ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6562/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6562/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin decizia nr.

309 din 17 noiembrie 2009 pronunțata de Curtea de Apel Craiova, secția I civila

și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile declarate de

redamantul I.G. și de intervenientul P.C.I. împotrivi sentinței civile nr. 155

din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civila, în

contradictoriu cu intimații pârâți Exploatarea Minieră R.P., Societatea

Națională a Lignitului Oltenia, Exploatarea Minieră M., intimații chemați în

garanție SC U.M.R. SA Rovinari, SC U. SA prin lichidator S. SPRL și SC G. SRL;

s-a desființat sentința ciula atacata și s-a trimis cauza spre rejudecare la

Tribunalul Gorj.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele motive:

Instanța de

fond a reținut în mod corect că reclamanții nu au realizat o revalidare a

brevetului lor de invenție și deci au fost decăzuți din dreptul lor de

inventatori.

Faptul că

reclamanții au realizat o invenție este necontestat, această invenție fiind

cesionată pentru folosire, iar inventatorii au primit ca urmare a convenției

sumele stipulate contractual.

În urma

acestei cesiuni, pârâtele au folosit invenția, au achitat sumele datorate

cesionarilor conform mai multor hotărâri judecătorești pronunțate în perioada

2005 - 2007, brevetul fiind la acea dată valabil.

În lipsa unei

brevetări valabile inventatorii nu mai aveau nici un drept al invenției,

aceasta rămânând neprotejată, iar cel care o folosesc nu mai au obligația

achitării vreunei sume datorate în urma utilizării procedeului tehnic.

Adresa O.S.I.M.

aflată la dosar face dovada că brevetul de invenție este decăzut cu data de 22

iunie 1999, dar comunicarea decăderii a operat doar la data de 28 martie 2008.

Doar la această dată decăderea din drepturi le este opozabilă beneficiarilor de

brevet și doar de la de 28 martie 2008 aceștia sunt decăzuți din drepturile

lor, care de altfel au și fost achitate continuu în temeiul hotărârilor

judecătorești până la 01 ianuarie 2008.

Prin acțiune,

reclamanții au solicitat continuarea efectuării plăți după această dată.

Cum decăderea

lor din drepturile de a beneficia de drepturile conferite de brevet au încetat la

data de 28 martie 2008, înseamnă că pretențiile lor ar fi justificate până la acea

dată.

În atare situație,

pentru perioada 01 ianuarie - 28 martie 2008 acțiunea este din punct de vedere procedural

admisibilă, iar prima instanță trebuia să verifice fondul cauzei, respectiv dacă

pârâtele au folosit invenția.

Implicit se va

verifica funcționalitatea contractului de cesiune care devine fără efect doar din

data de 28 martie 2008, precum și ce sume le datorează în temeiul contractului în

acel moment.

Împotriva deciziei

de apel au formulat cereri de recurs reclamantul, intervenientul și pârâta.

1.Reclamantul

I.G.D. și intervenientul P.C.I. au criticat decizia cu privire la modul de dispunere

asupra pretențiilor aferente perioadei 01 aprilie - 31 decembrie 2008, subliniindu-se

o distincție făcută de legiuitor între noțiunea de „valabilitate" a brevetului

de invenție și cea de „menținere în vigoare".

Potrivit art.

31 alin. (1) Legea nr. 64/1991, un brevet de invenție este valabil pe întreaga perioadă

prevăzută de lege, de 20 de ani, calculată de la data de depozit a cererii de brevetare

a invenției.

Neplata taxelor

de menținere în vigoare a brevetului are drept efect decăderea din dreptul de protecție,

respectiv pierderea dreptului de exploatare exclusivă. Aceasta nu are drept efect

încetarea valabilității brevetului, care este în continuare valabil, situație în

care și contractul de cesiune își produce în continuare efectele, conform art. 969

C. civ..

2.Pârâta Exploatarea

de Carieră R.P. a criticat decizia, în principal, pentru greșita apreciere a momentului

în care operează decăderea din drepturile asupra brevetului de invenție, arătând

următoarele:

În art. 4 din

contractul de cesiune din 1999, pe care este întemeiată acțiunea, se prevede că

valabilitatea acestuia este pe toată durata de valabilitate a brevetului de invenție.

Art. 43 Legea

nr. 64/1991 prevede că menținerea în vigoare a brevetelor de invenție este supusă

plății taxelor la termenele și în cuantumul stabilit de lege.

Titularul brevetului

de invenție este decăzut din drepturile conferite de brevet ope legis, de la data

înregistrării neplății taxelor de menținere în vigoare a acestuia, în cazul în speță

de la data de 22 iunie 1999.

De vreme ce contractul

de cesiune a încetat de drept odată cu încetarea valabilității brevetului prin neplata

taxelor de menținere în vigoare a brevetului de invenție, nu subzistă nici răspunderea

contractuală pe temeiul art. 969 C. civ..

Pârâta recurentă

Exploatarea Minieră de Cariere R.P. s-a desființat prin Hotărârea AGA nr. 3 din

15 martie 2010 privind modificarea structurii organizatorice Societatea

Națională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu, iar acest lucru a fost adus la cunoștința

instanței de Exploatarea de Carieră R.P., care a mai subliniat și că urmează să

fie citată în cauză întrucât obiectul dosarului se află în zona sa de competență.

Recurenta- pârâtă

a invocat excepția de necomtitiiționditate a art. 43 alin. (3) fraza a 2-a și a

art. 45 alin. (3) fraza a 2-a Legea nr. 64/1991.

Deși a indicat

două texte de lege, în realitate este vorba de aceeași prevedere legală, care era

conținută în art. 45 din lege în forma publicată în M. Of. nr. 752/15.10.2002 și

care actualmente este conținută în art. 43 Legea nr. 64/1991, republicată în temeiul

art. IV Legea nr. 28/2007 în M. Of. nr. 541/08.08.2007.

Textul de lege

vizat prevede că:

„Decăderea titularului

din drepturi se înregistrează în Registrul Național al brevetelor de invenție și

se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială".

Recurenta a susținut

că acest text încalcă art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3),

art. 44 alin. (1), art. 52 alin. (1) din Constituția României.

În motivarea excepției,

recurenta a prezentat pe scurt istoricul litigiului și a susținut că publicarea

de către O.S.I.M. a decăderii brevetului în Buletinul Oficial de Proprietate

Industrială la aproape 9 ani de la data neplății taxelor de menținere în vigoare

a brevetului îi creează un prejudiciu, prin aceea că a fost obligată la plata către

inventatori a unor sume de bani pentru un brevet de invenție decăzut din drepturi,

deci nelegal.

Intimatul-reclamant

a formulat un punct de vedere scris, prin care s-a opus sesizării Curții Constituționale,

cu motivarea că excepția este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituțională nu se

poate modifica ori completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate

pronunța supra modului de aplicare sau de interpretare a legii.

Intimatul-intervenient

P.C.I. s-a opus de asemenea sesizării Curții Constituționale, arătând că omisiunea

din textul menționat a termenului în care O.S.I.M. trebuie să publice decăderea

din drepturi în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nu face textul neconstituțional.

Analizând cu prioritate

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

invocată de recurenta pârâtă Exploatarea de Carieră R.P., Înalta Curte constată

următoarele:

Art. 43 alin.

(3) fraza a 2-a Legea nr. 64/1991 este în vigoare, are legătură cu soluționarea

cauzei și nu a fost declarat neconstituțional, aceste condiții impuse de art. 29

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale fiind

îndeplinite.

Cu toate acestea,

nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece recurenta care invocă excepția

nu arată în ce constă contradicția dintre textul de lege menționat și articolele

din Constituție indicate în cerere.

Ceea ce solicită

recurenta este, în realitate, ca instanța de contencios constituțional să se pronunțe

dacă este legal ca ea să fie obligată la plata unor sume de bani către inventatori,

în baza unui brevet de invenție căzut în domeniul public, dar a cărui decădere a

fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală după aproape 9 ani

de la neplata taxelor de menținere în vigoare.

Or, o atare analiză

nu incumbă Curții Constituționale, ci instanței de drept comun sesizată cu judecata

recursului declarat de aceeași parte care a invocat excepția și în cadrul căruia

s-a și formulat o asemenea critică de nelegalitate, adică Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

A nalizând decizia

de apd în raport de criticile formulate, ce se anumscriu dispozițiilor art304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul dedarat de pârâta estefondat

iar celelalte sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

În speță s-a reținut

ca situație de fapt necontestată de niciuna dintre părți, că:

Temeiul pretențiilor

reclamantului și intervenientului îl reprezintă contractul de cesiune din 19 mai

1999 încheiat între inventatorii I.G.D., autorul reclamantului I.G.D., P.C.I.și

S.N., în calitate de cedenți pe de o parte și Compania Națională a Lignitului Oltenia

- ale cărei succesoare în drepturi sunt pârâtele, în calitate de cesionară, pe de

altă parte.

Prin acest contract,

cedenții au cesionat unității ai cărei angajați erau, în baza art. 5 alin. (1) lit.

b) Legea nr. 64/1991, dreptul la eliberarea brevetului pentru invenția „Cupa pentru

excavator cu rotor", în schimbul unei redevențe.

În contract s-a

mai prevăzut la art. 4 că „prezentul contract încetează odată cu valabilitatea brevetului

sau la data convenită de părți sau în caz de forță majoră".

În baza contractului

menționat, cesionara a obținut de la O.S.I.M. brevetul de invenție.

Ulterior acordării

brevetului, părțile contractului de cesiune au mai încheiat un contract, din 2002,

prin care au stabilit procentual drepturile cuvenite inventatorilor din exploatarea

invenției, „pe toată perioada de valabilitate a brevetului de invenție", cum

s-a menționat în art. 2 lit. d).

Întrucât titulara

brevetului nu a achitat taxele de menținere în vigoare, O.S.I.M. a dispus decăderea

din drepturile conferite de brevet începând cu data de 22 iunie 1999, decăderea

fiind publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 3/28.03.2008.

În raport de această

situație de fapt, curtea de apel a procedat greșit atunci când a considerat că decăderea

din drepturile conferite de brevet produce efecte numai pentru viitor, adică începând

cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, 28 martie 2008.

Conform art. 43

alin. (2) Legea nr. 64/1991 pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenție

titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului.

Alin. (3) al aceluiași

articol prevede că neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile

decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul

național al brevetelor de invenție și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate

Intelectuală.

Din interpretarea

textului enunțat rezultă că sancțiunea decăderii operează la data expirării termenului

în care titularul de brevet nu și-a executat obligația și nu la data constatării

decăderii de către O.S.I.M. sau, după caz, de către instanță ori de la data publicării

acestei sancțiuni în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, cum a reținut

instanța de apel.

Măsura decăderii

sancționează nerespectarea termenului de plată a taxelor, taxe care sunt datorate

tocmai pentru menținerea în vigoare a brevetului.

A accepta că decăderea

operează de la o dată ulterioară scadenței de plată a taxelor ar echivala cu menținerea

în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au fost plătite,

ceea ce contravine atât literei cât și spiritului reglementării care prevede obligația

de plată a taxelor și sancțiunea nerespectării obligației.

Faptul că data

de la care operează decăderea este data limită la care mai puteau fi plătite taxele

de menținere în vigoare rezultă implicit și din art. 44 al Legii nr. 64/1991, în

care se prevede că titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să

respecte un termen în procedurile în fața O.S.I.M. este repus în situația anterioară

după o anumită procedură, cu excepția mai multor ipoteze, printre care și cea de

nerespectare a termenelor legale de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului.

Singura posibilitatea

pe care o oferă legea titularului care nu a respectat termenele de plată a taxelor

de menținere în vigoare este aceea de a solicita revalidarea, conform procedurii

din art. 37 al legii.

Cu privire la

data de la care se produc efectele decăderii Înalta Curte s-a mai pronunțat în același

sens prin deciziile nr. 3942 din 22 iunie 2010, nr. 4612 din 21 septembrie 2010

nr. 6560 și nr. 6561 din decembrie 2010.

Față de cele arătate

mai sus, în speță, titularul a fost decăzut din drepturile conferite de brevetul

de invenție începând cu data de 22 iunie 1999, așa cum a comunicat O.S.I.M.

Nu rezultă că

s-ar fi cerut și obținut revalidarea brevetului și nici că reclamanții, ca persoane

interesate de menținerea în vigoare a brevetului, ar fi plătit ei înșiși taxele

în conformitate cu art. 39 alin. (3) Legea nr. 64/1991, care prevede o atare posibilitate.

Cum, potrivit

voinței părților - care are putere de lege între acestea conform art. 969 C. civ.

- durata de valabilitate a contractului de cesiune din 1999 este aceeași cu durata

de valabilitate a brevetului, cum în contractul din 2002 aceleași părți au convenit

că drepturile de autor se acordă pentru toată perioada de valabilitate a brevetului

de invenție, iar această perioadă a încetat la data de 22 iunie 1999, rezultă că

nu mai există temei pentru obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești așa

cum a reținut prima instanță în mod corect.

Aceasta deoarece

acțiunea reclamantului ca și cererea de intervenție principală au fost întemeiate

pe răspunderea civilă contractuală, invocându-se nerespectarea contractelor din

1999 și din 2002.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 312 și 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de pârâtă și va modifica decizia în sensul că va respinge, ca

nefondate apelurile declarate de reclamantul I.G.D. și de intervenientul P.C.I.

împotriva sentinței primei instanțe, cu aplicarea și a art. 216 C. proc. civ..

Se vor respinge,

ca nefondate recursurile declarate de reclamantul și intervenientul, menționați

mai sus, împotriva deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocată de recurenta

Exploatarea de Cariera R.P. privind neconstituționalitatea prevederilor art. 43

alin. (3) fraza a 2-a și art. 45 alin. (3) fraza a 2-a Legea nr. 64/1991.

Admite recursul

declarat de pârâta Exploatarea Minieră de Cariere R.P. și continuat de Exploatarea

de Carieră R.P. împotriva deciziei nr. 309 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia

în sensul că:

Respinge, ca nefondate,

apelurile declarate de reclamantul I.G.D. și de intervenientul P.C.I. împotriva

sentinței civile nr. 155 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Gorj.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul I.G.D. și de intervenientul P.C.I. împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 decembrie 2010.