ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6109/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 01 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională a Lignitului Oltenia S.A.

și Exploatarea de Carieră Berbești, să se constate că pârâtele au încălcat și încalcă drepturile de proprietate industrială ale reclamanților asupra invenției denumită "Cupă poligonală pentru excavator" protejată prin brevetul de invenție nr. RO120350 B1 din 30 decembrie 2005. Au mai solicitat, ca pârâtele să fie obligate, în solidar, la plata despăgubirilor reprezentând eficiența economică, realizată prin utilizarea neautorizată a "dinților cupă excavator 1400 (II) desen E14 - 328.05/M", părți componente ale invenției "Cupă poligonală excavator", în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010 și la plata sumelor datorate, actualizate cu coeficientul de inflație, de la data când erau datorate până la data plății, cu plata dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii până la data plății.

În motivarea acțiunii, au arătat că sunt autorii invenției intitulată "Cupă poligonală pentru excavator", dar și deținătorii exclusivi ai dreptului asupra invenției, brevetată cu nr. RO120350 B1 din 30 decembrie 2005, în temeiul contractului de cesiune încheiat cu SC U. R. SA. Invenția are două elemente distincte: cupă poligonală pentru excavator și dinți cupă excavator 1400 (II) desen E 14-32805/M, care se pot folosi împreună sau separat. Susțin reclamanții că în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, pârâtele au utilizat la Exploatarea de Carieră Berbești, în mod nelegal, dinții de cupă excavator 1400 (II) desen E 14-32805/M, ce fac obiectul invenției acestora, montați pe alte tipuri de cupe, obținându-se importante avantaje economice.

Pârâtele au refuzat să încheie cu reclamanții contracte economice conform Legii nr. 64/1991, deși au solicitat acest lucru. Pârâta Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA - Exploatarea de Carieră Berbești prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că invenția reclamanților nu a fost și nu este folosită de niciun excavator al pârâtei și că contractul de cesiune depus de reclamanți, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 își produce efectele începând cu data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială. În concret, această cesiune a fost publicată în nr. 7 din 30 iulie 2009 al Buletinului oficial de proprietate industrială. Ca atare, reclamanții sunt titulari ai brevetului invocat, începând de la această dată, încât anterior nu pot solicita despăgubiri.

Pe de altă parte, arată pârâtele, dinții de cupă sunt achiziționați de la alți furnizori care răspund pentru respectarea dreptului de proprietate intelectuală. Prin Sentința civilă nr. 335 din 27 septembrie 2011, Tribunalul Gorj a respins acțiunea, deoarece conform adeverinței nr. 1013568 din 29 iulie 2009, cesiunea s-a publicat în Buletinul oficial de proprietate intelectuală nr. 7 din 30 iulie 2009. Ca atare, anterior acestei date reclamanții nu erau titularii brevetului invocat, eventualele despăgubiri putându-se solicita pentru perioada ulterioară, pentru perioada ulterioară fiind aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, a respins calea de atac, ca nefondată, prin Decizia nr. 382 din 12 decembrie 2011, pentru considerentele ce urmează.

Din probele dosarului a rezultat că reclamanții sunt titulari de brevet, în baza contractului de cesiune, încheiat cu SC U.R. SA, prin lichidator judiciar S. S.P.R.L., în calitate de cedent publicat în Buletinul oficial de proprietate intelectuala la 30 iulie 2009. De la această dată, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, reclamanții dobândesc față de terți calitatea de titular de brevet, care le conferă dreptul de exploatare al invenției, potrivit art. 32 din lege. În cauza soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 2022 din 24 februarie 2009 - având același obiect, pentru același brevet de invenție și între aceleași părți, însă pentru o perioadă anterioară, respectiv 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007 - Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că la acea dată, anterior încheierii contractului de cesiune, titular al brevetului de invenție era SC U.R.

SA, situație în care art. 32 din Legea nr. 64/1991, privind dreptul exclusiv de exploatare a invenției, nu este aplicabil reclamanților. Ca atare, față de prev. art. 32 din lege rezultă că cererea de despăgubiri pentru drepturile ce decurg din brevetul de invenție, pe perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009, nu are temei legal, astfel încât, soluția de respingere a acțiunii pentru această perioadă, este legală și temeinică deoarece reclamanții nu erau titulari ai brevetului de invenție. În ceea ce privește perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, soluția de respingere a acțiunii este, raportat la probele dosarului corectă față de prevederile art. 34 din lege, cu referire la dreptul de posesiune ulterioară și personală pentru terțul care folosește invenția, începută anterior revalidării brevetului, și, după revalidare, în condițiile prevăzute de lege, și care nu dau dreptul titularului de brevet de a cere despăgubiri, pentru perioada respectivă.

În ceea ce privește jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materie, cu trimitere la deciziile nr. 3238 din 25 mai 2010 și 3292 din 8 aprilie 2011, în raport de care ar opera puterea lucrului judecat, potrivit art. 1200 alin. (4) C. civ., criticile formulate de apelanții reclamanți sunt nefondate, întrucât, în cauzele soluționate irevocabil prin hotărârile menționate, situația de fapt și de drept dedusă judecății, diferă de cea din cauza de față, sau chiar confirmă, cel puțin în parte, considerentele și soluția pronunțată în prezenta cauză.

Astfel, Decizia nr. 14 din 25 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, a fost examinată de instanța de recurs, numai prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți; prin Decizia nr. 3238 din 25 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de pârâți, menținând Decizia nr. 14 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, însă cu privire la situația ce interesează și în speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat numai în sensul că în temeiul art. 45 din Legea nr. 64/1991 dreptul asupra brevetului de invenție, s-a transmis prin cesiune de la U.R. SA, către reclamanți, astfel cum rezultă din adeverința din 13 mai 2009 și, drept urmare, în calitate de titulari ai brevetului de invenție, reclamanții au calitate procesuală activă, în virtutea dispozițiilor art. 32 din lege, ce conferă titularului un drept exclusiv de exploatare a invenției, pe întreaga sa durată.

Prin urmare, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se rezolvă în mod diferit vreuna din problemele ce se ridică în prezenta cauză.

De asemenea, în ceea ce privește cauza soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 3292 din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta vizează o cu totul altă situație decât cea din prezentul litigiu, în sensul că drepturile inventatorilor decurg dintr-un contract încheiat cu unitatea care utilizează invenția; astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție motivează expres că cererea reclamanților nu este întemeiată pe calitatea de titular al brevetului de invenție, care a fost Întreprinderea Minieră Rovinari, ci pe cea de autori ai invenției, care au încheiat cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA, contractul din 14 martie 2000, în temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009. Sentința atacată nu aduce atingere excepției puterii de lucru judecat, în raport de hotărârile judecătorești la care fac trimitere recurenții.

Criticile ce vizează inaplicabilitatea în speță a prevederilor art. 34 lit. f) din lege, sunt de asemenea, nefondate, constituind simple susțineri al reclamanților. Tribunalul, în raport de actele depuse la dosar și raportul de expertiză întocmit în cauză, a reținut în mod corect aplicabilitatea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, pentru perioada de după publicarea contractului de cesiune, când reclamanții au dobândit calitatea de titular de brevet. Textul art. 34 lit. f) din lege nu prevede condiția acordului titularului de brevet, ci numai "folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției (...)" așa încât, și sub acest aspect, criticile sunt nefondate, prima instanță motivând, în concret, îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul citat.

În ceea ce privește completarea motivelor de apel, în sensul că acțiunea este întemeiată pe calitatea reclamanților, atât de inventatori, cât și de titulari ai brevetului de invenție, precizarea este irelevantă, întrucât nu există contract încheiat cu unitatea care folosește invenția iar, calitatea de titular de brevet, le-ar da dreptul reclamanților la despăgubiri, numai pentru perioada ulterioară datei de 30 iulie 2009, dacă n-ar fi aplicabile, în speță, prev. art. 34 lit. f) din lege. Împotriva încheierii de ședință de la 5 decembrie 2011 și a deciziei menționate au declarat recurs reclamanții întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Instanța a acordat intimatelor-pârâte ceea ce nu s-a cerut respectiv faptul că beneficiază de protecția prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., deoarece intimatele pârâte s-au apărat doar în sensul că n-au utilizat invenția reclamanților. Totodată, prin întâmpinare, Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA recunoștea dreptul de a solicita despăgubiri numai pentru perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010 de la data publicării contractului de cesiune a brevetului de invenție în Buletinul oficial de proprietate industrială, dar nu de la pârâte, ci de la societățile producătoare și furnizoare de dinți pentru cupă care fac obiectul brevetului de invenție. Nu s-au administrat probe nici de reclamanți și nici de către pârâtă pentru a se putea concluziona dacă sunt sau nu aplicabile în speță dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

O altă critică, întemeiată pe pct. 9, se referă la dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009 (data de la care s-au solicitat despăgubirile până la data când s-a publicat în Buletinul oficial de proprietate intelectuală contractul de cesiune), aplicate eronat atunci când s-a apreciat că cererea reclamanților este lipsită de temei legal, acțiunea avându-și fundamentul legal și în dispozițiile art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 care recunosc dreptul inventatorului de a se adresa instanțelor judecătorești pentru drepturile patrimoniale ce i se cuvin, atât în situația când se utilizează legal invenția, cât și în situația utilizării ilegale a acesteia, când despăgubirile sunt solicitate în temeiul art. 59 alin. (1) și (3) din lege, ca în actuala speță.

Motivarea instanței de apel este făcută cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece pentru perioada respectivă, despăgubirile nu s-au cerut numai în calitatea de titulari ai brevetului de invenție, ci și în aceea de autori ai invenției. Este greșită și motivarea instanței potrivit căreia raportul de expertiză efectuat în cauză este de natură să demonstreze aplicabilitatea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, în actuala speță. Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, neplata taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului de invenție atrage decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul național al brevetelor de invenție și se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială.

În speță, publicarea decăderii a brevetului de invenție în Buletinul oficial de proprietate intelectuală s-a făcut la data de 28 martie 2008. Pentru a beneficia de protecția conferită de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, intimatele-pârâte trebuiau să facă dovada implementării invenției în perioada de la care s-a publicat decăderea din protecție a brevetului în Buletinul oficial de proprietate intelectuală - 28 martie 2008 până la data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială, a hotărârii de revalidare a brevetului de invenție nr. 2 din 14 din 24 februarie 2009, respectiv 30 martie 2009. Raportul de expertiză efectuat în cauză, necontestat de reclamanți, face dovada că invenția s-a utilizat în toată perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, fiind exclusă implementarea acesteia în perioada de la publicarea în Buletinul oficial de proprietate intelectuală a decăderii din protecție și revalidării brevetului de invenție (28 martie 2008 - 30 martie 2009), astfel că, în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 . Instanța de apel a interpretat greșit Decizia nr. 3238 din 25 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, schimbându-i înțelesul vădit și neîndoielnic al acesteia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. A reținut instanța de apel că Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se reținea calitatea procesuală activă a reclamanților, în calitate de titulari ai brevetului de invenție, pe întreaga durată de exploatare a invenției, confirmă soluția din actuala speță, nu o infirmă. Decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost depusă ca probă, act prin care se face dovada că printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă s-a recunoscut dreptul exclusiv de exploatare a invenției, pe întreaga sa durată, ceea ce atribuie calitatea procesuală activă de a pretinde despăgubiri pentru utilizarea invenției, pentru toată perioada solicitată prin acțiune și nu numai pentru perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, cum au reținut instanțele de fond și de apel.

Interpretarea eronată a Deciziei nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a condus la încălcarea de către instanța de apel a dreptului de proprietate industrială, constând în despăgubirile la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru prejudiciul cauzat, urmare a neaplicării dispozițiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Este adevărat că Decizia civilă nr. 3292 din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează o altă situație decât cea din actualul litigiu, în sensul că în respectiva speță, reclamanții și-au întemeiat cererea pe calitatea de autori ai invenției și pe răspunderea contractuală, dar decizia a fost depusă nu pentru a constata deosebirile ci asemănările dintre cele două spețe și nerespectării principiului "a fortiori". În completarea motivelor de apel, s-a arătat că acțiunea a fost formulată în calitate de inventatori, dar și de titulari ai brevetului de invenție, deoarece dacă, prin Decizia nr. 3292/2011 se recunoștea dreptul reclamanților, ce au acționat numai în calitatea de inventatori, de a primi drepturi patrimoniale din utilizarea legală a invenției acestora, în temeiul unui contract încheiat cu societatea ce utiliza invenția, cu atât mai mult instanța de apel trebuia să recunoască dreptul de inventatori și de titulari de brevet, la primirea despăgubirilor rezultate din utilizarea ilegală a invenției de către intimatele-pârâte, în afara unui cadru contractual, în condițiile comiterii infracțiunii de contrafacere prevăzută de art. 59 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, pentru încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) din aceeași lege.

Instanța de apel a considerat eronat că se impunea aplicarea prevederilor art. 34, alin. (1) lit. f), din Legea nr. 64/1991, fără ca intimatele pârâte să fi invocat aceste dispoziții prin întâmpinări, și fără să facă vreo dovadă a implementării invenției în perioada de când au luat la cunoștință că brevetul de invenție a fost decăzut din protecție, 28 martie 2008 până la data publicării revalidării acestuia în Buletinul oficial de proprietate intelectuală 30 martie 2009. Raportul de expertiză efectuat în cauză face dovada că invenția a fost folosită în toată perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri, ceea ce exclude implementarea acesteia în perioada 28 martie 2008 - 30 martie 2009 și, implicit, aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) Legea nr. 64/1991.

Pârâtele nu puteau beneficia de protecția prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu îndeplineau condițiile prevăzute de art. 34 alin. (1) lit. f) din respectiva lege. Dispozițiile sus-menționate permit folosirea invenției și după publicarea mențiunii revalidării brevetului de invenție, în 2 situații: dacă terții au folosit cu bună-credință invenția în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului; dacă terții au luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. Pârâtele nu sunt terți de bună-credință, pentru că au continuat să folosească invenția, preluată de la fosta Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA prin art. 15 alin. (2) din H.G.

nr. 103/2004, fosta Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA fiind terț de rea-credință ce a implementat invenția în perioada de protecție a acesteia (19 decembrie 2001 - data de depozit - 20 decembrie 2003 - data decăderii din protecție a brevetului de invenție) fără consimțământul titularului de brevet, neexistând un contract pentru utilizarea invenției protejate; au refuzat să încheie contractul de folosire a invenției cu titularii de brevet, la cererea acestora, înainte de a se publica în Buletinul oficial de proprietate intelectuală decăderea din protecție a brevetului de invenție - 28 martie 2008, dar și după publicarea în Buletinul oficial de proprietate intelectuală a validării brevetului - 30 septembrie 2009. Art. 34 alin. (1) lit. f) în teza a doua, recunoaște dreptul terților de a folosi invenția, implementată în perioada dintre data decăderii din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului, dacă aceștia au luat măsuri efective și serioase în intervalul sus-menționat.

Pârâtele nu intră sub incidența acestor dispoziții deoarece: nu au implementat invenția în perioada când era lipsită de protecție; legea îi protejează numai pe terții care au luat "măsuri efective și serioase" pentru implementarea invenției în perioada când a fost lipsită de protecție, aceasta însemnând investiții importante pentru aprovizionarea sau adaptarea utilajelor în vederea utilizării dinților de cupă brevetați, măsuri pe care pârâtele nu le-au luat, investiții nu au făcut deoarece au negat permanent că utilizează dinții brevetați. În cauză nu au fost făcute dovezi conform dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f), teza a doua, din Legea nr. 64/1991.

Chiar și în situația, când s-ar fi făcut aceste dovezi pârâtele nu ar fi putut beneficia de utilizarea, gratuită, a dinților de cupă decât pentru cei aprovizionați și existenți, pe stoc, la data revalidării brevetului de invenție, neexistând nicio investiție în "măsuri efective și serioase" efectuate în perioada lipsei de protecție a invenției, pentru a justifica utilizarea invenției după revalidarea brevetului de invenție, prin aprovizionarea altor cantități de dinți de cupă. Prin urmare, nu se putea reține buna-credință a Societății Naționale a Lignitului Oltenia SA pentru implementarea invenției și implicit, nici buna-credință a S.N.L.O. și E.M.E.C.. Berbești, care în temeiul art. 15 alin. (2) din H.G.

nr. 103/2004, au preluat toate drepturile, dar și obligațiile aferente fostei E.M.C. Berbești, ce s-a desprins din Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA, pentru a face aplicarea art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991. Înalta Curte, analizând decizia, prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a temeiurilor de drept incidente cauzei reține caracterul fondat al recursului în limitele și pentru argumentele ce succed. Prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 C. civ., alin. (1), potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Hotărârile judecătorești invocate nu reprezintă acte juridice încheiate între părțile din proces a cărei natură ori înțeles să fi fost denaturat de instanță. În fapt se invocă încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în sensul că statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, ce a tranșat irevocabil un aspect al litigiului. Recurenții invocă încălcarea celor statuate în hotărârile pronunțate anterior între aceleași părți în ceea ce privește calitatea lor de titulari ai brevetului de invenție pe toată perioada pentru care se solicită în prezenta cauză acordarea de despăgubiri, 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010. Critica, ce va fi încadrată conform dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. în motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., este nefondată întrucât la data pronunțării deciziilor menționate părțile nu au învederat instanțelor de judecată că brevetul de invenție nu mai era protejat, urmare a neplății taxelor de validare. Drept urmare, reținerea instanței superioare de fond că funcția normativă și efectul pozitiv al lucrului judecat nu au fost încălcate este corectă, în raport de situația de fapt stabilită în prezenta cauză sub aspectul menționat. Astfel, pentru Brevetul nr. 120350 s-a dispus decăderea din drepturi a titularului de brevet U.R.

pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare începând cu data de 25 decembrie 2003. Este fără relevanță împrejurarea că a intervenit revalidarea brevetului cu începere de la 30 martie 2009, data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială, pentru perioada anterioară revalidării, câtă vreme, urmare a decăderii din drepturi, invenția aparține domeniului public, nefiind protejat juridic, putând fi folosită de terți fără a se încălca dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991. Pentru aceleași argumente va fi respinsă și critica referitoare la neobservarea calității de autor ai invenției, invocat drept temei al acțiunii.

Prima instanță de fond invocă drept temei al respingerii acțiunii reclamanților pentru pretențiile aferente perioadei 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție conform cărora folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revendicarea brevetului nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33, hotărâre menținută și de instanța superioară de fond.

Pârâta Societatea Națională a Lignitului Oltenia - Exploatarea de Carieră Berbești a susținut, astfel cum rezultă din întâmpinările formulate la prima instanță, că invenția reclamanților nu a fost și nu este folosită la niciun excavator al său, că efectele contractului de cesiune se produc cu data publicării cesiunii în Buletinul oficial de proprietate intelectuală nr. 7 din 30 iulie 2009, precum și faptul că dinții de cupă sunt achiziționați de la alți furnizori care răspund pentru respectarea dreptului de proprietate intelectuală. Instanța reține, cu autoritate de lucru judecat, căci pârâtele nu au formulat apel, că invenția a fost și este aplicată de pârâtă, concluzionând însă, fără a pune în discuția părților și, drept consecință, fără administrarea de probe, că devin incidente dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Instanța superioară de fond, în loc să devolueze fondul sub acest aspect invocat și argumentat prin motivele de apel, reține: "Tribunalul, în raport de actele depuse la dosar și raportul de expertiză întocmit în cauză, a reținut în mod corect aplicabilitatea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, pentru perioada de după publicarea contractului de cesiune, când reclamanții au dobândit calitatea de titular de brevet.

Textul art. 34 lit. f) din lege nu prevede condiția acordului titularului de brevet, ci numai "folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției (...)" așa încât, și sub acest aspect, criticile sunt nefondate, prima instanță motivând, în concret, îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul citat". Apelanții au invocat reaua-credință a pârâtei, cu argumente punctuale, precum și absența dovezilor referitoare la măsurile efective și serioase de folosire a invenției, critici ce nu au fost examinate în mod real de instanță, reluând pur și simplu concluziile primei instanțe de fond. Din cele expuse rezultă că dreptul la apărare al reclamanților a fost încălcat câtă vreme instanța a aplicat o dispoziție legală fără ca în prealabil să fie pusă în discuția părților pentru a da posibilitatea administrării de dovezi în sensul arătat.

Totodată, se constată că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită cât privește întrunirea cerințelor art. 34 lit. f) din lege, câtă vreme părțile nu au administrat probe, iar instanța nu a dispus în calea devolutivă de atac complinirea celor arătate. Înalta Curte, față de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva încheierii din data de 5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 382 din data de 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN