ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2782/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 320 din 27 septembrie 2007 a respins acțiunea formulată la 11 iulie 2007 de reclamanții B.N.I., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F.,

N.I.M. și P.D. împotriva pârâtei SC C.E.R. SA, referitoare la plata drepturilor

de autor aferente perioadei 1 iulie 2004 – 30 iunie 2007 pentru folosirea de

către pârâtă a invenției reclamanților „Cupă poligonală pentru excavator”.

În motivarea acestei soluții

instanța a constatat că reclamanții nu au calitate procesuală activă în a

formula pretenții împotriva pârâtei deoarece aceștia, inventatori ai invenției

invocate, printr-un act intitulat „Declarație - Înțelegere” și-au cesionat

dreptul la eliberarea Brevetului de invenție ( care nu s-a mai emis pe numele

lor) în favoarea SC U.R. SA prin acest act stabilindu-se totodată drepturile ce

se cuvin inventatorilor cedenți.

S-a constatat aplicabile art. 38

alin. (2) din Legea nr. 64/1991 potrivit căruia dreptul exclusiv de a exploata

invenția pe întreaga sa durată, consacrat de art. 32 din aceeași lege, nu mai

există în situația cesiunii, dacă titularul brevetului a comunicat

inventatorului intenția sa de renunțare, în vederea transmiterii dreptului

asupra brevetului, renunțare care se înregistrează la O.S.I.M. și produce

efecte de la publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Constatându-se că nu s-a înregistrat

o renunțare a titularului de brevet în favoarea autorilor și că contractul de

cesiune nu le conferă drepturi la plata unei părți din economiile realizate

urmare folosirii invenției, împotriva unor terțe persoane, s-a constatat lipsa

calității procesuale active a reclamanților.

S-a mai constatat că nici pârâta nu

este parte în contractul de cesiune pentru a justifica o eventuală pretenție a

reclamanților dedusă din contractul de concesiune.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 32 din 22 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul

reclamanților împotriva sentinței civile nr. 320 din 27 septembrie 2007.

Nu s-au primit criticile formulate

de reclamanți cât privește nerespectarea art. 32, art. 36 și art. 38 din Legea

nr. 64/1991, aceste texte neconferind calitatea procesuală activă reclamanților

inventatori care au cedat prin înțelegere încheiată cu o firmă terță, atât

dreptul lor la acordarea brevetului de invenție cât și drepturile cuvenite în

urma utilizării și exploatării invenției brevetate.

S-a constatat că refuzul unității

pârâte de a încheia contracte cu autorii invenției (recte reclamanți) pentru

folosirea invenției nu justifică nici ea calitatea procesuală activă a

reclamanților în forma prezentei acțiuni.

Împotriva acestei decizii

reclamanții au formulat în termen recurs criticând soluția pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În fapt, în esență s-a invocat

împrejurarea că cesiunea dreptului la un brevet de invenție nu îi lipsește pe

inventatori de calitatea procesuală activă în acțiunea de a solicita în temeiul

art. 34 din Legea nr. 64/1991 dreptul ce și se cuvin din exploatarea invenției

lor.

S-a mai criticat faptul că

instanțele au apreciat că renunțarea la brevet este determinantă pentru imposibilitatea

exercitării drepturilor ce revin inventatorilor de pe urma exploatării

invenției.

S-a mai apreciat nelegală soluția

instanței de apel cât privește interpretarea dată criticilor lor care nu au

vizat nerespectarea art. 32 și art. 38 din Legea nr. 64/1991 de către Tribunalul

Gorj ci au vizat împrejurarea că drepturile lor își au temeiul în dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 64/1991, art. despre care Tribunalul nu a făcut nicio

mențiune iar Curtea de apel i-a dat o greșită interpretare.

S-a susținut că reclamanții își

justifică calitatea procesuală activă pe dispozițiile art. 36 și art. 63 din

Legea nr. 64/1991.

Art. 36 reglementează drepturile și

stabilește regula de principiu potrivit căreia drepturile se stabilesc pe bază

de contract încheiat între inventatori și beneficiari.

În caz de refuz de acordare a

acestor drepturi inventatorii au la dispoziție prevederile art. 63 alin. (1) din

Legea nr. 64/1991 și anume acțiunea în instanță în care rezidă și calitatea

procesuală activă a acestora.

S-a mai invocat că drepturile lor la

despăgubiri derivă din calitatea pasivă procesuală a pârâtei care a folosit

invenția.

Analizând hotărârea atacată, prin

prisma criticilor ce au conturat cele două motive de recurs prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., se constată că decizia nr. 32/2008 este legală și

temeinică, recursul urmând a se respinge pentru considerentele de mai jos.

Decizia nr. 32/2008 analizează amplu

în considerentele sale de la filele 3 și 4 ( filele 64 și 65 din dosar)

criticile formulate, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile speței.

În mod corect s-a constatat că prin

actul încheiat de reclamanți, care sunt autorii invenției brevetate, pe de o

parte și SC U.R. SA pe de altă parte, act intitulat „Declarație - Înțelegere

între autori și solicitantul (titularul) invenției <Cupă poligonală cu cinci

portdinți>”, s-a convenit ca autorii invenției să cesioneze dreptul lor la

înregistrarea cererii și respectiv acordarea brevetului de invenție, către

firma SC U.R. SRL, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 64/1991.

Declarația - Înțelegere (fila 45

dosar fond), prevede în mod expres la pct. 2 că drepturile cuvenite cedenților

în urma utilizării și exploatării brevetului cesionat vor fi plătite regulat

(anual) de către firma SC U.R. SA în procente, expres indicate, pentru fiecare

din cei 10 inventatori (din care numai 8 au formulat prezenta acțiune). În zisa

Declarație s-a indicat și modalitatea concretă de calculare a acestui procent.

Art. 5 alin. (1) lit. b) (stipulat ca

drept de referință în declarație - înțelegere) prevede că „ dacă inventatorul

este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia,

dreptul la brevetul de invenție aparține salariatului pentru invențiile

realizate de acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul

activității unității prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor

specifice unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul

material al acesteia, în lipsa unor prevederi contractuale concrete”.

Art. 5 alin. (2) prevede că „dacă

invenția rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unei clauze contrare,

dreptul de brevet de invenție aparține unității care a comandat cercetarea, inventatorul

având dreptul la o remunerație suplimentară stabilită prin act adițional la

contract.

Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1991

prevede că pentru invențiile create și realizate în condițiile art. 5 alin. (1)

și ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale

stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu

titularul brevetului.

Se constată din dispozițiile mai sus

invocate că reglementarea prevăzută de Legea nr. 64/1991 se aplică în cazul în

care nu există prevederi contractuale exprese sau acestea sunt mai puțin

avantajoase decât dispozițiile acestei legi.

Or, în cauză există o înțelegere

(contract) ale cărei clauze precise nu au fost contestate de către reclamanți

cât privește o eventuală dezavantajare a lor în raport de dispozițiile legale,

care numai în această ipoteză s-ar fi putut eventual aplica.

Câtă vreme reclamanții au încheiat

un contract cu SC U.R. SA, stabilind în sarcina acestei din urmă societăți obligații

precise cât privește „drepturile cuvenite cedenților în urma utilizării și

exploatării brevetului cesiont”, reclamanții nu pot ridica pretenții decât

împotriva societății comerciale, titulară a brevetului.

În mod corect s-a stabilit că în

cauză reclamanții nu au calitate procesuală activă să revendice pretenții

asupra exploatării brevetului împotriva pârâtei cu care nu se află în raporturi

contractuale și față de care nici Legea nr. 64/1991 nu poate fi invocată cătă

vreme art. 5 alin. (1) lit. b) prevede expres aplicarea acestuia în lipsa unor

prevederi contractuale concrete.

Or, în cauză există o asemenea

prevedere contractuală concretă, valabilă și nedenunțată de părțile

contractante.

Pe cale de consecință constatând că

nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

invocate ca motiv de recurs și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M. și P.D. împotriva

deciziei nr. 32 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2009.