ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2003

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

D E C I Z I A  NR.517                                                                                                     DOSAR

NR.2256/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanta S.E. și intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27.02.2002

a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurentul-intimat S.N., personal și asistat de avocat V.Z.,

recurenta-reclamantă S.E., reprezentată de aceeași avocată, intimații-pârâți

Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul local Constanța, reprezentați de

avocat C.F.

Procedura completă.

Curtea, luând act că nu

sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.

Avocat V.Z. a susținut

recursul, arătând că în speță se aplică dispozițiile privitoare la expropriere

și nu la revendicare, situație în care nu își găsește aplicabilitate regula

unanimității. A arătat că scopul exproprierii nu s-a realizat, terenul nefiind

afectat de utilitate publică și a solicitat admiterea recursului.

Avocat C.F. a solicitat

respingerea recursului, motivând această susținere prin aceea că obiectul

cererii introductive a fost revendicare iar coindivizarii nu au partajat bunul.

A mai precizat că terenul în litigiu este în apropierea liniei de tramvai,

fiind deci afectat de utilitate publică.

Reprezentanta Ministerului

Public a pus concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârii recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, care nu s-a pronunțat

asupra cererii de intervenție.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

S.E. a chemat în judecată

Municipiul Constanța reprezentat prin primar și Consiliul Local al municipiului

Constanța solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie

obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 180

mp teren liber de construcții situat în intravilanul municipiului Constanța,

Str.Zorelelor nr.10 (fostă Str.Maior Chiriacescu), reprezentând lotul 16,

careul 360 din Planul de parcelare cadastrală a orașului Constanța din anul

a unui teren din domeniul public de interes privat cu caracteristici tehnice și

utilitare comparabile cu cel indisponibilizat din orice cauză tehnică sau

urbanistică, fie la plata unei despăgubiri echivalente valorii actuale a

bunului revendicat.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Constanța

cu nr.5464 din 15 noiembrie 1922, reclamanta și cumnata sa P.V.au dobândit în

cote egale dreptul de proprietate asupra terenului intravilan situat în

Constanța, Str.Maior Chiriacescu nr.10, în suprafață de 360 mp împreună cu

construcțiile existente. Ulterior, au recurs la un partaj de folosință

proporțional drepturilor indivize, jumătate din teren împreună cu construcțiile

au revenit V.P., iar cealaltă jumătate reclamantei și soțului ei care, în baza

autorizației nr.12568/18.08.1957, au ridicat o construcție nouă ce a fost

introdusă în rolul de fiscalitate prin procesul-verbal nr.../30.11.1961.

Imobilul a fost exropriat

prin Decretul nr.353/1981 și construcțiile au fost demolate, dar, după

realizarea detaliului de sistematizare a zonei, terenul a rămas liber de

construcții, astfel că, începând din anul 1994, reclamantei i-a fost închiriată

de către Consiliul Local Constanța suprafața de 160 mp care a fost afectată

cultivării de zarzavaturi.

În cauză s-a formulat o

cerere de intervenție în interes propriu de către S.N., fiul din altă căsătorie

a soțului reclamantei, care a cerut, alături de aceasta, retrocedarea terenului

în litigiu.

Investită cu soluționarea

cauzei, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr.8085 din 3 iulie 2000,

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

În primă instanță

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr.270 din 17 aprilie 2001,

a admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pe pârâți să

retrocedeze reclamantei și intervenientului suprafața de 180 mp teren situat în

Constanța, Str.Zorelelor nr.10 A, identificat conform schiței - anexă la

raportul de expertiză – V.C. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în baza adresei nr.14393/1997 a Consiliului Local

Constanța, Serviciul Cadastru și a constatărilor expertului numit în cauză, că

terenul în litigiu, cu construcțiile aflate pe el, a fost expropriat prin

Decretul nr.353/1981 în vederea construirii unui ansamblu de locuințe în zona

Faleza Nord. Deși construcțiile au fost demolate, terenul nu a primit

destinația pentru care a fost expropriat, fiind afectat numai în extremitatea

sud-estică de modificarea amprizei și traseului Str.Zorelelor pentru montarea

liniilor de tramvai.

În prezent, terenul aferent

construcțiilor demolate nu este ocupat de construcții, iar din punct de vedere

urbanistic nu s-a elaborat nici o documentație de proprietare cu acest profil

care să prevadă modificarea actualei structuri a zonei.

Pârâții au declarat apel

împotriva sentinței, solicitând schimbarea acesteia și respingerea acțiunii,

iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare în conformitate cu

dispozițiile art.297 alin.2 C.proc.civ..

În motivarea apelului,

apelanții-pârâți au susținut că:

- după ce și-au precizat

acțiunea ca fiind una în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 C.civ.,

reclamanta și intervenientul au cerut retrocedarea terenului în baza Legii

nr.33/1994, și instanța a dat curs acestei cereri cu încălcarea dispozițiilor

art.132 C.proc.civ.;

- instanța a omis să se

pronunțe asupra despăgubirilor acordate expropriatului, care, ca urmare a

retrocedării bunului expropriat, trebuie restituite expropriatorului, chiar în

lipsa unei cereri a acestuia, în virtutea principiului repunerii părților în

situația anterioară. În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor urma a se

proceda ca și în cazul exproprierii, conform art.25 și art.26 din Legea

nr.33/1994.

Prin decizia nr.40/C din 27

februarie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul

declarat de pârâți, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a „respins

acțiunea, ca nefondată (lipsă calitate procesuală – lipsă ceilalți

coindivizari)”.

S-a reținut, în motivarea

soluției pronunțate, că „tribunalul nu a pus în discuția părților modificarea

acțiunii - de altfel, nici nu putea face acest lucru – pentru că s-a precizat

temeiul juridic numai prin concluziile scrise depuse la dosar” (pagina 3 –

final). Că imobilul a fost expropriat, construcțiile fiind demolate, cu plata

de despăgubiri iar pe terenul respectiv s-a construit linia de tramvai, astfel

că scopul exproprierii a fost realizat.

„De altfel”, a mai reținut

instanța de apel, „reclamanții nu au calitate procesuală activă, pentru că

terenul este indiviz, nu s-a ieșit din indiviziune neexistând nici un partaj

voluntar pentru ca să se poată eventual reține că o suprafață de 180 mp teren

ar aparține reclamanților sau celorlalți coindivizari” (pagina 4 – decizie).

Împotriva deciziei

instanței de apel reclamanta și intervenientul au declarat recurs invocând

motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., în temeiul

cărora solicită casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de

casare, recurenții susțin că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire

la cererea de intervenție, că a respins acțiunea ca „nefondată”, deși, reținând

că reclamanții nu ar avea calitate procesuală activă, acțiunea urma a fi

respinsă pentru acest motiv, că a ignorat aspectele particulare ale cauzei

vizând modul de stăpânire a bunului de către cei doi coindivizari, respectiv de

aplicare a actului de expropriere.

În sfârșit, recurenții

susțin că instanța de apel a reținut greșit că reclamanta „nu și-a modificat

obiectul cererii”, omițând faptul că, la primul termen cu procedura legal

îndeplinită în fața instanței investită prin declinare de competență, respectiv

9 ianuarie 2001, reclamanta și intervenientul au precizat obiectul cererilor,

respectiv retrocedarea suprafeței de 180 mp teren expropriat prin Decretul

nr.353/1981, iar ca temei juridic au invocat dispozițiile art.35 din Legea

nr.33/1994 și Decizia nr.VI/27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție –

Secții Unite.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, dar nu în sensul modificării deciziei atacate, ci al

casării acesteia și trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea

apelului.

Potrivit principiului

disponibilității care guvernează procesul civil, partea are dreptul de a hotărî

cu privire la exercitarea acțiunii civile, a cărei pornire se concretizează

prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, partea este obligată să

determine obiectul acțiunii prin chiar cererea de chemare în judecată, urmând

ca litigiul să fie soluționat în acest cadru al obiectului și fără ca instanța

să poată depăși limitele lui.

Obligația instanței de a se

pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii – respectiv la toate capetele de

cerere deduse judecății – constituie, corelativ, garanția aplicării

principiului disponibilității recunoscut părții reclamante art.129 (6)

C.proc.civ.

În cauză, principiul

invocat a fost ignorat de instanța de apel, care, atât prin minuta, cât și prin

dispozitivul deciziei s-a pronunțat numai cu privire la „acțiune”, omițând să

se pronunțe asupra cererii de intervenție.

Cea de-a doua critică adusă

deciziei recurate este, de asemenea, întemeiată, fiind de principiu că lipsa

calității procesuale active a părții care a introdus acțiunea nu poate conduce

la pronunțarea unei hotărâri pe fond, respectiv de respingere a acțiunii „ca

nefondată”, o atare hotărâre făcând imposibilă examinarea fondului cauzei

într-o nouă acțiune în care reclamantul s-ar legitima din punct de vedere

procesual activ.

În sfârșit, deși este exact

în drept că, potrivit regulei unanimității, nici un act de dispoziție ori de

administrare nu poate fi înfăptuit de un singur copărtaș cu privire la un bun

indiviz, privit în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtașilor,

concluzia la care a ajuns instanța de apel în cauză privind lipsa calității

procesuale active a reclamantei și intervenientului, pentru „lipsa celorlalți

coindivizari”, este greșită.

Într-adevăr, în

soluționarea corectă a cauzei sub aspectul în discuție, trebuie să se țină

seama de faptul, necontestat de pârâți, că cei doi coindivizari cu cote egale

de proprietate, S. și P., au stăpânit fiecare câte 1/2 din terenul cumpărat,

respectiv cîte 180 mp pe care își aveau întemeiate gospodăriile, că imobilele

astfel stăpânite au fost înscrise, ca atare, în roluri fiscale separate și că

însăși aplicarea actului exproprierii a confirmat această situație, dovadă

fiind faptul că la poziția nr.23 din lista-anexă la Decretul nr.353/1981,

cuprinzând „proprietarii” ale căror imobile trec în proprietatea statului (fila

29 dosar – judecătorie), sunt înscriși S.A.și E., cu 180 mp teren din care

79,27 mp construcții, iar la poziția nr.24, P.V., cu 180 mp teren din care

62,72 mp construcții, despăgubirile fiind, de asemenea, achitate separat, în

raport cu ceea ce s-a expropriat de la fiecare.

În considerarea celor ce

preced, hotărârea instanței de apel este greșită, fiind supusă casării.

Astfel fiind, recursul se

privește ca fondat și va fi admis, în baza art.312 și art.313 C.proc.civ.,

urmând a se dispune casarea deciziei recurate și a se trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelului. Cu acest prilej, în măsura în care s-ar

aprecia că expertiza efectuată și adresa nr.14393/18.08.1997 emisă de Consiliul

Local Constanța, Direcția patrimoniu, Serviciul Cadastru (fila 13 dosar –

judecătorie) nu ar fi pe deplin lămuritoare sub aspectul realizării scopului

exproprierii, instanța va putea ordona o nouă expertiză de specialitate și

chiar o cercetare la fața locului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.E. și

intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27 februarie 2002 a Curții de

Apel Constanța – Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2003.