ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2003

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

D E C I Z I A NR.517 DOSAR NR.2256/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.E. și intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27.02.2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-intimat S.N., personal și asistat de avocat V.Z., recurenta-reclamantă S.E., reprezentată de aceeași avocată, intimații-pârâți Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul local Constanța, reprezentați de avocat C.F. Procedura completă. Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei. Avocat V.Z. a susținut recursul, arătând că în speță se aplică dispozițiile privitoare la expropriere și nu la revendicare, situație în care nu își găsește aplicabilitate regula unanimității.

A arătat că scopul exproprierii nu s-a realizat, terenul nefiind afectat de utilitate publică și a solicitat admiterea recursului. Avocat C.F. a solicitat respingerea recursului, motivând această susținere prin aceea că obiectul cererii introductive a fost revendicare iar coindivizarii nu au partajat bunul. A mai precizat că terenul în litigiu este în apropierea liniei de tramvai, fiind deci afectat de utilitate publică. Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, care nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: S.E.

a chemat în judecată Municipiul Constanța reprezentat prin primar și Consiliul Local al municipiului Constanța solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 180 mp teren liber de construcții situat în intravilanul municipiului Constanța, Str.Zorelelor nr.10 (fostă Str.Maior Chiriacescu), reprezentând lotul 16, careul 360 din Planul de parcelare cadastrală a orașului Constanța din anul 1936. În subsidiar, să fie obligați pârâții, fie la atribuirea, în compensare, a unui teren din domeniul public de interes privat cu caracteristici tehnice și utilitare comparabile cu cel indisponibilizat din orice cauză tehnică sau urbanistică, fie la plata unei despăgubiri echivalente valorii actuale a bunului revendicat.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Constanța cu nr.5464 din 15 noiembrie 1922, reclamanta și cumnata sa P.V.au dobândit în cote egale dreptul de proprietate asupra terenului intravilan situat în Constanța, Str.Maior Chiriacescu nr.10, în suprafață de 360 mp împreună cu construcțiile existente. Ulterior, au recurs la un partaj de folosință proporțional drepturilor indivize, jumătate din teren împreună cu construcțiile au revenit V.P., iar cealaltă jumătate reclamantei și soțului ei care, în baza autorizației nr.12568/18.08.1957, au ridicat o construcție nouă ce a fost introdusă în rolul de fiscalitate prin procesul-verbal nr.../30.11.1961.

Imobilul a fost exropriat prin Decretul nr.353/1981 și construcțiile au fost demolate, dar, după realizarea detaliului de sistematizare a zonei, terenul a rămas liber de construcții, astfel că, începând din anul 1994, reclamantei i-a fost închiriată de către Consiliul Local Constanța suprafața de 160 mp care a fost afectată cultivării de zarzavaturi. În cauză s-a formulat o cerere de intervenție în interes propriu de către S.N., fiul din altă căsătorie a soțului reclamantei, care a cerut, alături de aceasta, retrocedarea terenului în litigiu. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr.8085 din 3 iulie 2000, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

În primă instanță Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr.270 din 17 aprilie 2001, a admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pe pârâți să retrocedeze reclamantei și intervenientului suprafața de 180 mp teren situat în Constanța, Str.Zorelelor nr.10 A, identificat conform schiței - anexă la raportul de expertiză – V.C. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în baza adresei nr.14393/1997 a Consiliului Local Constanța, Serviciul Cadastru și a constatărilor expertului numit în cauză, că terenul în litigiu, cu construcțiile aflate pe el, a fost expropriat prin Decretul nr.353/1981 în vederea construirii unui ansamblu de locuințe în zona Faleza Nord.

Deși construcțiile au fost demolate, terenul nu a primit destinația pentru care a fost expropriat, fiind afectat numai în extremitatea sud-estică de modificarea amprizei și traseului Str.Zorelelor pentru montarea liniilor de tramvai. În prezent, terenul aferent construcțiilor demolate nu este ocupat de construcții, iar din punct de vedere urbanistic nu s-a elaborat nici o documentație de proprietare cu acest profil care să prevadă modificarea actualei structuri a zonei. Pârâții au declarat apel împotriva sentinței, solicitând schimbarea acesteia și respingerea acțiunii, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare în conformitate cu dispozițiile art.297 alin.2 C.proc.civ..

În motivarea apelului, apelanții-pârâți au susținut că: - după ce și-au precizat acțiunea ca fiind una în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 C.civ., reclamanta și intervenientul au cerut retrocedarea terenului în baza Legii nr.33/1994, și instanța a dat curs acestei cereri cu încălcarea dispozițiilor art.132 C.proc.civ.; - instanța a omis să se pronunțe asupra despăgubirilor acordate expropriatului, care, ca urmare a retrocedării bunului expropriat, trebuie restituite expropriatorului, chiar în lipsa unei cereri a acestuia, în virtutea principiului repunerii părților în situația anterioară. În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor urma a se proceda ca și în cazul exproprierii, conform art.25 și art.26 din Legea nr.33/1994.

Prin decizia nr.40/C din 27 februarie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâți, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a „respins acțiunea, ca nefondată (lipsă calitate procesuală – lipsă ceilalți coindivizari)”. S-a reținut, în motivarea soluției pronunțate, că „tribunalul nu a pus în discuția părților modificarea acțiunii - de altfel, nici nu putea face acest lucru – pentru că s-a precizat temeiul juridic numai prin concluziile scrise depuse la dosar” (pagina 3 – final). Că imobilul a fost expropriat, construcțiile fiind demolate, cu plata de despăgubiri iar pe terenul respectiv s-a construit linia de tramvai, astfel că scopul exproprierii a fost realizat.

„De altfel”, a mai reținut instanța de apel, „reclamanții nu au calitate procesuală activă, pentru că terenul este indiviz, nu s-a ieșit din indiviziune neexistând nici un partaj voluntar pentru ca să se poată eventual reține că o suprafață de 180 mp teren ar aparține reclamanților sau celorlalți coindivizari” (pagina 4 – decizie). Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta și intervenientul au declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., în temeiul cărora solicită casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de casare, recurenții susțin că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la cererea de intervenție, că a respins acțiunea ca „nefondată”, deși, reținând că reclamanții nu ar avea calitate procesuală activă, acțiunea urma a fi respinsă pentru acest motiv, că a ignorat aspectele particulare ale cauzei vizând modul de stăpânire a bunului de către cei doi coindivizari, respectiv de aplicare a actului de expropriere.

În sfârșit, recurenții susțin că instanța de apel a reținut greșit că reclamanta „nu și-a modificat obiectul cererii”, omițând faptul că, la primul termen cu procedura legal îndeplinită în fața instanței investită prin declinare de competență, respectiv 9 ianuarie 2001, reclamanta și intervenientul au precizat obiectul cererilor, respectiv retrocedarea suprafeței de 180 mp teren expropriat prin Decretul nr.353/1981, iar ca temei juridic au invocat dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 și Decizia nr.VI/27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție – Secții Unite. Recursul este fondat și urmează a fi admis, dar nu în sensul modificării deciziei atacate, ci al casării acesteia și trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acțiunii civile, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, partea este obligată să determine obiectul acțiunii prin chiar cererea de chemare în judecată, urmând ca litigiul să fie soluționat în acest cadru al obiectului și fără ca instanța să poată depăși limitele lui. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii – respectiv la toate capetele de cerere deduse judecății – constituie, corelativ, garanția aplicării principiului disponibilității recunoscut părții reclamante art.129 (6) C.proc.civ. În cauză, principiul invocat a fost ignorat de instanța de apel, care, atât prin minuta, cât și prin dispozitivul deciziei s-a pronunțat numai cu privire la „acțiune”, omițând să se pronunțe asupra cererii de intervenție.

Cea de-a doua critică adusă deciziei recurate este, de asemenea, întemeiată, fiind de principiu că lipsa calității procesuale active a părții care a introdus acțiunea nu poate conduce la pronunțarea unei hotărâri pe fond, respectiv de respingere a acțiunii „ca nefondată”, o atare hotărâre făcând imposibilă examinarea fondului cauzei într-o nouă acțiune în care reclamantul s-ar legitima din punct de vedere procesual activ. În sfârșit, deși este exact în drept că, potrivit regulei unanimității, nici un act de dispoziție ori de administrare nu poate fi înfăptuit de un singur copărtaș cu privire la un bun indiviz, privit în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtașilor, concluzia la care a ajuns instanța de apel în cauză privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și intervenientului, pentru „lipsa celorlalți coindivizari”, este greșită.

Într-adevăr, în soluționarea corectă a cauzei sub aspectul în discuție, trebuie să se țină seama de faptul, necontestat de pârâți, că cei doi coindivizari cu cote egale de proprietate, S. și P., au stăpânit fiecare câte 1/2 din terenul cumpărat, respectiv cîte 180 mp pe care își aveau întemeiate gospodăriile, că imobilele astfel stăpânite au fost înscrise, ca atare, în roluri fiscale separate și că însăși aplicarea actului exproprierii a confirmat această situație, dovadă fiind faptul că la poziția nr.23 din lista-anexă la Decretul nr.353/1981, cuprinzând „proprietarii” ale căror imobile trec în proprietatea statului (fila 29 dosar – judecătorie), sunt înscriși S.A.și E., cu 180 mp teren din care 79,27 mp construcții, iar la poziția nr.24, P.V., cu 180 mp teren din care 62,72 mp construcții, despăgubirile fiind, de asemenea, achitate separat, în raport cu ceea ce s-a expropriat de la fiecare.

În considerarea celor ce preced, hotărârea instanței de apel este greșită, fiind supusă casării. Astfel fiind, recursul se privește ca fondat și va fi admis, în baza art.312 și art.313 C.proc.civ., urmând a se dispune casarea deciziei recurate și a se trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. Cu acest prilej, în măsura în care s-ar aprecia că expertiza efectuată și adresa nr.14393/18.08.1997 emisă de Consiliul Local Constanța, Direcția patrimoniu, Serviciul Cadastru (fila 13 dosar – judecătorie) nu ar fi pe deplin lămuritoare sub aspectul realizării scopului exproprierii, instanța va putea ordona o nouă expertiză de specialitate și chiar o cercetare la fața locului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.E. și intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.