ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2782/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra prezentului recurs civil, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 320 din 27 septembrie 2007 a respins acțiunea formulată la 11 iulie 2007 de reclamanții B.N.I., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M. și P.D. împotriva pârâtei SC C.E.R. SA, referitoare la plata drepturilor de autor aferente perioadei 1 iulie 2004 – 30 iunie 2007 pentru folosirea de către pârâtă a invenției reclamanților „Cupă poligonală pentru excavator”. În motivarea acestei soluții instanța a constatat că reclamanții nu au calitate procesuală activă în a formula pretenții împotriva pârâtei deoarece aceștia, inventatori ai invenției invocate, printr-un act intitulat „Declarație - Înțelegere” și-au cesionat dreptul la eliberarea Brevetului de invenție ( care nu s-a mai emis pe numele lor) în favoarea SC U.R.

SA prin acest act stabilindu-se totodată drepturile ce se cuvin inventatorilor cedenți. S-a constatat aplicabile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 potrivit căruia dreptul exclusiv de a exploata invenția pe întreaga sa durată, consacrat de art. 32 din aceeași lege, nu mai există în situația cesiunii, dacă titularul brevetului a comunicat inventatorului intenția sa de renunțare, în vederea transmiterii dreptului asupra brevetului, renunțare care se înregistrează la O.S.I.M. și produce efecte de la publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Constatându-se că nu s-a înregistrat o renunțare a titularului de brevet în favoarea autorilor și că contractul de cesiune nu le conferă drepturi la plata unei părți din economiile realizate urmare folosirii invenției, împotriva unor terțe persoane, s-a constatat lipsa calității procesuale active a reclamanților.

S-a mai constatat că nici pârâta nu este parte în contractul de cesiune pentru a justifica o eventuală pretenție a reclamanților dedusă din contractul de concesiune. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 32 din 22 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 320 din 27 septembrie 2007. Nu s-au primit criticile formulate de reclamanți cât privește nerespectarea art. 32, art. 36 și art. 38 din Legea nr. 64/1991, aceste texte neconferind calitatea procesuală activă reclamanților inventatori care au cedat prin înțelegere încheiată cu o firmă terță, atât dreptul lor la acordarea brevetului de invenție cât și drepturile cuvenite în urma utilizării și exploatării invenției brevetate.

S-a constatat că refuzul unității pârâte de a încheia contracte cu autorii invenției (recte reclamanți) pentru folosirea invenției nu justifică nici ea calitatea procesuală activă a reclamanților în forma prezentei acțiuni. Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat în termen recurs criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În fapt, în esență s-a invocat împrejurarea că cesiunea dreptului la un brevet de invenție nu îi lipsește pe inventatori de calitatea procesuală activă în acțiunea de a solicita în temeiul art. 34 din Legea nr. 64/1991 dreptul ce și se cuvin din exploatarea invenției lor. S-a mai criticat faptul că instanțele au apreciat că renunțarea la brevet este determinantă pentru imposibilitatea exercitării drepturilor ce revin inventatorilor de pe urma exploatării invenției.

S-a mai apreciat nelegală soluția instanței de apel cât privește interpretarea dată criticilor lor care nu au vizat nerespectarea art. 32 și art. 38 din Legea nr. 64/1991 de către Tribunalul Gorj ci au vizat împrejurarea că drepturile lor își au temeiul în dispozițiile art. 36 din Legea nr. 64/1991, art. despre care Tribunalul nu a făcut nicio mențiune iar Curtea de apel i-a dat o greșită interpretare. S-a susținut că reclamanții își justifică calitatea procesuală activă pe dispozițiile art. 36 și art. 63 din Legea nr. 64/1991. Art. 36 reglementează drepturile și stabilește regula de principiu potrivit căreia drepturile se stabilesc pe bază de contract încheiat între inventatori și beneficiari.

În caz de refuz de acordare a acestor drepturi inventatorii au la dispoziție prevederile art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 și anume acțiunea în instanță în care rezidă și calitatea procesuală activă a acestora. S-a mai invocat că drepturile lor la despăgubiri derivă din calitatea pasivă procesuală a pârâtei care a folosit invenția. Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor ce au conturat cele două motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., se constată că decizia nr. 32/2008 este legală și temeinică, recursul urmând a se respinge pentru considerentele de mai jos. Decizia nr. 32/2008 analizează amplu în considerentele sale de la filele 3 și 4 ( filele 64 și 65 din dosar) criticile formulate, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile speței.

În mod corect s-a constatat că prin actul încheiat de reclamanți, care sunt autorii invenției brevetate, pe de o parte și SC U.R. SA pe de altă parte, act intitulat „Declarație - Înțelegere între autori și solicitantul (titularul) invenției <Cupă poligonală cu cinci portdinți>”, s-a convenit ca autorii invenției să cesioneze dreptul lor la înregistrarea cererii și respectiv acordarea brevetului de invenție, către firma SC U.R. SRL, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 64/1991. Declarația - Înțelegere (fila 45 dosar fond), prevede în mod expres la pct. 2 că drepturile cuvenite cedenților în urma utilizării și exploatării brevetului cesionat vor fi plătite regulat (anual) de către firma SC U.R.

SA în procente, expres indicate, pentru fiecare din cei 10 inventatori (din care numai 8 au formulat prezenta acțiune). În zisa Declarație s-a indicat și modalitatea concretă de calculare a acestui procent. Art. 5 alin. (1) lit. b) (stipulat ca drept de referință în declarație - înțelegere) prevede că „ dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenție aparține salariatului pentru invențiile realizate de acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității unității prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unor prevederi contractuale concrete”.

Art. 5 alin. (2) prevede că „dacă invenția rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unei clauze contrare, dreptul de brevet de invenție aparține unității care a comandat cercetarea, inventatorul având dreptul la o remunerație suplimentară stabilită prin act adițional la contract. Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 prevede că pentru invențiile create și realizate în condițiile art. 5 alin. (1) și ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului. Se constată din dispozițiile mai sus invocate că reglementarea prevăzută de Legea nr. 64/1991 se aplică în cazul în care nu există prevederi contractuale exprese sau acestea sunt mai puțin avantajoase decât dispozițiile acestei legi.

Or, în cauză există o înțelegere (contract) ale cărei clauze precise nu au fost contestate de către reclamanți cât privește o eventuală dezavantajare a lor în raport de dispozițiile legale, care numai în această ipoteză s-ar fi putut eventual aplica. Câtă vreme reclamanții au încheiat un contract cu SC U.R. SA, stabilind în sarcina acestei din urmă societăți obligații precise cât privește „drepturile cuvenite cedenților în urma utilizării și exploatării brevetului cesiont”, reclamanții nu pot ridica pretenții decât împotriva societății comerciale, titulară a brevetului. În mod corect s-a stabilit că în cauză reclamanții nu au calitate procesuală activă să revendice pretenții asupra exploatării brevetului împotriva pârâtei cu care nu se află în raporturi contractuale și față de care nici Legea nr. 64/1991 nu poate fi invocată cătă vreme art. 5 alin. (1) lit. b) prevede expres aplicarea acestuia în lipsa unor prevederi contractuale concrete.

Or, în cauză există o asemenea prevedere contractuală concretă, valabilă și nedenunțată de părțile contractante. Pe cale de consecință constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocate ca motiv de recurs și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M. și P.D. împotriva deciziei nr. 32 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2009.