ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5432/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5432/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 179 din 19 iunie 2012,

pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost respinsa acțiunea formulată de reclamanți

B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N.

ș

i M.A., împotriva pârâtelor Complexul Energetic Oltenia

și Exploatarea de Carieră Roșia.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că reclamanții sunt autorii invenției „Cupă poligonală

pentru excavator", invenție pentru care data constituirii depozitului național

reglementar este 19 decembrie 2001, data publicării cererii 28 februarie 2003,

iar la 30 decembrie 2005 s-a emis Brevetul de Invenție din 30 decembrie 2005,

cu titular SC U.R.E.X.R. SA.

Pentru

neplata taxelor legale de menținere în vigoare s-a dispus decăderea titularului

din drepturile conferite de brevet începând cu data de 23 decembrie 2003, iar

decăderea s-a publicat în B.O.P.I. din 28 martie 2008.

Prin

Hotărârea din 14 din 24 februarie 2009 a Comisiei de Examinare din cadrul O.S.I.M.,

urmare a achitării taxelor de revalidare și menținere în vigoare de către M.N.,

s-a dispus revalidarea brevetului de invenție, înscrierea mențiunii revalidăm

în Registrul Național al brevetelor de invenție și publicarea revalidării în B.O.P.I.

din 30 martie 2009 - Secțiunea Invenții. La 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de

invenție, având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA.

SC U.R.E.X.R.

SA a transmis reclamanților, calitatea de titular și drepturile conferite de

brevetul de invenție, prin contract de cesiune înregistrat la O.S.I.M. la data

de 13 mai 2009 și publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.

În prezentul

litigiu, reclamanții au solicitat despăgubiri pentru folosire fără drept de

către pârâte, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a unei componente din invenția

brevetată, respectiv a „dinților de cupă excavator." Acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 32 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (3),

art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

Față de

temeiurile de drept invocate în acțiune, tribunalul a reținut că reclamanții

și-au fundamentat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenției de

către titularul de brevet și pe dreptul la reparație patrimonială pentru

încălcarea dreptului exclusiv de exploatare.

Potrivit art.

32 din Legea nr. 64/1991, prin eliberarea brevetului de invenție se asigură

titularului un drept exclusiv de exploatare a invenției, opozabil erga omnes și

dreptul de a transmite prerogativele acestui drept altor persoane.

Dreptul

conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de

limitele impuse de art. 34 și de dispozițiile art. 45 din aceeași Lege, care

reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet și opozabilitatea

transmiterii față de terți, precum și în raport de sancțiunea decăderii prevăzută

de art. 43.

În cauză,

decăderea titularului SC U.R.E.X.R. SA din drepturile conferite de brevetul din

30 decembrie 2005 pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare,

începând cu data de 23 decembrie 2003, este totală și are ca efect pierderea

drepturilor titularului de brevet.

Legea nr.

64/1991 prevede posibilitatea revalidării brevetului, revalidare care a

intervenit și în privința brevetului din 30 decembrie 2005 și care a fost

publicată în B.O.P.I. la 30 martie 2009.

În intervalul

dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului, invenția aparține

domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi

tară a se reține că s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr.

64/1991.

Astfel, pentru

perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 și 30 martie 2009, când s-a publicat

revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenției ce face obiectul brevetului

nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv la exploatare, întrucât în

această perioadă de decădere invenția nu a fost protejată juridic.

Faptul că

invenția a fost folosită în această perioadă de către pârâte rezultă chiar din

cuprinsul cererii de chemare în judecată și raportul de expertiză tehnică

efectuat în cauză de expert C.I.G.

Tribunalul a

constatat, totodată, că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de

către reclamanți împotriva pârâtelor numai după publicarea în B.O.P.I. a

contractului de cesiune încheiat de către reclamanți cu SC U.R.E.X.R. SA,

respectiv după data de 30 iulie 2009, în aplicarea art. 45 alin. (3) din Legea

nr. 64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte față de terți numai

începând cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii transmiterii înregistrate

la O.S.I.M.

Pentru

intervalul de timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, s-a constatat că

pârâtele au dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit,

astfel că folosirea unei părți din invenție în această perioadă nu constituie o

încălcare a dreptului exclusiv de exploatare al titularului de brevet și nu dă

dreptul la reparația patrimonială solicitată de reclamanți.

Aceasta

deoarece, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 „nu constituie

încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 folosirea cu bună-eredință

sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către

terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de

brevet și revalidarea brevetului. In acest caz invenția poate fi folosită în

continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii

revalidării și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul

persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este

afectat exploatării invenției".

Reglementarea

posesiunii ulterioare este în favoarea terților, permițând exploatarea unei

invenții, care, într-o anumită perioadă, se găsește în domeniul public.

Pentru ca

terțul să beneficieze de dreptul de posesiune ulterioară și personală se cer

întrunite următoarele condiții: folosirea cu bună-credință sau luarea de

măsuri, efective și serioase, de folosire a invenției de către terțul

interesat, în intervalul dintre decăderea titularului din drepturi și

publicarea revalidații.

În cazul în

care aceste condiții sunt îndeplinite, terțul poate continua, și după

revalidarea brevetului, folosirea invenției începută anterior revalidării

brevetului. Toate activitățile terțului, deși efectuate fără acordul

titularului de brevet, nu constituie contrafacere și nu dau dreptul titularului

de brevet de a cere despăgubiri.

Exploatarea

invenției trebuie să aibă aceiași volum cu cel existent la data revalidării,

iar folosirea să fie personala, condiție respectată în cauză, deoarece pârâtele

foloseau partea din invenție (dinții de cupă) la data de 30 martie 2009, când

s-a publicat revalidarea brevetului de invenție, aspect ce rezuită atât din

susținerea reclamanților prin cererea de chemare în judecată, cât și din

expertiza tehnică efectuată în cauză.

Astfel din

raportul de expertiză efectuat de expert C.I.G. rezulta că, urmare analizei

desenelor de execuție ale dinților folosiți la cupele de la excavatoare, se

constată că dinții executați după desenul de execuție au caracteristici tehnice

similare cu dinții care fac obiectul brevetului de invenție, în tabelul anexă 2

fiind menționată perioada în care au funcționat pârâtele cu acești dinți.

Tribunalul a

conchis în sensul că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri

de la pârâte, chiar dacă acestea folosesc o parte din invenție fără acordul

lor, în considerarea dreptului de folosință gratuită asupra acestei componente

a invenției recunoscut prin art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Prin Decizia nr.

96 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis

apelul declarat de către toți reclamanții împotriva sentinței menționate, pe

care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele

să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 34.407,18 lei despăgubiri

aferente perioadei 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu

indicele de inflație începând cu 17 februarie 2012, până la data plății

efective, precum și dobânda legală începând cu 01 iulie 2010.

Pentru a

decide astfel, instanța de apei a înlăturat susținerile privind pronunțarea de

către prima instanță asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra incidenței

în cauză a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, În

condițiile în care atât reclamanții, cât și pârâtele, au făcut referire la

incidența acestor dispoziții legale în concluziile formulate la instanța de

fond, astfel încât instanța, analizând aceste dispoziții legale, a soluționat

cauza în limitele învestirii sale, fiind respectat principiul rolului activ

prevăzut de art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Instanța de

apel a constatat, însă, că tribunalul a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr, 64/1991, întrucât pârâtele nu

beneficiază de protecția prevăzută de aceste dispoziții legale.

Astfel,

titularul unui brevet de invenție are un drept exclusiv de exploatare a

invenției pe întreaga sa durată, potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991. Pentru

ca acest drept să fie protejat, legea prevede obligația de a achita o taxă

anuală, de menținere în vigoare a brevetului.

Legiuitorul

face distincție între noțiunea de valabilitate a brevetului de invenție și cea

de menținere în vigoare a acestuia. Un brevet de invenție este valabil pe

întreaga perioadă prevăzută de lege, de 20 de ani, calculată de la data de

depozit a cererii de brevetare a invenției (art. 31 alin. (1)), dacă nu a fost

desființat în vreuna din procedurile prevăzute de lege (respectiv pe calea

revocării sau a anulării), indiferent dacă acesta este menținut sau nu în

vigoare prin plata taxelor anuale.

Potrivit art.

43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 neplata taxelor anuale atrage „decăderea

titularului din drepturile ce decurg din brevet. Decăderea titularului din

drepturi se înregistrează în Registrul național al brevetelor de invenție și se

publică în B.O.P.I."

Legea nu reglementează

expres un reper în raport de care decăderea din dreptul de protecție produce

efecte în raporturile cu terții. în stabilirea acestui moment, Curtea a

apreciat că prezintă relevanță aspectul că intervenirea sancțiunii decăderii

este supusă publicării în B.O.P.I. Reglementarea procedurii publicării este

justificată de necesitatea de a aduce la cunoștință publicului, într-o

modalitate accesibilă, faptul că o anumită invenție nu se mai bucură de

protecție, ca urmare a neachitării taxelor datorate către O.S.I.M. În lipsa

acestei publicări este de prezumat că publicul (respectiv terțele persoane) nu

au avut cunoștință despre faptul că taxele sunt neachitate și că invenția nu

este protejată, astfel fiind nu pot invoca buna-credință cerută de prevederile

art. 34, în raport cu titularul brevetului de invenție.

Prin art. 2

lit. k) din Legea nr. 64/1991 legiuitorul a definit și sensul noțiunii de

„publicare", respectiv „difuzarea informației într-un mod accesibil

publicului; din această definiție rezultă și scopul publicării, dar și faptul

că în lipsa acesteia nu se poate prezuma că o persoană, terț în raport cu O.S.I.M.

și titularul unei cereri de brevet sau brevet de invenție, are cunoștință de

informația (situația juridică) supusă publicării anterior momentului

publicării.

În sensul că

decăderea operează din momentul publicării decăderii sunt și prevederile art.

37 din Legea nr, 64/1991, potrivit cărora, în cazul decăderii din drepturi,

titularul brevetului poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului „în termen

de 6 luni de la data publicării decăderii". Legiuitorul nu a dorit să lase

posibilitatea formulării cererii de revalidare pe întreaga perioadă de

valabilitate a brevetului, urmărindu-se evitarea situațiilor de incertitudine.

Astfel, a limitat exercitarea dreptului de a cere revalidarea brevetului

(menținerea acestuia în vigoare), la un termen de 6 luni, termen care însă

curge din momentul publicării decăderii, întrucât numai din acel moment terții

au cunoștință de lipsa de protecție a brevetului și au posibilitatea sa

utilizeze invenția neîngrădit, invocând buna-credință întemeiată pe faptul

publicării hotărârii de decădere.

În speță,

deși titularul inițial al brevetului de invenție, SC U.R.E.X.R. SA, nu a

achitat taxa de menținere în vigoare a brevetului din anul 2003, decăderea din

drepturile ce decurg din brevet s-a produs abia la 10 aprilie 2008 (data

publicării hotărârii de decădere în B.O.P.I.). În anul 2008 O.S.I.M. a adus la

cunoștință titularului SC U.R.E.X.R. SA că, urmare neplății taxei de menținere

în vigoare a brevetului începând cu 20 decembrie 2003, a fost decăzut din

drepturile ce decurg din acesta și că faptul aplicării sancțiunii decăderii se

publică în B.O.P.I. din 28 martie 2008; că se poate solicita revalidarea în termen

de 6 luni de la publicarea decăderii cu condiția plății taxelor datorate pentru

întreaga perioadă „pentru care nu s-a făcut plata (19 decembrie 2003 – 19

decembrie 2008)".

Solicitarea

plății taxei de menținere în vigoare pentru întreaga perioadă (decembrie 2003 -

decembrie 2008) confirmă faptul ca decăderea nu produce efecte decât din

momentul publicării sale în B.O.P.I.; în caz contrar nu se justifică

solicitarea plații taxelor pentru perioada anterioară momentului publicării

decăderii.

La cererea titularului

de brevet (SC U.R.E.X.R. SA) s-a dispus revalidarea, hotărârea prin care s-a

încuviințat cererea fiind publicată în B.O.P.I. la 30 martie 2009.

În speță,

implementarea invenției s-a realizat încă din 2001, aspect care rezultă din

adresa din 22 noiembrie 2011 emisă de S.N.L.O. către expertul contabil A.V., în

vederea întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. 8277/95/2010, în

conformitate cu care dinții clasici au fost utilizați înainte de data

depozitului invenției. Rezultă astfel că dinții de cupă au fost utilizați din

19 decembrie 2001, data de depozit a invenției. Se reține astfel că s-a făcut

dovada folosirii invenției anterior decăderii din protecția brevetului de

invenție - 20 decembrie 2003, și anume începând cu 19 decembrie 2001, când

invenția era protejată, astfel încât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

S-a apreciat

că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, pentru perioada solicitată

prin acțiune, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, întrucât s-a folosit cu

rea credință o parte din invenția ce face obiectul brevetului din 2005.

Pentru a se

reține perioada menționată, s-a avut în vedere că, prin contractul de cesiune,

SC U.R.E.X.R. SA a cedat către reclamanți „calitatea de titular și drepturile

conferite cedentului de către brevetul de invenție". Contractul de cesiune

a fost înregistrat la O.S.I.M. la 30 iulie 2009, însă reclamanții au calitate

procesuală să solicite despăgubiri și pentru perioada anterioară, respectiv

începând cu 1 iulie 2007, în calitate de succesori în drepturi ai fostului

titular de brevet.

În litigiul

de față nu a fost contestată calitatea procesuală activă, care există și pentru

despăgubirile solicitate pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 și data

publicării contractului de cesiune, întrucât prin acest contract reclamanților

li s-a transmis atât calitatea de titular al brevetului, cât și drepturile

conferite cedentului de brevetul de invenție. Unul din aceste drepturi este cei

de a pretinde despăgubiri de la cei care au încălcat dreptul exclusiv de

exploatare al invenției de către titular.

Din

contractul de cesiune nu rezultă că cedentul și-ar fi rezervat dreptul de a

pretinde despăgubiri pentru încălcarea de către terți, în perioada anterioară

încheierii contractului de cesiune, a obligațiilor care le reveneau în temeiul

art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991. Pentru această perioadă, despăgubirile

sunt solicitate de reclamanți în calitate de succesori în drepturi ai fostului

titular de brevet, considerente în raport de care se apreciază că nu își produc

efecte juridice dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr, 64/1991, invocate

de pârâtă prin întâmpinare.

Referitor la

practica judiciară invocate prin întâmpinare, cu privire la data la care

operează decăderea din protecție a brevetului de protecție și a efectelor

decăderii, s-a constatat că, în respectivele cauze, temeiul de drept era

reprezentat de răspunderea civilă contractuală, pe când prezenta cauză are ca

temei juridic art. 32 alin. (1) și (2) și art. 59 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 64/1991.

În privința

apărării din întâmpinare referitoare la achiziționarea dinților de cupă prin

licitație deschisă de la producătorul SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești, s-a

constatat că, într-adevăr, producătorul și furnizorul dinților pentru cupă, SC

M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești are desen propriu, după care a executat și execută

dinții care fac obiectul brevetului de invenție din 30 decembrie 2005, fiecare

societate producătoare de dinți pentru cupe având propriul desen de execuție și

denumire proprie pentru dinții produși.

Prin raportul

de expertiză tehnică întocmit la prima instanță de către expert C.I.G., s-a

stabilit, însă că, s-au utilizat dinți cu caracteristici tehnice similare cu

dinții care fac obiectul brevetului de invenție în perioada 01 iulie 2007 - 30

iunie 2010, pe mai multe excavatoare, tipul acestora fiind menționat în

raportul de expertiză întocmit.

Mai mult, din

actele depuse în apel, rezultă că SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești și-a protejat

desenul și modelul începând cu 30 ianuarie 2012, pe când drepturile solicitate

de reclamanți în prezenta cauză sunt anterioare acestei protecții, vizând

perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010.

Prin

precizarea acțiunii formulată la data de 26 septembrie 2011, s-a arătat că cel

de-al doilea capăt al cererii are ca obiect obligarea pârâtelor la plata

despăgubirilor reprezentând eficiența economică, realizată prin utilizarea

neautorizată a dinților de cupă, care fac obiectul brevetului de invenție din 30

decembrie 2005, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010. în aceeași precizare,

s-a menționat că în acțiune s-a făcut referire la un dinte de cupă desen, după

care se execută dinții de cupă (brevetați de reclamanți), de către U.M.R. .Rovinari,

celelalte societăți producătoare având desene similare, dar cu altă denumire.

Prin

expertiza tehnică întocmită în cauză de expert C.I.G., expert tehnic judiciar

în specializarea construcțiilor de mașini, s-a stabilit că dinții folosiți Ia

cupele pentru excavatoare, executați după desenul de execuție, au

caracteristici tehnice similare, cu dinții pentru cupele de la excavatoare care

fac obiectul brevetului de invenție, fiind stabilite numărul și tipul

excavatoarelor respective, precum și perioada (din intervalul 1 iulie 2007 - 30

iunie 2010) în care excavatorul a funcționat cu dinți cu caracteristici tehnice

similare dinților care fac obiectul brevetului de invenție.

Expertiza

contabilă efectuată în cauză a stabilit eficiența economică realizată prin

utilizarea neautorizată a dinților de cupă, părți componente ale invenției,

perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, în cuantum de 1.628.611 lei,

reactualizată la suma de 1.720.354 lei la data depunerii raportului de

expertiză contabilă, respectiv 17 februarie 2012.

Cât privește

despăgubirile cuvenite apelanților reclamanți, prin ari 59 din Legea nr.

64/1991 nu s-au reglementat criterii de stabilire a întinderii acestora. în

lipsa unor criterii legale de stabilire a întinderii despăgubirilor cuvenite în

cazul folosirii tară drept a invenției, din folosul (eficiența economică)

înregistrat de intimata pârâtă prin aplicarea invenției (stabilit pe baza

expertizei contabile efectuate la instanța de fond), Curtea a avut în vedere un

procent de 20% pentru a fi plătit apelanților reclamanți. Această cotă

procentuală reprezintă întinderea dreptului stabilit a fi achitat

reclamanților, în calitate de autori ai invenției, prin convenția încheiată în

temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991 cu SC U.R.E.X.R. SA.

Curtea a apreciat

că nu li se pot acorda apelanților reclamanți despăgubiri mai mari în temeiul

art. 59 din Legea nr. 64/1991 decât au negociat aceștia (pentru aplicarea

aceleiași invenții) în temeiul art. 36 din aceeași Lege, respectiv întreaga

eficiență economică rezultată din folosirea invenției, așa cura au solicitat în

cauză, în caz contrar pârâtele nu ar mai fi avut nici un interes practic pentru

folosirea invenției.

Astfel fiind,

suma cuvenită fiecăruia dintre apelanții reclamanți eu titlu de despăgubiri,

pentru aplicarea fără drept în perioada dedusă judecății (1 iulie 2007 -

30.06,2010) a unei părți din invenția pentru care s-a emis Brevetul de Invenție

din 30 decembrie 2005, este de câte 34.407,18 lei, care reprezintă 20% din suma

de 1.720.354 lei, împărțită la fiecare din cei 10 reclamanți.

Expertiza

contabilă efectuată în cauză a stabilit eficiența economică realizată prin

utilizarea neautorizată a dinților de cupă, părți componente ale invenției,

perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, în cuantum de 1.628.611 lei,

reactualizată la suma de 1.720.354 lei la data depunerii raportului de

expertiză contabilă, respectiv 17 februarie 2012.

Fiecare

dintre sume va fi actualizată la data plății, raportat la data stabilirii sale

prin raportul de expertiză (12 februarie 2012); intimata pârâtă va fi obligată

și la dobânda legală, începând cu 1 iulie 2010-data formulării acțiunii, când a

operat punerea în întârziere a pârâtelor.

Împotriva deciziei

menționate mai sus, au declarat recurs, în termen legal reclamanții B.N., B.I.,

D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. și de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala

Divizia Minieră Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

În

dezvoltarea motivelor de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304

pet 8 și 9 C. proc. civ., reclamanții au arătat că instanța de apel a

interpretat greșit actul denumit „Declarația - înțelegere" din 24

septembrie 2003 și a făcut o aplicare necorespimzătoare a prevederilor art. 969

C. civ.

Astfel, s-a

arătat că instanța de apel, din moment ce și-a fundamentat soluția pe temeiul

convenției din 24 septembrie 2003, încheiată între reclamanți, în calitate de

autori ai invenției, și SC U.R.E.X.R. SA, titularul brevetului de invenție,

trebuia sa recunoască reclamanților o cotă de 50% din eficiența economică, și

nu doar de 20%. Potrivit pct. 2 din acest act, drepturile cuvenite

reclamanților, în calitate de cedenți, în urma utilizării și exploatării

brevetului cesionat, totalizau un procent de 50%.

Pe de altă

parte, soluția fundamentată pe temeiul acelei convenții, care a fost încheiată

cu o altă societate decât pârâta, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 969 C. civ., convențiile legal tăcute având putere de lege

numai între părțile contractante.

Astfel, în

lipsa unui contract pentru utilizarea invenției, pe care pârâtele au refuzat

să-l încheie cu reclamanții, în ciuda insistențelor repetate ale acestora,

autorii invenției sunt îndreptățiți să solicite întreaga eficiență economică

obținută de către pârâte, având în vedere și dispozițiile art. 59 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 64/1991, invocate drept temei al acțiunii, și nu numai o cotă din

eficiența economică, deoarece pârâtele nu pot să obțină vreun beneficiu din

comiterea infracțiunii de contrafacere săvârșite cu încălcarea dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

În

dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala

Divizia Minieră Târgu Jiu, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

susținut, în esență, că dispoziția privind acordarea de despăgubiri constând în

drepturi de autor pentru întreaga perioadă solicitată, respectiv 1 iulie 2007 -

30 iunie 2010, a fost pronunțată cu interpretarea ori aplicarea greșită a

legii, pentru următoarele considerente:

- Pentru

perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009, despăgubirile au fost acordate cu

încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, privind

momentul de la care o cesiune a drepturilor ce decurg dintr-un brevet de

invenție produce efecte față de terți, respectiv de la data publicării cesiunii

în B.O.P.I.

Pe acest

temei, reclamanții își puteau exercita drepturile conferite de brevetul din 30

decembrie 2005 doar de la data de 30 iulie 2009, când a avut loc publicarea în

B.O.P.I (din 30 iulie 2009), ulterior achitării taxelor cerute de lege pentru

menținerea în vigoare a brevetului cu chitanța în data de 12 februarie 2009.

Totodată,

prin acordarea de despăgubiri constând m drepturi de autor pentru perioada când

aceste taxe nu au fost achitate, instanța de apel a interpretat și aplicat

greșit dispozițiile art. 43 din Legea nr. 64/1991.

Durata

brevetului de invenție este, într-adevăr, de 20 de ani, perioadă pentru care

titularul brevetului de invenție beneficiază de un drept exclusiv de

exploatare, dar numai în condițiile plății taxelor conform art. 43 din Legea

nr, 64/1991 privind brevetele de invenție.

Practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție este constantă cu privire la modul în care

operează decăderea asupra brevetelor de invenție și a efectelor pe care aceasta

le produce In concordanță cu prevederile Legii nr. 64/1991 (Decizia nr. 6560

din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 2144/95/2007; Decizia nr. 6561

din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 571/95/200S; Decizia nr. 6562

din 03 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15631/95/2007). Instanța

supremă a statuat că decăderea nu poate opera de la o dată ulterioară scadenței

de plată, deoarece această interpretare ar echivala cu menținerea în vigoare a

brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au fost plătite, ceea ce

contravine atât literei cât și spiritului reglementării care prevede obligația

de plată a taxelor și sancțiunea nerespectării obligației.

Astfel,

decăderea fostului titular ai brevetului de invenție, SC U.R.E.X.R. SA, a operat

cu începere de la data de 23 decembrie 2003, de când nu a mai achitat taxele de

protecție a brevetului, până la data revalidării brevetului (30 iulie 2009),

Decăderea fiind totală, a avut ca efect pierderea drepturilor titularului de

brevet privind brevetele de invenție.

În perioada

dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului intimații - reclamanți

nu pot solicita despăgubiri pentru utilizarea invenției deoarece invenția

aparține domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot

folosi fără a se reține că s-au încălcat prevederile legale.

Aprecierea

contrară a instanței de apel încalcă și constatările unei alte instanțe

dintr-un litigiu între aceleași părți, soluționat prin respingerea acțiunii și

având drept motivare tocmai aspectele invocate anterior.

- Pentru

perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, despăgubirile au fost acordate cu

încălcarea prevederilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu s~a

ținut cont de faptul că pârâta a dobândit un drept de folosință a invenției,

personal și gratuit, folosind cu bună - credință o parte din invenție în limita

existentă la momentul publicării mențiunilor de revalidare, astfel cum a

constatat prima instanță.

- Prin

respingerea solicitării pârâtei de încuviințare a efectuării unei expertize de

specialitate, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor

art. 6 din C.E.D.O., referitoare la asigurarea unui proces echitabil, în

condițiile în care necesitatea administrării probei a rezultat din dezbateri, respectiv

din înscrisurile noi depuse și din răspunsul la întâmpinare depus de

apelanții-reelamanți, avându-se în vedere și efectul devolutiv al apelului.

Din

înscrisurile noi depuse în apei de către societatea pârâtă, respectiv Hotărârea

din 30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desene și Modele din cadrul O.S.I.M.,

prin care s-a stabilit că modelul pentru desenul „Dinți de excavator" este

nou și are caracter individual, față de alte desene și modele existente în

fondul documentar din cadrul O.S.I.M., era necesară administrarea unei noi

expertize, care să contribuie la aflarea adevărului în cauză.

Dacă s-ar fi

administrat această probă, s-ar fi confirmat apărarea pârâtei în sensul că

invenția, așa cum este protejată prin brevetul de invenție din 2005, nu este

utilizată de Complexul Energetic Oltenia - Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu,

care achiziționează direct de la producători dinți, inclusiv de la SC M.E.T.A.B.E.T.

CF Pitești, după o documentație de execuție proprie.

Examinând

decizia recurata in raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

constata următoarele:

Prin motivele

de recurs formulate, reclamanții tind la modificarea deciziei de apel pe

aspectul întinderii dreptului la despăgubiri ce le-a fost recunoscut de către

instanța de apel, în timp ce motivele de recurs concepute de către pârâtă

conțin critici chiar cu privire la îndreptățirea reclamanților la despăgubiri.

Ca atare, se

impune a fi cercetat cu prioritate recursul declarat de către pârâta SC C.E.O.

SA, întrucât evaluarea criticilor reclamanților depinde de modul de soluționare

al recursului pârâtei.

Recursul

declarat de către pârâta SC C.E.O. SA este fondat, pentru următoarele

considerente:

Instanța de

judecată a fost învestită în prezenta cauză cu soluționarea cererii în

despăgubiri pentru utilizarea de către pârâtă, la Exploatarea Roșia, în

perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a invenției „Cupă poligonală pentru

excavator", ce face obiectul Brevetului, farâ consimțământul

reclamanților, ca autori ai invenției și, totodată, titulari ai drepturilor

patrimoniale decurgând din brevetul menționat.

Atât prima

instanță, cât și instanța de apel, au reținut, în mod necontestat, că, inițial,

brevetul a fost acordat pe numele titularului SC U.R.E.X.R. SA, cu începere de

la data depozitului reglementar din 19 decembrie 2001, însă, ca urmare a

neplății taxelor legale de menținere în vigoare, a operat decăderea titularului

din drepturile conferite de brevet, mențiunea decăderii fiind publicat în

Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală din 28 martie 2008.

Ulterior, O.S.I.M.

a dispus revalidarea brevetului de invenție, mențiune ce a fost publicată în B.O.P.I

30 martie 2009, iar la data de 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de invenție,

având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA.

Între SC U.R.E.X.R.

SA și reclamanți a intervenit un contract de cesiune al drepturilor conferite

de brevetul de invenție, în urma căruia reclamanții au dobândit calitatea de

titulari ai brevetului, contractul fiind înregistrat la O.S.I.M. la data de 13

mai 2009 și publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.

În ceea ce

privește momentul de la care operează efectele decăderii, instanța de apel,

spre deosebire de prima instanță, a apreciat că acesta coincide cu momentul

publicării mențiunii decăderii în B.O.P.I., în speță, 28 martie 2008.

Această

apreciere contravine prevederilor Legii nr. 64/1991, din coroborarea cărora

rezultă că decăderea produce efecte chiar din momentul scadenței taxelor legale

de menținere în vigoare a brevetului, neachitate de către titular, respectiv 23

decembrie 2003, astfel cum, în mod corect, a considerat prima instanță.

Legea nr.

64/1991 nu prevede explicit data de la care operează sancțiunea decăderii

titularului din drepturile asupra brevetului de invenție pentru neplata taxelor

legale de menținere în vigoare a brevetului, însă voința legiuitorului cu

privire la acest moment rezultă din dispozițiile legii (se va face referire, în

prezenta decizie, la forma legii de la data publicării cererii de brevet - 28

februarie 2003, care concordă cu cea de la data acordării brevetului-30

decembrie 2005).

Astfel,

potrivit art. 45 (actualmente art. 43) alin. (2) și (3) „Pe întreaga durată de

valabilitate a brevetului, titularul datorează anual taxe de menținere în

vigoare a brevetului. Neplata acestor taxe atrage după sine decăderea

titularului din drepturile decurgând din brevet."

Stingerea

drepturilor decurgând din brevet este consecința neplății taxelor datorate

pentru menținerea în vigoare a brevetului. Ca atare, deplasarea momentului de

la care sancțiunea își produce efectele, la data publicării, echivalează cu

menținerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost

achitate, ceea ce golește de conținut instituția decăderii, reglementată ca o

sancțiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menținerea

brevetului.

Mai mult,

legiuitorul a prevăzut explicit că, în cazul în care se dispune revaîidarea

brevetului, în condițiile art. 37 (din forma legii de la momentul cererii de

revalidare din cauză, ce concordă cu forma actuală a legii), folosirea de către

terți a invenției, în irttervalul de timp dintre decăderea din drepturi a

titularului de brevet și revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a

drepturilor patrimoniale ale titularului brevetului, conform art. 34 alin. (1)

lit. f) din Lege.

Or, în

inteipretarea instanței de apel, decăderea se transformă într-o sancțiune

pentru terții care exploatează invenția.

Astfel, deși

legiuitorul prevede că folosirea invenției de către terți, în perioada

ulterioară decăderii, nu aduce atingere drepturilor decurgând din brevet,

aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar

împiedicată, dacă ar fi condiționată de o procedură administrativă, cea a

publicării în B.O.P.I., ale cărei durată și materializare depind exclusiv de O.S.I.M.

Rațiunea

reglementării favorabile terților este tocmai aceea a încetării protecției

invenției prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului

brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie

sancționată chiar din momentul manifestării de voință a titularului în sensul

neplății taxelor.

Faptul că

termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive

justificate, curge de la data publicării decăderii în B.O.P.I., nu înseamnă că,

până la data publicării, brevetul este valid, ci că legiuitorul a intenționat

stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care

titularul sa-și manifeste voința în sensul revalidării brevetului.

În aceste

condiții, singura interpretare posibilă pentru ca dispozițiile legale arătate

să-și producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea

valabilității brevetului intervine chiar la data scadenței taxelor legale

datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din

brevet. Această interpretare concordă, de altfel, cu practica Înaltei Curți (a

se vedea, de exemplu, în acest sens, Deciziile nr, 3942/2010, nr. 4612/2010, nr.

6560/2010

ș

i nr. 6561/2010), după cum, în mod corect,

s-a arătat prin motivele de recurs.

Nu în ultimul

rând, pot fi invocate argumente de drept comparat, legislația mai multor țări

conținând prevederea expresă a operării decăderii din cauza neplății taxelor de

menținere în vigoare a brevetului de la data scadenței taxei neachitate (de

exemplu, art. L613.22 din Codul francez al proprietății intelectuale, art. 40

alin. (2) din Legea belgiană a brevetelor de invenție).

În consecință,

se constată, în speță că decăderea titularului din drepturile decurgând din

brevetul de invenție și-a produs efectele cu începere de la data de 23

decembrie 2003 și până la data de 30 martie 2009, când a fost publicată

revalidarea brevetului de invenție.

În această

perioadă de timp, titularul brevetului nu este îndreptățit la despăgubiri,

întrucât invenția nu beneficiază de protecție juridică, iar terții o pot

exploata liber.

În ceea ce

privește efectele față de terți ale cesiunii drepturilor patrimoniale decurgând

din brevetul de invenție, se constată ca instanța de apel a apreciat în mod

greșit că acestea se produc retroactiv, cu începere de la data încheierii

contractului de cesiune.

În conformitate

cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, „Transmiterea produce

efecte față de terți numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii

transmiterii înregistrate la O.S.I.M."

Legiuitorul a

prevăzut expres momentul de la care cesiunea drepturilor decurgând din brevet

produce efecte față de terți, ca fiind acela al publicării cesiunii în B.O.P.I.

(în speță, 30 iulie 2009), ceea ce înseamnă că reclamanții, în calitate de

cesionari ai drepturilor patrimoniale, ar putea pretinde despăgubiri, de la

terțul care exploatează invenția, doar pentru perioada ulterioară publicării

cesiunii.

Obligația de

plată a terțului, corelativă dreptului de creanță pretins de către titularul

brevetului, are drept cauză juridică fapta terțului de exploatare a invenției

tară consimțământul titularului și, dat fiind caracterul continuu al aplicării

invenției, obligația este cu executare succesivă,

Astfel,

cesionarul drepturilor decurgând din brevet, în calitate de succesor cu titlu

particular, este îndreptățit să solicite executarea obligației de plată doar în

privința actelor de aplicare ulterioare momentului de la care actul juridic al

cesiunii este opozabil terților. Eventualele pretenții ale cesionarului pentru

perioada anterioară (chiar pentru perioada anterioară încheierii contractului

de cesiune) interesează exclusiv desocotirea sa cu cedentul, care nu poate fi

opusă, însă, terților (decât în cazurile în care ar fî îndeplinite condițiile

unei cesiuni de creanță sau ale unei alte forme de transmisiune ori de stingere

a obligațiilor, instituții de drept civil ce nu au fost, însă, invocate în

speță),

În consecință,

reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri pentru încălcarea

drepturilor decurgând din brevet pentru perioada 1 iulie 2007-30,07.2009.

În ceea ce

privește incidența prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

64/1991, Înalta Curte constată următoarele:

Prin

prevederea legală menționată, se arată că „Nu constituie încălcarea drepturilor

prevăzute la art. 32 și 33: (...) folosirea cu bună-credință sau luarea

masurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în

intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și

revalidarea brevetului. în acest caz invenția poate fi folosită în contmuare de

acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidăm, și

dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care

utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat

exploatării invenției".

Tribunalul a

reținut, în fapt, pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de

expertiză în specialitatea construcții de mașini, întocmită în cursul judecății

în primă instanță de către expertul desemnat C.I.G., că pârâta utilizează, în

activitatea sa, o componentă a invenției ce face obiectul brevetului, motiv

pentru care a conchis în sensul că, în perioada de timp pentru care s-au

formulat pretențiile din cererea de chemare în judecată (inclusiv în perioada

31 iulie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta a folosit invenția.

În acest

context, tribunalul a constatat că, pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) teza a

II -a din Lege, pârâta a dobândit un drept de folosință ulterioară, personal și

gratuit, fără a aduce atingere drepturilor patrimoniale ale titularului de

brevet, fiind îndeplinită, pentru perioada în discuție, și condiția folosirii

invenției în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării.

Prin motivele

de apel, reclamanții au susținut că nu sunt întrunite condițiile de aplicare

ale normei în discuție, deoarece pârâta nu este un terț de bună - credință,

deoarece nu a implementat invenția în perioada în care invenția era lipsită de

protecție (între momentul decăderii și cel al revalidării brevetului), ci

începând cu 19 decembrie 2001, data depozitului reglementar al invenției. în

plus, au susținut că reaua - credință deriva și din faptul că pârâta a refuzat

încheierea unui contract de folosire a invenției cu titularii de brevet, chiar

și după publicarea mențiunii de revalidare a brevetului în B.O.P.I.

Instanța de

apel a confirmat situația de fapt reținută prin sentință în ceea ce privește

folosirea invenției de către pârâtă în perioada indicată prin cererea de

chemare în judecată, însă, a apreciat - în limitele motivelor de apel - că

pârâta a folosit invenția cu rea - credință, în condițiile în care s-a făcut

dovada că invenția a fost implementată începând cu 19 decembrie 2001, când

invenția beneficia de protecție juridică.

Înalta Curte

apreciază că fapta! utilizării invenției în perioada anterioară decăderii

titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenție nu denotă reaua -

credință a terțului și nu înlătură incidența prevederilor art. 34 alin. (1)

lit. f) din Lege.

Atitudinea

subiectivă pe care legiuitorul o pretinde terțului pentru a beneficia de

dreptul de folosință asupra obiectului invenției (cu titlu personal și gratuit)

vizează doar perioada de timp dintre decădere și revalidarea brevetului și

presupune convingerea terțului că, prin asemenea utilizare, nu aduce atingere

vreunui drept patrimonial decurgând dintr-un brevet de invenție.

Or, această

convingere este perfect justificată în cauză în ceea ce o privește pe pârâtă,

atât timp cât, în perioada de timp în discuție, invenția nu a beneficiat de

protecție juridică, date fiind efectele decăderii, arătate prin considerentele

anterior expuse.

Ca atare,

sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) teza 1

din lege pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 martie 2009 (când s-a dispus

revalidarea brevetului), ceea ce înseamnă că reclamanții nu sunt îndreptățiți

la despăgubiri pentru această perioadă de timp, din moment ce folosirea cu bună

- credință a obiectului invenției nu reprezintă o încălcare a drepturilor

decurgând din brevet.

Din

considerentele expuse rezultă că instanța de apel, chiar în ipoteza în care a

apreciat că efectele față de terți ale cesiunii intervenite între fostul

titular de brevet și reclamanții din cauză se produc și pentru perioada

anterioară publicării cesiunii în B.O.P.I., a constatat în mod greșit că

reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, față de incidența art. 34 alin. (1)

lit. f) teza I din Lege.

Pe de altă

parte, pe același temei, este lipsit de relevanță dacă revalidarea brevetului

produce sau nu un efect retroactiv, în sensul recunoașterii drepturilor

decurgând din brevet chiar pentru perioada decăderii, așadar în sensul

„ștergerii" decăderii (instanța de apel nu a reținut un asemenea argument

în motivarea soluției sale), cât timp legiuitorul a prevăzut explicit că

folosirea invenției cu bună - credință de către terț, în perioada de referință,

nu constituie o încălcare a drepturilor titularului (deci, chiar dacă s-ar

reține existența viabilă a acestor drepturi, ca urmare a revalidării).

În contextul

aceluiași art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege, se constată ca, pentru perioada

ulterioară revalidării brevetului (30 martie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta,

prin folosirea cu bună - credință invenția în perioada dintre decădere și

revalidare beneficiază de dreptul de a folosi invenția în continuare, tara ca

această utilizare să reprezinte o încălcare a drepturilor titularului de

brevet. întrunirea cerințelor de aplicare a celei de-a doua teze a normei în

discuție, constatată ca atare de către prima instanță, nu a făcut obiectul

vreunei critici prin motivele de apel, ca atare, nici nu a fost infirmată prin

decizia instanței de apel, nelacând obiectul învestirii instanței de recurs.

În ceea ce

privește pretinsa încălcare de către instanța de apel a dreptului la apărare

și, în general, a garanțiilor dreptului la un proces echitabil, invocată prin

ultimul motiv de recurs al pârâtei, înalta Curte constată că susținerile cu

acest obiect sunt nefondate.

După cum s-a

arătat deja, instanța de apel a reținut, confirmând hotărârea primei instanțe

pe acest aspect, că pârâta a utilizat invenția, în perioada 1 iulie 2007 - 30

iunie 2010, prin faptul folosirii unei componente a invenției ce face obiectul

brevetului nr. 120350, respectiv „dinți de cupa excavator.

Instanța de

apel a înlăturat apărările pârâtei referitoare la achiziționarea dinților de

cupă de la producătorul SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești, arătând că, deși producătorul

are o documentație de execuție proprie, dinții de cupă astfel produși și

livrați pârâtei, care îi utilizează în activitatea sa, au caracteristici

tehnice similare cu dinții care constituie obiect al brevetului reclamanților

și, ca atare, pârâta folosește însăși invenția brevetată.

Din motivele

de recurs nu rezultă că pârâta contestă concluzia instanței de apel privind

similaritatea caracteristicilor tehnice, menționată anterior, cât timp face

referire la un raport de expertiză întocmit într-un alt dosar în care se atestă

tocmai reflectarea parțială a revendicărilor din brevet în documentația de

execuție a producătorului SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești.

Singura

apărare relevantă pe care pârâta ar fi trebuit să o construiască în cauza, față

de situația de fapt reținută, era aceea referitoare la întinderea protecției

conferite de brevet, în raport de conținutul revendicărilor, ținându-se seama

de orice element echivalent unui element specificat în revendicări.

Or, pârâta nu

a formulat vreo critică pe aspectul întinderii protecției brevetului, în

contextul art. 32 alin. (3) și (6) din Legea nr, 64/1991 și al normelor

corespondente din Normele metodologice de aplicare a legii și nu a contestat,

din această perspectivă, concluzia instanței de apel în sensul că lucrarea

utilizată de către pârâtă ar reprezenta un efect echivalent al brevetului,

acoperit prin conținutul revendicărilor acestuia.

În absența

unor astfel de critici, este lipsită de temei susținerea privind respingerea

greșită, de către instanța de apel, a efectuării unei noi expertize de

specialitate, cu ignorarea înscrisurilor depuse în faza apelului, cât timp

pârâta nu a înțeles să formuleze apărări corespunzătoare din perspectiva

prevederilor legale menționate anterior.

Totodată,

este lipsită de finalitate reiterarea conținutului Hotărârii din 30 ianuarie

2012 a Comisiei de Examinare Desene și Modele din cadrul O.S.I.M., cu referire

la desenul producătorului SC M.E.T.A.B.E.T. SA Pitești, în condițiile în care

nu a formulat vreo critică la adresa considerentelor instanței de apel prin

care a fost infirmată valoarea probatorie a acestui înscris, prin care s-a

arătat că desenul și modelul aparținând societății menționate au fost protejate

abia cu începere de la data de 30 ianuarie 2012, în timp ce pretențiile

reclamanților din cauză vizează o perioadă anterioară, respectiv 1 iulie 2007 -

30 iunie 2010.

Întrucât toate

motivele de recurs, cu excepția celui din urmă au fost apreciat ca fiind

fondate, pentru considerentele ce au fost expuse prin prezenta decizie, Înalta Curte

constată că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că reclamanții sunt

îndreptățiți la despăgubiri.

În consecință,

în baza art 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite

recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu,

va modifica în tot decizia, în sensul respingerii ca nefondat a apelului

declarat de către reclamanți împotriva sentinței nr. 179 din 19 iunie 2012 a

Tribunalului Gorj, secția I civilă, făcând aplicarea și a prevederilor art. 296

C. proc. civ.

În ceea ce

privește recursul declarat de către reclamanți împotriva Deciziei nr. 96 din 14

decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, se constată că este

nefondat.

Față de modul

de soluționare a recursului pârâtei împotriva aceleiași decizii, în sensul

admiterii acestuia și a menținerii hotărârii primei instanțe prin care

pretențiile reclamanților au fost respinse în totalitate, sunt lipsite de

obiect criticile reclamanților referitoare la întinderea dreptului la despăgubiri,

astfel cum fusese stabilit de către instanța de apel, cât timp reclamanții nu

sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru perioada 1 iulie 2007 -30 iunie 2010.

În consecință,

în baza ari 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefbndat, recursul formulat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F.,

N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva Deciziei nr. 96 din 14 decembrie 2012 a

Curtii de Apel Craiova, secția I civilă.

Admite

recursul declarat de pârâta SC C.E.O.a SA - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu

împotriva aceleiași decizii.

Modifică în

tot decizia, în sensul că:

Respinge, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M.,

P.D., M.N. și M.A. împotriva sentinței nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului

Gorj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.