ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5431/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5431/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față constată

următoarele;

Prin

sentința civilă nr. 289 din 4 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul

nr, 8276/95/2010, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții B.N., B.I., D.L.,

S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A., în contradictoriu cu pârâta

SC C.E.T. SA. A fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtă împotriva O.S.I.M.

În motivarea sentinței, tribunalul a

reținut că reclamanții sunt autorii invenției „Cupă poligonală pentru

excavator", invenție pentru care data constituirii depozitului național

reglementar este 19 decembrie 2001, data publicării cererii 28 februarie 2003,

iar la 30 decembrie 2005 s-a emis Brevetul de Invenție din 30 decembrie 2005,

pe numele titularului SC U.R.E.X.R. SA.

Pentru neplata taxelor legale de

menținere în vigoare s-a dispus decăderea titularului SC U.R.E.X.R. SA din

drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 începând cu data de 23

decembrie 2003, iar decăderea s-a publicat în B.O.P.I. la 28 martie 2008.

Prin Hotărârea din 24 februarie 2009 a

Comisiei de Examinare din cadrul O.S.I.M., urmare a achitării taxelor de

revalidare și menținere în vigoare de către M.N., s-a dispus revalidarea

brevetului de invenție, înscrierea mențiunii revalidării în Registrul Național

al brevetelor de invenție și publicarea revalidării în B.O.P.I. din 30 martie 2009

- Secțiunea Invenții. La data de 30 iunie 2009 a fost emis brevetul de invenție

având ca titular SC U.R.E.X.R. SA.

SC U.R.E.X.R. SA a transmis

reclamanților prin contract de cesiune calitatea de titular și drepturile conferite

de brevetul de invenție, contract ce a fost înregistrat la O.S.I.M. la data de

13 mai 2009, iar cesiunea brevetului de invenție a fost publicată în B.O.P.I. la

30 iulie 2009.

Într-un litigiu anterior (Dosarul nr.

6225/95/2007), acțiunea formulată de aceiași reclamanți împotriva aceleiași pârâte

pentru plata drepturilor de autor decurgând din același brevet pentru folosirea

invenției pe perioada 01 iulie 2004 - 30 iunie 2007 a fost respinsă prin Decizia

nr. 10141 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, în care

s-a reținut în esență că pentru perioada solicitată reclamanții nu sunt

titularii brevetului invocat.

În litigiul de față, reclamanții

solicită despăgubiri pentru folosirea fără drept de către pârâtă în perioada 01

iulie 2007 - 30 iunie 2010 a aceleiași invenții (respectiv a unei componente

din invenția brevetată - „dinți de cupă excavator", în temeiul

dispozițiilor art. 32 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (3) și art. 63

alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

Deoarece perioadele de timp pentru

care se solicită despăgubiri sunt subsecvente, deci diferite, tribunalul a

apreciat neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă

și a respins-o prin încheierea din 29 noiembrie 2010.

Față de temeiurile de drept invocate

în acțiune, tribunalul a reținut că reclamanții și-au fundamentat cererea pe

dreptul exclusiv de exploatare a invenției de către titularul de brevet

(reglementat de art. 32 din Legea nr. 64/1991) și pe dreptul la reparație

patrimonială pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare.

S-a apreciat că dreptul conferit de

art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de limitele impuse de

art. 34 și de dispozițiile art. 45 din aceeași lege, care reglementează

transmiterea drepturilor decurgând din brevet și opozabilitatea transmiterii

față de terți, precum și în raport de sancțiunea decăderii prevăzută de art.

43.

S-a apreciat că în intervalul de timp

dintre decăderea din drepturi pentru neplata taxelor legale de menținere în

vigoare (începând cu data de 23 decembrie 2003) publicarea în B.O.P.I. a

revaiidării brevetului (30 martie 2009), invenția aparține domeniului public,

nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi iară a se reține că

s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.

Ca atare, pentru perioada cuprinsă

între 1 iulie 2007 (solicitată prin acțiune) și 30 martie 2009, când s-a

publicat revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenției ce face obiectul

brevetului din 30 decembrie 2005 nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv

la exploatare, întrucât în această perioadă de decădere invenția nu a fost

protejată juridic,

Tribunalul a constatat că dreptul

exclusiv de exploatare poate fi invocat de reclamanți împotriva pârâtei numai

după data publicării în B.O.P.I. a cesiunii încheiate cu SC U.R.E.X.R. SA,

respectiv 30 iulie 2009, față de dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr.

64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte față de terți numai

începând cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii transmiterii înregistrate

îa O.S.I.M.

Pentru intervalul de timp rămas, 30

iulie 2009 - 30 iunie 2010, tribunalul a constatat că pârâta a dobândit un

drept de folosință ulterioară, personal și gratuit, în condițiile art. 34 lit.

f) din Legea nr. 64/1991, astfel că folosirea unei părți din invenție în

această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare

al titularului de brevet și nu dă dreptul la reparația patrimonială solicitată

de reclamanți.

Reglementarea posesiunii ulterioare

este în favoarea terților, permițând exploatarea unei invenții, care, într-o

anumită perioadă, s-a găsit în domeniul public.

Terțul care folosește cu bună-credință

sau a luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției beneficiază de

un drept de posesiune ulterioară și personală. Din considerente de echitate,

terțul poate folosi în continuare invenția, în limita existentă la momentul

publicării mențiunilor de revalidare. Folosirea fiind personală, dreptul nu

poate fi transmis decât cu patrimoniul afectat exploatării.

Pentru a beneficia de dreptul de

posesiune ulterioară și personală se cer întrunite deci următoarele condiții:

folosirea cu bună-credintă sau luarea de măsuri, efective și serioase, de

folosire a invenției de către terțul interesat, invenția să fie folosită în

intervalul dintre decăderea titularului din drepturi și publicarea revalidării.

În cazul în care aceste condiții sunt

îndeplinite, terțul poate continua, și după revalidarea brevetului, folosirea

invenției începută anterior revalidării brevetului. Toate activitățile terțului,

deși efectuate iară acordul titularului de brevet, nu constituie contrafacere

și nu dă dreptul titularului de brevet de a cere despăgubiri. Exploatarea

invenției trebuie să aibă același volum cu cel existent Ia data revalidării și

folosirea să fie personală.

Tribunalul a constatat că pârâta SC C.E.T.

SA folosea parte din invenție (dinții de cupă) la data de 30 martie 2009, când

s-a publicat revalidarea brevetului de invenție, aspect ce rezultă atât din

susținerea reclamanților prin cererea de chemare în judecată ce formează

obiectul prezentei judecăți (în sensul că, în perioada 01 iulie 2007-30 iunie

2010, pârâta a utilizat în mod nelegal dinții de cupă excavator), din expertiza

efectuată în Dosarul nr. 6225/95/2007 și hotărârile judecătorești pronunțate în

acel dosar (în sensul că folosește o parte din invenția reclamanților, adică

dinții de cupă, pe care îi atașează la alte tipuri de cupă, dinți ce au fost

folosiți la 10 excavatoare), din adresa din 24 iunie 2011 a SC C.E.T. SA,

coroborată cu precizarea reclamanților din dosar.

E.M.C. Jilț a intrat în

componența SC C.E.T. SA prin reorganizare, astfel că pârâta, preluând

patrimoniul E.M.C. Jilț, a preluat și dreptul de posesiune ulterioară

reglementat de art. 34 lit. f).

Este respectată și condiția folosirii

invenției la același volum. Raportat la obiectul invenției - cupă poligonală

pentru excavator, precum și la componenta invenției folosită de pârâtă - dinții

de cupă, condiția folosirii invenției la același volum va fi verificată în

raport de numărul de excavatoare la care pârâta folosește astfel de dinții de

cupă. A apreciat tribunalul că producția de cărbune obținută sau cantitatea de

masă excavată ar fi putut fi criterii de apreciere a volumului numai dacă

obiectul invenției ar fi fost un procedeu.

Condiția aplicării invenției la

același volum ar fi încălcată în cazul extinderii invenției. Extinderea

aplicării invenției ce constituie obiectul litigiului de față s-ar putea

realiza prin aplicarea dinților de cupă și pe alte utilaje (excavatoare) față de

cele la care se foloseau anterior revalidării.

Întrucât pârâta a folosit atât

anterior revalidării brevetului, cât și ulterior dinții de cupă ce formează

obiectul invenției reclamanților la un număr de 10 excavatoare, fiind

respectate toate condițiile impuse de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991,

astfel că a dobândit un drept de folosință gratuită asupra acestei componente a

invenției. Prin urmare, reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite

despăgubiri de la pârâtă, chiar dacă aceasta folosește parte din invenție tară

acordul lor, a conchis tribunalul.

Cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtă a fost respinsă cu motivarea că aceasta are caracter

subsidiar în raport cu cererea de chemare în judecată iar pârâta nu a căzut în

pretenții.

Prin Decizia nr. 95 din 12 decembrie

2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâtă să achite fiecăruia

dintre reclamanți câte 26.183,17 lei despăgubiri aferente perioadei 1 iulie

2007 - 30 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație,

începând cu data de 10 octombrie 2012 și până la data plății efective, precum

și la dobânda legală începând cu 1 iulie 2010. A menținut sentința referitor la

cererea de chemare în garanție.

Pentru a decide astfel, instanța de

apei a reținut, în esență, următoarele:

Titularul unui brevet de invenție are

un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată, potrivit

art. 32 din Legea nr. 64/1991. Pentru ca acest drept să fie protejat, legea

prevede obligația de a achita o taxă anuală, de menținere în vigoare a

brevetului.

Legiuitorul face distincție între

noțiunea de valabilitate a brevetului de invenție și cea de menținere în

vigoare a acestuia. Un brevet de invenție este valabil pe întreaga perioadă

prevăzută de lege, de 20 de ani, calculată de la data de depozit a cererii de

brevetare a invenției (art. 31 alin. (1), dacă nu a fost desființat în vreuna

din procedurile prevăzute de lege (respectiv pe calea revocării sau a

anulării), indiferent dacă acesta este menținut sau nu în vigoare prin plata

taxelor anuale.

Cu referire la decăderea titularului

din drepturile ce decurg din brevet, ce operează pentru neplata taxelor anuale

în condițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, instanța de apel a

precizat că legea nu reglementează expres un reper în raport de care trebuie

stabilit momentul de la care decăderea produce efecte în raporturile eu terții,

astfel încât a considerat relevant aspectul ca intervenirea sancțiunii

decăderii este supusă publicării în B.O.P.I.

Reglementarea procedurii publicării

este justificată de necesitatea de a aduce la cunoștință publicului, într-o

modalitate accesibilă, faptul că o anumită invenție nu se mai bucură de

protecție, ca urmare a neachitării taxelor datorate către O.S.I.M. În lipsa

acestei publicări, este de prezumat că publicul (respectiv terțele persoane) nu

au avut cunoștință despre faptul că taxele sunt neachitate și că invenția nu

este protejată, astfel fiind nu pot invoca buna-credință cerută de prevederile

art. 34, în raport cu titularul brevetului de invenție.

Prin art. 2 lit. k) din Legea nr.

64/1991, legiuitorul a definit și sensul noțiunii de „publicare",

respectiv „difuzarea informației într-un mod accesibil publicului"; din

această definiție rezultă și scopul publicării dar și faptul că în lipsa

acesteia nu se poate prezuma ca o persoană, terț în raport cu O.S.I.M. și

titularul unei cereri de brevet sau brevet de invenție, are cunoștință de

informația (situația juridică) supusă publicării anterior momentului

publicării.

În sprijinul afirmației că decăderea

operează din momentul publicării decăderii sunt și prevederile art. 37 din

Legea nr. 64/1991, potrivit cărora, în cazul decăderii din drepturi, titularul

brevetului poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului „în termen de 6 luni

de la data publicării decăderii".

Se desprinde din această normă

concluzia că legiuitorul nu a dorit să lase posibilitatea formulării cererii de

revalidare pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului, urmărindu-se

evitarea situațiilor de incertitudine; astfel fiind, a limitat exercitarea

dreptului de a cere revalidarea brevetului (menținerea acestuia în vigoare), la

un termen de 6 luni, termen care însă curge din momentul publicării decăderii,

întrucât numai din acel moment terții au cunoștință de lipsa de protecție a

brevetului și au posibilitatea să utilizeze invenția neîngrădit, invocând

buna-credință întemeiată pe faptul publicării hotărârii de decădere.

În raport de cele expuse concluzia

care se desprinde în speță este aceea că, deși titularul inițial al brevetului

de invenție, SC U.R.E.X.R. SA, nu a achitat taxa de menținere în vigoare a

brevetului încă din anul 2003, decăderea din drepturile ce decurg din brevet

s~a produs abia la 10 aprilie 2008 (data publicării hotărârii de decădere în B.O.PI).

O.S.I.M., în anul 2008, a adus la

cunoștință titularului SC U.R.E.X.R. SA că, urmare a neplății laxei de

menținere în vigoare a brevetului începând cu 20 decembrie 2003, a fost decăzut

din drepturile ce decurg din acesta și că faptul aplicării sancțiunii decăderii

se publică în B.O.P.I. din 28 martie 2008; că se poate solicita revalidarea în

termen de 6 luni de la publicarea decăderii cu condiția plății taxelor datorate

pentru întreaga perioadă „pentru care nu s-a făcut plata (19 decembrie 2003 -19

decembrie 2008)".

Solicitarea plății taxei de menținere

în vigoare pentru întreaga perioadă (decembrie 2003 - decembrie 2008) confirmă

faptul că decăderea nu produce efecte decât din momentul publicării sale în B.O.P.I.;

în caz contrar nu se justifică solicitarea plății taxelor pentru perioada

anterioară momentului publicării decăderii.

Mențiunea din înscrisul menționat,

făcută de O.S.I.M., în sensul că decăderea a intervenit la 20 decembrie 2003,

nu prezintă relevanță în cauză; 20 decembrie 2003 este data începând cu care nu

era achitată taxa de menținere în vigoare, însă sancțiunea decăderii a operat

efectiv abia în momentul publicării sale în B.O.P.I.

La cererea titularului de brevet (SC U.R.E.X.R.

SA) s-a dispus revalidarea, hotărârea prin care s-a încuviințat cererea fiind

publicată în B.O.P.I. la 30 martie 2009. Rezultă astfel că brevetul în discuție

a fost lipsit de protecție numai în perioada 10 aprilie 2008 - 30 martie 2009.

În aceste condiții, pentru a se reține

buna credință (impusă de prevederile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

64/1991) a intimatei pârâte în utilizarea invenției este necesar ca această

utilizare să fi început cel mai devreme ulterior datei de 10 aprilie 2008.

Prin sentința apelată s-a stabilit,

însă, că pârâta a utilizat o parte din invenție încă din perioada anterioară

celei pentru care se solicită despăgubiri (iulie 2007), precum și în continuare

în perioada aflată în litigiu, respectiv a utilizat dinții descriși în brevetul

de invenție pe un număr de 10 excavatoare, iar starea de fapt referitoare la

utilizarea de către intimata pârâtă a invenției în perioada aflată în litigiu a

intrat în puterea lucrului judecat, în absența formulării de către pârâtă a

apelului sau a unei cereri de aderare la apel.

În acest context, s-a constatat că nu

poate fi reținută bună-credință a intimatei pârâte pe temeiul art. 34 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 64/1991, în condițiile în care pârâta a început să

utilizeze o parte din invenție în perioada în care brevetul era protejat,

astfel încât, în mod greșit, Tribunalul a respins acțiunea.

Chiar și în situația în care s-ar

aprecia că se impune analizarea în apel a temeiniciei sentinței sub aspectul

menționat, Curtea a considerat că situația de fapt pe aspectul utilizării este

aceeași cu cea reținută în primă instanță, avându-se în vedere și probatoriul

administrat în apel.

Astfel, prin expertiza întocmită de un

expert specialist în tehnologia construcțiilor de mașini, s-a stabilit că

dinții folosiți în perioada 1 iulie 2004 -30 iunie 2007 și respectiv 1 iulie

2007 - 30 iunie 2010 au aceeași denumire, respectiv dinte E nemodernizat cu

fixare în casetă și dinte modernizat cu fixare în casetă; că revendicările din

brevetul de invenție se regăsesc în configurația dinților folosiți de cele 10

excavatoare din carierele J.S.N., subunități ale intimatei pârâte.

Afirmațiile expertului cum ca „O.S.I.M.

a oferit cadou inventatorilor o infinitate de configurații ale suprafeței de

așezare a dintelui" și că O.S.I.M. ar trebui să revadă brevetul de

invenție, nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, nefiind pertinente

față de obiectul litigiului dedus judecății la fond,

De asemenea, faptul că prin hotărârea din

30 ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desen și Modele din cadrul O.S.I.M.,

s-a stabilit că un anumit desen pentru „Dinți de excavator" reprezintă un

model nou față de alte desene și modele existente în fondul documentar al O.S.I.M.,

este lipsit de relevanță probatorie în cauză câta vreme nu s-a susținut și

dovedit de intimata pârâtă că dinții folosiți sunt produși în baza desenului

despre care se face vorbire în hotărârea din 30 ianuarie 2012.

Producerea dinților de către U.P.E.T.R.O.M.

Ploiești s-a făcut în baza unor contracte de furnizare încheiate cu C.E. Rovinari

(nr. 77/2007, 472/2007, conform mențiunilor de pe înscrisul aflat în copie la

dosarul de apel), modelul dinților ce urmau a fi fabricați fiind stabilit de

părți de comun acord. Intimata pârâtă nu a susținut și probat în cauză faptul

că dinții folosiți ar fi produși în baza vreunui alt desen industrial (sau

brevet) înregistrat la O.S.I.M.

Instanța de apel a conchis în sensul

folosirii cu rea credință de către pârâtă a unei părți din invenția ce face

obiectul brevetului din 2005, dată fiind utilizarea în perioada de protecție a

brevetului, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în

temeiul art. 59 din Legea nr. 64/1991, pentru perioada solicitată prin acțiune,

respectiv 1 iulie 2007-30 iunie 2010.

S-a apreciat că reclamanții au

calitate procesuală activă să solicite despăgubiri chiar începând cu 1 iulie

2007, cu toate că actul de cesiune încheiat cu SC U.R.E.X.R. SA a fost

înregistrat la O.S.I.M. abia ia data de 30 iulie 2008, deoarece cesiunea a

vizat „calitatea de titular și drepturile conferite cedentului de către

brevetul de invenție", astfel încât reclamanții sunt succesori în drepturi

ai fostului titular de brevet.

S-a reținut că dezlegarea dată în Dosarul

nr. 6225/95/2007, în care s-au solicitat despăgubiri pentru folosirea aceleiași

invenții de către pârâtă în perioada 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007, nu prezintă

relevanță în soluționarea litigiului de față, deoarece acțiunea în despăgubiri

a fost respinsă avându-se în vedere lipsa calității procesuale active, iar

premisa a fost diferită de cea din prezenta cauză.

Astfel, litigiul anterior a fost

promovat de reclamanții din litigiul de față, deși ia acea dată calitatea de

titular al brevetului de invenție o avea SC U.R.E.X.R. SA. Abia când litigiul

se afla pe rolul instanței de recurs, a fost încheiat contractul de cesiune a

brevetului de invenție între SC U.R.E.X.R. SA și reclamanți; astfel fiind

acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a

reclamanților, excepție care nu putea fi acoperită în recurs întrucât calitatea

procesuală a părților se analizează în raport de situația existentă la data

promovării litigiului.

Instanța de apel a reținut că în

litigiul de față nu a fost contestată calitatea procesuală activă, apreciind că

aceasta există și pentru despăgubirile solicitate pentru perioada cuprinsă

între 1 iulie 2007 și data publicării contractului de cesiune, dată fiind

calitatea de succesori în drepturi ai fostului titular de brevet. Nu rezultă

din contractul de cesiune că cedentul și-ar fi rezervat dreptul de a pretinde

despăgubiri pentru încălcarea de către terii, în perioada anterioară încheierii

contractului de cesiune, a obligațiilor care le reveneau în temeiul art. 32 alin.

(2) din Legea nr. 64/1991.

Cât privește despăgubirile cuvenite

apelanților reclamanți, prin art. 59 din Legea nr. 64/1991 nu s-au reglementat

criterii de stabilire a întinderii acestora.

Instanța de apel a apreciat căs în

lipsa unor criterii legale de stabilire a întinderii despăgubirilor cuvenite în

cazul folosirii iară drept a invenției, din folosul (eficiența economică)

înregistrat de intimata pârâtă prin aplicarea invenției (stabilit pe bază de

expertiză contabilă), trebuie avut în vedere procentul de 20%5 rezultat din

convenția încheiată, în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991, cu SC U.R.E.X.R.

SA, ca reprezentând întinderea dreptului stabilit a fi achitat reclamanților,

în calitate de autori ai invenției, neexistând argumente pentru a acorda apelanților

reclamanți despăgubiri mai mari decât aceștia au negociat (pentru aplicarea

aceleiași invenții) în temeiul art. 36 din Lege.

Astfel, suma cuvenită fiecăruia dintre

apelanții reclamanți cu titlu de despăgubiri, pentru aplicarea fără drept de

către intimata pârâtă, în perioada dedusă judecății (1 iulie 2007 - 30 iunie

2010), a unei părți din invenția pentru care s-a emis Brevetul de Invenție din 30

decembrie 2005, este de 26.183,17 lei, sume de bani ce vor fi actualizate la

data plății, raportat la data raportului de expertiză (10 octombrie 2012) și la

care se va adăuga dobânda legală, începând cu 1 iulie 2010.

Împotriva deciziei menționate mai sus,

au declarat recurs, în termen legal reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F.,

N.I.M., P.D., M.N., M.A. și de pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră

Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

În dezvoltarea motivelor de recurs

formulate, întemeiate pe dispozițiile art 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

reclamanții au arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul denumit

„Declarația - înțelegere" din 24 septembrie 2003 și a tăcut o aplicare

necorespimzătoare a prevederilor art. 969 C. civ.

Astfel, s-a arătat că instanța de

apel, din moment ce și-a fundamentat soluția pe temeiul convenției din 24

septembrie 2003, încheiată între reclamanți, în calitate de autori ai

invenției, și SC U.R.E.X.R. SA, titularul brevetului de invenție, trebuia să

recunoască reclamanților o cotă de 50% din eficiența economică, și nu doar de

20%. Potrivit pct. 2 din acest act, drepturile cuvenite reclamanților, în

calitate de cedenți, în urma utilizării și exploatării brevetului cesionat,

totalizau un procent de 50%.

Pe de altă parte, soluția fundamentată

pe temeiul acelei convenții, care a fost încheiată cu o altă societate decât

pârâta, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C.

civ., convențiile legal făcute având putere de lege numai între părțile

contractante.

Astfel, în lipsa unui contract pentru

utilizarea invenției, pe care pârâtele au refuzat să-l încheie cu reclamanții,

în ciuda insistențelor repetate ale acestora, autorii invenției sunt

îndreptățiți să solicite întreaga eficiență economică obținută de către pârâte,

având în vedere și dispozițiile art. 59 alin. (1) și (3) din Legea nr. 64/1991,

invocate drept temei al acțiunii, și nu numai o cotă din eficiența economică,

deoarece pârâtele nu pot să obțină vreun beneficiu din comiterea infracțiunii

de contrafacere săvârșite cu încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) din

Legea nr. 64/1991.

Instanța de apel, dispunând

actualizarea sumelor ce se cuvin începând cu data de 10 octombrie 2012, a

interpretat greșit actul pe care și-a fundamentat soluția (raportul de

expertiză contabilă depus pe data de 10 octombrie 2012 ia instanța de apel),

deoarece prin raportul de expertiză contabilă au fost calculate eficiența

economică și drepturile reclamanților până la data de 30 iunie 2010, fără

actualizarea acestora cu indicele de inflație până Ia data întocmirii

expertizei, respectiv 10 octombrie 2012.

Totodată, reclamanții au solicitat

repunerea în termenul de declarare a recursului, în baza art. 103 C. proc.

civ., motivat de faptul că apărătorul ales, cu care a fost încheiat contractul

de asistență juridică după 4 zile de la comunicarea deciziei de apel, a fost în

imposibilitate de a declara recursul în termenul legal, din motive medicale.

În dovedirea acestor susțineri,

reclamanții au atașat cererii înscrisuri provenind de la unități spitalicești.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate,

pârâta SC C.E.O. SA.-Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu, întemeiate pe art.

304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că dispoziția privind

acordarea de despăgubiri constând în drepturi de autor pentru întreaga perioadă

solicitată, respectiv 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a fost pronunțată cu

interpretarea ori aplicarea greșită a legii, pentru următoarele considerente;

- Pentru perioada 1 iulie 2007 - 30

iulie 2009, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 45

alin. (3) din Legea nr. 64/1991, privind momentul de la care o cesiune a

drepturilor ce decurg dintr-un brevet de invenție produce efecte față de terți,

respectiv de la data publicării cesiunii în B.O.P.I.

Pe acest temei, reclamanții își puteau

exercita drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 doar de la data

de 30 iulie 2009, când a avut loc publicarea în B.O.P.I. (din 30 iulie 2009),

ulterior achitării taxelor cerute de lege pentru menținerea în vigoare a

brevetului cu chitanța în data de 12 februarie 2009.

Totodată, prin acordarea de

despăgubiri constând în drepturi de autor pentru perioada când aceste taxe nu

au fost achitate, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile

art. 43 din Legea nr. 64/1991.

Durata brevetului de invenție este,

într-adevăr, de 20 de ani, perioadă pentru care titularul brevetului de

invenție beneficiază de un drept exclusiv de exploatare, dar numai în

condițiile plății taxelor conform art. 43 din Legea nr. 64/1991 privind

brevetele de invenție.

Practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție este constantă cu privire la modul în care operează decăderea asupra

brevetelor de invenție și a efectelor pe care aceasta le produce în concordanță

cu prevederile Legii nr. 64/1991 (Decizia nr. 6560 din 03 decembrie 2010 pronunțată

în Dosarul nr. 2144/95/2007; Decizia nr. 6561 din 03 decembrie 2010 pronunțată

în Dosarul nr. 571/95/200S; Decizia nr. 6562 din 03 decembrie 2010 pronunțată

în Dosarul nr. 15631/95/2007). Instanța supremă a statuat că decăderea nu poate

opera de la o dată ulterioară scadenței de plata, deoarece această interpretare

ar echivala cu menținerea în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru

care taxele nu au fost plătite, ceea ce contravine atât literei cât și

spiritului reglementării care prevede obligația de plată a taxelor și

sancțiunea nerespectării obligației.

Astfel, decăderea fostului titular al

brevetului de invenție, SC U.R.E.X.R. SA a operat cu începere de la data de 23

decembrie 2003, de când nu a mai achitat taxele de protecție a brevetului, până

la data revalidării brevetului (30 iulie 2009). Decăderea fiind totală, a avut

ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet privind brevetele de

invenție.

În perioada dintre decăderea din

drepturi și revalidarea brevetului intimații - reclamanți nu pot solicita

despăgubiri pentru utilizarea invenției deoarece invenția aparține domeniului

public, nu este protejată juridic, astfel că terții o pot folosi fără a se

reține că s-au încălcat prevederile legale.

Aprecierea contrară a instanței de

apel încalcă și constatările unei alte instanțe dintr-un litigiu între aceleași

părți, soluționat prin respingerea acțiunii și având drept motivare tocmai

aspectele invocate anterior.

- Pentru perioada 30 iulie 2009 - 30

iunie 2010, despăgubirile au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 34 lit.

f) din Legea nr. 64/1991, deoarece nu s-a ținut cont de faptul că pârâta a

dobândit un drept de folosință a invenției, personal și gratuit, folosind cu

bună - credință o parte din invenție în limita existentă la momentul publicării

mențiunilor de revalidare, astfel cum a constatat prima instanță.

- În mod greșit, instanța de apel a

reținut că pârâta utilizează întreaga invenție, așa cum este protejată prin

brevet, în condițiile în care pârâta achiziționează dinți direct de la

producători, inclusiv de la SC M.C.F. SA Pitești, după o documentație de

execuție proprie, iar dintele executat și livrat de SC M.C.F. SA nu este

același cu cel din brevetul de invenție.

Această concluzie este înscrisurile

depuse de către pârâtă, inclusiv în faza apelului, respectiv Hotărârea din 30

ianuarie 2012 a Comisiei de Examinare Desene și Modele din cadrul O.S.I.M.,

prin care s~a stabilit că modelul pentru desenul „Dinți de excavator"

aparținând SC M.C.F. SA Pitești este nou și are caracter individual, față de

alte desene și modele existente în fondul documentar din cadrul O.S.I.M. De

asemenea, din raportul de expertiză întocmită de expertul T.B. în Dosarul nr.

8903/95/2010 aflat pe rolul Tribunalului Harghita, rezultă că revendicările din

brevetul de invenție se regăsesc parțial în modelul aparținând SC M.C.F. SA

Pitești, dar există diferențe conceptuale cu efecte îmbunătățite în

comportamentul dintelui în procesul de excavare.

Instanța de apel nici nu s-a pronunțat

asupra aspectelor invocate anterior, înlăturând apărările pârâtei sub pretextul

că nu au fost dovedite.

Examinând decizia recurată în raport

de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de recurs formulate,

reclamanții tind la modificarea deciziei de apel pe aspectul întinderii

dreptului la despăgubiri ce le-a fost recunoscut de către instanța de apel, în

timp ce motivele de recurs concepute de către pârâtă conțin critici chiar cu

privire la îndreptățirea reclamanților la despăgubiri.

Ca atare, se impune a fi cercetat cu

prioritate recursul declarat de către pârâta SC C.E.O. SA, întrucât evaluarea criticilor

reclamanților depinde de modul de soluționare al recursului pârâtei, urmând a

fi motivată, în prealabil, admiterea cererii reclamanților de repunerea în

termenul de declarare a căii de atac.

Recursul declarat de către pârâta SC C.E.O.

SA este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de judecată a fost învestită

în prezenta cauză cu soluționarea cererii în despăgubiri pentru utilizarea de

către pârâtă, la Exploatarea Jilț, în perioada 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, a

invenției „Cupă poligonală pentru excavator", ce face obiectul Brevetului,

fără consimțământul reclamanților, ca autori ai invenției și, totodată,

titulari ai drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul menționat.

Atât prima instanță, cât și instanța

de apel, au reținut, în mod necontestat, că, inițial, brevetul a fost acordat

pe numele titularului SC U.R.E.X.R. SA, cu începere de la data depozitului

reglementar - 19 decembrie 2001, însă, ca urmare a neplății taxelor legale de

menținere în vigoare, a operat decăderea titularului din drepturile conferite

de brevet, mențiunea decăderii fiind publicat în B.O.P.I. din 28 martie 2008.

Ulterior, O.S.I.M. a dispus

revalidarea brevetului de invenție, mențiune ce a fost publicată în B.O.P.I din

30 martie 2009, iar la data de 30 iunie 2009 s-a emis brevetul de invenție,

având ca titular pe SC U.R.E.X.R. SA.

Între SC U.R.E.X.R. SA și reclamanți a

intervenit un contract de cesiune al drepturilor conferite de brevetul de

invenție, în urma căruia reclamanții au dobândit calitatea de titulari ai

brevetului, contractul fiind înregistrat la O.S.I.M. la data de 13 mai 2009 și

publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.

În ceea ce privește momentul de la

care operează efectele decăderii, instanța de apel, spre deosebire de prima

instanță, a apreciat că acesta coincide cu momentul publicării mențiunii

decăderii în B.O.P.I., în speță, 28 martie 2008.

Această apreciere contravine

prevederilor Legii nr. 64/1991, din coroborarea cărora rezultă că decăderea

produce efecte chiar din momentul scadenței taxelor legale de menținere în

vigoare a brevetului, neachitate de către titular, respectiv 23 decembrie 2003,

astfel cum, în mod corect, a considerat prima instanță.

Legea nr. 64/1991 nu prevede explicit

data de la care operează sancțiunea decăderii titularului din drepturile asupra

brevetului de invenție pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare a

brevetului, însă voința legiuitorului cu privire la acest moment rezultă din

dispozițiile legii (se va face referire, în prezenta decizie, la forma legii de

la data publicării cererii de brevet - 28 februarie 2003, care concordă cu cea

de la data acordării brevetului-30 decembrie 2005).

Astfel, potrivit art. 45 (actualmente

art 43) alin. (2) și (3) „Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului,

titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului. Neplata

acestor taxe atrage după sine decăderea titularului din drepturile decurgând

din brevet."

Stingerea drepturilor decurgând din

brevet este consecința neplății taxelor datorate pentru menținerea în vigoare a

brevetului. Ca atare, deplasarea momentului de la care sancțiunea își produce

efectele, la data publicării, echivalează cu menținerea în vigoare a brevetului

în perioada în care taxele nu au fost achitate, ceea ce golește de conținut

instituția decăderii, reglementată ca o sancțiune aplicată titularului

nediligent ori dezinteresat de menținerea brevetului.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut

explicit că, în cazul în care se dispune revalidarea brevetului, în condițiile

art. 37 (din forma legii de la momentul cererii de revalidare din cauză, ce

concordă cu forma actuală a legii), folosirea de către terți a invenției, în

intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și

revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale

ale titularului brevetului, conform art. 34 alin. (1) lit. f) din Lege.

Or, în interpretarea instanței de

apel, decăderea se transformă într-o sancțiune pentru terții care exploatează

invenția.

Astfel, deși legiuitorul prevede că

folosirea invenției de către terți, în perioada ulterioară decăderii, nu aduce

atingere drepturilor decurgând din brevet, aplicarea acestei prevederi

favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi

condiționată de o procedură administrativă, cea a publicării în B.O.P.I., ale

cărei durată și materializare depind exclusiv de O.S.I.M.

Rațiunea reglementării favorabile

terților este tocmai aceea a încetării protecției invenției prin brevet, ca

urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv

pentru ca această atitudine să nu fie sancționată chiar din momentul

manifestării de voință a titularului în sensul neplății taxelor.

Faptul că termenul în care titularul

poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la

data publicării decăderii în B.O.P.I., nu înseamnă că, până la data publicării,

brevetul este valid, ci că legiuitorul a intenționat stabilirea unui termen

ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul sa-și

manifeste voința în sensul revalidării brevetului.

În aceste condiții, singura

interpretare posibilă pentru ca dispozițiile legale arătate să-și producă

efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilității

brevetului intervine chiar la data scadenței taxelor legale datorate, dar

neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet.

Această interpretare concordă, de altfel, cu practica Înaltei Curți (a se

vedea, de exemplu, în acest sens, Deciziile nr. 3942/2010, nr. 4612/2010, nr. 6560/2010

și nr. 6561/2010), după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de

recurs.

Nu în ultimul rând, pot fi invocate

argumente de drept comparat, legislația mai multor țări conținând prevederea

expresă a operării decăderii din cauza neplății taxelor de menținere în vigoare

a brevetului de la data scadenței taxei neachitate (de exemplu, art. Legea nr. 613/22

din Codul francez al proprietății intelectuale, art. 40 alin. (2) din Legea belgiană

a brevetelor de invenție).

În consecință, se constată, în speță

că decăderea titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenție și-a

produs efectele cu începere de la data de 23 decembrie 2003 și până la data de

30 martie 2009, când a fost publicată revalidarea brevetului de invenție.

În această perioadă de timp, titularul

brevetului nu este îndreptățit la despăgubiri, întrucât invenția nu beneficiază

de protecție juridică, iar terții o pot exploata liber.

În ceea ce privește efectele față de

terți ale cesiunii drepturilor patrimoniale decurgând din brevetul de invenție,

se constată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că acestea se produc

retroactiv, cu începere de la data încheierii contractului de cesiune.

În conformitate cu prevederile art. 45

alin. (3) din Legea nr. 64/1991, „Transmiterea produce efecte față de terți

numai începând cu data publicării în B.O.P.I. a mențiunii transmiterii

înregistrate la O.S.I.M."

Legiuitorul a prevăzut expres momentul

de la care cesiunea drepturilor decurgând din brevet produce efecte față de

terți, ca fiind acela ai publicării cesiunii în B.O.P.I. (în speță, 30 iulie 2009),

ceea ce înseamnă că reclamanții, în calitate de cesionari ai drepturilor

patrimoniale, ar putea pretinde despăgubiri, de la terțul care exploatează

invenția, doar pentru perioada ulterioară publicării cesiunii.

Obligația de plată a terțului,

corelativă dreptului de creanță pretins de către titularul brevetului, are

drept cauză juridică fapta terțului de exploatare a invenției tară

consimțământul titularului și, dat fiind caracterul continuu al aplicării

invenției, obligația este cu executare succesivă.

Astfel, cesionarul drepturilor

decurgând din brevet, în calitate de succesor cu titlu particular, este

îndreptățit să solicite executarea obligației de plată doar în privința actelor

de aplicare ulterioare momentului de la care actul juridic al cesiunii este

opozabil terților. Eventualele pretenții ale cesionarului pentru perioada

anterioară (chiar pentru perioada anterioară încheierii contractului de

cesiune) interesează exclusiv desocotirea sa cu cedentul, care nu poate fi

opusă, însă, terților (decât în cazurile în care ar fi îndeplinite condițiile

unei cesiuni de creanță sau ale unei alte forme de transmisiune ori de stingere

a obligațiilor, instituții de drept civil ce nu au fost, însă, invocate în

speță).

În consecință, reclamanții nu sunt

îndreptățiți să solicite despăgubiri pentru încălcarea drepturilor decurgând

din brevet pentru perioada 1 iulie 2007-30 iulie 2009.

Această constatare coincide cu

dezlegările date de Înalta Curte prin Decizia nr. 10141 din 15 decembrie 2009

pronunțată în Dosarul nr. 6225/95/2007, prin care s-a apreciat că aceiași

reclamanți nu au calitate procesuală în cererea privind acordarea de

despăgubiri, împotriva aceleiași pârâte, atât timp cât au dobândit calitatea de

titulari ai brevetului abia după încheierea contractului de cesiune cu fostul

titular al brevetului, SC U.R.E.X.R. SA, contract înregistrat la O.S.I.M. la

data de 13 mai 2009 și publicat în B.O.P.I. din 30 iulie 2009.

Este adevărat că această constatare a

vizat perioada 1 iulie 2004 -30 iunie 2007 (motiv pentru care tribunalul, în

prezenta cauză, a respins excepția autorității de lucru judecat, prin

încheierea de ședință de la 29 noiembrie 2010, tară ca pârâta să declare apel),

însă nu există nicio rațiune pentru a nu urma raționamentul juridic ce a fost

conceput de către Înalta Curte într~o altă cauză vizând aceleași părți, pornind

de la aceeași premisă a efectelor față de terți a unui contract vizând

transmiterea drepturilor patrimoniale decurgând din brevet, atunci când

pretențiile titularului acestor drepturi se referă la o perioadă anterioară

încheierii contractului.

În ceea ce privește incidența

prevederilor arh 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin prevederea legală menționată, se

arată că „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33: (...)

folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de

folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din

drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. în acest caz

invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent

la data publicării mențiunii revalidării, și dreptul la folosire nu poate fi

transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o

fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției".

Tribunalul a reținut, în fapt, pe baza

înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr.

6225/95/2007 (ce a vizat un litigiu între aceleași părți și care a avut drept

obiect pretenții similare celor din prezenta cauză, însă pentru o perioadă

anterioară, respectiv 1 iulie 2004 -30 iunie 2007), că pârâta utiliza, la data

revalidării brevetului - 30 martie 2009, o componentă a invenției ce face

obiectul brevetului, anume dinții de cupă de excavator, pe care îi atașează la

alte tipuri de cupă, iar acești dinți erau folosiți la 10 excavatoare. Astfel,

a conchis în sensul că, în perioada de timp pentru care s-au formulat

pretențiile din cererea de chemare în judecată (inclusiv în perioada 31 iulie

2009 - 30 iunie 2010), pârâta a folosit invenția.

În acest context, tribunalul a

constatat, pe temeiul art. 34 alin. (1) lit. f) teza a II -a din Lege, că

pârâta a dobândit un drept de folosință ulterioară, cu titlu personal și gratuit,

fără a aduce atingere drepturilor patrimoniale ale titularului de brevet, fiind

îndeplinită, pentru perioada în discuție, și condiția folosirii invenției în

volumul existent la data publicării mențiunii revalidării.

Prin motivele de apel, reclamanții au

susținut că nu sunt întrunite condițiile de aplicare ale normei în discuție,

deoarece pârâta nu este un terț de bună - credință, deoarece nu a implementat

invenția în perioada în care invenția era lipsită de protecție (între momentul

decăderii și cel al revalidării brevetului) și, chiar dacă s-ar fi făcut

această dovadă, buna -credință subzista doar pentru perioada utilizării

dinților aprovizionați și existenți pe stoc ia data revalidării brevetului,

întrucât nu există nicio investiție în măsuri „efective și serioase"

efectuate în perioada lipsei de protecție a brevetului.

Instanța de apel, având în vedere și

constatările din raportul de expertiză cu specialitatea construcții de mașini,

întocmit în faza apelului, a constatat că revendicările din brevetul de

invenție se regăsesc în configurația dinților folosiți pentru cele 10

excavatoare din carierele Jilț Sud și Nord, subunități ale pârâtei- a apreciat

- față de susținerile din motivarea apelului - că pârâta a folosit invenția cu

rea - credință, în condițiile în care pârâta a folosit invenția anterior datei

de 10 aprilie 2008, când a intervenit decăderea (potrivit aprecierii instanței

de apel), așadar în perioada în care invenția beneficia de protecție juridică.

În condițiile în care instanța de apel

a stabilit în mod greșit momentul de la care produce efecte decăderea din

drepturile conferite prin brevet, ca urmare a neplății taxelor legale de

menținere a brevetului - pentru considerentele deja expuse prin prezenta

decizie -, se constată că actele de aplicare a invenției anterior datei de 10

aprilie 2008 (și chiar înainte de data de 1 iulie 2007, astfel cum rezultă din

decizia de apel) se plasează în perioada expres prevăzută de art. 34 alin. (1)

lit. f) din Lege (dintre decădere și revalidare), astfel că nu poate fi

reținută reaua - credință a terțului din această perspectivă.

Este de observat că, prin motivele de

apei, reclamanții au susținut că buna - credință a pârâtei, chiar în ipoteza în

care ar fi reținută pentru perioada în care a operat decăderea din drepturile

decurgând din brevet, a subzistat doar până la epuizarea stocului de dinți de

cupă excavator, existent la data revalidării brevetului.

O asemenea susținere se bazează pe

confuzia între două condiții distincte de aplicare a prevederilor art. 34 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, respectiv folosirea obiectului invenției cu

bună - credință în perioada de timp dintre decădere și revalidare și folosirea

invenției, după data revalidării, în volumul existent la data publicării

mențiunii revalidării.

Atitudinea subiectivă pe care

legiuitorul o pretinde terțului pentru a beneficia de dreptul de folosință

asupra obiectului invenției (cu titlu personal și gratuit) vizează doar

perioada de timp dintre decădere și revalidarea brevetului și presupune convingerea

terțului că, prin asemenea utilizare, nu aduce atingere vreunui drept

patrimonial decurgând dintr-un brevet de invenție.

Această convingere este perfect

justificată în cauză atât timp cât, în perioada de timp în discuție, invenția

nu a beneficiat de protecție juridică, date fiind efectele decăderii, arătate

prin considerentele anterior expuse.

Legiuitorul nu condiționează dreptul

de folosire în continuare a invenției de menținerea atitudinii de bună -

credință a terțului după revalidarea brevetului și, de altfel, o asemenea

condiție ar fi imposibil de îndeplinit, cât timp, după acest moment,

realizându-se procedura de publicare a mențiunii revalidării brevetului, terțul

a cunoscut sau ar fi putut cunoaște situația juridică a brevetului, în sensul că

beneficiază de protecție ca urmare a revalidării.

Buna - credință încetează chiar la

momentul publicării mențiunii de revalidare a brevetului, însă este suficientă

întrunirea sa, în persoana terțului, pentru perioada dintre decădere și

revalidare, pentru a se produce efectele juridice preconizate de legiuitor prin

norma în discuție; absența vreunei încălcări a drepturilor conferite de brevet

pentru perioada dintre decădere și revalidare; absența vreunei încălcări a

drepturilor conferite de brevet pentru perioada ulterioară revalidării, cât

timp invenția este folosită în volumul existent la data publicării mențiunii

revalidării.

Astfel, reclamanții plasează, în mod

greșit, condiția bunei - credințe în contextul celei de-a doua condiții de

aplicare a normei, motiv pentru care susținerile pe acest aspect sunt

nefondate.

Ca atare, sunt întrunite cerințele de

aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) teza I din Lege pentru perioada 1

iulie 2007 - 30 martie 2009 (când s-a dispus revalidarea brevetului), ceea ce înseamnă

că reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru această perioadă de

timp, din moment ce folosirea cu bună - credință a obiectului invenției nu

reprezintă o încălcare a drepturilor decurgând din brevet.

Din considerentele expuse rezultă că

instanța de apei, chiar în ipoteza în care a apreciat că efectele față de terți

ale cesiunii intervenite între fostul titular de brevet și reclamanții din

cauză se produc și pentru perioada anterioară publicării cesiunii în B.O.P.I.,

a constatat în mod greșit că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, față

de incidența art. 34 alin. (1) lit. f) teza I din Lege.

Pe de altă parte, pe același temei,

este lipsit de relevanță dacă revalidarea brevetului produce sau nu un efect

retroactiv, în sensul recunoașterii drepturilor decurgând din brevet chiar

pentru perioada decăderii, așadar în sensul „ștergerii" decăderii

(instanța de apel nu a reținut un asemenea argument în motivarea soluției

sale), cât timp legiuitorul a prevăzut explicit că folosirea invenției cu bună

- credință de către terț, în perioada de referință, nu constituie o mcălcare a

drepturilor titularului (deci, chiar dacă s-ar reține existența viabilă a

acestor drepturi, ca urmare a revalidării).

În contextul aceluiași art. 34 alin. (1)

lit. f) din Lege, se constată că, pentru perioada ulterioară revalidării

brevetului (30 martie 2009 - 30 iunie 2010), pârâta, prin folosirea cu bună -

credință invenția în perioada dintre decădere și revalidare, beneficiază de

dreptul de a folosi invenția în continuare, fără ca această utilizare să

reprezinte o mcălcare a drepturilor titularului de brevet.

Cu toate că s-au referit la modul de

folosire a invenției de către pârâtă la data publicării mențiunii de revalidare

a brevetului, reclamanții au făcut confuzie, după cum s-a arătat, între

condițiile de aplicare a normei, neurmărind clarificarea de către instanță a

sintagmei „volum al folosirii invenției" la data publicării mențiunii

revalidării.

De altfel, chiar dacă s-ar reține că

finalitatea motivului de apel pe acest aspect rezidă în susținerea neîntrunirii

cerințelor legale pentru folosirea invenției de către pârâtă, fără

consimțământul titularului și fără plata vreunei despăgubiri, pentru perioada

ulterioară revalidării brevetului, tot nu ar fi posibilă valorificarea acestor

susțineri în sensul urmărit de către recurenți, dată fiind poziția procesuală

manifestată pe tot parcursul judecății și modul în care au înțeles să

administreze probatoriile propuse și încuviințate de către instanță.

Prin precizarea formulată în fața

primei instanțe pentru termenul de judecată de la data de 27 iunie 2011 (fila

234 dosar tribunal), reclamanții au arătat explicit că dinții de cupă ce

constituie obiect al invenției brevetate sunt utilizați pe un număr de 10

excavatoare, fără vreo referire la perioada de utilizare a dinților

aprovizionați și existenți pe stoc la data revalidării brevetului.

Mai mult, reclamanții s-au preocupat

în faza apelului, prin administrarea probelor cu expertiză tehnică

specialitatea construcții de mașini și cu expertiză contabilă, încuviințate de

către instanță, exclusiv de stabilirea comparativă a caracteristicilor tehnice

ale dinților de cupă ce constituie obiect al brevetului și ale dinților de cupă

efectiv folosiți de către pârâtă, precum și de eficiența economică realizată de

cătr