ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5530/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Judecătoriei

Constanța la data de 29 decembrie 1999, reclamanta S.E. a chemat în judecată

pârâții Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța

solicitând să se dispună obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate

și posesie terenul în suprafață de 180 mp, liber de construcții, situat în

Municipiul Constanța.

În subsidiar s-a cerut ca pârâții să

fie obligați fie la atribuirea în proprietate a unui teren cu caracteristici

comparabile fie la plata unei despăgubiri echivalente valorii actuale a bunului

revendicat.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că:

- în anul 1957, prin înscris

autentic, a dobândit împreună cu cumnata sa, P.V., în cote egale și în

indiviziune, terenul în suprafață de 360 mp situat la adresa indicată;

- cele două proprietare au procedat

la un partaj de folosință, reclamanta edificând pe cei 180 mp ce i-au revenit o

casă de locuit;

- prin Decretul Consiliului de Stat

nr. 353/1981 imobilul a fost expropriat iar construcțiile demolate;

- terenul a rămas însă liber, fiind

folosit ca loc de depozitare a reziduurilor menajere, astfel încât nu e poate

susține că scopul exproprierii ar fi fost atins.

La data de 3 iulie 2000 în cauză a

formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul S.N., arătând că este

moștenitorul soțului reclamantei, S.A., în calitate de fiu dintr-o căsătorie

anterioară și înțelege să pretindă drepturile solicitate prin acțiune.

În același termen reclamanta a

solicitat în baza prevederilor art. 57 C. proc. civ. chemarea în judecată a lui

S.N., arătând că acesta are calitate procesuală activă de a pretinde aceleași

drepturi privind terenul revendicat.

Prin încheierea din 3 iulie 2000

Judecătoria Constanța a admis în principiu cererea de intervenție iar prin

sentința civilă nr. 8085 din aceeași dată și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Constanța conform prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

reținând că, potrivit raportului de expertiză, valoarea imobilului revendicat

este mai mare de 150 milioane lei.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 270 din 17 aprilie 2001, a admis acțiunea principală și cererea de

intervenție în interes propriu, obligând pârâții să retrocedeze reclamantei și

intervenientului suprafața de 180 mp teren cu vecinătățile menționate în

schița-anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat de ing. V.C.

Tribunalul a reținut în esență că

terenul revendicat este liber de construcții, scopul exproprierii nefiind atins

și cum nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică, sunt incidente

prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții, solicitând schimbarea ei în totalitate în sensul

respingerii acțiunii și a cererii de intervenție. Au susținut că reclamanta și

intervenienții nu sunt singurii titulari ai dreptului în condițiile în care nu

a avut loc ieșirea din indiviziune astfel încât nu pot formula acțiune în

revendicare. Pe de altă parte au arătat că exproprierea și-a produs efectele

prin sistematizarea zonei, inclusiv construirea unei linii de tramvai.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 40 din 27 februarie 2002 a admis apelul și a schimbat în

totalitate sentința în sensul respingerii acțiunii și a cererii de intervenție

ca nefondate pentru lipsa calității procesuale active.

Tribunalul a reținut în principal că

reclamanta și numita P.V. nu au ieșit niciodată din indiviziune astfel încât nu

se poate reține care anume porțiune de 180 mp revine uneia sau alteia dintre

proprietare.

Pe de altă parte s-a arătat că

scopul exproprierii a fost atins, zona fiind afectată de detalii de

sistematizare și de construirea unei linii de tramvai care trece chiar pe o

porțiune a terenului revendicat.

Recursul declarat de reclamantă și

intervenient împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea Supremă de

Justiție prin decizia civilă nr. 517 din 12 februarie 2003. A fost casată

decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași

instanță.

Curtea Supremă de Justiție a reținut

că în mod greșit s-a stabilit că reclamanta și intervenientul nu au calitate

procesuală activă în condițiile în care atât în evidențele fiscale cât și în

actul exproprierii cei 180 mp stăpâniți de aceștia au fost individualizați

separat.

Pe de altă parte s-a apreciat că

instanțele nu au lămurit pe deplin, prin administrarea tuturor probatoriilor

necesare (inclusiv o nouă expertiză tehnică ori o cercetare la fața locului)

dacă scopul exproprierii a fost sau nu atins.

În fond după casare s-a dispus în baza

prevederilor art. 243 pct. 1 teza a II – a C. proc. civ. introducerea în cauză

a numitului S.H., unicul moștenitor al intervenientului S.N.

Examinând probatoriile administrate,

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 74 din 1 iulie 2003 a respins

apelul declarat de pârâți.

Cu privire la singurul aspect

esențial rămas neelucidat pentru soluționarea cauzei și anume realizarea sau nu

a scopului exproprierii, Curtea de apel s-a mărginit să afirme că: „Din probele

administrate raportat la textele legale sus-citate, se constată că exproprierea

nu și-a atins scopul pentru care s-a făcut, în prezent terenul fiind liber,

fără a fi afectat de detalii de sistematizare”.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local

Constanța, criticând-o și susținând în principal că instanța de apel a ignorat

probatorii concludente care atestă că scopul exproprierii a fost pe deplin

atins.

Recursul este fondat.

Probatoriile administrate, inclusiv

cele două expertize tehnice efectuate, ale căror concluzii sunt concordante,

atestă că întreaga zonă a străzii Zorelelor din Municipiul Constanța a fost

sistematizată iar pe o porțiune din terenul revendicat trece o linie de

tramvai. În aceste condiții, concluzia instanței de apel în sensul că scopul

exproprierii nu a fost atins este evident greșită. În consecință, o acțiune în

revendicare de drept comun, având ca obiect restituirea în natură a terenului,

nu poate fi primită, fiind contrară prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Așa fiind, Curtea va admite recursul

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și va modifica decizia

în sensul admiterii apelului declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr.

270 din 17 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța și respingerii ca nefondate a

acțiunii și a cererii de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții

Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar împotriva

deciziei civile nr. 74 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Modifică decizia în sensul că admite

apelul declarat de pârâți și schimbă sentința civilă nr. 270 din 17 aprilie

2001 a Tribunalului Constanța, respingând acțiunea și cererea de intervenție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2004.