ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 141/2012

Asupra cauzei civile da față, constată următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 309 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis

apelurile formulate de reclamantul Iordănescu Grigore și de intervenientul P.C.I.

împotriva sentinței civile nr. 155 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Gorj, secția

civilă în contradictoriu, cu intimații pârâți E.M.R.P., S.N.L.O., E.M.M., intimații

chemați în garanție SC U.M.R. SA Rovinari, SC U. SA prin lichidator S.S.P.R.L.

și SC G. SRL; s-a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamantul,

intervenientul și pârâta Exploatarea de Carieră Roșia, fiecare invocând motive

proprii de nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 6562 din 3 decembrie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției

invocate de recurenta E.C.R., privind neconstituționalitatea prevederilor art. 43

alin. (3) fraza a II-a și art. 45 alin. (3) fraza a II-a din Legea nr. 64/1991;

a fost admis recursul formulat de pârâta E.M.C.R. și continuat de E.C.R.; s-a

modificat decizia recurată, în sensul că au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de reclamant și intervenient; au fost respinse ca nefondate

recursurile declarate de reclamant și intervenient împotriva deciziei civile nr.

309 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Intervenientul P.C.I. a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei instanței de recurs la data de 17 decembrie 2010, calea

extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală sub nr. 10384/1/2010.

Prin cererea de declarare a acestei căi de atac,

contestatorul a învederat că va proceda la depunerea ulterioară a motivelor

contestației în anulare, printr-un memoriu separat, după ce va primi decizia nr.

6562/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din 23 septembrie 2011, primul în

cauză, Înalta Curte a dispus suspendarea soluționării contestației în anulare

în aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

constatându-se lipsa părților la termen și având în vedere că niciuna dintre

acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin cererea formulată la 27 septembrie 2011, intimata

pârâtă E.C.R. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, repunerea pe rol

fiind dispusă pentru termenul de azi, 13 ianuarie 2012.

Constatând că nici până la această dată contestatorul

intervenient nu a procedat la motivarea căii de atac, Înalta Curte, la termenul

de azi a invocat excepția nulității contestației în anulare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de

retractare, ce poate fi formulată pentru motivele expres și limitativ prevăzute

de art. 317 (contestația în anulare propriu zisă sau obișnuită) ori art. 318 C.

proc. civ. (contestația în anulare specială), cea din urmă având ca obiect

exclusiv deciziile instanțelor de recurs.

În Titlul V - Căile extraordinare de atac, Capitolul I

1

- Contestația în anulare, reglementată prin dispozițiile art. 317 - 321 C.

proc. civ. nu se prevăd forme de procedură speciale, derogatorii de la dreptul

comun în ce privește cererea prin care instanța este învestită cu soluționarea

acestei căi extraordinare de atac, astfel că, Înalta Curte constată că în

această materie este aplicabil dreptul comun.

Astfel, în Titlul II – Dispoziții generale de procedură, art.

82 C. proc. civ. prevede că: „Orice cerere adresată instanțelor judecătorești

trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele,

domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor și ale

reprezentantului, obiectul cererii și semnătura.”

Aplicând această regulă generală în materia contestației în

anulare, rezultă că nerespectarea formelor de procedură pentru legala formulare

a acesteia cu consecința legalei învestiri a instanței, este susceptibilă să

antreneze aplicarea sancțiunii nulității în condițiile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., nulitate care, nefiind expres prevăzută de lege, este una virtuală.

Art. 105 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: „Actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu

se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume

de lege, vătămare se presupune până la dovada contrarie.”

Textul anterior interesează din perspectiva clasificării

nulităților de procedură în exprese sau virtuale (cu efect în ce privește proba

vătămării), fără însă a avea vreo influență asupra naturii imperative sau

dispozitive a normei, întrucât pot exista norme imperative care prevăd expres

nulitatea și norme dispozitive care să prevadă explicit sancțiunea nulității,

după cum pot exista și norme dispozitive sau imperative pentru a căror

încălcare să opereze o nulitate virtuală.

Așa fiind, nerespectarea dispozițiilor care prevăd în mod

expres nulitatea va duce, după caz, la o nulitate absolută sau relativă, în

funcție de caracterul imperativ sau dispozitiv al normei încălcate, regula

fiind valabilă și în cazul nulităților virtuale.

Aplicând la materia contestației în anulare cele redate cu

privire la nulitățile de procedură, întrucât aceasta este o cale extraordinară

de atac posibil a fi exercitată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute

de lege, normele ce o reglementează sunt norme de ordine publică.

În consecință, încălcarea oricăreia dintre ele atrage

nulitatea absolută a actului de procedură neregulat sau defectuos îndeplinit,

ceea ce este pe deplin aplicabil în privința unei cereri prin care partea arată

că recurge la formularea unei contestații în anulare (astfel cum a procedat

contestatorul), fără a indica însă ipoteza legală pe care se întemeiază dintre

cele de la art. 317 și 318 C. proc. civ., nulitatea fiind una virtuală.

Nulitățile absolute, de ordine publică pot fi invocate și de

instanță din oficiu, astfel cum dispune art. 108 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte în aplicarea

dispozițiilor art. 317 și 318 C. proc. civ. rap. la art. 105 alin. (2) și art. 108

alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulă contestația în anulare formulată de

contestatorul P.C.I., împotriva deciziei civile nr. 6562 din 3 decembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2012.