ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2026/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 221 din 28 martie 2001, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de reclamanta R.M. invocată de intervenienții: C.M. și C.E.; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în contradictoriu cu pârâții: R.A. E.D.P.P. Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, S.I., I.G., T.G., T.I. și A.C.P.A.

Constanța; a respins pentru lipsa calității procesuale active formulată de reclamantă cu privire la imobilul naționalizat pe numele lui R.D.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor; a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor - ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de C.M. și C.E.; a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de A.C.P.A. Constanța. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a revendicat imobilul cu două corpuri, situat pe un teren aferent de 243 mp în Municipiul Constanța. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a mai reținut că pe listele anexă la Decretul nr. 92/1950 la poziția 120 s-a naționalizat imobilul proprietatea lui R.D., imobil situat în Constanța, nr. 17, iar la poziția 179 s-a naționalizat imobilul situat în Constanța, nr. 110, pe numele R.G. Că în susținerea acțiunii în revendicare, reclamanta a depus certificatul de calitate de moștenitor doar după R.G., nu și după R.D., unchiul său. Reclamanta nu a depus însă, actul de proprietate cu privire la imobilul revendicat. Prin decizia civilă nr. 285 din 19 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta R.M., împotriva sentinței civile nr. 221 din 28 martie 2001 a Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta este unica moștenitoare a părinților săi: R.G și R.M., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 143 din 30 mai 2000, deci are calitate procesuală activă. S-a mai reținut faptul că, reclamanta nu a făcut dovada că bunul revendicat a fost proprietatea părinților săi și că aceștia au fost deposedați abuziv. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece: - Imobilul revendicat reprezintă o singură unitate locativă cu două ieșiri în două străzi paralele, stăpânit numai de R.G. care făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la actul de naționalizare.

- Dovada titlului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu a fost făcută cu adresa nr. 1143/10 februarie 1999 a Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale din care rezultă că titlul de proprietate al autorilor noștri l-a constituit contractul de vânzare-cumpărare nr. 1193/1931. Recursul nu este fondat. Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoana ce îl deține fără drept. Regula înscrisă în art. 1168 C. civ. este aplicabilă și în materia dovedirii proprietății, reclamantul fiind acela care trebuie să facă dovada pozitivă că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

În speță, reclamanta R.M. a investit instanța cu o acțiune în revendicare a imobilelor situate în Municipiul Constanța, nr. 110 și nr. 117: primul apare pe listele anexă la Decretul nr. 92/1950 – poziția 179 prenumele R.G., iar cel de-al doilea apare pe listele anexă la Decretul nr. 92/1950 poziția 110 apare pe numele R.D. Reclamanta a făcut dovada că este unica succesoare a autorilor: R.G. și R.M. Acest lucru rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 143 din 30 mai 2000. Cu privire la R.D., considerat de reclamantă a fi unchiul său, nu s-au depus acte care să dovedească gradul de rudenie. Pentru a fi titularul acțiunii în revendicare, reclamanta trebuia să facă dovada că imobilele revendicate au fost proprietatea părinților săi și că aceștia au fost deposedați abuziv de Statul Român.

Instanțele au pus în vedere reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în sensul de a depune titlul de proprietate, însă aceasta nu s-a conformat. Expertiza de identificare a imobilelor revendicate, relațiile de la RAEDPP Constanța și adresa nr. 1143 din 10 februarie 1999 emisă de Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale – invocată în motivele de recurs – nu țin loc de titlu de proprietate. Prin urmare, instanțele în mod judicios au statuat că reclamanta nu are calitate procesuală activă. Recursul declarat de reclamantă deși nu a fost încadrat de aceasta într-unul din motivele de casare prevăzute în art. 304 pct.1-10 C. proc. civ., totuși dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Pentru toate aceste considerente, rezultă că recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 285/19 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, este nefondat, și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să fie respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.M. împotriva deciziei nr. 285 C din 19 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.