ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 6 din 12 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 8277/95/2010, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A., în contradictoriu cu pârâtele SC SC S.N.L.O. SA și E.C. Husnicioara. În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanții sunt autorii invenției „Cupă poligonală pentru excavator”, conform brevetului de invenție din 30 decembrie 2005. Anterior contractului de cesiune, contract ce a fost înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 sub nr. 135611, titularul brevetului de invenție a fost SC U. SA Rovinari. Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 transmiterea drepturilor decurgând din brevet și opozabilitatea acesteia față de terți au loc de la momentul publicării în B.O.P.I.
a cesiunii. Potrivit adeverinței din 29 iulie 2009, cesiunea s-a publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009. Ca atare, anterior acestei date reclamanții nu erau titularii brevetului invocat, eventualele despăgubiri putându-se solicita pentru perioada ulterioară. Față de temeiurile de drept invocate în acțiune, tribunalul a reținut că reclamanții și-au fundamentat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenției de către titularul de brevet și pe dreptul la reparație patrimonială pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare. Potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991, prin eliberarea brevetului de invenție se asigură titularului un drept exclusiv de exploatare a invenției, drept care este opozabil erga omnes și dreptul de a transmite prerogativele acestui drept altor persoane.
Dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de limitele impuse de art. 34 și de dispozițiile art. 45 din aceeași lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet și opozabilitatea transmiterii față de terți, precum și în raport de sancțiunea decăderii prevăzută de art. 43. În cazul de față, pentru brevetul s-a dispus decăderea din drepturi a titularului de brevet pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare, respectiv SC U. SA Rovinari a fost decăzută din drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 începând cu data de 23 decembrie 2003. Decăderea este totală și are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet.
Legea nr. 64/1991 prevede posibilitatea revalidării brevetului, revalidare care a intervenit și în privința brevetului din 30 decembrie 2005 și care a fost publicată în B.O.P.I. din 30 martie 2009, conform hotărârii din data de 24 februarie 2009. În intervalul dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului, invenția aparține domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi fără a se reține că s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr. 64/1991. În cauză, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 (solicitată prin acțiune) și 30 martie 2009, când s-a publicat revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenției ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv la exploatare, întrucât în această perioadă de decădere invenția nu a fost protejată juridic.
Mai mult chiar, tribunalul a constatat că reclamanții au devenit titulari ai brevetului din 30 decembrie 2005 ca urmare a contractului de cesiune încheiat cu SC U. SA Rovinari, cesiune care a fost publicată în B.O.P.I. nr. 7 din 30 iulie 2009, astfel că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de reclamanți împotriva pârâtei numai după această dată, conform art. 45 alin. (3) din Legea 64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte față de terți numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M. Pentru intervalul de timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, tribunalul a apreciat că pârâta a dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, astfel că folosirea unei părți din invenție în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare al titularului de brevet și nu dă dreptul la reparația patrimonială solicitată de reclamanți.
Aceasta deoarece, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 „nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției”. Reglementarea posesiunii ulterioare este în favoarea terților, permițând exploatarea unei invenții, care, într-o anumită perioadă, se găsește în domeniul public.
Titularul brevetului de invenție datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului de invenție. Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Titularul decăzut din drepturi poate solicita O.S.I.M. revalidarea brevetului de invenție. Cererea de revalidare se face în termen de 6 luni de la data publicării decăderii, sub condiția plății taxelor datorate. În perioada cuprinsă între data decăderii și data revalidării brevetului, invenția se află în domeniul public. Terțul care folosește cu bună-credință sau a luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției beneficiază de un drept de posesiune ulterioară și personală. Din considerente de echitate, terțul poate folosi în continuare invenția, în limita existentă la momentul publicării mențiunilor de revalidare.
Folosirea fiind personală, dreptul nu poate fi transmis decât cu patrimoniul afectat exploatării. Pentru a beneficia de dreptul de posesiune ulterioară și personală se cer întrunite deci următoarele condiții: folosirea cu bună-credință sau luarea de măsuri, efective și serioase, de folosire a invenției de către terțul interesat, invenția să fie folosită în intervalul dintre decăderea titularului din drepturi și publicarea revalidării. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, terțul poate continua, și după revalidarea brevetului, folosirea invenției începută anterior revalidării brevetului. Toate activitățile terțului, deși efectuate fără acordul titularului de brevet, nu constituie contrafacere și nu dau dreptul titularului de brevet de a cere despăgubiri.
Exploatarea invenției trebuie să aibă același volum cu cel existent la data revalidării și folosirea să fie personală. Prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic C.I.G.
în urma analizării celor trei desene de execuție ale dinților folosiți la cupele pentru excavatoare s-au constatat următoarele: Dinții folosiți la cupele pentru excavatoare executați după desenul de execuție nu au caracteristici tehnice similare cu dinții pentru cupele de la excavatoare care fac obiectul brevetului de invenție, ca și dinții executați după desen, în timp ce dinții folosiți la cupele pentru excavatoare executați după desenul de execuție au caracteristici tehnice similare cu dinții pentru cupele de excavatoare care fac obiectul brevetului de invenție, fiind evidențiate în tabelul întocmit de expert perioadele în care excavatoarele au folosit dinții cu caracteristici tehnice similare dinților care fac obiectul brevetului de invenție, însă în răspunsul la obiectivul 3 expertul a precizat că producătorul dinților folosiți la cupele de la excavatoarele din cadrul exploatării de Carieră Husnicioara care au caracteristici tehnice similare dinților care fac obiectul brevetului de invenție este SC M.C.F.
SA Pitești care are documentație proprie ce constă într-un desen de execuție a dintelui, întocmit în anul 2007. Prin răspunsul la obiecțiuni rezultă că analiza celor trei desene de execuție ale dinților s-a realizat prin compararea acestora având în vedere actele ce au stat la baza emiterii brevetului de invenție, cu precizarea că brevetul de invenție nu conține desene de execuție ale dinților, stabilirea caracterelor similare a dinților folosiți de către pârâtă cu cele ai cupei poligonale pentru excavator ce a făcut obiectul invenției, raportându-se astfel la anumite caracteristici rezultate din descrierea acestei invenții (concluzionându-se astfel că diferențele constatate nu creează o personalitate distinctă dintelui astfel încât să se afirme că acesta este diferit față de cel din brevetul de invenție).
Așadar din raportul de expertiză tehnică rezultă cu certitudine faptul că E.C. Husnicioara a folosit la cupele de la excavatoare, dinți cu caracteristici similare celor care fac obiectul brevetului de invenție ai căror producător este SC M.C.F. SA Pitești cu care pârâta SC S.N.L.O. SA are relații contractuale în vederea furnizării acestor dinți, societatea producătoare având o documentație proprie constând într-un desen de execuția dintelui întocmit în anul 2007. Ori, potrivit dispozițiilor din contractele încheiate între furnizor și achizitor, furnizorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror reclamații și acțiuni în justiție ce rezultă în încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru sau în legătură cu produsele achiziționate.
Acțiunea nu a fost îndreptată și împotriva furnizorului pe de o parte iar pe de altă parte raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică nu se poate reține că dinții folosiți de către pârâte în procesul de producție sunt cei care se raportează nemijlocit la invenția brevetată. Având însă în vedere considerentele expuse anterior în raport de care s-a reținut că pentru intervalul de timp 30 iulie 2009-30 iunie 2010 pârâtele au dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, chiar dacă s-ar reține că acestea au folosit o parte din invenție având în vedere caracteristicile similare ale unora din dinții folosiți cu cei care corespund invenției, cererea reclamanților pentru acordarea drepturilor patrimoniale rezultate din folosirea invenției este neîntemeiată.
Cât privesc hotărârile judecătorești depuse de către apărătorul reclamanților în vederea susținerii temeiniciei cererii formulate, s-a apreciat că în esență acestea vizează cauze diferite, sau se referă la perioade de timp diferite pentru care drepturile bănești acordate reclamanților au avut în vedere alte împrejurări și alte temeiuri de drept. Față de cele expuse, s-a respins acțiunea, apreciindu-se că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor bănești ce reprezintă eficiența economică ca urmare a folosirii dinților de cupă poligonală. Prin Decizia nr. 242 din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că nu sunt întemeiate criticile din primul motiv de apel, prin care s-a invocat faptul că prima instanță a ignorat puterea lucrului judecat a sentinței nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj pronunțate în Dosarul nr. 6064/95/2007, prin care a fost admisă acțiunea reclamanților împotriva pârâtelor SC S.N.L.O. SA și E.C. Husnicioara, care au fost obligate să plătească drepturile de autor rezultate în perioada 01 iulie 2004-30 iunie 2007, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 14/2009 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În speță, este în discuție o altă perioadă de timp decât în cele invocate anterior, astfel că nu se poate reține exclusivitatea hotărârilor invocate, ca efect al puterii de lucru judecat, care face ca un litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai poată fi cu putință.
De asemenea, cu privire la susținerea apelanților că au calitate de procesuală activă de a solicita drepturile de autor de la SC S.N.L.O. SA și E.C. Husnicioara în calitate de titulari ai brevetului de invenție, pe întreaga durată de exploatare a invenției, potrivit Deciziei nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că aceasta a avut ca temei legal dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991. Prin acea decizie, Înalta Curte a statuat cu privire la existența legitimării procesuale active în formularea unei acțiuni în despăgubiri întemeiate pe art. 32 din Legea nr. 64/1991 republicată, dar nu în sensul îndreptățirii apelanților de a obține despăgubiri de la intimate pe acest temei legal și de aceea nu se poate reține autoritatea lucrului judecat.
Instanța de apel a respins ca neîntemeiate și criticile din cel de-al doilea motiv de apel, în sensul că instanța de fond s-ar fi pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, atunci când a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991. „Extra petita” are în vedere situația în care instanța s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost învestită, iar nu asupra unei apărări care nu a fost invocată prin întâmpinare.
Prin raportare la temeiul de drept invocat prin cererea introductivă, instanța trebuia să verifice dacă pârâta a efectuat acte din cele care să constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenției, iar o asemenea analiză nu se putea face decât prin prisma dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, care enumeră actele care aduc atingere dreptului prevăzut la alin. (1) al acestui articol, dar și prin raportare la dispozițiile art. 34 lit. a)-g) din Lege, la care legiuitorul a prevăzut limitativ situațiile de excepție care nu constituie astfel de încălcări. Instanța s-a pronunțat în limitele învestirii, reținând corect că în intervalul dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului, invenția aparține domeniului public, nefiind protejată juridic, astfel că terții o pot folosi fără a se reține că s-a încălcat dreptul conferit de art. 32 din Lege.
Nu au fost primite nici criticile din ultimul motiv de apel, în sensul că intimata nu putea beneficia de protecția prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, în condițiile în care în perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009 invenția nu a fost protejată juridic. Așa cum prevede în mod expres art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, dreptul exclusiv la exploatarea invenției este recunoscut titularului brevetului de invenție, iar despăgubirile potrivit art. 59 alin. (3) din aceeași lege se acordă pentru încălcarea dreptului conferit prin textul menționat, ceea ce duce la concluzia că persoana îndreptățită la aceste despăgubiri este tot titularul brevetului de invenție. Astfel, până la încheierea contractului de concesiune cu SC U.R.
SA și până la înregistrarea acestuia în B.O.P.I. cu efect de opozabilitate față de terți, respectiv 30 iulie 2009, apelanții nu au avut calitatea de titulari ai brevetului de invenție, această calitate revenind cedentului SC U.R. SA, astfel că este legală soluția instanței, în sensul că dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991 nu poate fi invocat de apelanți anterior datei de 30 iulie 2009. Instanța a apreciat judicios că s-a dispus decăderea din drepturi a titularilor de brevet pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare, respectiv de titularul SC U.R. SA, care a fost decăzută din drepturile conferite de brevetul la 31 decembrie 2005, începând cu data de 23 decembrie 2003, așa cum rezultă din publicarea mențiunii decăderii ce a fost publicată în B.O.P.I.
din 28 martie 2008, decăderea fiind totală și are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet. De aceea, este justă concluzia la care s-a ajuns cu privire la perioada cuprinsă între 1 iulie 2007-30 martie 2009 când s-a publicat revalidarea, în sensul că folosirea de către intimată a invenției ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare deoarece în această perioadă de decădere, invenția nu a fost protejată juridic. Cu privire la perioada de timp cuprinsă între 30 iulie 2009 și 30 iunie 2010 s-a reținut corect de instanță că intimata a dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, astfel că folosirea unei părți din invenție în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de proprietate al titularului de brevet și nu dă dreptul la reparația patrimonială solicitată de apelanți pentru această perioadă.
În acest sens, s-a constatat că în perioada cuprinsă între data decăderii din drepturi a titularului de brevet (25 decembrie 2003) și data revalidării (30 iulie 2009), invenția a fost în domeniul public, putând fi folosită de terți în mod liber, fără ca o astfel de acțiune să constituie o încălcare a dreptului de exploatare exclusivă recunoscut în favoarea titularului de brevet, care să deschidă calea unei acțiuni în despăgubiri. Textul legal prevăzut de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată conferă posibilitatea terților de bună-credință de a continua utilizarea invenției, cu condiția menținerii volumului existent la data publicării mențiunii revalidării, rațiunea adoptării unei asemenea prerogative legale rezidă tocmai în considerente de echitate.
Astfel, ar fi împovărător ca unui terț de bună-credință care a folosit invenția în perioada în care aceasta nu era protejată juridic, aflându-se în domeniul public, să i se refuze posibilitatea de a o utiliza în viitor, neputându-i-se imputa o eventuală lipsă de diligență, câtă vreme sancțiunea decăderii a devenit, prin publicarea în B.O.P.I, opozabilă erga omnes. Terții care folosesc personal și cu bună-credință o invenție în perioada cuprinsă între data decăderii titularului din drepturi și publicarea revalidării, beneficiază de un drept de posesiune ulterioară și personală, astfel că orice activitate a acestora care implică folosirea invenției, în același volum cu cel existent la data publicării revalidării, deși efectuat fără acordul titularului de brevet, nu constituie contrafacere și nu dă dreptul titularului de brevet să pretindă despăgubiri.
Prin urmare, nu este întemeiată susținerea apelanților că intimata a fost de rea-credință, în condițiile în care a folosit invenția și anterior decăderii titularului din protecție, aspect care face inoperante dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată. În cauză, decăderea din protecție a operat la data de 25 decembrie 2003, și nu la data publicării acestei sancțiuni în B.O.P.I., respectiv 28 martie 2008, deoarece sancțiunea pentru neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului, potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 republicată, operează de la momentul încetării obligației de plată a taxelor, publicarea în B.O.P.I. având rolul de a asigura doar opozabilitatea față de terți, formalitate care nu poate fi invocată în nici un caz de părți, respectiv de titularul brevetului de invenție însuși, astfel cum s-a pronunțat în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apelanții au acceptat că decăderea din protecție a titularului de brevet SC U.R. SA a operat la data de 25 decembrie 2003, pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare, dar au susținut că intimata a implementat invenția anterior, fapt care exclude buna-credință a acesteia. În speță, nu există dovezi din care să reiasă în mod lipsit de echivoc că pârâta ar fi utilizat fără drept invenția care face obiectul brevetului în perioada anterioară pierderii protecției.
Adresa din 03 martie 2010, invocată de apelanți în susținerea tezei relei-credințe a intimatei, a fost înregistrată la sediul destinatarului la data de 1 martie 2010, deci ulterior publicării brevetului de invenție (30 iulie 2009), astfel că nu are semnificație juridică în ceea ce privește buna-credință a utilizatorului invenției, pentru că se referă la perioada avută în vedere de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată, și anume perioada cuprinsă între data decăderii și data publicării revalidării brevetului de invenție în B.O.P.I.
A rezultat că intimata a achiziționat dinții de cupă folosiți în procesul de exploatare la cariera Husnicioara, prin licitație publică de la furnizorul SC M. SA Pitești, în perioada în care brevetul de exploatare s-a aflat în domeniul public, așa cum s-a dovedit cu contractul de furnizare din 06 mai 2008, încheiat în baza acordului cadru din 4 aprilie 2007 și a procedurii de atribuire din 19 martie 2007, aspect reținut și în cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expert tehnic. Proba științifică efectuată în cauză a evidențiat faptul că dinții de cupă care au făcut obiectul brevetului de invenție din 30 decembrie 2005, al cărui titulari sunt apelanții, au fost utilizați în limita existentă la momentul publicării mențiunii de revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior revalidării.
De asemenea, intimata nu produce și nu comercializează dinți de cupă, pe care i-a achiziționat prin licitație publică de la furnizori care și-au asumat obligația potrivit O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice de a despăgubi achizitorii în eventualitatea unor litigii având ca obiect proprietatea intelectuală, astfel că intimata a luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției în intervalul de timp cuprins între data decăderii și data publicării revalidării. În consecință, chiar dacă din probele administrate în cauză a rezultat o eficiență economică pentru intimată, apelanții nu pot primi reparația patrimonială solicitată. Prin Decizia nr. 1 din 7 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 8277/95/2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis cererea formulată de către pârâta S.N.L.
Oltenia (devenită, în cursul judecării apelului, SC C.E.O. SA), a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 242/3 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 8277/95/2010 și a obligat pe apelanții - reclamanți la plata către intimata SC C.E.O. SA a sumei de 5.000 lei onorariu expert. În motivarea deciziei, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 281 2 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a omis să se pronunțe asupra solicitării intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert, formulată prin concluziile scrise depuse la dosar, iar cererea cu acest obiect este întemeiată, intimata depunând înscrisuri doveditoare în sensul celor solicitate.
La data de 13 martie 2014, reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. au declarat recurs împotriva deciziilor menționate, precum și a încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2014, formulând critici de nelegalitate, după cum urmează: I. În ceea ce privește recursul împotriva Deciziei nr. 242 din 3 februarie 2014 și a încheierii de dezbateri din data de 27 ianuarie 2014, reclamanții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele:
Instanța de apel, în mod greșit, nu a dat eficiență puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj pronunțate în Dosarul nr. 6064/95/2007, definitivă și irevocabilă (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.). Chiar dacă, prin hotărârea menționată, cererea reclamanților privind plata drepturilor de autor rezultate din eficiența economică obținută de pârâtele SNL O. SA și E.C. Husnicioara prin utilizarea dinților pentru cupă a fost admisă pentru o perioadă anterioară celei solicitate prin acțiunea de față, problemele de drept dezlegate se impun cu putere de lucru judecat, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ. Acest efect operează în privința: dreptului titularilor de brevet de a exploata în mod exclusiv invenția pe întreaga durată de valabilitate a brevetului; a inaplicabilității dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 pentru perioada 30 iulie 2009- 30 iunie 2010; a algoritmului de calcul al eficienței economice obținute de societățile pârâte prin utilizarea invenției. Astfel, prin Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în Dosarul nr. 6064/95/2007, s-a constatat că reclamanții au calitate procesuală într-o asemenea acțiune, în virtutea dispozițiilor art. 32 din Lege, ce le conferă un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată. Instanța supremă nu s-a referit la legitimarea procesuală activă a titularilor de brevet în formularea oricărei acțiuni întemeiate pe art. 32 din Lege, astfel cum a apreciat instanța de apel în cauză, ci în sensul îndreptățirii acestor reclamanți de a obține despăgubiri de la actualele intimate (și nu numai) pe acest temei legal, indiferent de data la care au devenit titulari ai brevetului de invenție, făcând trimitere și la dispozițiile art. 45 din Legea nr. 64/1991 în ceea ce privește transmisiunea, prin cesiune, a dreptului asupra brevetului de invenție din 31 octombrie 2005 de la SC U.R. SA către reclamanți. Până în momentul publicării cesiunii în B.O.P.I., titularul de brevet nu-și poate exercita prerogativele conferite de art. 32 alin. (1) din lege, față de terți, dar din momentul publicării, nu există niciun impediment ca acesta să se îndrepte împotriva acelora ce i-au încălcat drepturile, inclusiv pentru perioada anterioară publicării cesiunii în B.O.P.I. S-a mai susținut că sentința nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, definitivă prin Decizia nr. 14/2009 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție infirmă considerentele instanțelor de fond privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, pentru perioada 30 iulie 2009- 30 iunie 2010, care permit terților de bună-credință, ce au luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției în perioada când era neprotejată, de utilizare gratuită a invenției, din moment ce aceste pârâte nu au beneficiat de aceasta protecție nici pentru perioada anterioara, respectiv 01 iulie 2004-30 iunie 2007. De asemenea, tot hotărârile menționate, în virtutea puterii lucrului judecat, au omologat algoritmul de calcul al eficienței economice obținute de societățile pârâte, fundamentându-și soluțiile pe raportul de expertiză tehnico-economică efectuat de experții S.I. și M.M. în Dosarul nr. 6064/95/2007, în sensul că la calcularea eficientei economice s-au cuprins și economiile rezultate din eliminarea consumurilor de șuruburi, piulițe și șaibe grower. Această situație impune ca soluția ce se va pronunța în această speță să se fundamenteze pe expertiza întocmită de ec. B.V.V. în Dosarul nr. 8277/95/2010 al Curții de Apel Craiova, prin care s-a calculat eficiența economică obținută de pârâte, cu luarea în calcul a economiilor obținute prin eliminarea consumurilor de șuruburi, piulițe, șaibe grower, dar și fără respectivele economii.
Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), în sensul că, deși se reține că Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat cu privire la existența legitimării procesuale active în formularea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, se neagă dreptul reclamanților de a obține despăgubiri de la intimate pe acest temei legal. De asemenea, este contradictorie motivarea potrivit căreia dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991 nu poate fi invocat de apelanți anterior datei de 30 iulie 2009, făcându-se trimitere la Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, cu toate că este evident că prin acea decizie s-a reținut legitimitatea procesuală activă pe întreaga durată de exploatare a invenției, nu numai pentru perioada ulterioară datei de 30 iulie 2009.
Instanța de apel, în mod greșit, a respins criticile referitoare la pronunțarea primei instanțe asupra a ceea ce nu s-a cerut, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.). Contrar considerentelor instanței de apel, art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu face distincție în privința a ceea ce s-a cerut ori a ceea ce nu s-a cerut de către reclamant sau pârât, situație în care operează principiul potrivit căruia „unde legea nu distinge, nimănui nu-i este permis să distingă”, dispozițiile legale fiind aplicabile atât reclamantului, cât și pârâtului. În speță, instanța trebuia să constate că pârâtele, neinvocând în apărare aplicabilitatea dispozițiilor art. 341it. f) din Legea nr. 64/1991, n-au făcut nici probe privind îndeplinirea cerințelor legale, astfel că aplicarea lor nu era justificată nici în varianta când extra petita nu ar viza cererile făcute de către pârâți prin întâmpinare.
Instanța de apel, în mod greșit, a confirmat dobândirea de către intimată, în perioada cuprinsă între 30 iulie 2009 și 30 iulie 2010, a unui drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, în aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Art. 34 lit. f) acordă protecție terților care folosesc cu bună - credință sau iau măsuri efective și serioase de folosire a invenției în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. Din adresa din 17 iunie 2012 emisă de către O.S.I.M. și către investitorul (și titularul de brevet) P.F., rezultă că brevetul a beneficiat de protecție până la data de 19 decembrie 2011 (acțiunea vizând despăgubiri până la 30 iunie 2010), ca urmare a achitării taxelor de menținere în vigoare cu factura fiscală din 12 februarie 2009 pentru perioada 19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2009, respectiv cu factura fiscală din 19 noiembrie 2010 pentru perioada ulterioară, menținerea protecției brevetului de invenție pentru perioada 19 decembrie 2001-19 decembrie 2011 fiind efectul revalidării acestuia. Așadar, protecția conferită de art. 34 lit. f) opera doar în favoarea terților ce au implementat invenția în perioada 28 martie 2008 (data publicării în B.O.P.I. a mențiunii decăderii) - 30 martie 2009 (data publicării în B.O.P.I. a mențiunii hotărârii de admitere a cererii de revalidare). Or, expertiza contabilă efectuată în cauză de expert B.V.V. atestă faptul că pârâtele au utilizat invenția în toată perioada pentru care se solicită despăgubirile (01 iulie 2007 - 30 iunie 2010), ceea ce atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991. Dispozițiile legale în discuție nu sunt aplicabile nici în varianta în care se reține că brevetul de invenție a fost decăzut din protecție în intervalul 19 decembrie 2004 - 30 martie 2009 (terții de bună-credință neputându-se prevala de intervalul 19 decembrie 2003-28 martie 2008), deoarece pârâtele n-au implementat invenția în acea perioadă. Dovada certă în acest sens o constituie adresa nr. 8900 din 03 septembrie 2003 a SC C.N.L.O. SA și un număr de 49 facturi emise în perioada de protecție a brevetului de invenție (19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2003), depuse de reclamanți la dosar pentru termenul din 9 septembrie 2013 la Curtea de Apel Craiova, ce atestă că fostă SC C.N.L.O. SA a implementat invenția la explorările miniere din componența acesteia în perioada 19 decembrie 2001-19 decembrie 2003, achiziționând dinți cupă excavator, ori dinți cupă prin Bazele de Aprovizionare Tehnice proprii, ale sucursalelor Rovinari și Motru. Implementarea invenției în perioada când era protejată, nu în perioada decăderii din protecție a brevetului de invenție, face inaplicabile în speță a dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991. Pe de altă parte, pârâtele nu au calitatea de terți care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de aplicabilitatea art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991. Pârâta SC C.E.O. SA a preluat invenția, în calitate de succesoare a fostei SC C.N.L.O. SA, în urma reorganizării legale succesive, care implementase invenția pe baze contractuale, iar SC C.E.O. SA a continuat folosirea. Această situație de fapt este dovedită cu înscrisurile administrate la instanța de apel, respectiv adresa din 3 septembrie 2003 a SC C.N.L.O. SA și un număr de 49 de facturi emise de SC U.R. SA către bazele de aprovizionare ale fostei SC C.N.L.O. SA din Rovinari, Motru și Berbești. Toate aceste facturi au fost emise în perioada în care invenția brevetată era protejată, 19 decembrie 2001-19 decembrie 2003, iar nu în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului brevetului de invenție și până la revalidare (20 decembrie 2003-30 septembrie 2009). De asemenea, pârâta este de rea-credință, deoarece a organizat licitații publice pentru achiziționarea produselor brevetate, luate de la producătorul SC M.C.E. SA Pitești, care nu avea consimțământul titularului de brevet să producă dinții pentru cupă. De altfel, nici ipoteza alternativă prevăzută de lege, a luării de măsuri efective și serioase de folosire a invenției de către pârâtă, nu a fost dovedită și nici nu putea fi dovedită, având în vedere susținerea permanentă a pârâtei că nu a folosit invenția. Recurenții - reclamanți au susținut că deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarele nr. 8276795/2010* și nr. 8280/95/2010 vizează spețe diferite, în care nu s-a putut face dovada relațiilor contractuale dintre pârâtă și reclamanți, în condițiile legii (facturi emise în perioada 19 decembrie 2001-19 decembrie 2003, cu consecința nedovedirii că aceasta nu este un terț. De asemenea, Deciziile pronunțate de Înalta Curte: nr. 2022 din 24 februarie 2009 în Dosarul nr. 6195/95/2007, nr. 2783 din 10 martie 2009 în Dosarul nr. 6226/95/2007, nr. 6560 în Dosarul nr. 2144/95/2007, precum și Decizia nr. 32 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 6358/95/2007, depuse de pârâte la dosar și invocate ca practică judiciară, sunt date în spețe similare, dar nu identice, acțiunile fiind respinse deoarece reclamanții nu au făcut dovada că sunt și titulari ai brevetului de invenție.
Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 34 alin. (1) 1it. f) din Legea nr. 64/1991, prin aprecierea că pârâtele au folosit invenția în același volum după revalidare, situație în care ar fi exonerate de orice răspundere (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Sintagma din normă „în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării” semnifică faptul că un terț de bună credință și cu îndeplinirea cerințelor art. 34 poate folosi invenția după revalidare, însă numai în funcție de măsurile efective luate pentru folosirea invenției și specificul acesteia. În speță, măsurile efective luate de pârâtă au constat în dotarea celor 4 excavatoare cu rotor cu 4 seturi de 126 dinți pentru cupă (câte un set pentru fiecare excavator), brevetați, aceștia putând fi utilizați și după revalidare până la limita duratei de exploatare de 500 ore, cu protecția conferită de art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege. După înlocuirea acestor seturi de dinți, nu mai operează protecția legală, deoarece s-a depășit volumul existent la momentul revalidării, cu fiecare set înlocuit după fiecare 500 ore de funcționare. În concluzie, pârâta nu beneficiază de dreptul de a folosi gratuit seturi de dinți după epuizarea seturilor de la momentul revalidării brevetului. II. În ceea ce privește recursul împotriva Deciziei nr. 1 din 7 aprilie 2014, recurenții - reclamanți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că au fost încălcate prevederile art. 274 C. proc. civ. Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. este o prevedere de principiu care trebuie aplicată în concret în speța dedusă judecății, pentru că nu orice cheltuieli făcute de către părți pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, ci numai acelea care au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale și au fost necesare soluționării cauzei. În speță, expertiza în domeniul proprietății intelectuale a fost solicitată de către intimatele-pârâte, pentru a infirma că dinții pentru cupă produși de SC M.C.F. SA nu aparțin invenției reclamanților, deși prin sentința civilă nr. 6/2012 a Tribunalului Gorj se constatase cu autoritate de lucru judecat, că respectivii dinți aparțin invenției, astfel că administrarea probei era inadmisibilă, dar și inutilă soluționării cauzei, iar cheltuielile făcute cu administrarea acestei probe nu sunt imputabile reclamanților. De altfel, expertiza pentru care s-au solicitat cheltuielile de judecată a confirmat punctul de vedere exprimat de reclamanți, acela că dinții produși de SC M.C.F. SA aparțin invenției, nu punctul de vedere exprimat de intimata-pârâtă conform căruia sunt diferiți de cel ce face obiectul brevetului de invenție, iar sub acest aspect partea căzută în pretenții era intimata-pârâtă, căreia îi erau imputabile cheltuielile pentru expertiză. Din considerentele Deciziei nr. 242 din 03 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, rezultă că apelul a fost respins pentru motive care nu au nici o legătură cu expertiza în domeniul proprietății industriale, astfel că această probă a fost administrată inutil, iar cheltuielile de judecată pentru efectuarea unei probe ce nu a fost necesară soluționării cauzei nu pot fi imputate părții adverse. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate. I. În ceea ce privește recursul împotriva Deciziei nr. 242 din 3 februarie 2014 și a încheierii de dezbateri din data de 27 ianuarie 2014, se constată, în primul rând, faptul că recurenții au indicat distinct, drept obiect al recursului, și încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2014, în care s-au consemnat dezbaterile de la ultimul termen de judecată și prin care s-a amânat pronunțarea la data de 3 februarie 2014, când s-a pronunțat Decizia nr. 242. Or, prin recursul declarat, nu au formulat critici concrete referitoare la nelegalitatea încheierii și, de altfel, în cuprinsul acesteia nu se regăsește nicio dispoziție adoptată de instanța de apel, susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului de către reclamanți. Drept urmare, urmează ca recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2014 să fie respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul împotriva Deciziei nr. 242 din 3 februarie 2014, se constată următoarele: 1. Criticând ignorarea, de către instanța de apel, a puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, pronunțată în Dosarul nr. 6064/95/2007, definitivă prin Decizia nr. 14 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 3238 din 25 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenții - reclamanți au invocat, drept temei juridic, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Aceste critici urmează a fi analizate exclusiv din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât nu este incident cazul descris de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Acesta se referă la cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamanți (causa debendi), respectiv Brevetul, având drept obiect invenția „Cupă poligonală pentru excavator”, or, critica în discuție nu este legată de vreo denaturare a acestui act juridic dedus judecății, pretins a fi fost săvârșită de către instanța de apel, ci de aprecierea efectelor juridice ale hotărârii judecătorești irevocabile în privința aspectelor invocate prin motivele de recurs. În ceea ce privește hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. 6064/95/2007, se constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că nu operează în cauză efectul pozitiv al puterii lucrului judecat pentru chestiunile de drept menționate în motivele de recurs, în sensul că acestea, dezlegate fiind în mod irevocabil, nu ar putea fi reapreciate de către instanța de judecată în prezenta cauză, impunându-se ca atare. Astfel, prin sentința civilă nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, definitivă și irevocabilă, s-a considerat, într-adevăr, că reclamanții (aceiași cu cei din cererea de față) au calitate procesuală activă în cererea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, vizând perioada 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007, formulată în contradictoriu cu aceiași pârâți cu cei din prezenta cauză, însă aprecierea legitimității procesuale active, pe lângă faptul că a vizat o perioadă de timp diferită de cea pentru care s-au formulat pretenții în cauză (1 iulie 2007 - 30 iunie 2010), s-a făcut și într-un context diferit, în raport de împrejurările de fapt invocate și probele administrate. În procesul anterior, finalizat prin hotărârea menționată mai sus, s-a constatat doar că reclamanții sunt titulari ai Brevetului de invenție nr. 120350, ca urmare a cesiunii încheiate cu titularul inițial, SC U. SA Rovinari, astfel încât pot pretinde repararea prejudiciului creat prin încălcarea drepturilor decurgând din brevet pentru perioada 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007 , pe temeiul art. 32 din Legea nr. 64/1991. Așadar, puterea de lucru judecat operează în privința acestor chestiuni de drept dezlegate. În speță, prima instanță nu a infirmat că reclamanții au dobândit calitatea de titulari ai brevetului respectiv, prin cesiunea arătată, însă a constatat - iar instanța de apel a confirmat - că aceștia nu pot valorifica drepturile decurgând din brevet pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 martie 2009, în care pârâtele au folosit invenția ce constituie obiect al brevetului. Astfel, s-a constatat că, în perioada respectivă, invenția putea fi folosită liber de către terți, ca efect al decăderii din drepturi a titularului pentru neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului, sancțiune ce echivalează cu stingerea drepturilor decurgând din brevet și încetarea protecției juridice a brevetului până la data publicării revalidării acestuia. De asemenea, chiar după revalidarea brevetului, până la 30 iulie 2009 - data publicării în B.O.P.I. a cesiunii intervenite între titularul brevetului și reclamanții din cauză, reclamanții tot nu pot valorifica drepturile decurgând din brevet, în considerarea momentului producerii efectelor cesiunii față de terți, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991. Ca atare, îndreptățirea reclamanților la despăgubiri pentru pretinsa încălcare a drepturilor decurgând din brevet a fost analizată în procesul pendinte din perspectiva unor împrejurări ce nu au fost invocate și analizate în procesul anterior, anume decăderea din drepturi, revalidarea brevetului și opozabilitatea față de terți a cesiunii, nefiind încălcată puterea lucrului judecat a sentinței civile nr. 80/2008, rămasă definitivă și irevocabilă. Această constatare nu este infirmată nici de faptul că, în cauză, s-a reținut că decăderea din drepturi a operat în perioada 25 decembrie 2003 - 30 martie 2009, așadar și în perioada pentru care, în procesul anterior, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, atât timp cât, pe de o parte, nu există vreun impediment pentru această instanță să tranșeze aspectele referitoare la efectele decăderii și revalidării, ce nu au fost analizate de către instanța anterioară, iar, pe de altă parte, constatările cu acest obiect urmează a fi valorificate exclusiv în cauza de față, în perioada de timp pentru care s-au formulat pretențiile: 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. Totodată, este de reținut că, în cauză, s-a considerat că, prin folosirea invenției în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, pârâtele nu au săvârșit o faptă de încălcare a drepturilor decurgând din brevet, deoarece pârâtele beneficiază de un drept de folosință gratuită, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991. Contrar susținerilor recurenților, aplicabilitatea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 nu a fost analizată în procesul finalizat prin sentința civilă nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, definitivă și irevocabilă, astfel încât nici în această privință nu operează puterea de lucru judecat a acelei hotărâri judecătorești. În ceea ce privește modul de calcul al eficienței economice obținute de societățile pârâte prin folosirea invenției, așadar, al despăgubirilor pretins cuvenite reclamanților, în legătură cu care s-a invocat, de asemenea, puterea lucrului judecat a aceleiași hotărâri judecătorești, acest aspect este lipsit de relevanță în cauză, cât timp reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru folosirea invenției de către pârâte în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. Față de considerentele expuse, urmează a fi respins ca nefondat motivul de recurs referitor la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj. 2. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au drept premisă tot dezlegările date asupra legitimării procesuale active în procesul anterior, recurenții susținând că instanța de apel, deși reține considerentele din Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în Dosarul nr. 6064/95/2007, a negat dreptul reclamanților la despăgubiri pe temeiul art. 32 din Legea nr. 64/1991, pentru întreaga perioadă 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. Referirea legiuitorului din cuprinsul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. la existența, în cuprinsul deciziei recurate, a unor motive contradictorii, are în vedere argumentele esențiale pe care s-a fundamentat hotărârea atacată, care intră în puterea lucrului judecat odată cu soluția adoptată pe temeiul acestora și care permit exercitarea controlului de legalitate al deciziei în calea de atac, nu și acele considerente prin care sunt redate susținerile părților ori împrejurări de fapt ori de drept invocate în proces și supuse analizei instanței. După cum s-a arătat anterior, instanța de apel a analizat în cauză dacă sentința civilă nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj, pronunțată în Dosarul nr. 6064/95/2007, definitivă prin Decizia nr. 14 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 3238 din 25 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se impune cu putere de lucru judecat în cauză, în privința îndreptățirii reclamanților la despăgubiri în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, context în care a reprodus considerentele hotărârilor judecătorești respective pe aspectul în discuție și a expus argumentele pentru care a considerat că nu operează puterea de lucru judecat. Redarea considerentelor unei alte hotărâri judecătorești în cuprinsul motivării, în scopul analizării efectelor acelei hotărâri în cauză, nu reprezintă însăși argumentarea deciziei, astfel încât nu este susceptibilă de a fi evaluată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în raport de considerentele ce au format convingerea instanței atunci când a adoptat soluția recurată, susținerile recurenților neavând temei. 3. Criticile referitoare la respingerea motivului de apel vizând pronunțarea primei instanțe asupra a ceea ce nu s-a cerut, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 urmează a fi analizate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9, și nu a celui descris de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., astfel cum au invocat recurenții, întrucât nu se reproșează înseși instanței de apel pronunțarea extra petita, ci se critică aplicarea greșită a legii prin menținerea sentinței pronunțate în aceste condiții. Se constată că instanța de apel a considerat în mod corect că susținerile reclamanților evocă principiul disponibilității, care presupune raportarea la obiectul cererii deduse judecății, prin care reclamantul fixează cadrul procesual în cauză și, din această perspectivă, tribunalul s-a pronunțat asupra cererii în contrafacere, în aplicarea dispozițiilor exprese ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Pe de altă parte, în virtutea rolului său activ prevăzut de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța are obligația stabilirii corespunzătoare a faptelor și a aplicării corecte a legii, pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, scop în care poate lua în considerare și alte împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere ori în întâmpinare. În acest context, în mod corect a apreciat instanța de apel că tribunalul, învestit fiind cu o cerere în contrafacere întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, trebuia să verifice dacă pârâta a efectuat acte de încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenției, inclusiv prin raportare la prevederile art. 34 lit. a) - g) din Lege, ce enumeră limitativ situațiile de excepție care nu constituie astfel de încălcări. Mai mult, incidența prevederilor art. 34 lit. f) din lege este dedusă și din susținerile pârâtei SC C.E.O. SA, care a invocat decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet, astfel încât, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, tribunalul avea obligația determinării existenței unor acte de încălcare a brevetului în perioada în care decăderea și-a produs efectele, dar și ulterior, în raport de modul de folosire a invenției în perioada în care invenția nu a mai fost protejată. În consecință, criticile recurenților pe acest aspect sunt nefondate și urmează a fi înlăturate ca atare. 4. În ceea ce privește criticile referitoare la modul de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, se constată că nu sunt fondate. Prin prevederea legală menționată, se arată că „ Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33: (…) folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției”. Tribunalul a reținut, în fapt, pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de expertiză întocmit în cauză, că pârâta utiliza, la data revalidării brevetului
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.