ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5432/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința nr. 179 din 19 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost respinsa acțiunea formulată de reclamanți B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. ș i M.A., împotriva pârâtelor Complexul Energetic Oltenia și Exploatarea de Carieră Roșia. În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanții sunt autorii invenției „Cupă poligonală pentru excavator", invenție pentru care data constituirii depozitului național reglementar este 19 decembrie 2001, data publicării cererii 28 februarie 2003, iar la 30 decembrie 2005 s-a emis Brevetul de Invenție din 30 decembrie 2005, cu titular SC U.R.E.X.R. SA. Pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare s-a dispus decăderea titularului din drepturile conferite de brevet începând cu data de 23 decembrie 2003, iar decăderea s-a publicat în B.O.P.I.

din 28 martie 2008. Prin Hotărârea din 14 din 24 februarie 2009 a Comisiei de Examinare din cadrul O.S.I.M., urmare a achitării taxelor de revalidare și menținere în vigoare de către M.N., s-a dispus revalidarea brevetului de invenție, înscrierea mențiunii revalidăm în Registrul Național al brevetelor de invenție și publicarea revalidării în B.O.P.I. din 30 martie 2009 - Secțiunea Invenții. La 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de invenție, având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA. SC U.R.E.X.R. SA a transmis reclamanților, calitatea de titular și drepturile conferite de brevetul de invenție, prin contract de cesiune înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 și publicat în B.O.P.I.

din 30 iulie 2009. În prezentul litigiu, reclamanții au solicitat despăgubiri pentru folosire fără drept de către pârâte, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a unei componente din invenția brevetată, respectiv a „dinților de cupă excavator." Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 32 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (3), art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991. Față de temeiurile de drept invocate în acțiune, tribunalul a reținut că reclamanții și-au fundamentat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenției de către titularul de brevet și pe dreptul la reparație patrimonială pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare. Potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991, prin eliberarea brevetului de invenție se asigură titularului un drept exclusiv de exploatare a invenției, opozabil erga omnes și dreptul de a transmite prerogativele acestui drept altor persoane.

Dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de limitele impuse de art. 34 și de dispozițiile art. 45 din aceeași Lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet și opozabilitatea transmiterii față de terți, precum și în raport de sancțiunea decăderii prevăzută de art. 43. În cauză, decăderea titularului SC U.R.E.X.R. SA din drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare, începând cu data de 23 decembrie 2003, este totală și are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet. Legea nr. 64/1991 prevede posibilitatea revalidării brevetului, revalidare care a intervenit și în privința brevetului din 30 decembrie 2005 și care a fost publicată în B.O.P.I.

la 30 martie 2009. În intervalul dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului, invenția aparține domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi tară a se reține că s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr. 64/1991. Astfel, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 și 30 martie 2009, când s-a publicat revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenției ce face obiectul brevetului nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv la exploatare, întrucât în această perioadă de decădere invenția nu a fost protejată juridic. Faptul că invenția a fost folosită în această perioadă de către pârâte rezultă chiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert C.I.G.

Tribunalul a constatat, totodată, că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de către reclamanți împotriva pârâtelor numai după publicarea în B.O.P.I. a contractului de cesiune încheiat de către reclamanți cu SC U.R.E.X.R. SA, respectiv după data de 30 iulie 2009, în aplicarea art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte față de terți numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M. Pentru intervalul de timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, s-a constatat că pârâtele au dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, astfel că folosirea unei părți din invenție în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare al titularului de brevet și nu dă dreptul la reparația patrimonială solicitată de reclamanți.

Aceasta deoarece, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 „nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 folosirea cu bună-eredință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. In acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției". Reglementarea posesiunii ulterioare este în favoarea terților, permițând exploatarea unei invenții, care, într-o anumită perioadă, se găsește în domeniul public.

Pentru ca terțul să beneficieze de dreptul de posesiune ulterioară și personală se cer întrunite următoarele condiții: folosirea cu bună-credință sau luarea de măsuri, efective și serioase, de folosire a invenției de către terțul interesat, în intervalul dintre decăderea titularului din drepturi și publicarea revalidații. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, terțul poate continua, și după revalidarea brevetului, folosirea invenției începută anterior revalidării brevetului. Toate activitățile terțului, deși efectuate fără acordul titularului de brevet, nu constituie contrafacere și nu dau dreptul titularului de brevet de a cere despăgubiri.

Exploatarea invenției trebuie să aibă aceiași volum cu cel existent la data revalidării, iar folosirea să fie personala, condiție respectată în cauză, deoarece pârâtele foloseau partea din invenție (dinții de cupă) la data de 30 martie 2009, când s-a publicat revalidarea brevetului de invenție, aspect ce rezuită atât din susținerea reclamanților prin cererea de chemare în judecată, cât și din expertiza tehnică efectuată în cauză. Astfel din raportul de expertiză efectuat de expert C.I.G. rezulta că, urmare analizei desenelor de execuție ale dinților folosiți la cupele de la excavatoare, se constată că dinții executați după desenul de execuție au caracteristici tehnice similare cu dinții care fac obiectul brevetului de invenție, în tabelul anexă 2 fiind menționată perioada în care au funcționat pârâtele cu acești dinți.

Tribunalul a conchis în sensul că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri de la pârâte, chiar dacă acestea folosesc o parte din invenție fără acordul lor, în considerarea dreptului de folosință gratuită asupra acestei componente a invenției recunoscut prin art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Prin Decizia nr. 96 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de către toți reclamanții împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 34.407,18 lei despăgubiri aferente perioadei 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu 17 februarie 2012, până la data plății efective, precum și dobânda legală începând cu 01 iulie 2010. Pentru a decide astfel, instanța de apei a înlăturat susținerile privind pronunțarea de către prima instanță asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, În condițiile în care atât reclamanții, cât și pârâtele, au făcut referire la incidența acestor dispoziții legale în concluziile formulate la instanța de fond, astfel încât instanța, analizând aceste dispoziții legale, a soluționat cauza în limitele învestirii sale, fiind respectat principiul rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (4) C. proc.

civ. Instanța de apel a constatat, însă, că tribunalul a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr, 64/1991, întrucât pârâtele nu beneficiază de protecția prevăzută de aceste dispoziții legale. Astfel, titularul unui brevet de invenție are un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată, potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991. Pentru ca acest drept să fie protejat, legea prevede obligația de a achita o taxă anuală, de menținere în vigoare a brevetului. Legiuitorul face distincție între noțiunea de valabilitate a brevetului de invenție și cea de menținere în vigoare a acestuia.

Un brevet de invenție este valabil pe întreaga perioadă prevăzută de lege, de 20 de ani, calculată de la data de depozit a cererii de brevetare a invenției (art. 31 alin. (1)), dacă nu a fost desființat în vreuna din procedurile prevăzute de lege (respectiv pe calea revocării sau a anulării), indiferent dacă acesta este menținut sau nu în vigoare prin plata taxelor anuale. Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 neplata taxelor anuale atrage „decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul național al brevetelor de invenție și se publică în B.O.P.I." Legea nu reglementează expres un reper în raport de care decăderea din dreptul de protecție produce efecte în raporturile cu terții.

în stabilirea acestui moment, Curtea a apreciat că prezintă relevanță aspectul că intervenirea sancțiunii decăderii este supusă publicării în B.O.P.I. Reglementarea procedurii publicării este justificată de necesitatea de a aduce la cunoștință publicului, într-o modalitate accesibilă, faptul că o anumită invenție nu se mai bucură de protecție, ca urmare a neachitării taxelor datorate către O.S.I.M. În lipsa acestei publicări este de prezumat că publicul (respectiv terțele persoane) nu au avut cunoștință despre faptul că taxele sunt neachitate și că invenția nu este protejată, astfel fiind nu pot invoca buna-credință cerută de prevederile art. 34, în raport cu titularul brevetului de invenție.

Prin art. 2 lit. k) din Legea nr. 64/1991 legiuitorul a definit și sensul noțiunii de „publicare", respectiv „difuzarea informației într-un mod accesibil publicului; din această definiție rezultă și scopul publicării, dar și faptul că în lipsa acesteia nu se poate prezuma că o persoană, terț în raport cu O.S.I.M. și titularul unei cereri de brevet sau brevet de invenție, are cunoștință de informația (situația juridică) supusă publicării anterior momentului publicării. În sensul că decăderea operează din momentul publicării decăderii sunt și prevederile art. 37 din Legea nr, 64/1991, potrivit cărora, în cazul decăderii din drepturi, titularul brevetului poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului „în termen de 6 luni de la data publicării decăderii". Legiuitorul nu a dorit să lase posibilitatea formulării cererii de revalidare pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului, urmărindu-se evitarea situațiilor de incertitudine.

Astfel, a limitat exercitarea dreptului de a cere revalidarea brevetului (menținerea acestuia în vigoare), la un termen de 6 luni, termen care însă curge din momentul publicării decăderii, întrucât numai din acel moment terții au cunoștință de lipsa de protecție a brevetului și au posibilitatea sa utilizeze invenția neîngrădit, invocând buna-credință întemeiată pe faptul publicării hotărârii de decădere. În speță, deși titularul inițial al brevetului de invenție, SC U.R.E.X.R. SA, nu a achitat taxa de menținere în vigoare a brevetului din anul 2003, decăderea din drepturile ce decurg din brevet s-a produs abia la 10 aprilie 2008 (data publicării hotărârii de decădere în B.O.P.I.). În anul 2008 O.S.I.M.

a adus la cunoștință titularului SC U.R.E.X.R. SA că, urmare neplății taxei de menținere în vigoare a brevetului începând cu 20 decembrie 2003, a fost decăzut din drepturile ce decurg din acesta și că faptul aplicării sancțiunii decăderii se publică în B.O.P.I. din 28 martie 2008; că se poate solicita revalidarea în termen de 6 luni de la publicarea decăderii cu condiția plății taxelor datorate pentru întreaga perioadă „pentru care nu s-a făcut plata (19 decembrie 2003 – 19 decembrie 2008)". Solicitarea plății taxei de menținere în vigoare pentru întreaga perioadă (decembrie 2003 - decembrie 2008) confirmă faptul ca decăderea nu produce efecte decât din momentul publicării sale în B.O.P.I.; în caz contrar nu se justifică solicitarea plații taxelor pentru perioada anterioară momentului publicării decăderii.

La cererea titularului de brevet (SC U.R.E.X.R. SA) s-a dispus revalidarea, hotărârea prin care s-a încuviințat cererea fiind publicată în B.O.P.I. la 30 martie 2009. În speță, implementarea invenției s-a realizat încă din 2001, aspect care rezultă din adresa din 22 noiembrie 2011 emisă de S.N.L.O. către expertul contabil A.V., în vederea întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. 8277/95/2010, în conformitate cu care dinții clasici au fost utilizați înainte de data depozitului invenției. Rezultă astfel că dinții de cupă au fost utilizați din 19 decembrie 2001, data de depozit a invenției. Se reține astfel că s-a făcut dovada folosirii invenției anterior decăderii din protecția brevetului de invenție - 20 decembrie 2003, și anume începând cu 19 decembrie 2001, când invenția era protejată, astfel încât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

S-a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, pentru perioada solicitată prin acțiune, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, întrucât s-a folosit cu rea credință o parte din invenția ce face obiectul brevetului din 2005. Pentru a se reține perioada menționată, s-a avut în vedere că, prin contractul de cesiune, SC U.R.E.X.R. SA a cedat către reclamanți „calitatea de titular și drepturile conferite cedentului de către brevetul de invenție". Contractul de cesiune a fost înregistrat la O.S.I.M. la 30 iulie 2009, însă reclamanții au calitate procesuală să solicite despăgubiri și pentru perioada anterioară, respectiv începând cu 1 iulie 2007, în calitate de succesori în drepturi ai fostului titular de brevet.

În litigiul de față nu a fost contestată calitatea procesuală activă, care există și pentru despăgubirile solicitate pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 și data publicării contractului de cesiune, întrucât prin acest contract reclamanților li s-a transmis atât calitatea de titular al brevetului, cât și drepturile conferite cedentului de brevetul de invenție. Unul din aceste drepturi este cei de a pretinde despăgubiri de la cei care au încălcat dreptul exclusiv de exploatare al invenției de către titular. Din contractul de cesiune nu rezultă că cedentul și-ar fi rezervat dreptul de a pretinde despăgubiri pentru încălcarea de către terți, în perioada anterioară încheierii contractului de cesiune, a obligațiilor care le reveneau în temeiul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

Pentru această perioadă, despăgubirile sunt solicitate de reclamanți în calitate de succesori în drepturi ai fostului titular de brevet, considerente în raport de care se apreciază că nu își produc efecte juridice dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr, 64/1991, invocate de pârâtă prin întâmpinare. Referitor la practica judiciară invocate prin întâmpinare, cu privire la data la care operează decăderea din protecție a brevetului de protecție și a efectelor decăderii, s-a constatat că, în respectivele cauze, temeiul de drept era reprezentat de răspunderea civilă contractuală, pe când prezenta cauză are ca temei juridic art. 32 alin. (1) și (2) și art. 59 alin. (1) și (3) din Legea nr. 64/1991.

În privința apărării din întâmpinare referitoare la achiziționarea dinților de cupă prin licitație deschisă de la producătorul SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești, s-a constatat că, într-adevăr, producătorul și furnizorul dinților pentru cupă, SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești are desen propriu, după care a executat și execută dinții care fac obiectul brevetului de invenție din 30 decembrie 2005, fiecare societate producătoare de dinți pentru cupe având propriul desen de execuție și denumire proprie pentru dinții produși. Prin raportul de expertiză tehnică întocmit la prima instanță de către expert C.I.G., s-a stabilit, însă că, s-au utilizat dinți cu caracteristici tehnice similare cu dinții care fac obiectul brevetului de invenție în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, pe mai multe excavatoare, tipul acestora fiind menționat în raportul de expertiză întocmit.

Mai mult, din actele depuse în apel, rezultă că SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești și-a protejat desenul și modelul începând cu 30 ianuarie 2012, pe când drepturile solicitate de reclamanți în prezenta cauză sunt anterioare acestei protecții, vizând perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. Prin precizarea acțiunii formulată la data de 26 septembrie 2011, s-a arătat că cel de-al doilea capăt al cererii are ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor reprezentând eficiența economică, realizată prin utilizarea neautorizată a dinților de cupă, care fac obiectul brevetului de invenție din 30 decembrie 2005, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. în aceeași precizare, s-a menționat că în acțiune s-a făcut referire la un dinte de cupă desen, după care se execută dinții de cupă (brevetați de reclamanți), de către U.M.R.

.Rovinari, celelalte societăți producătoare având desene similare, dar cu altă denumire. Prin expertiza tehnică întocmită în cauză de expert C.I.G., expert tehnic judiciar în specializarea construcțiilor de mașini, s-a stabilit că dinții folosiți Ia cupele pentru excavatoare, executați după desenul de execuție, au caracteristici tehnice similare, cu dinții pentru cupele de la excavatoare care fac obiectul brevetului de invenție, fiind stabilite numărul și tipul excavatoarelor respective, precum și perioada (din intervalul 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010) în care excavatorul a funcționat cu dinți cu caracteristici tehnice similare dinților care fac obiectul brevetului de invenție.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit eficiența economică realizată prin utilizarea neautorizată a dinților de cupă, părți componente ale invenției, perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, în cuantum de 1.628.611 lei, reactualizată la suma de 1.720.354 lei la data depunerii raportului de expertiză contabilă, respectiv 17 februarie 2012. Cât privește despăgubirile cuvenite apelanților reclamanți, prin ari 59 din Legea nr. 64/1991 nu s-au reglementat criterii de stabilire a întinderii acestora. în lipsa unor criterii legale de stabilire a întinderii despăgubirilor cuvenite în cazul folosirii tară drept a invenției, din folosul (eficiența economică) înregistrat de intimata pârâtă prin aplicarea invenției (stabilit pe baza expertizei contabile efectuate la instanța de fond), Curtea a avut în vedere un procent de 20% pentru a fi plătit apelanților reclamanți.

Această cotă procentuală reprezintă întinderea dreptului stabilit a fi achitat reclamanților, în calitate de autori ai invenției, prin convenția încheiată în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991 cu SC U.R.E.X.R. SA. Curtea a apreciat că nu li se pot acorda apelanților reclamanți despăgubiri mai mari în temeiul art. 59 din Legea nr. 64/1991 decât au negociat aceștia (pentru aplicarea aceleiași invenții) în temeiul art. 36 din aceeași Lege, respectiv întreaga eficiență economică rezultată din folosirea invenției, așa cura au solicitat în cauză, în caz contrar pârâtele nu ar mai fi avut nici un interes practic pentru folosirea invenției.

Astfel fiind, suma cuvenită fiecăruia dintre apelanții reclamanți eu titlu de despăgubiri, pentru aplicarea fără drept în perioada dedusă judecății (1 iulie 2007 - 30.06,2010) a unei părți din invenția pentru care s-a emis Brevetul de Invenție din 30 decembrie 2005, este de câte 34.407,18 lei, care reprezintă 20% din suma de 1.720.354 lei, împărțită la fiecare din cei 10 reclamanți.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit eficiența economică realizată prin utilizarea neautorizată a dinților de cupă, părți componente ale invenției, perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, în cuantum de 1.628.611 lei, reactualizată la suma de 1.720.354 lei la data depunerii raportului de expertiză contabilă, respectiv 17 februarie 2012. Fiecare dintre sume va fi actualizată la data plății, raportat la data stabilirii sale prin raportul de expertiză (12 februarie 2012); intimata pârâtă va fi obligată și la dobânda legală, începând cu 1 iulie 2010-data formulării acțiunii, când a operat punerea în întârziere a pârâtelor. Împotriva deciziei menționate mai sus, au declarat recurs, în termen legal reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A.

și de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează: În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pet 8 și 9 C. proc. civ., reclamanții au arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul denumit „Declarația - înțelegere" din 24 septembrie 2003 și a făcut o aplicare necorespimzătoare a prevederilor art. 969 C. civ. Astfel, s-a arătat că instanța de apel, din moment ce și-a fundamentat soluția pe temeiul convenției din 24 septembrie 2003, încheiată între reclamanți, în calitate de autori ai invenției, și SC U.R.E.X.R. SA, titularul brevetului de invenție, trebuia sa recunoască reclamanților o cotă de 50% din eficiența economică, și nu doar de 20%.

Potrivit pct. 2 din acest act, drepturile cuvenite reclamanților, în calitate de cedenți, în urma utilizării și exploatării brevetului cesionat, totalizau un procent de 50%. Pe de altă parte, soluția fundamentată pe temeiul acelei convenții, care a fost încheiată cu o altă societate decât pârâta, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ., convențiile legal tăcute având putere de lege numai între părțile contractante.

Astfel, în lipsa unui contract pentru utilizarea invenției, pe care pârâtele au refuzat să-l încheie cu reclamanții, în ciuda insistențelor repetate ale acestora, autorii invenției sunt îndreptățiți să solicite întreaga eficiență economică obținută de către pârâte, având în vedere și dispozițiile art. 59 alin. (1) și (3) din Legea nr. 64/1991, invocate drept temei al acțiunii, și nu numai o cotă din eficiența economică, deoarece pârâtele nu pot să obțină vreun beneficiu din comiterea infracțiunii de contrafacere săvârșite cu încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut, în esență, că dispoziția privind acordarea de despăgubiri constând în drepturi de autor pentru întreaga perioadă solicitată, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a fost pronunțată cu interpretarea ori aplicarea greșită a legii, pentru următoarele considerente: - Pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, privind momentul de la care o cesiune a drepturilor ce decurg dintr-un brevet de invenție produce efecte față de terți, respectiv de la data publicării cesiunii în B.O.P.I.

Pe acest temei, reclamanții își puteau exercita drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 doar de la data de 30 iulie 2009, când a avut loc publicarea în B.O.P.I (din 30 iulie 2009), ulterior achitării taxelor cerute de lege pentru menținerea în vigoare a brevetului cu chitanța în data de 12 februarie 2009. Totodată, prin acordarea de despăgubiri constând m drepturi de autor pentru perioada când aceste taxe nu au fost achitate, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 43 din Legea nr. 64/1991. Durata brevetului de invenție este, într-adevăr, de 20 de ani, perioadă pentru care titularul brevetului de invenție beneficiază de un drept exclusiv de exploatare, dar numai în condițiile plății taxelor conform art. 43 din Legea nr, 64/1991 privind brevetele de invenție.

Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă cu privire la modul în care operează decăderea asupra brevetelor de invenție și a efectelor pe care aceasta le produce In concordanță cu prevederile Legii nr. 64/1991 (Decizia nr. 6560 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 2144/95/2007; Decizia nr. 6561 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 571/95/200S; Decizia nr. 6562 din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15631/95/2007). Instanța supremă a statuat că decăderea nu poate opera de la o dată ulterioară scadenței de plată, deoarece această interpretare ar echivala cu menținerea în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au fost plătite, ceea ce contravine atât literei cât și spiritului reglementării care prevede obligația de plată a taxelor și sancțiunea nerespectării obligației.

Astfel, decăderea fostului titular ai brevetului de invenție, SC U.R.E.X.R. SA, a operat cu începere de la data de 23 decembrie 2003, de când nu a mai achitat taxele de protecție a brevetului, până la data revalidării brevetului (30 iulie 2009), Decăderea fiind totală, a avut ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet privind brevetele de invenție. În perioada dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului intimații - reclamanți nu pot solicita despăgubiri pentru utilizarea invenției deoarece invenția aparține domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi fără a se reține că s-au încălcat prevederile legale. Aprecierea contrară a instanței de apel încalcă și constatările unei alte instanțe dintr-un litigiu între aceleași părți, soluționat prin respingerea acțiunii și având drept motivare tocmai aspectele invocate anterior.

- Pentru perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu s~a ținut cont de faptul că pârâta a dobândit un drept de folosință a invenției, personal și gratuit, folosind cu bună - credință o parte din invenție în limita existentă la momentul publicării mențiunilor de revalidare, astfel cum a constatat prima instanță. - Prin respingerea solicitării pârâtei de încuviințare a efectuării unei expertize de specialitate, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O., referitoare la asigurarea unui proces echitabil, în condițiile în care necesitatea administrării probei a rezultat din dezbateri, respectiv din înscrisurile noi depuse și din răspunsul la întâmpinare depus de apelanții-reelamanți, avându-se în vedere și efectul devolutiv al apelului.

Din înscrisurile noi depuse în apei de către societatea pârâtă, respectiv Hotărârea din 30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desene și Modele din cadrul O.S.I.M., prin care s-a stabilit că modelul pentru desenul „Dinți de excavator" este nou și are caracter individual, față de alte desene și modele existente în fondul documentar din cadrul O.S.I.M., era necesară administrarea unei noi expertize, care să contribuie la aflarea adevărului în cauză. Dacă s-ar fi administrat această probă, s-ar fi confirmat apărarea pârâtei în sensul că invenția, așa cum este protejată prin brevetul de invenție din 2005, nu este utilizată de Complexul Energetic Oltenia - Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu, care achiziționează direct de la producători dinți, inclusiv de la SC M.E.T.A.B.E.T.

CF Pitești, după o documentație de execuție proprie. Examinând decizia recurata in raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constata următoarele: Prin motivele de recurs formulate, reclamanții tind la modificarea deciziei de apel pe aspectul întinderii dreptului la despăgubiri ce le-a fost recunoscut de către instanța de apel, în timp ce motivele de recurs concepute de către pârâtă conțin critici chiar cu privire la îndreptățirea reclamanților la despăgubiri. Ca atare, se impune a fi cercetat cu prioritate recursul declarat de către pârâta SC C.E.O. SA, întrucât evaluarea criticilor reclamanților depinde de modul de soluționare al recursului pârâtei. Recursul declarat de către pârâta SC C.E.O.

SA este fondat, pentru următoarele considerente: Instanța de judecată a fost învestită în prezenta cauză cu soluționarea cererii în despăgubiri pentru utilizarea de către pârâtă, la Exploatarea Roșia, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a invenției „Cupă poligonală pentru excavator", ce face obiectul Brevetului, farâ consimțământul reclamanților, ca autori ai invenției și, totodată, titulari ai drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul menționat. Atât prima instanță, cât și instanța de apel, au reținut, în mod necontestat, că, inițial, brevetul a fost acordat pe numele titularului SC U.R.E.X.R. SA, cu începere de la data depozitului reglementar din 19 decembrie 2001, însă, ca urmare a neplății taxelor legale de menținere în vigoare, a operat decăderea titularului din drepturile conferite de brevet, mențiunea decăderii fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală din 28 martie 2008. Ulterior, O.S.I.M.

a dispus revalidarea brevetului de invenție, mențiune ce a fost publicată în B.O.P.I 30 martie 2009, iar la data de 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de invenție, având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA. Între SC U.R.E.X.R. SA și reclamanți a intervenit un contract de cesiune al drepturilor conferite de brevetul de invenție, în urma căruia reclamanții au dobândit calitatea de titulari ai brevetului, contractul fiind înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 și publicat în B.O.P.I.

din 30 iulie 2009. În ceea ce privește momentul de la care operează efectele decăderii, instanța de apel, spre deosebire de prima instanță, a apreciat că acesta coincide cu momentul publicării mențiunii decăderii în B.O.P.I., în speță, 28 martie 2008. Această apreciere contravine prevederilor Legii nr. 64/1991, din coroborarea cărora rezultă că decăderea produce efecte chiar din momentul scadenței taxelor legale de menținere în vigoare a brevetului, neachitate de către titular, respectiv 23 decembrie 2003, astfel cum, în mod corect, a considerat prima instanță.

Legea nr. 64/1991 nu prevede explicit data de la care operează sancțiunea decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenție pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare a brevetului, însă voința legiuitorului cu privire la acest moment rezultă din dispozițiile legii (se va face referire, în prezenta decizie, la forma legii de la data publicării cererii de brevet - 28 februarie 2003, care concordă cu cea de la data acordării brevetului-30 decembrie 2005). Astfel, potrivit art. 45 (actualmente art. 43) alin. (2) și (3) „Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului, titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului. Neplata acestor taxe atrage după sine decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet." Stingerea drepturilor decurgând din brevet este consecința neplății taxelor datorate pentru menținerea în vigoare a brevetului.

Ca atare, deplasarea momentului de la care sancțiunea își produce efectele, la data publicării, echivalează cu menținerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate, ceea ce golește de conținut instituția decăderii, reglementată ca o sancțiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menținerea brevetului. Mai mult, legiuitorul a prevăzut explicit că, în cazul în care se dispune revaîidarea brevetului, în condițiile art. 37 (din forma legii de la momentul cererii de revalidare din cauză, ce concordă cu forma actuală a legii), folosirea de către terți a invenției, în irttervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale ale titularului brevetului, conform art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege.

Or, în inteipretarea instanței de apel, decăderea se transformă într-o sancțiune pentru terții care exploatează invenția. Astfel, deși legiuitorul prevede că folosirea invenției de către terți, în perioada ulterioară decăderii, nu aduce atingere drepturilor decurgând din brevet, aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi condiționată de o procedură administrativă, cea a publicării în B.O.P.I., ale cărei durată și materializare depind exclusiv de O.S.I.M. Rațiunea reglementării favorabile terților este tocmai aceea a încetării protecției invenției prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancționată chiar din momentul manifestării de voință a titularului în sensul neplății taxelor.

Faptul că termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data publicării decăderii în B.O.P.I., nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul este valid, ci că legiuitorul a intenționat stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul sa-și manifeste voința în sensul revalidării brevetului. În aceste condiții, singura interpretare posibilă pentru ca dispozițiile legale arătate să-și producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilității brevetului intervine chiar la data scadenței taxelor legale datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet.

Această interpretare concordă, de altfel, cu practica Înaltei Curți (a se vedea, de exemplu, în acest sens, Deciziile nr, 3942/2010, nr. 4612/2010, nr. 6560/2010 ș i nr. 6561/2010), după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs. Nu în ultimul rând, pot fi invocate argumente de drept comparat, legislația mai multor țări conținând prevederea expresă a operării decăderii din cauza neplății taxelor de menținere în vigoare a brevetului de la data scadenței taxei neachitate (de exemplu, art. L613.22 din Codul francez al proprietății intelectuale, art. 40 alin. (2) din Legea belgiană a brevetelor de invenție). În consecință, se constată, în speță că decăderea titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenție și-a produs efectele cu începere de la data de 23 decembrie 2003 și până la data de 30 martie 2009, când a fost publicată revalidarea brevetului de invenție.

În această perioadă de timp, titularul brevetului nu este îndreptățit la despăgubiri, întrucât invenția nu beneficiază de protecție juridică, iar terții o pot exploata liber. În ceea ce privește efectele față de terți ale cesiunii drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul de invenție, se constată ca instanța de apel a apreciat în mod greșit că acestea se produc retroactiv, cu începere de la data încheierii contractului de cesiune. În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, „Transmiterea produce efecte față de terți numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M." Legiuitorul a prevăzut expres momentul de la care cesiunea drepturilor decurgând din brevet produce efecte față de terți, ca fiind acela al publicării cesiunii în B.O.P.I.

(în speță, 30 iulie 2009), ceea ce înseamnă că reclamanții, în calitate de cesionari ai drepturilor patrimoniale, ar putea pretinde despăgubiri, de la terțul care exploatează invenția, doar pentru perioada ulterioară publicării cesiunii. Obligația de plată a terțului, corelativă dreptului de creanță pretins de către titularul brevetului, are drept cauză juridică fapta terțului de exploatare a invenției tară consimțământul titularului și, dat fiind caracterul continuu al aplicării invenției, obligația este cu executare succesivă, Astfel, cesionarul drepturilor decurgând din brevet, în calitate de succesor cu titlu particular, este îndreptățit să solicite executarea obligației de plată doar în privința actelor de aplicare ulterioare momentului de la care actul juridic al cesiunii este opozabil terților.

Eventualele pretenții ale cesionarului pentru perioada anterioară (chiar pentru perioada anterioară încheierii contractului de cesiune) interesează exclusiv desocotirea sa cu cedentul, care nu poate fi opusă, însă, terților (decât în cazurile în care ar fî îndeplinite condițiile unei cesiuni de creanță sau ale unei alte forme de transmisiune ori de stingere a obligațiilor, instituții de drept civil ce nu au fost, însă, invocate în speță), În consecință, reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri pentru încălcarea drepturilor decurgând din brevet pentru perioada 1 iulie 2007-30,07.2009.

În ceea ce privește incidența prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, Înalta Curte constată următoarele: Prin prevederea legală menționată, se arată că „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33: (...) folosirea cu bună-credință sau luarea masurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului.

în acest caz invenția poate fi folosită în contmuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidăm, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției". Tribunalul a reținut, în fapt, pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de expertiză în specialitatea construcții de mașini, întocmită în cursul judecății în primă instanță de către expertul desemnat C.I.G., că pârâta utilizează, în activitatea sa, o componentă a invenției ce face obiectul brevetului, motiv pentru care a conchis în sensul că, în perioada de timp pentru care s-au formulat pretențiile din cererea de chemare în judecată (inclusiv în perioada 31 iulie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta a folosit invenția.

În acest context, tribunalul a constatat că, pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) teza a II -a din Lege, pârâta a dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, fără a aduce atingere drepturilor patrimoniale ale titularului de brevet, fiind îndeplinită, pentru perioada în discuție, și condiția folosirii invenției în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării. Prin motivele de apel, reclamanții au susținut că nu sunt întrunite condițiile de aplicare ale normei în discuție, deoarece pârâta nu este un terț de bună - credință, deoarece nu a implementat invenția în perioada în care invenția era lipsită de protecție (între momentul decăderii și cel al revalidării brevetului), ci începând cu 19 decembrie 2001, data depozitului reglementar al invenției.

în plus, au susținut că reaua - credință deriva și din faptul că pârâta a refuzat încheierea unui contract de folosire a invenției cu titularii de brevet, chiar și după publicarea mențiunii de revalidare a brevetului în B.O.P.I. Instanța de apel a confirmat situația de fapt reținută prin sentință în ceea ce privește folosirea invenției de către pârâtă în perioada indicată prin cererea de chemare în judecată, însă, a apreciat - în limitele motivelor de apel - că pârâta a folosit invenția cu rea - credință, în condițiile în care s-a făcut dovada că invenția a fost implementată începând cu 19 decembrie 2001, când invenția beneficia de protecție juridică. Înalta Curte apreciază că fapta! utilizării invenției în perioada anterioară decăderii titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenție nu denotă reaua - credință a terțului și nu înlătură incidența prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege.

Atitudinea subiectivă pe care legiuitorul o pretinde terțului pentru a beneficia de dreptul de folosință asupra obiectului invenției (cu titlu personal și gratuit) vizează doar perioada de timp dintre decădere și revalidarea brevetului și presupune convingerea terțului că, prin asemenea utilizare, nu aduce atingere vreunui drept patrimonial decurgând dintr-un brevet de invenție. Or, această convingere este perfect justificată în cauză în ceea ce o privește pe pârâtă, atât timp cât, în perioada de timp în discuție, invenția nu a beneficiat de protecție juridică, date fiind efectele decăderii, arătate prin considerentele anterior expuse.

Ca atare, sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) teza 1 din lege pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 martie 2009 (când s-a dispus revalidarea brevetului), ceea ce înseamnă că reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru această perioadă de timp, din moment ce folosirea cu bună - credință a obiectului invenției nu reprezintă o încălcare a drepturilor decurgând din brevet. Din considerentele expuse rezultă că instanța de apel, chiar în ipoteza în care a apreciat că efectele față de terți ale cesiunii intervenite între fostul titular de brevet și reclamanții din cauză se produc și pentru perioada anterioară publicării cesiunii în B.O.P.I., a constatat în mod greșit că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, față de incidența art. 34 alin. (1) lit. f) teza I din Lege.

Pe de altă parte, pe același temei, este lipsit de relevanță dacă revalidarea brevetului produce sau nu un efect retroactiv, în sensul recunoașterii drepturilor decurgând din brevet chiar pentru perioada decăderii, așadar în sensul „ștergerii" decăderii (instanța de apel nu a reținut un asemenea argument în motivarea soluției sale), cât timp legiuitorul a prevăzut explicit că folosirea invenției cu bună - credință de către terț, în perioada de referință, nu constituie o încălcare a drepturilor titularului (deci, chiar dacă s-ar reține existența viabilă a acestor drepturi, ca urmare a revalidării).

În contextul aceluiași art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege, se constată ca, pentru perioada ulterioară revalidării brevetului (30 martie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta, prin folosirea cu bună - credință invenția în perioada dintre decădere și revalidare beneficiază de dreptul de a folosi invenția în continuare, tara ca această utilizare să reprezinte o încălcare a drepturilor titularului de brevet. întrunirea cerințelor de aplicare a celei de-a doua teze a normei în discuție, constatată ca atare de către prima instanță, nu a făcut obiectul vreunei critici prin motivele de apel, ca atare, nici nu a fost infirmată prin decizia instanței de apel, nelacând obiectul învestirii instanței de recurs. În ceea ce privește pretinsa încălcare de către instanța de apel a dreptului la apărare și, în general, a garanțiilor dreptului la un proces echitabil, invocată prin ultimul motiv de recurs al pârâtei, înalta Curte constată că susținerile cu acest obiect sunt nefondate.

După cum s-a arătat deja, instanța de apel a reținut, confirmând hotărârea primei instanțe pe acest aspect, că pârâta a utilizat invenția, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, prin faptul folosirii unei componente a invenției ce face obiectul brevetului nr. 120350, respectiv „dinți de cupa excavator. Instanța de apel a înlăturat apărările pârâtei referitoare la achiziționarea dinților de cupă de la producătorul SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești, arătând că, deși producătorul are o documentație de execuție proprie, dinții de cupă astfel produși și livrați pârâtei, care îi utilizează în activitatea sa, au caracteristici tehnice similare cu dinții care constituie obiect al brevetului reclamanților și, ca atare, pârâta folosește însăși invenția brevetată.

Din motivele de recurs nu rezultă că pârâta contestă concluzia instanței de apel privind similaritatea caracteristicilor tehnice, menționată anterior, cât timp face referire la un raport de expertiză întocmit într-un alt dosar în care se atestă tocmai reflectarea parțială a revendicărilor din brevet în documentația de execuție a producătorului SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești. Singura apărare relevantă pe care pârâta ar fi trebuit să o construiască în cauza, față de situația de fapt reținută, era aceea referitoare la întinderea protecției conferite de brevet, în raport de conținutul revendicărilor, ținându-se seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări.

Or, pârâta nu a formulat vreo critică pe aspectul întinderii protecției brevetului, în contextul art. 32 alin. (3) și (6) din Legea nr, 64/1991 și al normelor corespondente din Normele metodologice de aplicare a legii și nu a contestat, din această perspectivă, concluzia instanței de apel în sensul că lucrarea utilizată de către pârâtă ar reprezenta un efect echivalent al brevetului, acoperit prin conținutul revendicărilor acestuia. În absența unor astfel de critici, este lipsită de temei susținerea privind respingerea greșită, de către instanța de apel, a efectuării unei noi expertize de specialitate, cu ignorarea înscrisurilor depuse în faza apelului, cât timp pârâta nu a înțeles să formuleze apărări corespunzătoare din perspectiva prevederilor legale menționate anterior.

Totodată, este lipsită de finalitate reiterarea conținutului Hotărârii din 30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desene și Modele din cadrul O.S.I.M., cu referire la desenul producătorului SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești, în condițiile în care nu a formulat vreo critică la adresa considerentelor instanței de apel prin care a fost infirmată valoarea probatorie a acestui înscris, prin care s-a arătat că desenul și modelul aparținând societății menționate au fost protejate abia cu începere de la data de 30 ianuarie 2012, în timp ce pretențiile reclamanților din cauză vizează o perioadă anterioară, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. Întrucât toate motivele de recurs, cu excepția celui din urmă au fost apreciat ca fiind fondate, pentru considerentele ce au fost expuse prin prezenta decizie, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri.

În consecință, în baza art 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, va modifica în tot decizia, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de către reclamanți împotriva sentinței nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, făcând aplicarea și a prevederilor art. 296 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanți împotriva Deciziei nr. 96 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, se constată că este nefondat.

Față de modul de soluționare a recursului pârâtei împotriva aceleiași decizii, în sensul admiterii acestuia și a menținerii hotărârii primei instanțe prin care pretențiile reclamanților au fost respinse în totalitate, sunt lipsite de obiect criticile reclamanților referitoare la întinderea dreptului la despăgubiri, astfel cum fusese stabilit de către instanța de apel, cât timp reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru perioada 1 iulie 2007 -30 iunie 2010. În consecință, în baza ari 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefbndat, recursul formulat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva Deciziei nr. 96 din 14 decembrie 2012 a Curtii de Apel Craiova, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.O.a SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu împotriva aceleiași decizii. Modifică în tot decizia, în sensul că: Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva sentinței nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.