ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1698/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin acțiunea înregistrată la data de 1 iulie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A., în cotradictoriu cu pârâtele SC C.E.O. SA și Exploatarea de Carieră R., au solicitat să se constate că pârâtele le-au încălcat și le încalcă drepturile de proprietate industrială asupra invenției denumită „cupă poligonală pentru excavator” protejată prin brevetul de invenție din 30 decembrie 2005 și obligarea pârâtelor în solidar la plata despăgubirilor reprezentând eficiența economică realizată în perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010 prin utilizarea neautorizată a dinților cupă excavator, părți componente ale invenției sus-menționate, actualizate cu coeficientul de inflație de la data datorării până la data plății și plata dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii până la data plății.

Prin sentința civilă nr. 179 din 19 iunie 2012, Tribunalul Gorj a respins acțiunea ca nefondată, reținând că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite despăgubiri de la pârâte, chiar dacă acestea folosesc o parte din invenție fără acordul lor, în considerarea dreptului de folosință gratuită asupra acestei componente a invenției recunoscut prin art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 96 din 14 decembrie 2012, a admis apelul declarat de către toți reclamanții împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 34.407,18 RON despăgubiri aferente perioadei 1 iulie 2007-30 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu 17 februarie 2012, până la data plății efective, precum și dobânda legală începând cu 1 iulie 2010, reținând, printre alte argumente, că tribunalul a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, întrucât pârâtele nu beneficiază de protecția prevăzută de aceste dispoziții legale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 5432 din 22 noiembrie 2013, a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanți și a admis recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA, Sucursala Divizia Minieră Târgu-Jiu, a modificat în tot decizia recurată, în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva sentinței nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Pentru a pronunța aceasta decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, că faptul utilizării invenției în perioada anterioară decăderii titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenție nu denotă reaua-credință a terțului și nu înlătură incidența prevederilor art 34 alin. (1) lit. f) din lege.

Atitudinea subiectivă pe care legiuitorul o pretinde terțului pentru a beneficia de dreptul de folosință asupra obiectului invenției (cu titlu personal și gratuit) vizează doar perioada de timp dintre decădere și revalidarea brevetului și presupune convingerea terțului că, prin asemenea utilizare, nu aduce atingere vreunui drept patrimonial decurgând dintr-un brevet de invenție. Or, această convingere este perfect justificată în cauză în ceea ce o privește pe pârâtă, atât timp cât, în perioada de timp în discuție, invenția nu a beneficiat de protecție juridică, date fiind efectele decăderii.

Ca atare, instanța de recurs a reținut că sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) teza I din lege pentru perioada 1 iulie 2007-30 martie 2009 (când s-a dispus revalidarea brevetului), ceea ce înseamnă că reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru această perioadă de timp, din moment ce folosirea cu bună-credință a obiectului invenției nu reprezintă o încălcare a drepturilor decurgând din brevet. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 ianuarie 2014, revizuentii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. au solicitat revizuirea deciziei nr. 5432 din 22 noiembrie 2013, pronunțata de această instanță.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuenții, după ce prezintă situația de fapt și soluțiile pronunțe de instanțe în cauză, susțin că prin decizia a cărei revizuire o solicită, instanța de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că s-a pronunțat pe apărări care nu au fost făcute. Legat de acest aspect, revizuenții susțin că instanța de recurs a menținut sentința nr. 179/2012 a Tribunalului Gorj prin care acțiunea lor a fost respinsă cu motivarea că pârâta SC C.E.O. SA beneficiază de dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 deși aceasta nu invocase în apărarea sa beneficiul dispozițiilor legale menționate. Cererea de revizuire este inadmisibilă, potrivit celor ce urmează: Prin decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul reclamanților și a admis recursul declarat de pârâta SC C.E.O.

SA, Sucursala Divizia Minieră Târgu-Jiu, a modificat în tot decizia recurată, în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva sentinței nr. 179 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul” se poate cere în ipotezele prevăzute la pct. 1-pct. 10 din textul sus-rnenționat, revizuenții prevalându-se în prezenta cauză de ipoteza de la pct. 2 (pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nepronunțarea asupra unui lucru cerut ori asupra a mai mult decât s-a cerut).

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă ce poate fi exercitată în condițiile strict și limitativ prevăzute de lege, Față de cerința premisă înscrisă în art. 322 alin. (1) C. proc. civ., comună tuturor ipotezelor legale prevăzute acest text la pct. 1-pct. 10 (deci, și celei invocate în cauză, pct. 2), se observă că, pentru a se putea cere revizuirea hotărârii dată de o instanță de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, dar în oricare dintre ipoteze să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până la acel moment.

Or, o astfel de situație nu se întâlnește în cazul în care instanța de recurs procedează la respingerea recursului, după cum nu se poate considera că a fost evocat fondul nici atunci când această instanță admite recursul, casează decizia dată în apel și, respingând apelul, menține hotărârea instanței de fond, căci printr-o astfel de măsură, nu a fost cu nimic afectată rezolvarea dată inițial fondului pricinii. Așadar, hotărârea prin care se admite recursul, se casează decizia dată în apel și, respingând apelul, se menține hotărârea instanței de fond, (precum cea din cauză dată de instanța de recurs și a cărei revizuire se cere), păstrându-se situația de fapt, nu este susceptibilă de revizuire.

Pe de altă parte, pct. 2 al art. 322 C. proc. civ., precizat ca temei de drept al cererii de revizuire, reglementează situația în care se poate cere revizuirea unei hotărâri motivat de faptul că instanța de judecată s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut, aceste cerințe nefiind întrunite în cazul de față, Astfel, textul vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății, în baza principiului disponibilității, și ceea ce instanța a hotărât, între ceea ce s-a cerut și ceea ce s-a pronunțat, deși nu s-a cerut, extra petita; nu s-a pronunțat, deși s-a cerut, minus petita; s-a dat mai mult decât s-a cerut, plus petita, neîngăduind instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii sau incidentale și nepermițând acesteia să omită de a se pronunța asupra unui capăt de acțiune.

Textul presupune ca revizuentul să aibă în vedere obiectul cererii și nu temeiurile acesteia sau mijloacele de apărare. Admițând recursul pârâtei și modificând decizia din apel în sensul respingerii apelului reclamanților, instanța de recurs a menținut o soluție anterioară pronunțată de tribunal, nepronunțându-se ea însăși cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată în raport de care se verifica, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectarea principiului disponibilității, astfel încât nici nu putea să acorde altceva decât s-a cerut. Înalta Curte constată că, în realitate, revizuenții vizează obținerea rejudecării rondului pretențiilor pentru care au promovat cererea de chemare în judecată, ceea ce nu este posibil pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva deciziei nr. 5432 din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2014.