ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ
D E C I Z I A NR.517 DOSAR
NR.2256/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de
reclamanta S.E. și intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27.02.2002
a Curții de Apel Constanța, secția civilă.
La apelul nominal s-au
prezentat recurentul-intimat S.N., personal și asistat de avocat V.Z.,
recurenta-reclamantă S.E., reprezentată de aceeași avocată, intimații-pârâți
Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul local Constanța, reprezentați de
avocat C.F.
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu
sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.
Avocat V.Z. a susținut
recursul, arătând că în speță se aplică dispozițiile privitoare la expropriere
și nu la revendicare, situație în care nu își găsește aplicabilitate regula
unanimității. A arătat că scopul exproprierii nu s-a realizat, terenul nefiind
afectat de utilitate publică și a solicitat admiterea recursului.
Avocat C.F. a solicitat
respingerea recursului, motivând această susținere prin aceea că obiectul
cererii introductive a fost revendicare iar coindivizarii nu au partajat bunul.
A mai precizat că terenul în litigiu este în apropierea liniei de tramvai,
fiind deci afectat de utilitate publică.
Reprezentanta Ministerului
Public a pus concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârii recurate și
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, care nu s-a pronunțat
asupra cererii de intervenție.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului constată următoarele:
S.E. a chemat în judecată
Municipiul Constanța reprezentat prin primar și Consiliul Local al municipiului
Constanța solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie
obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 180
mp teren liber de construcții situat în intravilanul municipiului Constanța,
Str.Zorelelor nr.10 (fostă Str.Maior Chiriacescu), reprezentând lotul 16,
careul 360 din Planul de parcelare cadastrală a orașului Constanța din anul
În subsidiar, să fie obligați pârâții, fie la atribuirea, în compensare,
a unui teren din domeniul public de interes privat cu caracteristici tehnice și
utilitare comparabile cu cel indisponibilizat din orice cauză tehnică sau
urbanistică, fie la plata unei despăgubiri echivalente valorii actuale a
bunului revendicat.
În motivarea acțiunii s-a
arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Constanța
cu nr.5464 din 15 noiembrie 1922, reclamanta și cumnata sa P.V.au dobândit în
cote egale dreptul de proprietate asupra terenului intravilan situat în
Constanța, Str.Maior Chiriacescu nr.10, în suprafață de 360 mp împreună cu
construcțiile existente. Ulterior, au recurs la un partaj de folosință
proporțional drepturilor indivize, jumătate din teren împreună cu construcțiile
au revenit V.P., iar cealaltă jumătate reclamantei și soțului ei care, în baza
autorizației nr.12568/18.08.1957, au ridicat o construcție nouă ce a fost
introdusă în rolul de fiscalitate prin procesul-verbal nr.../30.11.1961.
Imobilul a fost exropriat
prin Decretul nr.353/1981 și construcțiile au fost demolate, dar, după
realizarea detaliului de sistematizare a zonei, terenul a rămas liber de
construcții, astfel că, începând din anul 1994, reclamantei i-a fost închiriată
de către Consiliul Local Constanța suprafața de 160 mp care a fost afectată
cultivării de zarzavaturi.
În cauză s-a formulat o
cerere de intervenție în interes propriu de către S.N., fiul din altă căsătorie
a soțului reclamantei, care a cerut, alături de aceasta, retrocedarea terenului
în litigiu.
Investită cu soluționarea
cauzei, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr.8085 din 3 iulie 2000,
și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.
În primă instanță
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr.270 din 17 aprilie 2001,
a admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pe pârâți să
retrocedeze reclamantei și intervenientului suprafața de 180 mp teren situat în
Constanța, Str.Zorelelor nr.10 A, identificat conform schiței - anexă la
raportul de expertiză – V.C. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de
judecată.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut, în baza adresei nr.14393/1997 a Consiliului Local
Constanța, Serviciul Cadastru și a constatărilor expertului numit în cauză, că
terenul în litigiu, cu construcțiile aflate pe el, a fost expropriat prin
Decretul nr.353/1981 în vederea construirii unui ansamblu de locuințe în zona
Faleza Nord. Deși construcțiile au fost demolate, terenul nu a primit
destinația pentru care a fost expropriat, fiind afectat numai în extremitatea
sud-estică de modificarea amprizei și traseului Str.Zorelelor pentru montarea
liniilor de tramvai.
În prezent, terenul aferent
construcțiilor demolate nu este ocupat de construcții, iar din punct de vedere
urbanistic nu s-a elaborat nici o documentație de proprietare cu acest profil
care să prevadă modificarea actualei structuri a zonei.
Pârâții au declarat apel
împotriva sentinței, solicitând schimbarea acesteia și respingerea acțiunii,
iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare în conformitate cu
dispozițiile art.297 alin.2 C.proc.civ..
În motivarea apelului,
apelanții-pârâți au susținut că:
- după ce și-au precizat
acțiunea ca fiind una în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 C.civ.,
reclamanta și intervenientul au cerut retrocedarea terenului în baza Legii
nr.33/1994, și instanța a dat curs acestei cereri cu încălcarea dispozițiilor
art.132 C.proc.civ.;
- instanța a omis să se
pronunțe asupra despăgubirilor acordate expropriatului, care, ca urmare a
retrocedării bunului expropriat, trebuie restituite expropriatorului, chiar în
lipsa unei cereri a acestuia, în virtutea principiului repunerii părților în
situația anterioară. În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor urma a se
proceda ca și în cazul exproprierii, conform art.25 și art.26 din Legea
nr.33/1994.
Prin decizia nr.40/C din 27
februarie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul
declarat de pârâți, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a „respins
acțiunea, ca nefondată (lipsă calitate procesuală – lipsă ceilalți
coindivizari)”.
S-a reținut, în motivarea
soluției pronunțate, că „tribunalul nu a pus în discuția părților modificarea
acțiunii - de altfel, nici nu putea face acest lucru – pentru că s-a precizat
temeiul juridic numai prin concluziile scrise depuse la dosar” (pagina 3 –
final). Că imobilul a fost expropriat, construcțiile fiind demolate, cu plata
de despăgubiri iar pe terenul respectiv s-a construit linia de tramvai, astfel
că scopul exproprierii a fost realizat.
„De altfel”, a mai reținut
instanța de apel, „reclamanții nu au calitate procesuală activă, pentru că
terenul este indiviz, nu s-a ieșit din indiviziune neexistând nici un partaj
voluntar pentru ca să se poată eventual reține că o suprafață de 180 mp teren
ar aparține reclamanților sau celorlalți coindivizari” (pagina 4 – decizie).
Împotriva deciziei
instanței de apel reclamanta și intervenientul au declarat recurs invocând
motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., în temeiul
cărora solicită casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe.
În dezvoltarea motivelor de
casare, recurenții susțin că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire
la cererea de intervenție, că a respins acțiunea ca „nefondată”, deși, reținând
că reclamanții nu ar avea calitate procesuală activă, acțiunea urma a fi
respinsă pentru acest motiv, că a ignorat aspectele particulare ale cauzei
vizând modul de stăpânire a bunului de către cei doi coindivizari, respectiv de
aplicare a actului de expropriere.
În sfârșit, recurenții
susțin că instanța de apel a reținut greșit că reclamanta „nu și-a modificat
obiectul cererii”, omițând faptul că, la primul termen cu procedura legal
îndeplinită în fața instanței investită prin declinare de competență, respectiv
9 ianuarie 2001, reclamanta și intervenientul au precizat obiectul cererilor,
respectiv retrocedarea suprafeței de 180 mp teren expropriat prin Decretul
nr.353/1981, iar ca temei juridic au invocat dispozițiile art.35 din Legea
nr.33/1994 și Decizia nr.VI/27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție –
Secții Unite.
Recursul este fondat și
urmează a fi admis, dar nu în sensul modificării deciziei atacate, ci al
casării acesteia și trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea
apelului.
Potrivit principiului
disponibilității care guvernează procesul civil, partea are dreptul de a hotărî
cu privire la exercitarea acțiunii civile, a cărei pornire se concretizează
prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, partea este obligată să
determine obiectul acțiunii prin chiar cererea de chemare în judecată, urmând
ca litigiul să fie soluționat în acest cadru al obiectului și fără ca instanța
să poată depăși limitele lui.
Obligația instanței de a se
pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii – respectiv la toate capetele de
cerere deduse judecății – constituie, corelativ, garanția aplicării
principiului disponibilității recunoscut părții reclamante art.129 (6)
C.proc.civ.
În cauză, principiul
invocat a fost ignorat de instanța de apel, care, atât prin minuta, cât și prin
dispozitivul deciziei s-a pronunțat numai cu privire la „acțiune”, omițând să
se pronunțe asupra cererii de intervenție.
Cea de-a doua critică adusă
deciziei recurate este, de asemenea, întemeiată, fiind de principiu că lipsa
calității procesuale active a părții care a introdus acțiunea nu poate conduce
la pronunțarea unei hotărâri pe fond, respectiv de respingere a acțiunii „ca
nefondată”, o atare hotărâre făcând imposibilă examinarea fondului cauzei
într-o nouă acțiune în care reclamantul s-ar legitima din punct de vedere
procesual activ.
În sfârșit, deși este exact
în drept că, potrivit regulei unanimității, nici un act de dispoziție ori de
administrare nu poate fi înfăptuit de un singur copărtaș cu privire la un bun
indiviz, privit în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtașilor,
concluzia la care a ajuns instanța de apel în cauză privind lipsa calității
procesuale active a reclamantei și intervenientului, pentru „lipsa celorlalți
coindivizari”, este greșită.
Într-adevăr, în
soluționarea corectă a cauzei sub aspectul în discuție, trebuie să se țină
seama de faptul, necontestat de pârâți, că cei doi coindivizari cu cote egale
de proprietate, S. și P., au stăpânit fiecare câte 1/2 din terenul cumpărat,
respectiv cîte 180 mp pe care își aveau întemeiate gospodăriile, că imobilele
astfel stăpânite au fost înscrise, ca atare, în roluri fiscale separate și că
însăși aplicarea actului exproprierii a confirmat această situație, dovadă
fiind faptul că la poziția nr.23 din lista-anexă la Decretul nr.353/1981,
cuprinzând „proprietarii” ale căror imobile trec în proprietatea statului (fila
29 dosar – judecătorie), sunt înscriși S.A.și E., cu 180 mp teren din care
79,27 mp construcții, iar la poziția nr.24, P.V., cu 180 mp teren din care
62,72 mp construcții, despăgubirile fiind, de asemenea, achitate separat, în
raport cu ceea ce s-a expropriat de la fiecare.
În considerarea celor ce
preced, hotărârea instanței de apel este greșită, fiind supusă casării.
Astfel fiind, recursul se
privește ca fondat și va fi admis, în baza art.312 și art.313 C.proc.civ.,
urmând a se dispune casarea deciziei recurate și a se trimite cauza la aceeași
instanță pentru rejudecarea apelului. Cu acest prilej, în măsura în care s-ar
aprecia că expertiza efectuată și adresa nr.14393/18.08.1997 emisă de Consiliul
Local Constanța, Direcția patrimoniu, Serviciul Cadastru (fila 13 dosar –
judecătorie) nu ar fi pe deplin lămuritoare sub aspectul realizării scopului
exproprierii, instanța va putea ordona o nouă expertiză de specialitate și
chiar o cercetare la fața locului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.E. și
intervenientul S.N.împotriva deciziei nr.40/C din 27 februarie 2002 a Curții de
Apel Constanța – Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași
instanță pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 februarie 2003.