ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5530/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Judecătoriei Constanța la data de 29 decembrie 1999, reclamanta S.E. a chemat în judecată pârâții Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța solicitând să se dispună obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 180 mp, liber de construcții, situat în Municipiul Constanța. În subsidiar s-a cerut ca pârâții să fie obligați fie la atribuirea în proprietate a unui teren cu caracteristici comparabile fie la plata unei despăgubiri echivalente valorii actuale a bunului revendicat.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că: - în anul 1957, prin înscris autentic, a dobândit împreună cu cumnata sa, P.V., în cote egale și în indiviziune, terenul în suprafață de 360 mp situat la adresa indicată; - cele două proprietare au procedat la un partaj de folosință, reclamanta edificând pe cei 180 mp ce i-au revenit o casă de locuit; - prin Decretul Consiliului de Stat nr. 353/1981 imobilul a fost expropriat iar construcțiile demolate; - terenul a rămas însă liber, fiind folosit ca loc de depozitare a reziduurilor menajere, astfel încât nu e poate susține că scopul exproprierii ar fi fost atins. La data de 3 iulie 2000 în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul S.N., arătând că este moștenitorul soțului reclamantei, S.A., în calitate de fiu dintr-o căsătorie anterioară și înțelege să pretindă drepturile solicitate prin acțiune.

În același termen reclamanta a solicitat în baza prevederilor art. 57 C. proc. civ. chemarea în judecată a lui S.N., arătând că acesta are calitate procesuală activă de a pretinde aceleași drepturi privind terenul revendicat. Prin încheierea din 3 iulie 2000 Judecătoria Constanța a admis în principiu cererea de intervenție iar prin sentința civilă nr. 8085 din aceeași dată și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța conform prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., reținând că, potrivit raportului de expertiză, valoarea imobilului revendicat este mai mare de 150 milioane lei. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 270 din 17 aprilie 2001, a admis acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu, obligând pârâții să retrocedeze reclamantei și intervenientului suprafața de 180 mp teren cu vecinătățile menționate în schița-anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat de ing.

V.C. Tribunalul a reținut în esență că terenul revendicat este liber de construcții, scopul exproprierii nefiind atins și cum nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică, sunt incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, solicitând schimbarea ei în totalitate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de intervenție. Au susținut că reclamanta și intervenienții nu sunt singurii titulari ai dreptului în condițiile în care nu a avut loc ieșirea din indiviziune astfel încât nu pot formula acțiune în revendicare. Pe de altă parte au arătat că exproprierea și-a produs efectele prin sistematizarea zonei, inclusiv construirea unei linii de tramvai.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 40 din 27 februarie 2002 a admis apelul și a schimbat în totalitate sentința în sensul respingerii acțiunii și a cererii de intervenție ca nefondate pentru lipsa calității procesuale active. Tribunalul a reținut în principal că reclamanta și numita P.V. nu au ieșit niciodată din indiviziune astfel încât nu se poate reține care anume porțiune de 180 mp revine uneia sau alteia dintre proprietare. Pe de altă parte s-a arătat că scopul exproprierii a fost atins, zona fiind afectată de detalii de sistematizare și de construirea unei linii de tramvai care trece chiar pe o porțiune a terenului revendicat. Recursul declarat de reclamantă și intervenient împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 517 din 12 februarie 2003. A fost casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Curtea Supremă de Justiție a reținut că în mod greșit s-a stabilit că reclamanta și intervenientul nu au calitate procesuală activă în condițiile în care atât în evidențele fiscale cât și în actul exproprierii cei 180 mp stăpâniți de aceștia au fost individualizați separat. Pe de altă parte s-a apreciat că instanțele nu au lămurit pe deplin, prin administrarea tuturor probatoriilor necesare (inclusiv o nouă expertiză tehnică ori o cercetare la fața locului) dacă scopul exproprierii a fost sau nu atins. În fond după casare s-a dispus în baza prevederilor art. 243 pct. 1 teza a II – a C. proc. civ. introducerea în cauză a numitului S.H., unicul moștenitor al intervenientului S.N. Examinând probatoriile administrate, Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 74 din 1 iulie 2003 a respins apelul declarat de pârâți.

Cu privire la singurul aspect esențial rămas neelucidat pentru soluționarea cauzei și anume realizarea sau nu a scopului exproprierii, Curtea de apel s-a mărginit să afirme că: „Din probele administrate raportat la textele legale sus-citate, se constată că exproprierea nu și-a atins scopul pentru care s-a făcut, în prezent terenul fiind liber, fără a fi afectat de detalii de sistematizare”. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța, criticând-o și susținând în principal că instanța de apel a ignorat probatorii concludente care atestă că scopul exproprierii a fost pe deplin atins. Recursul este fondat. Probatoriile administrate, inclusiv cele două expertize tehnice efectuate, ale căror concluzii sunt concordante, atestă că întreaga zonă a străzii Zorelelor din Municipiul Constanța a fost sistematizată iar pe o porțiune din terenul revendicat trece o linie de tramvai.

În aceste condiții, concluzia instanței de apel în sensul că scopul exproprierii nu a fost atins este evident greșită. În consecință, o acțiune în revendicare de drept comun, având ca obiect restituirea în natură a terenului, nu poate fi primită, fiind contrară prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994. Așa fiind, Curtea va admite recursul în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și va modifica decizia în sensul admiterii apelului declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 270 din 17 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța și respingerii ca nefondate a acțiunii și a cererii de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 74 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța. Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâți și schimbă sentința civilă nr. 270 din 17 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța, respingând acțiunea și cererea de intervenție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2004.