astfel că folosirea unei părți din invenție în această perioadă nu

constituie o încălcare a dreptului exclusiv de proprietate al titularului de

brevet și nu dă dreptul la reparația patrimonială solicitată de apelanți pentru

această perioadă.

În acest sens, s-a

constatat că în perioada cuprinsă între data decăderii din drepturi a

titularului de brevet (25 decembrie 2003) și data revalidării (30 iulie 2009),

invenția a fost în domeniul public, putând fi folosită de terți în mod liber,

fără ca o astfel de acțiune să constituie o încălcare a dreptului de exploatare

exclusivă recunoscut în favoarea titularului de brevet, care să deschidă calea

unei acțiuni în despăgubiri.

Textul legal prevăzut

de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată conferă posibilitatea

terților de bună-credință de a continua utilizarea invenției, cu condiția

menținerii volumului existent la data publicării mențiunii revalidării,

rațiunea adoptării unei asemenea prerogative legale rezidă tocmai în

considerente de echitate.

Astfel, ar fi

împovărător ca unui terț de bună-credință care a folosit invenția în perioada

în care aceasta nu era protejată juridic, aflându-se în domeniul public, să i

se refuze posibilitatea de a o utiliza în viitor, neputându-i-se imputa o eventuală

lipsă de diligență, câtă vreme sancțiunea decăderii a devenit, prin publicarea

în B.O.P.I, opozabilă erga omnes.

Terții care folosesc

personal și cu bună-credință o invenție în perioada cuprinsă între data

decăderii titularului din drepturi și publicarea revalidării, beneficiază de un

drept de posesiune ulterioară și personală, astfel că orice activitate a

acestora care implică folosirea invenției, în același volum cu cel existent la

data publicării revalidării, deși efectuat fără acordul titularului de brevet,

nu constituie contrafacere și nu dă dreptul titularului de brevet să pretindă

despăgubiri.

Prin urmare, nu este

întemeiată susținerea apelanților că intimata a fost de rea-credință, în

condițiile în care a folosit invenția și anterior decăderii titularului din

protecție, aspect care face inoperante dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr.

64/1991 republicată.

În cauză, decăderea

din protecție a operat la data de 25 decembrie 2003, și nu la data publicării

acestei sancțiuni în B.O.P.I., respectiv 28 martie 2008, deoarece sancțiunea

pentru neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului, potrivit art. 43 alin.

(3) din Legea nr. 64/1991 republicată, operează de la momentul încetării

obligației de plată a taxelor, publicarea în B.O.P.I. având rolul de a asigura

doar opozabilitatea față de terți, formalitate care nu poate fi invocată în

nici un caz de părți, respectiv de titularul brevetului de invenție însuși,

astfel cum s-a pronunțat în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apelanții au acceptat

că decăderea din protecție a titularului de brevet SC U.R. SA a operat la data

de 25 decembrie 2003, pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare,

dar au susținut că intimata a implementat invenția anterior, fapt care exclude

buna-credință a acesteia.

În speță, nu există

dovezi din care să reiasă în mod lipsit de echivoc că pârâta ar fi utilizat

fără drept invenția care face obiectul brevetului în perioada anterioară

pierderii protecției. Adresa din 03 martie 2010, invocată de apelanți în

susținerea tezei relei-credințe a intimatei, a fost înregistrată la sediul

destinatarului la data de 1 martie 2010, deci ulterior publicării brevetului de

invenție (30 iulie 2009), astfel că nu are semnificație juridică în ceea ce

privește buna-credință a utilizatorului invenției, pentru că se referă la

perioada avută în vedere de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată,

și anume perioada cuprinsă între data decăderii și data publicării revalidării

brevetului de invenție în B.O.P.I.

A rezultat că

intimata a achiziționat dinții de cupă folosiți în procesul de exploatare la

cariera Husnicioara, prin licitație publică de la furnizorul SC M. SA Pitești,

în perioada în care brevetul de exploatare s-a aflat în domeniul public, așa

cum s-a dovedit cu contractul de furnizare din 06 mai 2008, încheiat în baza

acordului cadru din 4 aprilie 2007 și a procedurii de atribuire din 19 martie 2007,

aspect reținut și în cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expert

tehnic.

Proba științifică

efectuată în cauză a evidențiat faptul că dinții de cupă care au făcut obiectul

brevetului de invenție din 30 decembrie 2005, al cărui titulari sunt apelanții,

au fost utilizați în limita existentă la momentul publicării mențiunii de

revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior revalidării.

De asemenea, intimata

nu produce și nu comercializează dinți de cupă, pe care i-a achiziționat prin

licitație publică de la furnizori care și-au asumat obligația potrivit O.U.G. nr.

34/2006 privind achizițiile publice de a despăgubi achizitorii în

eventualitatea unor litigii având ca obiect proprietatea intelectuală, astfel

că intimata a luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției în

intervalul de timp cuprins între data decăderii și data publicării revalidării.

În consecință, chiar

dacă din probele administrate în cauză a rezultat o eficiență economică pentru

intimată, apelanții nu pot primi reparația patrimonială solicitată.

Prin Decizia nr. 1

din 7 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 8277/95/2010, Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, a admis cererea formulată de către pârâta S.N.L.

Oltenia (devenită, în cursul judecării apelului, SC C.E.O. SA), a dispus

completarea dispozitivului deciziei nr. 242/3 februarie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 8277/95/2010 și a obligat pe apelanții -

reclamanți la plata către intimata SC C.E.O. SA a sumei de 5.000 lei onorariu

expert.

În motivarea

deciziei, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 281

2

C.

proc. civ., deoarece instanța de apel a omis să se pronunțe asupra solicitării

intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert,

formulată prin concluziile scrise depuse la dosar, iar cererea cu acest obiect

este întemeiată, intimata depunând înscrisuri doveditoare în sensul celor

solicitate.

La data de 13 martie 2014,

reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. au

declarat recurs împotriva deciziilor menționate, precum și a încheierii de

ședință din data de 27 ianuarie 2014, formulând critici de nelegalitate, după

cum urmează:

I. În ceea ce

privește recursul împotriva Deciziei nr. 242 din 3 februarie 2014 și a

încheierii de dezbateri din data de 27 ianuarie 2014, reclamanții au invocat

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și au susținut, în

esență, următoarele:

în mod greșit, nu a dat eficiență puterii de lucru judecat a sentinței civile nr.

80/2008 a Tribunalului Gorj pronunțate în Dosarul nr. 6064/95/2007, definitivă

și irevocabilă (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.).

Chiar dacă, prin

hotărârea menționată, cererea reclamanților privind plata drepturilor de autor

rezultate din eficiența economică obținută de pârâtele SNL O. SA și E.C.

Husnicioara prin utilizarea dinților pentru cupă a fost admisă pentru o

perioadă anterioară celei solicitate prin acțiunea de față, problemele de drept

dezlegate se impun cu putere de lucru judecat, potrivit art. 1200 pct. 4 C.

civ.

Acest efect operează

în privința: dreptului titularilor de brevet de a exploata în mod exclusiv

invenția pe întreaga durată de valabilitate a brevetului; a inaplicabilității

dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 pentru perioada 30 iulie

2009- 30 iunie 2010; a algoritmului de calcul al eficienței economice obținute

de societățile pârâte prin utilizarea invenției.

Astfel, prin Decizia

nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în Dosarul

nr. 6064/95/2007, s-a constatat că reclamanții au calitate procesuală într-o

asemenea acțiune, în virtutea dispozițiilor art. 32 din Lege, ce le conferă un

drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată.

Instanța supremă nu

s-a referit la legitimarea procesuală activă a titularilor de brevet în

formularea oricărei acțiuni întemeiate pe art. 32 din Lege, astfel cum a

apreciat instanța de apel în cauză, ci în sensul îndreptățirii acestor

reclamanți de a obține despăgubiri de la actualele intimate (și nu numai) pe

acest temei legal, indiferent de data la care au devenit titulari ai brevetului

de invenție, făcând trimitere și la dispozițiile art. 45 din Legea nr. 64/1991

în ceea ce privește transmisiunea, prin cesiune, a dreptului asupra brevetului

de invenție din 31 octombrie 2005 de la SC U.R. SA către reclamanți.

Până în momentul

publicării cesiunii în B.O.P.I., titularul de brevet nu-și poate exercita

prerogativele conferite de art. 32 alin. (1) din lege, față de terți, dar din

momentul publicării, nu există niciun impediment ca acesta să se îndrepte

împotriva acelora ce i-au încălcat drepturile, inclusiv pentru perioada

anterioară publicării cesiunii în B.O.P.I.

S-a mai susținut că

sentința nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, definitivă prin Decizia nr. 14/2009 a

Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție infirmă considerentele instanțelor de fond privitoare la

aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, pentru perioada

30 iulie  2009- 30 iunie 2010, care permit terților de bună-credință, ce au

luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției în perioada când era

neprotejată, de utilizare gratuită a invenției, din moment ce aceste pârâte nu

au beneficiat de aceasta protecție nici pentru perioada anterioara, respectiv

01 iulie 2004-30 iunie 2007.

De asemenea, tot

hotărârile menționate, în virtutea puterii lucrului judecat, au omologat

algoritmul de calcul al eficienței economice obținute de societățile pârâte,

fundamentându-și soluțiile pe raportul de expertiză tehnico-economică efectuat

de experții S.I. și M.M. în Dosarul nr. 6064/95/2007, în sensul că la

calcularea eficientei economice s-au cuprins și economiile rezultate din

eliminarea consumurilor de șuruburi, piulițe și șaibe grower.

Această situație

impune ca soluția ce se va pronunța în această speță să se fundamenteze pe expertiza

întocmită de ec. B.V.V. în Dosarul nr. 8277/95/2010 al Curții de Apel Craiova,

prin care s-a calculat eficiența economică obținută de pârâte, cu luarea în

calcul a economiilor obținute prin eliminarea consumurilor de șuruburi,

piulițe, șaibe grower, dar și fără respectivele economii.

instanței de apel cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.),

în sensul că, deși se reține că Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a statuat cu privire la existența legitimării procesuale

active în formularea unei acțiuni întemeiate pe

dispozițiile art. 32

din Legea nr. 64/1991,

se neagă dreptul reclamanților de a obține despăgubiri de la intimate pe acest

temei legal.

De asemenea, este

contradictorie motivarea potrivit căreia dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr.

64/1991 nu poate fi invocat de apelanți anterior datei de 30 iulie 2009,

făcându-se trimitere la Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație si

Justiție, cu toate că este evident că prin acea decizie s-a reținut

legitimitatea procesuală activă pe întreaga durată de exploatare a invenției,

nu numai pentru perioada ulterioară datei de 30 iulie 2009.

în mod greșit, a respins criticile referitoare la pronunțarea primei instanțe

asupra a ceea ce nu s-a cerut, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 34 lit.

f) din Legea nr. 64/1991 (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).

Contrar

considerentelor instanței de apel, art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu face distincție

în privința a ceea ce s-a cerut ori a ceea ce nu s-a cerut de către reclamant

sau pârât, situație în care operează principiul potrivit căruia „unde legea nu

distinge, nimănui nu-i este permis să distingă”, dispozițiile legale fiind

aplicabile atât reclamantului, cât și pârâtului.

În speță, instanța

trebuia să constate că pârâtele, neinvocând în apărare aplicabilitatea

dispozițiilor art. 341it. f) din Legea nr. 64/1991, n-au făcut nici probe

privind îndeplinirea cerințelor legale, astfel că aplicarea lor nu era

justificată nici în varianta când extra petita nu ar viza cererile făcute de

către pârâți prin întâmpinare.

în mod greșit, a confirmat dobândirea de către intimată, în perioada cuprinsă

între 30 iulie 2009 și 30 iulie 2010, a unui drept de folosință ulterioară,

personal și gratuit, în aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Art. 34 lit. f)

acordă protecție terților care folosesc cu bună - credință sau iau măsuri

efective și serioase de folosire a invenției în intervalul de timp dintre

decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului.

Din adresa din 17

iunie 2012 emisă de către O.S.I.M. și către investitorul (și titularul de

brevet) P.F., rezultă că brevetul a beneficiat de protecție până la data de 19

decembrie 2011 (acțiunea vizând despăgubiri până la 30 iunie 2010), ca urmare a

achitării taxelor de menținere în vigoare cu factura fiscală din 12 februarie 2009

pentru perioada 19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2009, respectiv cu factura

fiscală din 19 noiembrie 2010 pentru perioada ulterioară, menținerea protecției

brevetului de invenție pentru perioada 19 decembrie 2001-19 decembrie 2011

fiind efectul revalidării acestuia.

Așadar, protecția

conferită de art. 34 lit. f) opera doar în favoarea terților ce au implementat

invenția în perioada 28 martie 2008 (data publicării în B.O.P.I. a mențiunii

decăderii) - 30 martie 2009 (data publicării în B.O.P.I. a mențiunii hotărârii

de admitere a cererii de revalidare).

Or, expertiza

contabilă efectuată în cauză de expert B.V.V. atestă faptul că pârâtele au

utilizat invenția în toată perioada pentru care se solicită despăgubirile (01

iulie 2007 - 30 iunie 2010), ceea ce atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art.

34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Dispozițiile legale

în discuție nu sunt aplicabile nici în varianta în care se reține că brevetul

de invenție a fost decăzut din protecție în intervalul 19 decembrie 2004 - 30

martie 2009 (terții de bună-credință neputându-se prevala de intervalul 19

decembrie 2003-28 martie 2008), deoarece pârâtele n-au implementat invenția în

acea perioadă.

Dovada certă în acest

sens o constituie adresa nr. 8900 din 03 septembrie 2003 a SC C.N.L.O. SA și un

număr de 49 facturi emise în perioada de protecție a brevetului de invenție (19

decembrie 2001 - 19 decembrie 2003), depuse de reclamanți la dosar pentru

termenul din 9 septembrie 2013 la Curtea de Apel Craiova, ce atestă că fostă SC

C.N.L.O. SA a implementat invenția la explorările miniere din componența

acesteia în perioada 19 decembrie 2001-19 decembrie 2003, achiziționând dinți

cupă excavator, ori dinți cupă prin Bazele de Aprovizionare Tehnice proprii,

ale sucursalelor Rovinari și Motru.

Implementarea

invenției în perioada când era protejată, nu în perioada decăderii din

protecție a brevetului de invenție, face inaplicabile în speță a dispozițiile art.

34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Pe de altă parte,

pârâtele nu au calitatea de terți care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia

de aplicabilitatea art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Pârâta SC C.E.O. SA a

preluat invenția, în calitate de succesoare a fostei SC C.N.L.O. SA, în urma

reorganizării legale succesive, care implementase invenția pe baze

contractuale, iar SC C.E.O. SA a continuat folosirea. Această situație de fapt

este dovedită cu înscrisurile administrate la instanța de apel, respectiv

adresa din 3 septembrie 2003 a SC C.N.L.O. SA și un număr de 49 de facturi

emise de SC U.R. SA către bazele de aprovizionare ale fostei SC C.N.L.O. SA din

Rovinari, Motru și Berbești.

Toate aceste facturi

au fost emise în perioada în care invenția brevetată era protejată, 19

decembrie 2001-19 decembrie 2003, iar nu în perioada dintre decăderea din

drepturi a titularului brevetului de invenție și până la revalidare (20

decembrie 2003-30 septembrie 2009).

De asemenea, pârâta

este

de

rea-credință, deoarece a organizat licitații publice pentru achiziționarea

produselor brevetate, luate de la producătorul SC M.C.E. SA Pitești, care nu

avea consimțământul titularului de brevet să producă dinții pentru cupă. De

altfel, nici ipoteza alternativă prevăzută de lege, a luării de măsuri efective

și serioase de folosire a invenției de către pârâtă, nu a fost dovedită și nici

nu putea fi dovedită, având în vedere susținerea permanentă a pârâtei că nu a

folosit invenția.

Recurenții -

reclamanți au susținut că deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarele nr. 8276795/2010* și nr. 8280/95/2010 vizează spețe

diferite, în care nu s-a putut face dovada relațiilor contractuale dintre

pârâtă și reclamanți, în condițiile legii (facturi emise în perioada 19

decembrie 2001-19 decembrie 2003, cu consecința nedovedirii că aceasta nu este

un terț.

De asemenea, Deciziile

pronunțate de Înalta Curte: nr. 2022 din 24 februarie 2009 în Dosarul nr. 6195/95/2007,

nr. 2783 din 10 martie 2009 în Dosarul nr. 6226/95/2007, nr. 6560 în Dosarul

nr. 2144/95/2007, precum și Decizia nr. 32 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 6358/95/2007, depuse de pârâte la dosar

și invocate ca practică judiciară, sunt date în spețe similare, dar nu

identice, acțiunile fiind respinse deoarece reclamanții nu au făcut dovada că

sunt și titulari ai brevetului de invenție.

interpretat greșit dispozițiile art. 34 alin. (1) 1it. f) din Legea nr. 64/1991,

prin aprecierea că pârâtele au folosit invenția în același volum după

revalidare, situație în care ar fi exonerate de orice răspundere (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.).

Sintagma din normă

„în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării” semnifică faptul

că un terț de bună credință și cu îndeplinirea cerințelor art. 34 poate folosi

invenția după revalidare, însă numai în funcție de măsurile efective luate

pentru folosirea invenției și specificul acesteia.

În speță, măsurile

efective luate de pârâtă au constat în dotarea celor 4 excavatoare cu rotor cu

4 seturi de 126 dinți pentru cupă (câte un set pentru fiecare excavator), brevetați,

aceștia putând fi utilizați și după revalidare până la limita duratei de

exploatare de 500 ore, cu protecția conferită de art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege.

După înlocuirea acestor seturi de dinți, nu mai operează protecția legală,

deoarece s-a depășit volumul existent la momentul revalidării, cu fiecare set

înlocuit după fiecare 500 ore de funcționare.

În concluzie, pârâta

nu beneficiază de dreptul de a folosi gratuit seturi de dinți după epuizarea

seturilor de la momentul revalidării brevetului.

II. În ceea ce

privește recursul împotriva Deciziei nr. 1 din 7 aprilie 2014, recurenții -

reclamanți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

au fost încălcate prevederile art. 274 C. proc. civ.

Art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. este o prevedere de principiu care trebuie aplicată în concret în

speța dedusă judecății, pentru că nu orice cheltuieli făcute de către părți pot

fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, ci numai acelea care au fost

făcute cu respectarea dispozițiilor legale și au fost necesare soluționării

cauzei.

În speță, expertiza

în domeniul proprietății intelectuale a fost solicitată de către

intimatele-pârâte, pentru a infirma că dinții pentru cupă produși de SC M.C.F.

SA nu aparțin invenției reclamanților, deși prin sentința civilă nr. 6/2012 a

Tribunalului Gorj se constatase cu autoritate de lucru judecat, că respectivii

dinți aparțin invenției, astfel că administrarea probei era inadmisibilă, dar

și inutilă soluționării cauzei, iar cheltuielile făcute cu administrarea

acestei probe nu sunt imputabile reclamanților.

De altfel, expertiza

pentru care s-au solicitat cheltuielile de judecată a confirmat punctul de

vedere exprimat de reclamanți, acela că dinții produși de SC M.C.F. SA aparțin

invenției, nu punctul de vedere exprimat de intimata-pârâtă conform căruia sunt

diferiți de cel ce face obiectul brevetului de invenție, iar sub acest aspect

partea căzută în pretenții era intimata-pârâtă, căreia îi erau imputabile

cheltuielile pentru expertiză.

Din considerentele Deciziei

nr. 242 din 03 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, rezultă că apelul a

fost respins pentru motive care nu au nici o legătură cu expertiza în domeniul

proprietății industriale, astfel că această probă a fost administrată inutil,

iar cheltuielile de judecată pentru efectuarea unei probe ce nu a fost necesară

soluționării cauzei nu pot fi imputate părții adverse.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

apreciază că recursurile nu sunt fondate.

I. În ceea ce

privește recursul împotriva Deciziei nr. 242 din 3 februarie 2014 și a

încheierii de dezbateri din data de 27 ianuarie 2014, se constată, în primul

rând, faptul că recurenții au indicat distinct, drept obiect al recursului, și

încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2014, în care s-au consemnat

dezbaterile de la ultimul termen de judecată și prin care s-a amânat

pronunțarea la data de 3 februarie 2014, când s-a pronunțat Decizia nr. 242.

Or, prin recursul

declarat, nu au formulat critici concrete referitoare la nelegalitatea

încheierii și, de altfel, în cuprinsul acesteia nu se regăsește nicio

dispoziție adoptată de instanța de apel, susceptibilă de a fi atacată pe calea

recursului de către reclamanți.

Drept urmare, urmează

ca recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2014

să fie respins ca nefondat.

În ceea ce privește

recursul împotriva Deciziei nr. 242 din 3 februarie 2014, se constată

următoarele:

ignorarea, de către instanța de apel, a puterii de lucru judecat a sentinței

civile nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, pronunțată în Dosarul nr. 6064/95/2007,

definitivă prin Decizia nr. 14 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova,

menținută prin Decizia nr. 3238 din 25 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

recurenții - reclamanți au invocat, drept temei juridic, dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

Aceste critici

urmează a fi analizate exclusiv din perspectiva cazului de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât nu este incident cazul descris de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. Acesta se referă la cauza cererii de chemare în

judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamanți (causa debendi),

respectiv Brevetul, având drept obiect invenția „Cupă poligonală pentru

excavator”, or, critica în discuție nu este legată de vreo denaturare a acestui

act juridic dedus judecății, pretins a fi fost săvârșită de către instanța de

apel, ci de aprecierea efectelor juridice ale hotărârii judecătorești

irevocabile în privința aspectelor invocate prin motivele de recurs.

În ceea ce privește

hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. 6064/95/2007, se constată că

instanța de apel a apreciat în mod corect că nu operează în cauză efectul

pozitiv al puterii lucrului judecat pentru chestiunile de drept menționate în

motivele de recurs, în sensul că acestea, dezlegate fiind în mod irevocabil, nu

ar putea fi reapreciate de către instanța de judecată în prezenta cauză,

impunându-se ca atare.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, definitivă și irevocabilă, s-a

considerat, într-adevăr, că reclamanții (aceiași cu cei din cererea de față) au

calitate procesuală activă în cererea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile

art. 32 din Legea nr. 64/1991, vizând perioada 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007,

formulată în contradictoriu cu aceiași pârâți cu cei din prezenta cauză, însă

aprecierea legitimității procesuale active, pe lângă faptul că a vizat o

perioadă de timp diferită de cea pentru care s-au formulat pretenții în cauză

(1 iulie 2007 - 30 iunie 2010), s-a făcut și într-un context diferit, în raport

de împrejurările de fapt invocate și probele administrate.

În procesul anterior,

finalizat prin hotărârea menționată mai sus, s-a constatat doar că reclamanții

sunt titulari ai Brevetului de invenție nr. 120350, ca urmare a

cesiunii încheiate cu

titularul inițial, SC U. SA Rovinari, astfel încât pot pretinde repararea

prejudiciului creat prin încălcarea drepturilor decurgând din brevet pentru

perioada

1

iulie 2004 - 30 iunie 2007

, pe temeiul art. 32 din Legea nr. 64/1991. Așadar,

puterea de lucru judecat operează în privința acestor chestiuni de drept

dezlegate.

În speță,

prima instanță nu a infirmat că reclamanții au dobândit calitatea de titulari

ai brevetului respectiv, prin cesiunea arătată, însă a constatat - iar instanța

de apel a confirmat - că aceștia nu pot valorifica drepturile decurgând din

brevet pentru perioada

1

iulie 2007 - 30 martie 2009, în care pârâtele au folosit invenția ce constituie

obiect al brevetului.

Astfel,

s-a constatat

că,

în perioada respectivă,

invenția

putea fi folosită liber de către terți, ca efect al decăderii din drepturi a

titularului pentru

neplata

taxelor

de menținere în vigoare a brevetului, sancțiune ce echivalează cu stingerea

drepturilor decurgând din brevet și încetarea protecției juridice a brevetului

până la data

publicării

revalidării acestuia. De asemenea, chiar după revalidarea brevetului, până la

30 iulie 2009 - data

publicării în B.O.P.I. a cesiunii intervenite între titularul brevetului și

reclamanții din cauză, reclamanții tot nu pot valorifica drepturile decurgând

din brevet, în considerarea momentului producerii efectelor cesiunii față de

terți, prevăzut de art. 45

alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Ca atare,

îndreptățirea reclamanților la despăgubiri pentru pretinsa încălcare a

drepturilor decurgând din brevet a fost analizată în procesul pendinte din

perspectiva unor împrejurări

ce nu au fost invocate și analizate în procesul anterior,

anume decăderea din drepturi, revalidarea brevetului și opozabilitatea față de

terți a cesiunii, nefiind

încălcată puterea lucrului judecat a sentinței civile nr. 80/2008, rămasă

definitivă și irevocabilă.

Această

constatare nu este infirmată nici de faptul că, în cauză, s-a reținut că

decăderea din drepturi a operat

în perioada 25 decembrie 2003 - 30 martie 2009,

așadar și în perioada pentru care, în procesul anterior, s-a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, atât timp cât, pe de o parte, nu

există vreun impediment pentru această instanță să tranșeze aspectele

referitoare la efectele decăderii și revalidării, ce nu au fost analizate de

către instanța anterioară, iar, pe de altă parte, constatările cu acest obiect

urmează a fi valorificate exclusiv în cauza de față, în perioada de timp pentru

care s-au formulat pretențiile: 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010.

Totodată,

este de reținut că, în cauză, s-a considerat că, prin folosirea invenției în

perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, pârâtele nu au săvârșit o faptă de încălcare

a drepturilor decurgând din brevet, deoarece pârâtele beneficiază de un drept

de folosință gratuită, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 64/1991.

Contrar

susținerilor recurenților, aplicabilitatea dispozițiilor art. 34 lit. f) din

Legea nr. 64/1991 nu a fost analizată în procesul finalizat prin sentința

civilă nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, definitivă și irevocabilă, astfel încât

nici în această privință nu operează puterea de lucru judecat a acelei hotărâri

judecătorești.

În ceea

ce privește modul de calcul al eficienței economice obținute de societățile

pârâte prin folosirea invenției, așadar, al despăgubirilor pretins cuvenite

reclamanților, în legătură cu care s-a invocat, de asemenea, puterea lucrului

judecat a aceleiași hotărâri judecătorești, acest aspect este lipsit de

relevanță în cauză, cât timp reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri

pentru folosirea invenției de către pârâte în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010.

Față de

considerentele expuse, urmează a fi respins ca nefondat motivul de recurs

referitor la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 80/2008 a

Tribunalului Gorj.

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au drept premisă tot

dezlegările date asupra legitimării procesuale active în procesul anterior,

recurenții susținând că instanța de apel, deși reține considerentele din Decizia

nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în Dosarul

nr. 6064/95/2007, a negat dreptul reclamanților la despăgubiri pe temeiul art. 32

din Legea nr. 64/1991, pentru întreaga perioadă 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010.

Referirea

legiuitorului din cuprinsul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. la existența, în

cuprinsul deciziei recurate, a unor motive contradictorii, are în vedere

argumentele esențiale pe care s-a fundamentat hotărârea atacată, care intră în

puterea lucrului judecat odată cu soluția adoptată pe temeiul acestora și care

permit exercitarea controlului de legalitate al deciziei în calea de atac, nu

și acele considerente prin care sunt redate susținerile părților ori

împrejurări de fapt ori de drept invocate în proces și supuse analizei

instanței.

După cum s-a arătat

anterior, instanța de apel a analizat în cauză dacă sentința civilă nr. 80/2008

a Tribunalului Gorj, pronunțată în Dosarul nr. 6064/95/2007, definitivă prin Decizia

nr. 14 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia

nr. 3238 din 25 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se impune cu

putere de lucru judecat în cauză, în privința îndreptățirii reclamanților la

despăgubiri în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, context în care a

reprodus considerentele hotărârilor judecătorești respective pe aspectul în

discuție și a expus argumentele pentru care a considerat că nu operează puterea

de lucru judecat.

Redarea

considerentelor unei alte hotărâri judecătorești în cuprinsul motivării, în

scopul analizării efectelor acelei hotărâri în cauză, nu reprezintă însăși

argumentarea deciziei, astfel încât nu este susceptibilă de a fi evaluată prin

prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în raport de considerentele

ce au format convingerea instanței atunci când a adoptat soluția recurată,

susținerile recurenților neavând temei.

referitoare la respingerea motivului de apel vizând pronunțarea primei instanțe

asupra a ceea ce nu s-a cerut, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 34 lit.

f) din Legea nr. 64/1991 urmează a fi analizate din perspectiva cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9, și nu a celui descris de art. 304 pct. 6

C. proc. civ., astfel cum au invocat recurenții, întrucât nu se reproșează

înseși instanței de apel pronunțarea extra petita, ci se critică aplicarea

greșită a legii prin menținerea sentinței pronunțate în aceste condiții.

Se constată că

instanța de apel a considerat în mod corect că susținerile reclamanților evocă

principiul disponibilității, care presupune raportarea la obiectul cererii

deduse judecății, prin care reclamantul fixează cadrul procesual în cauză și,

din această perspectivă, tribunalul s-a pronunțat asupra cererii în

contrafacere, în aplicarea dispozițiilor exprese ale art. 129 alin. (6) C.

proc. civ.

Pe de altă parte, în

virtutea rolului său activ prevăzut de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

instanța are obligația stabilirii corespunzătoare a faptelor și a aplicării

corecte a legii, pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, scop în

care poate lua în considerare și alte împrejurări de fapt ori de drept, chiar

dacă nu sunt menționate în cerere ori în întâmpinare.

În acest context, în

mod corect a apreciat instanța de apel că tribunalul, învestit fiind cu o

cerere în contrafacere întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991,

trebuia să verifice dacă pârâta a efectuat acte de încălcare a dreptului

exclusiv de exploatare a invenției, inclusiv prin raportare la prevederile art.

34 lit. a) - g) din Lege, ce enumeră limitativ situațiile de excepție care nu

constituie astfel de încălcări.

Mai mult, incidența

prevederilor art. 34 lit. f) din lege este dedusă și din susținerile pârâtei SC

C.E.O. SA, care a invocat decăderea titularului din drepturile decurgând din

brevet, astfel încât, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată,

tribunalul avea obligația determinării existenței unor acte de încălcare a

brevetului în perioada în care decăderea și-a produs efectele, dar și ulterior,

în raport de modul de folosire a invenției în perioada în care invenția nu a

mai fost protejată.

În consecință,

criticile recurenților pe acest aspect sunt nefondate și urmează a fi

înlăturate ca atare.

privește criticile referitoare la modul de aplicare, de către instanța de apel,

a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, se constată că

nu sunt fondate.

Prin

prevederea legală menționată, se arată că „

Nu constituie încălcarea drepturilor

prevăzute la art. 32 și 33: (…) folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor

efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de

timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea

brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea

persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, și

dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care

utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat

exploatării invenției”.

Tribunalul

a reținut, în fapt, pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de

expertiză întocmit în cauză, că pârâta utiliza, la data revalidării brevetului