ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 881/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 881/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj la 01

iulie 2010 și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. 8275/95/2010,

reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. au

chemat în judecată pe pârâta SC C.E. Rovinari SA (devenită pe parcursul

soluționării cauzei, SC C.E. Oltenia SA) solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța, să se constate că aceasta a încălcat și încalcă drepturile lor de

proprietate industrială asupra invenției denumită "cupă poligonală pentru

excavator" protejată prin brevetul de invenție din 30 decembrie 2005, să se

dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând eficiența

economică realizată prin utilizarea neautorizată a dinților cupă excavator

1400(II) desen E14-328.05/M, în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, părți

componente ale invenției sus-menționate, actualizate cu coeficientul de

inflație de la data datorării până la data plății și plata dobânzilor legale de

la data introducerii acțiunii până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC C.E.

Rovinari SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat să fie respins ca

inadmisibil primul capăt de cerere, întrucât potrivit dispozițiilor art. 111 C.

proc. civ., pentru exercitarea acțiunii în constatare, este necesară

îndeplinirea anumitor condiții, ce nu se verifică în speță.

Cu privire la capătul

de cerere privind solicitarea de despăgubiri reprezentând eficiența economică,

pârâta a invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților, dat fiind

faptul că nu mai au calitatea de titulari ai brevetului în urma contractului de

cesiune către SC U. Rovinari.

Pe fondul cauzei,

pârâta a arătat că nu datorează niciun fel de despăgubiri către reclamanți,

întrucât în carierele sale miniere pe perioada revendicată nu s-au folosit

tipurile de dinți menționați, echiparea cupelor de excavator fiind făcută cu

dinți clasici, iar la cupele GX rigidizate și cupele modernizate K., au fost

folosiți dinți modernizați.

Prin Sentința civilă

nr. 182 din data de 25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că reclamanții sunt autorii invenției

Dinți cupă excavator 1400 ( II) desen E 14 -32805/M, conform brevetul de

invenție din 30 decembrie 2005.

Anterior contractului

de cesiune, înregistrat la OSIM sub numărul 135611 din 13 mai 2009, titularul

brevetului de invenție a fost SC U. Rovinari.

În conformitate cu

dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 transmiterea drepturilor

decurgând din brevet și opozabilitatea acesteia față de terți are loc de la

momentul publicării în BOPI a cesiunii.

Prima instanță a

constatat din adeverința din 29 iulie 2009 emisă de OSIM că cesiunea a fost

publicată în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009 și, drept urmare, anterior acestei

date, reclamanții nu erau titularii brevetului invocat, eventualele despăgubiri

putând fi solicitate doar pentru perioada ulterioară acestei operațiuni.

S-a mai reținut că

reclamanții și-au întemeiat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a

invenției de către titularul de brevet și pe dreptul la reparație patrimonială

pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare.

Art. 32 din Legea nr.

64/1991 prevede că, prin eliberarea brevetului de invenție se asigură

titularului un drept exclusiv de exploatare a invenției, drept care este

opozabil erga omnes și poate fi transmis și altor persoane.

Prerogativele

conferite de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizate în raport de

limitele impuse de art. 34 și de dispozițiile art. 45 din aceeași lege, care

reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet și opozabilitatea

transmiterii față de terți, precum și în raport de sancțiunea decăderii

prevăzută de art. 43.

În speța dedusă

judecății, pentru brevetul nr. 120350 s-a dispus decăderea din drepturi a

titularului de brevet pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare;

astfel, U. Rovinari SA a fost decăzută din drepturile conferite de brevetul din

30 decembrie 2005 începând cu data de 23 decembrie 2003, decăderea fiind totală

și având ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet.

Legea nr. 64/1991

prevede posibilitatea revalidării brevetului, revalidare care a intervenit și

în privința brevetului din 30 decembrie 2005 și care a fost publicată în BOPI

nr. 3 din 30 martie 2009 - Secțiunea invenții conform Hotărârii nr. 2/14 din 24

februarie 2009.

Totodată, tribunalul

a mai constatat că în intervalul dintre decăderea din drepturi și revalidarea

brevetului, invenția aparține domeniului public, nu este protejată juridic,

astfel că terții o pot folosi fără a se reține că s-a încălcat dreptul instituit

de art. 32 din Legea nr. 64/1991.

În cauză, s-a

apreciat că folosirea de către pârâtă a invenției ce face obiectul brevetului

din 30 decembrie 2005 în perioada pentru care a fost formulată cererea -

cuprinsă între 01 iulie 2007 și 30 martie 2009 (data publicării revalidării),

nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv la exploatare, întrucât în acest

interval de timp, invenția nu a fost protejată juridic.

Tribunalul a

constatat chiar că reclamanții au devenit titulari ai brevetului din 30

decembrie 2005, ca urmare a contractului de cesiune încheiat cu U. Rovinari SA,

cesiune care a fost publicată în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009, astfel că

dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de aceștia împotriva pârâtei

numai după această dată, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991,

potrivit cu care transmiterea produce efecte față de terți numai începând cu

data publicării în BOPI a mențiunii transmiterii, înregistrate la OSIM.

Pentru intervalul de

timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, s-a constatat că pârâta a dobândit

un drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, astfel că folosirea unei

părți din invenție în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului

exclusiv de exploatare al titularului de brevet și nu dă dreptul la reparația

patrimonială solicitată de reclamanți.

Aceasta întrucât,

potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 "nu constituie încălcarea

drepturilor prevăzute de art. 32 și 33 folosirea cu bună-credință sau luarea

măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți, în

intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și

revalidarea brevetului. În acest caz, invenția poate fi folosită în continuare

de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării,

și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care

utilizează invenția, ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat

exploatării invenției".

Reglementarea

posesiunii ulterioare operează în favoarea terților, permițând exploatarea unei

invenții, care într-o anumită perioadă, se găsește în domeniul public.

Titularul brevetului

de invenție datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului de

invenție, iar neachitarea acestora atrage decăderea titularului din drepturile

decurgând din brevet.

În cazul decăderii

titularului de brevet, acesta poate solicita OSIM revalidarea brevetului de

invenție, cererea făcându-se în termen de 6 luni de la data publicării

decăderii, sub condiția plății taxelor datorate, însă, în perioada cuprinsă

între data decăderii și data revalidării brevetului, invenția se află în

domeniul public.

Terțul care folosește

cu bună-credință sau a luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției

beneficiază de un drept de posesiune ulterioară și personală, din considerente

de echitate, terțul putând folosi în continuare invenția, în limita existentă

la momentul publicării mențiunilor de revalidare, folosirea fiind personală,

astfel încât dreptul nu poate fi transmis decât cu patrimoniul afectat

exploatării.

Pentru a putea

beneficia de dreptul de posesiune ulterioară și personală, se cer a fi

întrunite câteva condiții, și anume: folosirea cu bună-credință sau luarea de

măsuri, efective și serioase, de folosire a invenției de către terțul

interesat, invenția să fie folosită în intervalul dintre decăderea titularului

din drepturi și publicarea revalidării.

Dacă sunt întrunite

condițiile menționate, terțul poate continua și după revalidarea brevetului

folosirea invenției începută anterior revalidării brevetului, toate

activitățile terțului, deși efectuate fără acordul titularului de brevet,

neconstituind contrafacere și nedând dreptul titularului de brevet de a cere

despăgubiri; exploatarea invenției însă, trebuie să aibă același volum cu cel

existent la data revalidării, iar folosirea să fie personală.

În speța dedusă

judecății, instanța a reținut că pârâta SC C.E. Oltenia SA, fostă SC C.E.

Rovinari SA, potrivit raportului și completărilor la raportul de expertiză, în

perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, deci anterior revalidării, cât și după

revalidare, a folosit invenția din 30 decembrie 2005.

În ceea ce privește

volumul la care a fost folosită invenția, s-a reținut, de asemenea, din

expertiza efectuată în cauză, că pe toată perioada solicitată, invenția a fost

folosită în același volum, respectiv un singur excavator, nefiind dovedită o

extindere a folosirii acesteia după momentul revalidării, în sensul aplicării

dinților de cupă pe mai multe utilaje.

În atare situație,

tribunalul a apreciat că sunt întrunite toate condițiile impuse de art. 34 lit.

f) din Legea nr. 64/1991, situație în care s-a apreciat că pârâta a dobândit un

drept de folosință gratuită asupra acestei componente a invenției și, prin

urmare, reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri de la pârâtă,

chiar dacă aceasta a folosit partea din invenție fără acordul lor, cât timp nu

se dovedește o extindere a folosirii invenției pe mai multe utilaje, față de

perioada în care invenția nu a mai fost protejată din vina titularilor de

brevet.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții care au adus sentinței critici de

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 42 din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, apelul

reclamanților a fost admis, sentința atacată a fost schimbată, astfel că, s-a

dispus obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a sumei de 1.231,50

RON, reprezentând drepturi bănești cuvenite inventatorilor pentru perioada 1

august 2009 - 30 iunie 2010, actualizată până la 31 decembrie 2010, precum și

la 1400,60 RON cheltuieli de judecată în favoarea fiecărui reclamant.

În vederea

soluționării apelului, curtea de apel a încuviințat suplimentarea probatoriului

administrat la prima instanță cu efectuarea unui expertize contabile ale cărei

obiective au fost stabilite prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2012;

raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 19 ianuarie 2013, iar la

obiecțiunile formulate de părți și încuviințate de instanță, expertul a răspuns

prin completările la raport depuse la 19 februarie 2013, 08 aprilie 2013, 26

aprilie 2013, 16 mai 2013 și, respectiv 21 mai 2013.

Analizând sentința

apelată, referitor la primul motiv de apel, instanța a apreciat că reținerea de

către tribunal a aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 34 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 64/1991 nu echivalează cu o pronunțare pe ceea ce nu s-a

cerut, întrucât extra petita are în vedere situația în care instanța se

pronunță asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost învestită, iar nu asupra

unei apărări ce nu a fost invocată prin întâmpinare; în plus, în raport de

temeiul de drept invocat de reclamanți, tribunalul trebuia să verifice dacă

pârâta a efectuat vreunul dintre actele care să constituie o încălcare a dreptului

exclusiv de exploatare a invenției, iar o analiză în acest sens, nu se putea

realiza decât prin prisma dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr.

64/1991, republicată, care enumeră actele ce aduc atingere dreptului prevăzut

la alin. (1) al acestui articol, dar și prin raportare la prevederile art. 34

alin. (1) lit. a) - g) din lege prin care legiuitorul a stabilit limitativ

situațiile de excepție ce nu constituie astfel de încălcări.

În ce privește însă

cel de-al doilea motiv de apel, instanța de apel a apreciat că tribunalul a

respins acțiunea reclamanților de acordare a despăgubirilor pe perioada 01

august 2009 - 30 iunie 2010, făcând o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Astfel, s-a constatat

că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile. art. 32 alin. (1) din

Legea nr. 64/1991, invocând încălcarea de către pârâtă a dreptului exclusiv al

titularului brevetului de invenție de a exploata invenția pe întreaga sa

durată.

Verificând dacă

există sau nu o încălcare a acestui drept, prima instanță a reținut în ceea ce

privește perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010 incidența dispozițiilor. art.

34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Instanța de apel însă

a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul invocat,

nefiind vorba nici de folosirea cu bună-credință a invenției de către pârâtă în

intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și

revalidarea brevetului și nici de luarea de către aceasta a măsurilor efective

și serioase de folosire a invenției în perioada menționată.

În acest sens, s-a

reținut că reclamanții sunt autorii invenției "cupă poligonală pentru

excavator" și aveau, la data promovării acțiunii, calitatea de titulari ai

brevetului de invenție din 31 decembrie 2005, în baza contractului de cesiune

încheiat cu SC U. Rovinari SA, înregistrat la OSIM sub nr. 13569 din 13 mai

2009 și publicat în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009.

În perioada 28 martie

2008 - 30 martie 2009, în care titular al brevetului era SC U. Rovinari SA,

brevetul a fost decăzut din protecție, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 2 din

14 din 24 februarie 2009 a Comisiei de Examinare din cadrul OSIM; ca atare,

pentru această perioadă se impune a se verifica cerințele impuse de art. 34

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, republicată.

În acest context, s-a

apreciat că nu se poate reține că în acest interval pârâta a luat măsuri

efective și serioase de folosire a invenției, în condițiile în care din actele

dosarului reiese că aceasta a implementat invenția care face obiectul

protecției prin brevetul din 31 decembrie 2005 anterior acestei perioade, încă

dinainte de data depozitului brevetului la OSIM (în anul 2001), relevantă în

acest sens, fiind adresa din 22 noiembrie 2011 a SNLO Târgu Jiu, în care se

menționează că societatea utiliza cupele cu fixarea dinților în casetă înainte

de data depozitului invenției din 2001.

Față această

împrejurare, nu se poate reține nici că folosirea de către pârâtă a invenției

în acest interval de timp ar fi fost cu bună-credință, mai ales în condițiile

în care aceasta avea cunoștință de persoana titularului de brevet, anterior

decăderii acestuia din protecție și nu a făcut niciun fel de demersuri pentru

încheierea unui contract de cesiune sau de licență în baza căruia să-i fie

transmise drepturile ce decurg din brevet. De altfel, lipsa bunei-credințe în

folosirea invenției pe perioada 28 martie 2008 - 30 martie 2009 poate fi

desprinsă inclusiv din litigiile anterioare, unele dintre acestea fiind

declanșate chiar în intervalul menționat și decurgând din încălcarea dreptului

prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991, republicată, pentru aceeași invenție

(Dosarele nr. 6064/95/2007 al Tribunalului Gorj, nr. 6358/95/2007, nr.

6195/95/2007 ale Tribunalului Gorj).

Drept urmare,

instanța de apel a reținut că în ceea ce privește perioada 01 august 2009 - 30

iunie 2010, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 64/1991, astfel că, în aceste limite acțiunea a fost considerată

întemeiată.

De asemenea, instanța

de apel a considerat că se impune a fi înlăturată apărarea invocată de pârâtă

prin întâmpinarea depusă în apel, în sensul că nu utilizează la excavatoarele

sale dinții de cupă protejați prin brevetul din 31 decembrie 2005. Această

apărare este contrazisă, în primul rând, de expertiza tehnică efectuată la

prima instanță, care, pe baza desenelor și documentelor puse la dispoziție de

ambele părți și înregistrate la OSIM, a concluzionat că pârâta a folosit

invenția "cupă poligonală pentru excavator" în toată perioada 01

iulie 2007 - 30 iunie 2010. Pe de altă parte, în toate litigiile anterioare

privind valorificarea drepturilor de autor decurgând din invenția protejată de

brevetul din 31 decembrie 2005, indiferent dacă acestea au fost soluționate în

sensul admiterii sau respingerii acțiunii reclamanților, s-a reținut că pârâta

a utilizat, în mod îndreptățit ori nu, dinții cupă excavator 1400 (II) desen

E14-328.05/M, astfel încât, calitatea pârâtei de utilizator al acestei invenții

constituie o problemă deja dezlegată de instanțele de judecată, în condițiile

în care se invocă o continuitate față de situația din perioadele de referință

avute în vedere de litigiile anterioare.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a apreciat că acțiunea reclamanților este

întemeiată, pentru intervalul 01 august 2009 - 30 iunie 2010 aceștia fiind

îndreptățiți, în calitate de titulari ai brevetului de invenție, la acordarea

de despăgubiri, ca urmare a încălcării de către pârâtă a dreptului prevăzut la

art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, în lipsa prevederii unor criterii de determinare a

acestora în cuprinsul dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 64/1991, republicată,

curtea de apel s-a raportat la eficiența economică înregistrată de pârâtă prin

aplicarea invenției în perioada menționată, astfel cum a fost calculată de

expertul desemnat în apel, pe baza obiectivelor propuse de părți și

încuviințate de instanță. Sub acest aspect, s-a avut în vedere că ambele părți

aveau posibilitatea de a propune în cadrul obiectivelor expertizei criterii de

determinare a eficienței economice, că numai apelanții reclamanți au înțeles să

formuleze obiective în acest sens, iar expertul a răspuns acestor obiective la

punctul 4 din suplimentul la raportul de expertiză depus la data de 19

februarie 2013; pe de altă parte, apelanții au formulat în termen obiecțiuni

numai cu privire la modalitatea de actualizare a sumelor rezultate din calcul,

iar nu și cu privire la criteriile de determinare a eficienței economice

utilizate de expert.

Drept urmare, s-a

reținut că reclamanții sunt îndreptățiți, conform concluziilor raportului de

expertiză și suplimentului la acesta, la despăgubiri totale de 12.315 RON, câte

1231,50 RON pentru fiecare reclamant, sumă actualizată cu indicele de inflație

până la data de 31 decembrie 2010.

În ceea ce privește

cel de-al treilea motiv de apel, instanța de apel l-a găsit nefondat, prima

instanță reținând, în mod corect, că reclamanții nu sunt îndreptățiți la

acordarea despăgubirilor pentru perioada 01 iulie 2007 - 30 iulie 2009.

Astfel, s-a apreciat

că apelanții consideră în mod eronat că, în ceea ce privește această perioadă,

prima instanță ar fi reținut lipsa calității lor procesuale active, în

condițiile în care tribunalul s-a pronunțat în sensul respingerii acestei

excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare, prin încheierea de ședință din 03

decembrie 2010.

Prima instanță s-a

pronunțat, așadar, pe fond asupra cererii reclamanților, examinând temeinicia

acesteia prin prisma textelor de lege invocate, în principal art. 32 din Legea

nr. 64/1991, procedând și la o interpretare sistematică a acestui articol în

corelație cu art. 43 și art. 45 alin. (3) din lege, dat fiind că în cauză se

puneau și problemele de drept legate de efectele decăderii din drepturile

decurgând din brevet, ca și de efectele transmiterii prin cesiune a acestor

drepturi.

Așa cum prevede

expres art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, normă pe care reclamanții și-au

întemeiat prezenta acțiune, dreptul exclusiv la exploatarea invenției este

recunoscut titularului brevetului de invenție, iar în conformitate cu art. 59

alin. (3) din lege, despăgubirile se acordă pentru încălcarea dreptului

conferit de art. 32 alin. (1), ceea ce înseamnă că cel îndreptățit la aceste

despăgubiri este, de asemenea, titularul brevetului de invenție.

Curtea de apel a

apreciat că până la încheierea contractului de cesiune cu SC U. Rovinari SA și

până la înregistrarea acestuia în BOPI cu efect de opozabilitate față de terți

- 30 iulie 2009, reclamanții nu au avut calitatea de titulari ai brevetului de

invenție, ci cedentul SC U. Rovinari SA, astfel încât, în mod temeinic a

reținut tribunalul că dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991 nu

poate fi invocat de către reclamanți anterior datei de 30 iulie 2009.

Sub acest aspect,

trebuie avute în vedere și efectele transmiterii drepturilor ce decurg din

brevet prin cesiune, art. 45 alin. (3) din lege dispunând că, față de terți,

transmiterea produce efecte numai începând cu data publicării în Buletinul

Oficial de Proprietate Industrială a mențiunii transmiterii înregistrate la

OSIM, condiții în care pârâta, terț față de contractul de cesiune încheiat

între SC U. Rovinari SA și reclamanți, nu poate datora despăgubiri pentru

încălcarea dreptului prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991,

republicată, anterior datei de 30 iulie 2009, decât față de titularul exclusiv

al acestui drept și al brevetului de invenție la acea dată, în speță, cedentul

SC U. Rovinari SA.

De asemenea, cu atât

mai puțin reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor anterior

datei de 30 martie 2009, data republicării revalidării brevetului de invenție

în BOPI, având în vedere că, în această perioadă nu numai că nu erau titularii

brevetului de invenție, dar drepturile decurgând din acest brevet erau și

decăzute din protecția conferită de lege, în conformitate cu art. 43 alin. (3),

ca urmare a neachitării de către titular a taxelor de protecție aferente.

Efectul decăderii, ca

sancțiune aplicabilă titularului pentru neplata obligațiilor fiscale, este unul

total, iar în perioada dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului,

invenția aparține domeniului public, astfel că titularul brevetului nu poate

uza împotriva terților care utilizează invenția în acest interval de timp de

aceleași drepturi pe care le-ar fi avut dacă nu ar fi operat decăderea.

Decăderea din

drepturile conferite de brevet este similară situației în care invenția nu a

fost încă brevetată și dreptul de exploatare exclusivă a invenției nu se bucură

de protecția conferită de un brevet de invenție, din acest punct de vedere

putând fi aplicate prin analogie dispozițiile art. 59 alin. (4) din Legea nr.

64/1991, republicată, potrivit cărora: "Încălcarea drepturilor prevăzute

la art. 32 alin. (1) de către terți după publicarea cererii de brevet de

invenție atrage pentru persoanele vinovate obligația de despăgubire potrivit

dreptului comun, titlul pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după

eliberarea brevetului." Similar, nu poate fi angajată răspunderea terților

pentru eventuala încălcare a drepturilor prevăzute la art. 32 alin. (1) din

lege, decât după ce acestea au revenit sub imperiul protecției brevetului prin

publicarea revalidării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în

speță la 30 martie 2009.

Prin urmare, s-a

apreciat că prima instanță în mod corect a respins cererea reclamanților de

acordare a despăgubirilor pe perioada 01 iulie 2007 - 30 martie 2009, pentru

considerentul că, în acest interval de timp, a operat decăderea din drepturi a

titularului de brevet și în continuare, motivat de faptul că până la data de 30

iulie 2009 reclamanții nu aveau calitatea de titulari ai brevetului cu efect

opozabil față de terți.

S-a mai constatat că

prin cel de-al treilea motiv de apel, reclamanții nici nu invocă, sub acest

aspect, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale de către

prima instanță, ci se limitează a invoca Decizia nr. 3228 din 25 mai 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 6064/95/2007,

decizie care, în opinia apelanților, a statuat cu caracter irevocabil, asupra

îndreptățirii lor la acordarea despăgubirilor și pe perioada anterioară datei

de 30 iulie 2009.

Însă, prin decizia

menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, în limitele

criticilor invocate în recurs, numai asupra existenței calității procesuale

active a reclamanților în formularea unei acțiuni în despăgubiri întemeiată pe

art. 32 din Legea nr. 64/1991, republicată (calitate procesuală recunoscută și

în litigiul de față), iar nu asupra îndreptățirii lor de a obține despăgubiri

de la pârâtă pe acest temei. Pe de altă parte, în cadrul respectivului litigiu,

nu s-a pus în discuție problema efectelor decăderii din drepturile conferite de

brevet, aspect antamat în prezenta cauză și pe care instanța a motivat

respingerea cererii în despăgubiri pentru perioada 01 iulie 2007 - 30 martie

2009.

În privința

aspectelor dezlegate în litigiile anterioare derulate între părți, nu pot fi

ignorate nici soluțiile irevocabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarele nr. 6358/95/2007 și 6195/95/2007 ale Tribunalului Gorj, în

care instanțele de fond au respins acțiunile reclamanților întemeiate pe art.

32 din Legea nr. 64/1991, republicată cu privire la aceeași invenție, soluții

menținute în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință,

instanța de apel a admis apelul reclamanților în temeiul art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., sens a dispus schimbarea sentinței atacate, astfel că, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanți, pârâta fiind obligată către fiecare

dintre aceștia la plata sumei de 1.231,50 RON, pentru perioada 01 august 2009 -

30 iunie 2010, reprezentând drepturi bănești cuvenite acestora, potrivit art.

59 din Legea nr. 64/1991, actualizate până la 31 decembrie 2010.

În baza art. 274 C.

proc. civ., s-a dispus obligarea intimatei pârâte la plata către apelanții

reclamanți a sumei de 14.006 RON, cheltuieli de judecată la prima instanță și

în apel, reprezentând onorarii experți și onorariu avocat; nu au fost luate în

considerare cheltuielile de transport evidențiate de apelanți în nota depusă la

termenul de judecată din 11 iunie 2013, având în vedere, pe de o parte, faptul

că ele nu sunt dovedite cu bonuri fiscale, bilete de călătorie, facturi sau

altele documente de acest gen și, pe de altă parte, faptul că onorariul

convenit cu avocatul este menit să acopere și cheltuielile de transport ale

acestuia în vederea acordării asistenței sau reprezentării juridice pentru care

a fost angajat.

În ceea ce privește

cuantumul onorariului de avocat, instanța de apel a făcut aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ., având în vedere munca îndeplinită de avocat, în

principal, faptul că reclamanții au avut în litigiul de față o poziție

procesuală comună, ceea ce a presupus formularea acelorași cereri și

îndeplinirea acelorași acte procesuale pentru acordarea asistentei juridice;

drept urmare, cuantumul cheltuielilor de judecată a fost stabilit la 14.006 RON

(câte 1400,60 RON pentru fiecare reclamant), fiind compus din 4.006 RON -

onorariile experților desemnați la prima instanță și în apel și 10.000 de RON -

onorariu total al avocatului, redus de la 2.400 de RON la 1.000 de RON pentru

fiecare reclamant, conform chitanțelor atașate.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta.

reclamanți, prin memoriul de recurs, s-au prevalat de motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

După prezentarea

întregului istoric al cauzei, în esență, în dezvoltarea motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., au susținut cele ce urmează.

S-a învederat de

către recurenți că dreptul lor la plata despăgubirilor de către pârâtă, ca

urmare a utilizării invenției ai cărei titulari sunt, se justifică pentru

întreaga perioadă invocată în acțiune, respectiv 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010,

iar nu numai pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, cum nelegal a

stabilit instanța de apel.

Astfel, data

depozitului pentru obținerea brevetului de invenție este 19 decembrie 2001, iar

în intervalul 19 decembrie 2001 - 25 decembrie 2003 (perioadă în care brevetul

era protejat) pârâta a implementat invenția recurenților la toate subunitățile

sale, dovada constituind-o adresa din 22 noiembrie 2011 emisă de CNLO SA Târgu

Jiu către expertul contabil A.V. (anexa 4 la obiecțiunile reclamanților depuse

pentru termenul din 05 februarie 2013), dar și facturile emise de titularul de

brevet SC U. Rovinari SA către Exploatarea Minieră Mehedinți și bazele de

aprovizionare tehnice ale Sucursalei Berbești, Sucursalei Rovinari, Sucursalei

Motru, ce aparțineau Companiei Naționale a Lignitului Oltenia SA, ce fac dovada

livrării unor uriașe cantități de dinți pentru cupă, intitulați: 1400 II; 1400

tip II; 1400 M II, aparținând invenției ai căror titulari de brevet sunt

recurenții.

Existența acestor

livrări de dinți pentru cupă (ce fac obiectul invenției) atestă faptul că între

fostul titular al brevetului de invenție RO 120350BI (SC U. Rovinari SA) și

fosta CNL Oltenia SA a existat un contract economic pentru utilizarea dinților

pentru cupă ce erau protejați în perioada respectivă, astfel că, societățile

componente ale actualei pârâte au utilizat invenția recurenților înainte și

după decăderea din protecție în temeiul (unui) sau unor contracte; prin urmare,

aceasta nu avea calitatea de terț în legătură cu utilizarea invenției, ci de

parte în contractele de achiziționare și folosire dinți pentru cupă aparținând

brevetului RO 120350 BI; în consecință, în acest context, este lipsită de

relevanță decăderea din protecție a brevetului de invenție, întrucât intimata a

utilizat invenția în temeiul unor contracte încheiate cu titularul de brevet;

ca atare, răspunderea pârâtei trebuie reținută în temeiul art. 969 C. civ.

Pe de altă parte,

dacă fostul titular de brevet, SC U. Rovinari SA era îndreptățit la despăgubiri

pentru utilizarea de către pârâtă a invenției și după decăderea din protecție a

brevetului de invenție, iar între recurenți (inventatori) și U. Rovinari SA

exista un contract de cesiune a invenției din 24 septembrie 2003 (anexa 1 la

obiecțiunile reclamanților din 05 februarie 2013) prin care titularul de brevet

datora acestora 50% din eficiența obținută prin valorificarea invenției, în mod

evident, în opinia recurenților, în calitatea acestora de inventatori, sunt

îndreptățiți la despăgubiri și pentru perioada 01 iulie 2007 - 30 iulie 2009;

în consecință, recurenții învederează că sunt îndreptățiți la despăgubiri în

cuantum de 72.637,46 RON pentru fiecare dintre ei, ceea ce constituie

solicitarea lor principală din cererea de recurs, astfel cum s-a stabilit prin

raportul de expertiză.

În subsidiar,

recurenții arată că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de

apel și-a însușit răspunsul expertizei la punctul 4 din suplimentul la raportul

de expertiză, depus la data de 19 februarie 2013, în conformitate cu care

eficiența economică înregistrată în perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010 de

către pârâtă a fost de 55.538,50 RON, sumă care, actualizată cu inflația până

la 31 decembrie 2012, reprezintă 63.156 RON, însă nu a împărțit această

eficiență în mod egal între reclamanți, așa cum s-a solicitat prin obiectivul

nr. 4 al expertizei, situație în care fiecărui reclamant îi reveneau

despăgubiri în cuantum de 6.315,60 RON (actualizate cu inflația la 31 decembrie

2012), iar nu doar de 1.231,50 RON cât li s-a acordat în apel.

Pentru stabilirea

eficienței economice pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, instanța

de apel și-a însușit varianta aplicării de către expert a formulei 6000 +E x

10% (E însemnând efectele economice), prevăzută de art. 91 alin. (4) lit. a)

din H.G. nr. 547/2008 (Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991), rezultând

suma de 12.315 RON datorată recurenților reclamanți, deci, 1.231,50 RON

fiecăruia.

Această dezlegare cu

privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor este nelegală, susțin

recurenții, fiind dată cu neobservarea cererii de chemare în judecată prin care

au solicitat despăgubiri pentru folosirea ilegală a invenției RO 120350 B1

(deci, nu drepturi de autor), dar și cu aplicarea greșită a legii, întrucât

art. 91 din Regulamentul de aplicare a Legii 64/1991 privind brevetele de

invenție (aprobat prin H.G. nr. 547/2008) prevede modalitatea de calcul a

drepturilor bănești cuvenite inventatorilor salariați în cazul când brevetul

aparține unității, conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

64/1991.

Drept urmare, această

formulă nu se aplică inventatorilor titulari de brevet - "Cupa poligonală

pentru excavator", întrucât aceștia nu au calitatea de salariați ai

societății pârâte.

Într-o altă critică,

recurenții susțin că prin cererea dedusă judecății au solicitat acordarea de

despăgubiri pentru utilizarea invenției lor în perioada 01 iulie 2007 - 30

iunie 2010, însă instanța de apel le-a acordat drepturi bănești, iar nu

despăgubiri, și doar pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010.

Or, în condițiile în

care s-a dispus obligarea pârâtei la plata de drepturi bănești, iar nu

despăgubiri, astfel cum au solicitat, chiar pentru perioada în care instanța a

considerat cererea întemeiată, instanța de apel le-a acorda recurenților

reclamanți ceea ce nu au cerut, decizia fiind criticabilă, pentru aceste motive,

pe temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

deși reclamanții au solicitat acordarea sumei cu titlu de despăgubiri să fie

actualizată cu coeficientul de inflație până la data la care suma le va fi

achitată, practica judecătorească fiind unitară în acest sens, instanța de apel

a acordat această actualizare până la data de 31 decembrie 2010; și această

critică a fost încadrată de către recurenți în dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

De asemenea, din

perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ., recurenții susțin că prin decizia recurată nu le-au fost acordate

dobânzile legale pentru despăgubirile care li se cuveneau de la data

introducerii cererii de chemare în judecată (01 iulie 2010) până la data

plății, deși acestea au fost solicitate prin acțiune, cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 1088 C. civ.

Recurenții formulează

și critici privind cenzurarea de instanța de apel a cheltuielilor de judecată,

cu referire la cheltuielile de transport, precum și diurna de deplasare, fiind

astfel încălcate dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora

judecătorii nu pot micșora cheltuielile pe care partea care a câștigat va

dovedi că le-a făcut.

În acest sens,

trebuie observat că recurenții au făcut dovada deplasării apărătorului lor la

Curtea de Apel Craiova cu ordinele de deplasare confirmate de instanța de apel,

anexate la nota de cheltuieli; în cuprinsul acestor înscrisuri, s-a făcut

mențiunea (necontestată de nicio parte din proces) că deplasarea la instanță a

avut loc cu autoturismul cabinetului avocațial. Totodată, la aceste ordine de

deplasare nu trebuie anexate alte dovezi privind distanța Târgu Jiu - Craiova

dus-întors, faptul că autoturismul consumă carburanți, că normele fiscale

permit decontarea cheltuielilor pentru carburanți în limita a 7 litri/100 Km

parcurși, ori că prețul mediu al motorinei este de 5,70 RON/litru, precum și că

achiziționarea combustibilului se efectuează de la stațiile P., deoarece aceste

aspecte sunt de notorietate.

Pe de altă parte, la

nota de cheltuieli s-au anexat 6 ordine de deplasare din care rezultă că, pe

lângă cheltuielile de transport este inclusă și diurna de deplasare de 100

RON/zi, în total, de 600 RON, diurnă prevăzută în dispozițiile legale și care

nu a fost reținută de instanța de apel drept componentă a cheltuielilor de

judecată, dar nici nu s-a motivat neluarea ei în considerare, ceea ce

echivalează cu o necercetate și o nepronunțare a instanței, cu privire la acest

aspect.

În legătură cu cheltuielile

de transport, s-a reținut nelegal de către instanța de apel că onorariul

convenit cu avocatul este menit să acopere și cheltuielile de transport ale

acestuia, în vederea acordării asistenței sau reprezentării juridice pentru

care a fost angajat; or, o astfel de motivare contrazice dispozițiile art. 31

alin. (1) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora: (1) Pentru activitatea sa

profesională avocatul are dreptul ta onorariu și la acoperirea tuturor

cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, fiind evident că

norma citată face distincție între onorariu, pe de o parte, și cheltuielile

făcute în interesul clientului, care se contabilizează separat.

De asemenea,

referitor la același considerent al instanței de apel, recurenții susțin că au

fost nesocotite și dispozițiile art. 3 pct. 3.2 din contractul de asistență

juridică, prevăzut în anexa la statutul profesiei de avocat, potrivit căruia:

"Cheltuielile aferente activității sus-menționate vor fi suportate de

client, separat de plata onorariului", dar și ale art. 132 alin. (1) din

Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora avocatul are dreptul la onorariu

și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

Aceste critici au

fost încadrate de către recurenți în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În sfârșit, într-o

ultimă critică, recurenții invocă și reducerea nelegală de instanța de apel a

cheltuielile pentru apărare, aplicându-se în mod greșit dispozițiile art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

În opinia

recurenților, nu se poate proceda la reducerea onorariului pentru fiecare

dintre aceștia, de la 2.400 RON la 1.000 RON, în aplicarea art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., având în vedere munca îndeplinită de avocat și reținându-se că

nu se justifică onorariul achitat efectiv, deoarece, în litigiul de față,

reclamanții au avut o poziție procesuală comună, ceea ce, în aprecierea

instanței a presupus formularea acelorași cereri și îndeplinirea acelorași acte

procesuale pentru acordarea asistenței juridice.

Soluția adoptată și

această motivare sunt vădit nelegale, întrucât nu se poate proceda la reducerea

onorariul apărătorului pentru acest motiv al poziției procesuale comune

deoarece, indiferent de natura litigiului, avocatul nu poate apăra decât

părțile care au o poziție procesuală comună, această condiție fiind impusă de

dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora:

"Avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în

aceeași cauză sau în cauze conexe (...)"

Raportarea onorariului

la munca îndeplinită de avocat este legală și corectă în această speță, în care

valoarea pricinii este modică, însă în aprecierea muncii îndeplinite de avocat

trebuia să se aibă în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (2) și (3) din

Statutul profesiei de avocat conform cărora onorariile se stabilesc în raport

de durata cazului, timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea

mandatului primit, dificultatea cazului, împrejurarea că acceptarea mandatului

dat de client îl împiedică să accepte un alt mandat din partea unei alte

persoane, colaborarea cu experții sau alți specialiști impusă de natura,

obiectul complexitatea și dificultatea cazului, criterii pe care recurenții le

individualizează și justifică în raport de datele concrete ale speței.

Prin reducerea

nelegală a cheltuielilor de judecată (în special a celor pentru apărare),

hotărârea instanței de apel este lipsită de sens și contrară scopului pentru

care s-a pronunțat, respectiv acela ca recurenții să fie despăgubiți pentru

utilizarea ilegală a invenției lor, întrucât admiterea acțiunii trebuia să se

reflecte într-o situație financiară pozitivă pentru recurenți, în sensul că pe

lângă cheltuieli de judecată pe care le-au făcut (și care trebuiau recuperate)

să se observe și o creștere a proprietății lor față de cea avută înainte de

promovarea acestui proces, cu valoarea despăgubirilor acordate; or, prin

soluția pronunțată, dimpotrivă, a operat o diminuare a patrimoniului lor, în

condițiile în care cererea a fost admisă, fie și în parte.

În dovedirea

recursului, recurenții au învederat că înțeleg să se folosească de probele

administrate la instanțele de fond și apel - facturi le emise de titulara de

brevet SC U. Rovinari SA, în perioada 2001 - 2003 (perioada de protecție a

brevetului de invenție) care fac dovada implementării invenției la societatea

pârâtă anterior decăderii din protecție a brevetului de invenție, dar și dovada

existenței unui contract între titularul de brevet și societatea pârâtă

(anexele 1 - 56 la recurs) și facturile emise în 2004 de titularul de brevet

către pârâtă care fac dovada continuării utilizării invenției de către aceasta

și după decăderea din protecție a brevetului de invenție în temeiul

contractului și pentru livrările din perioada 2001 - 2003, facturi ce vor fi

depuse până la primul termen de judecată la instanța de recurs.

SC C.E. Oltenia SA, prin recursul său, s-a prevalat de motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta susține că în mod nelegal instanța de apel a

constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 34 alin. (1) lit. f)

din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, considerând că în cauză nu

este vorba nici despre o folosire cu bună-credință a invenției de către

recurenta pârâtă în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a

titularului de brevet și revalidarea brevetului, și nici de luarea de către

acesta a măsurilor efective și serioase de folosire a invenției în perioada

menționată.

Recurenta consideră

că instanța nu numai că a aplicat greșit prevederile Legii nr. 64/1991 privind

brevetele de invenție (art. 304 pct. 9 teza a II-a), dar a și interpretat

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8).

Astfel, dreptul

conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991, normă pe care reclamanții și-au

întemeiat acțiunea, trebuia analizat și în raport de art. 34 și art. 45 din

aceeași lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet

și opozabilitatea transmiterii față de terți, precum și în raport de sancțiunea

decăderii prevăzută de art. 43 din același act normativ.

În intervalul dintre

decăderea din drepturi și revalidarea brevetului invenția aparține domeniului

public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi fără a datora

despăgubiri titularului de brevet. Mai mult decât atât, în aceea perioadă,

titularul brevetului U. Rovinari era decăzut din drepturi, iar autorii

invenției nu aveau niciun drept prevăzut de lege pentru solicitarea drepturilor

de autor.

În acest sens, s-a

depus la dosarul cauzei practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu

privire la modul în care operează decăderea asupra brevetelor de invenție

precum și a efectelor pe care aceasta le produce în concordanță cu prevederile

Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, anume Decizia nr. 6560 din 03

decembrie 2010, Decizia nr. 6561 din 03 decembrie 2010, Decizia nr. 6562 din 03

decembrie 2010 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Se învederează de

către recurentă că pentru perioada ulterioară revalidării, 30 iulie 2009 - 30

iunie 2010, în mod corect prim instanță a reținut că nu datorează despăgubiri

nici în cazul în care invenția s-ar utiliza parțial, așa cum a rezultat din

expertiza efectuată la tribunal, deoarece C.E. Rovinari SA a dobândit un drept

de folosință a invenției personal și gratuit, folosind o parte din invenție, în

limita existentă la momentul publicării mențiunilor de revalidare.

În opinia recurentei,

buna-credință în utilizarea invenției poate rezulta din două aspecte: practica

judiciară și modalitatea de achiziționare a dinților de cupă, anume direct de

la producători, prin licitație publică; astfel, la dosarul cauzei s-a depus

practică judiciară, deoarece între părți au mai existat litigii având drept

obiect drepturi de autor, litigii ce s-au soluționat de Înalta Curte de Casație

și Justiție, în principiu, pe lipsa calității procesuale a reclamanților.

Ulterior, pentru

perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, deși reclamanții au obținut

revalidarea brevetului, recurenta pârâtă consideră că buna sa credință se

prezumă deoarece dinții de cupă erau deja achiziționați, achiziție plasată

ulterior acestei date, de SC C.E. Rovinari prin licitație publică, direct de la

producători, iar în clauzele contractuale au fost stipulate următoarele:

"Furnizorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror

reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de

proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de

echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru sau în

legătură cu produsele achiziționate."

În consecință,

recurenta consideră că în cauză nu operează prevederile art. 32 alin. (2) din

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, nici pentru perioada 01 august

2009 - 30 iunie 2010, dat fiind faptul că la cumpărarea dinților de cupă a

primit asigurări privind legalitatea fabricării și comercializării dinților de

cupă și chiar de faptul că producătorul deține o documentație proprie pentru

executarea acestor produse.

Recurenta mai

învederează că pe rolul Tribunalului Harghita, se află înregistrat Dosarul nr.

8903/95/2010 care are drept obiect brevetul de invenție nr. 120350 și drepturi

de autor, dosar suspendat în prezent, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, până la

soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 2 din 14 din 24

februarie 2009 emisă de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) privind

revalidarea brevetului de intenție nr. 120350 cu dată de depozit 19 decembrie

2001, de către Curtea de Apel Târgu Mureș, excepție formulată de pârâta SC M.

CF SA, societate producătoare a dinților de cupă utilizați de recurentă în

procesul de producție.

Mai mult decât atât,

recurenta arată că a depus la dosarul cauzei, cu ocazia judecării apelului,

Hotărârea nr. 22308 din 30 ianuarie 2012, a Comisiei de Examinare Desene și Modele

din cadrul OSIM, care, la solicitarea SC M. CF SA, Pitești, a stabilit că

"modelul pentru desenul dinți de excavator, sunt noi și au caracter

individual", față de alte desene și modele existente în fondul documentar

din cadrul OSIM, ceea ce, în opinia recurentei, înseamnă că dintele executat și

livrat de SC M. CF SA, nu este același cu cel din brevetul de invenție

RO120350B1/2005.

Deși a solicitat

instanței de apel să constate că invenția așa cum este protejată prin brevetul

de invenție RO120350B1/2005 nu este utilizată de recurenta C.E. Oltenia -

Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu care achiziționează dinții de excavator

direct de la producători, inclusiv de la SC M. CF Pitești, după o documentație

de execuție proprie, așa cum rezultă din probele depuse la dosarul cauzei

(contractele de vânzare-cumpărare a dinților), instanța nu s-a pronunțat asupra

acestor aspecte.

Recurenții reclamanți

au anexat motivelor de recurs facturile fiscale la care s-a referit în

cuprinsul memoriului de recurs, emise în perioada martie 2001 - septembrie

2003de către SC U. Rovinari sa către diverse Exploatări Miniere de livrare a

unor cantități de dinți cupă excavator; la termenul de dezbatere asupra

recursului, Înalta Curte a solicitat recurenților reclamanți să precizeze dacă

sunt în măsură a depune la dosar contractele economice invocate prin memoriul

de recurs ca fiind încheiate între SC U. Rovinari SA și CNLO, răspunsul fiind

în sensul inexistenței unui asemenea contract, ci doar anexate motivelor de

recurs, care fac dovada unor asemenea raporturi contractuale.

De asemenea,

recurenții reclamanți au formulat și întâmpinare la motivele de recurs ale

pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat; la rândul său, și

recurenta pârâtă, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea

recursului reclamanților.

Analizând criticile

formulate prin motivele de recurs ale ambelor părți, Înalta Curte constată

caracterul fondat al recursul pârâtei, iar recursul reclamanților urmează a fi

respins ca nefondat, pentru cele ce urmează.

Prealabil, este

necesar a se preciza că ordinea de analiză a criticilor formulate de părți este

impusă de raționamentul ce va fi expus în demonstrarea soluției adoptate în

cauză, iar nu de modalitatea în care titularii căii de atac le-au susținut.

Astfel, se constată

că obiectul cererii de chemare în judecată a privit cererea reclamanților de

acordare de despăgubiri reprezentând eficiența economică realizată de pârâtă în

perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010 prin utilizarea dinților cupă excavator

1400(II) desen E14-328.05/M, părți componente ale invenției "Cupă

poligonală pentru excavator", ce face obiectul Brevetului nr. 120350,

exploatare realizată fără consimțământul reclamanților, ca autori ai invenției

și, totodată, titulari ai brevetului menționat.

Pentru dezlegarea

pricinii, implicit și a criticilor formulate prin motivele de recurs, este

necesar a se verifica situația juridică a brevetului de invenție pe care

recurenții reclamanți și-au întemeiat pretenția dedusă judecății, de la data

acordării lui până la momentul limită al perioadei pentru care reclamanții au

pretins despăgubirile în cauza de față.

Astfel, se constată

că acordarea brevetului nr. 120350B1 a fost publicată în BOPI nr. 12/2005, cu

începere de la 19 decembrie 2001 (data depozitului), titularul acestuia fiind

SC U. Rovinari SA, în timp ce recurenții reclamanți au fost menționați în

calitate de autori ai invenției denumite "Cupă poligonală pentru

excavator".

Titularul a fost

decăzut din drepturile decurgând din brevet la data de 23 decembrie 2003,

pentru neplata taxelor de menținere în vigoare, această sancțiune fiind însă

publicată în BOPI nr. 3 din 28 martie 2008, conform înscrisului de la dosar

primă instanță.

Ulterior însă, prin

Hotărârea Comisiei de examina