ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. nr. 211 din data de 5

noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamanții-apelanți B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F.,

N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva sentinței civile nr. 335 din 27

septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în contradictoriu cu intimata-pârâtă

SC E.O. SA Târgu-Jiu, Sucursala Divizia Minieră Târgu-Jiu, Exploatarea Minieră

de Carieră B.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții au

solicitat instanței să se constate că pârâta a încălcat și încalcă drepturile

de proprietate industrială pe care le dețin asupra invenției denumită

„Cupă poligonală pentru excavator”, protejată prin brevetul de invenție din 30

decembrie 2005, iar aceasta să fie obligată la plata despăgubirilor

reprezentând eficiența economică pe perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010,

actualizate cu coeficientul de inflație, de la data când erau datorate până la

data plății, cu plata dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii până

la data plății.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că reclamanții sunt autorii invenției și deținătorii exclusivi ai drepturilor

asupra acesteia, în temeiul contractului de cesiune încheiat cu SC U.R. SA, iar

în perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010 s-au utilizat la Exploatarea de Carieră B.,

în mod nelegal, dinții de cupă excavator, ce fac obiectul invenției, montați pe

alte tipuri de cupe, obținându-se importante avantaje economice.

Prin sentința civilă

nr. 335 din 27 septembrie 2011, Tribunalul Gorj a respins acțiunea cu motivarea

că cesiunea s-a publicat în Buletinul oficial de proprietate intelectuală din

30 iulie 2009 și, ca atare, anterior acestei date reclamanții nu erau titularii

brevetului invocat. Eventuale despăgubiri se pot solicita pe perioada ulterioară,

pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 64/1991.

Prin decizia nr. 382

din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți.

Prin decizia nr. 6109

de la 9 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat

de reclamanți, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de apel, reținând în motivare următoarele considerente:

Recurenții au invocat

încălcarea celor statuate în hotărârile pronunțate anterior între aceleași părți

în ceea ce privește calitatea lor de titulari ai brevetului de invenție pe toată

perioada pentru care s-a solicitat în prezenta cauză acordarea de despăgubiri, 1

iulie 2007-30 iunie 2010, critică ce este nefondată întrucât la data pronunțării

deciziilor menționate părțile nu au învederat instanțelor de judecată că brevetul

de invenție nu mai era protejat, urmare a neplății taxelor de validare.

Reținerea instanței superioare

de fond că funcția normativă și efectul pozitiv al lucrului judecat nu au fost încălcate

este corectă, în raport de situația de fapt stabilită în prezenta cauză sub aspectul

menționat.

Astfel, pentru brevetul

din 30 decembrie 2005 s-a dispus decăderea din drepturi a titularului de brevet

SC U.R. SA pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare începând cu data

de 25 decembrie 2003.

Este fără relevanță împrejurarea

că a intervenit revalidarea brevetului cu începere de la 30 martie 2009, data publicării

în Buletinul oficial de proprietate industrială, pentru perioada anterioară revalidării,

câtă vreme, urmare a decăderii din drepturi, invenția aparține domeniului public,

nefiind protejată juridic, putând fi folosită de terți fără a se încălca dreptul

prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991.

Pentru aceleași argumente

a fost respinsă și critica referitoare la neobservarea calității de autor ai invenției,

invocat drept temei al acțiunii.

Prima instanță de fond

a invocat drept temei al respingerii acțiunii reclamanților pentru pretențiile aferente

perioadei 30 iulie 2009-30 iunie 2010, dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

Pârâta S.N.L.O., Exploatarea

de Carieră B. a susținut, astfel cum rezultă din întâmpinările formulate la prima

instanță, că invenția reclamanților nu a fost și nu este folosită la niciun excavator

al său, că efectele contractului de cesiune se produc cu data publicării cesiunii

în Buletinul oficial de proprietate intelectuală din 30 iulie 2009, precum și faptul

că dinții de cupă sunt achiziționați de la alți furnizori care răspund pentru respectarea

dreptului de proprietate intelectuală.

Instanța a reținut, cu

autoritate de lucru judecat, căci pârâtele nu au formulat apel, că invenția a fost

și este aplicată de pârâtă, concluzionând însă, fără a pune în discuția părților

și, drept consecință, fără administrarea de probe, că devin incidente dispozițiile

art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Instanța de apel, în loc

să devolueze fondul sub acest aspect invocat și argumentat prin motivele de apel,

a reținut că sunt nefondate criticile de apel, prima instanță motivând în concret,

îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul citat. Dreptul la apărare al reclamanților

a fost încălcat câtă vreme instanța a aplicat o dispoziție legală fără ca în prealabil

să fie pusă în discuția părților pentru a da posibilitatea administrării de dovezi

în sensul arătat și fără să analizeze apărările formulate în acest sens.

Totodată, s-a constatat

că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită cât privește întrunirea cerințelor

art. 34 lit. f) din lege, câtă vreme părțile nu au administrat probe, iar instanța

nu a dispus în calea devolutivă de atac complinirea celor arătate.

În rejudecarea apelului

s-a constatat caracterul nefondat al acestuia, în considerarea următoarelor argumente:

Limitele rejudecării au

fost determinate, potrivit art. 315 C. proc. civ., prin decizia de casare, exclusiv

la verificarea incidenței dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată.

Brevetul de invenție,

al cărui titular inițial a fost SC U.R. SA, a fost decăzut din protecție, ca urmare

a neplății taxelor de menținere în vigoare, la data de 25 decembrie 2003, hotărârea

fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială la data de 28

martie 2008 și a fost ulterior revalidat la data de 24 februarie 2009, hotărârea

fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială la data de 30

iulie 2009.

La aceeași dată (30

iulie 2009) a fost publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială și

cesiunea brevetului de invenție de la cedenta SC U.R. SA către autorii invenției,

reclamanții din prezenta cauză.

În perioada cuprinsă între

data decăderii din drepturi a titularului de brevet (25 decembrie 2003) și data

revalidării (30 iulie 2009) invenția a fost în domeniul public, putând fi folosită

de terți în mod liber, fără ca o astfel de acțiune să constituie o încălcare a dreptului

de exploatare exclusivă recunoscut în favoarea titularului de brevet, care să deschidă

calea unei acțiuni în despăgubiri.

Folosirea invenției de

către terți în perioada mai sus menționată este prezumată a fi fost făcută cu bună

credință, întrucât invenția se afla în domeniul public și nu beneficia de protecție

juridică, fiind irelevantă sub acest aspect împrejurarea susținută de reclamanți,

în sensul că pârâta ar fi cunoscut că anterior decăderii a existat un drept de proprietate

intelectuală al cărui titular este un terț.

Reclamanții au susținut

teza potrivit căreia pârâta ar fi fost de rea credință, întrucât a folosit invenția

și anterior decăderii titularului din protecție, aspect care face inoperante prevederile

art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată.

Decăderea din protecție

a operat la data de 25 decembrie 2003 și nu la data publicării acestei sancțiuni

în Buletinul oficial de proprietate industrială, respectiv 28 martie 2008. În acest

sens s-a pronunțat instanța supremă în considerentele deciziilor civile nr.

3942 din 22 iunie 2010, nr. 4612 din 21 septembrie 2010 și nr. 6561 din 3

decembrie 2010. Înșiși apelanții reclamanți, prin precizările depuse în rejudecare,

au învederat instanței că brevetul de invenție a fost lipsit de protecție în intervalul

cuprins între 25 decembrie 2003-30 martie 2009, dar au susținut că fosta C.N.L.O.

a implementat invenția în perioada anterioară 19 decembrie 2001-19 decembrie 2003,

ceea ce exclude buna credință a pârâtei, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr.

64/1991 republicată.

Facturile fiscale depuse

la dosarul cauzei în rejudecare relevă faptul că în perioada cuprinsă între 2001

(data depozitului reglementar) și 2003 (data decăderii titularului de brevet din

protecție) SC U.R. SA, titularul de brevet de la acel moment, a comercializat dinții

de cupă care constituie o componentă a invenției către B.A.T.S. Rovinari și Motru,

astfel că aceste înscrisuri sunt irelevante sub aspectul aprecierii atitudinii subiective

a unității pârâte. Fostele componente ale C.N.L.O., antecesoarea S.N.L.O., nu au

folosit dinții de cupă care constituie obiectul invenției în mod nelegal, cu încălcarea

dreptului prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991, ci au achiziționat aceste componente

industriale în schimbul unui preț, de la însuși titularul de brevet de la acea dată,

SC U.R. SA. Prin urmare, nu se poate reține în sarcina lor reaua credință, în sensul

invocat de apelanții reclamanți.

La dosarul cauzei nu există

dovezi din care să reiasă în mod lipsit de echivoc că pârâta ar fi utilizat fără

drept invenția care face obiectul brevetului în perioada anterioară pierderii protecției.

Adresa din 2010, invocată

de apelanții reclamanți în susținerea tezei relei credințe a pârâtei, a fost înregistrată

la sediul destinatarului la data de 1 martie 2010, adică ulterior publicării revalidării

brevetului de invenție (30 iulie 2009), prin urmare nu are semnificație juridică

în ceea ce privește buna credință a utilizatorului invenției, întrucât nu se referă

la perioada de referință avută în vedere de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991

republicată, și anume perioada cuprinsă între data decăderii și data publicării

revalidării brevetului de invenție în Buletinul oficial de proprietate

industrială.

Intimata pârâtă a achiziționat

dinții de cupă folosiți în procesul de exploatare al carierei Exploatarea

Minieră de Carieră B., prin licitație publică de la furnizorul SC M. SA Pitești,

în perioada în care brevetul de invenție s-a aflat în domeniul public, așa cum rezultă

din contractul de furnizare din 31 martie 2008, încheiat în baza acordului cadru

din 4 aprilie 2007 și a raportului procedurii de atribuire din 19 martie 2007, aspect

reținut și în cuprinsul raportului de expertiză întocmit la prima instanță de exp.

tehnic P.D.

În plus, proba științifică

administrată la prima instanță a evidențiat și faptul că dinții de cupă care au

făcut obiectul brevetului de invenție din 30 decembrie 2005, ai cărui titulari sunt

reclamanții, au fost utilizați în limita existentă la momentul publicării mențiunii

de revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior revalidării.

Cum intimata pârâtă nu

produce și nu comercializează dinții de cupă, pe care i-a achiziționat prin licitație

publică de la furnizori care și-au asumat, conform dispozițiilor din O.U.G. nr.

34/2006 privind achizițiile publice, obligația despăgubirii achizitorilor în eventualitatea

unor litigii având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală, Curtea a constatat

că pârâta a luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției în intervalul

de timp cuprins între data decăderii și data publicării revalidării.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D.,

M.N., M.A., criticând-o pentru următoarele motive:

și aplicare greșită a dispozițiilor art. 32 și art. 34 alin. (1) lit. f) Legea

nr. 64/1991, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dispozițiile legale protejează

numai terții care au folosit invenția în perioada de timp dintre decăderea din drepturi

a titularului de brevet și revalidarea brevetului, nu și terții care au utilizat

invenția în perioada anterioară decăderii din drepturi a titularului de brevet (în

perioada când brevetul de invenție era protejat).

Cu referire la probele

care ar demonstra că pârâtele s-au aprovizionat, în perioada de protecție a brevetului

de invenție (19 decembrie 2001-19 decembrie 2003) cu dinții pentru cupă excavator

ce fac obiectul brevetului de invenție, se susține că nu este îndeplinită prima

condiție impusă de aceste dispoziții legale, respectiv aceea de a fi implementat

și folosit invenția în perioada când era lipsită de protecție.

pricinii, intrând sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivările

instanței de apel prin care se încearcă a se demonstra buna-credință a societăților

pârâte sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către

aceste societăți în perioada când brevetul de invenție era lipsit de protecție având

în vedere faptul că, așa cum au arătat la motivul 1 de recurs, dispozițiile

art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 protejează numai terții de bună

credință sau pe aceia care au luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției

în perioada decăderii din protecție a brevetului de invenție, nu și terții care

au folosit invenția anterior decăderii din protecție.

potrivit căreia la dosarul cauzei nu există dovezi din care să reiasă în mod lipsit

de echivoc că pârâta ar fi utilizat fără drept invenția care face obiectul brevetului

în perioada anterioară pierderii protecției intră sub incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece o asemenea dovadă nu incumbă reclamanților,

în calitate de succesori în drepturi ai titularului de brevet, ci acelora care utilizează

o invenție protejată.

Analizând decizia în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului,

în considerarea argumentelor ce succed:

dosarului de față are ca obiect despăgubirile solicitate de reclamanți

pentru utilizarea, la Exploatarea B., în perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010, a

invenției „Cupă poligonală pentru excavator”, fără consimțământul lor,

autori ai invenției și titulari ai drepturilor patrimoniale ce decurg

din brevet.

S-a reținut în cauză,

necontestat, că brevetul de invenție a fost acordat, în calitate de titular,

SC U.R. SA, cu dată a depozitului reglementar 19 decembrie 2001, operând decăderea

acestei societăți din drepturile conferite de brevet la data de 25 decembrie

2003 ca urmare a neplății taxelor de menținere în vigoare a acestuia decăderea

fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială din 28 martie 2008.

Brevetul de invenție

a fost ulterior revalidat, operațiune publicată în Buletinul oficial de

proprietate industrială din 30 martie 2009.

Nu prezintă relevanță

revalidarea brevetului pentru perioada anterioară revalidării, câtă vreme, urmare

a decăderii din drepturi, invenția aparține domeniului public, nefiind protejată

juridic, putând fi folosită de terți fără a se încălca drepturile prevăzute de

art. 32 din Legea nr. 64/1991.

Oricum, potrivit dispozițiilor

art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, cesiunea produce efecte față de terți

numai de la data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială a mențiunii

transmiterii înregistrate la O.S.I.M. și, prin urmare, reclamanții, ca cesionari

ai drepturilor patrimoniale decurgând din brevet, puteau pretinde despăgubiri de

la terțul ce exploatează fără acordul lor invenția, numai după data publicării

cesiunii, deci numai pe perioada 30 iulie 2009-30 iunie 2010 din cea dedusă judecății.

Aceasta întrucât obligația de despăgubire ce îi incumbă terțului este

determinată de fapta sa de exploatare a unei invenții fără consimțământul

titularului, chestiune confirmată de altfel în primul ciclu procesual.

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și art.

33 folosirea cu bună-credință sau

luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în

intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea

brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană,

în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, și dreptul la folosire

nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori

cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției.

Instanța anterioară

de recurs a subliniat, sub protecția conferită de art. 315 C. proc. civ., că

prima instanță a reținut, cu autoritate de lucru judecat, căci pârâtele nu

au formulat apel, că invenția a fost și este aplicată de pârâtă.

Utilizarea invenției

pe perioada anterioară decăderii titularului din drepturile decurgând din brevetul

de invenție nu denotă reaua-credință a terțului și nu înlătură

incidența normelor legale susmenționate.

Legiuitorul pretinde terțului,

pentru ca acesta să beneficieze de dreptul de folosință asupra obiectului invenției,

cu titlu gratuit, o atitudine subiectivă ce vizează doar perioada de timp dintre

decădere și revalidarea brevetului, iar aceasta constă în convingerea că, printr-o

astfel de utilizare, nu încalcă vreun drept patrimonial ce decurge dintr-un brevet

de invenție.

Această convingere este

perfect justificată în speță atât timp cât pe perioada cuprinsă între data

decăderii din drepturile conferite de brevet și revalidarea brevetului, invenția

nu a beneficiat de protecție juridică, date fiind efectele decăderii.

Ca atare, sunt întrunite

în speță cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit.

f) (față de obligațiile impuse de art. 32 din lege) până la revalidare, ceea ce

înseamnă că pentru această perioadă buna-credință în folosirea invenției

înlătură orice încălcare a drepturilor decurgând din brevet, aspect opozabil reclamanților

și relevant în aplicarea art. 34 alin. (1) lit. f) din lege în ceea ce îi privește.

Pentru perioadă ulterioară

revalidării brevetului, terțul beneficiază de dreptul de a folosi în continuare

invenția, fără ca prin aceasta să încalce în vreun fel drepturile titularului,

conferite de brevet, datorită folosirii cu bună-credință a invenției în

perioada dintre decădere și validare, sub protecția art. 34 alin. (1) lit.

f) din Legea nr. 64/1991.

Întrunirea cerințelor

de aplicare a celei de-a doua teze a acestei norme legale a fost constată de instanța

de apel, care a reținut că proba științifică administrată la prima instanță

a evidențiat și faptul că dinții de cupă care au făcut obiectul brevetului de invenție,

ai cărui titulari sunt reclamanții, au fost utilizați în limita existentă la momentul

publicării mențiunii de revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior

revalidării, fără ca atare constatare să facă obiectul vreunei critici de recurs.

În considerarea acestor

argumente, se constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale,

din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neputându-se

contura elemente în analiza făcută care să atragă incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de către reclamanții-recurenți.

ce ar putea atrage incidenta în cauză a motivului de reurs prevazut de art. 304

pct. 5 și nu pct. 7 C. proc. civ., nu se mai impune a fi analizată față

de cele arătate mai sus relativ la cadrul și limitele în care analizează incidența

art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Constatându-se, prin urmare,

că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și

a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D.,

M.N., M.A. împotriva deciziei nr. 211 din data de 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel

Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2014.