ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 20 decembrie 2000, L.A., ș.a., au chemat în

judecată Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și SC G. SRL

Constanța, pentru revendicarea următoarelor terenuri, situate în municipiul

Constanța: a) 279,74 mp din str. P. nr. 22 B (lot 15), b) 1895 mp din str. P.,

de la nr. 30 (spre mare); 4320,50 mp în str. R. nr. 20, 22, 24, 26 (loturile

E.9, E.10, E.11 și E.12) și 261,79 mp în str. R. nr. 16 (la origine loturile

G.6, G.7 și ED).

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 852 din 4 iulie 2003, a respins, ca inadmisibilă acțiunea.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 255 din 18 decembrie 2003, a admis apelul

reclamanților și, schimbând în parte sentința, a respins acțiunea pentru lipsa

calității procesuale active, cu motivarea că a fost introdusă cu încălcarea

principiului unanimității, reclamanții urmărind, în absența altor trei

coindivizari, să dobândească în folosul lor, proprietatea bunului revendicat.

Împotriva deciziei din apel,

reclamanții au declarat recurs invocând nelegalitatea acesteia dedusă din

nemotivare (în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), abuzul de drept al

coindivizarilor absenți și refuzul instanțelor de a provoca dezbaterea

introducerii în proces a acestora (pe calea intervenției forțate).

Recursul este fondat.

Este adevărat că regula unanimității

prescrisă exercițiului acțiunii în revendicare a unui bun indiviz, asigura

protecția juridică împotriva actelor de dispoziție ale unuia sau unora dintre

copărtași care, exercitând singuri acțiunea în revendicare, urmăresc să

dobândească în folosul lor, proprietatea asupra bunului revendicat.

Numai că, absența din proces a unui

copărtaș poate fi consecința unui abuz de drept, situație în care dispare suportul

de protecție juridică al regulii unanimității.

În acest caz ca, de altfel, în orice

altă ipoteză de absență a unor copărtași, judecătorul făcând aplicația art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ., este în drept și, totodată, obligat, să pună în

dezbaterea părților, acțiunea oricărui mijloc legal, inclusiv a intervenției

forțate (art. 57 C. proc. civ.) pentru a preveni orice greșeală în aplicarea

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Cum, în speță, instanțele de fond,

făcând aplicația simplistă a regulii unanimității, au ignorat normele procesuale

menționate, se impune admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri atacate,

cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată.

Instanța de trimitere va ține seama

de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de toți

reclamanții respectiv L.A., ș.a., împotriva deciziei nr. 255 C din 18 decembrie

2003 a Curții de Apel Constanța.

Casează decizia și sentința nr. 852

din 4 iulie 2003 a Tribunalului Constanța cu trimitere spre rejudecare la

Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2006.